ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3541/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3541/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Prin sentința nr. 511 din 20

mai 2008, pronunțată în dosarul nr. 28805/1/2005 al Tribunalului

Comercial Mureș, s-a respins excepția autorității de lucru

judecat și excepția tardivității cererii de chemare in

judecată formulate de pârâții S.V. si S.N., s-a admis acțiunea

reclamantei D.G.F.P. Mureș – A.F.P. Reghin, în contradictoriu cu

pârâții S.V., S.N., SC O. SRL Beica de Jos si SC A.I.E. SRL Reghin, s-a

constatat nulitatea absolută a înscrisului intitulat „act de dare în

plată și contract de vânzare - cumpărare" autentificat din 28

ianuarie 2004 de BN. M.A.B. SANC, s-a dispus rectificarea situației

anterioare încheierii actului menționat mai sus în sensul reînscrierii

dreptului de proprietate al SC A.I.E. SRL asupra imobilului hotel cu restaurant

M. situat în Reghin, fără număr administrativ, județul Mureș,

înscris în cartea funciară, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

În raport de prevederile art. 137 alin.

(1) C. proc. civ., instanța s-a pronunțat mai întâi asupra

excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care

fac de prisos total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

În ceea ce privește

excepția autorității de lucru judecat invocată de

pârâții S.V. și S.N., instanța de fond a apreciat că este

neîntemeiată întrucât decizia civilă nr. 369/A din 26 mai 2004 a

Curții de Apel Târgu Mureș, pronunțată în dosarul nr. 755/2004/C

(dosarul nr. 454/2004 al Judecătoriei Reghin), invocată de

pârâți, a făcut obiectul apelului declarat de executorul

judecătoresc R.S. împotriva încheierilor din 29 ianuarie 2004 date de

judecătorul delegat la Biroul de Carte Funciară din cadrul

Judecătoriei Reghin, astfel că nu este identitate nici de cauză,

nici de obiect și nici de persoane față de cauza care face

obiectul prezentei judecăți.

Referitor la excepția

tardivității invocată de pârâții S.V. și S.N.,

instanța de fond a respins-o reținând că acțiunea este una

în anularea unui act bilateral și nu o contestație la executare.

S-a avut în vedere, faptul că

așa cum s-a reținut și în încheierea din data de 11 martie 2008,

obiectul prezentei acțiuni este constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare menționat mai sus și nu un

titlu de adjudecare emis în cadrul unei proceduri execuțional silite

bugetare.

Pe fondul cauzei, instanța a

reținut că prin publicația de vânzare emisă la data de 3

decembrie 2003 în dosarul execuțional nr. 106/E/2003 al executorului

judecătoresc R.S., înregistrată la A.F.P. Reghin din 18 decembrie 2003

s-a adus la cunoștință acestei instituții că la data

de 5 ianuarie 2004 se va vinde prin licitație publică în localitatea

Reghin, complexul hotelier și turistic M., compus din parter și 3

etaje, plus terenul aferent aflat în proprietatea SC A.I.E. SRL.

În calitate de creditor bugetar,

reclamanta a depus la data de 23 decembrie 2003 cererea de participare la

distribuirea sumelor rezultate din această executare silită, în

această cerere arătând că SC A.I.E. SRL datorează bugetului

de stat suma de 2.528.582.889 lei rol, reprezentând impozite și taxe

neplătite.

Întrucât la termenul fixat pentru

valorificarea bunurilor acestei pârâte nu s-a prezentat nici un ofertant,

executorul judecătoresc a stabilit un nou termen de vânzare, pentru data

de 27 februarie 2004.

La data de 28 ianuarie 2004 se

încheie la BNP A.B. SANC actul de dare în plată și contractul de

vânzare-cumpărare între pârâta SC A.I.E. SRL și pârâtul S.V., prin

care i se transmite în deplină proprietate și posesie acestuia din

urmă cota indiviză de 1/2 din imobilul care face obiectul prezentei

cauze, prin această tranzacție stingându-se datoria pe care pârâta SC

A.I.E. SRL o avea față de pârâtul S.V.

Prin același înscris a fost

vândută cealaltă cotă de 1/2 a imobilului societății SC

O. SRL.

Față de această

împrejurare, reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Mureș – A.F.P. Reghin, în calitate de creditoare a pârâtei de rând unu nu

și-a putut valorifica dreptul de creanță deținut împotriva

debitoarei, ca urmare a încheierii actului de dare în plată și a

contractului de vânzare-cumpărare menționate mai sus, prin care a

fost împiedicată finalizarea în condiții normale a executării

silite inițiate, această creditoare promovând prezenta acțiune

pauliană în vederea anulării respectivelor operațiuni juridice

efectuate în frauda creditorilor debitoarei SC A.I.E. SRL.

