ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 969/2016

Decizia nr. 969/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului a constatat următoarele:

Reclamantul A., prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 8563/118/2012, în contradictoriu cu pârâții SC B. SRL prin administrator judiciar C., D., E. și F., a solicitat încuviințarea retragerii sale din SC B. SRL și a dispune asupra structurii participării la capitalul social a asociaților pârâți; obligarea SC B. SRL la plata drepturilor bănești ce i se cuvin urmare a retragerii sale din societate, pentru părțile sociale pe care le deține, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 27 ianuarie 2015, reclamantul A. a menționat că înțelege să renunțe la judecarea cererii de chemare în judecată formulată în cauză.

Pe rolul aceleiași instanțe, sub nr. x/118/2012, s-a înregistrat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții D., E. ȘI F. în contradictoriu cu pârâții A. și SC B. SRL, prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a actului adițional din 9 decembrie 2003 la actele constitutive ale SC B. SRL, cu consecința radierii mențiunilor efectuate la Oficiul Registrului Comerțului C. în baza acestui act adițional și obligarea pârâtului A. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În motivarea acestei cereri, reclamanții pârâți au arătat că prin actul adițional din 6 septembrie 2002, asociați ai SC B. SRL au devenit D., E. și F., fiecare cu o cotă de participare la capitalul societății de 33,33% (cu aceiași cotă participând la profit și pierderi).

Ulterior, cei trei asociați au constatat că, prin actului adițional din 9 decembrie 2003, a fost cooptat în societate pârâtul A., prin aport de capital, acesta devenind asociat cu o pondere de 25% din capitalul social. În mod corespunzător, cota de participare la capital și la profitul/pierderea societății s-a diminuat pentru asociații vechi la 25% pentru fiecare. Prin același act adițional, s-a majorat și capitalul social al societății la valoarea de 270 lei (2.700.000 lei vechi).

Au arătat că, deși actul adițional din 9 decembrie 2003 a fost înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului Constanța prin încheierea din 18 decembrie 2003, acesta a fost încheiat în lipsa consimțământului lor ca asociați, cu încălcarea prevederilor art. 187 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, în raport de care, pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaților, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel, și art. 948 C. civ.

În drept, au invocat dispozițiile art. 948 C. civ. și art. 196 din Legea nr. 31/1990 modificată.

La termenul de judecată din data de 29 ianuarie 2013, instanța a admis excepția de conexitate și a conexat la dosarul nr. x/118/2012 cauza civilă nr. y/118/2012.

Prin Sentința civilă nr. 275 din 3 februarie 2015, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, a luat act de renunțarea reclamantului A. la judecarea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții SC B. SRL prin administrator judiciar C., D., E. și F..

A admis acțiunea conexă formulată de reclamanții D., E. și F. în contradictoriu cu pârâții SC B. SRL prin administrator judiciar C. și A. și a constatat nulitatea absolută a actului adițional din 9 decembrie 2003 la actele constitutive ale SC B. SRL, iar în baza art. 7 din Legea nr. 26/1990, a dispus comunicarea sentinței pronunțate - după rămânerea irevocabilă - către Oficiul Registrului Comerțului și M. Of. a obligat pârâtul A. să plătească reclamanților suma de 1.805 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Față de cererea principală formulată de reclamantul A., instanța a luat act de renunțarea acestuia la judecarea cererii.

În legătură cu cauza conexă, instanța de fond a constatat că prin actul adițional nr. x/2003 la actele constitutive ale SC B. SRL s-a hotărât cooptarea ca asociat a lui A., care a venit cu un aport la capitalul social de 700.000 lei, 7 părți sociale, acesta devenind asociat cu drepturi depline, însușindu-și integral actele constitutive ale societății, capitalul social total fiind de 2.700.000 lei, 27 părți sociale, participarea la profit și pierderi fiind în proporție de 25% pentru fiecare asociat în parte. Administrarea societății fiind asigurată de toți cei patru asociați, împreună sau separat.

Instanța a constatat că obiectul prezentei cauze îl reprezintă constatarea nulității absolute a actului adițional ca urmare a lipsei de consimțământ a reclamanților la întocmirea lui și că esențial din această perspectivă este că actul adițional nu a fost semnat de doi dintre cei trei asociați ai SC B. SRL, respectiv de reclamanții D. și E., semnăturile lor fiind falsificate prin imitație, ceea ce echivalează cu lipsa de consimțământ, știut fiind că în condițiile în care pentru modificarea actului constitutiv al societății este necesară întocmirea unui act scris, simplul acord de voință fără manifestarea sa scrisă nu este de natură a produce efecte juridice.

