ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5056/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată la 16 septembrie 1999 pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții B.F.L., P.M.S., D.G., C.F., C.M.A., C.M.E.I. și C.M.A.D. au chemat în judecată Consiliul local Ploiești și S.C. P. S.A., pentru revendicarea imobilului situat în Ploiești, teren și construcții, ce a aparținut în coproprietate autorilor lor C.M.E. (½), P.G. (¼) și N.C.(¼) și care au constituit societatea în nume colectiv R.P., fiind preluată abuziv de stat în anii 1948-1949, iar în prezent este abandonat și ruină.

În primul ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 116/2000 Tribunalul Prahova a admis în parte acțiunea, a obligat pe pârâți să le lase reclamanților liberă proprietatea imobilului în suprafață de 4198 mp și construcții, soluția a fost menținută în apel, dar desființată prin decizia civilă 2189/2001 a Curții Supreme de Justiție, care a constatat că reclamanții au făcut dovada calității lor procesual active, iar pârâții au de asemenea calitate procesual pasivă dar imobilul nu a fost suficient identificat cadastral. După casarea cu trimitere, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Prahova. Pe parcursul judecății a decedat reclamanta C.F., moștenită de reclamanții C.M., iar pârâta SC P. a intrat în procedura falimentului, fiind reprezentată de lichidator judiciar H.E.

A fost întocmită o nouă expertiză tehnică, de ing. N. Prin sentința civilă nr. 111 din 12 martie 2002 Tribunalul Prahova a respins acțiunea ca nefondată, reținând că imobilul a fost preluat cu titlu în proprietatea statului, astfel încât măsurile reparatorii sunt cele prevăzute de Legea nr. 10/2001. Apelul reclamanților împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Ploiești prin decizia civilă nr. 60 din 11 iunie 2002. A fost schimbată în tot sentința și pe fond a fost admisă acțiunea în revendicare, fiind obligați pârâții să lase liber reclamanților imobilul teren în suprafață de 4273 mp și construcții subsol, parter și două etaje, împrejmuire metalică și platforma betonată, conform variantei I din expertiza ing.

A.L. Prin încheierea din 28 iunie 2002 s-a completat dispozitivul cu adresa imobilului din Ploiești. În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut că imobilul ce a aparținut autorilor reclamanților a fost preluat fără titlu valabil, în înțelesul dat de art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Cu privire la soluțiile oferite de Legea nr. 10/2001, s-a reținut că în raport cu data introducerii acțiunii, reclamanții aveau alegerea între a cere continuarea judecății sau suspendarea potrivit art. 47 din acest act normativ, opțiunea fiind în sensul continuării judecății. Cu privire la actele depuse de pârâta S.C. P. SA, care a cumpărat de la stat, prin FPS, acțiuni ale fostei întreprinderi de stat, s-a reținut că nu pot conduce la soluția respingerii acțiunii în revendicare a adevăraților proprietari.

Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs pârâții. Consiliul local Ploiești a invocat, fără a indica motivele de casare prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., lipsa calității procesual pasive și faptul că adresa imobilului ce a aparținut autorilor reclamanților era str. G. Acest recurs nu este fondat. Problema ridicată de recurentă a format obiect al judecății la toate instanțele care s-au pronunțat în cauză, inclusiv de Curtea Supremă de Justiție care a fost investită cu recursul aceleiași părți în primul ciclu procesual. S-a reținut de instanță, întemeiat, că în baza art. 12 din Legea nr. 213/1998, Consiliile locale au calitate procesual pasivă în litigiile care vizează proprietatea bunurilor imobile preluate de stat.

Această problemă de drept a fost dezlegată irevocabil prin decizia civilă nr. 2189/2001 a Curții Supreme de Justiție, decizie obligatorie pentru judecătorii fondului, conform art. 315 C. proc. civ., care s-au și conformat, respingând excepția lipsei calității procesual pasive. Cu privire la adresa exactă a imobilului, această chestiune de fapt a fost lămurită pe parcursul procesului, prin expertizele întocmite și omologate de instanțe, neputând oricum constitui motiv de recurs în actuala reglementare a acestei căi extraordinare de atac. Prin recursul formulat de S.C. P. SA, prin lichidator judiciar, s-a susținut că decizia este nelegală, întrucât a considerat în mod greșit că problema dovezii dreptului de proprietate al reclamantelor fusese rezolvată de instanța de recurs în primul ciclu procesual.

S-a opinat că în raport cu dispozițiile Legii nr. 119/1948, imobilul ce avea destinația de întreprindere de decorticat cereale cu o capacitate de 500 kg/oră fusese în mod legal naționalizat, astfel încât ținând seama și de împrejurarea că societatea pârâtă (în lichidare judiciară) a fost privatizată, se impunea repararea prin dezdăunare bănească a foștilor proprietari. Prin întâmpinare, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursurilor, învederând că decizia recurată a fost deja pusă în executare, iar imobilul este nefolosit de pârâtă de mai mulți ani, fiind ruinat. Nici recursul pârâtei S.C. P. SA nu este fondat, astfel încât va fi respins, pentru următoarele considerente. Reclamanții au făcut dovada cu actele de stare civilă, certificate de moștenitor, acte de proprietate, că sunt succesorii în drepturi ai foștilor proprietari ai imobilului revendicat.

Societatea pârâtă (lichidată, astfel cum rezultă din copia sentinței nr. 241 din 29 septembrie 2003 a Tribunalului Prahova) a cumpărat acțiuni de la FPS asupra întreprinderii care intrase în proprietatea statului prin aplicarea Legii nr. 119/1948 privind naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi. De la data cumpărării acțiunilor nu s-a mai desfășurat nici o activitate productivă dintre cele cuprinse în obiectul de activitate al pârâtei. În acest sens, prin răspunsul la interogatoriu, pârâta a recunoscut că secția din str. G. a fost trecută în conservare. Și celelalte probe administrate – expertize tehnice, fotografii, procesul-verbal al executorului judecătoresc, demonstrează fără dubiu proasta administrare a fostei fabrici ce a fost înființată de autorii reclamanților.

Ca atare, corect acțiunea în revendicare a fost admisă, aceasta având pentru pârâta cumpărătoare semnificația unei evingeri, pentru care poate pretinde despăgubiri potrivit dreptului comun de la vânzător. Pentru considerentele expuse, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate de pârâții S.C. P. S.A. Ploiești și Consiliul Local al Municipiului Ploiești împotriva deciziei civile nr. 60 din 1 iunie 200l a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2003.