ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2511/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2511/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Adresându-se

Tribunalului Mureș, la 10 decembrie 2001, reclamanții S.L.(M.) și M.I.E.(E.) au

contestat, în temeiul Legii nr. 10/2001, decizia nr. 13 din 5 noiembrie 2001

emisă de R.A.G.C.L. Reghin.

Reclamanții au cerut,

prin acțiune, modificarea deciziei menționate în sensul admiterii cererii de

restituire în natură a celor trei apartamente ce alcătuiesc imobilul

(construcție) situat în Reghin. Pentru grădina în suprafață de 1088 mp și

pentru anexele gospodărești de la aceeași adresă, reclamanții au cerut

despăgubiri.

În cuprinsul acțiunii

(contestației) s-a arătat că cele trei apartamente au fost preluate, în mod

abuziv, în temeiul Decretului nr. 223/1974, iar grădina casei și anexele

gospodărești au fost preluate, tot în mod abuziv, prin expropriere, conform

Decretului nr. 189/1977.

Prin decizia

nr. 13/2001 emisă de R.A.G.C.L. Reghin s-a dispus:

-

respingerea cererii de

restituire în natură a celor trei apartamente, cu motivarea că foștii

proprietari au primit despăgubiri;

-

respingerea cererii de

restituire în natură a grădinii și anexelor gospodărești;

-

s-a propus acordarea de

despăgubiri pentru cele trei apartamente, precum și pentru grădină și anexele

gospodărești, teren pe care s-a construit o parte dintr-un ansamblu de

locuințe.

La data de 5 aprilie

2002, reclamanții și-au completat acțiunea în sensul că au chemat în judecată

și pe pârâții S.A. și S.M., T.M. și T.A.G., H.V. și H.M. solicitând constatarea

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 85/1997, nr.

768/2001 și respectiv nr. 662/2001, prin care acești pârâți au dobândit

apartamentele. Reclamanții au susținut că cele trei contracte au fost încheiate

cu rea credință și cu încălcarea legii atât de către vânzător cât și de către

cumpărători.

Soluționând

litigiul, Tribunalul Mureș, secția civilă, prin sentința nr. 385 din 6

septembrie 2002, a respins acțiunea (contestația) formulată de reclamanți.

Curtea de Apel Tg.

Mureș, secția civilă, prin decizia nr. 22/A din 11 martie 2003, a respins

apelul declarat de cei doi reclamanți împotriva sentinței civile nr. 385 din 6

septembrie 2002 a Tribunalului Mureș.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia

nr. 6749 din 2 decembrie 2004, a admis recursul declarat de cei doi reclamanți

și a casat decizia civilă nr. 22 A/2003 a Curții de Apel Tg. Mureș, trimițând

cauza aceleiași curți de apel pentru rejudecarea apelului. în considerentele

deciziei, Înalta Curte a motivat că se impune completarea probelor pentru a se

putea hotărî asupra tuturor capetelor acțiunii formulate de reclamanți.

Rejudecând procesul,

Curtea de Apel Tg. Mureș, prin decizia civilă nr. 35/A din 13 martie 2007, a

admis apelul declarat de cei

doi reclamanți și a schimbat în tot sentința

civilă nr. 385 din 6 septembrie 2002 a Tribunalului Mureș în sensul următor:

-

a admis acțiunea formulată de reclamanți;

-

a constatat nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 662 din 12 iunie 2001 încheiat

de pârâta R.A.G.C.L. Reghin cu pârâții H.V. și H.M.;

-

a constatat nulitatea absolută

a contractului de vânzare-cumpărare nr. 768 din 16 mai 2001 încheiat de pârâta

R.A.G.C.L. Reghin cu pârâții T.M. și T.A.;

-      a dispus

restituirea în natură către reclamanți a apartamentelor nr. 1 și 2 „indicate

anterior";

-   a dispus

restituirea în natură către reclamanți a terenului aferent imobilului (cu

datele de carte funciară) în suprafață totală de 1350 mp;

a dispus acordarea în

favoarea reclamanților a despăgubirilor aferente pentru apartamentul nr. 3,

parțial vândut pârâților S.A. și S.M., prin contractul de vânzare-cumpărare nr.

85 din 24 martie 1997;

-

a dispus acordarea

despăgubirilor (către reclamanți) pentru suprafața de 852 mp teren nerestituit

în natură;

-

despăgubirile vor consta

în diferența dintre sumele încasate, actualizate și valoarea actuală a

imobilului (teren și apartamentul nerestituit), conform Titlului VII din Legea

nr. 247/2005.

