ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6853/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1755 din 5 noiembrie 2010, Tribunalul Mureș a admis în parte contestația formulată și precizat, de reclamanta C.M.C.G., în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.

din România SA; a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului situat în Reghin (actual nr. 87), înscris în CF Reghin, nr. topografic x, y, z și w, format din suprafața de 3362 mp, teren, trei construcții din cărămidă, două magazii, precum și a utilajelor și instalațiilor existente care formau depozitul de produse petroliere, bunuri descrise în procesul-verbal din data de 13 aprilie 1950, întocmit de fosta întreprindere Comercială de Stat "C.", și a respins contestația formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Municipiul Reghin, reprezentat de primar și SC P. SA Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Reclamanta a depus la Primăria municipiului Reghin, în termen legal, Notificarea nr. 86/N/2001, prin care a solicitat restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Reghin, județul Mureș, expropriat în baza Deciziei nr. x/1949 și a deciziilor Ministerului Minelor și Petrolului nr. y/1975 și nr. z/1950.

Potrivit înscrierilor de carte funciară (dosar), imobilul în litigiu este înscris în CF Reghin și a format proprietatea lui R.P., antecesorul reclamantei-contestatoare. Din dosarul atașat spre studiu, cu nr. 701/2004 al Judecătoriei Reghin, având ca obiect rectificarea înscrierilor de carte funciară, reiese faptul că, prin Decizia civilă nr. 61 din 16 februarie 2007 a Tribunalului Mureș, s-a dispus, ca urmare a rectificării de carte funciară, radierea din CF Reghin a înscrierii de sub B+9 privind suprafața de 2.604 mp teren de sub A+l, 2, 3 (numerele topografice x/1, y/1, z/1 și w/1).

În considerentele acelei decizii, s-a reținut că din expertiza topografică efectuată în cauză a reieșit faptul că înscrierea în CF Reghin a dreptului de proprietate al SC P. SA, Sucursala "P." Mureș, în baza certificatului de atestare amintit, a fost determinată de o greșită identificare topografică, greșeală sesizată în anul 2004, când acea societate comercială s-a înscris corect în CF Reghin, parcela cu nr. cadastral xx, pe amplasamentul corect. S-a reținut, în acea decizie, că terenul asupra căruia s-a intabulat dreptul de proprietate al SC P. SA Sucursala P., în mod greșit este în folosința Direcției de Drumuri și Poduri Brașov, care l-a primit în anul 1975 prin ordinul de transfer nr. a/1975 de la P. Brașov și se află la o distanță de aproximativ 2,6 km de amplasamentul terenului înscris în CF Reghin.

De asemenea, din cuprinsul raportului de expertiză topografică efectuat în cauză, reiese faptul că terenul în litigiu este situat în Municipiul Reghin, fiind înscris în CF Reghin, nr. topografic x, y/1, z/1, w/1 cu suprafața totală de 3.275 mp. Terenul respectiv a fost preluat de Statul Român, prin naționalizare, la 13 aprilie 1950, de la familia reclamantei și predat în administrarea întreprinderii Comerciale "C.", cu sediul în București.

Acest teren, împreună cu construcțiile existente, a fost transferat prin Ordinul nr. 2188 din 21 decembrie 1975 al Ministerului Industriei Chimice, din administrarea întreprinderii pentru livrarea produselor petroliere "P. Brașov" în administrarea Direcției de Drumuri și Poduri Brașov, care s-a întabulat în CF Reghin, conform extrasului de carte funciară din 23 septembrie 1998. Expertul topograf a precizat că terenul situat pe strada G. nu este identic cu cel din certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. aa, acesta cuprinzând terenul situat pe str. I. din Reghin, acolo unde este situată stația de vânzare a produselor petroliere P. Din adresa din 30 ianuarie 2009 emisă de C.N.A.D.N.

din România SA, reiese faptul că imobilul situat în Municipiul Reghin, înscris în CF, este în proprietatea acestei societăți. Întrucât Curtea de Apel Târgu Mureș a stabilit, prin decizia de soluționare a apelului declarat de reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 346 din 12 martie 2009 a Tribunalului Mureș, că nu este imputabilă reclamantei necomunicarea notificării acesteia de către Primăria municipiului Reghin și pârâta SC P. SA către pârâta C.N.A.D.N. din România SA, impunându-se soluționarea pe fond a notificării depuse, tribunalul a înlăturat apărarea acesteia din urmă în sensul că trebuie parcursă mai întâi procedura administrativă de soluționare a notificării. Pentru motivele arătate, reținând că în prezent imobilul se află în posesia pârâtei C.N.A.D.N.

