ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 334/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 aprilie 2007 la

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

H.G. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 2989 din 15 noiembrie 2006

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal.

Recurentul a solicitat

admiterea recursului în sensul modificării parțiale a sentinței civile nr. 2989/2/2006

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, și dispunerea reintegrării sale în funcția publică din care a fost destituit

– aceea de șef administrație adjunct al Administrației Finanțelor Publice a Județului

Teleorman (D.S.F.P.). A mai solicitat obligarea A.N.A.F. București la plata drepturilor

salariale cuvenite pe întreaga perioadă, până la reintegrarea sa în funcție.

În motivarea recursului,

petentul a susținut că în mod greșit instanța de fond nu s-a pronunțat pe reintegrarea

sa în funcție și plata drepturilor salariale cuvenite, deși a solicitat acest lucru.

Sentința nr. 2989/2006

a Curții de Apel București a mai fost recurată și de A.N.A.F., care a solicitat

respingerea acțiunii promovate de H.G. și menținerea actului administrativ atacat.

Recursul nu privește cererea de suspendare a executării actului atacat, întrucât

această cerere de suspendare a fost respinsă de instanța de fond.

În motivarea recursului

s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a considerat că organul administrativ,

în aplicarea sancțiunii disciplinare nu a avut în vedere dispozițiile art. 33

alin. (3) din H.G. nr. 1210/2003 privind individualizarea sancțiunii disciplinare,

respectiv faptul că nu s-ar fi ținut seamă de împrejurarea că la data emiterii ordinului

sancționator, starea de incompatibilitatea încetase, urmare cererii voluntare a

reclamantului și că nu s-a ținut seama de gravitatea și consecințele abaterii disciplinare.

De asemenea, se consideră

de recurent că greșit instanța de fond a apreciat că la aplicarea sancțiunii disciplinare

nu s-ar fi ținut seama de conduita funcționarului public și inexistența unor abateri

disciplinare.

Recurentul a precizat

că pentru fapta săvârșită cu vinovăție de reclamant, singura sancțiune disciplinară

este [conform art. 84 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici], destituirea din funcția publică.

Recurentul și-a dat demisia

din funcția de cenzor la SC C.S. SRL abia în decembrie 2005, în condițiile în care

demisia trebuia depusă (pentru încetarea stării de incompatibilitate) în 10 zile

de la intrarea în vigoare a Legii nr. 161/2003, adică cel mai târziu la 01 mai 2003.

A mai precizat recurentul

că ieșirea din starea de incompatibilitate a lui H.G. nu s-a făcut în mod voluntar,

ci în urma controlului efectuat de A.N.A.F.

La 22 august 2007, prin

cererea depusă la Dosarul nr. 5571/2/2006, H.G. a solicitat să se ia act că renunță

la judecata recursului de față. Această cerere a fost menținută de mandatara petentului

și cu ocazia judecării în fond a cauzei.

Din actele cauzei, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că la 15 noiembrie 2006 Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat admiterea

acțiunii reclamantului H.G. în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.

S-a anulat ordinul

nr. 360 din 17 mai 2006 emis de pârât și, potrivit art. 15 raportat la art. 14 din

Legea nr. 554/2004, s-a respins cererea de suspendare a Ordinului nr. 360 din 17

mai 2006 emis de A.N.A.F.

Ca urmare a cererii din

12 aprilie 2007 formulată de H.G., Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, în ședința din camera de consiliu din 25 aprilie

2007, prin încheierea de la aceeași dată a admis cererea petentului și a completat

dispozitivul sentinței civile nr. 2989 din 15 noiembrie 2006 în sensul că s-a dispus

reintegrarea reclamantului în funcția din care a fost destituit prin ordinul

nr. 360/2006 emis de pârât, precum și obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale

cuvenite pe întreaga perioadă până la reintegrarea în funcție.

Instanța de fond a reținut

că prin Ordinul nr. 360 din 17 mai 2006 emis de Președintele A.N.A.F., reclamantul

H.G., șef administrație la A.F.P. Alexandria, a fost destituit conform art. 64,

art. 65 alin. (1), alin. (2) lit. j), art. 63 alin. (3) lit. e), alin. (4),

art. 66 alin. (2), art. 84 alin. (1) lit. d) și art. 84 alin. (5) lit. a) din Legea

nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Aceasta întrucât reclamantul

ar fi încălcat regimul incompatibilității, astfel cum este prevăzut în art. 94 din

Legea nr. 161/2003, respectiv aceasta deținea funcția de cenzor la SC C.S. SRL Alexandria

și nu s-a conformat prevederilor art. 84 alin. (5) lit. b) din legea precizată,

în sensul de a se retrage în termen de 10 zile calendaristice din funcția de cenzor.

