ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3299/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune înregistrată la Curtea de Apel București, reclamantul G.D.P., în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A. a solicitat anularea deciziei de destituire din funcția publică nr. 2837 din 23 noiembrie 2006, reintegrarea sa în funcția deținută anterior emiterii deciziei și plata drepturilor salariale cuvenite. În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat excepția nulității absolute a deciziei contestate, motivat de faptul că actul respectiv nu conține elementele esențiale obligatorii impuse de dispozițiile art. 35 alin. (2) H.G. nr. 1210/2003 iar decizia a fost emisă fără respectarea procedurii privind cercetarea prealabilă obligatorie.

Pe fondul pricinii, reclamantul a arătat că la data de 15 mai 2006, după terminarea programului de lucru, a participat la aniversarea zilei de naștere a trei salariați din cadrul A.P.I.A. Neamț și nu a încălcat nici o lege prin desfășurarea aniversării în cadrul instituției. A mai menționat că la acea dată nu depusese încă jurământul de funcționar public și nu semnase de luare de cunoștință a vreunui regulament de ordine interioară. Prin sentința civilă nr. 571 din 21 februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis contestația formulată de reclamantul G.D.P. în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A. A constatat nulitatea deciziei de sancționare nr. 2837 din 23 noiembrie 2006 emisă de pârâtă, cu toate efectele corespunzătoare, respectiv reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută și plata drepturilor salariale cuvenite, începând de la data emiterii deciziei până la reintegrarea efectivă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut prescripția dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară ca urmare a încălcării de către pârâtă a termenului imperativ de 2 luni de la data săvârșirii faptei. S-a mai reținut că procedura de citare a reclamantului în fața comisiei de disciplină nu a fost îndeplinită cu respectarea termenului de cel puțin 3 zile înainte de termenul de prezentare, ci chiar în ziua întrunirii comisiei de disciplină iar pârâta nu a respectat procedura privind cercetarea prealabilă obligatorie iar reclamantului nu i-a fost garantat dreptul la apărare, nerezultând că i-ar fi fost comunicat actul de sesizare. Împotriva sentinței susmenționate a declarat recurs A.P.I.A., care a motivat că conducătorul instituției a luat cunoștință de abaterile săvârșite doar la data de 21 noiembrie 2006, când imaginile au apărut în mass media, dată la care a și hotărât întrunirea Comisiei de disciplină.

S-a mai motivat că prezența reclamantului D.P.G. în fața Comisiei de disciplină a acoperit procedura prealabilă, acesta înțelegând să se supună cercetării prealabile și să-și formuleze apărarea. Recursul este nefondat. Curtea, analizând actul administrativ dedus judecății, probatoriul administrat în cauză și susținerile formulate, în raport de dispozițiile legale în materie, reține următoarele: - potrivit prevederilor H.G.

nr. 1210/2003, secțiunea 3 privind modul de sesizare și procedura de lucru a comisiilor de disciplină, art. 24 alin. (4), sesizarea îndreptată împotriva unui funcționar public, adresată comisiei de disciplină, se poate face în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință de către persoanele prevăzute la alin. 1 al aceluiași articol, dar nu mai târziu de două luni de la data săvârșirii faptei care constituie abatere disciplinară, ori în speță, din înscrisurile de la dosar, se reține că la 21 noiembrie 2006 conducătorul instituției a sesizat comisia de disciplină care în raportul său nr. 17 din 22 noiembrie 2006, se referă la fapta săvârșită la data de 15 iunie 2006, cu mult peste termenul prevăzut de textul normativ mai sus menționat, consecința nerespectării termenului de 2 luni de la data săvârșirii faptei constând în prescripția dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară, în sensul art. 27 alin. (2) cu raportare la art. 24 alin. (2) lit. a), c), e) și alin. (4), H.G.

nr. 1210/2003; - decizia emisă de pârâtă este un act administrativ care trebuie să îndeplinească toate condițiile cerute de lege, în speță, condițiile prevăzute de H.G. nr. 1210/2003, or din actul administrativ atacat și documentația care a stat la baza acestuia rezultă că prevederile imperative normative în materie nu au fost respectate. Astfel, în raport de cerințele prevăzute de art. 25 alin. (1) – (4), H.G. nr. 1210/2003, procedura de citare a reclamantului în fața comisiei de disciplină nu a fost îndeplinită cu respectarea termenului de cel puțin 3 zile înainte de termenul de prezentare ci chiar în ziua întrunirii comisiei de disciplină, iar față de prevederile art. 25 alin. (5) teza I, H.G.

nr. 1210/2003, pârâta nu a respectat procedura privind cercetarea prealabilă obligatorie și în raport de principiile prevăzute de art. 19, în speță lit. b), reclamantului nu i-a fost garantat dreptul la apărare, nerezultând că i-ar fi fost comunicat actul de sesizare, susținerile pârâtei în sensul că prezența reclamantului în fața comisiei de disciplină acoperă procedura, neputând fi reținute, în raport de dispozițiile imperative ale prevederilor normative menționate: Față de cerințele prevăzute de art. 30 alin. (2), H.G. nr. 1210/2003, nu rezultă că reclamantului i-ar fi fost adus la cunoștință referatul Comisiei de disciplină, nr. 17 din 22 noiembrie 2006, pentru a putea formula eventuale obiecții în termenul prevăzut de același act normativ, care la rândul lor să fie analizate de respectiva comisie, decizia de sancționare fiind emisă la 23 noiembrie 2006, cu încălcarea dreptului la apărare al funcționarului public în cauză.

Pentru considerentele de mai sus, decizia contestată fiind emisă de pârâtă cu încălcarea prevederilor normative ale H.G. nr. 1210/2003, respectiv art. 24 alin. (4), art. 25 alin. (5), art. 30 alin. (2) și art. 35 alin. (2), ce atrag sancțiunea nulității actului administrativ de sancționare, instanța a constatat în mod întemeiat nulitatea deciziei de sancționare nr. 2837 din 23 noiembrie 2006, emisă de pârâtă, cu toate efectele ce rezultă din aceasta, respectiv, reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută și plata drepturilor salariale cuvenite, începând de la data emiterii deciziei până la reintegrarea efectivă. În consecință, sentința instanței de fond este legală și temeinică, situație în care recursul declarat în cauză este nefondat și urmează să fie respins ca atare, în temeiul art. 312 C. proc.

civ. Față de prevederile art. 274 C. proc. civ., urmează ca recurenta A.P.I.A. să fie obligată la plata sumei de 850 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul G.D.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.P.I.A. împotriva sentinței civile nr. 571 din 21 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 850 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2007.