ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 793/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de I.A.împotriva deciziei nr. 41 din 23 aprilie 2002 a Curții de Apel Ploiești, Secția Civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurenta-contestatoare I.A., reprezentată de avocat T.A.și intimata-pârâtă Primăria Municipiului Ploiești, prin consilier juridic D.A.. Procedura completă. Nefiind chestiuni prealabile Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursulu cu care a fost investită. Avocat T.A.solicită admiterea recursului, modificarea deciziei instanței de apel, schimbarea sentinței 41 din 23 ianuarie 2002 a Tribunalului Prahova, admiterea plângerii și restituirea în natură a imobilului situat în Ploiești, în temeiul art. 314 din C.proc.civ.. Consilier juridic D.A.

solicită respingerea recursului ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) teza a II – a din C.proc.civ.. Reprezentantul Ministerului Public pune aceleași concluzii de respingere a recursului. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, Secția Civilă, la 7 noiembrie 2001 contestatoarea Ionescu Alexandrina a solicitat în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Ploiești anularea dispoziției 2369/11 octombrie 2001 emisă de aceasta și restituirea în natură a părții din imobilul situat în Ploiești, str. Mihai Bravu nr. 62, trecută abuziv în proprietatea statului.

În motivarea plângerii, contestatoarea arată că imobilul mai sus individualizat a fost în totalitate proprietatea sa, conform actului dotal nr. 1787/25 aprilie 1941 al Tribunalului Ploiești și că acesta, cu excepția a două încăperi, a fost preluat în proprietatea statului, ca efect al Decretului 224/1951 în urma unei proceduri judiciare de executare silită pentru neplata impozitelor, conform sentinței civile nr. 107 din 10 ianuarie 1956 a Tribunalului orașului Ploiești, fără a se face dovada că motivul neachitării debitului a fost independent de voința proprietarului. În drept au fost invocate prevederile art. 23 și urm. din Legea 10/2001.

Prin sentința nr. 41 din 23 ianuarie 2002 Tribunalul Prahova, Secția Civilă a respins ca neîntemeiată plângerea, cu motivarea că nu s-a făcut dovada de către contestatoare că neachitarea impozitelor s-a datorat unor motive independente de voința sa, în sensul stipulat de prevederile art. 2 lit. “d” din Legea 10/2001 și că prin înscrisurile depuse nu s-a dovedit nici situația de fapt indicată în plângere în sensul că suma datorată cu titlul de impozit a fost achitată prin poprire și că, în aceste condiții dispoziția de trecere în proprietatea statului a imobilului (parte din acesta) este nelegală. Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea I.A. criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că prin înscrisurile depuse aceasta a dovedit că impozitele datorate au fost integral achitate, măsura de trecere a imobilului în proprietatea statului fiind abuzivă și nelegală.

În acest sens contestatoarea a arătat că a avut o situație materială grea, determinată și de împrejurarea că soțului său, T.N., i-au fost operate prin poprire, suma datorată cu titlul de impozit, așa cum rezultă din conținutul adresei 365/10 ianuarie 1956 emisă de Trustul Alimentației Publice Locale Ploiești, de 30.761 lei. Consiliul Local al Municipiului Ploiești, prin Primar a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului declarat de contestatoare, întrucât aceasta nu și-a plătit impozitul datorat legal statului. Prin decizia 41 pronunțată la 23 aprilie 2002, Curtea de Apel Ploiești, Secția Civilă, a respins apelul reținând în considerentele hotărârii că ultima plată a fost remisă la 12 mai 1955 iar executarea s-a realizat ulterior, conform sentinței civile 107/10 ianuarie 1956, fiind vorba de alte sume, datorate cu același titlu.

