ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 107/2010

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 626 din 9 aprilie 2008, Tribunalul Mureș a respins contestația formulată de reclamanții M.M. și G.L., decedat și continuată de moștenitorii G.G., G.A. și G.R., în contradictoriu cu pârâta P.M. Reghin. În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut că dispoziția nr. 516 din 27 decembrie 2001, prin care P.M. Reghin a respins notificarea reclamanților, privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 700 m.p., situat în Reghin, str. Licurici, este legală, întrucât acesta a fost atribuit, prin Ordin al Prefectului județului Mureș, deținătorilor construcției edificate pe respectivul teren, act administrativ care nu a fost contestat.

Pe de altă parte, uzând de prevederile legii fondului funciar, reclamanții au fost înscriși în anexa nr. 39, cu propunerea pentru acordarea de despăgubiri, aceasta fiind validată prin Hotărârea nr. 261/ L din 30 mai 2001 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureș, de asemenea necontestată. Reclamanții au declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, iar prin decizia civilă nr. l05/ A din 16 decembrie 2008, Curtea de Apel Târgu-Mureș a respins, ca nefondat, apelul declarat. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Din expertiza tehnică efectuată, coroborată cu înscrierile din C.F. nr. 5407 Reghin, rezultă că terenul obiect al litigiului a fost înscris inițial sub nr. top 759/4, 759/5/1, iar în anul 1974 a fost dezmembrat în două loturi, astfel: nr. top 759/4/1 și 759/5/1 /l, cu suprafața de 480 m.p.

și nr. top 759/4/2 și 759/5/1/2, cu suprafața de 100 mp., acesta din urmă fiind transcris în C.F. nr. 6012 Reghin și atribuit în folosință, pe durata existenței construcției ce urma să fie edificată, familiei P., prin decizia nr. 224 din 12 septembrie 1975 a fostului Consiliu Popular al orașului Reghin. Ulterior, prin Ordinul nr. 172/1994, emis de Prefectul județului Mureș, ambele loturi (580 m.p.) au fost atribuite în proprietatea familiei P., ca teren aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, în temeiul prevederilor art. 35 din Legea nr. 18/1991. În acest context, susținerea reclamanților, conform căreia este disponibilă spre restituire în natură suprafața de 480 m.p. (nr. top 759/4/1, 759/5/1/1) nu poate fi primită, nefăcându-se dovada anulării ordinului menționat.

De asemenea, nu subzistă nici critica vizând greșita reținere în cauză a incidenței prevederilor art. 8 alin. (l) din Legea nr. 10/2001, conform căreia sunt exceptate de la beneficiul acestui act normativ terenurile al căror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar, deoarece terenul a fost atribuit familiei P., tocmai în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 18/1991. Pe de altă parte, chiar și antecesorul reclamanților a uzat de prevederile acestei din urmă legi, formulând cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, cerere care a fost admisă, prin propunerea acordării de despăgubiri și validată prin Hotărârea nr. 261/ L din 30 mai 2001 a Comisiei Județene Mureș. S-a apreciat că împrejurarea susținută în apel, respectiv aceea că nici până în prezent, petenții nu au fost despăgubiți, nu este de natură să conducă la reformarea soluției primei instanțe, deoarece excede obiectului judecății.

Curtea de Apel a mai reținut ca fiind nefondată și critica vizând necitarea în cauză a emitentului dispoziției nr. 516 din 27 decembrie 2001, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, notificarea formulată de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001, deoarece, astfel cum rezultă din antetul actului menționat, aceasta a fost emisă de Primăria municipiului Reghin, prin Primar, instituție care a avut calitatea de pârâtă în litigiul dedus judecății. Pentru aceste considerente, s-a constatat că hotărârea primei instanțe este în acord cu prevederile legale incidente speței, astfel că apelul reclamanților a fost respins ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanții M.M., G.G., G.A.