La baza aplicării sancțiunii

disciplinare s-a avut în vedere raportul comisiei de disciplină din 11 mai 2006,

prin care s-a constatat și consemnat că reclamantul a încălcat regimul incompatibilității,

potrivit art. 94 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru

asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice

și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției cu modificările și

completările ulterioare, fapta fiind calificată ca abatere disciplinară potrivit

art. 65 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor

publici. Reclamantul deținea funcția de cenzor la SC E. SA Alexandria și SC C.S.

SRL Alexandria.

Instanța de fond a reținut

că fapta a fost constatată la 09 ianuarie 2006, sancțiunea disciplinară fiind aplicată

la 17 mai 2006, dar potrivit adresei din 28 decembrie 2005 emisă de O.R.C. de pe

lângă Tribunalul Teleorman, reclamantul încetase să mai dețină calitatea de cenzor

încă de la 01 februarie 2005. Deci, la data sesizării comisiei de disciplină, reclamantul

își dăduse demisia din calitatea de cenzor deținută la cele 2 societăți comerciale

private. S-a mai reținut de instanță că la aprecierea comisiei disciplinare prin

destituirea din funcția publică deținută nu s-au avut în vedere gravitatea și consecințele

abaterii disciplinare, conduita funcționarului public, cât și inexistența unor abateri

disciplinare ale reclamantului.

Hotărârea instanței de

fond este legală și temeinică, astfel încât recursul declarat de A.N.A.F. va fi

respins conform art. 312 C. proc. civ.

Reclamantul, ce lucra

în sistemul financiar de 15 ani, nu mai fusese sancționat disciplinar, a avut o

bună conduită, fiind premiat în mai multe rânduri, promovat în funcție.

La data emiterii actului

administrativ contestat nu mai ființa incompatibilitatea imputată reclamantului

[potrivit art. 94 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările

ulterioare, calitatea de funcționar public este incompatibilă cu o altă funcție

publică, cu excepția celei în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate

publică. Funcționarii publici nu pot deține funcții și nu pot desfășura alte activități

remunerate sau neremunerate în cazul regiilor autonome, societăților comerciale

și în alte unități cu scop lucrativ din sectorul public sau privat, în cadrul unei

asociații familiale sau ca persoană fizică autorizată].

În aceste condiții, actul

administrativ nu mai răspunde efectiv dispozițiilor art. 64, art. 65 alin. (1)

și (2), art. 66 alin. (2), art. 84 alin. (1) lit. d), art. 86 alin. (5) lit. a),

precum și art. 94 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003.

Pe de altă parte, deși

art. 94 prevede într-adevăr o singură sancțiune față de art. 65 alin. (3) din Legea

nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici (mustrare scrisă, diminuarea

drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni, suspendarea dreptului

de avansare în gradele de salarizare, retrogradarea în treptele de salarizare sau

retrogradarea în funcția publică pe o perioadă de până la 1 an, destituirea din

funcția publică) nu este nerelevant faptul că la data emiterii ordinului de destituire

încetase incompatibilitatea reclamantului după cum și sancțiunea disciplinară este

tot o sancțiune ce intră în sfera sancțiunilor disciplinare prevăzute de art. 65

din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, sancțiunile aplicate

fiind necesar a fi corect individualizate.

Este relevant cauzei și

faptul că organul administrativ superior are atribuții de control și coordonare

în organizarea executării și executării în concret a legii care s-au exercitat în

cauză cu întârziere, astfel încât față de ansamblul probelor cauzei, anularea actului

administrativ de către instanța de fond este o soluție corectă.

Urmează totodată, a se

lua act de renunțarea la judecata recursului de către reclamantul H.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la

judecata recursului declarat de H.G. împotriva sentinței civile nr. 2989 din 15

noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor - A.N.A.F., împotriva sentinței

nr. 2989 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal,

precum și împotriva sentinței civile nr. 19 din 25 aprilie 2007 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în camera

de consiliu.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 ianuarie 2008.