ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1600/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1600/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față ;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată
următoarele:
Reclamanții S.S., G.M., S.J. și C.C. au
chemat în judecată pe pârâții SC M. SA Galați, A.P.A.P.S. Ploiești și A.P.A.P.S.
București, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați să le
lase în deplină proprietate, imobilul situat în Ploiești, compus din teren și
construcție și să fie constatată nulitatea absolută a contractului de
vânzare-cumpărare prin care A.P.A.P.S. Ploiești a înstrăinat imobilul pârâtei
SC M. SA Galați.
Motivându-și acțiunea
în revendicare, întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ., reclamanții au
arătat că sunt moștenitorii defuncților P.I.S. și L.P.I.S., al căror imobil a
fost trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950, preluare ce a
avut caracter abuziv.
Prin sentința nr. 297
din 28 martie 2003, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă au fost
respinse excepțiile invocate de către pârâte, precum și acțiunea, ca
neîntemeiată.
Apelul declarat de
reclamanți împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin
decizia nr. 210 din 8 octombrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,
secția civilă.
Această decizie a
fost casată, cu trimiterea cauzei, aceleiași curți de apel, spre rejudecare,
prin decizia nr. 4562 din 11 mai 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.
Rejudecând
cauza, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de
familie, a pronunțat decizia nr. 26 din 19 ianuarie 2007, prin care a fost
admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr .297 din 28
martie 2003 a Tribunalului Prahova, care a fost schimbată, în sensul
respingerii acțiunii ca inadmisibilă și au fost menținute celelalte dispoziții
ale sentinței.
Împotriva
sus-menționatei decizii au declarat recurs reclamanții, încadrându-l în
prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că prin
decizia de casare pronunțată de ÎnaltaCurte de Casație și Justiție nu a fost
învederată expres necesitatea punerii în discuție a excepției inadmisibilității
acțiunii, că instanța de apel a depășit limitele investirii sale prin motivele
de apel, că le-a fost creată o situație mai grea în propria cale de atac, că
excepția inadmisibilității acțiunii nu este o excepție de ordine publică, că
le-a fost încălcat dreptul liberului acces la justiție, că au fost încălcate
dispoziții constituționale și ale CEDO, că excepția nu putea fi invocată în cel
de-al doilea ciclu procesual și că nu au fost analizate toate motivele de apel.
Recursul este
nefondat.
Î
n considerentele deciziei nr. 4562 din 11 mai
2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost
casată decizia curții de apel și a fost trimisă cauza, spre rejudecare,
aceleiași instanțe, s-a menționat expres că instanța de apel avea posibilitatea
să invoce din oficiu, excepția inadmisibilității acțiunii, ca motiv de ordine publică
și să o pună în dezbaterea părților.
Cum aceste aspecte au
fost deci soluționate, cu autoritate de lucru judecat și au devenit obligatorii
pentru instanța de trimitere, se constată că sunt nefondate toate criticile
prin care ele sunt vizate.
Întrucât acțiunea
formulată de reclamanți a fost respinsă și la instanța de fond, nu se poate
susține că le-a fost creată o situație mai grea în propria cale de atac.
Reclamanții au
înregistrat acțiunea în revendicare, la Tribunalul Prahova, la data de 15
august 2002, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și au întemeiat-o pe
dreptul comun, respectiv pe prevederile art. 480 C. civ.
Întrucât,
pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie
1989 a fost adoptată o lege specială, derogatorie de la dreptul comun, nu se
poate susține că cele două legi ar fi deopotrivă aplicabile, după data intrării
în vigoare a Legii nr. 10/2001, concursul dintre cele două legi rezolvându-se
în favoarea legii speciale, care nu este în neconcordanță cu dispozițiile
Convenției europene a drepturilor omului, la care recurenții s-au referit în
general, fără a face precizări exprese.
Prin soluția
instanței de apel nu a fost îngrădit nici liberul acces la justiție, întrucât
această posibilitate, a exercitării controlului judiciar, este reglementată și
prin prevederile Legii nr. 10/2001.
Evident este
și faptul că respingând acțiunea urmare admiterii excepției inadmisibilității
acesteia, instanța de apel nu mai avea posibilitatea de a analiza motivele de
apel formulate de reclamanți.
În consecință,
recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de
reclamanții C.C., G.M., M.D. și S.J.
împotriva deciziei
civile nr. 26 din 19 ianuarie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie
2009.