ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 475/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1520 din 25 octombrie 2004 pronunțată în Dosarul nr. 454/2004 al Judecătoriei Reghin s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a D.G.F.P. Mureș - A.F.P. Târgu-Mureș precum și acțiunea formulată de această reclamantă împotriva pârâților SC A.I.E. SRL Reghin, SC O. SRL Nadășa, Ș.V. și Ș.N. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență că, reclamanta D.G.F.P. Mureș – A.F.P. Târgu Mureș a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC A.I.E. SRL Reghin, SC O. SRL Nadășa, Ș.V. și Ș.N.

să se constate nulitatea absolută a actului de dare în plată și a contractului de vânzare-cumpărare încheiate la data de 28 ianuarie 2004, restabilirea situației anterioare de carte funciară prin reînscrierea dreptului de proprietate al pârâtul de rândul 1. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin publicația de vânzare imobiliară emisă în Dosarul execuțional nr. 106/E/2003 s-a adus la cunoștința reclamantei stabilirea pentru data de 5 ianuarie 2004 a licitației publice pentru vânzarea complexului hotelier M. și a terenului aferent, bunuri aflate în proprietatea societății SC A.I.E. SRL Reghin. În calitate de creditoare a acestei societăți, reclamanta a depus la data de 23 decembrie 2003 o cerere de participare la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită a acestui imobil învederând că societatea comercială are o datorie bugetară în cuantum de 2.582.589 lei.

Întrucât la termenul fixat pentru stabilirea licitației nu s-a prezentat nici un ofertant, executorul judecătoresc a stabilit un nou termen de vânzare pentru data de 27 februarie 2004. La data de 28 ianuarie 2004 s-a încheiat actul autentic a cărui nulitate absolută s-a invocat, prin care cota indiviză de ½ parte din imobil este transmisă creditorului Ș.V., prin această operațiune stingându-se datoria pe care SC A.I.E. SRL Reghin o avea față de acest creditor. Cealaltă cotă de ½ din imobil a fost vândută de SC A.I.E. SRL Reghin societății SC O. SRL, vânzătorul declarând pe proprie răspundere că impozitele și taxele sunt achitate la zi, deși nu a fost emis certificat fiscal. De asemenea, conform declarațiilor părților prețul stabilit de 2.609.087.252 lei a fost achitat integral, deși din verificările efectuate la debitoare s-a constatat că între această societate și SC O. SRL au avut loc mai multe compensări care nu respectă prevederile H.G.

nr. 675/1999, iar suma de 1.092.300.000 lei a fost încasată în avans. În dosarul execuțional nu a fost emisă adeverința de radiere a somației înscrise în cartea funciară și cu toate acestea radierea s-a efectuat a doua zi după încheierea contractul de vânzare-cumpărare, fiind înscris dreptul de proprietate în favoarea cumpărătorilor. Raportat la această stare de fapt, excepția lipsei calității procesuale active a fost respinsă cu motivarea că deși la data introducerii acțiunii nu există mandat de reprezentare pentru D.G.F.P. Mureș lipsa acestuia a fost complinită pe parcursul soluționării cauzei în conformitate cu art. 114 alin. (5) C. proc. civ. În privința fondului cauzei prima instanță arată că cererea de executare silită asupra debitoarei SC A.I.E.

SRL Reghin s-a declanșat la cererea creditorilor Ș.V. și Ș.N. iar reclamanta a formulat la data de 23 decembrie 2003 în dosarul execuțional o cerere pentru participarea la distribuirea prețului în condițiile prevăzute de art. 563 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. fără a depune însă și un titlu executoriu care să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 373 C. proc. civ. anexând doar un centralizator al datoriilor pe care debitorul le avea față de reclamantă. În acest context contrar susținerilor reclamantei încheierea actului de dare în plată și a contractului de vânzare-cumpărare la data de 28 ianuarie 2004 nu sunt lovite de nulitate absolută. Referitor la actul de dare în plată aceasta reprezentă potrivit art. 1100 C. civ.