Cu alte cuvinte, chiar și în ipoteza în care s-ar fi dovedit că părțile au negociat o cooptare a pârâtului în societate, cât timp actul adițional nu a fost întocmit conform prevederilor legale, adică cu consimțământul valabil exprimat de către toți asociații, nu se poate vorbi despre un act juridic valabil.

În legătură cu mențiunea pârâtului că a creditat societatea cu suma de 240.000 dolari S.U.A., folosiți pentru efectuarea unor lucrări de îmbunătățire la imobilul în care societatea își desfășoară activitatea, s-a apreciat că această sumă a fost împrumutată de la acesta, pentru care a fost plătită și dobândă, instanța de fond constatând că, în drept, acțiunea conexă este întemeiată. Astfel, dat fiind că prin această hotărâre s-au adus modificări actului constitutiv al SC B. SRL, acest fapt implică respectarea, la adoptarea acesteia, a dispozițiilor art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora, sub sancțiunea nulității, în cazul societăților cu răspundere limitată, pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaților, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel. În cauză, nici în actul constitutiv dar nici în legislația aplicabilă societății nu este prevăzută vreo derogare de la regula unanimității voturilor necesare modificării actului constitutiv al societății.

Potrivit art. 948 C. civ., exprimarea consimțământului valabil al părții ce se obligă, constituie una dintre condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, reprezentând o condiție esențială, de fond și generală a actului juridic. Consimțământul, definit ca hotărârea de a încheia un act juridic civil, pentru a fi valabil, trebuie sa fie liber și neviciat și să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să provină de la o persoana cu discernământ, să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat și să nu fie alterat printr-un viciu de consimțământ.

Din perspectiva lipsei semnăturilor celor doi reclamanți dedusă din falsificarea acestora, este indubitabil că actul juridic este lovit de nulitate absolută dat fiind că două din părțile actului juridic nu au avut voința internă de a perfecta respectivele operațiuni juridice, instanța constatând că reclamanții D. și E. nu și-au exprimat voința la momentul adoptării actului adițional la actul constitutiv al societății, motiv pentru care modificarea structurii capitalului social și a asociaților nu a fost posibilă.

Față de toate aceste aspecte, constatând că, actul contestat nu exprimă acordul asociaților reclamanți, ale căror semnături au fost aplicate prin imitație pe ambele înscrisuri, instanța a admis acțiunea conexă și a constatat nulitatea absolută a actului adițional din 9 decembrie 2003 la actele constitutive ale SC B. SRL și a dispus radierea mențiunilor efectuate în baza acestui act adițional în Registrul Comerțului, dispunând totodată, în baza art. 7 din Legea nr. 26/1990, radierea din registrul comerțului a mențiunii privind actele nule.

În baza art. 274 C. proc. civ., întrucât pârâtul a căzut în pretenții, s-a dispus obligarea acestuia la plata către reclamanți a sumei de 1.805 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 347 din 17 iunie 2015, a respins apelul declarat în cauza conexă de pârâtul A., împotriva Sentinței civile nr. 275 din 3 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți D., E., F. și intimata pârâtă SC B. SRL prin administrator judiciar C., ca nefondat.

A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Plecând de la probele administrate în calea apelului, coroborate cu cele din cursul judecății la prima instanță, ce au reliefat, în concluziile rapoartelor de expertiză grafologică efectuate în cauză, că semnăturile intimaților reclamanți D. și E. au fost contrafăcute pe actul a cărui nulitate s-a solicitat a se constata, curtea a apreciat că se impune menținerea soluției pronunțate de prima instanță.

Apelantul pârât A. a criticat în calea de atac faptul că judecătorul fondului nu a acordat eficiență prezumțiilor, menționând în acest sens că putea să se prezume de la ce persoană provin fondurile bănești necesare pentru majorarea capitalului social ce a avut loc în anul 2003 și, totodată, putea să se prezume că apelantul a dobândit calitatea de asociat prin voința tuturor asociaților, cât timp în cursul litigiului înregistrat sub nr. x/118/2008, în care s-a anulat irevocabil hotărârea AGA din 1 februarie 2007 de retragere a sa din societate, părțile nu s-au apărat prin invocarea vreunui motiv de nulitate întemeiat pe lipsa consimțământului lor la cooptarea în societate.

