ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 262/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 262/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr.

262/2017

Asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 15 august 2002 pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș,

reclamantul a solicitat să se constate că imobilul Castelul G. a fost

preluat fără titlu valabil de către Statul Român, precum și

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

încheiat între pârâtele Regia Națională a Pădurilor T. -

Direcția Silvică Mureș și SC A. SA, iar prin Sentința

civilă nr. 4914 din data de 9 octombrie 2002, s-a admis excepția

necompetenței teritoriale și s-a dispus declinarea competenței

în favoarea Judecătoriei Reghin, instanță care, prin

Sentința civilă nr. 1922 din data de 13 decembrie 2014, a admis

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului

și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor

Regia Națională a Pădurilor T. și Primăria Comunei

Ibănești, cu consecința respingerii acțiunii.

Această

soluție a fost desființată în apel de Tribunalul Mureș,

care, prin Decizia civilă nr. 94 din 27 februarie 2006, a dispus

trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, Judecătoria

Reghin, reținând că aceasta a soluționat în mod greșit

procesul prin admiterea celor două excepții, întrucât reclamantul

dispune de calitate procesuală activă prin raportare la contractul de

vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiat cu B. (contract

autentificat sub nr. 1489 din data de 2 august 2001 de B.N.P. C. din

București), care este unica moștenitoare a D., potrivit testamentului

autentificat la data de 24 octombrie 1966 și Certificatului de calitate de

moștenitor nr. 8 din data de 21 octombrie 2002, emis de B.N.P. E. din

București, dobândind, astfel, drepturile succesorale privind bunurile

lăsate de D. (soția supraviețuitoare a F.).

În

rejudecarea cauzei, reclamantul a depus o precizare de acțiune cu privire

la care pârâții nu s-au opus și prin care solicita:

-

constatarea caracterului abuziv și nelegal al trecerii în patrimoniul

Statului Român a imobilului "Complexul G." - compus din

construcții și teren forestier de 40.627 mp (Parcul Castelului G.),

așa cum sunt descrise în M. Of. nr. 121/27.05.1948 și M. Of. nr.

140/19.06.1948: Cap. V - Clădiri rurale: 6 corpuri cu un total de 23 de

camere, inclusiv Castelul Lăpușna; Cap. VI - Case de vânătoare:

un corp cu un total de 12 camere, inclusiv parcul de 4 ha, situate în Comuna

Lăpușna și Cap. IX - Parcuri: 4,05 ha (situat în comuna

Lăpușna), fostă proprietate a F., așa cum figurează în

procesul-verbal din 10 februarie 1949 încheiat între Ministerul Afacerilor

Interne și Ministerul Silviculturii;

- constatarea

nulității absolute a titlului de proprietate al Statului Român,

dobândit în baza Decretului nr. 38 din 27 mai 1948 și Deciziei Consiliului

de Miniștri nr. 905 din 19 iunie 1948, asupra imobilului în litigiu;

- constatarea

nulității absolute a tuturor actelor juridice de înstrăinare

privitoare la imobilul din litigiu, respectiv: Ordinul nr. 154 din data de 26

aprilie 1991, cu referire la pct. 5 din lista anexă - Complexul

Lăpușna, ordin emis de Ministerul Comerțului și Turismului,

H.G. nr. 1041/1990 (emisă în baza Legii nr. 15/1990) și a listei

anexă, poz. 8 (Complexul G., inclusiv mijloace fixe și obiecte de

inventar aferente construcției menționate în C.F. nr. x a Comunei

Ibănești, B. 15, certificatul nr. x/2003, emis de Comuna

Ibănești referitor la construcțiile deținute de

intimata-pârâtă Regia Națională a Pădurilor - Direcția

Silvică Mureș, pe terenul de 40.627 mp administrat de Consiliul Local

Ibănești, menționate în cartea funciară nr. x

Ibănești, respectiv un sediu de brigadă silvică, parter

și etaj, s = 189 mp (C1), un hexagon s = 22 mp (C2), una magazie s =14 mp

(C3), un garaj s = 24 mp (C4), un garaj s = 24 mp (C5), radierea din cartea

funciară nr. 3387 a Comunei Ibănești, județul Mureș a

mențiunilor privitoare la evidențierea proprietăților

pârâtelor SC A. SA Târgu Mureș și Regia Națională a

Pădurilor T. - Direcția Silvică Mureș.

Prin

Sentința civilă nr. 491 din data de 25 aprilie 2007, Judecătoria

Reghin a respins excepția prescripției dreptului la acțiune,

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului

și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor

Regia Națională a Pădurilor T. - Direcția Silvică

Mureș și Consiliul Local al Comunei Ibănești, iar pe fondul

cauzei, a admis acțiunea reclamantului, în sensul că: a constatat

caracterul abuziv și nelegal al trecerii în patrimoniul Statului Român a

imobilului "Complexul G."; a constatat nulitatea absolută a

titlului de proprietate al Statului Român, dobândit în baza Decretului nr. 38

din 27 mai 1949 și Deciziei Consiliului de Miniștri nr. 905 din data

de 19 iunie 1948 asupra imobilului în litigiu; a constatat nulitatea

absolută a tuturor actelor juridice de înstrăinare cu privire la

imobilul în litigiu, respectiv: titlul de proprietate al pârâtei SC A. S.A.,

obținut în cadrul procesului de privatizare, Ordinul nr. 154 din data de

26 aprilie 1991, emis de Ministerul Comerțului și Turismului, cu

referire la pct. 5 din lista anexă și Certificatul nr. x/2003, emis

de Comuna Ibănești, dispunând, totodată, radierea din cartea

funciară nr. x Ibănești a mențiunilor privitoare la

evidențierea proprietății pârâtelor SC A. SA și Regia

Națională a Pădurilor T. - Direcția Silvică

Mureș.

Această

soluție a fost menținută de Tribunalul Mureș în apel, prin

Decizia civilă nr. 319 din data de 31 octombrie 2008, reținându-se,

cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului,

susținută de către pârâți, prin raportare la contractul de

vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiat cu B., că

această chestiune a fost tranșată prin Decizia civilă nr.

94 din data de 27 februarie 2006 a Tribunalului Mureș, din perspectiva

forței obligatorii pentru instanța fondului a celor anterior statuate

de către instanța de control judiciar.

Ulterior,

prin Decizia civilă nr. 1390/R din data de 16 iunie 2009, Curtea de Apel

Târgu Mureș a admis recursurile declarate de pârâți, a casat Decizia

civilă nr. 319 din data de 31 octombrie 2008 a Tribunalului Mureș

și Sentința civilă nr. 491 din data de 25 aprilie 2007 a

Judecătoriei Reghin, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare

Tribunalului Mureș, ca instanță de fond, reținând că

valoarea obiectului pricinii este mai mare de 500.000 lei, aspect ce atrage, în

raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., competența

de primă instanță a tribunalului.

