ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 483/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta A.L.C.împotriva deciziei nr.123 din 30 noiembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, Secția civilă. La apelul nominal s-a prezentat recurenta-reclamantă A.L.C., personal, lipsind intimatul-pârât Consiliul Local Ploiești și intimatul-intervenient I.E. Procedura completă. Nefiind chestiuni prealabile Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului cu care a fost investită. Recurenta-reclamantă A.L.C.solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței 267 din 28 septembrie 2001 a Tribunalului Prahova prin care s-a admis acțiunea de retrocedare a imobilului. Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, în temeiul art.312 alin.(1) teza a II-a din C.proc.civ.

C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 3 ianuarie 2001 reclamanta A.L.C.a chemat în judecată pârâtul Consiliul Local Ploiești pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să oblige pârâtul să-i retrocedeze terenul în suprafață de 781 m 2 situat în Ploiești, str.Mărășești nr.296. În motivarea acțiunii reclamanta arată că terenul mai sus individualizat a fost proprietatea autoarei M.A.(zisă O.) (decedată în anul 1983) și apoi a autoarei A.C., (decedată în anul 1994) legitimându-se procesual cu certificatele de moștenitor nr.654 /10 aprilie 1985 și nr.3211/21 noiembrie 1994, iar prin Decretul 354/1986, imobilul format la acea dată din casă și teren a fost expropriat, iar construcția edificată pe acest teren a fost demolată în anul 1989, astfel că terenul a devenit loc viran.

În drept au fost invocate prevederile art.35 din Legea 33/1994 privind exproprierea. În cauză a formulat cerere de intervenție I.E.solicitând să se constate că în calitate de unic moștenitor al defuncților săi părinți, I.M.și I.C.este îndreptățit la restituirea suprafeței de teren pentru care a depus la Primăria Municipiului Ploiești, cererea de restituire. Prin sentința civilă nr.267 din 28 septembrie 2001, Tribunalul Prahova a admis acțiunea, a dispus retrocedarea terenului în suprafață de 536 m 2 și cererea de intervenție a lui I.E.

Față de probatoriul administrat în cauză acte, interogatoriu și expertiză topo, instanța reține în considerentele sentinței civile menționate că terenul în cauză este liber, neafectat de construcții pe o suprafață de 536 m 2 , iar restul de 245 m 2 intră în domeniul public prin construirea unui trotuar și amenajarea de străzi și spațiu verde, neexistând declarație de utilitate publică, terenul ocupat deservind accesul la blocurile construite în perimetru. Cum suprafața de 536 m 2 din teren este liberă s-a făcut aplicarea prevederilor art.35 din Legea 33/1994, în ceea ce privește retrocedarea și s-a admis cererea de intervenție voluntară a intervenientului I.E.. Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel Consiliul Local Ploiești criticând soluția primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel s-a susținut de apelantul pârât că imobilul a fost utilizat potrivit scopului pentru care a fost expropriat, iar instanța a apreciat greșit situația de fapt, neavând relevanță că o parte din teren este liber și cum autoarea reclamantei a primit despăgubiri la momentul exproprierii, aceasta trebuia obligată la restituirea cuantumului despăgubirilor. De asemenea s-a criticat respingerea probei cu expertiză contabilă, utilă și pertinentă în soluționarea cauzei, în scopul stabilirii cuantumului despăgubirilor, cu reactualizarea aferentă. Prin decizia nr.123 pronunțată la 30 noiembrie 2001 de Curtea de Apel Ploiești, Secția civilă, instanța de control judiciar ordinar a admis apelul, a schimbat în tot sentința instanței de fond și a respins acțiunea precum și cererea de intervenție formulată de I.E..

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că imobilul în litigiu a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică cu plata despăgubirilor legale și că scopul exproprierii a fost îndeplinit prin executarea arterei de circulație „Str.Ștefan Gheorghiu”, prevăzută cu trei benzi de circulație, obiectiv ce a fost realizat. Având în vedere împrejurarea că imobilul a fost preluat efectiv de stat, respectându-se scopul exproprierii prin realizarea construcțiilor menționate și plătindu-se despăgubirile, s-a apreciat că fostul proprietar nu este îndrituit a solicita retrocedarea unei suprafețe libere.

