ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 262/2017

Decizia nr. 262/2017 Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 15 august 2002 pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș, reclamantul a solicitat să se constate că imobilul Castelul G. a fost preluat fără titlu valabil de către Statul Român, precum și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtele Regia Națională a Pădurilor T. - Direcția Silvică Mureș și SC A. SA, iar prin Sentința civilă nr. 4914 din data de 9 octombrie 2002, s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a dispus declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Reghin, instanță care, prin Sentința civilă nr. 1922 din data de 13 decembrie 2014, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Regia Națională a Pădurilor T. și Primăria Comunei Ibănești, cu consecința respingerii acțiunii.

Această soluție a fost desființată în apel de Tribunalul Mureș, care, prin Decizia civilă nr. 94 din 27 februarie 2006, a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, Judecătoria Reghin, reținând că aceasta a soluționat în mod greșit procesul prin admiterea celor două excepții, întrucât reclamantul dispune de calitate procesuală activă prin raportare la contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiat cu B. (contract autentificat sub nr. 1489 din data de 2 august 2001 de B.N.P. C. din București), care este unica moștenitoare a D., potrivit testamentului autentificat la data de 24 octombrie 1966 și Certificatului de calitate de moștenitor nr. 8 din data de 21 octombrie 2002, emis de B.N.P.

E. din București, dobândind, astfel, drepturile succesorale privind bunurile lăsate de D. (soția supraviețuitoare a F.). În rejudecarea cauzei, reclamantul a depus o precizare de acțiune cu privire la care pârâții nu s-au opus și prin care solicita: - constatarea caracterului abuziv și nelegal al trecerii în patrimoniul Statului Român a imobilului "Complexul G." - compus din construcții și teren forestier de 40.627 mp (Parcul Castelului G.), așa cum sunt descrise în M. Of. nr. 121/27.05.1948 și M. Of.

nr. 140/19.06.1948: Cap. V - Clădiri rurale: 6 corpuri cu un total de 23 de camere, inclusiv Castelul Lăpușna; Cap. VI - Case de vânătoare: un corp cu un total de 12 camere, inclusiv parcul de 4 ha, situate în Comuna Lăpușna și Cap. IX - Parcuri: 4,05 ha (situat în comuna Lăpușna), fostă proprietate a F., așa cum figurează în procesul-verbal din 10 februarie 1949 încheiat între Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Silviculturii; - constatarea nulității absolute a titlului de proprietate al Statului Român, dobândit în baza Decretului nr. 38 din 27 mai 1948 și Deciziei Consiliului de Miniștri nr. 905 din 19 iunie 1948, asupra imobilului în litigiu; - constatarea nulității absolute a tuturor actelor juridice de înstrăinare privitoare la imobilul din litigiu, respectiv: Ordinul nr. 154 din data de 26 aprilie 1991, cu referire la pct. 5 din lista anexă - Complexul Lăpușna, ordin emis de Ministerul Comerțului și Turismului, H.G.

nr. 1041/1990 (emisă în baza Legii nr. 15/1990) și a listei anexă, poz. 8 (Complexul G., inclusiv mijloace fixe și obiecte de inventar aferente construcției menționate în C.F. nr. x a Comunei Ibănești, B. 15, certificatul nr. x/2003, emis de Comuna Ibănești referitor la construcțiile deținute de intimata-pârâtă Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică Mureș, pe terenul de 40.627 mp administrat de Consiliul Local Ibănești, menționate în cartea funciară nr. x Ibănești, respectiv un sediu de brigadă silvică, parter și etaj, s = 189 mp (C1), un hexagon s = 22 mp (C2), una magazie s =14 mp (C3), un garaj s = 24 mp (C4), un garaj s = 24 mp (C5), radierea din cartea funciară nr. 3387 a Comunei Ibănești, județul Mureș a mențiunilor privitoare la evidențierea proprietăților pârâtelor SC A. SA Târgu Mureș și Regia Națională a Pădurilor T. - Direcția Silvică Mureș.

Prin Sentința civilă nr. 491 din data de 25 aprilie 2007, Judecătoria Reghin a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Regia Națională a Pădurilor T. - Direcția Silvică Mureș și Consiliul Local al Comunei Ibănești, iar pe fondul cauzei, a admis acțiunea reclamantului, în sensul că: a constatat caracterul abuziv și nelegal al trecerii în patrimoniul Statului Român a imobilului "Complexul G."; a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate al Statului Român, dobândit în baza Decretului nr. 38 din 27 mai 1949 și Deciziei Consiliului de Miniștri nr. 905 din data de 19 iunie 1948 asupra imobilului în litigiu; a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor juridice de înstrăinare cu privire la imobilul în litigiu, respectiv: titlul de proprietate al pârâtei SC A. S.A., obținut în cadrul procesului de privatizare, Ordinul nr. 154 din data de 26 aprilie 1991, emis de Ministerul Comerțului și Turismului, cu referire la pct. 5 din lista anexă și Certificatul nr. x/2003, emis de Comuna Ibănești, dispunând, totodată, radierea din cartea funciară nr. x Ibănești a mențiunilor privitoare la evidențierea proprietății pârâtelor SC A. SA și Regia Națională a Pădurilor T. - Direcția Silvică Mureș.

Această soluție a fost menținută de Tribunalul Mureș în apel, prin Decizia civilă nr. 319 din data de 31 octombrie 2008, reținându-se, cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, susținută de către pârâți, prin raportare la contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiat cu B., că această chestiune a fost tranșată prin Decizia civilă nr. 94 din data de 27 februarie 2006 a Tribunalului Mureș, din perspectiva forței obligatorii pentru instanța fondului a celor anterior statuate de către instanța de control judiciar.