din România SA, care are calitatea de unitate deținătoare a imobilului în litigiu, în înțelesul art. 21 și 22 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a admis în parte contestația reclamantei, conform descrierii din dispozitivul hotărârii pronunțate, respingând acțiunea îndreptată împotriva pârâților Municipiul Reghin și SC P. SA, pe considerentul că aceștia nu au calitatea de unități deținătoare ale imobilului din litigiu. Prin Decizia nr. 2/A din 19 ianuarie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamantă; a schimbat în parte hotărârea atacată și, drept consecință, a obligat pârâta să restituie în natură reclamantei imobilul situat în Municipiul Reghin (actual nr. 87), înscris în CF Reghin, nr. top.

x, y, z și w, compus din teren în suprafață de 3.288 mp, și construcțiile evidențiate prin raportul de expertiză tehnică întocmit de ing. M.G.

(Dosarul nr. 1/102/2004 al Tribunalului Mureș - nr. în format vechi 721/2004), cu excepția atelierului de tâmplărie notat cu indicativul C5 și a rezervorului cilindric notat cu indicativele 36 - 37 - 38 - 39, pentru care a constatat îndreptățirea reclamantei la obținerea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005; a constatat îndreptățirea reclamantei de a obține măsuri reparatorii prin echivalent, conform prevederilor legale anterior menționate, și pentru suprafața de 93 mp teren, transcrisă din CF x Reghin în CF y Reghin, precum și pentru un număr de 6 rezervoare evidențiate prin procesul-verbal întocmit la data de 13 aprilie 1950, cu prilejul naționalizării imobilului din litigiu; a înlăturat din cuprinsul dispozitivului Sentinței civile nr. 1755 din 5 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Mureș, prevederea referitoare la constatarea calității reclamantei de persoană îndreptățită la restituirea în natură a aceluiași imobil (alin. (2) din dispozitiv), și a menținut restul dispozițiilor sentinței civile atacate, reținând următoarele: Prin contestația înregistrată la data de 11 februarie 2004 la Tribunalul Mureș, sub nr. 721/2004, reclamanta C.M.C.

a chemat în judecată, în calitate de pârât, pe S.N.P.P. - Sucursala P. Târgu Mureș, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilelor și bunurilor expropriate și trecute în mod abuziv în proprietatea statului, deținute de SC P. SA; obligarea la scoaterea din oferta de privatizare a bunurilor proprietatea reclamantei a căror detentor este pârâta; obligarea la emiterea ofertei pentru despăgubiri, pentru partea de proprietate ce nu poate fi restituită în natură; obligarea la plata acestor despăgubiri anterior procesului de privatizare.

În motivarea cererii, reclamanta a susținut că este îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în Reghin, preluat abuziv de Statul Român de la antecesorii săi; că a formulat notificare în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, în termenul legal și că unitatea deținătoare în înțelesul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este pârâta SC P. SA. Reclamanta a criticat pasivitatea unității deținătoare, care nu a soluționat notificarea în termenul prevăzut de lege arătând că a făcut mai multe demersuri în acest sens. Prin Decizia civilă nr. 89/A din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, s-a admis apelul declarat de reclamantă, s-a desființat hotărârea atacată, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Mureș.

În considerentele hotărârii, s-a reținut că soluția primei instanțe este greșită, reluarea în acest moment a procedurii administrative de soluționare a notificării, urmată apoi de o nouă acțiune în justiție fiind de natură a conduce la prelungirea nepermis de mult a procesului, în condițiile în care în cauză s-a administrat un vast probatoriu, care permite soluționarea pe fond a cauzei chiar și în contradictoriu cu pârâta identificată ca fiind deținătoarea imobilului. Procedând la rejudecarea cauzei, tribunalul, deși a reținut în mod corect că deținătorul actual al imobilului revendicat este pârâta C.N.A.D.N. din România SA, confirmându-se pe parcursul judecății o eronată înscriere anterioară în cartea funciară, corespunzătoare imobilului, a dreptului de proprietate al pârâtei SC P. SA, s-a pronunțat doar în sensul constatării calității reclamantei de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului.

Or, astfel cum rezultă fără echivoc din cuprinsul precizărilor de acțiune la care s-a făcut anterior referire, reclamanta solicitase chiar restituirea imobilului, astfel că, pronunțându-se asupra unei cereri cu a cărei soluționare nu a fost învestită, prima instanță a încălcat prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în conformitate cu care judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Prin urmare, în contextul în care probatoriul administrat în cauză a confirmat împrejurarea că imobilul revendicat a fost preluat de către Statul Român din proprietatea reclamantei, prin naționalizare, în baza Decretului nr. 448 din 23 decembrie 1949 - astfel cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data de 13 aprilie 1950, încadrându-se în ipoteza reglementată de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, în speță devin incidente dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a), raportat la cele ale art. 1 alin. (1), art. 9 și art. 21 alin. (1) din aceeași lege, care instituie principiul restituirii în natură.