o modalitate de stingere a obligației debitorului, făcută cu acordul creditorului, ce poate fi efectuată chiar în condițiile în care a fost demarată executarea silită, situație în care echivalează cu o înțelegere a părților având ca efect încetarea executării silite în conformitate cu art. 371 5 C. proc. civ. Motivul de nulitate absolută invocat de reclamantă constând în fraudarea legii derivată din lipsa certificatului de atestare fiscală și încălcării prevăzute de H.G. 685/1999 nu poate fi reținut în speță întrucât pentru actul de dare în plată nu există obligația obținerii vreunui certificat. De asemenea actul de vânzare-cumpărare nu este afectat de lipsa certificatului de atestare fiscală, iar în ceea ce privește modalitatea de plată a prețului, aceasta nu afectează valabilitatea transmiterii dreptului de proprietate în condițiile în care prețul a fost real determinat stabilit în bani.

De altfel, reclamanta nu a contestat că plata prețului a fost făcută ci modalitatea de plată efectuată prin compensări și plată în avans, situație în care a fost înlăturat motivul de nulitate și în această privință. Apelul declarat de reclamanta D.G.F.P. Mureș - A.F.P. Târgu Mureș a fost admis prin Decizia nr. 170 din 8 aprilie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă cu consecința schimbării în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii reclamantei și constatării nulității absolute a actului de dare în plată și a contractului de vânzare-cumpărare precum și a rectificării situației anterioare în sensul reînscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al SC A.I.E. SRL Reghin asupra imobilului ce a format obiectul executării silite imobiliare.

Pentru a proceda astfel, instanța de apel a reținut în esență, că în dosarul execuțional, reclamanta a formulat cerere de participare la distribuirea sumelor obținute din executarea silită însă dosarul s-a închis fără ca această creditoare să fie îndestulată și fără ca executorul judecătoresc să-i achite cheltuieli de executare, situație în care au fost încălcate prevederile art. 570 C. proc. civ. Totodată, s-a reținut și încălcarea prevederilor art. 1719 C. civ. în conformitate cu care bunurile unui debitor trebuie urmărite pentru asigurarea comună a creditorilor, iar prețul trebuie împărțit intre aceștia, ceea ce nu s-a întâmplat în speță, situația în care atât actul de dare în plată cât și contractul de vânzare-cumpărare din 28 ianuarie 2004 sunt lovite de nulitate absolută.

Prin Decizia nr. 718 din 11 octombrie 20005 a Curții de apel Târgu Mureș, secția civilă s-a dispus în temeiul art. 3 pct. 3 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, declinarea competenței de soluționare a recursului declarat de pârâți, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin încheierea nr. 3776 din 10 mai 2007 a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea la Curtea de Apel Târgu-Mureș pentru soluționarea recursurilor pârâților reținând incidența în speță a prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 219/2005 în sensul că instanța competentă material să soluționeze recursul se stabilește în raport cu normele de competență materiale C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 219/2005 și nu în raport de instanța care a soluționat pricina în apel.

În consecință, fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, această instanță prin Decizia nr. 1333 din 5 decembrie 2007 a invocat din oficiu potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. referitor la competența instanței civile în soluționarea cauzei în primă instanță și apel concluzionând că obiectul acțiunii deduse judecății are o natură comercială motiv pentru care a admis recursurile pârâților, a casat decizia și sentința trimițând cauza spre soluționare în prima instanță Tribunalului Comercial Mureș. Prin sentința comercială nr. 511 din 20 mai 2008 pronunțată în Dosarul nr. 2805/1/2005 al Tribunalului Comercial Mureș s-au respins excepțiile autorității de lucru judecat și a tardivității formulării cererii de chemare în judecată invocate de pârâții Ș.V.