Ulterior, prin Decizia civilă nr. 1390/R din data de 16 iunie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis recursurile declarate de pârâți, a casat Decizia civilă nr. 319 din data de 31 octombrie 2008 a Tribunalului Mureș și Sentința civilă nr. 491 din data de 25 aprilie 2007 a Judecătoriei Reghin, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Mureș, ca instanță de fond, reținând că valoarea obiectului pricinii este mai mare de 500.000 lei, aspect ce atrage, în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., competența de primă instanță a tribunalului.

La termenul de judecată din data de 30 martie 2010, în fața Tribunalului Mureș, reclamantul a depus o nouă precizare de acțiune, prin care solicita introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și a Comunei Ibănești, prin Consiliul local și Primar, cerere căreia i s-a dat curs favorabil prin Încheierea din 9 decembrie 2010. Prin Sentința civilă nr. 731 din 12 aprilie 2011, Tribunalul Mureș a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâții SC A. SA, Comuna Ibănești, Consiliul local Ibănești și Regia Națională a Pădurilor T. - Direcția Silvică Mureș (prin raportare la contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiat cu B.), a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de intervenienta SC H. SRL, cu consecința respingerii acțiunii acestuia pe petitele referitoare la constatarea caracterului abuziv și nelegal al trecerii în patrimoniul Statului Român a imobilului din litigiu și a nulității absolute a titlului de proprietate al acestuia, a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC H. SRL și a constatat caracterul abuziv și nelegal al trecerii în patrimoniul Statului Român a imobilului din litigiu,

precum și nulitatea absolută a titlului de proprietate al acestuia și a disjuns petitele din acțiunea reclamantului și din cererea de intervenție în interes propriu privitoare la: Ordinul nr. 154 din data de 26 aprilie 1991, H.G. nr. 1041/1990, Certificatul nr. x/2003 și radierea din C.F. nr. x a mențiunilor privitoare la evidențierea proprietății pârâtelor SC A. SA și Regia Națională a Pădurilor T. - Direcția Silvică Mureș. Această hotărâre a fost anulată de Curtea de Apel Târgu Mureș prin Decizia civilă nr. 19 din data de 11 aprilie 2012, prin care, în urma admiterii apelurilor declarate de reclamant, de pârâții Statul Român și Regia Națională a Pădurilor T., precum și de intervenienta SC H. SRL, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, Tribunalul Mureș, reținându-se că în mod greșit au fost disjunse cele patru capete de cerere, operând sub acest aspect o prorogare de competență, în sensul prevederilor art. 17 C. proc.

civ.

Prin precizarea înregistrată la data de 23 mai 2013, reclamantul I., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Regia Națională a Pădurilor T. - Direcția Silvică Mureș, Comuna Ibănești, prin Consiliul Local Ibănești și prin Primar, SC A. SA, SC H. SRL și SC J. SRL, a solicitat: - în principal: constatarea caracterului abuziv și nelegal al preluării imobilului cunoscut sub denumirea de "Complexul G.", situat în comuna Ibănești, județul Mureș de către statul român; nulitatea absolută a titlului de proprietate a statului român asupra imobilului cunoscut sub denumirea de "Complexul G.", situat în comuna Ibănești, județul Mureș, dobândit în baza Decretului nr. 38/1948 și a Deciziei Consiliului de Miniștrii nr. 905/1948; nulitatea absolută a tuturor actelor juridice de înstrăinare privitoare la imobilului cunoscut sub denumirea de "Complexul G.", situat în comuna Ibănești, județul Mureș, și anume: titlul de proprietate al SC A. SA, obținut prin act juridic de înstrăinare în cadrul procesului de privatizare, și anume - Ordinul nr. 154 din data de 26 aprilie 1991 (referitor la lista anexă, pct. 5, Complex Lăpușna, Comuna Ibănești, județul Mureș) emis de Ministerul Comerțului și Turismului în baza Legii nr. 15/1990, H.G.

nr. 1041/1990 privind înființarea societăților comerciale pe acțiuni în turism, emisă în baza Legii nr. 15/1990 și lista anexă, poziția 8 (Complex G., inclusiv mijloace fixe și obiectele de inventar aferente, cu referire la construcția înscrisă în cartea funciară nr. x a Comunei Ibănești și certificatul nr. x/2003 emis de Comuna Ibănești, referitor la construcțiile deținute de Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică Mureș pe terenul de 40.627 mp, administrat de Consiliul Local Ibănești, menționate în cartea funciară x a Comunei Ibănești - B16, respectiv un sediu de brigadă silvică, parte și etaj, 189 mp (C1), un hexagon 22 mp (C2), o magazie 14 mp (C3), garaj 24 mp (C4), garaj 24 mp (C5); radierea din cartea funciară nr. x a Comunei Ibănești a mențiunilor privitoare la evidențierea proprietăților Regiei Naționale a Pădurilor T. - Direcția Silvică Mureș și SC A. SA; restituirea în natură a imobilului cunoscut sub denumirea de imobilului cunoscut sub denumirea de "Complexul G.", situat în comuna Ibănești, județul Mureș și obligarea pârâților la emiterea titlului/titlurilor de proprietate pentru imobilul cunoscut sub denumirea "Complexul G.", situat în comuna Ibănești, județul Mureș; - într-un prim subsidiar, în ipoteza în care, ad absurdum, restituirea în natură a imobilului cunoscut sub denumirea de imobilului cunoscut sub denumirea de "Complexul G.",

situat în comuna Ibănești, județul Mureș nu este posibilă, obligarea pârâților la emiterea deciziei/deciziilor privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent constând în compensare cu un al imobil/alte imobile de valoarea celui preluat abuziv, în condițiile art. 1 alin. (3) teza I din Legea nr. 10/2001; - într-un al doilea subsidiar, în ipoteza în care, ad absurdum, pârâții nu dețin imobile de valoarea celui preluat abuziv care ar putea fi date în compensare, obligarea pârâților la emiterea dispoziției/dispozițiilor de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent constând în măsuri compensatorii, în condițiile art. 1 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, sens în care a solicitat introducerea în cază a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului; - obligarea pârâților la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată antrenate de soluționarea litigiului.