Pentru a hotărî

astfel, curtea de apel a reținut că imobilul (teren și construcție) a fost

proprietatea reclamanților, de la care a fost preluat în mod abuziv, așa încât

reclamanții sunt persoane îndreptățite, în înțelesul Legii nr. 10/2001, la

măsuri reparatorii constând în restituirea în natură pentru două apartamente și

pentru o parte a terenului și în măsuri reparatorii prin echivalent pentru

partea din imobil a cărei restituire în natură nu este posibilă. Cu privire la

spațiile comerciale existente la parterul construcției s-a dispus restituirea

în natură prin deciziile nr. 72 din 8 iulie 2004, nr. 72/1 din 10 martie 2005

și nr. 72/2 din 7 iulie 2005 emise de pârâta R.A.G.C.L. Reghin.

împotriva

deciziei civile nr. 35/A/2007 a Curții de Apel Tg. Mureș au declarat recurs

reclamanții S.L.M. și M.I.E.E., pârâta R.A.G.C.L. Reghin, pârâții H.V. și H.M.

și pârâții T.M. și T.A.

Reclamanții au

susținut, prin recursul declarat, că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a

legii deoarece:

- instanța trebuia să

dispună restituirea în natură și a suprafeței de 852 mp teren liber de

construcții;

-

trebuia restituit în

natură și spațiul comercial cu nr. 5 aflat la parterul construcției;

-

în mod inechitabil au

fost obligați la restituirea unor sume de bani pe care nu le-au încasat;

-     instanța

trebuia să oblige pârâții la plata tuturor cheltuielilor de judecată

reprezentând onorariile pentru expertize.

Pârâta R.A.G.C.L. Reghin

a invocat, prin recursul declarat, dispozițiile art. 304 pct. 3, 7 și 9 C.

proc. civ., susținând, în esență, că:

-

trebuia stabilită,

printr-o expertiză tehnică, valoarea celor trei apartamente aflate în litigiu

și în funcție de valoarea stabilită se putea decide dacă judecata în primă

instanță revenea judecătoriei sau tribunalului;

-

nu s-a stabilit cu

certitudine dacă reclamanții au încasat vreo despăgubire pentru bunurile

preluate de stat în mod abuziv;

-     în mod greșit

s-a dispus restituirea în natură a apartamentului nr. 2 deținut de pârâții S.

în locul apartamentului nr. 3 deținut de pârâții T.;

-   apartamentele nr.

1 și 3 ale construcției au fost vândute pârâților H. și respectiv pârâților T.

cu respectarea prevederilor legale, așa încât, în mod greșit, s-a constatat

nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate pentru aceste

apartamente;

-     în mod nelegal,

s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 1350 mp teren, deoarece o

parte a acestui teren constituie un gang intrare, iar o altă parte constituie

domeniu public al municipiului.

Pârâții H.V. și H.M.

și T.M. și T.A., prin motive de recurs, formulate în mod identic, au invocat

dispozițiile art. 304 pct. 3, pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. și au susținut, în

esență, următoarele:

-

numai după stabilirea

valorii celor trei apartamente aflate în litigiu, instanța era în măsură să

hotărască dacă judecata în primă instanță revenea judecătoriei sau

tribunalului;

-

nu s-a stabilit dacă

reclamanții au încasat sau nu vreo sumă de bani pentru apartamente și pentru

teren;

-

au efectuat investiții la

apartament și suma respectivă trebuie să le fie restituită;

-

nu poate fi pusă la

îndoială buna lor credință la data cumpărării apartamentelor, așa că trebuia

respinsă cererea de constatare a nulității celor două contracte de

vânzare-cumpărare.

Recursurile declarate nu sunt întemeiate.

Prin Legea nr.

10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Potrivit prevederilor

acestei legi, imobilele preluate în mod abuziv se restituie, de regulă în

natură, iar dacă această restituire nu este posibilă, persoanei îndreptățite i

se vor acorda măsuri reparatorii prin echivalent art. 1, art. 7 și art. 9.

Prevederile Legii nr.

10/2001 au fost corect aplicate de instanța de apel.

Imobilele, teren și

construcții, menționate în cererea de chemare în judecată, așa cum a fost

ulterior precizată, au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică în

construcții (filele 111 - 134) și prin raportul de expertiză specialitatea

topografie (filele 212-216).

Din aceste expertize

rezultă că suprafața de teren de 852 mp, menționată în recursul formulat de

reclamanți, nu este liberă, în înțelesul Legii nr. 10/2001, fiind necesară în

vederea bunei utilizări a unui bloc de locuințe situat în imediata vecinătate,

așa încât nu poate fi restituită în natură.

Spațiile

comerciale aflate la parterul construcției și terenurile aferente au fost

restituite reclamantului prin deciziile nr. 72 din 8 iulie 2004, nr. 72/1 din

10 martie 2005 și nr. 72/2 din 7 iulie 2005 emise de R.A.G.C.L. Reghin (filele

37-40, 44-46 și 49-51). Aceste decizii au fost puse în executare, așa cum

rezultă din procesul-verbal încheiat de părți (fila 41). Ca atare, nu are

suport probator solicitarea reclamanților recurenți de a li se restitui în

natură încă un spațiu comercial.

