ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2884/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 663 din 17

iunie 2005 pronunțată în dosarul nr. 165/2005, Tribunalul Comercial Mureș a

respins excepția de procedură și peremptorie a neîndeplinirii procedurii de

conciliere directă de către reclamantă, invocată de pârâtă, a respins excepția

lipsei competenței materiale a acestei instanțe în judecarea pricinii pendinte,

invocată de pârâtă, a respins acțiunea comercială promovată de reclamanta SC C.M.

SA în contradictoriu cu pârâta SC Z.C. SRL, a respins, pe cale de consecință,

cererea accesorie promovată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta, având

ca obiect cheltuielile de judecată avansate de ea procedurii judiciare de față,

dar și cea a pârâtei promovată în contradictoriu cu reclamanta, având același

obiect.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că, în speță, a fost îndeplinită procedura

concilierii directe prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ., între

părți s-a purtat o corespondență prin intermediul executorului judecătoresc

angajat de reclamantă, corespondență prin care s-a urmărit stingerea litigiului

pe calea negocierii.

În ceea ce privește excepția

de necompetență materială a tribunalului, s-a reținut că, în speță, sunt

incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., care dau

în competență materială exclusivă instanțelor de judecată cu rang de tribunal

judecata acelor cereri comerciale neevaluabile în bani. Acțiunea dedusă

judecății a fost calificată ca o acțiune neevaluabilă, întrucât reclamanta a

înțeles să solicite prin această acțiune obligarea pârâtei de a-i preda anumite

bunuri, despre care susține că formează proprietatea ei.

Soluționând, pe fond, cauza

prima instanță a reținut că acțiunea este neîntemeiată, în primul rând pentru

că reclamanta nu a înțeles să pună în discuție dreptul de proprietate asupra

bunurilor pretinse reclamantei, ci doar îndeplinirea obligației de predare a

acelor bunuri. În lipsa unui raport juridic de transmitere a proprietății

asupra respectivelor bunuri de la pârâtă la reclamantă, nu se poate reține nici

existența unei asemenea obligații în sarcina pârâtei. În al doilea rând, s-a

reținut că bunurile solicitate de către reclamantă sunt bunuri imobile, prin

afectațiune, deoarece ele au fost afectate unor imobile construcții, magazia de

semințe de muștar, la rândul lor afectate unei activități comerciale. Nu în

ultimul rând, s-a reținut și faptul că pârâta a dobândit dreptul de proprietate

asupra acestor bunuri prin licitație publică, chiar dacă în cuprinsul

procesului verbal de punere în posesie întocmit de executorul judecătoresc nu

s-au evidențiat în mod explicit cele două silozuri ce formează obiectul

litigiului. Aceste bunuri nu au fost evidențiate în mod separat întrucât s-au

considerat ca fiind accesorii la imobilele principale adjudecate de către

pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel reclamanta SC C.M. SA solicitând desființarea hotărârii primei

instanțe, rejudecarea în fond a cauzei și ca urmare a rejudecării, admiterea

cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei

la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Târgu Mureș,

prin decizia nr. 6 din 2 februarie 2006, a respins, ca nefondat, apelul

reclamantei.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs, în termen, reclamanta SC C.M. SA solicitând admiterea acestuia

și modificarea hotărârilor în sensul admiterii cererii sale astfel cum a fost

formulată, întemeindu-se în drept, pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.

În motivarea recursului,

recurenta susține că prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea

pârâtei să permită ridicare a două bucăți de siloz existente în incinta

spațiului pârâtei și nu a înțeles să pună în discuție dreptul de proprietate asupra

acestor bunuri, dar instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe

considerându-se că bunurile au fost dobândite de intimată în proprietate prin

accesiune.

În continuare se susține că

nu ar fi aplicabile prevederile art. 483 – art. 516 C. proc. civ., privitoare

la accesiune întrucât cei doi recipienți, deși fixați în pământ, se pot

desprinde fără a produce deteriorarea nici unuia din bunuri și pârâta nu și-a

exercitat dreptul de accesiune nefolosind imobilele cumpărate conform

destinației inițiale. Mai mult, nu au fost vândute pârâtei construcțiile cu

dotările existente (utilaje, mașini, etc.,) ci „doar construcțiile dezafectate

utilității”.

Ca ultim motiv de recurs se

invocă faptul că „instanța de fond și instanța de apel în mod greșit au interpretat

probele depuse și au aplicat textul legii” reluându-se afirmația că recipienții

în cauză nu au format obiectul licitației prin care pârâta a achiziționat

imobilele și nu figurează în procesul verbal de licitație.

Examinând recursul prin

prisma motivelor și temeiurilor de drept invocate de recurentă, Înalta Curte

constată că acesta este nefondat.

Deși recurenta invocă drept

un temei de drept al recursului său pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., nu indică

actul juridic dedus judecății care a fost interpretat greșit sau a cărei natură

ori al cărui înțeles a fost schimbat de instanță. Or motivul de modificare care

bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății trebuie să precizeze care

este actul pretins denaturat și în ce constă denaturarea lui, o simplă

afirmație făcută în acest sens nefiind suficientă pentru a decide modificarea

hotărârii.

Dar, mai mult, din

examinarea acestui motiv de recurs rezultă că recurenta confundă cererea de

chemare în judecată cu „actul juridic dedus judecății”.

Motivul invocat de recurentă

ar putea fi încadrat în prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., indicat,

de asemenea, ca temei de drept al recursului, dar acest motiv este susținut

prin trimitere la modul cum instanțele au interpretat probele administrate,

respectiv dacă separarea recipienților este sau nu posibilă și dacă sunt sau nu

folosiți conform destinației inițiale, aspect ce nu poate face obiectul unei

examinări în recurs după abrogarea punctelor 10 și 11 ale art. 304 C. proc.

civ. Chiar și așa, examinând hotărârea atacată prin prisma motivului prevăzut

de pct. 9, se poate constata că instanța de apel, ca și instanța de fond, a

făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale atât în ce

privește inadmisibilitatea acțiunii reclamantei în condițiile în care aceasta

nu a justificat un drept de proprietate asupra recipienților și nu a pus în

discuție acest drept cât și în ceea ce privește dispozițiile art. 483 – art. 516

C. proc. civ., pe care le-ea examinat prin prisma prevederilor art. 490 C.

proc. civ.

În ceea ce privește ultimul

motiv de recurs, acesta nu poate fi examinat în cadrul acestei căi

extraordinare de atac în condițiile abrogării pct. 10 și 11 ale art. 304 C.

proc. civ., întrucât el vizează, așa cum se enunță în mod expres,

interpretarea, aprecierea probelor administrate în cauză.

Față de cele de mai sus,

Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC C.M. SA Târgu Mureș, împotriva deciziei nr. 6 din 2 februarie

2006 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 octombrie 2006.