și Ș.N. și s-a admis acțiunea formulată de reclamantă cu consecința constatării nulității absolute a actului de dare în plată și a contractului de vânzare-cumpărare și a rectificării situației anterioare de C.F. Reluând starea de fapt și prezentând evoluția litigiului, tribunalul a reținut că reclamanta în calitate de creditoare a pârâtei de rândul I este în imposibilitatea valorificării dreptului de creanță deținut împotriva debitoarei ca urmare a încheierii actului de dare în plată și a contractului de vânzare-cumpărare, fiind împiedicată finalizarea în condiții normale a executării silite inițiate astfel încât această creditoare a promovat prezenta acțiune pauliană în vederea anulării operațiunilor juridice efectuate în frauda creditorilor debitoarei SC A.I.E.

SRL Reghin. Condițiile cerute de art. 975 C. civ. raportat și la prevederile C. com. sunt îndeplinite întrucât există o creanță certă lichidă și exigibilă a creditoarei care solicită revocarea unui act juridic, dreptul de creanță este anterior actului a cărui revocare s-a solicitat în condițiile în care reclamanta în calitate de creditoare a înregistrat în Dosarul execuțional nr. 106/E/2003 la data de 23 decembrie 2003, adică anterior perfectării celor două acte contestate, o cerere de participare la distribuirea sumelor rezultate din această executare arătând că deține față de debitoare o creanță în sumă de 2.528.582.889 lei reprezentând taxe și impozite neachitate.

Prin vânzarea unicului bun aflat în patrimoniul debitoarei, respectiv pârâta de rândul 1, aceasta în mod voit și-a generat sau chiar agravat starea de insolvabilitate, actele a cărui nulitate s-a cerut fiind încheiate în frauda drepturilor creditorilor, respectiv a reclamantei care nu-și mai poate realiza dreptul de creanță ceea ce îi cauzează un prejudiciu ce nu se poate reparat decât prin anularea celor două acte. În această situație fiind dovedită și condiția privind existența fraudei debitorului care a cunoscut că în acest mod își agravează starea de insolvabilitate, precum și complicitatea terților dobânditori, deoarece în cuprinsul actelor din litigiu se face referire la dosarul execuțional in care era înregistrată și cererea de participare la distribuirea sumelor, formulată de reclamanta creditoare, ceea ce demonstrează faptul că părțile contractante știau că vânzarea prejudiciază interesele acesteia.

Apelurile declarate de pârâți au fost admise prin Decizia nr. 100 din 2 decembrie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal cu consecința desființării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că, fără a se pune în discuția părților obiectul acțiunii deduse judecății tribunalul, odată cu soluționarea fondului cauzei a calificat acțiunea ca fiind una revocatorie și a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 975 C. proc. civ. Procedând în acest fel, prin sentința atacată au fost încălcate atât principiul disponibilității părților cât și cel al contradictorialității precum și dispozițiilor art. 129 alin. ultim C. proc.

civ., ceea ce echivalează și cu o necercetare a fondului fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 297 C. proc. civ. Prin Decizia nr. 3541 din 27 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială s-au admis recursurile pârâților Ș.V. și Ș.N. și SC A.I.E. SRL Reghin cu consecința casării deciziei și trimiterii cauzei spre rejudecarea pe fond a apelurilor. Instanța de recurs a reținut că dispozițiile art. 297 C. proc. civ. au fost greșit aplicate, această normă fiind de strictă interpretare și aplicare neputând fi extinsă prin analogie și altor situații decât cele expres stabilite de legiuitor.

