ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 475/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 475/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1520 din 25 octombrie 2004 pronunțată în Dosarul nr. 454/2004

al Judecătoriei Reghin s-a respins excepția lipsei calității procesuale active

a D.G.F.P. Mureș - A.F.P. Târgu-Mureș precum și acțiunea formulată de această

reclamantă împotriva pârâților SC A.I.E. SRL Reghin, SC O. SRL Nadășa, Ș.V. și

Ș.N.

Pentru a pronunța această soluție prima

instanță a reținut, în esență că, reclamanta D.G.F.P. Mureș – A.F.P. Târgu

Mureș a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC A.I.E. SRL Reghin, SC O. SRL

Nadășa, Ș.V. și Ș.N. să se constate nulitatea absolută a actului de dare în

plată și a contractului de vânzare-cumpărare încheiate la data de 28 ianuarie

2004, restabilirea situației anterioare de carte funciară prin reînscrierea

dreptului de proprietate al pârâtul de rândul 1.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că prin publicația de vânzare imobiliară emisă în Dosarul execuțional nr.

106/E/2003 s-a adus la cunoștința reclamantei stabilirea pentru data de 5

ianuarie 2004 a licitației publice pentru vânzarea complexului hotelier M. și a

terenului aferent, bunuri aflate în proprietatea societății SC A.I.E. SRL

Reghin.

În calitate de creditoare a acestei

societăți, reclamanta a depus la data de 23 decembrie 2003 o cerere de

participare la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită a acestui

imobil învederând că societatea comercială are o datorie bugetară în cuantum de

2.582.589 lei. Întrucât la termenul fixat pentru stabilirea licitației nu s-a

prezentat nici un ofertant, executorul judecătoresc a stabilit un nou termen de

vânzare pentru data de 27 februarie 2004. La data de 28 ianuarie 2004 s-a

încheiat actul autentic a cărui nulitate absolută s-a invocat, prin care cota

indiviză de ½ parte din imobil este transmisă creditorului Ș.V., prin

această operațiune stingându-se datoria pe care SC A.I.E. SRL Reghin o avea

față de acest creditor. Cealaltă cotă de ½ din imobil a fost vândută de

SC A.I.E. SRL Reghin societății SC O. SRL, vânzătorul declarând pe proprie

răspundere că impozitele și taxele sunt achitate la zi, deși nu a fost emis

certificat fiscal. De asemenea, conform declarațiilor părților prețul stabilit

de 2.609.087.252 lei a fost achitat integral, deși din verificările efectuate

la debitoare s-a constatat că între această societate și SC O. SRL au avut loc

mai multe compensări care nu respectă prevederile H.G. nr. 675/1999, iar suma

de 1.092.300.000 lei a fost încasată în avans. În dosarul execuțional nu a fost

emisă adeverința de radiere a somației înscrise în cartea funciară și cu toate

acestea radierea s-a efectuat a doua zi după încheierea contractul de

vânzare-cumpărare, fiind înscris dreptul de proprietate în favoarea

cumpărătorilor.

Raportat la această stare de fapt,

excepția lipsei calității procesuale active a fost respinsă cu motivarea că

deși la data introducerii acțiunii nu există mandat de reprezentare pentru D.G.F.P.

Mureș lipsa acestuia a fost complinită pe parcursul soluționării cauzei în

conformitate cu art. 114 alin. (5) C. proc. civ.

În privința fondului cauzei prima instanță

arată că cererea de executare silită asupra debitoarei SC A.I.E. SRL Reghin s-a

declanșat la cererea creditorilor Ș.V. și Ș.N. iar reclamanta a formulat la

data de 23 decembrie 2003 în dosarul execuțional o cerere pentru participarea

la distribuirea prețului în condițiile prevăzute de art. 563 alin. (1) lit. d) C.

proc. civ. fără a depune însă și un titlu executoriu care să îndeplinească

condițiile prevăzute de art. 373 C. proc. civ. anexând doar un centralizator al

datoriilor pe care debitorul le avea față de reclamantă.

În acest context contrar susținerilor

reclamantei încheierea actului de dare în plată și a contractului de

vânzare-cumpărare la data de 28 ianuarie 2004 nu sunt lovite de nulitate

absolută.