Potrivit dispozițiilor art. 1203 C. civ., "prezumțiile care nu sunt stabilite de lege sunt lăsate la luminile și înțelepciunea magistratului; magistratul nu trebuie să se pronunțe decât întemeindu-se pe prezumții, care să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea; prezumțiile nu sunt permise magistratului decât numai în cazurile în care este permisă și dovada prin martori, afară numai dacă un act nu este atacat că s-a făcut prin fraudă, dol sau violență."

Plecând de la definiția juridică a prezumțiilor, curtea a reținut că majorarea capitalului social efectuată în cursul anului 2003 reprezintă un fapt cunoscut, iar faptul necunoscut este cel al persoanelor care au contribuit cu fonduri pentru realizarea acestei majorări de capital.

Litigiul înregistrat sub nr. x/118/2008 ce a avut ca obiect anularea hotărârii din 1 februarie 2007 de retragere din societate a numitului A. nu poate opune cauzei de față o hotărâre judecătorească irevocabilă în care să se impună cu putere de lucru judecat sau vreo prezumție de veridicitate a actului ce este analizat, dat fiind faptul că în acel dosar nu a fost analizat un astfel de motiv de nulitate a actului prin care s-a decis cooptarea lui A. în societate, nefiind invocată și supusă judecății vreo cauză de nulitate asupra căreia să fi statuat anterior o instanță de judecată.

Din faptul că la acel moment părțile nu s-au apărat în același fel în care au înțeles să o facă în prezentul litigiu nu poate fi extrasă nicio prezumție care să prevaleze în raport de materialul probator administrat în cauză.

Invocarea principiului in dubio pro reo în cercetarea de față nu poate avea eficiență sub aspectul sarcinii probei, cât timp concluziile coroborate ale rapoartelor de expertiză grafologică ce au avut de stabilit dacă semnăturile părților executate pe actul adițional din 9 decembrie 2003 au fost concordante în a reține că au fost contrafăcute prin imitație semnăturile asociaților D. și E..

Chiar în condițiile în care s-au identificat similitudini ale semnăturilor executate de intimații reclamanți E. și D. cu cele de pe actul analizat, concluzia expertului criminalist G. a fost clară, în sensul că deosebirile dintre scriptele de comparație și semnăturile în litigiu au fost suficient de pregnante în a determina existența contrafacerii lor prin imitație în cuprinsul actului adițional nr. x/2003.

Susținerile apelantului A. referitoare la modificarea scrierii pe perioada lungă de timp survenită de la data semnării actului adițional contestat până la momentul efectuării comparației cu semnăturile actuale, nu prezintă relevanță în contrapondere cu analiza științifică a elementelor ce compun semnăturile în litigiu, realizată în cuprinsul celor două rapoarte de expertiză grafologică.

Legea societăților comerciale nr. 31/1990 impune ca în privința societăților de persoane să prevaleze regula unanimității asociaților în adoptarea hotărârilor prin care se modifică actul constitutiv, dacă prin lege sau actul constitutiv nu se prevede altfel (art. 191 alin. (2)).

Statutul SC B. SRL, depus la dosar, nu reglementează o altă situație de constituire a majorității necesare pentru adoptarea unei hotărâri prin care se modifică actul constitutiv al persoanei juridice, fiind astfel aplicabile dispozițiile legale, cuprinse la art. 191 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, privind unanimitatea asociaților.

Lipsa semnăturilor celor doi asociați E. și D. de pe actul adițional din 9 decembrie 2003 echivalează cu lipsa consimțământului acestora la deciziile aprobate în cuprinsul actului respectiv, fapt ce face ca acesta să fie lovit de nulitate absolută.

În aceste condiții, curtea a reținut caracterul legal și temeinic al sentinței atacate, fiind corectă soluția de admitere a acțiunii conexe, consecința fiind cea a constatării nulității absolute a actului adițional din 9 decembrie 2003 la actele constitutive ale SC B. SRL.

Împotriva Deciziei civile nr. 347 din 17 iunie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea acestuia, în principal, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, iar în subsidiar, modificarea acesteia, admiterea apelului său, schimbarea în parte a sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii conexe ca nefondată.