Astfel, aprecierea recalificării acțiunii reclamantei ca fiind o soluție greșită a primei instanțe nu dă posibilitatea instanței de apel să desființeze sentința și să trimită cauza spre rejudecare în considerarea caracterului devolutiv al apelului care constă în posibilitatea pe care o au părțile de a supuse judecății în apel litigiul între ele în ansamblu, cu toate problemele de fapt și de drept invocate în prima instanță. A fost înlăturat motivul de recurs de ordine publică privind natura litigiului cât și excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea cauzei cu motivarea că această problemă a fost tranșată irevocabil prin Decizia nr. 1333 din 5 decembrie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă prin care s-a statuat că litigiul are o natură comercială cu consecința că revine Tribunalului Comercial Mureș competența soluționării cauzei în prima instanță în conformitate cu art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ. Prin Decizia nr. 23 din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială de contencios administrativ și fiscal s-au admis apelurile declarate de pârâții SC A.I.E. SRL Reghin, SC O. SRL Nadășa, Ș.V. și Ș.N. împotriva sentinței nr. 511 din 20 mai 2008 a Tribunalului Comercial Mureș, care a fost schimbată în parte în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă având ca obiect constatarea nulității absolute a înscrisului intitulat act de dare în plată și a contractului de vânzare-cumpărare. Au fost eliminate dispozițiile privind repunerea părților în situația anterioară încheierii actelor și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. În rejudecare după casare, instanța de apel analizând sentința prin prisma motivelor invocate și în limitele efectului devolutiv al apelului reglementat de art. 292 - 294 C. proc.

civ. a arătat în legătură cu motivul de apel privind natura juridică a cauzei și implicit a competenței materiale a tribunalului în soluționarea acesteia că această problemă a fost dezlegată irevocabil prin Decizia nr. 1333 din 5 decembrie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, prin care s-a stabilit natura comercială a cauzei și competența de soluționare a acesteia de către Tribunalul Comercial Mureș în conformitate cu art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. De asemenea, prin decizia pronunțată în recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială s-a statuat în același sens, iar această problemă de drept dezlegată este obligatorie conform art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. În privința obiectului cererii de chemare în judecată instanța de apel a reținut că reclamanta a solicitat prin cererea introductivă constatarea nulității actelor anterior menționate invocând în drept dispozițiile art. 948, 949, 950, 966, 968 C. civ. În primul ciclu procesual fiind pus în discuție obiectul cererii de chemare în judecată reclamanta a precizat că acțiunea formulată este o acțiune în nulitate și nu o contestație la executare, precizare în funcție de care instanța a stabilit că este sesizată cu acțiune în nulitate absolută bazată pe o cauză ilicită, temeiul de drept fiind art. 968 și urm. C. civ. Aceeași poziție procesuală a fost reiterată de reclamantă inclusiv în rejudecarea apelului în condițiile în care oricum în calea de atac nu se putea schimba, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., obiectul cererii de judecată. În acest context, s-a reținut raportat la dispozițiile art. 129 alin. ultim C. proc. civ. că în mod greșit prima instanță fără a pune în discuția părților obiectul acțiunii deduse judecății, odată cu soluționarea fondului cauzei a calificat acțiunea ca fiind una revocatorie și a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 975 C. civ. O atare calificare reprezintă și o încălcare a principiului disponibilității, iar pe de altă parte, tribunalul nu s-a pronunțat asupra obiectului cererii de chemare în judecată ci asupra unui lucru care nu s-a cerut.

Prin urmare, instanța de apel rejudecând cauza, în limitele efectului devolutiv și ale dezlegărilor date prin decizia de casare, după prezentarea stării de fapt a concluzionat că motivele de nulitate invocate de reclamantă cu privire la cele două acte contestate constau în neemiterea certificatului fiscal obligatoriu la înstrăinarea bunurilor imobile, modalitatea de plată efectuată de cumpărătoarea SC O. SRL respectiv prin compensare, precum și efectuarea operațiunii de radiere din cartea funciară la o zi după încheierea contractului de vânzare-cumpărare în București, cu înscrierea dreptului de proprietate în favoarea noilor proprietari, în condițiile în care executorul judecătoresc care instrumenta Dosarul execuțional nr. 106/E/2003 nu a mai emis adeverința de radiere a somației înscrisă în cartea funciară.