La termenul

de judecată din data de 30 martie 2010, în fața Tribunalului Mureș,

reclamantul a depus o nouă precizare de acțiune, prin care solicita

introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a Statului Român - prin

Ministerul Finanțelor Publice și a Comunei Ibănești, prin

Consiliul local și Primar, cerere căreia i s-a dat curs favorabil

prin Încheierea din 9 decembrie 2010.

Prin

Sentința civilă nr. 731 din 12 aprilie 2011, Tribunalul Mureș a

respins excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantului, invocată de pârâții SC A. SA, Comuna

Ibănești, Consiliul local Ibănești și Regia

Națională a Pădurilor T. - Direcția Silvică Mureș

(prin raportare la contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale

încheiat cu B.), a admis excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantului, invocată de intervenienta SC H. SRL, cu

consecința respingerii acțiunii acestuia pe petitele referitoare la

constatarea caracterului abuziv și nelegal al trecerii în patrimoniul

Statului Român a imobilului din litigiu și a nulității absolute

a titlului de proprietate al acestuia, a admis cererea de intervenție în

interes propriu formulată de SC H. SRL și a constatat caracterul

abuziv și nelegal al trecerii în patrimoniul Statului Român a imobilului

din litigiu, precum și nulitatea absolută a titlului de proprietate

al acestuia și a disjuns petitele din acțiunea reclamantului și

din cererea de intervenție în interes propriu privitoare la: Ordinul nr.

154 din data de 26 aprilie 1991, H.G. nr. 1041/1990, Certificatul nr. x/2003

și radierea din C.F. nr. x a mențiunilor privitoare la

evidențierea proprietății pârâtelor SC A. SA și Regia

Națională a Pădurilor T. - Direcția Silvică

Mureș.

Această

hotărâre a fost anulată de Curtea de Apel Târgu Mureș prin

Decizia civilă nr. 19 din data de 11 aprilie 2012, prin care, în urma

admiterii apelurilor declarate de reclamant, de pârâții Statul Român

și Regia Națională a Pădurilor T., precum și de

intervenienta SC H. SRL, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei

instanțe, Tribunalul Mureș, reținându-se că în mod

greșit au fost disjunse cele patru capete de cerere, operând sub acest

aspect o prorogare de competență, în sensul prevederilor art. 17 C.

proc. civ.

Prin

precizarea înregistrată la data de 23 mai 2013, reclamantul I., în

contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Regia

Națională a Pădurilor T. - Direcția Silvică

Mureș, Comuna Ibănești, prin Consiliul Local Ibănești

și prin Primar, SC A. SA, SC H. SRL și SC J. SRL, a solicitat:

- în

principal: constatarea caracterului abuziv și nelegal al preluării

imobilului cunoscut sub denumirea de "Complexul G.", situat în comuna

Ibănești, județul Mureș de către statul român;

nulitatea absolută a titlului de proprietate a statului român asupra

imobilului cunoscut sub denumirea de "Complexul G.", situat în comuna

Ibănești, județul Mureș, dobândit în baza Decretului nr.

38/1948 și a Deciziei Consiliului de Miniștrii nr. 905/1948;

nulitatea absolută a tuturor actelor juridice de înstrăinare

privitoare la imobilului cunoscut sub denumirea de "Complexul G.",

situat în comuna Ibănești, județul Mureș, și anume:

titlul de proprietate al SC A. SA, obținut prin act juridic de

înstrăinare în cadrul procesului de privatizare, și anume - Ordinul

nr. 154 din data de 26 aprilie 1991 (referitor la lista anexă, pct. 5,

Complex Lăpușna, Comuna Ibănești, județul Mureș)

emis de Ministerul Comerțului și Turismului în baza Legii nr.

15/1990, H.G. nr. 1041/1990 privind înființarea societăților

comerciale pe acțiuni în turism, emisă în baza Legii nr. 15/1990 și

lista anexă, poziția 8 (Complex G., inclusiv mijloace fixe și

obiectele de inventar aferente, cu referire la construcția înscrisă

în cartea funciară nr. x a Comunei Ibănești și certificatul

nr. x/2003 emis de Comuna Ibănești, referitor la construcțiile

deținute de Regia Națională a Pădurilor - Direcția

Silvică Mureș pe terenul de 40.627 mp, administrat de Consiliul Local

Ibănești, menționate în cartea funciară x a Comunei

Ibănești - B16, respectiv un sediu de brigadă silvică,

parte și etaj, 189 mp (C1), un hexagon 22 mp (C2), o magazie 14 mp (C3),

garaj 24 mp (C4), garaj 24 mp (C5); radierea din cartea funciară nr. x a

Comunei Ibănești a mențiunilor privitoare la evidențierea

proprietăților Regiei Naționale a Pădurilor T. -

Direcția Silvică Mureș și SC A. SA; restituirea în

natură a imobilului cunoscut sub denumirea de imobilului cunoscut sub

denumirea de "Complexul G.", situat în comuna Ibănești,

județul Mureș și obligarea pârâților la emiterea

titlului/titlurilor de proprietate pentru imobilul cunoscut sub denumirea

"Complexul G.", situat în comuna Ibănești, județul

Mureș;

- într-un

prim subsidiar, în ipoteza în care, ad absurdum, restituirea în natură a

imobilului cunoscut sub denumirea de imobilului cunoscut sub denumirea de

"Complexul G.", situat în comuna Ibănești, județul

Mureș nu este posibilă, obligarea pârâților la emiterea

deciziei/deciziilor privind acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent constând în compensare cu un al imobil/alte imobile de valoarea

celui preluat abuziv, în condițiile art. 1 alin. (3) teza I din Legea nr.

10/2001;

- într-un al

doilea subsidiar, în ipoteza în care, ad absurdum, pârâții nu dețin

imobile de valoarea celui preluat abuziv care ar putea fi date în compensare,

obligarea pârâților la emiterea dispoziției/dispozițiilor de

acordare de măsuri reparatorii prin echivalent constând în măsuri

compensatorii, în condițiile art. 1 alin. (3) teza a II-a din Legea nr.

10/2001, sens în care a solicitat introducerea în cază a

Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului;

- obligarea

pârâților la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată antrenate

de soluționarea litigiului.

