ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3873/2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3873/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 12 mai 2005,

reclamantul T.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC V.V. SA pronunțarea

unei sentințe prin care să se dispună anularea hotărârii A.G.A. din data de 2

martie 2005, obligarea societății pârâte să îl mențină pe reclamant în funcția

de cenzor până la expirarea duratei mandatului, precum și obligarea la plata

sumei de 300.000.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat

prin revocarea din funcția de cenzor a reclamantului.

În motivrea cererii s-a

arătat, în esență, că prin hotărârea A.G.A. menționată, s-a dispus revocarea

reclamantului din funcția de cenzor al societății pârâte, deși mandatul său

expira în noiembrie 2007 cu toate că și-a îndeplinit toate obligațiile

prevăzute de Legea nr. 31/1990 și H.G. nr. 863/2001, revocarea sa fiind

nejustificată.

Începțnd cu luna martie

2005, reclamantul nu a mai fost convocat la ședințele A.G.A. și ale consiliului

de administrație, nu i s-a dat posibilitatea să se apere împotriva deciziei

revocate. În locul său a fost numită cenzor P.S. care nu îndeplinește

condițiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 republicată, ale Legii nr. 31/1990

republicată și ale Legii nr. 186/1999 și ale H.G. nr. 863/2001.

Prin sentința comercială nr.

4645 din 15 noiembrie 2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a

admis în parte cererea, a obligat-o pe pârâtă la plata sumelor de 300.000.000

lei cu titlu de daune-interese către reclamant și de 16.640.000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată, a respins ca neîntemeiate capătul de cerere privind

anularea hotărârii A.G.A. din 2 martie 2005 și capătul de cerere privind

obligarea pârâtei la menținerea reclamantului în funcția de cenzor.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut în esență că din procesul verbal al adunării generale

din 2 martie 2005 nu reiese că revocarea reclamantului din funcția de cenzor

s-a făcut din motive imputabile reclamantului, de aceea măsura apare ca

intempestivă și se justifică acordarea de daune-interese prin prisma

prevederilor art. 391 și 374 alin. (2) C. com.

A reținut că nu reiese

existența vreunui motiv de nulitate absolută a hotărârii A.G.A. prin care

reclamantul a fost revocat din funcția de cenzor și că nici reclamantul nu a

arătat în concret dispozițiile legale imperative încălcate la adoptarea acestei

hotărâri.

În ce privește cererea de

obligare a pârâtei să îl mențină pe reclamant în funcția de cenzor până la

expirarea mandatului de 3 ani, prima instanță a apreciat-o, ca neîntemeiată,

prin prisma dispozițiilor art. 1553 C. civ., conform cărora mandantul poate

revoca oricând mandatul acordat, manifestarea de voință a acestuia neputând fi cenzurată

de instanță.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal a declarat apel pârâta susținând, în esență, că hotărârea de

acordare a sumei de 300.000.000 lei cu titlu de daune-interese este netemeinică,

în primul rând pentru că instanța de fond a schimbat obiectul cererii, întrucât

reclamantul a solicitat daune morale, iar instanța i-a acordat daune-interese,

încălcându-se astfel dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., cuantumul

acestora fiind aleatoriu.la termenul de 13 aprilie 2006, din oficiu, Curtea a

invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere privind acordarea de

daune morale în raport de dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 201 din 13 aprilie 2006, admite

apelul declarat de pârâta S.C.V.L.C. V. SA, împotriva sentinței comerciale nr. 4645

din 15 noiembrie 2005 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul că admite excepția invocată din

oficiu și în consecință respinge cererea de despăgubiri ca inadmisibilă.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Împotriva acestei ultime

hotărâri a declarat recurs în termen legal, motivat și timbrat reclamantul T.M.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că

excepția invocată de instanța de apel privind lipsa procedurii prealabilă a

concilierii directe prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ., în

susținerea excepției inadmisibilității acțiunii nu este obligatorie, întrucât

competența de soluționare a litigiului de către instanța comercială a fost dată

de capătul de cerere privind anularea hotărârii A.G.A. a pârâtei din 2 martie 2005.

În consecință, în temeiul art.

304 pct. 8 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, așa cum a fost

formulat și motivat, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii

apelului și menținerea sentinței comerciale nr. 4645 din 15 noiembrie 2005 a

Tribunalului București.

Recursul este întemeiat

pentru urmtăoarele considerente:

Din examinarea actelor de la

dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente

cauzei rezultă că instanța de apel în mod greșit a apreciat actul juridic dedus

judecății și probatoriile administrate în cauză pronunțând o hotărâre

netemeinică și nelegală care va fi reformată prin recursul declarat de

reclamant.

Hotărârea instanței de apel

prin care s-a respins cererea de despăgubiri a reclamantului ca inadmisibilă,

în raport de dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ., este greșită,

întrucât, în speță, recurentul a învestit instanța de judecată cu o cerere

neevaluabilă în bani, respectiv cu anularea Hotărârii A.G.A. apârâtei nr. 1 din

2 martie 2005, repunerea în funcția de cenzor și achitarea drepturilor

neplătite din luna martie 2005.

Potrivit art. 720

1

alin. (1) C. proc. civ., în procesele și cererile în materie comercială

evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată,

reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu

cealaltă parte.

Cum în speță natura

litigiului fiind comercială, dar neevaluabulă în bani, instanța de apel, în mod

greșit a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere privind acordarea

de daune materiale întrucât nu s-a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art.

720

1

C. proc. civ.

Pentru cele ce preced,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul

declarat de reclamant și va modifica decizia atacată în sensul că respinge

apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței comerciale nr. 4645 din 15

noiembrie 2005 a Tribunalului București, pe care o menține.

Potrivit art. 274 C. proc.

civ., intimata-pârâtă va fi obligată la plata sumeo de 19,65 RON cheltuieli de

judecată către recurentul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul T.M.

Modifică decizia nr. 201/

COM din 13 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială și

respinge apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței comerciale nr. 4645 din

15 noiembrie 2005 a Tribunalului București, pe care o menține.

Obligă intimata la 19,65 RON

cheltuieli de judecată către recurent.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi 29 noiembrie 2006.