ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 406/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 3 ianuarie 2005, reclamantul N.N. a chemat în judecată pe pârâții R.M., V.D. și SC F. SRL Constanța solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a actului adițional privind modificarea actelor constitutive ale SC F. SRL autentificat sub nr. 180/1998 pentru lipsa obiectului, neîndeplinirea cerințelor legale prevăzute de Legea nr. 31/1990 fraudarea legii, cauza ilicită, lipsa consimțământului. În susținerea cererii reclamantul a arătat că SC F. SRL a fost constituită în anul 1994 ca având ca asociați pe N.N. cu o cotă de participare la capitalul social de 90 %, V.D.

cu o cotă de 10 %. În anul 1996 s-a retras V.D. și a fost cooptat pârâtul R.M. ocazie cu care s-a încheiat actul adițional autentificat sub nr. 1173/1996, mențiuni ce nu au fost înregistrate la O.R.C. S-a mai arătat că în anul 1998 s-au produs mai multe modificări ale actului constitutiv, fiind încheiat un alt act adițional 180/1998 act semnat de reclamant fără a-i verifica conținutul fără o hotărâre a adunării generale a asociaților. Consideră reclamantul că, convenția din 1998 este nulă fiind lipsită de obiect pentru că modificările privind retragerea din societate a pârâtului V.D., cooptarea în societate a pârâtului R.M.

și cesionarea părților sociale au făcut obiectul actului adițional din 1996. Tribunalul Constanța, prin sentința nr. 1394 din 10 mai 2005, a admis în parte acțiunea, a constatat nulitatea absolută parțială a actului adițional nr. 180/1998 în ceea ce privește retragerea din SC F. SRL a pârâtului R.M., cesionarea celor 5 părți sociale ale asociatului V.D. în favoarea asociatului R.M. A fost respinsă cererea de constatare a nulității absolute a actului adițional autentificat sub nr. 180/1998 în ce privește convenția părților relativă la majorarea capitalului social al SC F. SRL, participarea asociaților la beneficii și pierderi, administrarea societății și obiectul de activitate principal. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că actele adiționale nr. 1173/1996 și 180/1998 au avut același obiect, respectiv transmiterea dreptului decurgând din calitatea de asociat la SC F. SRL a pârâtului V.D.

în favoarea pârâtului R.M., astfel că ceea ce s-a transmis, născut sau stins la 20 decembrie 1996 nu mai putea face obiectul unei alte tranzacții la data de 27 ianuarie 1998. S-a mai reținut că lipsa consimțământului reclamantului la încheierea actului adițional nr. 180/1998 nu a fost dovedită în condițiile în care actul poartă semnătura reclamantului, că încheierea actului adițional de modificare a actului constitutiv nu este condiționată de adoptarea unei hotărâri a adunării generale cu atât mai puțin în cazul societăților cu răspundere limitată. Împotriva acestei hotărâri au promovat apel ambele părți. Reclamantul N.N.

consideră că instanța a făcut o greșită aplicare a legii căreia i-a conferit caracter retroactiv reținând că în speță sunt incidente dispozițiile nr. 204 din Legea nr. 31/1990 în formă modificată și republicată și nu art. 187 din Legea nr. 31/1990 pe care reclamantul și-a întemeiat cererea, neexistând nici o hotărâre de aprobare a modificărilor actelor constitutive. R.M. consideră că greșit s-a constatat nulitatea parțială a actului adițional din 1998 este confirmată de susținerile lui V.D. și N.N. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 293 din 24 octombrie 2005, a respins apelurile ca nefondate.

În fundamentarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că actul adițional este o manifestare a acordului asociaților asupra modificărilor convenite asupra actului constitutiv, iar cu ocazia acestor modificări au fost întrunite condițiile de fond referitoare la consimțământ valabil al părților ce s-au obligat, capacitatea de a contracta obiect determinat și cauză licită, este excesiv a se susține că în prealabil semnării actului adițional de modificare a actului constitutiv al societății, era necesară a se lua o hotărâre A.G.A. de aprobare a acestor modificări. S-au înlăturat și criticile apelantului R.M., instanța de apel apreciind că s-a reținut în mod judicios că lipsa înregistrării în Registrul Comerțului și a publicării în M. Of.

a modificărilor, atrage în conformitate cu art. 5 din Legea nr. 26/1990 chiar inopozabilitatea față de terți și nu ineficacitatea modificărilor actului constitutive, între asociați modificările producându-și efectele convenite. Cu petiția înregistrată, la data de 21 decembrie 2005, reclamantul N.N. a declarat recurs împotriva soluției instanței de apel criticile vizând aplicarea dispozițiilor art. 204 din Legea nr. 31/1990 astfel cum a fost modificată și republicată și nu dispozițiile art. 187 din aceiași lege, pe care și-a întemeiat cererea. Mai consideră recurentul că hotărârea instanței de apel este nulă absolut fiind sumar motivată contrar dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Se impunea ca examinarea actului adițional prin prisma legii în vigoare la momentul încheierii acestuia și nu a altor modificări intervenite ulterior.

Prin încheierea ședinței publice din 1 noiembrie 2007, urmare decesului recurentului N.N., în baza art. 243 alin. (1) C. proc. civ., s-a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor respectiv N.M., N.I. și P.M.C. Prin concluziile scrise recurenții-moștenitori dezvoltă motivele de recurs considerând că în mod eronat instanțele au acordat actului adițional valoare absolută, considerând că acesta face dovada deplină a consimțământului semnatarilor ignorând dispozițiile art. 1173 C. proc. civ., care nu exclude posibilitatea unei acțiuni în constatarea nulității absolute a convenției consfințite prin acest act, dacă prin aceasta se încalcă prevederile art. 948 C. civ. Recursul este nefondat. Potrivit art. 301 C. proc.

civ., „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel”. Prin motivele de recurs depuse în termen recurentul N.N., invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 261 pct. 5 C. proc. civ., critică hotărârea pronunțată motivat de faptul că nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990 în vigoare la data încheierii actului adițional 27 ianuarie 1998 și că este succint motivată. Față de textul mai sus invocat, instanța de recurs va examina numai aceste critici, suplimentarea motivelor de recurs prin concluziile scrise nu vor fi examinate fiind tardiv formulate. Astfel nu pot fi reținute criticile privind nemotivarea deciziei date de instanța de apel având în vedere că aceasta a răspuns la toate criticile formulate în apel, hotărârea cuprinzând toate elementele prevăzute de art. 261 C. proc.

civ. În ce privește neaplicarea dispozițiilor legale în vigoare la data semnării actului adițional se reține că justificat instanțele au reținut că atâta vreme cât toți asociații s-au prezentat în fața notarului public și urmare manifestării acordului lor de voință, au semnat actul constitutiv, este o cerință excesivă și pur formală de a mai solicita o adunare generală în care aceiași asociați să ia aceiași hotărâre. De altfel, actul adițional a cărui anulare se cere a fost încheiat, la data de 27 ianuarie 1998, și nu i se aplică prevederile Legii nr. 31/1990, republicată întrucât republicarea a fost făcută în M. Of. din 29 ianuarie 1998. Drept urmare, nu i se aplică prevederile Legii nr. 31/1990 republicată în anul 1998 și nici art. 187 și respectiv 204 din această lege, întrucât cauzele de nulitate ale unui act se apreciază în funcție de legea în vigoare la momentul adoptării sale.

Or, la data semnării actului adițional atacat era în vigoare Legea nr. 31/1990, iar conform art. 153 în vigoare la acea dată, asociații pot decide modificarea actului constitutiv, cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute pentru încheierea lui, condiții respectate în cauză întrucât actul a fost încheiat în formă autentică, în fața notarului public, cu acordul unanim al tuturor asociaților. Art. 204 din Legea nr. 31/1990 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 441/2006. Anterior acestei modificări textul avea următorul conținut: „Actul constitutiv poate fi modificată prin hotărârea adunării generale adoptată, în condițiile legii sau printr-un act adițional la actul constitutiv sau prin hotărârea instanței judecătorești”.

Față de cele arătate văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții N.M., N.I. și P.M.C., moștenitori ai lui N.N., împotriva deciziei nr. 293/ COM din 24 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2008.