Prin

Sentința civilă nr. 835 din 30 iunie 2015, Tribunalul Mureș a

respins excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantului, a admis excepția autorității de lucru judecat în

ceea ce privește capătul de cerere privind radierea din Cartea

funciară nr. x a Comunei Ibănești - județul Mureș a

mențiunilor privitoare la evidențierea proprietății pârâtei

SC A. SA Târgu Mureș, iar, pe fondul cauzei, a admis în parte

acțiunea formulată și precizată de reclamantul I., în

contradictoriu cu pârâții SC A. SA Târgu Mureș, Regia

Națională a Pădurilor T. - Direcția Silvică Târgu

Mureș, Comuna Ibănești, Consiliul Local al Comunei

Ibănești și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, în sensul că: a constatat caracterul abuziv și nelegal al

trecerii în patrimoniul Statului Român a imobilului "Complexul G." -

compus din construcții și teren forestier de 40.627 mp (Parcul G.),

așa cum sunt descrise în M. Of. nr. 121/27.05.1948 și M. Of. nr.

140/19.06.1948: Cap. V - Clădiri rurale: 6 corpuri cu un total de 23 de

camere, inclusiv Castelul Lăpușna, Cap. VI - Case de vânătoare:

un corp cu un total de 12 camere, inclusiv parcul de 4 ha. situat în Comuna

Lăpușna și Cap. IX - Parcuri: 4,05 ha. (situat în Comuna

Lăpușna), fostă proprietate a F., așa cum figurează în

procesul verbal din 10 februarie 1949 încheiat între Ministerul Afacerilor

Interne și Ministerul Silviculturii; a constatat nulitatea absolută a

titlului de proprietate al Statului Român, dobândit în baza Decretului nr. 38

din 27 mai 1948 și Deciziei Consiliului de Miniștri nr. 905 din 19

iunie 1948 asupra imobilului în litigiu.

A respins,

ca neîntemeiate, capetele de cerere privind: constatarea nulității

absolute a certificatul nr. x/2003, emis de Comuna Ibănești referitor

la construcțiile deținute de pârâta Regia Națională a

Pădurilor - Direcția Silvică Mureș pe terenul de 40.627 mp

administrat de Consiliul Local Ibănești, menționate în C.F. nr.

x Ibănești, respectiv un sediu de brigadă silvică, parter

și etaj, s = 189 mp (C1), un hexagon s = 22 mp (C2), una magazie s = 14 mp

(C3), un garaj s = 24 mp (C4), un garaj s = 24 mp (C5); radierea din Cartea

funciară nr. x a Comunei Ibănești jud. Mureș a

mențiunilor privitoare la evidențierea proprietăților

pârâtei Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică

Mureș.

De asemenea,

tribunalul a respins cererea reconvențională formulată de pârâta

Regia Națională a Pădurilor și a obligat pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să plătească reclamantului

suma de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a

pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că a

fost învestit prin Decizia civilă nr. 19/R din 11 aprilie 2012,

pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, cu rejudecarea unei acțiuni

înregistrate inițial la data de 15 august 2002 pe rolul Judecătoriei

Târgu Mureș, instanța superioară apreciind ca fiind

nelegală soluția de disjungere a petitelor referitoare la: Ordinul

nr. 154 din data de 26 aprilie 1991; H.G. nr. 1041/1990 (emisă în baza

Legii nr. 15/1990) și lista anexă poz. 8; Certificatul nr. 3688/2003,

emis de Comuna Ibănești; radierea din Cartea funciară nr. x a

Comunei Ibănești a mențiunilor privitoare la evidențierea

proprietăților pârâtelor SC A. SA Târgu Mureș și Regia Națională

a Pădurilor T. - Direcția Silvică Mureș.

Cu toate

acestea, s-a constatat că ulterior disjungerii, prin decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție nr. 1507 din 25 martie 2014,

au fost soluționate în mod irevocabil capetele de cerere disjunse privind:

constatarea nulității Ordinului nr. 154 din data de 26 aprilie1991,

referitor la lista anexă pct. 5 - Complexul Lăpușna, ordin emis

de Ministerul Comerțului și Turismului; constatarea

nulității H.G. nr. 1041/1990 (emisă în baza Legii nr. 15/1990)

și a listei anexă poz. 8 (Complexul G., însușire mijloace fixe

și obiecte de inventar aferente) asupra construcției menționate

în cartea funciară nr. x a Comunei Ibănești, radierea din cartea

funciară nr. 3387 a Comunei Ibănești, județul Mureș a

mențiunilor privitoare la evidențierea proprietăților

pârâtei SC A. SA Târgu Mureș.

Raportat la

situația anterior relevată, s-a arătat că, prin încheierea

de ședință din 7 aprilie 2015, tribunalul a admis excepția

autorității de lucru judecat în ceea ce privește primele două

petite din cele soluționate de Înalta Curte de Casație și

Justiție, iar în privința excepției autorității de

lucru judecat a celui de-al treilea capăt de cerere - radierea din cartea

funciară a mențiunilor privitoare la dreptul de proprietate al SC A.

SA, s-a dispus unirea acesteia cu fondul cauzei.

Relativ la

pretențiile reclamantului, tribunalul a reținut că precizarea de

acțiune formulată în rejudecare este tardivă prin raportare la

dispozițiile art. 132 C. proc. civ. (încheierea de ședință

din 28 iunie 2013), astfel că, limitele învestirii instanței sunt

trasate de următoarele capete de cerere, astfel cum acestea au fost

configurate prin precizarea de acțiune din 30 noiembrie 2006, depusă

în Dosarul nr. x/R/2006 al Judecătoriei Reghin:

- constatarea

caracterului abuziv și nelegal al trecerii în patrimoniul Statului Român a

imobilului "Complexul G." - compus din construcții și teren

forestier de 40.627 mp, așa cum sunt descrise în M. Of. nr. 121/27.05.1948

și M. Of. nr. 140/19.06.948: Cap. V - Clădiri rurale: 6 corpuri cu un

total de 23 de camere, inclusiv Castelul Lăpușna; Cap. VI - Case de

vânătoare: un corp cu un total de 12 camere, inclusiv parcul de 4 ha,

situate în comuna Lăpușna și Cap. IX - Parcuri: 4,05 ha (situat

în comuna Lăpușna), fostă proprietate a F., așa cum

figurează în procesul-verbal din 10 februarie 1949 încheiat între

Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Silviculturii;

- constatarea

nulității absolute a titlului de proprietate al Statului Român,

dobândit în baza Decretului nr. 38 din 27 mai 1948 și Deciziei Consiliului

de Miniștri nr. 905 din 19 iunie 1948, asupra imobilului în litigiu;

- constatarea

nulității absolute a certificatului nr. x/2003, emis de Comuna

Ibănești referitor la construcțiile deținute de

intimata-pârâtă Regia Națională a Pădurilor - Direcția

Silvică Mureș, pe terenul de 40.627 mp administrat de Consiliul local

Ibănești, menționate în C.F. nr. x Ibănești, respectiv

un sediu de brigadă silvică, parter și etaj, s = 189 mp (C1), un

hexagon s = 22 mp (C2), una magazie s =14 mp (C3), un garaj s = 24 mp (C4), un

garaj s = 24 mp (C5);

- radierea

din Cartea funciară nr. x a Comunei Ibănești - județul

Mureș a mențiunilor privitoare la evidențierea

proprietăților pârâtei Regia Națională a Pădurilor -

Direcția Silvică Mureș.