În criticile formulate, recurentul pârât a susținut în esență următoarele:

În mod greșit i-a respins instanța de apel solicitarea sa de completare a probatoriului administrat în fața primei instanțe, cu referire la suplimentul de contraexpertiză grafologică și a constatat nulitatea absolută a actului adițional din 9 decembrie 2003 la actele constitutive ale SC B. SRL, analizând, cu predilecție, concluziile rapoartelor de expertiză criminalistică efectuate în cauză (ce atestă faptul că semnăturile din cuprinsul actului contestat nu ar aparține reclamanților D. și E.), reținând că actul contestat nu exprimă acordul asociaților reclamanți.

În acest sens, recurentul a menționat faptul că, pentru a ajunge la această concluzie, instanța de fond s-a raportat în mod eronat la concluziile raportului de expertiză criminalistică din 24 februarie 2014, întocmit de expert H. din cadrul Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice București, dar că expertul nu a înțeles a prezenta, în detaliu, argumentele de natură să fundamenteze concluzia acestuia în sensul că semnăturile atribuite reclamanților D. și E. nu ar aparține, în realitate, acestora, dar și faptului că expertul nu a luat în calcul modalitatea în care scrierea se modifică și evoluează în timp (semnăturile contestate au fost efectuate în anul 2003, iar scriptele de comparație au fost prelevate abia în anul 2014).

A susținut și faptul că, prin raportare, la argumentele expuse în cuprinsul cererii formulate pentru termenul de judecată din 9 mai 2014, instanța de fond nu s-a socotit nelămurită pe baza expertizei, încuviințând efectuarea unei expertize contrarii, având aceleași obiective.

Pe cale de consecință, a susținut recurentul că, de vreme ce judecătorul fondului a reținut că raportul de expertiză criminalistică din 24 februarie 2014 nu este suficient de lămuritor pentru soluționarea cauzei, în mod greșit, în considerente hotărârii, instanța de apel s-a raportat tocmai la conținutul și concluziile acestei lucrări, fără a înlătura proba.

Cât privește raportul de expertiză criminalistică din 18 septembrie 2014 întocmit de expert G. din cadrul Institutului Național de Expertiză Criminalistică București, reținut, de asemenea, de judecătorul fondului, a apreciat recurentul că nici concluziile sale nu pot fi socotite pe deplin lămuritoare pentru dezlegarea cauzei, în acest sens, reiterând punctul de vedere expus în cuprinsul obiecțiunilor depuse la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2014, obiecțiuni respinse eronat de prima instanță. Recurentul a învederat că nici în cuprinsul acestui raport de expertiză criminalistică nu sunt lămurite aspectele asupra cărora chiar prima instanță, la momentul încuviințării efectuării expertizei contrarii, a apreciat necesară realizarea lucrării de specialitate, respectiv prezentarea modalității detaliate în care expertul a reținut că cele două semnături în discuție nu ar aparține persoanelor cărora le sunt atribuite și indicarea semnelor grafice din înscrisurile de comparație care au condus la această concluzie, în condițiile în care expertul ar fi trebuit să ia în considerație nu numai grafismul în sine și să verifice o eventuală suprapunere identică cu modelul de comparație, ci să aibă în vedere și alte trăsături ale semnelor grafice de natura a le individualiza și determina soluția corectă, prin utilizarea tuturor criteriilor de comparație specifice acestor elemente grafice.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, în cuprinsul acestui raport, expertul a prezentat o serie de similitudini ale semnăturilor în litigiu cu cele de referință (similitudini referitoare la naturalețea și spontaneitatea, forma generală a elementelor componente, presiunea variabilă, trasee sigure și bine definite, viteza de redare mijlocie și presiune nuanțată, în etape), corespondențe ce ar demonstra semnătura comună a grafiilor comparate, pentru ca, în concluzii, să afirme că deosebirile și asemănările de ordin general nu ar demonstra că aceste semnături ar aparține reclamanților D. și E.

De altfel, nici acest raport de contraexpertiză nu a luat în calcul modalitatea în care scrierea evoluează și se modifică în timp, cu atât mai mult cu cât, prin raportare la elementele indicate de expert ca fiind definitorii în stabilirea caracterului contrafăcut al celor două semnături, era extrem de relevant a se analiza modificările inerente ce apar în timp asupra scrisului.

