ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1191/2015

Decizia nr. 1191/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții A. și B. prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, secția civilă, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA, au solicitat anularea Hotărârilor Adunării Generale Ordinare a SC C. SA din data de 26 martie 2005 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 5244 din 11 decembrie 2013, Tribunalul Harghita, secția civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B. - prin moștenitorii D., E., F., G. și H. - în contradictoriu cu pârâta SC C. SA.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul B. a decedat la data de 19 ianuarie 2010 și, conform Extrasului structurii sintetice a acționariatului din data de 26 septembrie 2013, moștenitorii D., E., F., G. și H. nu mai dețin nicio acțiune la SC C. SA; judecarea cauzei a fost suspendată la data de 19 octombrie 2005, la cererea părților, până la soluționarea Dosarului nr. x/R/2004 al Tribunalului Harghita care, ulterior, a primit numărul x/43/2012 și a fost soluționat irevocabil prin Decizia nr. 2501 din 20 iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție; deși obiectul cauzei l-a constituit anularea Hotărârii A.G.E.A. din 20 noiembrie 2000, a SC C. SA, referitoare la majorarea capitalului social prin aport în natură - având legătură directă cu acționariatul societății și, în consecință, cu dreptul de vot -, instanțele judecătorești pronunțându-se în sensul legalității realizării operațiunii de majorare a capitalului social.

Prin Decizia nr. 5/A din 2 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș în Dosarul nr. x/2004, s-a dispus convocarea A.G.A. la SC C. SA, de către acționarul SC I. SRL, iar, potrivit art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, rep., în forma aplicabilă la acea dată, în situația în care administratorii nu convocau adunarea generală, instanța putea, potrivit art. 331 - 339 C. proc. civ., să autorizeze această convocare, de către persoanele care îndeplineau condițiile prevăzute la alin. (1), cu stabilirea datei ținerii A.G.A. și a persoanei care prezidează ședința, dintre acționari; contrar susținerilor reclamantului, prin Decizia nr. 5/A din 2 februarie 2005 nu s-a stabilit, ci s-a aprobat ordinea de zi a ședinței A.G.A. și, oricum, criticile reclamantului vizând această hotărâre judecătorească nu pot face obiectul analizei instanței în cadrul prezentului proces, trebuind expuse în căile de atac formulate împotriva deciziei menționate; întrucât instanțele au confirmat valabilitatea Hotărârii A.G.A. din 29 martie 2004, de care reclamantul a legat criticile de nelegalitate vizând Hotărârea A.G.A. din 26 martie 2005, acestea nu au mai fost primite de prima instanță.

Revocarea reclamantului din funcția de administrator, respectiv director al SC C. SA, precum și alegerea unui nou administrator, respectiv director, au figurat pe ordinea de zi a ședinței A.G.A. din 26 martie 2005, hotărârea adoptată fiind menționată în Registrul Comerțului, potrivit Încheierii din 22 noiembrie 2006, împotriva căreia nu s-a formulat cale de atac; în mod corect, în Hotărârea A.G.A. din 26 martie 2005, s-a făcut referire la revocarea administratorilor în funcție la data de 26 martie 2004, iar în cuprinsul Încheierii din 22 noiembrie 2006 au fost menționate numele membrilor noului consiliu de administrație, așa încât, chiar dacă aceștia nu au fost nominalizați în Hotărârea A.G.A. din 26 martie 2005, rezultă cu claritate că este vorba de aceleași persoane; prin urmare, prima instanță nu a primit motivul de nulitate referitor la neconcordanța dintre procesul-verbal și publicarea hotărârii în M. Of.

Revocarea reclamantului din funcția de administrator a fost decisă tot prin Hotărârea A.G.A din 29 martie 2004, această măsură putând fi posibilă oricând, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990, rep., nefiind necesară includerea pe ordinea de zi, în situația în care măsura a fost luată ca urmare a dezbaterilor din ședința A.G.A.; art. 155 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, rep., stabilește că, în cazul în care A.G.A. decide să pornească acțiunea în răspundere împotriva administratorilor, mandatul acestora încetează de drept, adunarea procedând la înlocuirea lor.

Împotriva Sentinței nr. 5244 din 11 decembrie 2013 a declarat apel reclamantul A.

