ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4189/2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4189/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

30 din 17 ianuarie 2006 a Tribunalului Comercial Mureș, s-a admis în parte

cererea introdusă de reclamantul Boar Ioan, împotriva pârâtei SC V.P. SRL

Reghin constatându-se nulitatea absolută a actelor adiționale de modificare a

actului constitutiv al pârâtei, acte încheiate la 8 decembrie 2004 și 20

decembrie 2004, respingându-se celelalte capete de cerere privind nulitatea

procesului verbal din 15 iunie 1998 și actul adițional nr. 1.

Prin aceeași sentință s-a

constatat dizolvarea societății pârâte, dispunându-se deschiderea procedurii

judiciare de lichidare.

Instanța a reținut că în

raport de probele administrate că actele adiționale din 5 decembrie 2004 și din

20 decembrie 2002, care au avut obiect recodificarea obiectului de activitate al

societății, respectiv deschiderea unui punct de lucru în localitatea Gurghiu și

prelungirea mandatului administratorului începând cu data de 1 decembrie 2004,

sunt nule, încălcându-se prevederile art. 204 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Pe de altă parte aceste acte

nu au fost semnate de reclamant.

Constatându-se nulitatea

acestora, s-a dispus restabilirea situației anterioare.

Instanța, a constatat și a

reținut că majorarea capitalului social prin aportul în natură a autoturismului

Mercedes Benz D 124 adus de către pârât s-a făcut legal ca urmare a procesului

verbal încheiat la 15 iunie 1995.

În aceste condiții s-a

apreciat că actul adițional nr. 1 autentificat sub nr. 1605/03 iulie 1998 nu

este afectat de nulitate.

Cât privește capătul de

cerere referitor la constatarea dizolvării societății comerciale, instanța a

reținut că cererea este întemeiată în raport de prevederile art. 227 din Legea nr.

31/1990 și art. 4 din statutul societății care a stabilit expres termenul de 10

ani pentru funcționarea societății.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel ambele părți.

Reclamantul critică sentința

sub aspectul respingerii capătului de cerere privind constatarea nulității

procesului verbal din 15 iunie 1998 și implicit a actului adițional nr. 1

încheiat la 3 iulie 1997, susținând că majorarea de capital nu putea fi

realizată decât cu respectarea art. 191 și 194 din Legea nr. 31/1990, în

adunarea generală a asociaților și nicidecum în baza unor înscrisuri semnate

doar de unul dintre asociați.

În privința autoturismului

se susține netemeinicia sentinței prin care s-a reținut nejustificat că acest

lucru a fost adus ca aport la majorarea de capital, în exclusivitate de către

pârât.

Pârâtul a declarat apel în

numele SC V.P. SRL Reghin, criticând sentința în sensul reținerii eronate a

stării de fapt și anume că perioada de funcționare a societății, a fost de 10

ani și nu aceea de 99 ani, stabilită prin actul adițional din 8 septembrie

2005.

S-a mai invocat și

nelegalitatea sentinței invocând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 227 lit.

e) din Legea nr. 31/1990.

Analizând temeinicia și

legalitatea sentinței prin prisma criticilor formulate, Curtea, prin decizia nr.

41/ A din 30 mai 2006, pronunțată în dosarul nr. 279/2006/ CCA a admis apelul

reclamantului și a respins pe cel introdus de pârât în numele SC V.P. SRL

Reghin.

Pe cale de consecință,

sentința a fost schimbată, în sensul constatării nulității absolute a

procesului verbal încheiat la 15 iunie 1998, precum și a actului adițional nr. 1

din 3 iulie 1997, autentificat sub nr. 1605/1998, menținându-se restul

dispozițiilor.

Pârâta apelantă a fost

obligată la 350 lei cheltuieli de judecată către reclamantul apelant.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța a reținut:

Din analiza probelor

administrate, rezultă că instanța a ignorat înscrisul din care rezultă că

autoturismul a fost cumpărat la 7 mai 1998 pentru SC V.P. SRL și anume factura nr.

1353, ca aport în natură pentru majorarea capitalului acestei societăți,

făcându-se expres mențiunea în DECLARAȚIA VAMALĂ, că acest aport este conform

O.G. nr. 92/1993, beneficiindu-se astfel de facilitățile vamale și fiscale

prevăzute de acest act normativ.

Așa fiind, instanța de apel

a reapreciat starea de fapt și a constatat că se impunea constatarea nulității

actelor subsecvente și anume: procesul verbal din 15 iunie 1998 și actul

adițional nr. 1 autentificat sub nr. 1605/1998.

Acest proces verbal s-a

constatat a fi nul și în raport de art. 191 și 193 alin. (1) din Legea nr. 31/1990,

deoarece a fost semnat de pârâtul apelant în numele pretinsului consiliu de

conducere – inexistent.

Instanța a mai apreciat că

în cauză greșit s-a apreciat aportul exclusiv în natură al pârâtului din moment

ce adunarea generală și nu asociatul decide asupra modificărilor părților

sociale și a aporturilor în natură a asociaților.

