ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7737/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova la 26 noiembrie 2002, D.N. și D.M. au contestat dispoziția nr. 7174/2002, emisă de intimata Primăria Municipiului Ploiești, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța instanța să dispună anularea acesteia și restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 425,39 mp situat în Ploiești. În motivare au arătat că în anul 1983 au donat locuința și anexele lui T.S., ocazie cu care terenul a trecut în proprietatea statului conform art. 30 din Legea nr. 58/1974. În anul 1988 prin aplicarea Decretului de expropriere nr. 391/1988 donatarul a pierdut dreptul de proprietate asupra locuinței care, ulterior, a și fost demolată.

Au mai arătat că la data apariție Legii nr. 18/1991 locuința și anexele gospodărești nu mai erau pe teren, astfel că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 35 alin. (2) devenit art. 36 alin. (3), după modificare. Prin urmare au notificat în baza Legii nr. 10/2001 Primăria Municipiului Ploiești, care a respins cererea de restituire a terenului, cu motivarea că acest imobil nu poate face obiectul acestei legi, întrucât a trecut în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, la data perfectării contractului de donație nr. 2324/1983 și că intră sub incidența Legii nr. 18/1991, republicată. Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr. 1009 din 2 octombrie 2003 a respins contestația, reținând că terenul în litigiu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, nefiind aplicabile în speță dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât instanța a apreciat greșit că situația juridică a terenului nu este reglementată de dispozițiile Legii nr. 10/2001. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 466 din 16 decembrie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamanților. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că reclamanții nu mai sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate deoarece odată cu încheierea contractului de donație au pierdut dreptul de proprietate atât asupra imobilului casă, care a fost expropriat și pentru care donatarul a primit despăgubiri, cât și asupra terenului, care a trecut în proprietatea statului, potrivit legilor de la acel moment.

Instanța de apel a considerat că persoana îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate este donatarul, de la care s-a expropriat bunul imobil și care a primit despăgubiri pentru construcția situată pe teren. Reclamanții au formulat recurs împotriva deciziei nr. 466 din 16 decembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești. Recursul este fondat și se va admite pentru următoarele considerente: Prima instanță, așa cum reiese din expunerea rezumată a lucrărilor cauzei, a apreciat că reclamanții nu sunt persoane îndreptățite în condițiile Legii nr. 10/2001, fiindu-le aplicabile dispozițiile Legii fondului funciar nr. 18/1991 iar instanța de apel a considerat că numai donatarul are vocația de a obține măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu.

Ambele soluții se constată a fi greșite. Reclamanții D.N. și D.M. au avut în proprietate imobilul compus din 425,39 mp, teren situat în Ploiești, și construcțiile edificate pe acest teren, respectiv locuința și anexele gospodărești, dobândite în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 3127/1974, transcris cu nr. 3897/1974 la Notariatul de Stat al județului Prahova. Prin contractul de donație autentificat cu nr. 2324 din 3 martie 1983, încheiat între reclamanți și T.S., construcția a intrat în stăpânirea de fapt și de drept al donatarului iar terenul în suprafață de 425,39 mp a trecut în proprietatea statului conform dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974. Potrivit acestui text de lege terenurile din intravilan puteau fi dobândite numai prin moștenire legală, în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestora trecând automat în proprietatea statului.

Prin Decretul nr. 391/1988 locuința aparținând donatarului T.S. a fost expropriată, cu acordarea de despăgubiri (fila 11 dosar prima instanță). Dispozițiile art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, actualizată, prevăd că terenurile fără construcții, neafectate de lucrări de investiții aprobate, potrivit legii, din intravilan, aflate în administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea Decretului nr. 712/1966 și a altor acte normative speciale, se restituie foștilor proprietari. Prima instanță a apreciat eronat că este incident în speță acest text legal, incluzând astfel în categoria actelor normative speciale Legea nr. 58/1974. Așa cum rezultă din actele dosarului, statul român a preluat terenul în litigiu de la proprietarii D.N.

și D.M., la data încheierii contractului de donație cu T.S., care nu a avut în proprietate niciodată terenul, împrejurare care conferă acestora calitatea de persoane îndreptățite potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (a) din Legea nr. 10/2001. De altfel domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001 are și caracter de complinire în raport cu actele normative anterioare, cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, în sensul că intră sub incidența legii și acele terenuri situate în intravilan care, până la intrarea în vigoare a legii, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptățite.

Astfel în concordanță cu Normele metodologice de aplicare unitară a acestei legi, adoptate prin HGR nr. 498 din 14 mai 2003, restituirea în natură a terenurilor din intravilan este posibilă în temeiul Legii nr. 10/2001, dacă terenul respectiv este disponibil, în sensul că nu este ocupat de construcții ale terților sau pe terenul respectiv nu au fost puse în posesie în mod legal, până la apariția legii, persoane cărora li s-a constituit drept de proprietate în temeiul legilor anterioare. Față de cele reținute, hotărârile pronunțate în cauză apar ca fiind contrarii spiritului și finalității Legii nr. 10/2001 astfel că se impune casarea lor prin admiterea recursului în baza art. 312 și art. 313 C. proc.

civ. și trimiterea cauzei primei instanțe pentru reconstituirea dreptului de proprietate al reclamanților D.N. și D.M., potrivit expertizei topografice și în limitele maxime ale suprafeței de 425,39 mp teren, situat în Ploiești. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de D.N. și D.M. împotriva deciziei nr. 466 din 16 decembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești. Casează decizia recurată și sentința nr. 1009 din 2 octombrie 2003 a Judecătoriei Ploiești. Trimite cauza Judecătoriei Ploiești să dispună reconstituirea dreptului de proprietate potrivit expertizei topo și în limitele maxime ale suprafeței de 425,39 mp teren. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2005.