Prin cererea depusă la 13 octombrie 2014, SC J. SRL a solicitat să fie introdusă în cauză, în calitate de succesoare în drepturi a apelantului, înțelegând să continue demersul judiciar al acestuia, solicitând, de asemenea, ca instanța să dispună admiterea apelului și schimbarea integrală a hotărârii atacate, cu consecința admiterii acțiunii, în sensul anulării Hotărârea A.G.A. din 26 martie 2005, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Încheierea din 10 noiembrie 2014, instanța de apel, având în vedere disp. art. 202, art. 203 din Legea nr. 31/1990, rep. (în forma aplicabilă la data încheierii contractului de cesiune), a dispus introducerea în cauză a SC J. SRL, societatea preluând poziția procesuală a apelantului A., constatând că această persoană juridică are interes să continue susținerea apelului, prin prisma poziției de acționar dobândite la SC C. SA.

Prin Decizia nr. 656/A din 9 decembrie 2014 Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul formulat de pârâta SC J. SRL. A fost obligată pârâta să plătească intimatei SC C. SA suma de 1.860 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În argumentarea acestei decizii instanța de apel a constatat că, prin Decizia nr. 5/A din 2 februarie 2005, Curtea de Apel Târgu-Mureș în Dosarul nr. x/2004/CCA s-a dispus convocarea A.G.A. a SC C. SA., cu următoarea ordine de zi: 1) Revocarea consiliului de administrație; 2) Acțiune în răspundere împotriva fostului administrator A.; 3) Alegerea noului consiliu de administrație și a directorului general; 4) Aprobarea retribuției directorului general și 5) Alegerea cenzorilor ca urmare a expirării mandatului acestora.

În hotărâre - rămasă irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului - s-a menționat că acționarul însărcinat cu convocarea A.G.A. este SC I. SRL, dispunându-se ca ședința A.G.A. să fie prezidată de acest acționar, apreciindu-se că ordinea de zi înscrisă în convocator a respectat dispozițiile Deciziei nr. 5/A din 2 februarie 2005 pronunțate de Curtea de Apel Târgu-Mureș.

Aceeași ordine de zi a fost înscrisă și în Procesul-verbal încheiat la 26 martie 2005, cu ocazia ședinței A.G.A. act în care s-a făcut trimitere la Decizia nr. 5/A din 2 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, fiecare dintre punctele ordinii de zi fiind supuse la vot, în cadrul celor vizând revocarea/alegerea consiliului de administrație al SC C. SA și revocarea administratorului, respectiv directorului general A., supunându-se dezbaterii și votului A.G.A. confirmarea Hotărârii A.G.A. din 29 martie 2004.

Hotărârea A.G.A. din 26 martie 2005 a fost publicată în M.Of., partea a IV-a, nr. 1308/22.04.2005, la pct. 1 menționându-se componența consiliului de administrație care a fost revocat de A.G.A., la pct. 2, precizându-se consiliul de administrație ales de A.G.A. (K., L., M.), iar la pct. 7 nominalizându-se noul director general (L.).

S-a apreciat că hotărârile judecătorești invocate de părți nu au relevanță în cauză deoarece privesc legalitatea Hotărârii A.G.E.A. din 20 noiembrie 2000, adoptată cu privire la o altă ordine de zi, și anume majorarea capitalului social al SC C. SA prin aport în natură -instanțele confirmând legalitatea acestei hotărâri.

În ce privește interesul reclamantului s-a constatat că această cerință sine-qua-non pentru existența dreptului la acțiune a fost prezentă, în speță, de vreme ce prin Hotărârea A.G.A. din 26 martie 2005 s-a aprobat și revocarea din funcția de administrator, respectiv director general al SC C. SA, a domnului A., reclamantul urmărind să obțină lipsirea de efecte a acestei hotărâri, neavând relevanță, pentru aprecierea existenței interesului, caracterul fondat ori nefondat și/sau întemeiat ori neîntemeiat al cererii sale.

