ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 483/2003

S-a luat în

examinare recursul declarat de reclamanta A.L.C.împotriva deciziei nr.123 din

30 noiembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, Secția civilă.

La apelul

nominal s-a prezentat recurenta-reclamantă A.L.C., personal, lipsind

intimatul-pârât Consiliul Local Ploiești și intimatul-intervenient I.E.

Procedura

completă.

Nefiind

chestiuni prealabile Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului cu care a

fost investită.

Recurenta-reclamantă

A.L.C.solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea ca

legală și temeinică a sentinței 267 din 28 septembrie 2001 a Tribunalului

Prahova prin care s-a admis acțiunea de retrocedare a imobilului.

Reprezentantul

Ministerului Public a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, în

temeiul art.312 alin.(1) teza a II-a din C.proc.civ.

C U R T E A

Asupra

recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 3 ianuarie 2001

reclamanta A.L.C.a chemat în judecată pârâtul Consiliul Local Ploiești pentru

ca prin sentința ce instanța va pronunța să oblige pârâtul să-i retrocedeze

terenul în suprafață de 781 m

2

situat în Ploiești, str.Mărășești

nr.296.

În motivarea

acțiunii reclamanta arată că terenul mai sus individualizat a fost proprietatea

autoarei M.A.(zisă O.) (decedată în anul 1983) și apoi a autoarei A.C.,

(decedată în anul 1994) legitimându-se procesual cu certificatele de

moștenitor    nr.654 /10 aprilie 1985 și nr.3211/21 noiembrie 1994, iar prin

Decretul 354/1986, imobilul format la acea dată din casă și teren a fost

expropriat, iar construcția edificată pe acest teren a fost demolată în anul

1989, astfel că terenul a devenit loc viran.

În drept au

fost invocate prevederile art.35 din Legea 33/1994 privind exproprierea.

În cauză a

formulat cerere de intervenție I.E.solicitând să se constate că în calitate de

unic moștenitor al defuncților săi părinți, I.M.și I.C.este îndreptățit la

restituirea suprafeței de teren pentru care a depus la Primăria Municipiului

Ploiești, cererea de restituire.

Prin sentința

civilă nr.267 din 28 septembrie 2001, Tribunalul Prahova a admis acțiunea, a

dispus retrocedarea terenului în suprafață de 536 m

2

și cererea de

intervenție a lui I.E. Față de probatoriul administrat în cauză acte,

interogatoriu și expertiză topo, instanța reține în considerentele sentinței

civile menționate că terenul în cauză este liber, neafectat de construcții pe o

suprafață de 536 m

2

, iar restul de 245 m

2

intră în

domeniul public prin construirea unui trotuar și amenajarea de străzi și spațiu

verde, neexistând declarație de utilitate publică, terenul ocupat deservind

accesul la blocurile construite în perimetru.

Cum suprafața

de 536 m

2

din teren este liberă s-a făcut aplicarea prevederilor

art.35 din Legea 33/1994, în ceea ce privește retrocedarea și s-a admis cererea

de intervenție voluntară a intervenientului I.E..

Împotriva

sentinței instanței de fond a declarat apel Consiliul Local Ploiești criticând

soluția primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel s-a

susținut de apelantul pârât că imobilul a fost utilizat potrivit scopului

pentru care a fost expropriat, iar instanța a apreciat greșit situația de fapt,

neavând relevanță că o parte din teren este liber și cum autoarea reclamantei a

primit despăgubiri la momentul exproprierii, aceasta trebuia obligată la

restituirea cuantumului despăgubirilor.

De asemenea s-a

criticat respingerea probei cu expertiză contabilă, utilă și pertinentă în

soluționarea cauzei, în scopul stabilirii cuantumului despăgubirilor, cu

reactualizarea aferentă.

Prin decizia

nr.123 pronunțată la 30 noiembrie 2001 de Curtea de Apel Ploiești, Secția

civilă, instanța de control judiciar ordinar a admis apelul, a schimbat în tot

sentința instanței de fond și a respins acțiunea precum și cererea de

intervenție formulată de I.E..

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că imobilul în litigiu a fost expropriat pentru

cauză de utilitate publică cu plata despăgubirilor legale și că scopul

exproprierii a fost îndeplinit prin executarea arterei de circulație „Str.Ștefan

Gheorghiu”, prevăzută cu trei benzi de circulație, obiectiv ce a fost realizat.

Având în vedere

împrejurarea că imobilul a fost preluat efectiv de stat, respectându-se scopul

exproprierii prin realizarea construcțiilor menționate și plătindu-se despăgubirile,

s-a apreciat că fostul proprietar nu este îndrituit a solicita retrocedarea

unei suprafețe libere. Mai mult, în limitele indicării temeiului de drept:

art.35 din Legea 33/1994, obiectul acțiunii a fost circumscris principiului

disponibilității reclamantei – de esența procesului civil – posibilitatea

restituirii în natură a suprafeței de teren liberă, neafectată de lucrări de

investiții și utilități publice, făcând obiectul Legii 10/2001, pe care însă

reclamantul nu și-a întemeiat acțiunea așa încât instanța s-a raportat la

limitele investirii.