Prin

încheierea de ședință din 10 decembrie 2013, tribunalul a

constatat că cererea reconvențională formulată de Regia

Națională a Pădurilor - T. s-a raportat la precizarea de

acțiune în privința căreia a fost admisă excepția

tardivității, motiv pentru care s-a apreciat că această

reconvențională, împreună cu pretențiile solicitate,

inclusiv apărările în sens larg formulate prin aceasta, respectiv

excepția netimbrării cererii reconvenționale (invocată de

reclamant), excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantului, excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei Regia Națională a Pădurilor T. - Direcția

Silvică Mureș și excepția netimbrării precizării

de acțiune, sunt lipsite de suport în prezentul cadru procesual.

De asemenea,

prin aceeași încheiere de ședință, în conformitate cu

prevederile art. 246 C. proc. civ., s-a luat act de renunțarea la judecata

cererilor de intervenție în interes propriu formulate de SC H. SRL și

SC J. SRL.

Ulterior,

prin încheierea din 26 iunie 2014, tribunalul a respins excepția

invocată din oficiu la termenul de judecată din 29 mai 2014, privind

calitatea procesuală activă a reclamantului din perspectiva

contractului de cesiune de drepturi litigioase încheiat pe parcursul procesului

cu intervenienta SC H. SRL, constatând că, prin modul de redactare a

clauzelor contractuale - art. 2.2.2 și art. 2.5 din Actul adițional

încheiat la data de 13 aprilie 2011, nu a intervenit transmisiunea

convențională a calității procesuale între cedent și

cesionar.

În

privința excepției autorității de lucru judecat a

capătului de cerere referitor la radierea din cartea funciară nr. x

Ibănești a mențiunilor privind evidențierea

proprietăților pârâtei SC A. SA, tribunalul a constatat că

acesta a fost soluționat în mod irevocabil, ca și capăt de

cerere accesoriu, prin Decizia nr. 1507 din data de 25 martie 2014 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, astfel că, având în

vedere și dispozițiile art. 166 C. proc. civ., a admis respectiva excepție

prin dispozitivul hotărârii adoptate pe fondul cauzei.

Examinând în

continuare excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantului, prin raportare la faptul că acesta nu a făcut dovada

că este succesorul proprietarului tabular, tribunalul a reținut

că, deși antecesorul său, K., a decedat la data de 27 ianuarie

2006, ulterior introducerii acțiunii, acesta a cedat în favoarea

reclamantului, la data de 10 februarie 2002, cota de 37% din averea regală

pe care a moștenit-o de la tatăl său, F., ca efect al deciziei

tribunalului de la Lisabona din 1955 (recunoscută în România prin Decizia

Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 954 din data 14

februarie 2012).

Sub

același aspect, s-a mai arătat că această

"cedare" are valoarea unei oferte de donație în favoarea

reclamantului, ofertă care a fost acceptată prin Declarația

autentificată sub nr. 4999/2002 de B.N.P. L. și M. și că,

deși înscrisul ce cuprinde oferta de donație nu se

regăsește în prezentul dosar, existența acestuia se probează

cu certitudine prin considerentele Deciziei nr. 3378 din data de 14 iunie 2013,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

Dosarul nr. x/2/2012, astfel că, în concordanță cu opinia

instanței supreme, calitatea reclamantului de donatar al

moștenitorului legal al F., îi conferă acestuia calitatea

procesuală activă, inclusiv în prezenta cauză.

Pentru

motivele arătate, tribunalul a respins excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantului, apreciind că nu se

mai impune analizarea îndreptățirii acestuia de a formula

acțiunea prin raportare la drepturile pe care le-ar fi dobândit prin

contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, autentificat prin

Încheierea nr. 1489/2001 de B.N.P. C. (încheiat cu B.).

Relativ la

obiectul cauzei pe fond, tribunalul a reținut că instanța a fost

învestită cu soluționarea unei acțiuni de drept comun, ce are ca

finalitate constatarea nulității absolute a unor acte juridice

și radierea din cartea funciară a înscrierilor efectuate în baza

acestora, întrucât abia prin precizarea de acțiune considerată ca

fiind tardivă, din data de 22 mai 2013, reclamantul a formulat și

două capete de cerere suplimentare, întemeiate pe prevederile Legii nr.

10/2001 - solicitând în mod direct "restituirea în natură a

imobilului cunoscut sub denumirea de "Complexul G.", precum și

"obligarea pârâților la emiterea titlului/titlurilor de proprietate

pentru acest imobil", iar, în subsidiar, acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent, astfel că simpla înserare în cuprinsul

acțiunii inițiale a prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001 nu este

de natură a califica obiectul acțiunii ca fiind întemeiat pe

procedura specială a Legii nr. 10/2001, fiind parcursă până în

prezent doar prima etapă a procedurii, prin formularea notificărilor

nr. 151 - 152 din data de 21 ianuarie 2002 și nr. 904 din data de 14

februarie 2002.

De asemenea,

raportându-se la concursul dintre legea specială - Legea nr. 10/2001

și aplicarea dreptului comun în materia revendicării imobiliare,

concurs soluționat de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție prin Decizia nr. 33/2008, în sensul că,

"de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile

Legii nr. 10/2001, nu au posibilitatea de a opta între calea

prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în

materia revendicării, respectiv dispozițiile art. 480 C. civ.",

tribunalul a apreciat că, deși acțiunea reclamantului apare ca

fiind inadmisibilă, față de considerentele expuse în mod repetat

de Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitor la incertitudinea de

ordin legislativ și jurisprudențial și având în vedere data

introducerii acțiunii, anul 2002, prin respingerea în prezent a

acțiunii ca inadmisibilă s-ar aduce o încălcare serioasă

dreptului de acces la justiție.

