ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 107/2010

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 626 din 9

aprilie 2008, Tribunalul Mureș a respins contestația formulată de reclamanții M.M.

și G.L., decedat și continuată de moștenitorii G.G., G.A. și G.R., în

contradictoriu cu pârâta P.M. Reghin.

În adoptarea acestei soluții, prima instanță

a reținut că dispoziția nr. 516 din 27 decembrie 2001, prin care P.M. Reghin a

respins notificarea reclamanților, privind restituirea în natură a terenului în

suprafață de 700 m.p., situat în Reghin, str. Licurici, este legală, întrucât

acesta a fost atribuit, prin Ordin al Prefectului județului Mureș,

deținătorilor construcției edificate pe respectivul teren, act administrativ

care nu a fost contestat. Pe de altă parte, uzând de prevederile legii fondului

funciar, reclamanții au fost înscriși în anexa nr. 39, cu propunerea pentru

acordarea de despăgubiri, aceasta fiind validată prin Hotărârea nr. 261/ L din 30

mai 2001 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată

asupra terenurilor Mureș, de asemenea necontestată.

Reclamanții au declarat apel împotriva

hotărârii primei instanțe, iar prin decizia civilă nr. l05/ A din 16 decembrie 2008,

Curtea de Apel Târgu-Mureș a respins, ca nefondat, apelul declarat.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Din expertiza tehnică efectuată,

coroborată cu înscrierile din C.F. nr. 5407 Reghin, rezultă că terenul obiect

al litigiului a fost înscris inițial sub nr. top 759/4, 759/5/1, iar în anul

1974 a fost dezmembrat în două loturi, astfel: nr. top 759/4/1 și 759/5/1 /l,

cu suprafața de 480 m.p. și nr. top 759/4/2 și 759/5/1/2, cu suprafața de 100

mp., acesta din urmă fiind transcris în C.F. nr. 6012 Reghin și atribuit în

folosință, pe durata existenței construcției ce urma să fie edificată, familiei

P., prin decizia nr. 224 din 12 septembrie 1975 a fostului Consiliu Popular al

orașului Reghin.

Ulterior, prin Ordinul nr. 172/1994,

emis de Prefectul județului Mureș, ambele loturi (580 m.p.) au fost atribuite

în proprietatea familiei P., ca teren aferent casei de locuit și anexelor

gospodărești, în temeiul prevederilor art. 35 din Legea nr. 18/1991.

În acest context, susținerea

reclamanților, conform căreia este disponibilă spre restituire în natură

suprafața de 480 m.p. (nr. top 759/4/1, 759/5/1/1) nu poate fi primită, nefăcându-se

dovada anulării ordinului menționat.

De asemenea, nu subzistă nici critica

vizând greșita reținere în cauză a incidenței prevederilor art. 8 alin. (l) din

Legea nr. 10/2001, conform căreia sunt exceptate de la beneficiul acestui act

normativ terenurile al căror regim juridic este reglementat prin legile

fondului funciar, deoarece terenul a fost atribuit familiei P., tocmai în

aplicarea dispozițiilor Legii nr. 18/1991.

Pe de altă parte, chiar și antecesorul

reclamanților a uzat de prevederile acestei din urmă legi, formulând cerere de

reconstituire a dreptului de proprietate, cerere care a fost admisă, prin

propunerea acordării de despăgubiri și validată prin Hotărârea nr. 261/ L din 30

mai 2001 a Comisiei Județene Mureș. S-a apreciat că împrejurarea susținută în

apel, respectiv aceea că nici până în prezent, petenții nu au fost despăgubiți,

nu este de natură să conducă la reformarea soluției primei instanțe, deoarece

excede obiectului judecății.

Curtea de Apel a mai reținut ca fiind

nefondată și critica vizând necitarea în cauză a emitentului dispoziției nr. 516

din 27 decembrie 2001, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, notificarea

formulată de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001, deoarece, astfel cum

rezultă din antetul actului menționat, aceasta a fost emisă de Primăria

municipiului Reghin, prin Primar, instituție care a avut calitatea de pârâtă în

litigiul dedus judecății.

Pentru aceste considerente, s-a

constatat că hotărârea primei instanțe este în acord cu prevederile legale

incidente speței, astfel că apelul reclamanților a fost respins ca nefondat,

potrivit dispozițiilor art. 296 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal au declarat și motivat recurs reclamanții M.M., G.G., G.A. și G.R.

