ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3541/2010

Prin sentința nr. 511 din 20 mai 2008, pronunțată în dosarul nr. 28805/1/2005 al Tribunalului Comercial Mureș, s-a respins excepția autorității de lucru judecat și excepția tardivității cererii de chemare in judecată formulate de pârâții S.V. si S.N., s-a admis acțiunea reclamantei D.G.F.P. Mureș – A.F.P. Reghin, în contradictoriu cu pârâții S.V., S.N., SC O. SRL Beica de Jos si SC A.I.E. SRL Reghin, s-a constatat nulitatea absolută a înscrisului intitulat „act de dare în plată și contract de vânzare - cumpărare" autentificat din 28 ianuarie 2004 de BN. M.A.B. SANC, s-a dispus rectificarea situației anterioare încheierii actului menționat mai sus în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al SC A.I.E.

SRL asupra imobilului hotel cu restaurant M. situat în Reghin, fără număr administrativ, județul Mureș, înscris în cartea funciară, fără cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: În raport de prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâții S.V. și S.N., instanța de fond a apreciat că este neîntemeiată întrucât decizia civilă nr. 369/A din 26 mai 2004 a Curții de Apel Târgu Mureș, pronunțată în dosarul nr. 755/2004/C (dosarul nr. 454/2004 al Judecătoriei Reghin), invocată de pârâți, a făcut obiectul apelului declarat de executorul judecătoresc R.S.

împotriva încheierilor din 29 ianuarie 2004 date de judecătorul delegat la Biroul de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Reghin, astfel că nu este identitate nici de cauză, nici de obiect și nici de persoane față de cauza care face obiectul prezentei judecăți. Referitor la excepția tardivității invocată de pârâții S.V. și S.N., instanța de fond a respins-o reținând că acțiunea este una în anularea unui act bilateral și nu o contestație la executare. S-a avut în vedere, faptul că așa cum s-a reținut și în încheierea din data de 11 martie 2008, obiectul prezentei acțiuni este constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare menționat mai sus și nu un titlu de adjudecare emis în cadrul unei proceduri execuțional silite bugetare.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că prin publicația de vânzare emisă la data de 3 decembrie 2003 în dosarul execuțional nr. 106/E/2003 al executorului judecătoresc R.S., înregistrată la A.F.P. Reghin din 18 decembrie 2003 s-a adus la cunoștință acestei instituții că la data de 5 ianuarie 2004 se va vinde prin licitație publică în localitatea Reghin, complexul hotelier și turistic M., compus din parter și 3 etaje, plus terenul aferent aflat în proprietatea SC A.I.E. SRL. În calitate de creditor bugetar, reclamanta a depus la data de 23 decembrie 2003 cererea de participare la distribuirea sumelor rezultate din această executare silită, în această cerere arătând că SC A.I.E. SRL datorează bugetului de stat suma de 2.528.582.889 lei rol, reprezentând impozite și taxe neplătite.

Întrucât la termenul fixat pentru valorificarea bunurilor acestei pârâte nu s-a prezentat nici un ofertant, executorul judecătoresc a stabilit un nou termen de vânzare, pentru data de 27 februarie 2004. La data de 28 ianuarie 2004 se încheie la BNP A.B. SANC actul de dare în plată și contractul de vânzare-cumpărare între pârâta SC A.I.E. SRL și pârâtul S.V., prin care i se transmite în deplină proprietate și posesie acestuia din urmă cota indiviză de 1/2 din imobilul care face obiectul prezentei cauze, prin această tranzacție stingându-se datoria pe care pârâta SC A.I.E. SRL o avea față de pârâtul S.V. Prin același înscris a fost vândută cealaltă cotă de 1/2 a imobilului societății SC O. SRL.