Aceeași instanță apreciază că pentru a beneficia de măsura restituirii imobilului, în temeiul Legii 10/2001 în considerarea dispozițiilor art. 2 lit. “d” din acest act normativ, contestatoarea nu a dovedit că neplata impozitelor se datorează unor motive independente de voința sa. Și împotriva acestei hotărâri a exercitat calea de atac a recursului aceeași contestatoare criticând soluția de respingere a apelului în sensul că aceasta cuprinde motive străine de natura pricinii, că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, hotărârea fiind dată cu încălcarea legii, motive încadrate în art. 304 pct. 7, 8 și 9 din C.proc.civ.. Examinând recursul prin prisma motivelor mai sus invocate, Curtea le apreciază ca temeinice pentru următoarele considerente: Situația de fapt reținută de instanța de fond și păstrată în parte în apel este greșită sub aspectul neplății impozitului sau recunoașterii achitării acesteia, sub alte sume decât cele datorate.

Astfel, în mod greșit a reținut instanța de fond – Tribunalul Prahova -, că nu s-a dovedit de către contestatoare situația neplății impozitelor din motive independente de voința proprietarului (art. 2 lit. “d” din Legea 10/2001) – câtă vreme există înscrisuri care probează indubitabil aspectul legat de plata impozitelor (a se vedea adresa nr. 365/10 iunie 1956 emisă de Trustul Alimentației Publice Locale Ploiești) astfel că măsura preluării abuzive a imobilului este evidentă în înțelesul edictat de prevederile art. 2 lit. “d” din actul normativ mai sus invocat.

Împrejurarea că prin adresa mai sus menționată s-a plătit de către soțul contestatoarei, suma de 30.761 lei către organele fiscale, infirmă raționamentul eronat reținut de instanța de apel în sensul că este greșit calculat impozitul, de vreme ce a fost dovedită situația de fapt, că soțul contestatoarei, T.N., fusese ofițer superior în Garda Regală și ca urmare a regimului totalitar acesta a fost demis din funcție fiind nevoit să desfășoare activități de cărăușie care, evident, au generat venituri mai mici.

Pentru argumentul mai sus arătat, susținut de probatoriul administrat, prin înscrisul respectiv adresa 365/10 ianuarie 1956 a Trustului Alimentației Publice Locale Ploiești (fila 9 dosar fond) și depoziția T.T.(fila 21 dosar fond), situația de fapt a existenței unor motive mai presus de voința proprietarului, în sensul edictat de prevederile art. 2 lit. “d” din Legea 10/2001 își găsește rațiunea în interpretarea pe care o realizează Curtea, în sensul admiterii recursului, modificării deciziei din apel în sensul admiterii apelului declarat de I.A. și schimbării în tot a sentinței. Astfel, apreciind că urmare a acestei schimbări de condiție socială, s-a creat premisa unei imposibilități de achitare a impozitelor, și cum, în speță, impozitele au fost achitate în mod legal (a se vedea adresa 365/10 ianuarie 1956) este evidentă greșeala instanțelor de fond și apel în interpretarea dată în prezenta cauză în raport de prevederile art. 2 lit. “d” din Legea 10/2001.

Ca atare, în lumina considerentelor mai sus expuse, recursul este privit ca fondat și pe cale de consecință se va dispune anularea dispoziției 2369/11 octombrie 2001 emisă de Primăria Municipiului Ploiești și restituirea în natură a imobilului situat în Ploiești, Str. Mihai Bravu nr. 62, Județul Prahova – cu excepția a două camere situate la aceeași adresă, rămase în proprietatea contestatoarei făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (3) și art. 314 din C.proc.civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de I.A. împotriva deciziei 41 din 23 aprilie 2002 a Curții de Apel Ploiești, Secția Civilă. Modifică această decizie în sensul că admite apelul declarat de I. A. împotriva sentinței civile nr. 41 din 23 ianuarie 2002 a Tribunalului Prahova. Schimbă în tot sentința și admite plângerea împotriva dispoziției 2369 din 11 octombrie 2001 a Primăriei Municipiului Ploiești. Anulează dispoziția menționată și dispune restituirea în natură a imobilului situat în Ploiești, str. Mihai Bravu nr. 62, Județul Prahova, cu excepția a două camere situate la aceeași adresă, rămase în proprietatea petentei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2003.