Referitor la actul de dare în plată

aceasta reprezentă potrivit art. 1100 C. civ. o modalitate de stingere a

obligației debitorului, făcută cu acordul creditorului, ce poate fi efectuată

chiar în condițiile în care a fost demarată executarea silită, situație în care

echivalează cu o înțelegere a părților având ca efect încetarea executării

silite în conformitate cu art. 371

5

C. proc. civ.

Motivul de nulitate absolută invocat

de reclamantă constând în fraudarea legii derivată din lipsa certificatului de

atestare fiscală și încălcării prevăzute de H.G. 685/1999 nu poate fi reținut

în speță întrucât pentru actul de dare în plată nu există obligația obținerii

vreunui certificat. De asemenea actul de vânzare-cumpărare nu este afectat de

lipsa certificatului de atestare fiscală, iar în ceea ce privește modalitatea

de plată a prețului, aceasta nu afectează valabilitatea transmiterii dreptului

de proprietate în condițiile în care prețul a fost real determinat stabilit în

bani. De altfel, reclamanta nu a contestat că plata prețului a fost făcută ci

modalitatea de plată efectuată prin compensări și plată în avans, situație în

care a fost înlăturat motivul de nulitate și în această privință.

Apelul declarat de reclamanta D.G.F.P.

Mureș - A.F.P. Târgu Mureș a fost admis prin Decizia nr. 170 din 8 aprilie 2005

a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă cu consecința schimbării în tot a

sentinței în sensul admiterii acțiunii reclamantei și constatării nulității

absolute a actului de dare în plată și a contractului de vânzare-cumpărare

precum și a rectificării situației anterioare în sensul reînscrierii în cartea

funciară a dreptului de proprietate al SC A.I.E. SRL Reghin asupra imobilului

ce a format obiectul executării silite imobiliare.

Pentru a proceda astfel, instanța de

apel a reținut în esență, că în dosarul execuțional, reclamanta a formulat

cerere de participare la distribuirea sumelor obținute din executarea silită

însă dosarul s-a închis fără ca această creditoare să fie îndestulată și fără

ca executorul judecătoresc să-i achite cheltuieli de executare, situație în

care au fost încălcate prevederile art. 570 C. proc. civ.

Totodată, s-a reținut și încălcarea

prevederilor art. 1719 C. civ. în conformitate cu care bunurile unui debitor

trebuie urmărite pentru asigurarea comună a creditorilor, iar prețul trebuie

împărțit intre aceștia, ceea ce nu s-a întâmplat în speță, situația în care

atât actul de dare în plată cât și contractul de vânzare-cumpărare din 28

ianuarie 2004 sunt lovite de nulitate absolută.

Prin Decizia nr. 718 din 11 octombrie

20005 a Curții de apel Târgu Mureș, secția civilă s-a dispus în temeiul art. 3 pct.

3 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005,

declinarea competenței de soluționare a recursului declarat de pârâți, în

favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin încheierea nr. 3776

din 10 mai 2007 a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea la Curtea de

Apel Târgu-Mureș pentru soluționarea recursurilor pârâților reținând incidența

în speță a prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 219/2005 în sensul că

instanța competentă material să soluționeze recursul se stabilește în raport cu

normele de competență materiale C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 219/2005

și nu în raport de instanța care a soluționat pricina în apel.

În consecință, fiind înregistrat pe

rolul Curții de Apel Târgu Mureș, această instanță prin Decizia nr. 1333 din 5

decembrie 2007 a invocat din oficiu potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ.,

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. referitor la

competența instanței civile în soluționarea cauzei în primă instanță și apel

concluzionând că obiectul acțiunii deduse judecății are o natură comercială

motiv pentru care a admis recursurile pârâților, a casat decizia și sentința

trimițând cauza spre soluționare în prima instanță Tribunalului Comercial

Mureș.

Prin sentința comercială nr. 511 din

20 mai 2008 pronunțată în Dosarul nr. 2805/1/2005 al Tribunalului Comercial

Mureș s-au respins excepțiile autorității de lucru judecat și a tardivității

formulării cererii de chemare în judecată invocate de pârâții Ș.V. și Ș.N. și

s-a admis acțiunea formulată de reclamantă cu consecința constatării nulității

absolute a actului de dare în plată și a contractului de vânzare-cumpărare și a

rectificării situației anterioare de C.F.

