ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2884/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 663 din 17 iunie 2005 pronunțată în dosarul nr. 165/2005, Tribunalul Comercial Mureș a respins excepția de procedură și peremptorie a neîndeplinirii procedurii de conciliere directă de către reclamantă, invocată de pârâtă, a respins excepția lipsei competenței materiale a acestei instanțe în judecarea pricinii pendinte, invocată de pârâtă, a respins acțiunea comercială promovată de reclamanta SC C.M. SA în contradictoriu cu pârâta SC Z.C. SRL, a respins, pe cale de consecință, cererea accesorie promovată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect cheltuielile de judecată avansate de ea procedurii judiciare de față, dar și cea a pârâtei promovată în contradictoriu cu reclamanta, având același obiect.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în speță, a fost îndeplinită procedura concilierii directe prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ., între părți s-a purtat o corespondență prin intermediul executorului judecătoresc angajat de reclamantă, corespondență prin care s-a urmărit stingerea litigiului pe calea negocierii. În ceea ce privește excepția de necompetență materială a tribunalului, s-a reținut că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., care dau în competență materială exclusivă instanțelor de judecată cu rang de tribunal judecata acelor cereri comerciale neevaluabile în bani. Acțiunea dedusă judecății a fost calificată ca o acțiune neevaluabilă, întrucât reclamanta a înțeles să solicite prin această acțiune obligarea pârâtei de a-i preda anumite bunuri, despre care susține că formează proprietatea ei.

Soluționând, pe fond, cauza prima instanță a reținut că acțiunea este neîntemeiată, în primul rând pentru că reclamanta nu a înțeles să pună în discuție dreptul de proprietate asupra bunurilor pretinse reclamantei, ci doar îndeplinirea obligației de predare a acelor bunuri. În lipsa unui raport juridic de transmitere a proprietății asupra respectivelor bunuri de la pârâtă la reclamantă, nu se poate reține nici existența unei asemenea obligații în sarcina pârâtei. În al doilea rând, s-a reținut că bunurile solicitate de către reclamantă sunt bunuri imobile, prin afectațiune, deoarece ele au fost afectate unor imobile construcții, magazia de semințe de muștar, la rândul lor afectate unei activități comerciale.

Nu în ultimul rând, s-a reținut și faptul că pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra acestor bunuri prin licitație publică, chiar dacă în cuprinsul procesului verbal de punere în posesie întocmit de executorul judecătoresc nu s-au evidențiat în mod explicit cele două silozuri ce formează obiectul litigiului. Aceste bunuri nu au fost evidențiate în mod separat întrucât s-au considerat ca fiind accesorii la imobilele principale adjudecate de către pârâtă. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC C.M. SA solicitând desființarea hotărârii primei instanțe, rejudecarea în fond a cauzei și ca urmare a rejudecării, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia nr. 6 din 2 februarie 2006, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC C.M. SA solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârilor în sensul admiterii cererii sale astfel cum a fost formulată, întemeindu-se în drept, pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, recurenta susține că prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei să permită ridicare a două bucăți de siloz existente în incinta spațiului pârâtei și nu a înțeles să pună în discuție dreptul de proprietate asupra acestor bunuri, dar instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe considerându-se că bunurile au fost dobândite de intimată în proprietate prin accesiune.

În continuare se susține că nu ar fi aplicabile prevederile art. 483 – art. 516 C. proc. civ., privitoare la accesiune întrucât cei doi recipienți, deși fixați în pământ, se pot desprinde fără a produce deteriorarea nici unuia din bunuri și pârâta nu și-a exercitat dreptul de accesiune nefolosind imobilele cumpărate conform destinației inițiale. Mai mult, nu au fost vândute pârâtei construcțiile cu dotările existente (utilaje, mașini, etc.,) ci „doar construcțiile dezafectate utilității”. Ca ultim motiv de recurs se invocă faptul că „instanța de fond și instanța de apel în mod greșit au interpretat probele depuse și au aplicat textul legii” reluându-se afirmația că recipienții în cauză nu au format obiectul licitației prin care pârâta a achiziționat imobilele și nu figurează în procesul verbal de licitație.

Examinând recursul prin prisma motivelor și temeiurilor de drept invocate de recurentă, Înalta Curte constată că acesta este nefondat. Deși recurenta invocă drept un temei de drept al recursului său pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., nu indică actul juridic dedus judecății care a fost interpretat greșit sau a cărei natură ori al cărui înțeles a fost schimbat de instanță. Or motivul de modificare care bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății trebuie să precizeze care este actul pretins denaturat și în ce constă denaturarea lui, o simplă afirmație făcută în acest sens nefiind suficientă pentru a decide modificarea hotărârii. Dar, mai mult, din examinarea acestui motiv de recurs rezultă că recurenta confundă cererea de chemare în judecată cu „actul juridic dedus judecății”.

Motivul invocat de recurentă ar putea fi încadrat în prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., indicat, de asemenea, ca temei de drept al recursului, dar acest motiv este susținut prin trimitere la modul cum instanțele au interpretat probele administrate, respectiv dacă separarea recipienților este sau nu posibilă și dacă sunt sau nu folosiți conform destinației inițiale, aspect ce nu poate face obiectul unei examinări în recurs după abrogarea punctelor 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ. Chiar și așa, examinând hotărârea atacată prin prisma motivului prevăzut de pct. 9, se poate constata că instanța de apel, ca și instanța de fond, a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale atât în ce privește inadmisibilitatea acțiunii reclamantei în condițiile în care aceasta nu a justificat un drept de proprietate asupra recipienților și nu a pus în discuție acest drept cât și în ceea ce privește dispozițiile art. 483 – art. 516 C. proc.

civ., pe care le-ea examinat prin prisma prevederilor art. 490 C. proc. civ. În ceea ce privește ultimul motiv de recurs, acesta nu poate fi examinat în cadrul acestei căi extraordinare de atac în condițiile abrogării pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., întrucât el vizează, așa cum se enunță în mod expres, interpretarea, aprecierea probelor administrate în cauză. Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.M. SA Târgu Mureș, împotriva deciziei nr. 6 din 2 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2006.