Față de această împrejurare, reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș – A.F.P. Reghin, în calitate de creditoare a pârâtei de rând unu nu și-a putut valorifica dreptul de creanță deținut împotriva debitoarei, ca urmare a încheierii actului de dare în plată și a contractului de vânzare-cumpărare menționate mai sus, prin care a fost împiedicată finalizarea în condiții normale a executării silite inițiate, această creditoare promovând prezenta acțiune pauliană în vederea anulării respectivelor operațiuni juridice efectuate în frauda creditorilor debitoarei SC A.I.E. SRL. În continuare s-a analizat de instanța de fond dacă sunt îndeplinite condițiile pentru promovarea unei acțiuni pauliene astfel cum acestea sunt stabilite de art. 975 C. civ.

raportate și la prevederile Codului comercial, dată fiind natura comercială a raporturilor juridice dintre cele două părți contractante. În ceea ce privește prima condiție, respectiv existența unei creanțe certe, lichide și exigibile a creditoarei care solicită revocarea unui act juridic, drept de creanță care să fie anterior actului a cărei revocare se solicită, instanța a reținut că aceasta este îndeplinită, întrucât, reclamanta, în calitate de creditoare, a înregistrat la dosarul de executare silită nr. l06/E/2003, în baza unui titlu executoriu, la data de 23 decembrie 2003, anterior datei perfectării celor două acte a căror anulare se solicită, o cerere de participare la distribuirea sumelor rezultate din această executare, arătând ca deține față de pârâta de rând unu o creanță în sumă de 2.528.582.889 rol, reprezentând impozite și taxe neplătite.

Referitor la cerința ca actele a căror anulare se solicită să fi fost încheiate în frauda drepturilor creditorilor, s-a stabilit că prin vânzarea unicului bun aflat în patrimoniul debitoarei, pârâta de rând unu în mod voit și-a generat sau chiar agravat starea de insolvabilitate, prin această înstrăinare debitoarea golindu-și patrimoniul de bunuri, reclamanta fiind astfel în imposibilitatea de a-și realiza dreptul de creanță, fapt care îi cauzează un prejudiciu, care nu se poate repara decât prin anularea celor două acte. Cu privire la frauda debitorului, s-a reținut faptul că pentru existența fraudei debitorului este suficient ca acesta să fi cunoscut că prin încheierea actului de vânzare își provoacă sau își agravează starea de insolvabilitate, cauzând un prejudiciu creditorilor săi.

Referitor la complicitatea terților dobânditori la frauda debitoarei, instanța a constatat că și această condiție este îndeplinită din următoarele considerente: Complicitatea terțului dobânditor la frauda debitorului constă în dovada faptului că acesta și-a dat seama că prin acel act creditorii debitorului sunt prejudiciați, datorită insolvabilității acestuia. În condițiile în care în cuprinsul actelor care fac obiectul prezentei cauze se face referire la dosarul execuțional menționat anterior, întocmit la cererea pârâtului S.V., la care s-a înregistrat și cererea de participare la distribuirea sumelor a creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș – A.F.P. Reghin, este evident ca atât acest pârât cât și reprezentantul legal al pârâtei SC O. SRL, C.O., fiul reprezentantului legal al pârâtei SC A.I.E.

SRL, C.M., părți contractante aveau cunoștință despre faptul că vânzarea prejudiciază interesele creditorilor. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții S.V., S.N., SC O. SRL Reghin și SC I.A. SRL Reghin, solicitând anularea hotărârii apelate pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia nr. 100/A din 2 decembrie 2008, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelurile declarate de pârâții S.V., S.N., SC O. SRL Reghin și SC I.A. SRL Reghin; a desființat sentința nr. 511 din 20 mai 2008 a Tribunalului Comercial Mureș și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut în esență că prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reghin, la data de 27 februarie 2004, sub nr. 454/2004, reclamanta D.G.F.P.

Mureș – A.F.P. Reghin a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC A.I.E. SRL, S.V. și SC O. SRL constatarea nulității absolute a actului de dare în plată și a contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 29 ianuarie 2004 la BNP A.B. SANC din București, restabilirea situației anterioare încheierii actului conform înscrierilor din CF Reghin. Temeiul legal al acțiunii fiind art. 948, 949, 950 și 966 C. civ. S-a avut în vedere că, în cursul cercetării judecătorești, în primul ciclu procesual, s-a pus în discuție obiectul acțiunii, reclamanta precizând că este o acțiune în nulitate și nu contestație la executare, iar instanța în raport de această precizare a stabilit că a fost sesizată cu o acțiune în nulitate absolută bazată pe o cauză ilicită, temeiul juridic fiind art. 968 și urm. C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1520 din 25 octombrie 2004 acțiunea reclamantei s-a respins pe motiv că nu sunt întrunite condițiile pentru a se constata nulitatea actelor juridice încheiate de către pârâți și s-a sugerat că reclamanta are deschisă posibilitatea promovării unei acțiuni pauliene. Apelul declarat de reclamanta D.G.F.P. Mureș – A.F.P. Reghin împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 170/A din 8 aprilie 2005, s-a schimbat în tot hotărârea constatându-se nulitatea absolută a celor două acte juridice, respectiv actul de dare în plată și actul de vânzare-cumpărare. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții SC I.A. SRL Reghin, SC O. SRL Beica de Jos, S.V.

