ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5056/2003

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată

următoarele :

Prin acțiunea înregistrată la 16 septembrie 1999

pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții B.F.L., P.M.S., D.G., C.F., C.M.A., C.M.E.I.

și C.M.A.D. au chemat în judecată Consiliul local Ploiești și S.C. P. S.A.,

pentru revendicarea imobilului situat în Ploiești, teren și construcții, ce a

aparținut în coproprietate autorilor lor C.M.E. (½), P.G. (¼) și N.C.(¼)

și care au constituit societatea în nume colectiv R.P., fiind preluată abuziv

de stat în anii 1948-1949, iar în prezent este abandonat și ruină.

În primul ciclu procesual, prin sentința civilă

nr. 116/2000 Tribunalul Prahova a admis în parte acțiunea, a obligat pe pârâți

să le lase reclamanților liberă proprietatea imobilului în suprafață de 4198 mp

și construcții, soluția a fost menținută în apel, dar  desființată prin decizia

civilă 2189/2001 a Curții Supreme de Justiție, care a constatat că reclamanții

au făcut dovada calității lor procesual active, iar pârâții au de asemenea

calitate procesual pasivă dar imobilul nu a fost suficient identificat

cadastral.

După casarea cu trimitere, cauza a fost

reînregistrată pe rolul Tribunalului Prahova. Pe parcursul judecății a decedat

reclamanta C.F., moștenită  de reclamanții C.M., iar pârâta SC P. a intrat în

procedura falimentului, fiind reprezentată de lichidator judiciar H.E. A fost

întocmită o nouă expertiză tehnică, de ing. N.

Prin sentința civilă nr. 111 din 12 martie 2002

Tribunalul Prahova a  respins acțiunea ca nefondată, reținând că imobilul a

fost preluat cu titlu în proprietatea statului, astfel încât măsurile

reparatorii sunt cele prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Apelul reclamanților împotriva acestei sentințe

a fost admis de Curtea de  Apel Ploiești prin decizia civilă nr. 60 din 11

iunie 2002. A fost schimbată în tot sentința și pe fond a fost admisă acțiunea

în revendicare, fiind obligați pârâții să lase liber reclamanților imobilul

teren în suprafață de 4273 mp  și construcții subsol, parter și două etaje,

împrejmuire metalică și platforma betonată, conform variantei I din expertiza

ing. A.L. Prin încheierea din 28 iunie 2002 s-a completat dispozitivul cu

adresa imobilului din Ploiești.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a

reținut că imobilul ce a aparținut autorilor reclamanților a fost preluat fără

titlu valabil, în  înțelesul dat de art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Cu privire la soluțiile oferite de Legea nr. 10/2001,

s-a reținut că în raport cu data introducerii acțiunii, reclamanții aveau alegerea

între a cere continuarea judecății sau suspendarea potrivit art. 47 din acest

act normativ, opțiunea fiind în sensul  continuării judecății. Cu privire la

actele depuse de pârâta S.C. P. SA, care a cumpărat de la stat, prin FPS,

acțiuni ale fostei întreprinderi de stat, s-a reținut că nu pot conduce la

soluția respingerii acțiunii în revendicare a adevăraților proprietari.

Împotriva acestei decizii în termen legal  au

declarat recurs pârâții.

Consiliul local Ploiești a invocat, fără a

indica motivele de casare prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., lipsa

calității procesual pasive și faptul că adresa imobilului ce a aparținut

autorilor reclamanților era str. G.

Acest recurs nu este fondat. Problema ridicată

de recurentă a format obiect al judecății la toate instanțele care s-au

pronunțat în cauză, inclusiv de Curtea Supremă de Justiție care a fost

investită cu recursul aceleiași părți în primul ciclu procesual. S-a reținut de

instanță, întemeiat, că în baza art. 12 din Legea nr. 213/1998, Consiliile

locale au calitate procesual pasivă în litigiile care vizează proprietatea

bunurilor imobile preluate de stat.

Această problemă de drept a fost dezlegată

irevocabil prin decizia civilă nr. 2189/2001 a Curții Supreme de Justiție,

decizie obligatorie pentru judecătorii fondului, conform art. 315 C. proc. civ.,

care s-au și conformat, respingând excepția lipsei calității procesual pasive.

Cu privire la adresa exactă a imobilului,

această chestiune de fapt a fost lămurită pe parcursul procesului, prin

expertizele întocmite și omologate de instanțe, neputând oricum constitui motiv

de recurs în actuala reglementare a  acestei căi extraordinare de atac.

Prin recursul formulat de S.C. P. SA, prin

lichidator judiciar, s-a susținut că decizia este nelegală, întrucât a

considerat în mod greșit că problema dovezii dreptului de proprietate al

reclamantelor fusese rezolvată de instanța de recurs în primul ciclu procesual.

S-a opinat că în raport cu dispozițiile Legii nr. 119/1948, imobilul ce avea

destinația de întreprindere de decorticat cereale cu o capacitate de 500 kg/oră

fusese în mod legal naționalizat, astfel încât ținând seama și de împrejurarea

că societatea pârâtă (în lichidare judiciară) a fost privatizată, se impunea

repararea prin dezdăunare bănească a foștilor proprietari.

Prin întâmpinare, intimații-reclamanți au

solicitat respingerea recursurilor, învederând că decizia recurată a fost deja

pusă în executare, iar imobilul este nefolosit de pârâtă de mai mulți ani,

fiind ruinat.

Nici recursul pârâtei S.C. P. SA nu este fondat,

astfel încât va fi respins, pentru următoarele considerente.

Reclamanții au făcut dovada cu actele de stare

civilă, certificate de moștenitor, acte de proprietate, că sunt succesorii în

drepturi ai foștilor proprietari ai imobilului revendicat.

Societatea pârâtă (lichidată, astfel cum rezultă

din copia sentinței nr. 241 din 29 septembrie 2003 a Tribunalului Prahova) a

cumpărat acțiuni de la FPS asupra întreprinderii care intrase în proprietatea

statului prin aplicarea Legii nr. 119/1948 privind naționalizarea

întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de

transporturi.

De la data cumpărării acțiunilor nu s-a mai

desfășurat nici o activitate productivă dintre cele cuprinse în obiectul de

activitate al pârâtei.

În acest sens, prin răspunsul la interogatoriu,

pârâta a recunoscut că secția din str. G.  a fost trecută în conservare. Și

celelalte probe administrate – expertize tehnice, fotografii, procesul-verbal

al executorului judecătoresc, demonstrează fără dubiu proasta administrare a

fostei fabrici ce a fost înființată de autorii reclamanților.

Ca atare, corect acțiunea în revendicare a fost

admisă, aceasta având pentru pârâta cumpărătoare semnificația unei  evingeri,

pentru care poate pretinde despăgubiri potrivit dreptului comun de la vânzător.

Pentru considerentele expuse, recursurile vor fi

respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de

pârâții S.C. P. S.A. Ploiești și Consiliul Local al Municipiului Ploiești

împotriva deciziei civile nr. 60 din 1 iunie 200l a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 noiembrie 2003.