ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2598/2008

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 89 din 8 martie 2007, Curtea

de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea

formulată de reclamanta F.M. și a dispus anularea Ordinului din 30 noiembrie 2006

emis de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală prin care s-a decis mutarea

definitivă a acesteia, din funcția de șef administrație la Agenția Finanțelor Publice

Craiova, pe o funcție publică de execuție în cadrul aceleiași direcții generale

și reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior emiterii acestuia.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut că reclamanta a redactat cererea de mutare în

altă funcție în prezența Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală,

fiind constrânsă moral, astfel că acordul pentru modificarea raportului de funcție

i-a fost smuls prin violență, fiind, prin urmare, anulabil.

Instanța de fond a mai

stabilit că în situația reclamantei nu s-a realizat o mutare din funcție, în sensul

art. 75 lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, ci o trecere dintr-o funcție

publică de conducere, pe care o deținea reclamanta, într-o funcție publică de execuție,

ceea ce implica, însă, în prealabil, o cerere de demisie din partea reclamantei

și apoi trecerea sa într-o funcție publică de execuție, conform art. 84 alin.

(1) lit. e) din legea anterior indicată.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivele de recurs

dezvoltate, recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că trebuia

respectată procedura legală prevăzută în cazul demisiei, câtă vreme ordinul de mutare

definitivă s-a întemeiat pe prevederile art. 75 lit. d) și art. 79 alin. (1) și

(2) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, ca urmare a cererii exprese a reclamantei

de mutare pe o funcție de execuție, astfel că în cauză a operat o modificare a raportului

de serviciu și nu o încetare a sa.

În plus, recurenta a mai

arătat că această trecere pe o altă funcție publică s-a făcut tocmai în considerarea

principiului stabilității în exercitarea funcțiilor publice, fiind favorabilă intimatei-reclamante,

față de demisie, care conducea automat la încetarea calității de funcționar public.

În fine, recurenta a criticat

hotărârea și pentru faptul că instanța a reținut vicierea consimțământului intimatei-reclamante

la momentul la care a formulat cererea de mutare definitivă, respectiv în stare

de constrângere morală, numai pe baza depozițiilor a 2 martori, care însă nu se

aflau în biroul în care aceasta a redactat cererea sa în prezența Președintelui

Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4678

din 4 decembrie 2007, a admis recursul declarat de Agenția Națională de Administrare

Fiscală, a modificat în tot sentința anterior individualizată și în fond a respins

ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta F.M.

În considerentele deciziei,

instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre

cu greșita aplicare a legii, întrucât din preambulul ordinului contestat rezultă

că la emiterea acestuia a fost avută în vedere cererea intimatei-reclamante care

a solicitat mutarea sa definitivă pe o funcție publică de execuție, cerere aprobată

de conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Această mutare nu implica,

în prealabil, cererea sa de demisie din funcția de conducere, în condițiile

art. 84 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 188/1999, republicată, acest text de lege

nefiind incident în cauză.

Înalta Curte a apreciat

că depozițiile martorilor audiați în cauză nu au forța probantă pentru a susține

concluzia instanței de fond, în sensul că a fost viciat consimțământul reclamantei

la momentul la care aceasta a solicitat mutarea sa într-o funcție de execuție, cu

atât mai mult cu cât respectivele persoane nu au fost de față la discuția purtată

de intimată cu Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Prin urmare, instanța

de control judiciar a concluzionat că în speță nu s-a făcut dovada viciului de consimțământ

sub forma violenței morale, după cum a reținut prima instanță.

Împotriva acestei decizii

a formulat contestație în anulare F.M., solicitând anularea acesteia, rejudecarea

recursului și admiterea acțiunii.

În motivare, contestatoarea

a invocat prevederile art. 317-318 C. proc. civ., și a menționat că instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor cu care a fost sesizată și nu

a analizat corespunzător materialul probator administrat în cauză.

Înalta Curte constată

că, deși contestatoarea a indicat drept temei juridic al contestației în anulare

dispozițiile art. 317 C. proc. civ., nu a făcut referire în cadrul acesteia la faptul

că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită la momentul soluționării cauzei

sale sau că instanța nu era competentă să se pronunțe cu privire la cererea dedusă

judecății.

Prezenta contestație în

anulare s-a fundamentat în drept și pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C.

proc. civ, conform cărora hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Așadar, norma legală anterior

citată se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale

judecării recursului, ca de exemplu respingerea greșită a unui recurs ca tardiv,

anularea lui greșită ca netimbrat și alte asemenea erori, pentru verificarea cărora

nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Fiind un text

de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată în mod extensiv.

Legea are în vedere greșelile materiale cu caracter procedural, care au dus la pronunțarea

unei soluții eronate, greșeli pe care instanța le-a comis prin confundarea unor

elemente importante sau a unor date materiale. În orice caz, textul nu vizează stabilirea

eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor, ceea ce ar putea semnifica

„netemeinicia” hotărârii, nu însă și o greșeală materială, de natură să justifice

contestația în anulare.

Altfel spus, trebuie să

fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente

importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.

În speță, contestatoarea

invocă greșita soluționare a cererii de recurs, urmare a aprecierii eronate a probatoriului

administrat în cauză.

Cu alte cuvinte, contestatoarea

invocă o greșeală de judecată, iar nu o greșeală materială, în sensul prevăzut de

art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Înalta Curte reține că

în cauză au fost formulate de către contestatoare critici care se încadrează în

dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., care dispun următoarele:

constituie motiv de contestație în anulare omisiunea instanței de recurs de a cerceta

din greșeală vreunul dintre motivele de modificare sau de casare formulate în termen

de către recurent. Altfel spus, calea contestației în anulare întemeiată pe această

prevedere legală este deschisă atunci când instanța de recurs s-a pronunțat minus

petita, fără a analiza toate motivele de recurs cu care a fost învestită.

Din examinarea considerentelor

deciziei invocate în prezenta cale extraordinară de atac, Înalta Curte reține că

instanța de recurs a răspuns tuturor criticilor formulate de recurentă, ea neavând

obligația de a analiza fiecare argument cuprins în cadrul motivelor de recurs, ci

de a cerceta fiecare motiv de recurs, ceea ce s-a și întâmplat. Prin urmare, argumentele

prezentate au fost grupate în mod corespunzător.

În consecință, în baza

art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de F.M. împotriva deciziei nr. 4678 din 4 decembrie 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 20 iunie 2008.