Prin Sentința civilă nr. 835 din 30 iunie 2015, Tribunalul Mureș a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, a admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește capătul de cerere privind radierea din Cartea funciară nr. x a Comunei Ibănești - județul Mureș a mențiunilor privitoare la evidențierea proprietății pârâtei SC A. SA Târgu Mureș, iar, pe fondul cauzei, a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul I., în contradictoriu cu pârâții SC A. SA Târgu Mureș, Regia Națională a Pădurilor T. - Direcția Silvică Târgu Mureș, Comuna Ibănești, Consiliul Local al Comunei Ibănești și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în sensul că: a constatat caracterul abuziv și nelegal al trecerii în patrimoniul Statului Român a imobilului "Complexul G." - compus din construcții și teren forestier de 40.627 mp (Parcul G.), așa cum sunt descrise în M. Of.

nr. 121/27.05.1948 și M. Of. nr. 140/19.06.1948: Cap. V - Clădiri rurale: 6 corpuri cu un total de 23 de camere, inclusiv Castelul Lăpușna, Cap. VI - Case de vânătoare: un corp cu un total de 12 camere, inclusiv parcul de 4 ha. situat în Comuna Lăpușna și Cap. IX - Parcuri: 4,05 ha. (situat în Comuna Lăpușna), fostă proprietate a F., așa cum figurează în procesul verbal din 10 februarie 1949 încheiat între Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Silviculturii; a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate al Statului Român, dobândit în baza Decretului nr. 38 din 27 mai 1948 și Deciziei Consiliului de Miniștri nr. 905 din 19 iunie 1948 asupra imobilului în litigiu.

A respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind: constatarea nulității absolute a certificatul nr. x/2003, emis de Comuna Ibănești referitor la construcțiile deținute de pârâta Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică Mureș pe terenul de 40.627 mp administrat de Consiliul Local Ibănești, menționate în C.F. nr. x Ibănești, respectiv un sediu de brigadă silvică, parter și etaj, s = 189 mp (C1), un hexagon s = 22 mp (C2), una magazie s = 14 mp (C3), un garaj s = 24 mp (C4), un garaj s = 24 mp (C5); radierea din Cartea funciară nr. x a Comunei Ibănești jud. Mureș a mențiunilor privitoare la evidențierea proprietăților pârâtei Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică Mureș. De asemenea, tribunalul a respins cererea reconvențională formulată de pârâta Regia Națională a Pădurilor și a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să plătească reclamantului suma de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că a fost învestit prin Decizia civilă nr. 19/R din 11 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, cu rejudecarea unei acțiuni înregistrate inițial la data de 15 august 2002 pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș, instanța superioară apreciind ca fiind nelegală soluția de disjungere a petitelor referitoare la: Ordinul nr. 154 din data de 26 aprilie 1991; H.G. nr. 1041/1990 (emisă în baza Legii nr. 15/1990) și lista anexă poz. 8; Certificatul nr. 3688/2003, emis de Comuna Ibănești; radierea din Cartea funciară nr. x a Comunei Ibănești a mențiunilor privitoare la evidențierea proprietăților pârâtelor SC A. SA Târgu Mureș și Regia Națională a Pădurilor T. - Direcția Silvică Mureș.

Cu toate acestea, s-a constatat că ulterior disjungerii, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1507 din 25 martie 2014, au fost soluționate în mod irevocabil capetele de cerere disjunse privind: constatarea nulității Ordinului nr. 154 din data de 26 aprilie1991, referitor la lista anexă pct. 5 - Complexul Lăpușna, ordin emis de Ministerul Comerțului și Turismului; constatarea nulității H.G. nr. 1041/1990 (emisă în baza Legii nr. 15/1990) și a listei anexă poz. 8 (Complexul G., însușire mijloace fixe și obiecte de inventar aferente) asupra construcției menționate în cartea funciară nr. x a Comunei Ibănești, radierea din cartea funciară nr. 3387 a Comunei Ibănești, județul Mureș a mențiunilor privitoare la evidențierea proprietăților pârâtei SC A. SA Târgu Mureș.

Raportat la situația anterior relevată, s-a arătat că, prin încheierea de ședință din 7 aprilie 2015, tribunalul a admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește primele două petite din cele soluționate de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în privința excepției autorității de lucru judecat a celui de-al treilea capăt de cerere - radierea din cartea funciară a mențiunilor privitoare la dreptul de proprietate al SC A. SA, s-a dispus unirea acesteia cu fondul cauzei. Relativ la pretențiile reclamantului, tribunalul a reținut că precizarea de acțiune formulată în rejudecare este tardivă prin raportare la dispozițiile art. 132 C. proc. civ.

(încheierea de ședință din 28 iunie 2013), astfel că, limitele învestirii instanței sunt trasate de următoarele capete de cerere, astfel cum acestea au fost configurate prin precizarea de acțiune din 30 noiembrie 2006, depusă în Dosarul nr. x/R/2006 al Judecătoriei Reghin: - constatarea caracterului abuziv și nelegal al trecerii în patrimoniul Statului Român a imobilului "Complexul G." - compus din construcții și teren forestier de 40.627 mp, așa cum sunt descrise în M. Of. nr. 121/27.05.1948 și M. Of.

nr. 140/19.06.948: Cap. V - Clădiri rurale: 6 corpuri cu un total de 23 de camere, inclusiv Castelul Lăpușna; Cap. VI - Case de vânătoare: un corp cu un total de 12 camere, inclusiv parcul de 4 ha, situate în comuna Lăpușna și Cap. IX - Parcuri: 4,05 ha (situat în comuna Lăpușna), fostă proprietate a F., așa cum figurează în procesul-verbal din 10 februarie 1949 încheiat între Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Silviculturii; - constatarea nulității absolute a titlului de proprietate al Statului Român, dobândit în baza Decretului nr. 38 din 27 mai 1948 și Deciziei Consiliului de Miniștri nr. 905 din 19 iunie 1948, asupra imobilului în litigiu; - constatarea nulității absolute a certificatului nr. x/2003, emis de Comuna Ibănești referitor la construcțiile deținute de intimata-pârâtă Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică Mureș, pe terenul de 40.627 mp administrat de Consiliul local Ibănești, menționate în C.F.

