ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4189/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 30 din 17 ianuarie 2006 a Tribunalului Comercial Mureș, s-a admis în parte cererea introdusă de reclamantul Boar Ioan, împotriva pârâtei SC V.P. SRL Reghin constatându-se nulitatea absolută a actelor adiționale de modificare a actului constitutiv al pârâtei, acte încheiate la 8 decembrie 2004 și 20 decembrie 2004, respingându-se celelalte capete de cerere privind nulitatea procesului verbal din 15 iunie 1998 și actul adițional nr. 1. Prin aceeași sentință s-a constatat dizolvarea societății pârâte, dispunându-se deschiderea procedurii judiciare de lichidare.

Instanța a reținut că în raport de probele administrate că actele adiționale din 5 decembrie 2004 și din 20 decembrie 2002, care au avut obiect recodificarea obiectului de activitate al societății, respectiv deschiderea unui punct de lucru în localitatea Gurghiu și prelungirea mandatului administratorului începând cu data de 1 decembrie 2004, sunt nule, încălcându-se prevederile art. 204 alin. (1) din Legea nr. 31/1990. Pe de altă parte aceste acte nu au fost semnate de reclamant. Constatându-se nulitatea acestora, s-a dispus restabilirea situației anterioare. Instanța, a constatat și a reținut că majorarea capitalului social prin aportul în natură a autoturismului Mercedes Benz D 124 adus de către pârât s-a făcut legal ca urmare a procesului verbal încheiat la 15 iunie 1995. În aceste condiții s-a apreciat că actul adițional nr. 1 autentificat sub nr. 1605/03 iulie 1998 nu este afectat de nulitate.

Cât privește capătul de cerere referitor la constatarea dizolvării societății comerciale, instanța a reținut că cererea este întemeiată în raport de prevederile art. 227 din Legea nr. 31/1990 și art. 4 din statutul societății care a stabilit expres termenul de 10 ani pentru funcționarea societății. Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți. Reclamantul critică sentința sub aspectul respingerii capătului de cerere privind constatarea nulității procesului verbal din 15 iunie 1998 și implicit a actului adițional nr. 1 încheiat la 3 iulie 1997, susținând că majorarea de capital nu putea fi realizată decât cu respectarea art. 191 și 194 din Legea nr. 31/1990, în adunarea generală a asociaților și nicidecum în baza unor înscrisuri semnate doar de unul dintre asociați.

În privința autoturismului se susține netemeinicia sentinței prin care s-a reținut nejustificat că acest lucru a fost adus ca aport la majorarea de capital, în exclusivitate de către pârât. Pârâtul a declarat apel în numele SC V.P. SRL Reghin, criticând sentința în sensul reținerii eronate a stării de fapt și anume că perioada de funcționare a societății, a fost de 10 ani și nu aceea de 99 ani, stabilită prin actul adițional din 8 septembrie 2005. S-a mai invocat și nelegalitatea sentinței invocând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990. Analizând temeinicia și legalitatea sentinței prin prisma criticilor formulate, Curtea, prin decizia nr. 41/ A din 30 mai 2006, pronunțată în dosarul nr. 279/2006/ CCA a admis apelul reclamantului și a respins pe cel introdus de pârât în numele SC V.P.

SRL Reghin. Pe cale de consecință, sentința a fost schimbată, în sensul constatării nulității absolute a procesului verbal încheiat la 15 iunie 1998, precum și a actului adițional nr. 1 din 3 iulie 1997, autentificat sub nr. 1605/1998, menținându-se restul dispozițiilor. Pârâta apelantă a fost obligată la 350 lei cheltuieli de judecată către reclamantul apelant. Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut: Din analiza probelor administrate, rezultă că instanța a ignorat înscrisul din care rezultă că autoturismul a fost cumpărat la 7 mai 1998 pentru SC V.P. SRL și anume factura nr. 1353, ca aport în natură pentru majorarea capitalului acestei societăți, făcându-se expres mențiunea în DECLARAȚIA VAMALĂ, că acest aport este conform O.G.

nr. 92/1993, beneficiindu-se astfel de facilitățile vamale și fiscale prevăzute de acest act normativ. Așa fiind, instanța de apel a reapreciat starea de fapt și a constatat că se impunea constatarea nulității actelor subsecvente și anume: procesul verbal din 15 iunie 1998 și actul adițional nr. 1 autentificat sub nr. 1605/1998. Acest proces verbal s-a constatat a fi nul și în raport de art. 191 și 193 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, deoarece a fost semnat de pârâtul apelant în numele pretinsului consiliu de conducere – inexistent. Instanța a mai apreciat că în cauză greșit s-a apreciat aportul exclusiv în natură al pârâtului din moment ce adunarea generală și nu asociatul decide asupra modificărilor părților sociale și a aporturilor în natură a asociaților.