Reluând starea de fapt și prezentând

evoluția litigiului, tribunalul a reținut că reclamanta în calitate de

creditoare a pârâtei de rândul I este în imposibilitatea valorificării

dreptului de creanță deținut împotriva debitoarei ca urmare a încheierii actului

de dare în plată și a contractului de vânzare-cumpărare, fiind împiedicată

finalizarea în condiții normale a executării silite inițiate astfel încât

această creditoare a promovat prezenta acțiune pauliană în vederea anulării

operațiunilor juridice efectuate în frauda creditorilor debitoarei SC A.I.E.

SRL Reghin.

Condițiile cerute de art. 975 C. civ.

raportat și la prevederile C. com. sunt îndeplinite întrucât există o creanță

certă lichidă și exigibilă a creditoarei care solicită revocarea unui act juridic,

dreptul de creanță este anterior actului a cărui revocare s-a solicitat în

condițiile în care reclamanta în calitate de creditoare a înregistrat în Dosarul

execuțional nr. 106/E/2003 la data de 23 decembrie 2003, adică anterior

perfectării celor două acte contestate, o cerere de participare la distribuirea

sumelor rezultate din această executare arătând că deține față de debitoare o

creanță în sumă de 2.528.582.889 lei reprezentând taxe și impozite neachitate.

Prin vânzarea unicului bun aflat în

patrimoniul debitoarei, respectiv pârâta de rândul 1, aceasta în mod voit și-a

generat sau chiar agravat starea de insolvabilitate, actele a cărui nulitate

s-a cerut fiind încheiate în frauda drepturilor creditorilor, respectiv a

reclamantei care nu-și mai poate realiza dreptul de creanță ceea ce îi cauzează

un prejudiciu ce nu se poate reparat decât prin anularea celor două acte. În

această situație fiind dovedită și condiția privind existența fraudei

debitorului care a cunoscut că în acest mod își agravează starea de

insolvabilitate, precum și complicitatea terților dobânditori, deoarece în

cuprinsul actelor din litigiu se face referire la dosarul execuțional in care

era înregistrată și cererea de participare la distribuirea sumelor, formulată

de reclamanta creditoare, ceea ce demonstrează faptul că părțile contractante

știau că vânzarea prejudiciază interesele acesteia.

Apelurile declarate de pârâți au fost

admise prin Decizia nr. 100 din 2 decembrie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal cu consecința

desființării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe,

cu motivarea că, fără a se pune în discuția părților obiectul acțiunii deduse

judecății tribunalul, odată cu soluționarea fondului cauzei a calificat

acțiunea ca fiind una revocatorie și a constatat că în cauză sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 975 C. proc. civ.

Procedând în acest fel, prin sentința

atacată au fost încălcate atât principiul disponibilității părților cât și cel

al contradictorialității precum și dispozițiilor art. 129 alin. ultim C. proc.

civ., ceea ce echivalează și cu o necercetare a fondului fiind întrunite

condițiile prevăzute de art. 297 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 3541 din 27 octombrie

2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială s-au admis

recursurile pârâților Ș.V. și Ș.N. și SC A.I.E. SRL Reghin cu consecința

casării deciziei și trimiterii cauzei spre rejudecarea pe fond a apelurilor.

Instanța de recurs a reținut că

dispozițiile art. 297 C. proc. civ. au fost greșit aplicate, această normă

fiind de strictă interpretare și aplicare neputând fi extinsă prin analogie și

altor situații decât cele expres stabilite de legiuitor.

Astfel, aprecierea recalificării

acțiunii reclamantei ca fiind o soluție greșită a primei instanțe nu dă

posibilitatea instanței de apel să desființeze sentința și să trimită cauza

spre rejudecare în considerarea caracterului devolutiv al apelului care constă în

posibilitatea pe care o au părțile de a supuse judecății în apel litigiul între

ele în ansamblu, cu toate problemele de fapt și de drept invocate în prima

instanță.

A fost înlăturat motivul de recurs de

ordine publică privind natura litigiului cât și excepția necompetenței

materiale a tribunalului în soluționarea cauzei cu motivarea că această

problemă a fost tranșată irevocabil prin Decizia nr. 1333 din 5 decembrie 2007 a

Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă prin care s-a statuat că litigiul are

o natură comercială cu consecința că revine Tribunalului Comercial Mureș

competența soluționării cauzei în prima instanță în conformitate cu art. 2 pct.