În continuare s-a analizat de

instanța de fond dacă sunt îndeplinite condițiile pentru

promovarea unei acțiuni pauliene astfel cum acestea sunt stabilite de art.

975 C. civ. raportate și la prevederile Codului comercial, dată fiind

natura comercială a raporturilor juridice dintre cele două

părți contractante.

În ceea ce privește prima

condiție, respectiv existența unei creanțe certe, lichide

și exigibile a creditoarei care solicită revocarea unui act juridic,

drept de creanță care să fie anterior actului a cărei

revocare se solicită, instanța a reținut că aceasta este

îndeplinită, întrucât, reclamanta, în calitate de creditoare, a înregistrat

la dosarul de executare silită nr. l06/E/2003, în baza unui titlu

executoriu, la data de 23 decembrie 2003, anterior datei perfectării celor

două acte a căror anulare se solicită, o cerere de participare

la distribuirea sumelor rezultate din această executare, arătând ca

deține față de pârâta de rând unu o creanță în

sumă de 2.528.582.889 rol, reprezentând impozite și taxe

neplătite.

Referitor la cerința ca actele

a căror anulare se solicită să fi fost încheiate în frauda

drepturilor creditorilor, s-a stabilit că prin vânzarea unicului bun aflat

în patrimoniul debitoarei, pârâta de rând unu în mod voit și-a generat sau

chiar agravat starea de insolvabilitate, prin această înstrăinare

debitoarea golindu-și patrimoniul de bunuri, reclamanta fiind astfel în

imposibilitatea de a-și realiza dreptul de creanță, fapt care îi

cauzează un prejudiciu, care nu se poate repara decât prin anularea celor

două acte.

Cu privire la frauda debitorului,

s-a reținut faptul că pentru existența fraudei debitorului este

suficient ca acesta să fi cunoscut că prin încheierea actului de

vânzare își provoacă sau își agravează starea de

insolvabilitate, cauzând un prejudiciu creditorilor săi.

Referitor la complicitatea

terților dobânditori la frauda debitoarei, instanța a constatat

că și această condiție este îndeplinită din

următoarele considerente:

Complicitatea terțului

dobânditor la frauda debitorului constă în dovada faptului că acesta

și-a dat seama că prin acel act creditorii debitorului sunt

prejudiciați, datorită insolvabilității acestuia.

În condițiile în care în

cuprinsul actelor care fac obiectul prezentei cauze se face referire la dosarul

execuțional menționat anterior, întocmit la cererea pârâtului S.V.,

la care s-a înregistrat și cererea de participare la distribuirea sumelor

a creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș –

A.F.P. Reghin, este evident ca atât acest pârât cât și reprezentantul

legal al pârâtei SC O. SRL, C.O., fiul reprezentantului legal al pârâtei SC

A.I.E. SRL, C.M., părți contractante aveau cunoștință

despre faptul că vânzarea prejudiciază interesele creditorilor.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel pârâții S.V., S.N., SC O. SRL Reghin și SC I.A. SRL Reghin,

solicitând anularea hotărârii apelate pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin decizia nr. 100/A din 2

decembrie 2008, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a admis apelurile declarate de

pârâții S.V., S.N., SC O. SRL Reghin și SC I.A. SRL Reghin; a

desființat sentința nr. 511 din 20 mai 2008 a Tribunalului Comercial

Mureș și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel a reținut în esență că prin

acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reghin, la data de

27 februarie 2004, sub nr. 454/2004, reclamanta D.G.F.P. Mureș – A.F.P.

Reghin a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC A.I.E. SRL, S.V.

și SC O. SRL constatarea nulității absolute a actului de dare în

plată și a contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de

29 ianuarie 2004 la BNP A.B. SANC din București, restabilirea

situației anterioare încheierii actului conform înscrierilor din CF

Reghin. Temeiul legal al acțiunii fiind art. 948, 949, 950 și 966 C.

civ.

S-a avut în vedere că, în

cursul cercetării judecătorești, în primul ciclu procesual, s-a

pus în discuție obiectul acțiunii, reclamanta precizând că este

o acțiune în nulitate și nu contestație la executare, iar

instanța în raport de această precizare a stabilit că a fost

sesizată cu o acțiune în nulitate absolută bazată pe o

cauză ilicită, temeiul juridic fiind art. 968 și urm. C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1520

din 25 octombrie 2004 acțiunea reclamantei s-a respins pe motiv că nu

sunt întrunite condițiile pentru a se constata nulitatea actelor juridice

încheiate de către pârâți și s-a sugerat că reclamanta are

deschisă posibilitatea promovării unei acțiuni pauliene.

Apelul declarat de reclamanta D.G.F.P.