Pentru

motivele arătate, tribunalul a procedat la examinarea pe fond a

acțiunii și a reținut sub un prim aspect că, prin raportul

de expertiză topo întocmit în cauză de inginer N., s-a constatat

că imobilul "Complexul G.", astfel cum este menționat în

cuprinsul Decretului nr. 38/1948 și Deciziei Consiliului de Miniștri nr.

905/1948, este înscris în cartea funciară nr. x Lăpușna la nr.

top. x/2, având suprafața de 40.627 m

2

, iar ca proprietar

figurează înscris Statul Român, în baza Decretului nr. 38/1948, însă

acesta este un imobil cu totul diferit de cel menționat în cuprinsul

certificatului nr. 3688/2003, emis de Comuna Ibănești cu privire la

construcțiile deținute de pârâta R.N.P. T. - Direcția

Silvică Mureș (respectiv: C1 - sediu de brigadă silvică,

parter și etaj, s = 189 mp.; C2 - un hexagon, s = 22 mp.; C3 - una magazie,

s =14 mp.; C4 - un garaj, s = 24 mp.; C5 - un garaj, s = 24 mp), astfel că

nu sunt întemeiate capetele de cerere privind constatarea nulității

absolute a certificatului amintit și radierea din cartea funciară a

mențiunilor efectuate în baza acestuia, dispunând respingerea

respectivelor petite, precum și a acțiunii reconvenționale pe

care a formulat-o pârâta Regia Națională a Pădurilor T..

Relativ la

verificarea valabilității titlului Statului Român asupra imobilului

preluat în baza Decretului nr. 38/1948 și a Deciziei Consiliului de

Miniștri nr. 905/1948, tribunalul a reținut că, la data de 24

martie 1941, prin înscrierea de carte funciară de sub nr. B+6,7 s-a radiat

dreptul de proprietate de la B+3 al fostului F. și s-a întabulat dreptul

de proprietate în favoarea Trezoreriei Regale Maghiare de Stat (în baza

încheierii de carte funciară din 24 martie 1941), însă sub B+8,9 s-a

înscris ulterior, la data de 15 februarie 1942, în baza Sentinței

definitive nr. P.R. 7/4257/1941/4 a Tribunalului Regal Târgu Mureș,

restabilirea situației funciare anterioare Încheierii nr. 630/1941, ceea

ce înseamnă că, la aceeași dată, imobilul a revenit în

proprietatea F., astfel că nu pot fi acceptate susținerile

reprezentantului convențional al pârâtei Regia Națională a

Pădurilor T., potrivit cărora, după revenirea la România (în

anul 1945) a părții din Ardeal cedate Ungariei prin Dictatul de la

Viena, în cauză ar fi incidente dispozițiile referitoare la

succesiunea de state și implicit faptul că imobilul respectiv ar fi

revenit Statului Român, deoarece inclusiv pe perioada dictatului imobilul a

rămas proprietatea unei persoane fizice, proprietate care s-a

menținut până la data exproprierii dispuse prin Decretul nr. 38/1948,

iar dreptul de proprietate al Statului Român a fost înscris în cartea

funciară abia la data de 3 iunie 1976, prin Încheierea nr. 3188.9, sub

B+11,12.

De asemenea,

tribunalul a reținut că la momentul preluării imobilului de

către Statul Român era în vigoare Constituția Republicii Populare

Române din 13 aprilie 1948, care, prin art. 8, recunoștea și garanta

proprietatea particulară și dreptul de moștenire, iar potrivit

dispozițiilor art. 10 din Constituție puteau fi făcute

exproprieri pentru cauză de utilitate publică numai pe baza unei legi

și cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție, în

același sens fiind și prevederile art. 481 C. civ., însă cum în

cauză nu s-a făcut dovada plății unei despăgubiri în

favoarea antecesorului reclamantului, rezultă că preluarea s-a

făcut în mod abuziv, fără respectarea dispozițiilor legale

în vigoare la acel moment, motiv pentru care statul nu deține cu titlu

valabil imobilul în litigiu.

În ceea ce

privește cheltuielile de judecată, tribunalul a reținut că

reclamantul trebuie să suporte contravaloarea celor două expertize

tehnice efectuate, întrucât administrarea acestora a fost determinată de

soluționarea capetelor de cerere respinse (referitor la imobilul

deținut de T.), iar relativ la cheltuielile de deplasare ale mandatarului

reclamantului, s-a reținut că nu poate fi inclus costul

deplasării din data de 22 iulie 2014 la sediul Primăriei

Ibănești și nici contravaloarea deplasărilor pentru

termenele de judecată din 29 ianuarie 2015 și 10 februarie 2015, care

au fost acordate doar pentru soluționarea cererii de recuzare formulată

de reclamant și respinsă de către instanță, astfel

că, statuând în echitate în privința celorlalte termene de

judecată și prin raportare la faptul că pretențiile

reclamantului au fost admise doar în parte, tribunalul a apreciat că

obligarea pârâtului Statul Român la plata sumei totale de 1.200 lei (câte 150

lei pentru fiecare dintre termenele de judecată din 2 martie 2015, 5

ianuarie 2015, 1 decembrie 2014, 17 noiembrie 2014, 3 noiembrie 2014, 1

octombrie 2014, 3 septembrie 2014 și 25 iunie 2014) reprezintă o

despăgubire corectă a reclamantului pentru cheltuielile ce au fost în

mod necesar a fi efectuate pentru partea din acțiune ce a fost

admisă.

De asemenea,

tribunalul a apreciat că nu i se cuvin cheltuieli de judecată pârâtei

Regia Națională a Pădurilor T., întrucât aceasta a depus factura

din data de 4 iunie 2015 după închiderea dezbaterilor în fond, iar

privitor la celelalte părți s-a constatat că nu au fost

solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva

hotărârii anterior descrise au declarat apel pârâții SC A. SA, Regia

Națională a Pădurilor T. - Direcția Silvică Mureș

și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția

Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov -

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș.

De asemenea,

în termenul prevăzut de art. 293 alin. (1) din C. proc. civ., reclamantul

a formulat cerere de aderare la apelul declarat de pârâți.

Prin calea de

atac promovată, pârâtul Statul român a solicitat schimbarea în parte a

hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii cererii de

constatare a caracterului abuziv și nelegal al trecerii în patrimoniul

statului a imobilului Complexul G., precum și de constatare a

nulității absolute a titlului de proprietate al acestuia asupra

imobilului menționat.

Relativ la

rezolvarea dată fondului cauzei, s-a susținut că Decretul nr. 38

din 27 mai 1948 constituie un titlu valabil pentru dobândirea dreptului de

proprietate de către stat și că raportarea acestuia la

prevederile Codului civil și ale Constituției din acea perioadă,

precum și la Declarația Universală a Drepturilor Omului nu poate

știrbi actul normativ de efectele juridice produse.

