ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 894/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 14 septembrie 2001, reclamanții T.A., S.C., B.S., B.M. și B.M. au chemat în judecată pe pârâta SC C. SA Reghin, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună restituirea în natură a imobilelor solicitate în temeiul Legii nr. 10/2001, prin notificările comunicate pârâtei prin intermediul executorului judecătoresc R.S., în Dosarele execuționale nr. 11, 12, 13 din 13 mai 2001. Într-un prim ciclu procesual, finalizat prin Decizia nr. 2183 din 26 martie 2003 a Înaltei Curție de Casație și Justiție, cauza a fost trimisă spre rejudecare cu motivarea că instanțele nu s-au preocupat de identiifcarea terenului la momentul deposedării și nici de situația juridică a terenului prin individualizarea acestuia printre terenurile deținute de pârâtă.

În fond după casare, prin sentința civilă nr. 139 din 30 ianuarie 2009, Tribunalul Mureș a admis contestația formulată de reclamanții T.A., decedat, și continuată de moștenitorii T.I. și T.R., B.S., decedat, și continuată de moștenitorii B.M., P.M. și M.A., B.M., B.M., S.C.M., reprezentați prin mandatar T.R., în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Reghim și a obligat pârâta la restituirea în natură, în favoarea reclamanților, a terenului în suprafață de 7.299 mp, înscris în prezent în C.F. Suseni. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că imobilul în discuție a fost preluat de la autorul reclamanților, de către Statul Român, fără titlu și fără plata vreunei despăgubiri, titlul de proprietate emis în favoarea pârâtei, în baza H.G.

nr. 834/1991, viza terenul necesar desfășurării activității societății comerciale beneficiare, pârâta în prezenta cauză, iar în prezent terenul este dezafectat și SC C. SA și-a încetat activitatea în aceste puncte de lucru. Împotriva menționatei sentințe a formulat apel, în termen legal, pârâta SC C. SA Reghin, învederând instanței împrejurarea că reclamanților le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în baza Legii nr. 18/1991 și că, astfel, aceștia tind să beneficieze de măsuri reparatorii atât în temeiul Legii nr. 18/1991, cât și în temeiul Legii nr. 10/2001. De asemenea, certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în temeiul H.G. nr. 834/1991 este valabil, apelanta plătind contravaloarea terenurilor care au făcut obiectul privatizării.

Prin Decizia civilă nr. 39/ A din 18 martie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC C. SA Reghin. În motivarea acestei soluții, instanța de apel, verificând susținerile pârâtei și examinând documentele ce însoțesc titlurile de proprietate emise în temeiul Legii nr. 18/1991, a constatat că au făcut obiectul Legii nr. 18/1991 acele terenuri care au aparținut antecesorilor reclamanților și care, la data apariției acestei legi, nu erau afectate de activitatea pârâtei. Obiectul prezentei acțiuni are în vedere doar terenul situat în perimetrul societății comerciale pârâte, teren care, la momentul apariției Legii nr. 18/1991, nu se afla în patrimoniul C.A.P., ci în posesia unei societăți comerciale de stat la acea dată.

În întâmpinare reclamanții, prin mandatar, au arătat că le-a fost reconstituit dreptul de proprietate numai pentru terenuri intravilane aferente construcțiilor. Aceste susțineri s-au dovedit a fi neîntemeiate întrucât, potrivit titlurilor de proprietate aflate la dosar, reconstituirea s-a făcut atât pentru teren intravilan, cât și extravilan, în funcție de întinderea dreptului fiecărui reclamant sau moștenitor. Aceste aspecte nu au avut însă relevanță în soluționarea prezentei cauze întrucât terenul deținut de societatea comercială pârâtă nu se afla în patrimoniul fostului C.A.P. la data apariției Legii nr. 18/1991. Nu în ultimul rând, instanța de apel a subliniat că apelanta avea dreptul, dar și obligația, potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ., să dovedească aspectele relevante prin memoriul de apel în măsura în care era în posesia altor înscrisuri decât cele solicitate de instanță în conformitate cu art. 129 C. proc.

civ. Împotriva menționatei decizii a formulat și motivat recurs, în termen legal, apelanta - pârâtă SC C. SA Reghin , solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestora s-a arătat că instanța de apel, în mod greșit a respins apelul, deoarece acest teren nu poate fi restituit în natură foștilor proprietari căci a fost atribuit legal altei persoane, deci societății recurente, ca persoană juridică, iar legea nu distinge între persoanele fizice și cele juridice, astfel încât proprietatea acestor terenuri a fost dobândită prin efectul Legii nr. 15/1990 si H.G. nr. 834/1991.

Art. 20 din Legea nr. 15/1990 menționează că bunurile din patrimoniul societăților comerciale sunt proprietatea acestora, în temeiul acestui text fiind adoptată H.G. nr. 834/1991 care prevede că, pentru terenurile deținute în patrimoniu, se dobândește dreptul de proprietate de către societățile de stat care îl dețin.

De asemenea, consideră că sunt aplicabile dispozițiile cu caracter de excepție ale art. 11 alin. (2) 1 din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora "Terenurile revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate (…) dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane". Instanța a reținut că terenul care face obiectul prezentului litigiu, la momentul apariției Legii 18/1991, nu se afla în patrimoniul C.A.P., ci în posesia unei societăți comerciale de stat la aceea dată și care desfășura o activitate economică și îndeplinea condițiile legale de atribuire a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, motiv pentru care s-a eliberat certificatul respectiv în baza H.G.

nr. 834/2001. Se mai învederează iarăși împrejurarea că reclamanților le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului, tinzând astfel să beneficieze de măsuri reparatorii, atât în temeiul Legii nr. 18/1991, cât și în temeiul Legii nr. 10/2001, deci să beneficieze de o dublă reparație. Această situație se impune a fi clarificată de către instanță, însă, în baza probatoriului administrat, instanța nu a stabilit cu exactitate că reclamanții-intimați nu ar fi beneficiat și de prevederile Legii nr. 18/1991, sens în care este de reținut și atitudinea reclamanților-intimați, cărora instanța le-a solicitat să depună în copie titlurile de proprietate, pentru a verifica dacă li s-a reconstituit dreptul de proprietate numai pentru terenul intravilan aferent caselor, anexelor, curților si grădinilor.