1 lit. a) C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 23 din 4 aprilie 2011

a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială de contencios administrativ și

fiscal s-au admis apelurile declarate de pârâții SC A.I.E. SRL Reghin, SC O.

SRL Nadășa, Ș.V. și Ș.N. împotriva sentinței nr. 511 din 20 mai 2008 a

Tribunalului Comercial Mureș, care a fost schimbată în parte în sensul

respingerii acțiunii formulată de reclamantă având ca obiect constatarea

nulității absolute a înscrisului intitulat act de dare în plată și a contractului

de vânzare-cumpărare. Au fost eliminate dispozițiile privind repunerea părților

în situația anterioară încheierii actelor și s-au menținut celelalte dispoziții

ale sentinței apelate.

În rejudecare după casare, instanța de

apel analizând sentința prin prisma motivelor invocate și în limitele efectului

devolutiv al apelului reglementat de art. 292 - 294 C. proc. civ. a arătat în

legătură cu motivul de apel privind natura juridică a cauzei și implicit a

competenței materiale a tribunalului în soluționarea acesteia că această

problemă a fost dezlegată irevocabil prin Decizia nr. 1333 din 5 decembrie 2007

a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, prin care s-a stabilit natura

comercială a cauzei și competența de soluționare a acesteia de către Tribunalul

Comercial Mureș în conformitate cu art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. De

asemenea, prin decizia pronunțată în recurs de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială s-a statuat în același sens, iar această problemă

de drept dezlegată este obligatorie conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

În privința obiectului cererii de

chemare în judecată instanța de apel a reținut că reclamanta a solicitat prin

cererea introductivă constatarea nulității actelor anterior menționate invocând

în drept dispozițiile art. 948, 949, 950, 966, 968 C. civ.

În primul ciclu procesual fiind pus în

discuție obiectul cererii de chemare în judecată reclamanta a precizat că

acțiunea formulată este o acțiune în nulitate și nu o contestație la executare,

precizare în funcție de care instanța a stabilit că este sesizată cu acțiune în

nulitate absolută bazată pe o cauză ilicită, temeiul de drept fiind art. 968 și

urm. C. civ.

Aceeași poziție procesuală a fost

reiterată de reclamantă inclusiv în rejudecarea apelului în condițiile în care

oricum în calea de atac nu se putea schimba, potrivit art. 294 alin. (1) C.

proc. civ., obiectul cererii de judecată.

În acest context, s-a reținut raportat

la dispozițiile art. 129 alin. ultim C. proc. civ. că în mod greșit prima

instanță fără a pune în discuția părților obiectul acțiunii deduse judecății,

odată cu soluționarea fondului cauzei a calificat acțiunea ca fiind una

revocatorie și a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 975 C. civ. O atare calificare reprezintă și o încălcare a principiului

disponibilității, iar pe de altă parte, tribunalul nu s-a pronunțat asupra

obiectului cererii de chemare în judecată ci asupra unui lucru care nu s-a

cerut.

Prin urmare, instanța de apel

rejudecând cauza, în limitele efectului devolutiv și ale dezlegărilor date prin

decizia de casare, după prezentarea stării de fapt a concluzionat că motivele

de nulitate invocate de reclamantă cu privire la cele două acte contestate

constau în neemiterea certificatului fiscal obligatoriu la înstrăinarea

bunurilor imobile, modalitatea de plată efectuată de cumpărătoarea SC O. SRL

respectiv prin compensare, precum și efectuarea operațiunii de radiere din

cartea funciară la o zi după încheierea contractului de vânzare-cumpărare în

București, cu înscrierea dreptului de proprietate în favoarea noilor

proprietari, în condițiile în care executorul judecătoresc care instrumenta Dosarul

execuțional nr. 106/E/2003 nu a mai emis adeverința de radiere a somației

înscrisă în cartea funciară.