Cu privire la actul de dare în plată s-a reținut că acesta s-a încheiat pentru stingerea datoriei debitorului urmărit față de creditorul urmăritor, în condițiile în care bunul nu era ipotecat, indisponibilizat sau urmărit de un alt creditor. De altfel, reclamanta nu a întreprins nicio acțiune de urmărire a imobilului supus executării silite și nu s-a înscris în dosarul execuțional cu o creanță care să îndeplinească condițiile cerute de art. 379 C. proc. civ., depunând doar o cerere de participare la distribuirea prețului rezultat din vânzarea imobilului, cerere care a rămas fără obiect ca urmare încetării executării silite prin renunțarea creditorului la continuarea acestei proceduri. Pentru valabilitatea actului de dare în plată nu există obligația obținerii certificatului de atestare fiscală astfel încât lipsa acestuia nu atrage nicio sancțiune.

De asemenea, lipsa aceluiași certificat nu afectează nici valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare având în vedere faptul că acest contract îndeplinește condițiile specifice inclusiv in privința prețului. De altfel, cu privire la valabilitatea contractului de vânzare - cumpărare s-a contestat doar modalitatea de plată și nu faptul că plata nu ar fi fost făcută, vânzarea fiind perfect valabilă în condițiile în care bunul nu era grevat de nicio interdicție de înstrăinare. Cu privire la radierea somației din cartea funciară s-a reținut că aceasta reprezintă o operațiune de carte funciară, ulterioară încheierii actelor juridice atacate astfel încât nu poate avea drept efect nulitatea acestora, sancțiune ce poate interveni doar pentru nerespectarea condițiilor legale din momentul încheierii actelor juridice.

Cu privire la îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea acțiunii pauliene instanța de apel a arătat că întrucât nu a fost investită cu o astfel de cerere nu se impune verificarea legalității și temeiniciei sentinței din această perspectivă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 și 3041 C. proc. civ. solicitând ca în urma rejudecării cauzei să se dispună admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În dezvoltarea motivelor recurenta invocă faptul că cele reținute de instanța de apel nu sunt în consonanță cu dispozițiile legale incidente în cauză deoarece în calitate de creditor bugetar a depus la data de 23 decembrie 2003 o cerere pentru participarea la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită invocând faptul că intimata SC A.I.E.

SRL Reghin datorează bugetului statului suma de 252.858 RON reprezentând taxe și impozite neachitate. În aceste condiții, încheierea la data de 28 ianuarie 2004 a actului de dare de plată și a contractului de vânzare-cumpărare între debitoare și pârâți este lovită de nulitate având în vedere și faptul că nu s-a respectat termenul stabilit de executorul judecătoresc pentru vânzare la data de 27 februarie 2004. Prin urmare, susține recurenta în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru promovarea unei acțiuni pauliene în conformitate cu art. 975 C. civ. raportat și la prevederile C. com. deoarece exista o creanță certă lichidă și exigibilă a organului fiscal care solicită revocarea actului juridic, dreptul de creanță fiind anterior acestui act, motiv pentru care la data de 23 decembrie 2003 a și formulat cerere pentru participare la distribuirea sumelor rezultate din executare.

Actele contestate au fost încheiate în frauda drepturilor sale în calitate de creditor deoarece debitoarea și-a înstrăinat unicul bun aflat în patrimoniul său tocmai pentru ca organul fiscal să nu-și poată realiza dreptul de creanță, iar terțul dobânditor cunoștea faptul că prin această înstrăinare debitorul și-a prejudiciat grav creditorul, situație în care sunt îndeplinite și condițiile referitoare la frauda drepturilor creditorului, precum și cele privind complicitatea terților dobânditori, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul actelor a căror nulitate s-a cerut a se constata se face referire la dosarul execuțional în care era înregistrată și cererea sa de participare la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită.

Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Curtea constată că este nefondat, cu precizarea că deși recurenta invocă în drept și dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., acest text legal nu-și găsește aplicabilitatea în speță. Această normă legală este incidentă ipotezei în care, potrivit legii, hotărârea nu poate fi atacată cu apel, astfel că recursul nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele. Hotărârea recurată a fost pronunțată de instanța de apel, astfel încât rezultă, în mod evident, că recursul fiind formulat împotriva acestei decizii nu poate viza decât motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 Cod.