În privința temeiului de drept vizând anularea dispoziției de revocare a reclamantului A. din funcția de administrator/director general, s-a reținut că, potrivit disp. art. 132 alin. (22) din Legea nr. 31/1990, rep. (art. 132 alin. (4), la data introducerii acțiunii), administratorul societății nu poate ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lui din funcție, prevedere legală incidență, în speță, cu referire la dispoziția cuprinsă în Hotărârea A.G.A. din 26 martie 2005 vizând "revocarea din funcția de administrator, respectiv director general al SC C. SA, a domnului A.".

Referitor la celelalte dispoziții cuprinse în hotărârea atacată, s-a constatat că disp. art. 117 alin. (7), (8) din Legea nr. 31/1990, rep., nu sunt incidente, în cauză. Scopul instituirii acestor prevederi legale, respectiv menționarea explicită, în convocator, a problemelor care formează obiectul ordinii de zi are ca finalitate asigurarea dreptului la informare al acționarilor și a posibilității acestora de a se pregăti pentru luarea deciziilor prin exercitarea dreptului de vot, în cunoștință de cauză.

S-a constatat, în primul rând, că în ordinea de zi nu au figurat propuneri pentru modificarea actului constitutiv al SC C. SA, dintre cele enumerate în disp. art. 113 din Legea nr. 31/1990, rep., (în forma aplicabilă la data publicării convocatorului), ci s-a avut în vedere revocarea consiliului de administrație și a administratorului/directorului general, respectiv alegerea noului consiliu de administrație, a directorului general și a cenzorilor, atribuții ale adunării generale prevăzute de disp. art. 111 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată.

Instanța de apel a reținut că nu se poate susține, cu temei, că neindicarea numelui persoanelor care urmau să fie revocate și a motivelor care au determinat punerea în discuție a acestei revocări, respectiv neindicarea numelui administratorilor care urmau să fie aleși, nu a asigurat dreptul la informare al acționarilor cu privire la problemele existente pe ordinea de zi a adunării generale, cu atât mai mult cu cât acest drept presupune și o obligație corelativă, aceea de a depune diligențele necesare pentru asigurarea exercitării dreptului de vot în deplină cunoștință de cauză, în speță, prin consultarea actelor puse la dispoziție, la sediul societății sau prin solicitarea consultării anumitor acte (în convocator făcându-se mențiunea "informații suplimentare se pot obține de la sediul SC C. SA, între orele 8,00 - 14,00, în fiecare zi lucrătoare").

S-a apreciat că această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât explicitarea problemelor înscrise pe ordinea de zi trebuie făcută în limite rezonabile, având ca finalitate împiedicarea luării prin surprindere a acționarilor ce trebuie să fie înștiințați asupra problemelor care urmează a fi dezbătute. Pe de altă parte, astfel cum rezultă din Procesul-verbal încheiat la 26 martie 2005, cu ocazia ședinței A.G.A., A. nu a fost prezent, neinvocând, deci, nerespectarea dreptului acționarilor de a fi informați, nici oral și nici în scris, anterior sau concomitent desfășurării ședinței A.G.A. Această problemă nu a fost, de altfel, ridicată nici de acționarii prezenți - reprezentând 93,028% din capitalul social (respectiv 7.807.413 acțiuni). Împrejurarea că acționarul B. a solicitat amânarea ședinței pe motiv că "nu au fost puse la dispoziție materialele pentru A.G.A." nu probează nerespectarea disp. art. 117 alin. (7), (8) din Legea nr. 31/1990, rep., în condițiile în care nu a făcut dovada afirmațiilor sale - față de mențiunea expresă cuprinsă în convocator - iar adunarea generală a acționarilor a respins, cu majoritate (77,54%) cererea de amânare a ședinței pentru motivul menționat, confirmând, o dată în plus, faptul că acționarii aveau cunoștință de ordinea de zi - acționarul N. solicitând, la rândul său, amânarea ședinței, dar nu pentru motivul lipsei de informare, ci al lipsei timpului necesar exprimării punctului de vedere referitor la ordinea de zi.

Instanța de apel a constatat, de asemenea, că prin Hotărârea A.G.A. din 26 martie 2005, acționarii au înțeles să "confirme" măsurile aprobate prin Hotărârea A.G.A. din 29 martie 2004 - abordare care nu duce la nulitatea hotărârii, sancțiunea neputând fi întemeiată pe un text legal, în această situație.