Cu privire la actul de dare în plată

s-a reținut că acesta s-a încheiat pentru stingerea datoriei debitorului

urmărit față de creditorul urmăritor, în condițiile în care bunul nu era

ipotecat, indisponibilizat sau urmărit de un alt creditor. De altfel,

reclamanta nu a întreprins nicio acțiune de urmărire a imobilului supus

executării silite și nu s-a înscris în dosarul execuțional cu o creanță care să

îndeplinească condițiile cerute de art. 379 C. proc. civ., depunând doar o

cerere de participare la distribuirea prețului rezultat din vânzarea

imobilului, cerere care a rămas fără obiect ca urmare încetării executării

silite prin renunțarea creditorului la continuarea acestei proceduri. Pentru

valabilitatea actului de dare în plată nu există obligația obținerii

certificatului de atestare fiscală astfel încât lipsa acestuia nu atrage nicio

sancțiune. De asemenea, lipsa aceluiași certificat nu afectează nici

valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare având în vedere faptul că acest

contract îndeplinește condițiile specifice inclusiv in privința prețului.

De altfel, cu privire la valabilitatea

contractului de vânzare - cumpărare s-a contestat doar modalitatea de plată și

nu faptul că plata nu ar fi fost făcută, vânzarea fiind perfect valabilă în

condițiile în care bunul nu era grevat de nicio interdicție de înstrăinare.

Cu privire la radierea somației din

cartea funciară s-a reținut că aceasta reprezintă o operațiune de carte

funciară, ulterioară încheierii actelor juridice atacate astfel încât nu poate

avea drept efect nulitatea acestora, sancțiune ce poate interveni doar pentru

nerespectarea condițiilor legale din momentul încheierii actelor juridice.

Cu privire la îndeplinirea condițiilor

pentru exercitarea acțiunii pauliene instanța de apel a arătat că întrucât nu a

fost investită cu o astfel de cerere nu se impune verificarea legalității și

temeiniciei sentinței din această perspectivă.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art.

304 pct. 9 și 3041 C. proc. civ. solicitând ca în urma rejudecării cauzei să se

dispună admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor recurenta

invocă faptul că cele reținute de instanța de apel nu sunt în consonanță cu

dispozițiile legale incidente în cauză deoarece în calitate de creditor bugetar

a depus la data de 23 decembrie 2003 o cerere pentru participarea la

distribuirea sumelor rezultate din executarea silită invocând faptul că

intimata SC A.I.E. SRL Reghin datorează bugetului statului suma de 252.858 RON

reprezentând taxe și impozite neachitate. În aceste condiții, încheierea la

data de 28 ianuarie 2004 a actului de dare de plată și a contractului de

vânzare-cumpărare între debitoare și pârâți este lovită de nulitate având în

vedere și faptul că nu s-a respectat termenul stabilit de executorul

judecătoresc pentru vânzare la data de 27 februarie 2004.

Prin urmare, susține recurenta în

cauză sunt îndeplinite condițiile pentru promovarea unei acțiuni pauliene în

conformitate cu art. 975 C. civ. raportat și la prevederile C. com. deoarece

exista o creanță certă lichidă și exigibilă a organului fiscal care solicită

revocarea actului juridic, dreptul de creanță fiind anterior acestui act, motiv

pentru care la data de 23 decembrie 2003 a și formulat cerere pentru

participare la distribuirea sumelor rezultate din executare.

Actele contestate au fost încheiate în

frauda drepturilor sale în calitate de creditor deoarece debitoarea și-a

înstrăinat unicul bun aflat în patrimoniul său tocmai pentru ca organul fiscal

să nu-și poată realiza dreptul de creanță, iar terțul dobânditor cunoștea

faptul că prin această înstrăinare debitorul și-a prejudiciat grav creditorul,

situație în care sunt îndeplinite și condițiile referitoare la frauda

drepturilor creditorului, precum și cele privind complicitatea terților

dobânditori, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul actelor a căror nulitate s-a

cerut a se constata se face referire la dosarul execuțional în care era

înregistrată și cererea sa de participare la distribuirea sumelor rezultate din

executarea silită.

Examinând recursul formulat prin

prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Curtea constată că este nefondat, cu precizarea că deși recurenta invocă în

drept și dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., acest text legal nu-și găsește

aplicabilitatea în speță. Această normă legală este incidentă ipotezei în care,

potrivit legii, hotărârea nu poate fi atacată cu apel, astfel că recursul nu

este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele. Hotărârea recurată a

fost pronunțată de instanța de apel, astfel încât rezultă, în mod evident, că

recursul fiind formulat împotriva acestei decizii nu poate viza decât motivele prevăzute

de art. 304 pct. 1 - 9 Cod.

