ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3299/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiune înregistrată la Curtea de

Apel București, reclamantul G.D.P., în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A. a

solicitat anularea deciziei de destituire din funcția publică nr. 2837 din 23

noiembrie 2006, reintegrarea sa în funcția deținută anterior emiterii deciziei

și plata drepturilor salariale cuvenite.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

invocat excepția nulității absolute a deciziei contestate, motivat de faptul că

actul respectiv nu conține elementele esențiale obligatorii impuse de

dispozițiile art. 35 alin. (2) H.G. nr. 1210/2003 iar decizia a fost emisă fără

respectarea procedurii privind cercetarea prealabilă obligatorie.

Pe fondul pricinii, reclamantul a arătat

că la data de 15 mai 2006, după terminarea programului de lucru, a participat

la aniversarea zilei de naștere a trei salariați din cadrul A.P.I.A. Neamț și

nu a încălcat nici o lege prin desfășurarea aniversării în cadrul instituției.

A mai menționat că la acea dată nu

depusese încă jurământul de funcționar public și nu semnase de luare de

cunoștință a vreunui regulament de ordine interioară.

Prin sentința civilă nr. 571 din 21

februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis contestația formulată de reclamantul G.D.P. în

contradictoriu cu pârâta A.P.I.A. A constatat nulitatea deciziei de sancționare

nr. 2837 din 23 noiembrie 2006 emisă de pârâtă, cu toate efectele

corespunzătoare, respectiv reintegrarea reclamantului în funcția publică

deținută și plata drepturilor salariale cuvenite, începând de la data emiterii

deciziei până la reintegrarea efectivă.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut prescripția dreptului de a aplica sancțiunea

disciplinară ca urmare a încălcării de către pârâtă a termenului imperativ de 2

luni de la data săvârșirii faptei.

S-a mai reținut că procedura de citare a

reclamantului în fața comisiei de disciplină nu a fost îndeplinită cu

respectarea termenului de cel puțin 3 zile înainte de termenul de prezentare, ci

chiar în ziua întrunirii comisiei de disciplină iar pârâta nu a respectat

procedura privind cercetarea prealabilă obligatorie iar reclamantului nu i-a

fost garantat dreptul la apărare, nerezultând că i-ar fi fost comunicat actul

de sesizare.

Împotriva sentinței susmenționate a

declarat recurs A.P.I.A., care a motivat că conducătorul instituției a luat

cunoștință de abaterile săvârșite doar la data de 21 noiembrie 2006, când

imaginile au apărut în mass media, dată la care a și hotărât întrunirea

Comisiei de disciplină. S-a mai motivat că prezența reclamantului D.P.G. în

fața Comisiei de disciplină a acoperit procedura prealabilă, acesta înțelegând

să se supună cercetării prealabile și să-și formuleze apărarea.

Recursul este nefondat.

Curtea, analizând actul administrativ

dedus judecății, probatoriul administrat în cauză și susținerile formulate, în

raport de dispozițiile legale în materie, reține următoarele:

- potrivit prevederilor H.G. nr.

1210/2003, secțiunea 3 privind modul de sesizare și procedura de lucru a

comisiilor de disciplină, art. 24 alin. (4), sesizarea îndreptată împotriva

unui funcționar public, adresată comisiei de disciplină, se poate face în

termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință de către

persoanele prevăzute la alin. 1 al aceluiași articol, dar nu mai târziu de două

luni de la data săvârșirii faptei care constituie abatere disciplinară, ori în

speță, din înscrisurile de la dosar, se reține că la 21 noiembrie 2006

conducătorul instituției a sesizat comisia de disciplină care în raportul său

nr. 17 din 22 noiembrie 2006, se referă la fapta săvârșită la data de 15 iunie

2006, cu mult peste termenul prevăzut de textul normativ mai sus menționat,

consecința nerespectării termenului de 2 luni de la data săvârșirii faptei

constând în prescripția dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară, în

sensul art. 27 alin. (2) cu raportare la art. 24 alin. (2) lit. a), c), e) și

alin. (4), H.G. nr. 1210/2003;

- decizia emisă de pârâtă este un

act administrativ care trebuie să îndeplinească toate condițiile cerute de

lege, în speță, condițiile prevăzute de H.G. nr. 1210/2003, or din actul

administrativ atacat și documentația care a stat la baza acestuia rezultă că

prevederile imperative normative în materie nu au fost respectate.

Astfel, în raport de cerințele

prevăzute de art. 25 alin. (1) – (4), H.G. nr. 1210/2003, procedura de citare a

reclamantului în fața comisiei de disciplină nu a fost îndeplinită cu

respectarea termenului de cel puțin 3 zile înainte de termenul de prezentare ci

chiar în ziua întrunirii comisiei de disciplină, iar față de prevederile art.

25 alin. (5) teza I, H.G. nr. 1210/2003, pârâta nu a respectat procedura

privind cercetarea prealabilă obligatorie și în raport de principiile prevăzute

de art. 19, în speță lit. b), reclamantului nu i-a fost garantat dreptul la

apărare, nerezultând că i-ar fi fost comunicat actul de sesizare, susținerile

pârâtei în sensul că prezența reclamantului în fața comisiei de disciplină

acoperă procedura, neputând fi reținute, în raport de dispozițiile imperative

ale prevederilor normative menționate:

Față de cerințele prevăzute de art. 30

alin. (2), H.G. nr. 1210/2003, nu rezultă că reclamantului i-ar fi fost adus la

cunoștință referatul Comisiei de disciplină, nr. 17 din 22 noiembrie 2006,

pentru a putea formula eventuale obiecții în termenul prevăzut de același act

normativ, care la rândul lor să fie analizate de respectiva comisie, decizia de

sancționare fiind emisă la 23 noiembrie 2006, cu încălcarea dreptului la

apărare al funcționarului public în cauză.

Pentru considerentele de mai sus, decizia

contestată fiind emisă de pârâtă cu încălcarea prevederilor normative ale H.G. nr.

1210/2003, respectiv art. 24 alin. (4), art. 25 alin. (5), art. 30 alin. (2) și

art. 35 alin. (2), ce atrag sancțiunea nulității actului administrativ de

sancționare, instanța a constatat în mod întemeiat nulitatea deciziei de sancționare

nr. 2837 din 23 noiembrie 2006, emisă de pârâtă, cu toate efectele ce rezultă

din aceasta, respectiv, reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută

și plata drepturilor salariale cuvenite, începând de la data emiterii deciziei

până la reintegrarea efectivă.

În consecință, sentința instanței de fond

este legală și temeinică, situație în care recursul declarat în cauză este

nefondat și urmează să fie respins ca atare, în temeiul art. 312 C. proc. civ.

Față de prevederile art. 274 C. proc.

civ., urmează ca recurenta A.P.I.A. să fie obligată la plata sumei de 850 lei

cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul G.D.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.P.I.A. împotriva

sentinței civile nr. 571 din 21 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 850

lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28

iunie 2007.