Prin motivele de recurs, întemeiate pe

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se formulează următoarele critici de

nelegalitate cu privire la decizia pronunțată de instanța de apel:

Curtea de Apel a considerat în mod

greșit că în speță primează dispozițiile Legii nr. 18/1991 față de cele

cuprinse în Legea nr. 10/2001, ignorând decizia de casare nr. 1497 din 09

februarie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ale cărei

dispoziții erau obligatorii pentru judecătorii fondului.

Drept urmare, au fost nesocotite și

încălcate dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 deoarece în speță

este vorba de restituirea în natură a unui teren intravilan, liber de

construcții, intrat în mod abuziv în proprietatea statului român, ca urmare a

naționalizării făcute prin Decretul nr. 92/1950.

În sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001,

recurenții se consideră persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru

restituirea în natură a lotului nr. l în suprafață de 480 m.p., și la plata de

despăgubiri pentru lotul 2, pe care fam. P. și-a construit în anii 1975 - 1976

o locuință proprietate personală.

Ordinul Prefectului jud. Mureș cu nr. 174

din 11 noiembrie 1994, prin care s-a atribuit în proprietate fam. P. suprafața

de 480 m.p., este lovit de nulitate absolută, deoarece au fost încălcate

dispozițiile imperative ale Titlului 1 și 5 din Legea nr. 247/1995 și ale

Regulamentului de aplicare a acestei legi.

Se mai susține că în cauză, hotărârea nr.

261/ L din 30 mai 2001, prin care, în anexa 39, recurenții au fost propuși

pentru acordarea de despăgubiri, nu este relevantă, deoarece aceste despăgubiri

nu au fost acordate, iar reclamanții nu pot intra în posesia și folosința

suprafeței de 480 m.p., așa cum rezultă și din conținutul actului nr. 17782 din

13 octombrie 2008, depus de pârâtă în fața instanței de apel.

În subsidiar, se solicită admiterea

recursului și trimiterea cauzei pentru o nouă rejudecare, având în vedere

faptul că niciuna din instanțe nu s-a preocupat de soluționarea capătului de

cerere prin care reclamanții au solicitat anularea deciziei nr. 516 din 27

decembrie 2001, emisă de Primarul Municipiului Reghin.

Analizând decizia recurată în limita

criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul

nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Prin cererea care a învestit

instanțele în prezentul litigiu, astfel cum aceasta a fost precizată și

completată, reclamanții au solicitat anularea dispoziției nr. 516/2001 emisă de

Primăria Municipiului Reghin și obligarea pârâtei la restituirea în natură a

terenului liber și prin echivalent a celui ocupat de construcții, situat în

Municipiul Reghin str. Licurici.

Prin dispoziția contestată, Primarul

Municipiului Reghin a respins notificarea formulată de petenți în temeiul Legii

nr. 10/2001, prin care aceștia solicitaseră restituirea în natură a terenului

în suprafață de 700 m.p., situat în Reghin str. Licurici, cu motivarea că

regimul juridic al bunului este reglementat de dispozițiile Legii nr. 18/1991

și de cele ale Legii nr. 1/2000.

Contrar celor susținute prin motivele

de recurs, prin decizia de casare nr. 1497 din 09 februarie 2006 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în finalizarea ciclului procesual anterior

pe care l-a parcurs litigiu, nu s-a stabilit cu putere de lucru judecat că

regimul juridic aplicabil terenului în cauză este cel prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Prin decizia menționată, Înalta Curte

de Casație și Justiție, admițând recursul declarat de reclamanți, a dispus

rejudecarea cauzei pentru completarea probatoriului necesar în scopul

stabilirii identității imobilului solicitat, a naturii și a regimului lui

juridic și, implicit, a legalității dispoziției nr. 516/2001 emisă de Primăria

Municipiului Reghin.

Prin urmare, sub aspectul regimului

juridic aplicabil terenului a cărui restituire au solicitat-o reclamanții,

instanța de recurs nu a dezlegat o problemă de drept care să fie obligatorie

pentru instanța de rejudecare, astfel încât prevederile art. 315 C. proc. civ.,

nu au fost încălcate, iar admiterea recursului în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., raportat la art. 315 C. proc. civ., nu se poate dispune.