Prin apelul

declarat de pârâta Regia Națională a Pădurilor T. -

Direcția Silvică Mureș s-a solicitat schimbarea în parte a

sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei

calității procesuale active a reclamantului și obligării

acestuia la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată,

reprezentând onorariul achitat expertului asistent, potrivit dovezii depuse pe

cale separată la dosarul primei instanțe.

În motivarea

apelului s-a arătat că instanța de fond s-a raportat în mod

greșit în examinarea excepției menționate doar la actul de

cedare a cotei de 37% din averea regală moștenită de K.

către reclamant și mai ales în lipsa de la dosar a actului de cedare,

fără a mai proceda la analiza îndreptățirii reclamantului

de a formula acțiunea prin raportare la drepturile pe care acesta le-ar fi

dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale de

la B., ca și prin raportare la calitatea intervenientei SC H. SRL de

cumpărătoare a drepturilor litigioase de la reclamant, împrejurarea

că aceasta a declarat că renunță la judecată impunând

în mod evident respingerea acțiunii.

Sub

același aspect, s-a mai arătat că momentul la care se

determină calitatea procesuală activă este cel al introducerii

cererii de chemare în judecată, astfel că reclamantul nu poate invoca

în prezenta cauză un drept succesoral după F., în calitate de nepot

de fiu, întrucât la data introducerii acțiunii, 13 august 2002, fiul

defunctului, K. (tatăl reclamantului) era în viață, acesta

decedând la 27 ianuarie 2006.

Pârâta a mai

susținut că soluția primei instanțe este nelegală

și din perspectiva faptului că nu a soluționat petitul din

acțiunea reclamantului privind radierea din cartea funciară a

mențiunilor referitoare la dreptul de administrare înscris în favoarea

Consiliului local Ibănești asupra terenului de 40.627 mp., la

poziția B+12.

De asemenea,

pârâta a formulat critici și cu privire la fondul cauzei,

susținându-se în acest sens că preluarea averii fostului F., prin

Decretul nr. 38 din data de 27 mai 1948 și Decizia Consiliului de

Miniștri nr. 905 din data de 19 iunie 1948, nu a fost una abuzivă,

bunurile acestuia trecând în patrimoniul statului ca efect al actului

unilateral de abdicare, iar pe de altă parte, în condițiile în care

imobilele din litigiu sunt situate în Ardealul de Nord, unde a fost instituit

regimul hortyst, acestea au fost preluate de Statul ungar în baza Ordonanței

nr. 1440/1941, după care au revenit din nou la Statul român, în baza

Decretului-lege nr. 260/1945, astfel că, nu suntem în prezența unui

act de preluare abuzivă din partea regimului comunist de după 6

martie 1945, la care se referă legile reparatorii de după 1989.

În fine,

apelanta a susținut că în mod greșit nu i-au fost acordate

cheltuielile de judecată dovedite cu actele depuse la dosar (onorariu

expert asistent), câtă vreme nu a căzut în pretenții în

contradictoriu cu reclamantul.

La rândul

său, și pârâta SC A. SA Târgu Mureș a solicitat schimbarea în

parte a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei

calității procesuale active a reclamantului și, în

consecință, respingerea acțiunii acestuia pe considerentul

menționat.

Prin

intermediul memoriului de apel s-a susținut că instanța de fond

a apreciat în mod greșit că acceptarea donației de la tatăl

său îi conferă reclamantului calitatea de succesor cu titlu universal

al F., respectivul act având drept efect doar dobândirea calității de

coindivizar alături de ceilalți moștenitori, O. (37,5%) și

P. (25%), reclamantul subrogându-se practic, în poziția donatorului,

astfel că pentru promovarea acțiunii avea nevoie și de acordul

acestora, incidente fiind prevederile art. 47 din C. proc. civ. de la 1865.

Sub

același aspect, pârâta a arătat că reclamantul nu poate invoca

în prezenta cauză un drept succesoral după F., întrucât momentul la

care se determină calitatea procesuală activă este cel al

introducerii cererii de chemare în judecată, or, la acel moment tatăl

său era în viață (decedând la 27 ianuarie 2006), motiv pentru

care, sunt fără relevanță atât împuternicirea dată de

acesta reclamantului la 16 noiembrie 2005, cât și certificatul de calitate

de moștenitor nr. 129 din data de 24 mai 2006, în condițiile în care acțiunea

dedusă judecății a fost formulată la data de 13 august

2002.

De asemenea,

s-a susținut că reclamantul nu își poate justifica în prezenta

cauză calitatea procesuală activă nici din perspectiva

celeilalte linii succesorale invocate, respectiv cesiunea de drepturi de la B.,

întrucât aceasta nu avea calitatea de moștenitoare după P. la data

introducerii acțiunii, certificatul de moștenitor fiind obținut

abia la data de 21 octombrie 2002.

A mai

apreciat pârâta că în mod greșit prima instanță a omis

să analizeze contractul de transmitere a drepturilor litigioase încheiat

între reclamant și intervenienta SC H. SRL (certificat sub nr. 299 din

data de 1 noiembrie 2006), în condițiile în care, potrivit pct. II, 2.1.

din actul adițional încheiat la data de 4 octombrie 2007, se transmit de

către cedent, în favoarea cesionarului, drepturile litigioase prezente

și viitoare în legătură cu imobilul Castelul G., iar potrivit

art. 7 din contract, cedentul este de acord cu subrogarea cesionarului în

calitatea sa procesuală, în cauzele aflate în curs de soluționare.

Prin apelul

incident declarat de reclamant, s-a solicitat desființarea Sentinței

civile nr. 835 din data de 30 iunie 2015, precum și a încheierii din 28

iunie 2013 și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe,

pentru soluționarea acțiunii în întregul ei, astfel cum a fost

modificată și completată prin precizarea depusă la termenul

de judecată din 23 mai 2013.

În motivarea

apelului, s-a arătat că tribunalul a admis în mod greșit

excepția tardivității introducerii cererii completatoare,

încălcând sub acest aspect prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.,

care permit întregirea sau modificarea cererii de chemare în judecată la

prima zi de înfățișare, fără a face distincție

după cum pricina se află în primul ciclu procesual sau într-unul

ulterior.

De asemenea,

reclamantul a criticat soluția primei instanțe și sub aspectul

cheltuielilor de judecată acordate, susținând că în mod

nejustificat au fost cenzurate cheltuielile de deplasare.