În atare situație instanța de apel a reținut și constatat și nulitatea actului adițional nr. 1, apreciind că acest act nu a fost adoptat de adunarea generală prin hotărâre așa cum prevede art. 2004 din Legea nr. 31/1990. În ceea ce privește apelul pârâtului, s-a apreciat că acesta este nefondat, starea de fapt reținută de instanță, în ceea ce privește durata stabilită pentru funcționarea societății fiind corectă. Funcționarea societății a fost prevăzută în statut și a expirat la 20 noiembrie 2004, iar susținerea apelantului formulată în sensul că ar fi existat o acceptare tacită a reclamantului, în privința continuării activității, nu rezultă nici din pretinsa „Notificare” și nici din alte probe.

În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâtul B.I.G. a introdus recurs în numele SC V.P. SRL, și în nume propriu invocând nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, în esență, recurenții invocă, nepronunțarea instanței de apel asupra apelului introdus în nume propriu de pârât și nepronunțarea cu privire la motivul de apel, privind legalitatea actului adițional din 8 septembrie 2005. Recurenții susțin că pe de o parte hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină iar pe de altă parte este lipsită de temei legal fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale prevăzute de O.G. nr. 92/1990 și ale Legii nr. 31/1990 în ceea ce privește constatarea nulității procesului verbal din 15 iunie 1998, a actului adițional nr. 1 autentificat sub nr. 1605 din 3 iulie 1998 și a art. 227 lit. e) din aceeași lege, în ceea ce privește constatarea dizolvării societății.

Criticile sunt nefondate. În condițiile reglementării cuprinse în art. 261 C. proc. civ., motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 urmează a fi apreciat, în raport cu obligația instanței, de a-și motiva în fapt și în drept hotărârea, arătând în considerente argumentele reținute ca fundament pentru soluția adoptată. În calea devolutivă a apelului, instanța a reținut că B.I.G. a declarat apel pentru SC V.P. SRL și nu și în nume propriu, situație în care s-a pronunțat în acest cadru procesual. Instanța de recurs reține că în nume propriu pârâtul nu a declarat apel, astfel că moisso medio nu poate declara recurs. Nici recurenta, nu poate invoca legal, prin cererea de recurs decât acele nelegalități ce țin de poziția sa procesuală.

Din motivarea deciziei atacate cu recurs, rezultă considerentele de fapt și de drept care au determinat respingerea apelului recurentei pârâte și admiterea apelului reclamantei intimate, cu consecința schimbării soluției primei instanțe, fiind astfel posibil de a se exercita controlul judiciar în recurs. Astfel, sub aspectul netemeiniciei sentinței s-a apreciat ca fiind greșită starea de fapt, privind achiziționarea autoturismului Mercedes Benz și modul în care s-a inclus ca aport în natură, indicându-se actele de cumpărare și Declarația Vamală, care atestă că acesta a fost dobândit pentru societate, care a beneficiat de facilitățile vamale și fiscale. Ca efect devolutiv al apelului, instanța, la solicitarea apelantului are dreptul de a repune în discuție starea de fapt, ceea ce s-a și realizat în cauză.

În atare situație, în mod just instanța de apel a reținut pe de o parte că acest aport nu s-a realizat în exclusivitate de pârât iar pe de altă parte procesul verbal din 15 iunie 1998, semnat de acesta în numele pretinsului consiliu de conducere, este nul în raport de prevederile O.G. nr. 92/1997, art. 191 și 193 din Legea nr. 31/1990. Instanța a făcut și o corectă aplicare a dispozițiilor legale, privind modificarea actului constitutiv, reținând că actul adițional nr. 1 datat 3 iulie 1997 nu s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 204 din Legea nr. 31/1990, în cauză neexistând o hotărâre a adunării generale care să fi decis în acest sens.

Așa fiind, în mod judicios instanța a concluzionat că, absența unei astfel de hotărâri, constituie o cauză de nulitate a actului adițional autentificat sub nr. 1605 din 3 iulie 1998. Așa fiind, susținerea recurentei că hotărârea atacată, este lipsită de bază legală, instanța făcând o interpretare eronată a normelor juridice aplicabile este nefondată. Pentru cele ce preced, urmează a se reține că în cauză nu subzistă motivele de nelegalitate invocate în raport de dispozițiile art. 307 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Constatând că nu pot fi reținute din oficiu nici alte motive de nelegalitate, de ordine publică, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat în raport de art. 312 C. proc. civ. În baza art. 274 C. proc.

civ., recurenții pârâți urmează a fi obligați la cheltuieli de judecată către intimatul reclamant, conform actelor justificative.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâții SC V.P. SRL Reghin și de B.I.G. împotriva deciziei nr. 41 din 30 mai 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă recurenții la plata cheltuielilor de judecată de 200 RON către intimatul B.I.G. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2006.