Mureș – A.F.P. Reghin împotriva acestei sentințe a fost admis prin

decizia civilă nr. 170/A din 8 aprilie 2005, s-a schimbat în tot

hotărârea constatându-se nulitatea absolută a celor două acte

juridice, respectiv actul de dare în plată și actul de

vânzare-cumpărare.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs pârâții SC I.A. SRL Reghin, SC O. SRL Beica de Jos, S.V.

și S.N., recursul fiind admis prin decizia nr. 1333/R din 5 decembrie 2007

a Curții de Apel Târgu Mureș, fiind casate atât hotărârea primei

instanțe cât și decizia pronunțată în apel, iar cauza a

fost trimisă spre rejudecare la Tribunalul Comercial Mureș, după

ce s-a calificat acțiunea ca fiind de natură comercială.

Cu ocazia rejudecării cauzei,

fără a se pune în discuția părților obiectul

acțiuni deduse judecății, instanța, odată cu

soluționarea fondului cauzei, a calificat acțiunea ca fiind una

revocatorie și a constatat că în cauză sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 975 C. civ.

Față de această

împrejurare, instanța de apel a reținut că prin această

calificare făcută de instanța de fond a fost încălcat

principiul disponibilității părților, cât și cel al

contradictorialității, precum și dispozițiile art. 129 alin.

ultim C. proc. civ.

S-a mai avut în vedere că,

această modalitate de soluționare a cauzei echivalează cu o

necercetare a fondului, instanța de control apreciind că în

cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 297 C. proc. civ.,

motiv pentru care a admis apelurile, a desființat hotărârea

apelată și a trimis cauza spre rejudecare.

S-a stabilit că, cu ocazia

rejudecării se va pune în discuție obiectul acțiunii deduse

judecății, iar în situația în care se stabilește că în

raport de motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată temeiul

juridic al acțiunii este art. 975 C. civ. și nu cel indicat de reclamantă

art. 955 – art. 968 C. civ. se vor administra probe din care să rezulte

că în cauză sunt întrunite condițiile de admisibilitate a unei

acțiuni revocatorii.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs pârâții S.V. și S.N. și SC I.A. SRL Reghin.

Prin recursul declarat de

pârâții S.V. și S.N. întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5,

7-9 C. proc. civ., se solicită admiterea recursului, casarea deciziei

recurate și desființarea sentinței de fond, cu consecința

respingerii acțiunii reclamantei.

Recurenții pârâți

critică decizia pronunțată în apel sub aspectul omisiunii

instanței de a se pronunța asupra motivelor de apel formulate, pe

care le enumără, punând în vedere instanței de recurs să le

aibă în vedere astfel cum au fost invocate și motivate la instanța

de apel.

Totodată, recurenții

pârâți consideră că prin decizia recurată instanța de

apel s-a limitat, în sensul că s-a pronunțat numai asupra

calificării cauzei deduse judecății ca fiind acțiune revocatorie

(pauliană), deși era necesar ca motivele de apel să figureze în

îndrumările obligatorii date instanței de rejudecare.

Recurenta pârâtă SC I.A. SRL

Reghin prin recursul său întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5,

7-9 C. proc. civ., solicită admiterea acestuia, casarea deciziei recurate

și desființarea sentinței instanței de fond cu

consecința respingerii acțiunii reclamantei.

Recurenta critică soluția

pronunțată în apel din perspectiva nepronunțării asupra

motivelor de apel, pe care le enumără după cum urmează:

calificarea corectă a acțiunii reclamantei ca fiind o

contestație la executare și nu o acțiune a anulării unui

act juridic civil; neprezentarea vreunui titlu executoriu, tabelul cu sumele

pretinse nu poate constitui un titlu executoriu; autoritatea de lucru judecat constatată

prin decizia Curții de Apel Târgu Mureș, în sensul că reclamanta

nu a prezentat un titlu executoriu în dosarul de executare nr. 106/E/2003;

mențiunea nereală a sentinței nr. 511 din 20 mai 2008 a

Tribunalului Comercial Târgu Mureș referitoare la activul vândut și

inadmisibilitatea acțiunii pauliene.

Se susține de recurentă,

că în mod greșit instanța de fond a calificat acțiunea

reclamantei ca fiind pauliană, fără a se pune în discuția

părților și fără a se fi administrat probele necesare

în această ipoteză.

La data de 21 octombrie 2009,

pârâții S.V. și S.N. au invocat motivul de recurs de ordine

publică vizând natura litigiului de față, în argumentarea

căruia se susține, în esență, că obiectul cauzei dedus

judecății îl constituie nulitatea absolută a unui act de vânzare

– cumpărare, raporturile juridice existente între părțile din

litigiu de față nu izvorăsc din obligații comerciale,

prezumția de comercialitate nefiind incidentă în cauză, iar

raporturile juridice statornicite de părți sunt de natură

civilă ceea ce atrage competența de soluționare a

judecătoriei în primă instanță, având în vedere și

criteriul valoric al litigiului; în susținerea motivului de recurs de

ordine publică vizând necompetența materială a tribunalului ca

primă instanță, recurenții au depus jurisprudență

la dosarul cauzei.