Dacă persoanele

îndreptățite au primit anterior despăgubiri, ele au dreptul la diferența dintre

valoarea încasată, actualizată și valoarea actuală a imobilului. Cu prilejul

plății despăgubirilor calculate conform Legii nr. 10/2001 va fi făcută, în mod

obligatoriu, desocotirea cuvenită și în situația în care se va stabili că

reclamanții nu au încasat anterior nici o sumă de bani, vor primi echivalentul

valorii actuale a imobilului. Ca atare, instanța de apel nu a obligat

reclamanții să restituie sume de bani pe care nu le-au încasat.

Nu este întemeiată

nici critica formulată de reclamanții recurenți în legătură cu cheltuielile de

judecată, deoarece instanța de apel a obligat pârâții la cheltuieli de

judecată,

cuantumul acestor cheltuieli fiind, însă, stabilit

proporțional cu admiterea doar în parte a acțiunii.

Prin recursurile

declarate de pârâți a fost criticată decizia instanței de recurs privitor la

competența de soluționare, în primă instanță, a litigiului. Această critică nu

poate fi primită. întrucât Legea nr. 10/2001 nu prevede norme de competență

diferite, atât cererea de restituire în natură a imobilului preluat în mod

abuziv de stat cât și cererea de constatare a nulității contractelor prin care

bunul a fost vândut chiriașilor, care trebuie soluționate împreună, sunt de

competența tribunalului la care se referă art. 24 din lege (art. 26 în urma

modificărilor adoptate prin Legea nr. 247/2005).

Din examinarea

considerentelor și dispozitivului hotărârii instanței de apel rezultă că a fost

constatată nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare prin care pârâții H.M.

și V. au cumpărat apartamentul numerotat cu 1, iar pârâții T.A. Geta și Marin

au cumpărat apartamentul numerotat cu 3 și că instanța a dispus restituirea în

natură către reclamanți a acestor două apartamente. Dintr-o eroare materială,

în dispozitivul deciziei, au fost menționate greșit numerele apartamentelor

cumpărate de pârâții T. și de pârâții S. Această eroare poate fi îndreptată de

instanță, conform art. 281 C. proc. civ., din oficiu sau la cererea părților,

așa încât nu constituie un motiv de nelegalitate care să atragă modificarea sau

casarea hotărârii.

Suprafața de teren de

1350 mp a fost, în mod corect, restituită reclamanților în natură,

stabilindu-se, prin expertizele tehnice, că este liberă de construcții și

neafectată de detalii de sistematizare.

Apartamentele nr. 1

și nr. 3 au fost vândute pârâților H. și respectiv pârâților T. cu încălcarea

prevederilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, părțile cunoscând, la data

încheierii contractelor, că nu au fost respectate toate prevederile legii.

Cele două

contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate în anul 2001, în intervalul de

timp în care persoanele care se considerau îndreptățite puteau comunica

notificări prin care să ceară restituirea în natură a imobilelor. Procedând în

acest mod, părțile nu au acționat cu bună credință, instanța hotărând, în mod

corect, că cele două contracte de vânzare-cumpărare sunt lovite de nulitate

absolută.

Chiriașii,

inclusiv cei care au cumpărat apartamentele preluate de stat în mod abuziv, au

dreptul la despăgubire pentru

sporul de valoare adus imobilelor cu

destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile. în cazul în care

imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligația de

despăgubire revine statului sau unității deținătoare.

În prezentul

litigiu, pârâții H. și T. au susținut, prin recursurile declarate, că au făcut

investiții la apartamentele cumpărate, dar nu au formulat cereri de despăgubire

și în consecință, pentru efectuarea respectivelor investiții, nu pot solicita

modificarea sau casarea deciziei recurate.

Pârâții, prin

recursurile declarate, au mai susținut că instanța nu a stabilit, cu

certitudine, dacă reclamanții au încasat vreo sumă de bani pentru apartamentele

preluate de stat și pentru terenul care nu se restituie în natură. Acestor

susțineri li s-a răspuns cu prilejul examinării, mai sus, a recursului declarat

de reclamanți.

Considerentele expuse

conduc la concluzia că decizia instanței de apel a fost dată cu aplicarea

corectă a legii și că nu a fost încălcată competența altei instanțe. De

asemenea, decizia cuprinde motivele pe care se sprijină, motive care nu sunt

contradictorii.

Nefiind întemeiate,

recursurile exercitate în cauză urmează să fie respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile

declarate de reclamanții S.L.M. și M.I.E.E. și de pârâții T.M., T.A.; H.V. și

H.M. precum și de R.A.G.C.L. împotriva deciziei nr. 35 A din 13 martie 2007 a

Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie

2008.