Verificând sub acest ultim aspect situația juridică a imobilului din litigiu, Curtea a observat că, potrivit expertizei tehnice efectuate în cauză, suprafața actuală a terenului aferent imobilului naționalizat este de 3288 mp, iar din copia fidelă a cărții funciare rezultă că în anul 1991 a avut loc o dezmembrare în urma căreia suprafața de 93 mp a fost transcrisă în CF x, ca efect al înscrierii în certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea unei terțe persoane (Dosar nr. 1/102/2004 al Tribunalului Mureș).

Cum potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, iar pârâta deținătoare a imobilului revendicat nu a oferit în compensare alte bunuri sau servicii pentru terenul în suprafață de 93 mp teren, nerestituibil în natură, instanța a constatat în privința acestuia îndreptățirea reclamantei la obținerea de despăgubiri în condițiile reglementate de Legea nr. 247/2005, în cuprinsul Titlului VII. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001, care dispun în sensul că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini, Curtea a obligat pârâta C.N.A.D.N.R.

- SA să restituie în natură reclamantei partea rămasă liberă din imobilul revendicat, respectiv terenul în suprafață de 3.288 mp și construcțiile evidențiate prin raportul de expertiză tehnică întocmit de ing. M.G. (Dosar nr. 1/102/2004 al Tribunalului Mureș). Sub acest ultim aspect, însă, Curtea a observat că măsura restituirii în natură nu va putea avea în vedere atelierul de tâmplărie notat cu indicativul C5 și rezervorul cilindric evidențiat prin bornele 36-37-38-39, care, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, au fost înstrăinate de către pârâtă unei terțe persoane (C.C.V.), prin vânzare la licitația publică din data de 26 octombrie 2005 (Dosar nr. 1/102/2004 al Tribunalului Mureș).

S-a conchis, că pentru cele două obiective menționate urmează a se stabili în favoarea reclamantei dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, conform prevederilor legale anterior evocate, valabilitatea înstrăinării nefăcând obiectul prezentei judecăți. Aceleași măsuri reparatorii s-au stabilit și în privința unui număr de 6 rezervoare pentru produse petroliere, evidențiate în cuprinsul procesului-verbal întocmit cu prilejul naționalizării imobilului din litigiu, reținându-se sub acest aspect incidența prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și împrejurarea că prin expertiza tehnică, la care s-a făcut anterior referire, s-a constatat existența în teren a doar două rezervoare din cele 8 care au fost naționalizate (construcția C9 pe planul de situație anexă la expertiză - Dosar nr. 1/102/2004 al Tribunalului Mureș).

În schimb, observând că pârâta SC P. SA nu este unitate deținătoare a imobilului naționalizat, în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001, Curtea nu a primit susținerea reclamantei privind calitatea procesuală pasivă a acesteia, prin raportare la procesul-verbal de predare către Direcția de Drumuri și Poduri Brașov, încheiat la data de 13 aprilie 1976, (Dosar nr. 1/102/2004 al Tribunalului Mureș). Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C.N.A.D.N. din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov, care, indicând art. 304 2 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., a arătat că hotărârea pronunțată este nelegală, întrucât motivele pe care se sprijină sunt contradictorii, iar actul dedus judecății a fost interpretat greșit, fără să țină cont de apărările formulate de pârâtă și de probatoriul administrat.

De asemenea, s-a arătat că la data administrării probei cu expertiza tehnică C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Brașov nu era parte în proces și pe cale de consecință nu avea posibilitatea la acea dată de a se apăra și de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză, iar instanța nu putea dispune restituirea în natură a bunurilor, deoarece aceasta nu este îndrituită să se pronunțe asupra încadrării bunurilor ca fiind disponibile pentru a fi restituite. Acordarea de bunuri în compensare sau includerea bunurilor pe lista bunurilor disponibile este atributul unității deținătoare, singura competentă material să analizeze dacă bunul este sau nu necesar satisfacerii intereselor unității deținătoare. Prin urmare, instanța nu poate dispune de bunuri care nu sunt incluse în lista bunurilor disponibile, pentru că altfel s-ar micșora patrimoniul C.N.A.D.N.R.