și S.N., recursul fiind admis prin decizia nr. 1333/R din 5 decembrie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, fiind casate atât hotărârea primei instanțe cât și decizia pronunțată în apel, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la Tribunalul Comercial Mureș, după ce s-a calificat acțiunea ca fiind de natură comercială. Cu ocazia rejudecării cauzei, fără a se pune în discuția părților obiectul acțiuni deduse judecății, instanța, odată cu soluționarea fondului cauzei, a calificat acțiunea ca fiind una revocatorie și a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 975 C. civ. Față de această împrejurare, instanța de apel a reținut că prin această calificare făcută de instanța de fond a fost încălcat principiul disponibilității părților, cât și cel al contradictorialității, precum și dispozițiile art. 129 alin. ultim C. proc.

civ. S-a mai avut în vedere că, această modalitate de soluționare a cauzei echivalează cu o necercetare a fondului, instanța de control apreciind că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 297 C. proc. civ., motiv pentru care a admis apelurile, a desființat hotărârea apelată și a trimis cauza spre rejudecare. S-a stabilit că, cu ocazia rejudecării se va pune în discuție obiectul acțiunii deduse judecății, iar în situația în care se stabilește că în raport de motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată temeiul juridic al acțiunii este art. 975 C. civ. și nu cel indicat de reclamantă art. 955 – art. 968 C. civ. se vor administra probe din care să rezulte că în cauză sunt întrunite condițiile de admisibilitate a unei acțiuni revocatorii.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții S.V. și S.N. și SC I.A. SRL Reghin. Prin recursul declarat de pârâții S.V. și S.N. întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7-9 C. proc. civ., se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și desființarea sentinței de fond, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei. Recurenții pârâți critică decizia pronunțată în apel sub aspectul omisiunii instanței de a se pronunța asupra motivelor de apel formulate, pe care le enumără, punând în vedere instanței de recurs să le aibă în vedere astfel cum au fost invocate și motivate la instanța de apel. Totodată, recurenții pârâți consideră că prin decizia recurată instanța de apel s-a limitat, în sensul că s-a pronunțat numai asupra calificării cauzei deduse judecății ca fiind acțiune revocatorie (pauliană), deși era necesar ca motivele de apel să figureze în îndrumările obligatorii date instanței de rejudecare.

Recurenta pârâtă SC I.A. SRL Reghin prin recursul său întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7-9 C. proc. civ., solicită admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și desființarea sentinței instanței de fond cu consecința respingerii acțiunii reclamantei. Recurenta critică soluția pronunțată în apel din perspectiva nepronunțării asupra motivelor de apel, pe care le enumără după cum urmează: calificarea corectă a acțiunii reclamantei ca fiind o contestație la executare și nu o acțiune a anulării unui act juridic civil; neprezentarea vreunui titlu executoriu, tabelul cu sumele pretinse nu poate constitui un titlu executoriu; autoritatea de lucru judecat constatată prin decizia Curții de Apel Târgu Mureș, în sensul că reclamanta nu a prezentat un titlu executoriu în dosarul de executare nr. 106/E/2003; mențiunea nereală a sentinței nr. 511 din 20 mai 2008 a Tribunalului Comercial Târgu Mureș referitoare la activul vândut și inadmisibilitatea acțiunii pauliene.

Se susține de recurentă, că în mod greșit instanța de fond a calificat acțiunea reclamantei ca fiind pauliană, fără a se pune în discuția părților și fără a se fi administrat probele necesare în această ipoteză. La data de 21 octombrie 2009, pârâții S.V. și S.N.

au invocat motivul de recurs de ordine publică vizând natura litigiului de față, în argumentarea căruia se susține, în esență, că obiectul cauzei dedus judecății îl constituie nulitatea absolută a unui act de vânzare – cumpărare, raporturile juridice existente între părțile din litigiu de față nu izvorăsc din obligații comerciale, prezumția de comercialitate nefiind incidentă în cauză, iar raporturile juridice statornicite de părți sunt de natură civilă ceea ce atrage competența de soluționare a judecătoriei în primă instanță, având în vedere și criteriul valoric al litigiului; în susținerea motivului de recurs de ordine publică vizând necompetența materială a tribunalului ca primă instanță, recurenții au depus jurisprudență la dosarul cauzei.