nr. x Ibănești, respectiv un sediu de brigadă silvică, parter și etaj, s = 189 mp (C1), un hexagon s = 22 mp (C2), una magazie s =14 mp (C3), un garaj s = 24 mp (C4), un garaj s = 24 mp (C5); - radierea din Cartea funciară nr. x a Comunei Ibănești - județul Mureș a mențiunilor privitoare la evidențierea proprietăților pârâtei Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică Mureș.

Prin încheierea de ședință din 10 decembrie 2013, tribunalul a constatat că cererea reconvențională formulată de Regia Națională a Pădurilor - T. s-a raportat la precizarea de acțiune în privința căreia a fost admisă excepția tardivității, motiv pentru care s-a apreciat că această reconvențională, împreună cu pretențiile solicitate, inclusiv apărările în sens larg formulate prin aceasta, respectiv excepția netimbrării cererii reconvenționale (invocată de reclamant), excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Regia Națională a Pădurilor T. - Direcția Silvică Mureș și excepția netimbrării precizării de acțiune, sunt lipsite de suport în prezentul cadru procesual.

De asemenea, prin aceeași încheiere de ședință, în conformitate cu prevederile art. 246 C. proc. civ., s-a luat act de renunțarea la judecata cererilor de intervenție în interes propriu formulate de SC H. SRL și

SC J. SRL.

Ulterior, prin încheierea din 26 iunie 2014, tribunalul a respins excepția invocată din oficiu la termenul de judecată din 29 mai 2014, privind calitatea procesuală activă a reclamantului din perspectiva contractului de cesiune de drepturi litigioase încheiat pe parcursul procesului cu intervenienta SC H. SRL, constatând că, prin modul de redactare a clauzelor contractuale - art. 2.2.2 și art. 2.5 din Actul adițional încheiat la data de 13 aprilie 2011, nu a intervenit transmisiunea convențională a calității procesuale între cedent și cesionar.

În privința excepției autorității de lucru judecat a capătului de cerere referitor la radierea din cartea funciară nr. x Ibănești a mențiunilor privind evidențierea proprietăților pârâtei SC A. SA, tribunalul a constatat că acesta a fost soluționat în mod irevocabil, ca și capăt de cerere accesoriu, prin Decizia nr. 1507 din data de 25 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că, având în vedere și dispozițiile art. 166 C. proc. civ., a admis respectiva excepție prin dispozitivul hotărârii adoptate pe fondul cauzei.

Examinând în continuare excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, prin raportare la faptul că acesta nu a făcut dovada că este succesorul proprietarului tabular, tribunalul a reținut că, deși antecesorul său, K., a decedat la data de 27 ianuarie 2006, ulterior introducerii acțiunii, acesta a cedat în favoarea reclamantului, la data de 10 februarie 2002, cota de 37% din averea regală pe care a moștenit-o de la tatăl său, F., ca efect al deciziei tribunalului de la Lisabona din 1955 (recunoscută în România prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 954 din data 14 februarie 2012). Sub același aspect, s-a mai arătat că această "cedare" are valoarea unei oferte de donație în favoarea reclamantului, ofertă care a fost acceptată prin Declarația autentificată sub nr. 4999/2002 de B.N.P.

L. și M. și că, deși înscrisul ce cuprinde oferta de donație nu se regăsește în prezentul dosar, existența acestuia se probează cu certitudine prin considerentele Deciziei nr. 3378 din data de 14 iunie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2/2012, astfel că, în concordanță cu opinia instanței supreme, calitatea reclamantului de donatar al moștenitorului legal al F., îi conferă acestuia calitatea procesuală activă, inclusiv în prezenta cauză. Pentru motivele arătate, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, apreciind că nu se mai impune analizarea îndreptățirii acestuia de a formula acțiunea prin raportare la drepturile pe care le-ar fi dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, autentificat prin Încheierea nr. 1489/2001 de B.N.P.

C. (încheiat cu B.).

Relativ la obiectul cauzei pe fond, tribunalul a reținut că instanța a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni de drept comun, ce are ca finalitate constatarea nulității absolute a unor acte juridice și radierea din cartea funciară a înscrierilor efectuate în baza acestora, întrucât abia prin precizarea de acțiune considerată ca fiind tardivă, din data de 22 mai 2013, reclamantul a formulat și două capete de cerere suplimentare, întemeiate pe prevederile Legii nr. 10/2001 - solicitând în mod direct "restituirea în natură a imobilului cunoscut sub denumirea de "Complexul G.", precum și "obligarea pârâților la emiterea titlului/titlurilor de proprietate pentru acest imobil", iar, în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, astfel că simpla înserare în cuprinsul acțiunii inițiale a prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001 nu este de natură a califica obiectul acțiunii ca fiind întemeiat pe procedura specială a Legii nr. 10/2001, fiind parcursă până în prezent doar prima etapă a procedurii, prin formularea notificărilor nr. 151 - 152 din data de 21 ianuarie 2002 și nr. 904 din data de 14 februarie 2002. De asemenea, raportându-se la concursul dintre legea specială - Legea nr. 10/2001 și aplicarea dreptului comun în materia revendicării imobiliare, concurs soluționat de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. 33/2008,

în sensul că, "de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art. 480 C. civ.", tribunalul a apreciat că, deși acțiunea reclamantului apare ca fiind inadmisibilă, față de considerentele expuse în mod repetat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitor la incertitudinea de ordin legislativ și jurisprudențial și având în vedere data introducerii acțiunii, anul 2002, prin respingerea în prezent a acțiunii ca inadmisibilă s-ar aduce o încălcare serioasă dreptului de acces la justiție.