SA, unitate de interes strategic național, la care statul este unic acționar. Procedura declanșată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 se poate soluționa în condițiile și după regulile precis reglementate de acest act normativ, adică se va finaliza întâi procedura administrativă prealabilă și obligatorie, unitatea deținătoare va emite o decizie, iar reclamanta, dacă va fi nemulțumită de aceasta, poate recurge la procedura judiciară. Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., de către instanță, în condițiile art. 306 (3) C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., modificarea unei hotărâri se poate face "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii". În speță, se constată că decizia recurată este motivată, potrivit art. 261 (5) C. proc. civ., în sensul că aceasta cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar pe calea prezentului recurs. În ceea ce privește cea de-a doua ipoteză reglementată de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., când se poate dispune modificarea unei hotărâri, respectiv atunci când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, se constată că nici aceasta nu este incidență în speță, pentru că, pe de o parte, decizia recurată nu cuprinde motive contradictorii, iar pe de altă parte, recurenta pârâtă s-a limitat numai la a preciza că decizia cuprinde "motive contradictorii", fără însă să arăți care sunt acele motive și în ce constă contradictorialitatea lor. Prin urmare, motivul de recurs formulat de pârâtă în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat, urmând a fi respins în consecință: În ceea ce privește criticile de nelegalitate formulate de recurenta pârâtă, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că acestea vizează faptul că instanța de judecată nu putea dispune restituirea bunurilor în litigiu, deoarece aceasta nu este îndrituită să se pronunțe asupra încadrării bunurilor ca fiind disponibile pentru a fi restituite, iar procedura de restituire declanșată în temeiul Legii nr. 10/2001 se poate soluționa numai după regulile stabilite de acest act normativ, adică se va finaliza întâi procedura administrativă prealabilă și obligatorie, unitatea deținătoare va emite o decizie, iar reclamanta, dacă nu va fi mulțumită de aceasta, poate recurge la procedura judiciară. Deși pârâta nu arată expres dispozițiile din Legea nr. 10/2001, care susține că au fost încălcate de către instanța de apel prin decizia recurată, se constată că aceasta critică implicit decizia recurată ca fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1 (2) și art. 26 (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Potrivit art. 1 (2) din Legea nr. 10/2001 "în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv". Însă, imobilele în litigiu, restituite în natură reclamantei, nu sunt atribuite în compensare pentru imobilele preluate abuziv de la autorii săi, prin naționalizare, în sensul textului de lege mai sus enunțat, ci sunt chiar imobilele, teren și construcții, preluate de stat de la autorii acesteia, iar restituirea în natură a acestora către reclamantă s-a făcut în temeiul art. 1, art. 9 și art. 21 (1) din Legea nr. 10/2001.

În compensare, s-au acordat reclamantei numai măsuri reparatorii în echivalent sub formă de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafața de 93 mp teren nerestituibil în natură și pentru un număr de 6 rezervoare evidențiate în procesul-verbal încheiat cu prilejul naționalizării bunului. Celelalte critici de nelegalitate formulate de pârâtă vizează nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, privind procedura de restituire a imobilelor ce au făcut obiectul notificării formulată, în temeiul Legii nr. 10/2001, de către reclamantă. Aceste critici sunt nefondate, întrucât, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. XX/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, în recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 (3) C. proc.

civ., în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respecta obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natura ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. (1) din C. proc. civ. și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.

Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității destinatoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.

Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 26 (3) din Legea nr. 10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, așa cum este cazul în speță.

În ceea ce privește critica potrivit căreia la data efectuării expertizei tehnice în cauză pârâta nu era parte în proces și în consecință nu a avut posibilitatea la acea dată să se apere, se constată că este nefondată, întrucât, într-adevăr, expertiza a fost efectuată în primă instanță, în contradictoriu cu SC P. SA, în primul ciclu procesual, dar, prin sentința primei instanțe dată în al doilea ciclu procesual, s-a reținut că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în natură a terenului situat în strada G. (actual 87), avându-se în vedere același raport de expertiză, fără ca pârâta să formuleze apel împotriva acestei sentințe. De aceea, această critică apare ca fiind formulată "omisso medio", iar sancțiunea este aceea a neanalizării sale.

Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâtă, iar potrivit art. 274 (1) C. proc. civ., constatând culpa procesuală a acesteia, va dispune obligarea sa la 1.792,53 RON, cheltuieli de judecată, către intimata reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N. din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov împotriva Deciziei nr. 2/A din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie precum și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale. Obligă pe recurenta pârâtă la plata sumei de 1.792,53 RON, cheltuieli de judecată către intimata reclamantă C.M.C.G. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2012. Procesat de GGC - CL