Înalta Curte, analizând decizia atacată va admite recursurile pentru următoarele argumente: Din considerentele sentinței, rezultă că instanța de fond a examinat pricina numai în ceea ce privește acțiunea reclamantei pe care a calificat-o ca fiind o acțiune pauliană, în argumentarea căreia a arătat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile art. 975 C. proc. civ., fără ca schimbarea calificării juridice a acțiunii reclamantei să fie pusă în discuția părților, în concordanță cu principiul disponibilității și cel al contradictorialității.

Se observă că instanța de apel, analizând considerentele hotărârii atacate, a apreciat că prin calificarea acțiunii reclamantei s-a încălcat principiul disponibilității părților care guvernează procesul civil și potrivit căruia obiectul cererilor formulate de părți este stabilit de acestea, instanțele fiind obligate să soluționeze cauza în cadrul juridic determinat, nefiindu-le permis să procedeze la schimbarea calificării date de reclamant fără a pune în discuția părților această problemă pentru a da posibilitate acestora să-și formuleze apărările.

Aprecierea recalificării acțiunii reclamantei ca fiind o soluție greșită a primei instanțe, nu dă posibilitatea instanței de apel să desființeze hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât apelul este o cale de atac ce duce la rejudecarea pricinii în fond, problemele de fapt și de drept dezbătute în fața primei instanțe urmând a fi repuse în discuția instanței de apel, care va statua atât în fapt, cât și în drept. Norma cuprinsă în art. 297 alin. (1) C. proc. civ., este de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinsă prin analogie și altor situații decât cele expres stabilite de legiuitor, normă ce se aplică în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, situație în care instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Efectul devolutiv al apelului constă în posibilitatea pe care o au părțile de a supune judecății în apel litigiul dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de fapt și de drept ce au fost ridicate în primă instanță. Mai mult, art. 295 C. proc. civ., permite instanței să încuviințeze refacerea sau completarea probelor administrate de prima instanță, precum și să administreze alte probe, dacă le consideră necesare pentru soluționarea cauzei. Această soluție decurge din caracterul devolutiv al apelului, care repune pricina în starea inițială, în sensul că are loc o nouă judecată ce a fost supusă judecății. Este adevărat că art. 297 C. proc. civ. prevede că în cazul în care se constată că în mod greșit prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții ce nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Or, în speță, instanța de apel, fără a fi incidente dispozițiile art. 297 C. proc. civ., și fără a cerceta toate motivele de apel, în mod greșit a dispus desființarea hotărârii primei instanțe, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, deși avea obligația să judece pe fond acțiunea reclamantei și să verifice dacă prima instanță a procedat la aplicarea corectă a legii și la stabilirea cu exactitate a situației de fapt, având totodată posibilitatea legală de a administra probatoriul pe care l-ar fi considerat pertinent, util și concludent cauzei. Referitor la motivul de recurs de ordine publică privind natura litigiului cât și excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea prezentei cauze invocată de recurenții pârâți S.V.

și S.N., Înalta Curte urmează să-l înlăture, întrucât această problemă de drept a fost tranșată irevocabil prin decizia nr. 1333/R din 5 decembrie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie prin care s-a statuat că prezentul litigiu este de natură comercială, precum și faptul că competența de soluționare în primă instanță aparține Tribunalului Comercial Mureș, în raport de dispozițiile art. 35 din Legea nr. 304/2004 coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. Prin urmare, având în vedere că instanța de apel a depășit limitele art. 297 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 pct. 5 C. proc. civ., urmează să admită recursul, să caseze decizia recurată și să trimită cauza aceleiași instanțe pentru judecarea pe fond a apelurilor declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții S.V., S.N. și SC I.A. SRL Reghin împotriva deciziei nr. 100/A din 2 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia recurată și trimite cauza la aceeași instanță pentru judecarea pe fond a apelurilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2010.