Față de aspectele arătate, consideră că instanța de fond a respins greșit obiecțiunile la raportul de contraexpertiză din 18 septembrie 2014, obiecțiuni care, dacă ar fi primit răspuns, ar fi condus la lămurirea situației de fapt în pricina dedusă judecății, astfel că, în mod eronat, și-a fundamentat soluția pe un probatoriu tehnic cu caracter echivoc.

Recurentul a criticat decizia din apel susținând că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a prevederile art. 1203 C. civ., referitoare la valoarea probantă a prezumțiilor.

În acest sens a arătat că instanța de apel, în interpretarea corectă a dispozițiilor art. 1203 C. civ., trebuia să analizeze toate faptele cunoscute legate de majorarea capitalului social al societății cu mai bine de o treime din valoarea sa, proveniența fondurile bănești necesare efectuării acestei operațiuni, împrejurările ce fac a se prezuma că reclamanții și-au manifestat acordul la dobândirea calității sale de asociat al societății pârâte, edificatoare în acest sens fiind și hotărârea asociaților din 1 februarie 2007 din care rezultă că intimații din prezenta cauză au decis retragerea sa din societate.

Acest aspect, coroborat cu anularea hotărârii mai sus menționate (dosar nr. x/118/2008), fac dovada că reclamanții nu au înțeles să invoce niciodată nulitatea absolută a actului adițional prin care a dobândit calitatea de asociat, aspecte care se impuneau a fi raportate la probatoriul administrat în cauză.

Instanța de apel a făcut și o greșită aplicare și a dispozițiilor art. 1159 C. civ., dar și a principiului in dubio pro reo.

Astfel a precizat că, de vreme ce prin acțiunea formulată reclamanții au fost cei care au cerut a se constata nulitatea absolută a actului adițional din 9 decembrie 2003 la actele constitutive ale SC B. SRL, motivat de lipsa consimțământului lor la întocmirea acestuia, acestora le revenea sarcina de a-și dovedi susținerile.

Cum probațiunea administrată în cauză, sub acest aspect este echivocă, este de observat că și raportul de contraexpertiză din 18 septembrie 2014 a identificat anumite similitudini ale semnăturilor intimaților D. și E. cu cele înserate în cuprinsul actului contestat, aspect la care se adaugă toate aspectele relevate anterior.

Așa fiind, consideră că instanța de apel în mod greșit nu a valorificat principiul in dubio pro reo.

Analizând recursul declarat de pârâtul A. împotriva Deciziei civile nr. 347 din 17 iunie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în raport de criticile formulate și temeiurile de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat avându-se în vedere următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii.

În cauză, se constată că recurentul prin argumentele aduse vizează interpretarea dată de instanța de apel clauzelor contractului și probelor administrate de părți.

Sub un prim aspect, se reține că recurentul a subsumat acestui motiv de recurs și critici de netemeinicie, referitoare la interpretarea greșită atât a raportului de expertiză criminalistică nr. 68/24 februarie 2014, cât și a raportul de contraexpertiză nr. 131/18 septembrie 2014, în sensul că experții ar fi trebuit să ia în considerație nu numai grafismul în sine și să verifice o eventuală suprapunere identică cu modelul de comparație, ci să aibă în vedere și alte trăsături ale semnelor grafice care le individualizează, prin utilizarea tuturor criteriilor de comparație specifice acestor elemente grafice, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul acestora, experții au prezentat o serie de similitudini ale semnăturilor în litigiu cu cele de referință (similitudini referitoare la naturalețea și spontaneitatea, forma generală a elementelor componente, presiunea variabilă, trasee sigure și bine definite, viteza de redare mijlocie și presiune nuanțată, în etape), corespondențe ce ar demonstra semnătura comună a grafiilor comparate, de natură a demonstra că aceste semnături ar aparține reclamanților Coconea și Plastira, ce nu pot fi analizate în această cale de atac.

Tot din perspectiva acestui motiv de recurs, recurentul a mai afirmat că prin raportul de contraexpertiză nr. 131/18 septembrie 2014, nu s-a lămurit modalitatea în care scrierea evoluează și se modifică în timp prin raportare la elementele indicate de expert ca fiind definitorii în stabilirea caracterului contrafăcut al celor două semnături, aspect care era extrem de relevant în prezentarea modificărilor inerente ce apar în timp asupra scrisului, ce ar fi condus la lămurirea situației de fapt în pricina dedusă judecății, astfel că, în mod eronat instanța de apel și-a fundamentat soluția pe un probatoriu tehnic cu caracter echivoc.

