ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3236/2009

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta H.S., a chemat în judecată pe pârâtele SC C. SRL și B.D.T. și a solicitat să se constate că între părți a intervenit o convenție privind transmiterea a 41% din capitalul social, să oblige societatea comercială să încheie actul de cesiune de părți sociale, să se constate că reclamanta are o creanță de ⅓ din suma adusă ca aport social, să se înființeze sechestru asigurător asupra imobilului proprietatea societății și sechestru judiciar asupra 41% din capitalul social și să fie obligate pârâtele la cheltuieli de judecată.

Reclamanta a susținut că în anul 2004 a convenit cu pârâta B.D. să-i cesioneze 33% din capitalul social prin participarea la cumpărarea de către societatea comercială pârâtă a unui imobil iar în anul 2006 i-a mai cesionat 8% din capitalul social.

Tribunalul Alba prin sentința civilă nr. 15/COM din 17 ianuarie 2008, a respins excepțiile invocate de pârâte, a admis în parte acțiunea, a constatat că între părți a intervenit o convenție privind cesiunea a 41% din capitalul social al SC C. SRL, a obligat pe pârâta B.D. să încheie actul de cesiune iar în caz de refuz hotărârea să țină loc de act de cesiune, dispunând efectuarea mențiunilor la ORC de pe lângă Tribunalul Alba, a respins restul cererilor și a obligat pe pârâte la 256,8 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut că pârâta B.D. a transmis reclamantei 33% din capitalul social al SC C. SRL la data la care era asociat unic al acestei societăți comerciale, iar ulterior asocierii cu S.C., încă un procent de 8%, așa încât acțiunea întemeiată pe art. 111 C. proc. civ. este justificată și introdusă înăuntrul termenului de prescripție.

Cu privire la încălcarea prevederilor art. 202 din Legea nr. 31/1990, instanța a stabilit că cesiunea celor 33% din capitalul social a intervenit când pârâta B. era unic asociat iar pentru restul de 8% transmis în condițiile participării în societate și a asociatului S.C., acceptarea tacită a acestuia a fost considerat o acceptare a transmiterii părților sociale.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia comercială 101/A din 19 septembrie 2008 a respins apelurile declarate de reclamantă și pârâte, considerând că, la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare a imobilului din Alba Iulia, reclamanta a contribuit cu o sumă de bani reprezentând 33% din capitalul social al SC C. SRL, convenind cu cealaltă pârâtă asupra modului de administrare a activității societății comerciale și derulând operațiuni legate de activitatea societății.

A mai reținut instanța de apel că reclamantei nu i se poate recunoaște și calitatea de asociat în cotă de 41% și aceea de creditor al societății cu suma de bani reprezentând cesiunea părților sociale.

Împotriva deciziei astfel pronunțată, părțile au declarat recurs.

Reclamanta susține, în cererea sa întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., că instanțele au interpretat greșit prevederile actului încheiat cu societatea prin care a creditat societatea cu plata prețului imobilului achiziționat în cotă de ⅓ din valoarea de cumpărare, sumele de bani fiind înregistrate ca fiind împrumut al asociatului unic, astfel că din punctul de vedere contabil suma figurează creanță a societății. Instanțele au greșit când au pus semnul de egalitate între calitatea de asociat și cea de creditor.

Pe de altă parte recurenta susține că nu i s-au acordat cheltuielile de judecată în întregime și că greșit a fost soluționată cererea privind înființarea sechestrului.

Recurentele-pârâte B.D.T. și SC C. SRL și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Acestea susțin că instanța de apel nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a instanțelor privind soluționarea cauzelor, pricina fiind evaluabilă în bani; nu a argumentat măsura acordării celor trei asociați a unui procent de 33% din capitalul social și în ce constă voința asociaților de a acționa împreună în condițiile în care S.C. nu a fost parte în proces; a interpretat greșit actul dedus judecății actul încheiat nefiind caracteristic unei vânzări întrucât nu a fost stabilită valoarea unei părți sociale iar prestațiile nu pot constitui aport la formarea capitalului social.

Mai susțin recurentele că transmiterea părților sociale se aprobă de asociații care întrunesc trei pătrimi din capitalul social, iar modificarea actului constitutiv este de competența adunării generale; totodată că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apelului societății comerciale și a acordat mai mult decât s-a cerut.

Recursul reclamantei este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:

Prin înțelegea încheiată cu pârâta B.D.T., reclamanta a convenit participarea la cumpărarea unui imobil de către SC C. SRL a cărei unică asociată era pârâta, cu ⅓ din valoarea acestuia iar ulterior s-au înțeles să mai cumpere o cotă de 8% din capitalul social.

Solicitând să fie recunoscute actele astfel încheiate, ca cesiune de părți sociale, reprezentând 41% din capitalul social – respectiv 33% din valoarea imobilului și 8% cesionate ulterior – reclamanta-recurentă nu mai poate pretinde un drept de creanță asupra patrimoniului societății, întrucât acesta s-a transformat în părțile sociale cesionate ale societății la care datorită acestei operațiuni a devenit asociat. Astfel spus reclamanta nu poate pretinde pentru aceeași sumă de bani, cu care a participat la vânzarea-cumpărarea imobilului, atât constatarea cesiunii părților cât și un drept de creanță pe care îl are împotriva societății.

Creanța înregistrată în contabilitatea societății comerciale s-a stins o dată cu dobândirea de către reclamantă a părților sociale echivalente creanței.

În privința cheltuielilor de judecată, recursul nu este întemeiat întrucât admiterea în parte a pretențiilor îndreptățește la cheltuielile de judecată parțiale.

Cererea de instituire a sechestrului judiciar, nu a format obiectul criticilor în apelul declarat de reclamantă așa încât evocarea pentru prima dată în fața instanței de recurs nu este posibilă.

Recursul declarat de pârâte este netimbrat și va fi anulat în considerarea dispozițiilor art. 1 și art. 20 din Legea nr. 146/1997 și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995.

Prin încheierile din 31 martie 2009 și 15 septembrie 2009, recurentelor li s-a pus în vedere timbrarea cererii de recurs, ca o condiție de legalitate a sesizării acestei instanțe sub sancțiunea prevăzută de lege.

Așa fiind în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 101/A din 19 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia și în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997 va anula recursul declarat de pârâte împotriva aceleiași hotărâri judecătorești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta H.S. împotriva deciziei 101/A/2008 din 19 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat.

Anulează recursul declarat de pârâții B.D.T. și SC C. SRL Alba Iulia împotriva aceleiași decizii, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2009.