Pentru motivele arătate, tribunalul a procedat la examinarea pe fond a acțiunii și a reținut sub un prim aspect că, prin raportul de expertiză topo întocmit în cauză de inginer N., s-a constatat că imobilul "Complexul G.", astfel cum este menționat în cuprinsul Decretului nr. 38/1948 și Deciziei Consiliului de Miniștri nr. 905/1948, este înscris în cartea funciară nr. x Lăpușna la nr. top. x/2, având suprafața de 40.627 m 2 , iar ca proprietar figurează înscris Statul Român, în baza Decretului nr. 38/1948, însă acesta este un imobil cu totul diferit de cel menționat în cuprinsul certificatului nr. 3688/2003, emis de Comuna Ibănești cu privire la construcțiile deținute de pârâta R.N.P.

T. - Direcția Silvică Mureș (respectiv: C1 - sediu de brigadă silvică, parter și etaj, s = 189 mp.; C2 - un hexagon, s = 22 mp.; C3 - una magazie, s =14 mp.; C4 - un garaj, s = 24 mp.; C5 - un garaj, s = 24 mp), astfel că nu sunt întemeiate capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a certificatului amintit și radierea din cartea funciară a mențiunilor efectuate în baza acestuia, dispunând respingerea respectivelor petite, precum și a acțiunii reconvenționale pe care a formulat-o pârâta Regia Națională a Pădurilor T.. Relativ la verificarea valabilității titlului Statului Român asupra imobilului preluat în baza Decretului nr. 38/1948 și a Deciziei Consiliului de Miniștri nr. 905/1948, tribunalul a reținut că, la data de 24 martie 1941, prin înscrierea de carte funciară de sub nr. B+6,7 s-a radiat dreptul de proprietate de la B+3 al fostului F. și s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea Trezoreriei Regale Maghiare de Stat (în baza încheierii de carte funciară din 24 martie 1941), însă sub B+8,9 s-a înscris ulterior, la data de 15 februarie 1942, în baza Sentinței definitive nr. P.R.

7/4257/1941/4 a Tribunalului Regal Târgu Mureș, restabilirea situației funciare anterioare Încheierii nr. 630/1941, ceea ce înseamnă că, la aceeași dată, imobilul a revenit în proprietatea F., astfel că nu pot fi acceptate susținerile reprezentantului convențional al pârâtei Regia Națională a Pădurilor T., potrivit cărora, după revenirea la România (în anul 1945) a părții din Ardeal cedate Ungariei prin Dictatul de la Viena, în cauză ar fi incidente dispozițiile referitoare la succesiunea de state și implicit faptul că imobilul respectiv ar fi revenit Statului Român, deoarece inclusiv pe perioada dictatului imobilul a rămas proprietatea unei persoane fizice, proprietate care s-a menținut până la data exproprierii dispuse prin Decretul nr. 38/1948, iar dreptul de proprietate al Statului Român a fost înscris în cartea funciară abia la data de 3 iunie 1976, prin Încheierea nr. 3188.9, sub B+11,12.

De asemenea, tribunalul a reținut că la momentul preluării imobilului de către Statul Român era în vigoare Constituția Republicii Populare Române din 13 aprilie 1948, care, prin art. 8, recunoștea și garanta proprietatea particulară și dreptul de moștenire, iar potrivit dispozițiilor art. 10 din Constituție puteau fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică numai pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție, în același sens fiind și prevederile art. 481 C. civ., însă cum în cauză nu s-a făcut dovada plății unei despăgubiri în favoarea antecesorului reclamantului, rezultă că preluarea s-a făcut în mod abuziv, fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acel moment, motiv pentru care statul nu deține cu titlu valabil imobilul în litigiu.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, tribunalul a reținut că reclamantul trebuie să suporte contravaloarea celor două expertize tehnice efectuate, întrucât administrarea acestora a fost determinată de soluționarea capetelor de cerere respinse (referitor la imobilul deținut de T.), iar relativ la cheltuielile de deplasare ale mandatarului reclamantului, s-a reținut că nu poate fi inclus costul deplasării din data de 22 iulie 2014 la sediul Primăriei Ibănești și nici contravaloarea deplasărilor pentru termenele de judecată din 29 ianuarie 2015 și 10 februarie 2015, care au fost acordate doar pentru soluționarea cererii de recuzare formulată de reclamant și respinsă de către instanță, astfel că, statuând în echitate în privința celorlalte termene de judecată și prin raportare la faptul că pretențiile reclamantului au fost admise doar în parte, tribunalul a apreciat că obligarea pârâtului Statul Român la plata sumei totale de 1.200 lei (câte 150 lei pentru fiecare dintre termenele de judecată din 2 martie 2015, 5 ianuarie 2015, 1 decembrie 2014, 17 noiembrie 2014, 3 noiembrie 2014, 1 octombrie 2014, 3 septembrie 2014 și 25 iunie 2014) reprezintă o despăgubire corectă a reclamantului pentru cheltuielile ce au fost în mod necesar a fi efectuate pentru partea din acțiune ce a fost admisă.

De asemenea, tribunalul a apreciat că nu i se cuvin cheltuieli de judecată pârâtei Regia Națională a Pădurilor T., întrucât aceasta a depus factura din data de 4 iunie 2015 după închiderea dezbaterilor în fond, iar privitor la celelalte părți s-a constatat că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată. Împotriva hotărârii anterior descrise au declarat apel pârâții SC A. SA, Regia Națională a Pădurilor T. - Direcția Silvică Mureș și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș. De asemenea, în termenul prevăzut de art. 293 alin. (1) din C. proc. civ., reclamantul a formulat cerere de aderare la apelul declarat de pârâți.

