ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3873/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12 mai 2005, reclamantul T.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC V.V. SA pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună anularea hotărârii A.G.A. din data de 2 martie 2005, obligarea societății pârâte să îl mențină pe reclamant în funcția de cenzor până la expirarea duratei mandatului, precum și obligarea la plata sumei de 300.000.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin revocarea din funcția de cenzor a reclamantului. În motivrea cererii s-a arătat, în esență, că prin hotărârea A.G.A. menționată, s-a dispus revocarea reclamantului din funcția de cenzor al societății pârâte, deși mandatul său expira în noiembrie 2007 cu toate că și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 și H.G.

nr. 863/2001, revocarea sa fiind nejustificată. Începțnd cu luna martie 2005, reclamantul nu a mai fost convocat la ședințele A.G.A. și ale consiliului de administrație, nu i s-a dat posibilitatea să se apere împotriva deciziei revocate. În locul său a fost numită cenzor P.S. care nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 republicată, ale Legii nr. 31/1990 republicată și ale Legii nr. 186/1999 și ale H.G. nr. 863/2001. Prin sentința comercială nr. 4645 din 15 noiembrie 2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte cererea, a obligat-o pe pârâtă la plata sumelor de 300.000.000 lei cu titlu de daune-interese către reclamant și de 16.640.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, a respins ca neîntemeiate capătul de cerere privind anularea hotărârii A.G.A.

din 2 martie 2005 și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la menținerea reclamantului în funcția de cenzor. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că din procesul verbal al adunării generale din 2 martie 2005 nu reiese că revocarea reclamantului din funcția de cenzor s-a făcut din motive imputabile reclamantului, de aceea măsura apare ca intempestivă și se justifică acordarea de daune-interese prin prisma prevederilor art. 391 și 374 alin. (2) C. com. A reținut că nu reiese existența vreunui motiv de nulitate absolută a hotărârii A.G.A. prin care reclamantul a fost revocat din funcția de cenzor și că nici reclamantul nu a arătat în concret dispozițiile legale imperative încălcate la adoptarea acestei hotărâri.

În ce privește cererea de obligare a pârâtei să îl mențină pe reclamant în funcția de cenzor până la expirarea mandatului de 3 ani, prima instanță a apreciat-o, ca neîntemeiată, prin prisma dispozițiilor art. 1553 C. civ., conform cărora mandantul poate revoca oricând mandatul acordat, manifestarea de voință a acestuia neputând fi cenzurată de instanță. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel pârâta susținând, în esență, că hotărârea de acordare a sumei de 300.000.000 lei cu titlu de daune-interese este netemeinică, în primul rând pentru că instanța de fond a schimbat obiectul cererii, întrucât reclamantul a solicitat daune morale, iar instanța i-a acordat daune-interese, încălcându-se astfel dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., cuantumul acestora fiind aleatoriu.la termenul de 13 aprilie 2006, din oficiu, Curtea a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere privind acordarea de daune morale în raport de dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 201 din 13 aprilie 2006, admite apelul declarat de pârâta S.C.V.L.C. V. SA, împotriva sentinței comerciale nr. 4645 din 15 noiembrie 2005 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul că admite excepția invocată din oficiu și în consecință respinge cererea de despăgubiri ca inadmisibilă. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs în termen legal, motivat și timbrat reclamantul T.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că excepția invocată de instanța de apel privind lipsa procedurii prealabilă a concilierii directe prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ., în susținerea excepției inadmisibilității acțiunii nu este obligatorie, întrucât competența de soluționare a litigiului de către instanța comercială a fost dată de capătul de cerere privind anularea hotărârii A.G.A. a pârâtei din 2 martie 2005. În consecință, în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului și menținerea sentinței comerciale nr. 4645 din 15 noiembrie 2005 a Tribunalului București.

Recursul este întemeiat pentru urmtăoarele considerente: Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei rezultă că instanța de apel în mod greșit a apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală care va fi reformată prin recursul declarat de reclamant. Hotărârea instanței de apel prin care s-a respins cererea de despăgubiri a reclamantului ca inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., este greșită, întrucât, în speță, recurentul a învestit instanța de judecată cu o cerere neevaluabilă în bani, respectiv cu anularea Hotărârii A.G.A. apârâtei nr. 1 din 2 martie 2005, repunerea în funcția de cenzor și achitarea drepturilor neplătite din luna martie 2005. Potrivit art. 720 1 alin. (1) C. proc.

civ., în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. Cum în speță natura litigiului fiind comercială, dar neevaluabulă în bani, instanța de apel, în mod greșit a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere privind acordarea de daune materiale întrucât nu s-a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant și va modifica decizia atacată în sensul că respinge apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței comerciale nr. 4645 din 15 noiembrie 2005 a Tribunalului București, pe care o menține.

Potrivit art. 274 C. proc. civ., intimata-pârâtă va fi obligată la plata sumeo de 19,65 RON cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul T.M. Modifică decizia nr. 201/ COM din 13 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială și respinge apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței comerciale nr. 4645 din 15 noiembrie 2005 a Tribunalului București, pe care o menține. Obligă intimata la 19,65 RON cheltuieli de judecată către recurent. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 29 noiembrie 2006.