Față de refuzul lor, ceea ce a determinat amânări repetate ale cauzei, aceste titluri și documentele ce le însoțesc au fost comunicate instanței pentru a fi studiate si a contribui la dezlegarea cauzei, de către Instituția Prefectului Județul Mureș. Având în vedere și succesiunea în timp a actelor normative în materie și a ambiguității create în aplicarea acestora de către autoritățile competente, se solicită pronunțarea unei hotărâri care să interpreteze corect normele juridice în materie. La data de 29 ianuarie 2010, intimații - reclamanți T.R. și T.I. (în calitate de moștenitori ai defunctului reclamant T.A.), B.M., P.M. și M.A. (în calitate de moștenitoare ai defunctului reclamant B.S.) și S.C.M., prin mandatar T.R., au formulat întâmpinare în baza art. 308 alin. (2) C. proc.

civ., prin care au solicitat respingerea recursului declarat de pârâta SC C. SA Reghin ca fiind nefondat și menținerea Deciziei civile nr. 39/ A din 18 martie 2009 a Curșii de Apel Târgu Mureș și a sentinței civile nr. 139 din 23 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Mureș, ca fiind temeinice și legale. Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Deși proprietatea acestor terenuri a fost dobândită prin efectul Legii nr. 15/1990 de către recurentă, acest fapt nu poate determina de plano respingerea acțiunii în revendicare definită ca acțiunea prin care se acordă preferință unuia dintre titlurile de proprietate, în situația în care ambele părți dețin astfel de titluri.

Comparând cele două titluri de proprietate invocate de părți, cel rezultând din extrasul de carte funciară din care rezultă că terenul în litigiu, identificat prin expertiza topo efectuată în Dosarul nr. 3002/2004 al Tribunalului Mureș, a aparținut antecesorilor reclamanților și titlul de proprietate al societății pârâte, întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, instanțele au acordat preferință titlului reclamanților cu motivarea că terenul este liber și nu mai este necesar desfășurării activității societății pârâte, fiind dezafectate punctele de lucru de pe aceste terenuri, aspect necontestat de către pârâtă.

În acest context, Înalta Curte apreciază că s-a făcut o corectă aplicare a art. 29 (fostul art. 27) al Legii nr. 10/2001, republicată, astfel cum trebuie interpretat în raport de Decizia Curții Constituționale nr. 830/2008, în sensul că, pentru imobilele preluate fără titlu valabil în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, astfel cum este cazul în speță, persoanele îndreptățite au dreptul la restituirea în natură a imobilelor, nu doar la măsuri reparatorii prin echivalent. Astfel fiind, nu pot fi primite apărările recurentei în sensul că sunt aplicabile dispozițiile cu caracter de excepție ale art. 11 alin (2) 1 din Legea nr. 18/1991, căci reclamanții au investiti instanța în scopul obținerii de măsurile reparatorii conform Legii nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost judecată cauza.

Instanța a constatat că terenul care face obiectul prezentului litigiu, la momentul apariției Legii nr. 18/1991, nu se afla în patrimoniul C.A.P., ci în posesia unei societăți comerciale de stat la aceea dată, ceea ce face inaplicabile în cauză dispozițiile Legii nr. 18/1991. În ceea ce privește criticile referitoare la o dublă despăgubire prin restituirea acelorași terenuri și în temeiul Legii nr. 18/1991, având în vedere succesiunea în timp a actelor normative în materie și ambiguitatea creată în aplicarea acestora de către autoritățile competente, recurenta a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să interpreteze corect normele juridice în materie.

Înalta Curte constată că, în raport de probele administrate, instanța de apel a apreciat că au făcut obiectul Legii nr. 18/1991 acele terenuri care au aparținut antecesorilor reclamanților și care, la data apariției acestei legi, nu erau afectate de activitatea pârâtei; obiectul prezentei acțiuni are în vedere doar terenul situat în perimetrul societății comerciale pârâte, teren care, la momentul apariției Legii nr. 18/1991, nu se afla în patrimoniul C.A.P., ci în posesia unei societăți comerciale de stat la acea dată. Cu privire la acest aspect, care ține de modul de interpretare al probelor, nu se poate reveni, în absența unui motiv de recurs care să permită reinterpretarea probelor în această cale de atac.

Prin urmare, constatându-se ca nedovedită suprapunerea terenurilor ocupate de pârâtă cu cele pentru care au fost emise titluri în temeiul Legii nr. 18/1991, Înalta Curte apreciază că obiectul prezentei cauze nu intră sub incidența Legii nr. 18/1991, astfel încât nu s-a dovedit de către recurentă existența unei duble despăgubiri. În motivarea în drept a recursului au fost invocate și motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., însă, din dezvoltarea recursului, nu reies argumente în susținerea acestor motive, astfel încât ele nu pot fi analizate. Pentru aceste considerente și în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de apelanta - pârâtă SC C. SA Reghin, împotriva Deciziei nr. 39/ A din 18 martie 2009 a Curții de Apel Tîrgu Mureș, secția civilă, în contradictoriu cu intimații - reclamanți B.M., B.M., M.A., P.M., S.C.M., T.I. și T.R. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2010.