Înalta Curte, analizând decizia

atacată va admite recursurile pentru următoarele argumente:

Din considerentele sentinței,

rezultă că instanța de fond a examinat pricina numai în ceea ce

privește acțiunea reclamantei pe care a calificat-o ca fiind o

acțiune pauliană, în argumentarea căreia a arătat că,

în cauză, sunt îndeplinite condițiile art. 975 C. proc. civ.,

fără ca schimbarea calificării juridice a acțiunii

reclamantei să fie pusă în discuția părților, în

concordanță cu principiul disponibilității și cel al

contradictorialității.

Se observă că

instanța de apel, analizând considerentele hotărârii atacate, a

apreciat că prin calificarea acțiunii reclamantei s-a încălcat

principiul disponibilității părților care guvernează procesul

civil și potrivit căruia obiectul cererilor formulate de

părți este stabilit de acestea, instanțele fiind obligate

să soluționeze cauza în cadrul juridic determinat, nefiindu-le permis

să procedeze la schimbarea calificării date de reclamant

fără a pune în discuția părților această

problemă pentru a da posibilitate acestora să-și formuleze

apărările.

Aprecierea recalificării

acțiunii reclamantei ca fiind o soluție greșită a primei

instanțe, nu dă posibilitatea instanței de apel să

desființeze hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța de fond, întrucât apelul este o cale de atac ce duce la

rejudecarea pricinii în fond, problemele de fapt și de drept

dezbătute în fața primei instanțe urmând a fi repuse în discuția

instanței de apel, care va statua atât în fapt, cât și în drept.

Norma cuprinsă în art. 297 alin.

(1) C. proc. civ., este de strictă interpretare și aplicare, neputând

fi extinsă prin analogie și altor situații decât cele expres

stabilite de legiuitor, normă ce se aplică în cazul în care se

constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat

procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a

făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată,

situație în care instanța de apel va desființa hotărârea

atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Efectul devolutiv al apelului

constă în posibilitatea pe care o au părțile de a supune

judecății în apel litigiul dintre ele în ansamblul său, cu toate

problemele de fapt și de drept ce au fost ridicate în primă instanță.

Mai mult, art. 295 C. proc. civ., permite instanței să

încuviințeze refacerea sau completarea probelor administrate de prima

instanță, precum și să administreze alte probe, dacă

le consideră necesare pentru soluționarea cauzei. Această

soluție decurge din caracterul devolutiv al apelului, care repune pricina

în starea inițială, în sensul că are loc o nouă

judecată ce a fost supusă judecății.

Este adevărat că art. 297

C. proc. civ. prevede că în cazul în care se constată că în mod

greșit prima instanță a rezolvat procesul fără a intra

în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții ce

nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa

hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei

instanțe.

Or, în speță,

instanța de apel, fără a fi incidente dispozițiile art. 297

C. proc. civ., și fără a cerceta toate motivele de apel, în mod

greșit a dispus desființarea hotărârii primei instanțe, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, deși avea

obligația să judece pe fond acțiunea reclamantei și să

verifice dacă prima instanță a procedat la aplicarea

corectă a legii și la stabilirea cu exactitate a situației de

fapt, având totodată posibilitatea legală de a administra probatoriul

pe care l-ar fi considerat pertinent, util și concludent cauzei.

Referitor la motivul de recurs de

ordine publică privind natura litigiului cât și excepția

necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea prezentei

cauze invocată de recurenții pârâți S.V. și S.N., Înalta

Curte urmează să-l înlăture, întrucât această problemă

de drept a fost tranșată irevocabil prin decizia nr. 1333/R din 5

decembrie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

prin care s-a statuat că prezentul litigiu este de natură

comercială, precum și faptul că competența de

soluționare în primă instanță aparține Tribunalului

Comercial Mureș, în raport de dispozițiile art. 35 din Legea nr. 304/2004

coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că

instanța de apel a depășit limitele art. 297 C. proc. civ.,

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 pct. 5 C. proc. civ.,

urmează să admită recursul, să caseze decizia recurată

și să trimită cauza aceleiași instanțe pentru

judecarea pe fond a apelurilor declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

pârâții S.V., S.N. și SC I.A. SRL Reghin împotriva deciziei nr. 100/A

din 2 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia recurată

și trimite cauza la aceeași instanță pentru judecarea pe

fond a apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 27 octombrie 2010.