Cu privire la

motivul de apel referitor la respingerea probei cu expertiză contabilă,

instanța de control a reținut că aceasta este nepertinentă în raport de

obiectul acțiunii, câtă vreme singurul petit al cererii de chemare în judecată

vizează retrocedarea imobilului, nefiind formulate pretenții în sensul

obligării reclamantei la restituirea despăgubirilor, care să justifice

utilitatea probei solicitată.

Referitor la

cererea de intervenție, instanța a considerat că aceasta, în mod greșit a fost

admisă cu ocazia soluționării fondului litigiului, întrucât are ca obiect un

alt teren decât cel în litigiu.

Cu această

motivare instanța de apel a respins acțiunea și cererea de intervenție.

Împotriva

deciziei menționate a exercitat calea de atac a recursului reclamanta A.L.C.,

criticând-o pentru nelegalitate motivată de faptul că în cauză sunt incidente

dispozițiile art.35 din Legea 33/1994 precum și pentru nelegalitatea

respingerii cererii de intervenție formulate de intervenientul I.E., invocând

motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din C.proc.civ..

Prin prisma

motivelor invocate recursul se vădește a fi nefondat pentru următoarele considerente:

Imobilul situat

în Ploiești, str. Mărășești nr.296 cu privire la care reclamanta a dovedit că

este proprietară, în calitate de succesoare a defunctei A.C., a fost expropriat

prin Decretul 354 din 31 octombrie 1986 la poziția 45/50 cu plată, pentru

suprafața de 781 m

2

teren și 155,15 m

2

construcții.

Imobilul mai

sus individualizat a fost preluat efectiv,  plătindu-se proprietarilor

despăgubiri, iar construcția edificată pe acest teren a fost demolată, iar pe

suprafața de teren de 245 m

2

au fost executate lucrări de

modernizare a str.Mărășești, prin construcția de trotuar, stradă, amenajarea

spațiului verde ce limitează perimetrul de teren ce aparține domeniului public,

rămânând liberă, neafectată de obiective de investiții, restul suprafeței de

536 m

2

, situație de fapt confirmată de expertiza topo realizată în

procesul de administrare a probatoriilor.

În acest

context scopul utilității publice a fost îndeplinit prin realizarea

obiectivelor de investiții ce vizau lărgirea, modernizarea, străzii Mărășești,

cu utilitățile mai sus amintite, pe o suprafață de 245 m

2

, rămânând

liber restul suprafeței de 536 m

2

, așa încât art.35 din teza

33/1994, nu-și găsește incidența, acțiunea sub acest temei juridic fiind în mod

corect respinsă de instanța de apel, care a schimbat soluția fondului.

Cum, investirea

instanței în raport cu petitul formulat și temeiul juridic circumscris

acesteia, și probatoriilor administrate s-a realizat pe o cerere de chemare în

judecată având ca obiect: retrocedarea, Curtea apreciază legală și temeinică

soluția pronunțată în apel, păstrând motivarea instanței de control judiciar

ordinar.

Față de

împrejurarea de fapt, referitoare la neafectarea de construcții – obiective de

investiții pe suprafața de teren liberă, instanța apreciază că pretențiile

reclamantei pot fi valorificate, în alt cadru procesual, acestea nefăcând

obiectul investirii, în limitele petitului, în considerarea respectării

principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța fiind

datoare a soluționa litigiul exclusiv în limitele investirii.

Nici critica

privitoare la soluționarea cererii de intervenție nu subzistă, unei analize

pertinente și temeinice, fiind lipsită de interes întrucât vizează un teren

învecinat, dar nu identic sau care interferează aceluia în litigiu: obiectul

acțiunii introductive se referă la retrocedarea imobilului situat în Ploiești,

str.Mărășești nr.296, în timp ce în cererea de intervenție se dorește a se

respinge cererea de retrocedare, pentru terenul aflat în str.Ștefan Gheorghiu

nr.294 (a se vedea înscrisul de la fila 59 dosar 429/2001 al Tribunalului

Prahova)  adresa  nr.2331/14 septembrie

2000).

În mod greșit a

fost admisă la fond cererea de intervenție, I.E., neavând interesul de a

formula o atare cerere intervenind într-un proces ce vizează retrocedarea altui

teren, decât cel în litigiu.

Astfel, în mod

legal instanța de apel a respins cererea de intervenție, Curtea apreciind că

aceasta nu-și găsește utilitatea formulării în raportul de împrejurare lipsei

de identități a obiectului - în speță, terenul în litigiu.

Cu aceste

argumente, Curtea va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta

A.L.C.împotriva deciziei 123 din 30 noiembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești,

Secția civilă

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.