Prin Decizia

nr. 35 A din data de 20 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel

Târgu Mureș în Dosarul nr. x/289/2006*, au fost respinse apelurile

declarate de pârâții SC A. SA Târgu Mureș, Regia Națională

a Pădurilor T. - Direcția Silvică Mureș și Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a

Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a

Finanțelor Publice Mureș, împotriva Sentinței civile nr. 835 din

30 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr.

x/289/2006*; a fost admis apelul incident declarat de reclamantul I. împotriva

aceleiași hotărâri și a fost schimbată în parte

hotărârea atacată, în sensul că a fost obligat pârâtul Statul

român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să plătească

reclamantului suma de 6.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în

primă instanță, în loc de 1.200 lei. Au fost menținute

restul dispozițiilor din sentința atacată.

Pentru a

decide astfel, Curtea de apel, a reținut următoarele

următoarele:

Din

perspectiva derulării anterioare a celor trei cicluri procesuale descrise

în considerentele precedente, Curtea a constatat că tribunalul a apreciat

în mod corect sub aspectul tardivității depunerii de către

reclamant a cererii precizatoare și completatoare de acțiune din data

de 23 mai 2013, prin care a adăugat capete de cerere noi după un

interval de 7 de ani de la ultima precizare de acțiune (din 6 decembrie

2006), solicitând restituirea în natură a imobilului și obligarea

pârâților la emiterea titlului/titlurilor de proprietate, iar, în

subsidiar, obligarea acestora la emiterea deciziei/deciziilor privind acordarea

de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu un alt

imobil/alte imobile, în condițiile art. 1 alin. (3) teza I din Legea nr.

10/2001 sau de măsuri compensatorii în condițiile art. 1 alin. (3)

teza a II-a din aceeași lege, corelativ cu lărgirea cadrului

procesual prin introducerea în cauză a Autorității pentru

Valorificarea Activelor Statului.

Sub acest

aspect, Curtea a avut în vedere că acțiunea reclamantului a fost

examinată ca fiind întemeiată pe prevederile art. 481 C. civ. de la

1864, respectiv ca o acțiune de drept comun prin care se urmărea

constatarea nevalabilității titlului Statului român, iar nu ca

și o contestație îndreptată împotriva refuzului

unităților deținătoare notificate în temeiul Legii nr.

10/2001 de a-i soluționa notificările formulate.

Pe de

altă parte, s-a arătat că prevederile art. 132 alin. (1) C.

proc. civ. nu conferă reclamantului dreptul de a-și întregi sau

modifica oricând cererea de chemare în judecată, ci doar până la

prima zi de înfățișare, iar acest moment a fost

depășit, respectiv anterior adoptării primei soluții în

cauză, prin Sentința civilă nr. 1922 din data de 13 decembrie

2014, neputând fi primită susținerea potrivit căreia modificarea

acțiunii ar fi posibilă până la prima zi de

înfățișare în oricare dintre rejudecările care ar fi

dispuse de către instanțele de control judiciar.

Prin urmare,

Curtea a constatat că nu este întemeiată critica pe care o

invocă reclamantul relativ la încheierea de ședință din 28

iunie 2013, prin care s-a admis excepția tardivității depunerii

cererii completatoare de acțiune din data de 23 mai 2013, tribunalul

examinând în mod corect doar petitele formulate prin precizarea depusă la

termenul din 6 decembrie 2006 în fața Judecătoriei Reghin, astfel

că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 297 alin.

(1) teza I C. proc. civ., pentru anularea încheierii menționate și a

Sentinței civile nr. 835 din data de 30 iunie 2015, corelativ cu

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea

lărgirii cadrului procesual și examinării pe fond a noilor

capete de cerere formulate prin respectiva precizare de acțiune și

din perspectiva unui temei juridic diferit, respectiv Legea nr. 10/2001.

În acest

context, nefiind incidente în cauză prevederile legii speciale

menționate, Curtea a apreciat că nu este întemeiată nici critica

invocată de pârâtul Statul Român, sub aspectul calității sale

procesuale, raportat la împrejurarea că unitățile

deținătoare ale imobilului revendicat au fost identificate, în care

situație acesta nu ar mai putea fi chemat în judecată (din

perspectiva prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001).

De asemenea,

s-a reținut că nu este întemeiată excepția lipsei de

interes în promovarea apelului de către pârâta Regia Națională a

Pădurilor T. - Direcția Silvică Mureș, excepție pe

care a invocat-o prioritar reclamantul, Curtea observând sub acest aspect

împrejurarea că acțiunea acestuia a fost admisă în parte și

în contradictoriu cu pârâta menționată, iar prin calea de atac se

contestă și neacordarea cheltuielilor de judecată în primă

instanță, astfel că aceasta justifică un interes legitim în

cauză.

Examinând în

continuare criticile pe care le-au invocat pârâtele SC A. SA și Regia

Națională a Pădurilor T., relativ la rezolvarea pe care a dat-o

prima instanță excepției lipsei calității procesuale

active a reclamantului, Curtea a constatat, în primul rând, că aceasta s-a

aflat în eroare atunci când a reținut că la dosarul cauzei nu se

regăsește oferta de donație din 10 februarie 2002, prin care

tatăl reclamantului, K., i-a cedat acestuia cota de 37% din averea

regală pe care a moștenit-o de la F., actul menționat

regăsindu-se la Dosarul nr. x/289/2006* al Tribunalului Mureș, urmat

fiind de declarația de acceptare a donației de către reclamant.

În ceea ce

privește efectele pe care actele juridice menționate le produc în

cauză sub aspectul calității procesuale active a reclamantului,

Curtea a apreciat că statuările primei instanțe sunt corecte,

întrucât îl plasează pe donatar în poziția de succesor cu titlu

universal față de obiectul donației, iar, în această

calitate, poate exercita toate drepturile pe care le-ar fi putut exercita

autorul său - donator, inclusiv dreptul de a promova acțiunea în

justiție dedusă judecății (în același sens fiind, de

altfel, și opinia Înaltei Curți de Casație și

Justiție, exprimată prin Decizia nr. 3378 din data de14 iunie 2013).

Pentru aceste

motive, Curtea a arătat că nu poate fi primită susținerea

potrivit căreia reclamantul ar fi dobândit doar calitatea de coindivizar

alături de ceilalți moștenitori ai F., împrejurare de

natură a atrage aplicarea regulii unanimității pentru promovarea

acțiunii în revendicare, instanța de apel reținând, sub acest

aspect, că obiectul donației îl reprezintă o cotă

succesorală dintr-o universalitate ce a aparținut donatorului, iar,

într-o atare situație, pe lângă calitatea de coindivizar cu

ceilalți succesori în drepturi ai autorului său, donatarul

dobândește și calitatea de succesor cu titlu universal, ca urmare a

deținerii în patrimoniul său a dreptului care a dat naștere

stării de coindiviziune.