S-a reținut, de asemenea, că hotărârea atacată în prezenta cauză, s-a fundamentat pe Hotărârea A.G.A. din 29 martie 2004, iar legalitatea acesteia a fost confirmată prin Decizia nr. 219/A din 8 decembrie 2004 (Dosar nr. x/2004/CCA), pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș - rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3440/2005 (Dosar nr. x/2005), pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Faptul că demersul vizând angajarea răspunderii materiale a administratorului A., întreprins de SC C. SA, nu a ajuns la finalitatea urmărită - acțiunea fiind respinsă prin Decizia nr. 99/2011 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. x/107/2007, hotărârea rămânând irevocabilă prin Decizia nr. 4514 din 15 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - nu determină nulitatea dispoziției conținute la pct. 2 din ordinea de zi a ședinței A.G.A. din data de 26 martie 2005 și, contrar afirmației cuprinse în cererea de apel, prima instanță nu avea obligația de a se pronunța asupra legalității sau nelegalității acțiunii în răspundere promovate împotriva fostului administrator A., aceasta făcând obiectul unui alt dosar.

Împotriva acestei decizii pârâta SC J. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenta a susținut, în esență, că instanța a omis să analizeze argumentele invocate privind nulitatea absolută a hotărârilor luate în A.G.A. din 26 martie 2005, ceea ce a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale.

Astfel, recurenta susține că a precizat faptul că Hotărârea A.G.A. din 26 martie 2005 este lovită de nulitate absolută pentru încălcarea prevederilor art. 117 pct. 7 și 8 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, iar adunarea generală a acționarilor urmărea modificări esențiale ale actului constitutiv al societății, dar care nu au fost în mod precis, clar și detaliat exprimate în cuprinsul convocatorului, instanța de apel dă o interpretare proprie și în contradicție cu Legea nr. 31/1990, a ceea ce înseamnă actul constitutiv al societății comerciale și ce trebuie să cuprindă acesta.

Recurenta arată că în susținerea nulității absolute a hotărârilor adoptate în A.G.A. din 26 martie 2005 a depus la instanța de apel ca și practică judiciară Decizia nr. 725 din 17 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în care s-a judecat o cauză identică cu prezenta cauză.

Prezentând conținutul convocatorului și a procesului-verbal al ședinței, precum și conținutul Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din 26 martie 2005, recurenta susține că există mari deosebiri între convocator, procesul-verbal de ședință și conținutul hotărârii astfel cum a fost publicat în M. Of. al României nr. 1308/22.04.2005.

Recurenta susține că instanța de apel a ajuns la o concluzie greșită că "Hotărârea atacată, în prezenta cauză, s-a fundamentat pe Hotărârea A.G.A. din 29 martie 2004, iar legalitatea acesteia a fost confirmată prin Decizia nr. 219/A din 8 decembrie 2004 (...)", întrebându-se ce legătură a văzut instanța de apel între cele două adunări generale, una din 26 martie 2005 pe care a contestat-o în acest dosar, unde s-a revocat un consiliu de administrație și s-a reales același consiliu de administrație și A.G.A. din 29 martie 2004 unde s-a aprobat bilanțul și s-a aprobat acțiunea în răspundere împotriva administratorului A.

Recurenta susține că față de aspectele de nelegalitate invocate instanța de judecată nu s-a pronunțat ceea ce echivalează cu refuzul judecării pricinii, încălcând dreptul reclamantului la un proces echitabil.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea integrală a deciziei recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata - pârâtă SC C. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției instanței de apel ca legală și temeinică.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin raportare la toate criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul pârâtei, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Prin argumentele aduse în sprijinul motivului analizat, recurenta susține că instanța de apel a omis să analizeze argumentele invocate privind nulitatea absolută a hotărârilor luate în A.G.A. din 26 martie 2005.

Criticile recurentei sunt nefondate.

Se constată astfel, contrar susținerilor recurentului, că hotărârea curții de apel cuprinde motivele pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, precum și pe cele pentru care au fost înlăturate cererile părților, instanța nefiind ținută (obligată) să răspundă fiecărui argument invocat de părți, putând să sistematizeze susținerile părților și chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părți, la examinarea acestora, atât timp cât motivarea unei soluții clare și convingătoare impune acest lucru și cât nu sunt încălcate exigențele dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ceea ce în speță nu se regăsește.

