ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1808/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1929 din 4 iulie 2007, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă acțiunea formulată de reclamanta D.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și, totodată, a respins ca neîntemeiată acțiunea conexă formulată de aceeași reclamantă în contradictoriu cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

În motivarea sentinței se reține că reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei nr. 2884 din 28 noiembrie 2006 emisă de Directorul General al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin care a fost sancționată disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de trei luni în baza art. 65 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici cu modificările și completările ulterioare. În fapt, s-a reținut că reclamanta a fost sancționată ca urmare a Raportului comisiei de disciplină din 28 noiembrie 2006, referitor la petrecerea organizată la data de 15 iunie 2006 cu ocazia zilelor de naștere a trei salariați din cadrul Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Neamț.

Referitor la motivele de nulitate invocate de reclamantă, acestea au fost analizate de instanță și considerate neîntemeiate, stabilindu-se că au fost respectate condițiile art. 24 alin. (2) din H.G. nr. 1210/2003, în ceea ce privește termenul și modul de sesizare a Comisiei de disciplină, citarea persoanei cercetate, descrierea abaterii săvârșite și individualizarea sancțiunii disciplinare. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta D.V., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, pentru motive ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arată că în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției răspunderii disciplinare, fiind încălcate dispozițiile art. 24 alin. (4) din H.G.

nr. 1210/2003, potrivit cărora „sesizarea se poate face în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință de către persoanele prevăzute la alin. (1), dar nu mai târziu de 2 luni de la data săvârșirii faptei care constituie abatere disciplinară”. În speță, pretinsa faptă a avut loc la 15 iunie 2006, iar sesizarea Comisiei de disciplină s-a realizat abia la 21 noiembrie 2006, deci după mai mult de 5 luni de la data săvârșirii faptei. Totodată, recurenta susține că nu au fost respectate dispozițiile art. 24 alin. (2) din H.G. nr. 1210/2003, potrivit cărora sesizarea trebuie să cuprindă o serie de elemente, printre care: numele, prenumele și compartimentul în care își desfășoară activitatea funcționarul public a cărui faptă este sesizată; descrierea faptei care constituie obiectul sesizării; arătarea dovezilor pe care se sprijină sesizarea; domiciliul persoanei care a făcut sesizarea.

În speță, actul de sesizare a Comisiei de disciplină nu conține aceste elemente. Recurenta mai arată că instanța de fond a reținut, în mod nelegal și netemeinic, că Raportul din 28 noiembrie 2006 întocmit de către Comisia de disciplină „cuprinde suficiente elemente privind faptele sesizate”. Se susține că „sesizările” din mass-media și sesizarea adresată Comisiei de disciplină nu pot constitui mijloace de probă, pentru a reține în sarcina sa săvârșirea unei abateri. Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Astfel, Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției răspunderii disciplinare, neobservând că sancțiunea a fost aplicată cu depășirea termenului limită de 2 luni de la data săvârșirii faptei care constituie abatere disciplinară, prevăzut pentru sesizarea Comisiei de disciplină.

Potrivit art. 24 alin. (4) din H.G. nr. 1210/2003 privind organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină și a comisiilor paritare din cadrul autorităților și instituțiilor publice, sesizarea Comisiei de disciplină „se poate face în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință de către persoanele prevăzute la alin. (1), dar nu mai târziu de 2 luni de la data săvârșirii faptei care constituie abatere disciplinară”. În speță, pretinsa abatere a avut loc la 15 iunie 2006, iar sesizarea Comisiei de disciplină s-a realizat la 21 noiembrie 2006, deci după aproximativ 5 luni de la data săvârșirii faptei. Față de acest motiv de nulitate a deciziei atacate instanța de fond ar fi trebuit să admită contestația reclamantei, admiterea acestei excepții făcând inutilă cercetarea celorlalte motive de nelegalitate sau netemeinicie invocate.

Pentru considerentele menționate, în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, modificând hotărârea atacată în sensul admiterii acțiunii și anulării deciziei nr. 2884 din 28 noiembrie 2006, ca nelegală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.V., împotriva sentinței civile nr. 1929 din 4 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și admite acțiunea formulată de reclamanta D.V. și anulează decizia nr. 2884 din 28 noiembrie 3006 a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, ca nelegală. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 mai 2008.