În atare situație instanța

de apel a reținut și constatat și nulitatea actului adițional nr. 1, apreciind

că acest act nu a fost adoptat de adunarea generală prin hotărâre așa cum

prevede art. 2004 din Legea nr. 31/1990.

În ceea ce privește apelul

pârâtului, s-a apreciat că acesta este nefondat, starea de fapt reținută de

instanță, în ceea ce privește durata stabilită pentru funcționarea societății

fiind corectă.

Funcționarea societății a

fost prevăzută în statut și a expirat la 20 noiembrie 2004, iar susținerea

apelantului formulată în sensul că ar fi existat o acceptare tacită a

reclamantului, în privința continuării activității, nu rezultă nici din

pretinsa „Notificare” și nici din alte probe.

În termen legal, împotriva

acestei decizii, pârâtul B.I.G. a introdus recurs în numele SC V.P. SRL, și în

nume propriu invocând nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ.

În motivarea recursului, în

esență, recurenții invocă, nepronunțarea instanței de apel asupra apelului

introdus în nume propriu de pârât și nepronunțarea cu privire la motivul de

apel, privind legalitatea actului adițional din 8 septembrie 2005.

Recurenții susțin că pe de o

parte hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină iar pe de altă parte

este lipsită de temei legal fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor

legale prevăzute de O.G. nr. 92/1990 și ale Legii nr. 31/1990 în ceea ce

privește constatarea nulității procesului verbal din 15 iunie 1998, a actului

adițional nr. 1 autentificat sub nr. 1605 din 3 iulie 1998 și a art. 227 lit.

e) din aceeași lege, în ceea ce privește constatarea dizolvării societății.

Criticile sunt nefondate.

În condițiile reglementării

cuprinse în art. 261 C. proc. civ., motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 7 urmează a fi apreciat, în raport cu obligația instanței, de a-și motiva

în fapt și în drept hotărârea, arătând în considerente argumentele reținute ca

fundament pentru soluția adoptată.

În calea devolutivă a

apelului, instanța a reținut că B.I.G. a declarat apel pentru SC V.P. SRL și nu

și în nume propriu, situație în care s-a pronunțat în acest cadru procesual.

Instanța de recurs reține că

în nume propriu pârâtul nu a declarat apel, astfel că moisso medio nu poate

declara recurs.

Nici recurenta, nu poate

invoca legal, prin cererea de recurs decât acele nelegalități ce țin de poziția

sa procesuală.

Din motivarea deciziei

atacate cu recurs, rezultă considerentele de fapt și de drept care au

determinat respingerea apelului recurentei pârâte și admiterea apelului

reclamantei intimate, cu consecința schimbării soluției primei instanțe, fiind

astfel posibil de a se exercita controlul judiciar în recurs.

Astfel, sub aspectul

netemeiniciei sentinței s-a apreciat ca fiind greșită starea de fapt, privind achiziționarea

autoturismului Mercedes Benz și modul în care s-a inclus ca aport în natură,

indicându-se actele de cumpărare și Declarația Vamală, care atestă că acesta a

fost dobândit pentru societate, care a beneficiat de facilitățile vamale și

fiscale.

Ca efect devolutiv al

apelului, instanța, la solicitarea apelantului are dreptul de a repune în

discuție starea de fapt, ceea ce s-a și realizat în cauză.

În atare situație, în mod

just instanța de apel a reținut pe de o parte că acest aport nu s-a realizat în

exclusivitate de pârât iar pe de altă parte procesul verbal din 15 iunie 1998,

semnat de acesta în numele pretinsului consiliu de conducere, este nul în

raport de prevederile O.G. nr. 92/1997, art. 191 și 193 din Legea nr. 31/1990.

Instanța a făcut și o

corectă aplicare a dispozițiilor legale, privind modificarea actului

constitutiv, reținând că actul adițional nr. 1 datat 3 iulie 1997 nu s-a făcut

cu respectarea prevederilor art. 204 din Legea nr. 31/1990, în cauză neexistând

o hotărâre a adunării generale care să fi decis în acest sens.

Așa fiind, în mod judicios

instanța a concluzionat că, absența unei astfel de hotărâri, constituie o cauză

de nulitate a actului adițional autentificat sub nr. 1605 din 3 iulie 1998.

Așa fiind, susținerea

recurentei că hotărârea atacată, este lipsită de bază legală, instanța făcând o

interpretare eronată a normelor juridice aplicabile este nefondată.

Pentru cele ce preced,

urmează a se reține că în cauză nu subzistă motivele de nelegalitate invocate

în raport de dispozițiile art. 307 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Constatând că nu pot fi

reținute din oficiu nici alte motive de nelegalitate, de ordine publică,

urmează ca recursul să fie respins ca nefondat în raport de art. 312 C. proc.

civ.

În baza art. 274 C. proc.

civ., recurenții pârâți urmează a fi obligați la cheltuieli de judecată către

intimatul reclamant, conform actelor justificative.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâții SC V.P. SRL Reghin și de B.I.G. împotriva deciziei nr. 41 din 30 mai

2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Obligă recurenții la plata

cheltuielilor de judecată de 200 RON către intimatul B.I.G.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 decembrie 2006.