Nu este lipsit de relevanță de a sublinia în acest context că instanța de apel a reținut că în ceea ce privește interesul reclamantului de a ataca Hotărârea A.G.A. din 26 martie 2005, această chestiune a fost analizată ca o apărare de fond, iar nu ca o excepție propriu-zisă prin raportare la măsurile pentru care a fost invocată.

Împrejurarea că raționamentul și argumentele recurentei nu coincid cu cele ale instanței de apel nu poate fundamenta criticile acesteia prin invocarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel se constată că nici o ipoteză a pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. nu poate fi reținută întrucât s-a răspuns în fapt și în drept la criticile aduse deciziei, iar concluziile instanței conduc logic și convingător la soluția din dispozitiv.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia se poate cere modificarea soluției recurate atunci când instanța a interpretat greșit actul dedus judecății sau a schimbat natura și înțelesul acestuia, nu a fost argumentat în fapt și în drept în mod distinct.

Argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este o cerință impusă de faptul că, procedural, fiecare motiv vizează o anumită nelegalitate. Prin urmare, Înalta Curte nu poate păși la o analiză a nelegalității imaginând posibile argumente și dispoziții legale pe care să le examineze din perspectiva acestui motiv.

Din același punct de vedere, al nemotivării, se observă că recurenta a relatat opinii proprii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei.

În cazul de față, motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii.

Criticile subsumate de către recurentă motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu vizează niciuna dintre tezele avute în vedere de acest text legal. Astfel, decizia atacată este motivată în drept, dispozițiile legale aplicate fiind cele care au incidență în pricină.

Altfel spus, situația de fapt stabilită de instanța fondului și confirmată de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentului nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate.

Deși recurentul face referiri la dispozițiile art. 117 alin. (7) și (8) din Legea nr. 31/1990, acesta nu arată de ce decizia recurată este nelegală din perspectiva menționatelor dispoziții.

Se constată că instanța de apel în cadrul analizei hotărârii atacate a statuat în mod corect că dispozițiile art. 117 alin. (7) și (8) din Legea nr. 31/1990 nu sunt incidente, în cauză și că scopul instituirii acestor prevederi legale respectiv menționarea explicită în convocator, a problemelor care formează obiectul ordinii de zi, are ca finalitate asigurarea dreptului la informare al acționarilor și a posibilității acestora de a se pregăti pentru luarea deciziilor prin exercitarea dreptului de vot, în cunoștință de cauză.

Nu poate fi reținut nici argumentul privind identitatea prezentei cauze cu speța în care a fost pronunțată Decizia nr. 725 din 17 februarie 2011.

Împrejurarea că în cauze cu obiect similar s-au pronunțat soluții diferite, este rezultatul analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, funcție de situația de fapt și de probele administrate, nefiind de natură să influențeze soluția din prezenta cauză, întrucât practica judiciară nu reprezintă un izvor de drept, iar instanța de judecată este suverană în a-și forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecății, în spiritul și litera legii.

Susținerea recurentei privind "încălcarea dreptului reclamantului la un proces echitabil" este neîntemeiată.

A doua exigență a art. 6 parag. 1 din Convenție - cauza să fie examinată în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil - reprezintă garanția desfășurării procedurii unui proces echitabil.

În soluționarea cauzei, instanța de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echității juridice, ținând cont de toate garanțiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate și al egalității armelor în procesul civil.

În concluzie, se constată că recurenta reia situația de fapt cu privire la interpretarea probatoriilor administrate în cauză, situație analizată în cadrul etapei devolutive a apelului, ce nu poate face obiectul analizei în această etapă procesuală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Constatând culpa procesuală a recurentei în declanșarea litigiului de față, în raport de cererea formulată de intimata pârâtă, Înalta Curte, urmează a aplica dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și a obliga recurenta pârâtă la plata sumei de 2.480 RON cheltuieli de judecată, conform înscrisurilor justificative în acest sens respectiv factura fiscală și extrasul de cont.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC J. SRL împotriva Deciziei nr. 656/A din 9 decembrie 2014 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta pârâtă SC J. SRL la plata sumei de 2.480 RON cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC C. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2015.

Procesat de GGC - MI