Mai mult, în limitele indicării temeiului de drept: art.35 din Legea 33/1994, obiectul acțiunii a fost circumscris principiului disponibilității reclamantei – de esența procesului civil – posibilitatea restituirii în natură a suprafeței de teren liberă, neafectată de lucrări de investiții și utilități publice, făcând obiectul Legii 10/2001, pe care însă reclamantul nu și-a întemeiat acțiunea așa încât instanța s-a raportat la limitele investirii. Cu privire la motivul de apel referitor la respingerea probei cu expertiză contabilă, instanța de control a reținut că aceasta este nepertinentă în raport de obiectul acțiunii, câtă vreme singurul petit al cererii de chemare în judecată vizează retrocedarea imobilului, nefiind formulate pretenții în sensul obligării reclamantei la restituirea despăgubirilor, care să justifice utilitatea probei solicitată.

Referitor la cererea de intervenție, instanța a considerat că aceasta, în mod greșit a fost admisă cu ocazia soluționării fondului litigiului, întrucât are ca obiect un alt teren decât cel în litigiu. Cu această motivare instanța de apel a respins acțiunea și cererea de intervenție. Împotriva deciziei menționate a exercitat calea de atac a recursului reclamanta A.L.C., criticând-o pentru nelegalitate motivată de faptul că în cauză sunt incidente dispozițiile art.35 din Legea 33/1994 precum și pentru nelegalitatea respingerii cererii de intervenție formulate de intervenientul I.E., invocând motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din C.proc.civ..

Prin prisma motivelor invocate recursul se vădește a fi nefondat pentru următoarele considerente: Imobilul situat în Ploiești, str. Mărășești nr.296 cu privire la care reclamanta a dovedit că este proprietară, în calitate de succesoare a defunctei A.C., a fost expropriat prin Decretul 354 din 31 octombrie 1986 la poziția 45/50 cu plată, pentru suprafața de 781 m 2 teren și 155,15 m 2 construcții. Imobilul mai sus individualizat a fost preluat efectiv, plătindu-se proprietarilor despăgubiri, iar construcția edificată pe acest teren a fost demolată, iar pe suprafața de teren de 245 m 2 au fost executate lucrări de modernizare a str.Mărășești, prin construcția de trotuar, stradă, amenajarea spațiului verde ce limitează perimetrul de teren ce aparține domeniului public, rămânând liberă, neafectată de obiective de investiții, restul suprafeței de 536 m 2 , situație de fapt confirmată de expertiza topo realizată în procesul de administrare a probatoriilor.

În acest context scopul utilității publice a fost îndeplinit prin realizarea obiectivelor de investiții ce vizau lărgirea, modernizarea, străzii Mărășești, cu utilitățile mai sus amintite, pe o suprafață de 245 m 2 , rămânând liber restul suprafeței de 536 m 2 , așa încât art.35 din teza 33/1994, nu-și găsește incidența, acțiunea sub acest temei juridic fiind în mod corect respinsă de instanța de apel, care a schimbat soluția fondului. Cum, investirea instanței în raport cu petitul formulat și temeiul juridic circumscris acesteia, și probatoriilor administrate s-a realizat pe o cerere de chemare în judecată având ca obiect: retrocedarea, Curtea apreciază legală și temeinică soluția pronunțată în apel, păstrând motivarea instanței de control judiciar ordinar.

Față de împrejurarea de fapt, referitoare la neafectarea de construcții – obiective de investiții pe suprafața de teren liberă, instanța apreciază că pretențiile reclamantei pot fi valorificate, în alt cadru procesual, acestea nefăcând obiectul investirii, în limitele petitului, în considerarea respectării principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța fiind datoare a soluționa litigiul exclusiv în limitele investirii.

Nici critica privitoare la soluționarea cererii de intervenție nu subzistă, unei analize pertinente și temeinice, fiind lipsită de interes întrucât vizează un teren învecinat, dar nu identic sau care interferează aceluia în litigiu: obiectul acțiunii introductive se referă la retrocedarea imobilului situat în Ploiești, str.Mărășești nr.296, în timp ce în cererea de intervenție se dorește a se respinge cererea de retrocedare, pentru terenul aflat în str.Ștefan Gheorghiu nr.294 (a se vedea înscrisul de la fila 59 dosar 429/2001 al Tribunalului Prahova) adresa nr.2331/14 septembrie 2000). În mod greșit a fost admisă la fond cererea de intervenție, I.E., neavând interesul de a formula o atare cerere intervenind într-un proces ce vizează retrocedarea altui teren, decât cel în litigiu.

Astfel, în mod legal instanța de apel a respins cererea de intervenție, Curtea apreciind că aceasta nu-și găsește utilitatea formulării în raportul de împrejurare lipsei de identități a obiectului - în speță, terenul în litigiu. Cu aceste argumente, Curtea va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta A.L.C.împotriva deciziei 123 din 30 noiembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, Secția civilă Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.