De asemenea, Înalta Curte observă că

prin criticile formulate recurenta a invocat nelegalitatea deciziei din

perspectiva modului de aplicare a prevederilor art. 975 C. civ. argumentând că

în speță erau îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acțiunii

revocatorii.

Și în această privință se impune

precizarea că prin decizia recurată instanța de apel în mod justificat nu a

analizat aceste critici arătând că nu a fost investită cu o astfel de acțiune.

Sub acest aspect examinând obiectul

cererii de chemare în judecată, pe parcursul tuturor ciclurilor procesuale în

care s-a aflat cauza, s-a reținut în mod corect că prin cererea înregistrată

inițial la Judecătoria Reghin la data de 27 februarie 2004 și care nu a fost

modificată ulterior, reclamanta a solicitat în temeiul art. 948, 949, 950, 966 C.

civ. constatarea nulității absolute a actului de dare în plată și a

contractului de vânzare-cumpărare din 28 ianuarie 2004 arătând în motivare că

acestea au o cauză ilicită situație în care s-a apreciat ca fiind incidente și

dispozițiile art. 968 și urm. C. civ., context în care au fost examinate

pretențiile reclamantei.

În alți termeni, s-a reținut că pe

parcursul soluționării cauzei, indiferent de ciclul procesual în care aceasta

s-a aflat reclamanta nu și-a modificat obiectul cererii de chemare în judecată

iar in apel o atare modificare nu este posibilă în conformitate cu art. 294 alin.

(1) C. proc. civ. potrivit căruia,,în apel nu se poate schimba calitatea

părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot

face alte cereri noi”.

De asemenea conform art. 129 alin. ultim

C. proc. civ. judecătorii trebuie să hotărască numai asupra obiectului cererii

deduse judecății, respectând în acest mod principiul disponibilității precum și

pe cel al contradictorialității specific procesului civil.

Cu această motivare, în mod corect

prin decizia recurată s-a reținut că este greșită soluția tribunalului care,

fără a pune în discuția părților obiectul acțiunii deduse judecății, odată cu

soluționarea fondului cauzei a calificat acțiunea ca fiind una revocatorie și a

constatat că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 975 C. civ.,

context în care a analizat apelul în limitele prevăzute de art. 292, 294 C. proc.

civ., verificând doar acele critici legate de motivele de nulitate ale actelor

contestate prin prisma temeiului de drept indicat de reclamantă prin cererea

introductivă.

Prin urmare, în mod corect instanța de

apel a argumentat prin decizia recurată că în limitele investirii sale și

raportat la dispozițiile legale anterior menționate nu este posibilă examinarea

îndeplinirii condițiilor acțiunii pauliene, întrucât nu a fost investită cu o

astfel de cerere.

În aceste condiții, Înalta Curte

constată că prevederile art. 294 C. proc. civ. au fost corect aplicate de

instanța de apel care așa cum s-a precizat, în lipsa investirii cu un astfel de

obiect nu este în măsură să examineze incidența sau nu în speță a dispozițiilor

art. 975 C. proc. civ.

De altfel și prin recursul formulat

recurenta reia argumentele pentru care consideră că în speță sunt îndeplinite

condițiile de exercitare a acțiunii pauliene.

Cu toate acestea, se va reține că

instanța de apel a concluzionat justificat că în absența unui titlu executoriu

care să îndeplinească condițiile cerute de art. 3711 și 379 C. proc. civ.,

executarea silită demarată de creditorii Ș.V. și N. a încetat în condițiile art.

3715 C. proc. civ., prin renunțarea creditorilor la continuarea acestei

proceduri. Prin urmare sunt nefondate și susținerile recurentei reclamante referitoare

la existența motivelor de nulitate cu privire la actele a căror nulitate s-a

cerut a se constata cu motivarea că pentru valabilitatea actului de dare în

plată nu există obligația obținerii certificatului de atestare fiscală, iar în

privința contractului de vânzare-cumpărare, valabilitatea acestuia nu poate fi

contestată în condițiile achitării prețului și a lipsei oricărei interdicții de

înstrăinare.

În concluzie, se va reține că recursul

este nefondat și va fi respins ca atare în conformitate cu art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta M.F.P. - A.N.A.F., D.G.F.P. Mureș – A.F.P. Târgu Mureș împotriva Deciziei

nr. 23/ A din 4 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Tg.-Mureș, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

7 februarie 2012.