ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7737/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Prahova la 26 noiembrie 2002, D.N. și D.M. au contestat dispoziția

nr. 7174/2002, emisă de intimata Primăria Municipiului Ploiești, solicitând ca

prin sentința ce se va pronunța instanța să dispună anularea acesteia și

restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 425,39 mp situat în

Ploiești.

În motivare au arătat că în anul

1983 au donat locuința și anexele lui T.S., ocazie cu care terenul a trecut în

proprietatea statului conform art. 30 din Legea nr. 58/1974. În anul 1988 prin

aplicarea Decretului de expropriere nr. 391/1988 donatarul a pierdut dreptul de

proprietate asupra locuinței care, ulterior, a și fost demolată.

Au mai arătat că la data apariție

Legii nr. 18/1991 locuința și anexele gospodărești nu mai erau pe teren, astfel

că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 35 alin. (2) devenit art. 36

alin. (3), după modificare.

Prin urmare au notificat în baza

Legii nr. 10/2001 Primăria Municipiului Ploiești, care a respins cererea de

restituire a terenului, cu motivarea că acest imobil nu poate face obiectul

acestei legi, întrucât a trecut în proprietatea statului în baza art. 30 din

Legea nr. 58/1974, la data perfectării contractului de donație nr. 2324/1983 și

că intră sub incidența Legii nr. 18/1991, republicată.

Tribunalul Prahova prin sentința

civilă nr. 1009 din 2 octombrie 2003 a respins contestația, reținând că terenul

în litigiu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, nefiind aplicabile în speță

dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamanții, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât

instanța a apreciat greșit că situația juridică a terenului nu este

reglementată de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă, prin decizia nr. 466 din 16 decembrie 2003 a respins ca nefondat apelul

reclamanților.

Pentru a hotărî astfel instanța de

apel a reținut că reclamanții nu mai sunt îndreptățiți la reconstituirea

dreptului de proprietate deoarece odată cu încheierea contractului de donație

au pierdut dreptul de proprietate atât asupra imobilului casă, care a fost

expropriat și pentru care donatarul a primit despăgubiri, cât și asupra

terenului, care a trecut în proprietatea statului, potrivit legilor de la acel

moment.

Instanța de apel a considerat că

persoana îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate este

donatarul, de la care s-a expropriat bunul imobil și care a primit despăgubiri

pentru construcția situată pe teren.

Reclamanții au formulat recurs

împotriva deciziei nr. 466 din 16 decembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești.

Recursul este fondat și se va admite

pentru următoarele considerente:

Prima instanță, așa cum reiese din

expunerea rezumată a lucrărilor cauzei, a apreciat că reclamanții nu sunt

persoane îndreptățite în condițiile Legii nr. 10/2001, fiindu-le aplicabile

dispozițiile Legii fondului funciar nr. 18/1991 iar instanța de apel a

considerat că numai donatarul are vocația de a obține măsuri reparatorii pentru

imobilul în litigiu.

Ambele soluții se constată a fi

greșite.

Reclamanții D.N. și D.M. au avut în

proprietate imobilul compus din 425,39 mp, teren situat în Ploiești, și

construcțiile edificate pe acest teren, respectiv locuința și anexele

gospodărești, dobândite în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.

3127/1974, transcris cu nr. 3897/1974 la Notariatul de Stat al județului

Prahova.

Prin contractul de donație

autentificat cu nr. 2324 din 3 martie 1983, încheiat între reclamanți și T.S.,

construcția a intrat în stăpânirea de fapt și de drept al donatarului iar

terenul în suprafață de 425,39 mp a trecut în proprietatea statului conform

dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974.

Potrivit acestui text de lege

terenurile din intravilan puteau fi dobândite numai prin moștenire legală, în

caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestora trecând automat

în proprietatea statului.

Prin Decretul nr. 391/1988 locuința

aparținând donatarului T.S. a fost expropriată, cu acordarea de despăgubiri

(fila 11 dosar prima instanță).

Dispozițiile art. 36 alin. (5) din

Legea nr. 18/1991, actualizată, prevăd că terenurile fără construcții,

neafectate de lucrări de investiții aprobate, potrivit legii, din intravilan,

aflate în administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat

prin aplicarea Decretului nr. 712/1966 și a altor acte normative speciale, se

restituie foștilor proprietari. Prima instanță a apreciat eronat că este

incident în speță acest text legal, incluzând astfel în categoria actelor

normative speciale Legea nr. 58/1974.

Așa cum rezultă din actele

dosarului, statul român a preluat terenul în litigiu de la proprietarii D.N. și

D.M., la data încheierii contractului de donație cu T.S., care nu a avut în

proprietate niciodată terenul, împrejurare care conferă acestora calitatea de

persoane îndreptățite potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (a) din Legea nr.

10/2001.

De altfel domeniul de reglementare

al Legii nr. 10/2001 are și caracter de complinire în raport cu actele

normative anterioare, cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv

din fondul funciar, în sensul că intră sub incidența legii și acele terenuri

situate în intravilan care, până la intrarea în vigoare a legii, respectiv 14

februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptățite.

Astfel în concordanță cu Normele

metodologice de aplicare unitară a acestei legi, adoptate prin HGR nr. 498 din

14 mai 2003, restituirea în natură a terenurilor din intravilan este posibilă

în temeiul Legii nr. 10/2001, dacă terenul respectiv este disponibil, în sensul

că nu este ocupat de construcții ale terților sau pe terenul respectiv nu au

fost puse în posesie în mod legal, până la apariția legii, persoane cărora li

s-a constituit drept de proprietate în temeiul legilor anterioare.

Față de cele reținute, hotărârile

pronunțate în cauză apar ca fiind contrarii spiritului și finalității Legii nr.

10/2001 astfel că se impune casarea lor prin admiterea recursului în baza art.

312 și art. 313 C. proc. civ. și trimiterea cauzei primei instanțe pentru

reconstituirea dreptului de proprietate al reclamanților D.N. și D.M., potrivit

expertizei topografice și în limitele maxime ale suprafeței de 425,39 mp teren,

situat în Ploiești.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de D.N. și

D.M. împotriva deciziei nr. 466 din 16 decembrie 2003 a Curții de Apel

Ploiești.

Casează decizia recurată și sentința

nr. 1009 din 2 octombrie 2003 a Judecătoriei Ploiești.

Trimite cauza Judecătoriei Ploiești

să dispună reconstituirea dreptului de proprietate potrivit expertizei topo și

în limitele maxime ale suprafeței de 425,39 mp teren.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 octombrie 2005.