De asemenea, Înalta Curte observă că prin criticile formulate recurenta a invocat nelegalitatea deciziei din perspectiva modului de aplicare a prevederilor art. 975 C. civ. argumentând că în speță erau îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acțiunii revocatorii. Și în această privință se impune precizarea că prin decizia recurată instanța de apel în mod justificat nu a analizat aceste critici arătând că nu a fost investită cu o astfel de acțiune. Sub acest aspect examinând obiectul cererii de chemare în judecată, pe parcursul tuturor ciclurilor procesuale în care s-a aflat cauza, s-a reținut în mod corect că prin cererea înregistrată inițial la Judecătoria Reghin la data de 27 februarie 2004 și care nu a fost modificată ulterior, reclamanta a solicitat în temeiul art. 948, 949, 950, 966 C. civ.

constatarea nulității absolute a actului de dare în plată și a contractului de vânzare-cumpărare din 28 ianuarie 2004 arătând în motivare că acestea au o cauză ilicită situație în care s-a apreciat ca fiind incidente și dispozițiile art. 968 și urm. C. civ., context în care au fost examinate pretențiile reclamantei. În alți termeni, s-a reținut că pe parcursul soluționării cauzei, indiferent de ciclul procesual în care aceasta s-a aflat reclamanta nu și-a modificat obiectul cererii de chemare în judecată iar in apel o atare modificare nu este posibilă în conformitate cu art. 294 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia,,în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi”.

De asemenea conform art. 129 alin. ultim C. proc. civ. judecătorii trebuie să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății, respectând în acest mod principiul disponibilității precum și pe cel al contradictorialității specific procesului civil. Cu această motivare, în mod corect prin decizia recurată s-a reținut că este greșită soluția tribunalului care, fără a pune în discuția părților obiectul acțiunii deduse judecății, odată cu soluționarea fondului cauzei a calificat acțiunea ca fiind una revocatorie și a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 975 C. civ., context în care a analizat apelul în limitele prevăzute de art. 292, 294 C. proc. civ., verificând doar acele critici legate de motivele de nulitate ale actelor contestate prin prisma temeiului de drept indicat de reclamantă prin cererea introductivă.

Prin urmare, în mod corect instanța de apel a argumentat prin decizia recurată că în limitele investirii sale și raportat la dispozițiile legale anterior menționate nu este posibilă examinarea îndeplinirii condițiilor acțiunii pauliene, întrucât nu a fost investită cu o astfel de cerere. În aceste condiții, Înalta Curte constată că prevederile art. 294 C. proc. civ. au fost corect aplicate de instanța de apel care așa cum s-a precizat, în lipsa investirii cu un astfel de obiect nu este în măsură să examineze incidența sau nu în speță a dispozițiilor art. 975 C. proc. civ. De altfel și prin recursul formulat recurenta reia argumentele pentru care consideră că în speță sunt îndeplinite condițiile de exercitare a acțiunii pauliene.

Cu toate acestea, se va reține că instanța de apel a concluzionat justificat că în absența unui titlu executoriu care să îndeplinească condițiile cerute de art. 3711 și 379 C. proc. civ., executarea silită demarată de creditorii Ș.V. și N. a încetat în condițiile art. 3715 C. proc. civ., prin renunțarea creditorilor la continuarea acestei proceduri. Prin urmare sunt nefondate și susținerile recurentei reclamante referitoare la existența motivelor de nulitate cu privire la actele a căror nulitate s-a cerut a se constata cu motivarea că pentru valabilitatea actului de dare în plată nu există obligația obținerii certificatului de atestare fiscală, iar în privința contractului de vânzare-cumpărare, valabilitatea acestuia nu poate fi contestată în condițiile achitării prețului și a lipsei oricărei interdicții de înstrăinare.

În concluzie, se va reține că recursul este nefondat și va fi respins ca atare în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M.F.P. - A.N.A.F., D.G.F.P. Mureș – A.F.P. Târgu Mureș împotriva Deciziei nr. 23/ A din 4 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Tg.-Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2012.