Din

perspectiva celor anterior expuse, dată fiind constatarea

calității procesuale active a reclamantului prin raportare la oferta

de donație și acceptarea acesteia, Curtea a reținut că

instanța de fond a apreciat în mod corect că nu se mai impune

examinarea aceleiași chestiuni în funcție de efectele contractului de

vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiat cu B.

De asemenea,

Curtea a constatat că este neîntemeiată și critica privind

omisiunea primei instanțe de a cerceta calitatea procesuală

activă a reclamantului din perspectiva contractului de cesiune de drepturi

litigioase încheiat cu intervenienta SC H. SRL, o atare afirmație fiind

contrazisă de încheierea din 26 iunie 2014, prin care tribunalul a respins

excepția invocată din oficiu sub acest aspect la termenul de

judecată din 29 mai 2014, constatând că prin modul de redactare a

clauzelor contractuale - art. 2.2.2. și art. 2.5 din Actul adițional

încheiat la data de 13 aprilie 2011, nu a intervenit transmisiunea

convențională a calității procesuale între cedent și

cesionar.

Prin urmare,

nu a fost primită critica referitoare la pierderea de către reclamant

a calității procesuale active, ca efect al încheierii contractului de

cesiune de drepturi litigioase cu cele două interveniente,

reținându-se că acestea au renunțat la judecată în

fața primei instanțe.

În ceea ce

privește susținerea apelantei-pârâte Regia Națională a T. -

Direcția Silvică Mureș, potrivit căreia prima

instanță ar fi omis să soluționeze petitul din

acțiunea reclamantului referitor la radierea din cartea funciară a

dreptului de administrare înscris în favoarea Consiliului Local

Ibănești, Curtea a constatat, pe de o parte, că, astfel cum

rezultă din ultima precizare de acțiune avută în vedere la

soluționarea cauzei în fond, reclamantul nu a formulat o astfel de

solicitare, iar, pe de altă parte, pârâta nu justifică un interes

legitim pentru a invoca o asemenea neregularitate, neaflându-se în

situația de a suporta vreo vătămare.

De asemenea,

Curtea a constatat că nu este întemeiată critica aceleiași

pârâte relativ la neacordarea cheltuielilor de judecată în primă

instanță, reținându-se sub acest aspect împrejurarea că acțiunea

reclamantului a fost admisă în parte și în contradictoriu cu aceasta,

iar acțiunea reconvențională pe care a formulat-o i-a fost

respinsă, în care situație se află pe poziția

părții care a căzut în pretenții, necuvenindu-se

cheltuielile de judecată solicitate.

Examinând

susținerile pârâților-apelanți Statul Român și Regia

Națională a Pădurilor T., din perspectiva criticilor invocate

relativ la rezolvarea dată fondului cauzei, în sensul în care preluarea

imobilului din litigiu în proprietatea Statului român ar fi avut la bază

un titlu valabil, Curtea a constatat că potrivit mențiunilor din

cartea funciară nr. x Ibănești, acesta a fost dobândit de

către F. prin donație de la Q., în anul 1932 (poziția B+3), iar

prin încheierea nr. 630 din data de 24 martie 1941 s-a întabulat dreptul de

proprietate în favoarea Trezoreriei Maghiare de Stat, în baza Ordinului nr.

1440/1941 (poziția B+6), după care, prin Încheierea nr. 964 din data

de 15 februarie 1942 a fost restabilită situația de carte

funciară anterioară încheierii din data de 24 martie 1941, în baza

Sentinței nr. 4257/1941/4, pronunțată de Tribunalul Regal Târgu

Mureș (pozițiile B+8,9, Dosar nr. x/289/2006 al Tribunalului

Mureș).

Prin urmare,

Tribunalul a reținut în mod corect că acest imobil a revenit în

proprietatea F., nefiind întemeiată susținerea potrivit căreia,

prin reinstaurarea administrației române în Transilvania de Nord,

după Dictatul de la Viena, imobilul ar fi revenit de drept în proprietatea

Statului Român, în baza Decretului-lege nr. 260/1945, o dovadă

contrară celor afirmate de pârâta Regia Națională a

Pădurilor T. fiind chiar exproprierea dispusă prin Decretul nr. 38

din data de 27 mai 1948 și Decizia Consiliului de Miniștri nr. 905

din data de 19 iunie 1948, acte care confirmă împrejurarea că,

până la acel moment, Statul Român nu avea calitatea de proprietar, din

care considerente nu corespunde realității nici justificarea

dobândirii imobilului de către stat ca efect al actului de abdicare a

regelui, din data de 6 septembrie 1940.

În ceea ce

privește calificarea dată de către pârâți acestei

modalități de trecere a imobilului în patrimoniul Statului român, ca

fiind un titlu legal și valabil, iar nu o preluare abuzivă, Curtea a

constatat, în acord cu cele reținute de prima instanță, că,

la acel moment, era în vigoare Constituția Republicii Populare Române din

13 aprilie 1948, care prin art. 8 recunoștea și garanta proprietatea

particulară și dreptul de moștenire, iar potrivit

dispozițiilor art. 10, se puteau face exproprieri doar pentru cauză de

utilitate publică, numai pe baza unei legi și cu o dreaptă

despăgubire stabilită de justiție, în același sens fiind

și prevederile art. 481 C. civ. în vigoare.

Cum în

cauză, însă, nu s-a făcut dovada acordării vreunei

despăgubiri în favoarea proprietarului deposedat, s-a reținut că

instanța de fond a apreciat în mod corect sub aspectul existenței

unei preluări abuzive, fără respectarea dispozițiilor

legale în vigoare la acel moment, motiv pentru care nu poate fi primită

nici susținerea pârâtului Statul Român, în sensul că titlul valabil

pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu l-ar

constitui chiar decretul de expropriere.

Cu privire la

apelul incident declarat de reclamant, din perspectiva criticilor invocate

relativ la neacordarea integrală a cheltuielilor suportate pentru

deplasarea apărătorului ales la sediul instanței, precum și

a onorariului achitat pentru expertiza topografică administrată în

cauză, instanța de apel a constatat că soluția primei

instanțe este parțial nelegală.

Astfel, în

ceea ce privește cheltuielile de deplasare, s-a reținut că

reclamantul a depus la ultimul termen de judecată mai multe bonuri de

achiziționare combustibil, aferent deplasări