și G.R. Prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se formulează următoarele critici de nelegalitate cu privire la decizia pronunțată de instanța de apel: Curtea de Apel a considerat în mod greșit că în speță primează dispozițiile Legii nr. 18/1991 față de cele cuprinse în Legea nr. 10/2001, ignorând decizia de casare nr. 1497 din 09 februarie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ale cărei dispoziții erau obligatorii pentru judecătorii fondului. Drept urmare, au fost nesocotite și încălcate dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 deoarece în speță este vorba de restituirea în natură a unui teren intravilan, liber de construcții, intrat în mod abuziv în proprietatea statului român, ca urmare a naționalizării făcute prin Decretul nr. 92/1950.

În sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, recurenții se consideră persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru restituirea în natură a lotului nr. l în suprafață de 480 m.p., și la plata de despăgubiri pentru lotul 2, pe care fam. P. și-a construit în anii 1975 - 1976 o locuință proprietate personală. Ordinul Prefectului jud. Mureș cu nr. 174 din 11 noiembrie 1994, prin care s-a atribuit în proprietate fam. P. suprafața de 480 m.p., este lovit de nulitate absolută, deoarece au fost încălcate dispozițiile imperative ale Titlului 1 și 5 din Legea nr. 247/1995 și ale Regulamentului de aplicare a acestei legi.

Se mai susține că în cauză, hotărârea nr. 261/ L din 30 mai 2001, prin care, în anexa 39, recurenții au fost propuși pentru acordarea de despăgubiri, nu este relevantă, deoarece aceste despăgubiri nu au fost acordate, iar reclamanții nu pot intra în posesia și folosința suprafeței de 480 m.p., așa cum rezultă și din conținutul actului nr. 17782 din 13 octombrie 2008, depus de pârâtă în fața instanței de apel. În subsidiar, se solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei pentru o nouă rejudecare, având în vedere faptul că niciuna din instanțe nu s-a preocupat de soluționarea capătului de cerere prin care reclamanții au solicitat anularea deciziei nr. 516 din 27 decembrie 2001, emisă de Primarul Municipiului Reghin.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Prin cererea care a învestit instanțele în prezentul litigiu, astfel cum aceasta a fost precizată și completată, reclamanții au solicitat anularea dispoziției nr. 516/2001 emisă de Primăria Municipiului Reghin și obligarea pârâtei la restituirea în natură a terenului liber și prin echivalent a celui ocupat de construcții, situat în Municipiul Reghin str. Licurici. Prin dispoziția contestată, Primarul Municipiului Reghin a respins notificarea formulată de petenți în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care aceștia solicitaseră restituirea în natură a terenului în suprafață de 700 m.p., situat în Reghin str. Licurici, cu motivarea că regimul juridic al bunului este reglementat de dispozițiile Legii nr. 18/1991 și de cele ale Legii nr. 1/2000.

Contrar celor susținute prin motivele de recurs, prin decizia de casare nr. 1497 din 09 februarie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în finalizarea ciclului procesual anterior pe care l-a parcurs litigiu, nu s-a stabilit cu putere de lucru judecat că regimul juridic aplicabil terenului în cauză este cel prevăzut de Legea nr. 10/2001. Prin decizia menționată, Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul declarat de reclamanți, a dispus rejudecarea cauzei pentru completarea probatoriului necesar în scopul stabilirii identității imobilului solicitat, a naturii și a regimului lui juridic și, implicit, a legalității dispoziției nr. 516/2001 emisă de Primăria Municipiului Reghin.

Prin urmare, sub aspectul regimului juridic aplicabil terenului a cărui restituire au solicitat-o reclamanții, instanța de recurs nu a dezlegat o problemă de drept care să fie obligatorie pentru instanța de rejudecare, astfel încât prevederile art. 315 C. proc. civ., nu au fost încălcate, iar admiterea recursului în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 315 C. proc. civ., nu se poate dispune. Se mai susține prin motivele de recurs că, prin decizia recurată, au fost încălcate dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 deoarece în speță se solicită restituirea în natură a unui teren intravilan, liber de construcții, intrat în mod abuziv în proprietatea statului român, și că recurenții sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru restituirea în natură a lotului nr. 1 de teren și la plata de despăgubiri pentru lotul 2. Critica nu este întemeiată.