Prin calea de atac promovată, pârâtul Statul român a solicitat schimbarea în parte a hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii cererii de constatare a caracterului abuziv și nelegal al trecerii în patrimoniul statului a imobilului Complexul G., precum și de constatare a nulității absolute a titlului de proprietate al acestuia asupra imobilului menționat. Relativ la rezolvarea dată fondului cauzei, s-a susținut că Decretul nr. 38 din 27 mai 1948 constituie un titlu valabil pentru dobândirea dreptului de proprietate de către stat și că raportarea acestuia la prevederile Codului civil și ale Constituției din acea perioadă, precum și la Declarația Universală a Drepturilor Omului nu poate știrbi actul normativ de efectele juridice produse.

Prin apelul declarat de pârâta Regia Națională a Pădurilor T. - Direcția Silvică Mureș s-a solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului și obligării acestuia la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul achitat expertului asistent, potrivit dovezii depuse pe cale separată la dosarul primei instanțe.

În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond s-a raportat în mod greșit în examinarea excepției menționate doar la actul de cedare a cotei de 37% din averea regală moștenită de K. către reclamant și mai ales în lipsa de la dosar a actului de cedare, fără a mai proceda la analiza îndreptățirii reclamantului de a formula acțiunea prin raportare la drepturile pe care acesta le-ar fi dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale de la B., ca și prin raportare la calitatea intervenientei SC H. SRL de cumpărătoare a drepturilor litigioase de la reclamant, împrejurarea că aceasta a declarat că renunță la judecată impunând în mod evident respingerea acțiunii.

Sub același aspect, s-a mai arătat că momentul la care se determină calitatea procesuală activă este cel al introducerii cererii de chemare în judecată, astfel că reclamantul nu poate invoca în prezenta cauză un drept succesoral după F., în calitate de nepot de fiu, întrucât la data introducerii acțiunii, 13 august 2002, fiul defunctului, K. (tatăl reclamantului) era în viață, acesta decedând la 27 ianuarie 2006. Pârâta a mai susținut că soluția primei instanțe este nelegală și din perspectiva faptului că nu a soluționat petitul din acțiunea reclamantului privind radierea din cartea funciară a mențiunilor referitoare la dreptul de administrare înscris în favoarea Consiliului local Ibănești asupra terenului de 40.627 mp., la poziția B+12.

De asemenea, pârâta a formulat critici și cu privire la fondul cauzei, susținându-se în acest sens că preluarea averii fostului F., prin Decretul nr. 38 din data de 27 mai 1948 și Decizia Consiliului de Miniștri nr. 905 din data de 19 iunie 1948, nu a fost una abuzivă, bunurile acestuia trecând în patrimoniul statului ca efect al actului unilateral de abdicare, iar pe de altă parte, în condițiile în care imobilele din litigiu sunt situate în Ardealul de Nord, unde a fost instituit regimul hortyst, acestea au fost preluate de Statul ungar în baza Ordonanței nr. 1440/1941, după care au revenit din nou la Statul român, în baza Decretului-lege nr. 260/1945, astfel că, nu suntem în prezența unui act de preluare abuzivă din partea regimului comunist de după 6 martie 1945, la care se referă legile reparatorii de după 1989. În fine, apelanta a susținut că în mod greșit nu i-au fost acordate cheltuielile de judecată dovedite cu actele depuse la dosar (onorariu expert asistent), câtă vreme nu a căzut în pretenții în contradictoriu cu reclamantul.

La rândul său, și pârâta SC A. SA Târgu Mureș a solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului și, în consecință, respingerea acțiunii acestuia pe considerentul menționat. Prin intermediul memoriului de apel s-a susținut că instanța de fond a apreciat în mod greșit că acceptarea donației de la tatăl său îi conferă reclamantului calitatea de succesor cu titlu universal al F., respectivul act având drept efect doar dobândirea calității de coindivizar alături de ceilalți moștenitori, O. (37,5%) și P. (25%), reclamantul subrogându-se practic, în poziția donatorului, astfel că pentru promovarea acțiunii avea nevoie și de acordul acestora, incidente fiind prevederile art. 47 din C. proc.

civ.

de la 1865. Sub același aspect, pârâta a arătat că reclamantul nu poate invoca în prezenta cauză un drept succesoral după F., întrucât momentul la care se determină calitatea procesuală activă este cel al introducerii cererii de chemare în judecată, or, la acel moment tatăl său era în viață (decedând la 27 ianuarie 2006), motiv pentru care, sunt fără relevanță atât împuternicirea dată de acesta reclamantului la 16 noiembrie 2005, cât și certificatul de calitate de moștenitor nr. 129 din data de 24 mai 2006, în condițiile în care acțiunea dedusă judecății a fost formulată la data de 13 august 2002. De asemenea, s-a susținut că reclamantul nu își poate justifica în prezenta cauză calitatea procesuală activă nici din perspectiva celeilalte linii succesorale invocate, respectiv cesiunea de drepturi de la B., întrucât aceasta nu avea calitatea de moștenitoare după P. la data introducerii acțiunii, certificatul de moștenitor fiind obținut abia la data de 21 octombrie 2002. A mai apreciat pârâta că în mod greșit prima instanță a omis să analizeze contractul de transmitere a drepturilor litigioase încheiat între reclamant și intervenienta SC H. SRL (certificat sub nr. 299 din data de 1 noiembrie 2006), în condițiile în care, potrivit pct. II, 2.1.

din actul adițional încheiat la data de 4 octombrie 2007, se transmit de către cedent, în favoarea cesionarului, drepturile litigioase prezente și viitoare în legătură cu imobilul Castelul G., iar potrivit art. 7 din contract, cedentul este de acord cu subrogarea cesionarului în calitatea sa procesuală, în cauzele aflate în curs de soluționare. Prin apelul incident declarat de reclamant, s-a solicitat desființarea Sentinței civile nr. 835 din data de 30 iunie 2015, precum și a încheierii din 28 iunie 2013 și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, pentru soluționarea acțiunii în întregul ei, astfel cum a fost modificată și completată prin precizarea depusă la termenul de judecată din 23 mai 2013. În motivarea apelului, s-a arătat că tribunalul a admis în mod greșit excepția tardivității introducerii cererii completatoare, încălcând sub acest aspect prevederile art. 132 alin. (1) C. proc.

civ., care permit întregirea sau modificarea cererii de chemare în judecată la prima zi de înfățișare, fără a face distincție după cum pricina se află în primul ciclu procesual sau într-unul ulterior. De asemenea, reclamantul a criticat soluția primei instanțe și sub aspectul cheltuielilor de judecată acordate, susținând că în mod nejustificat au fost cenzurate cheltuielile de deplasare.