Altfel spus, criticile recurentului pentru stabilirea situației de fapt nu se convertesc în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței fondului sau apelului din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, iar în cauză cele două instanțe și-au motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situației de fapt corect reținute.

Argumentele aduse în sprijinul acestor critici demonstrează nu numai faptul că nu sunt în concordanță cu cerințele motivelor de nelegalitate invocate, ci evidențiază nemulțumirea recurentului pârât sub aspectul în care instanța a înțeles să interpreteze materialul probator administrat în cauză, care excede competenței instanței de recurs, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigentele impuse de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii judecătorești recurate.

Abrogarea dispozițiilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ. nu îngăduie ca în prezentul recurs să fie analizate aspectele de netemeinicie, legate de administrarea și interpretarea probelor în fazele procesuale anterioare.

Recurentul a criticat decizia instanței de apel și sub aspectul că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 1203 C. civ., referitoare la valoarea probantă a prezumțiilor.

Criticile recurentului pârât pe acest aspect se apreciază ca nefondate, avându-se în vedere că instanța de apel, plecând de la definiția juridică a prezumțiilor, a reținut că majorarea capitalului social efectuată în cursul anului 2003 reprezintă un fapt cunoscut, astfel că în mod just a procedat numai la analizata aspectului legat de persoanele care au contribuit cu fonduri pentru realizarea acestei majorări de capital.

În ceea ce privește hotărârea judecătorească pronunțată în litigiul înregistrat sub nr. x/118/2008 ce a avut ca obiect anularea hotărârii din 1 februarie 2007 de retragere din societate a numitului A., se constată că soluția instanței de apel este corectă, întrucât aceasta nu se poate impune cu putere de lucru judecat sau vreo prezumție de veridicitate a actului ce este analizat în cauză, dat fiind faptul că în acel dosar nu a fost examinat nici un motiv de nulitate a actului prin care s-a decis cooptarea lui A. în societate, nefiind invocată și supusă judecății vreo cauză de nulitate asupra căreia instanța să fi statuat anterior.

Cum în litigiul ce a făcut obiectul dosarului menționat, părțile nu s-au apărat în același fel în care au înțeles să o facă în prezentul litigiu, Curtea de Apel Constanța în virtutea caracterului devolutiv al apelului, nu a putut să rețină nicio prezumție care să prevaleze în speță.

De altfel nici critica prin care recurentul pârât a susținut că instanța de apel a aplicat greșit și dispozițiile art. 1159 C. civ., dar și principiul in dubio pro reo nu poate fi primită, cât timp instanța de apel a concluzionat că rapoartele de expertiză grafologică au reținut că au fost contrafăcute prin imitație semnăturile asociaților D. și E. pe actul adițional din 9 decembrie 2003.

Irelevante sunt de altfel și susținerile recurentului A. referitoare la modificarea scrierii pe perioada lungă de timp survenită de la data semnării actului adițional contestat până la momentul, când au fost analizate semnăturile de comparație, în contrapondere cu analiza științifică a elementelor ce compun semnăturile în litigiu, realizată în cuprinsul celor două rapoarte de expertiză grafologică astfel cum corect a reținut și instanța de apel.

Este știut că art. 191 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, impune ca în privința societăților de persoane să prevaleze regula unanimității asociaților în adoptarea hotărârilor prin care se modifică actul constitutiv, dacă prin lege sau actul constitutiv nu se prevede altfel.

Întrucât în statutul SC B. SRL, nu a existat nicio reglemententare a situației de constituire a majorității necesare pentru adoptarea unei hotărâri prin care se modifică actul constitutiv al persoanei juridice, în mod corect instanța de apel a apreciat ca fiind aplicabile dispozițiile legale, cuprinse la art. 191 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, privind unanimitatea asociaților, apreciind că lipsa semnăturilor celor doi asociați E. și D. de pe actul adițional nr. 2/9 decembrie 2003 echivalează cu lipsa consimțământului acestora la deciziile aprobate în cuprinsul actului respectiv, act lovit astfel de nulitate absolută.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei atacate, și pe cale de consecință, recursul urmează a fi respins ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva Deciziei civile nr. 347 din 17 iunie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2016.

Procesat de GGC - CL