ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1808/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1929 din 4 iulie 2007,

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins

ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă acțiunea

formulată de reclamanta D.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale și, totodată, a respins ca neîntemeiată acțiunea

conexă formulată de aceeași reclamantă în contradictoriu cu Agenția de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură.

În motivarea sentinței

se reține că reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei nr. 2884 din 28

noiembrie 2006 emisă de Directorul General al Agenției de Plăți și Intervenție pentru

Agricultură, prin care a fost sancționată disciplinar cu diminuarea drepturilor

salariale cu 10% pe o perioadă de trei luni în baza art. 65 alin. (3) lit. b) din

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici cu modificările și completările

ulterioare.

În fapt, s-a reținut că

reclamanta a fost sancționată ca urmare a Raportului comisiei de disciplină din

28 noiembrie 2006, referitor la petrecerea organizată la data de 15 iunie 2006 cu

ocazia zilelor de naștere a trei salariați din cadrul Agenția de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură Neamț.

Referitor la motivele

de nulitate invocate de reclamantă, acestea au fost analizate de instanță și considerate

neîntemeiate, stabilindu-se că au fost respectate condițiile art. 24 alin. (2) din

H.G. nr. 1210/2003, în ceea ce privește termenul și modul de sesizare a Comisiei

de disciplină, citarea persoanei cercetate, descrierea abaterii săvârșite și individualizarea

sancțiunii disciplinare.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs reclamanta D.V., susținând că hotărârea atacată este nelegală

și netemeinică, pentru motive ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 7, 8

și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

de recurs recurenta arată că în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției

răspunderii disciplinare, fiind încălcate dispozițiile art. 24 alin. (4) din H.G.

nr. 1210/2003, potrivit cărora „sesizarea se poate face în termen de cel mult 15

zile lucrătoare de la data luării la cunoștință de către persoanele prevăzute la

alin. (1), dar nu mai târziu de 2 luni de la data săvârșirii faptei care constituie

abatere disciplinară”. În speță, pretinsa faptă a avut loc la 15 iunie 2006, iar

sesizarea Comisiei de disciplină s-a realizat abia la 21 noiembrie 2006, deci după

mai mult de 5 luni de la data săvârșirii faptei.

Totodată, recurenta susține

că nu au fost respectate dispozițiile art. 24 alin. (2) din H.G. nr. 1210/2003,

potrivit cărora sesizarea trebuie să cuprindă o serie de elemente, printre care:

numele, prenumele și compartimentul în care își desfășoară activitatea funcționarul

public a cărui faptă este sesizată; descrierea faptei care constituie obiectul sesizării;

arătarea dovezilor pe care se sprijină sesizarea; domiciliul persoanei care a făcut

sesizarea. În speță, actul de sesizare a Comisiei de disciplină nu conține aceste

elemente.

Recurenta mai arată că

instanța de fond a reținut, în mod nelegal și netemeinic, că Raportul din 28 noiembrie

2006 întocmit de către Comisia de disciplină „cuprinde suficiente elemente privind

faptele sesizate”. Se susține că „sesizările” din mass-media și sesizarea adresată

Comisiei de disciplină nu pot constitui mijloace de probă, pentru a reține în sarcina

sa săvârșirea unei abateri.

Recursul este fondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Astfel, Înalta Curte constată

că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției răspunderii disciplinare,

neobservând că sancțiunea a fost aplicată cu depășirea termenului limită de 2 luni

de la data săvârșirii faptei care constituie abatere disciplinară, prevăzut pentru

sesizarea Comisiei de disciplină.

Potrivit art. 24

alin. (4) din H.G. nr. 1210/2003 privind organizarea și funcționarea comisiilor

de disciplină și a comisiilor paritare din cadrul autorităților și instituțiilor

publice, sesizarea Comisiei de disciplină „se poate face în termen de cel mult 15

zile lucrătoare de la data luării la cunoștință de către persoanele prevăzute la

alin. (1), dar nu mai târziu de 2 luni de la data săvârșirii faptei care constituie

abatere disciplinară”.

În speță, pretinsa abatere

a avut loc la 15 iunie 2006, iar sesizarea Comisiei de disciplină s-a realizat la

21 noiembrie 2006, deci după aproximativ 5 luni de la data săvârșirii faptei.

Față de acest motiv de

nulitate a deciziei atacate instanța de fond ar fi trebuit să admită contestația

reclamantei, admiterea acestei excepții făcând inutilă cercetarea celorlalte motive

de nelegalitate sau netemeinicie invocate.

Pentru considerentele

menționate, în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul, modificând hotărârea atacată în sensul admiterii acțiunii

și anulării deciziei nr. 2884 din 28 noiembrie 2006, ca nelegală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de D.V., împotriva sentinței civile nr. 1929 din 4 iulie 2007 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată

și admite acțiunea formulată de reclamanta D.V. și anulează decizia nr. 2884 din

28 noiembrie 3006 a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, ca nelegală.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 8 mai 2008.