Se mai susține prin motivele de recurs

că, prin decizia recurată, au fost încălcate dispozițiile art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 deoarece în speță se solicită restituirea în natură a unui

teren intravilan, liber de construcții, intrat în mod abuziv în proprietatea

statului român, și că recurenții sunt persoane îndreptățite la măsuri

reparatorii pentru restituirea în natură a lotului nr. 1 de teren și la plata

de despăgubiri pentru lotul 2.

Critica nu este întemeiată. In mod

corect, instanța de apel a făcut aplicarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001,

în raport cu care nu intră sub incidența acestei legi terenurile ale căror

regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991,

republicată și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere.

Pentru imobilul în litigiu, autorul

reclamanților a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în

temeiul Legii nr. 18/2001, cerere care a fost admisă, prin propunerea acordării

de despăgubiri și validată prin Hotărârea nr. 261/ L din 30 mai 2001 a Comisiei

Județene Mureș. În plus, în temeiul prevederilor art. 35 din Legea nr. 18/1991,

prin Ordinul nr. 172/1994, emis de Prefectul județului Mureș, ambele loturi

(580

m.p.) ce compun terenul în litigiu au

fost atribuite în proprietatea familiei P., ca teren aferent casei de locuit și

anexelor gospodărești.

Împrejurarea că despăgubirile la care

reclamanții sunt îndreptățiți, stabilite prin hotărârea nr. 261/ L din 30 mai 2001,

nu au fost acordate, nu naște în favoarea acestora dreptul de a beneficia și de

măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Atâta timp cât regimul

juridic al imobilului cade sub incidența Legii nr. 18/1991 și cât reclamanții

au uzat de dreptul de a solicita măsurile reparatorii pe care acest act normativ

le reglementează, ei nu mai pot solicita o nouă reparație pentru încălcarea

dreptului lor de proprietate, în temeiul Legii nr. 10/2001.

Nu poate fi primită nici critica

vizând nulitatea absolută a Ordinului Prefectului jud. Mureș nr. 174 din 11

noiembrie 1994, prin care s-a atribuit în proprietate fam. P. suprafața de 480

m.p., atrasă de încălcarea dispozițiilor Titlului 1 și 5 din Legea nr. 247/1995

și ale Regulamentului de aplicare a acestei legi.

Instanțele nu au fost investite cu o

cerere prin care reclamanții să solicite constatarea nulității absolute a

acestui act, iar o cerere în acest sens, formulată pentru prima dată în faza

procesuală a recursului, este inadmisibilă în raport de prevederile art. 316 C.

proc. civ., raportat la art. 294 C. proc. civ., alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, premisa de legalitate a

actului prin care suprafața de teren în litigiu a fost atribuită în favoarea

unei terțe persoane, avută în vedere de instanțele anterioare la soluționarea

cauzei, este corectă.

Câtă vreme terenul în litigiu a fost

atribuit unei terțe persoane printr-un act administrativ prezumat ca fiind

legal emis, restituirea în natură a aceleiași suprafețe de teren către

reclamanți nu mai este posibilă, așa cum în mod legal s-a stabilit prin decizia

recurată.

Se mai susține prin motivele de recurs

că niciuna din instanțe nu s-a preocupat de soluționarea capătului de cerere

prin care reclamanții au solicitat anularea deciziei nr. 516 din 27 decembrie 2001,

emisă de Primarul Municipiului Reghin.

Susținerea nu este întemeiată. Așa cum

rezultă din cuprinsul sentinței civile nr. 626 din 09 aprilie 2008 a

Tribunalului Mureș, instanța a soluționat cererea cu care a fost investită de

reclamanți care a cuprins și solicitarea acestora de anulare deciziei nr. 516

din 27 decembrie 2001, emisă de Primarul Municipiului Reghin, Tribunalul

expunând argumentele pentru care această dispoziție este legală.

Controlul judiciar efectuat de

instanța de apel a avut la bază criticile formulate de reclamanți sub aspectele

care, în opinia acestora, ar fi trebuit să determine admiterea contestației și

anularea dispoziției emise, astfel încât nu se justifică afirmațiile

recurenților conform cărora susținerile lor privind nulitatea deciziei nr. 516

din 27 decembrie 2001, emisă de Primarul Municipiului Reghin, nu au fost

analizate de instanțe.

Prin urmare, pentru considerentele

expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ, Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții M.M., G.R., G.G. și G.A. împotriva deciziei nr. 105/ A

din 16 decembrie

2008 a Curții de Apel Târgu

Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 ianuarie 2010.