In mod corect, instanța de apel a făcut aplicarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, în raport cu care nu intră sub incidența acestei legi terenurile ale căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere. Pentru imobilul în litigiu, autorul reclamanților a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/2001, cerere care a fost admisă, prin propunerea acordării de despăgubiri și validată prin Hotărârea nr. 261/ L din 30 mai 2001 a Comisiei Județene Mureș. În plus, în temeiul prevederilor art. 35 din Legea nr. 18/1991, prin Ordinul nr. 172/1994, emis de Prefectul județului Mureș, ambele loturi (580 m.p.) ce compun terenul în litigiu au fost atribuite în proprietatea familiei P., ca teren aferent casei de locuit și anexelor gospodărești.

Împrejurarea că despăgubirile la care reclamanții sunt îndreptățiți, stabilite prin hotărârea nr. 261/ L din 30 mai 2001, nu au fost acordate, nu naște în favoarea acestora dreptul de a beneficia și de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Atâta timp cât regimul juridic al imobilului cade sub incidența Legii nr. 18/1991 și cât reclamanții au uzat de dreptul de a solicita măsurile reparatorii pe care acest act normativ le reglementează, ei nu mai pot solicita o nouă reparație pentru încălcarea dreptului lor de proprietate, în temeiul Legii nr. 10/2001. Nu poate fi primită nici critica vizând nulitatea absolută a Ordinului Prefectului jud. Mureș nr. 174 din 11 noiembrie 1994, prin care s-a atribuit în proprietate fam.

P. suprafața de 480 m.p., atrasă de încălcarea dispozițiilor Titlului 1 și 5 din Legea nr. 247/1995 și ale Regulamentului de aplicare a acestei legi. Instanțele nu au fost investite cu o cerere prin care reclamanții să solicite constatarea nulității absolute a acestui act, iar o cerere în acest sens, formulată pentru prima dată în faza procesuală a recursului, este inadmisibilă în raport de prevederile art. 316 C. proc. civ., raportat la art. 294 C. proc. civ., alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare, premisa de legalitate a actului prin care suprafața de teren în litigiu a fost atribuită în favoarea unei terțe persoane, avută în vedere de instanțele anterioare la soluționarea cauzei, este corectă.

Câtă vreme terenul în litigiu a fost atribuit unei terțe persoane printr-un act administrativ prezumat ca fiind legal emis, restituirea în natură a aceleiași suprafețe de teren către reclamanți nu mai este posibilă, așa cum în mod legal s-a stabilit prin decizia recurată. Se mai susține prin motivele de recurs că niciuna din instanțe nu s-a preocupat de soluționarea capătului de cerere prin care reclamanții au solicitat anularea deciziei nr. 516 din 27 decembrie 2001, emisă de Primarul Municipiului Reghin. Susținerea nu este întemeiată. Așa cum rezultă din cuprinsul sentinței civile nr. 626 din 09 aprilie 2008 a Tribunalului Mureș, instanța a soluționat cererea cu care a fost investită de reclamanți care a cuprins și solicitarea acestora de anulare deciziei nr. 516 din 27 decembrie 2001, emisă de Primarul Municipiului Reghin, Tribunalul expunând argumentele pentru care această dispoziție este legală.

Controlul judiciar efectuat de instanța de apel a avut la bază criticile formulate de reclamanți sub aspectele care, în opinia acestora, ar fi trebuit să determine admiterea contestației și anularea dispoziției emise, astfel încât nu se justifică afirmațiile recurenților conform cărora susținerile lor privind nulitatea deciziei nr. 516 din 27 decembrie 2001, emisă de Primarul Municipiului Reghin, nu au fost analizate de instanțe. Prin urmare, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții M.M., G.R., G.G. și G.A. împotriva deciziei nr. 105/ A din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2010.