Prin Decizia nr. 35 A din data de 20 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosarul nr. x/289/2006*, au fost respinse apelurile declarate de pârâții SC A. SA Târgu Mureș, Regia Națională a Pădurilor T. - Direcția Silvică Mureș și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, împotriva Sentinței civile nr. 835 din 30 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. x/289/2006*; a fost admis apelul incident declarat de reclamantul I. împotriva aceleiași hotărâri și a fost schimbată în parte hotărârea atacată, în sensul că a fost obligat pârâtul Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să plătească reclamantului suma de 6.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, în loc de 1.200 lei.

Au fost menținute restul dispozițiilor din sentința atacată.

Pentru a decide astfel, Curtea de apel, a reținut următoarele următoarele: Din perspectiva derulării anterioare a celor trei cicluri procesuale descrise în considerentele precedente, Curtea a constatat că tribunalul a apreciat în mod corect sub aspectul tardivității depunerii de către reclamant a cererii precizatoare și completatoare de acțiune din data de 23 mai 2013, prin care a adăugat capete de cerere noi după un interval de 7 de ani de la ultima precizare de acțiune (din 6 decembrie 2006), solicitând restituirea în natură a imobilului și obligarea pârâților la emiterea titlului/titlurilor de proprietate, iar, în subsidiar, obligarea acestora la emiterea deciziei/deciziilor privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu un alt imobil/alte imobile, în condițiile art. 1 alin. (3) teza I din Legea nr. 10/2001 sau de măsuri compensatorii în condițiile art. 1 alin. (3) teza a II-a din aceeași lege, corelativ cu lărgirea cadrului procesual prin introducerea în cauză a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.

Sub acest aspect, Curtea a avut în vedere că acțiunea reclamantului a fost examinată ca fiind întemeiată pe prevederile art. 481 C. civ. de la 1864, respectiv ca o acțiune de drept comun prin care se urmărea constatarea nevalabilității titlului Statului român, iar nu ca și o contestație îndreptată împotriva refuzului unităților deținătoare notificate în temeiul Legii nr. 10/2001 de a-i soluționa notificările formulate. Pe de altă parte, s-a arătat că prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

nu conferă reclamantului dreptul de a-și întregi sau modifica oricând cererea de chemare în judecată, ci doar până la prima zi de înfățișare, iar acest moment a fost depășit, respectiv anterior adoptării primei soluții în cauză, prin Sentința civilă nr. 1922 din data de 13 decembrie 2014, neputând fi primită susținerea potrivit căreia modificarea acțiunii ar fi posibilă până la prima zi de înfățișare în oricare dintre rejudecările care ar fi dispuse de către instanțele de control judiciar. Prin urmare, Curtea a constatat că nu este întemeiată critica pe care o invocă reclamantul relativ la încheierea de ședință din 28 iunie 2013, prin care s-a admis excepția tardivității depunerii cererii completatoare de acțiune din data de 23 mai 2013, tribunalul examinând în mod corect doar petitele formulate prin precizarea depusă la termenul din 6 decembrie 2006 în fața Judecătoriei Reghin, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 297 alin. (1) teza I C. proc.

civ., pentru anularea încheierii menționate și a Sentinței civile nr. 835 din data de 30 iunie 2015, corelativ cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea lărgirii cadrului procesual și examinării pe fond a noilor capete de cerere formulate prin respectiva precizare de acțiune și din perspectiva unui temei juridic diferit, respectiv Legea nr. 10/2001. În acest context, nefiind incidente în cauză prevederile legii speciale menționate, Curtea a apreciat că nu este întemeiată nici critica invocată de pârâtul Statul Român, sub aspectul calității sale procesuale, raportat la împrejurarea că unitățile deținătoare ale imobilului revendicat au fost identificate, în care situație acesta nu ar mai putea fi chemat în judecată (din perspectiva prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001).

De asemenea, s-a reținut că nu este întemeiată excepția lipsei de interes în promovarea apelului de către pârâta Regia Națională a Pădurilor T. - Direcția Silvică Mureș, excepție pe care a invocat-o prioritar reclamantul, Curtea observând sub acest aspect împrejurarea că acțiunea acestuia a fost admisă în parte și în contradictoriu cu pârâta menționată, iar prin calea de atac se contestă și neacordarea cheltuielilor de judecată în primă instanță, astfel că aceasta justifică un interes legitim în cauză.

Examinând în continuare criticile pe care le-au invocat pârâtele SC A. SA și Regia Națională a Pădurilor T., relativ la rezolvarea pe care a dat-o prima instanță excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, Curtea a constatat, în primul rând, că aceasta s-a aflat în eroare atunci când a reținut că la dosarul cauzei nu se regăsește oferta de donație din 10 februarie 2002, prin care tatăl reclamantului, K., i-a cedat acestuia cota de 37% din averea regală pe care a moștenit-o de la F., actul menționat regăsindu-se la Dosarul nr. x/289/2006* al Tribunalului Mureș, urmat fiind de declarația de acceptare a donației de către reclamant.

