ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2069/2009

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 29 noiembrie 2006, reclamantul M.I.V. a

chemat în judecată pe pârâtul B.M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța

să se dispună anularea contractului de cesiune pentru 13 părți sociale la SC L.

SRL Roman, autentificat cu nr. 4612 din 15 decembrie 2005, cu cheltuieli de

judecată.

Pârâtul B.M. a formulat o

cerere reconvențională, la data de 17 mai 2007, prin care a solicitat să se

constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra a 13 părți sociale în

valoare totală de 130 lei reprezentând capital social la SC L. SRL Roman în

temeiul contractului de cesiune în 4612/2005, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 116

din 22 februarie 2008, Tribunalul Neamț, a respins acțiunea reclamantului și

cererea reconvențională a pârâtului, ca nefondate, fiind compensate

cheltuielile de judecată.

Curtea de Apel Bacău, prin Decizia

nr. 53 din 12 septembrie 2008, a respins ca nefondate apelurile formulate de

reclamant și pârât, menținând soluția instanței de fond.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri judecătorești au declarat recurs ambele părți.

Prin recursul său

reclamantul, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită, în

esență, admiterea acțiunii sale principale, așa cum a fost formulată, în sensul

anulării cesiunii de părți sociale, întrucât a fost indus în eroare de pârât în

ceea ce privește valoarea patrimoniului societății comerciale în discuție.

Prin recursul său întemeiat

pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul solicită, în esență, admiterea

cererii sale reconvenționale și constatarea dreptului său de proprietate asupra

celor 13 părți sociale cedate de reclamant.

În legătură cu recursurile

de față se rețin următoarele:

În ceea ce privește recursul

reclamantului, care reiterează susținerile sale din fazele procesuale

anterioare, se constată că acestea nu sunt de natură a conduce la modificarea

hotărârii atacate, întrucât nu sunt întrunite condițiile art. 304 punctul 9 C.

proc. civ., așa cum greșit se solicită.

În speță, așa cum rezultă

din probatoriile administrate, reclamantul a solicitat anularea contractului de

cesiune de părți sociale autentificat cu nr. 4616/2005, întrucât a fost în

eroare cu privire la valoarea patrimoniului S.C L. SRL Roman.

Este necontestat că,

cesiunea părților sociale între cei doi asociați reclamant și pârât a operat cu

titlu oneros, prin manifestarea consimțământului ca asociatul cedent (reclamantul)

să primească 70.000 euro, deși aportul său a fost de 3.800 lei.

Astfel că, prin transmiterea

părților sociale în discuție nu a fost afectat caracterul societății cu

răspundere limitată, cesiunea contestată neavând ca obiect patrimoniul

societății, care cuprinde atât activul cât și pasivul social, așa cum corect

s-a reținut prin hotărârea ce se atacă.

Cu alte cuvinte, deși

reclamantul confundă patrimoniul cu părțile sociale, invocând eroarea sa asupra

valorii patrimoniului societății comerciale, se constată că actul juridic a

cărui nulitate se solicită a avut ca obiect transmiterea unor părți sociale,

prin încheierea unui contract de cesiune în formă autentică, potrivit voinței

liber exprimate ale părților.

În consecință, instanța a

apreciat corect aplicațiunea dispozițiilor art. 954 și art. 960 C. civ.,

întrucât reclamantul nu a făcut dovezi concludente privind eventuala sa eroare

asupra obiectului convenției și nici că s-ar fi folosit mijloace dolosive fără

de care nu s-ar fi încheiat convenția respectivă.

Astfel că, recursul

reclamantului se privește ca nefondat și va fi respins ca atare.

În ceea ce privește recursul

pârâtului, se constată că deși a fost citat cu mențiunea de a completa taxa de

timbru potrivit Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și O.G. nr.

32/1995 privind timbru judiciar cu modificările lor ulterioare, nu a dat curs

obligației sale legale, precizând, în ședința publică de astăzi, că nu înțelege

să timbreze.

În consecință, potrivit art.

20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, menționată mai sus, recursul pârâtului va

fi anulat ca insuficient timbrat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul M.I.V., împotriva Deciziei nr. 53 din 12 septembrie 2008, pronunțată

de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Anulează ca insuficient

timbrat recursul pârâtului B.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 iunie 2009.