În ceea ce privește efectele pe care actele juridice menționate le produc în cauză sub aspectul calității procesuale active a reclamantului, Curtea a apreciat că statuările primei instanțe sunt corecte, întrucât îl plasează pe donatar în poziția de succesor cu titlu universal față de obiectul donației, iar, în această calitate, poate exercita toate drepturile pe care le-ar fi putut exercita autorul său - donator, inclusiv dreptul de a promova acțiunea în justiție dedusă judecății (în același sens fiind, de altfel, și opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție, exprimată prin Decizia nr. 3378 din data de14 iunie 2013). Pentru aceste motive, Curtea a arătat că nu poate fi primită susținerea potrivit căreia reclamantul ar fi dobândit doar calitatea de coindivizar alături de ceilalți moștenitori ai F., împrejurare de natură a atrage aplicarea regulii unanimității pentru promovarea acțiunii în revendicare, instanța de apel reținând, sub acest aspect, că obiectul donației îl reprezintă o cotă succesorală dintr-o universalitate ce a aparținut donatorului, iar, într-o atare situație, pe lângă calitatea de coindivizar cu ceilalți succesori în drepturi ai autorului său, donatarul dobândește și calitatea de succesor cu titlu universal, ca urmare a deținerii în patrimoniul său a dreptului care a dat naștere stării de coindiviziune.

Din perspectiva celor anterior expuse, dată fiind constatarea calității procesuale active a reclamantului prin raportare la oferta de donație și acceptarea acesteia, Curtea a reținut că instanța de fond a apreciat în mod corect că nu se mai impune examinarea aceleiași chestiuni în funcție de efectele contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiat cu B. De asemenea, Curtea a constatat că este neîntemeiată și critica privind omisiunea primei instanțe de a cerceta calitatea procesuală activă a reclamantului din perspectiva contractului de cesiune de drepturi litigioase încheiat cu intervenienta SC H. SRL, o atare afirmație fiind contrazisă de încheierea din 26 iunie 2014, prin care tribunalul a respins excepția invocată din oficiu sub acest aspect la termenul de judecată din 29 mai 2014, constatând că prin modul de redactare a clauzelor contractuale - art. 2.2.2.

și art. 2.5 din Actul adițional încheiat la data de 13 aprilie 2011, nu a intervenit transmisiunea convențională a calității procesuale între cedent și cesionar. Prin urmare, nu a fost primită critica referitoare la pierderea de către reclamant a calității procesuale active, ca efect al încheierii contractului de cesiune de drepturi litigioase cu cele două interveniente, reținându-se că acestea au renunțat la judecată în fața primei instanțe.

În ceea ce privește susținerea apelantei-pârâte Regia Națională a T. - Direcția Silvică Mureș, potrivit căreia prima instanță ar fi omis să soluționeze petitul din acțiunea reclamantului referitor la radierea din cartea funciară a dreptului de administrare înscris în favoarea Consiliului Local Ibănești, Curtea a constatat, pe de o parte, că, astfel cum rezultă din ultima precizare de acțiune avută în vedere la soluționarea cauzei în fond, reclamantul nu a formulat o astfel de solicitare, iar, pe de altă parte, pârâta nu justifică un interes legitim pentru a invoca o asemenea neregularitate, neaflându-se în situația de a suporta vreo vătămare.

De asemenea, Curtea a constatat că nu este întemeiată critica aceleiași pârâte relativ la neacordarea cheltuielilor de judecată în primă instanță, reținându-se sub acest aspect împrejurarea că acțiunea reclamantului a fost admisă în parte și în contradictoriu cu aceasta, iar acțiunea reconvențională pe care a formulat-o i-a fost respinsă, în care situație se află pe poziția părții care a căzut în pretenții, necuvenindu-se cheltuielile de judecată solicitate.

Examinând susținerile pârâților-apelanți Statul Român și Regia Națională a Pădurilor T., din perspectiva criticilor invocate relativ la rezolvarea dată fondului cauzei, în sensul în care preluarea imobilului din litigiu în proprietatea Statului român ar fi avut la bază un titlu valabil, Curtea a constatat că potrivit mențiunilor din cartea funciară nr. x Ibănești, acesta a fost dobândit de către F. prin donație de la Q., în anul 1932 (poziția B+3), iar prin încheierea nr. 630 din data de 24 martie 1941 s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea Trezoreriei Maghiare de Stat, în baza Ordinului nr. 1440/1941 (poziția B+6), după care, prin Încheierea nr. 964 din data de 15 februarie 1942 a fost restabilită situația de carte funciară anterioară încheierii din data de 24 martie 1941, în baza Sentinței nr. 4257/1941/4, pronunțată de Tribunalul Regal Târgu Mureș (pozițiile B+8,9, Dosar nr. x/289/2006 al Tribunalului Mureș).

Prin urmare, Tribunalul a reținut în mod corect că acest imobil a revenit în proprietatea F., nefiind întemeiată susținerea potrivit căreia, prin reinstaurarea administrației române în Transilvania de Nord, după Dictatul de la Viena, imobilul ar fi revenit de drept în proprietatea Statului Român, în baza Decretului-lege nr. 260/1945, o dovadă contrară celor afirmate de pârâta Regia Națională a Pădurilor T. fiind chiar exproprierea dispusă prin Decretul nr. 38 din data de 27 mai 1948 și Decizia Consiliului de Miniștri nr. 905 din data de 19 iunie 1948, acte care confirmă împrejurarea că, până la acel moment, Statul Român nu avea calitatea de proprietar, din care considerente nu corespunde realității nici justificarea dobândirii imobilului de către stat ca efect al actului de abdicare a regelui, din data de 6 septembrie 1940. În ceea ce privește calificarea dată de către pârâți acestei modalități de trecere a imobilului în patrimoniul Statului român, ca fiind un titlu legal și valabil, iar nu o preluare abuzivă, Curtea a constatat, în acord cu cele reținute de prima instanță, că, la acel moment, era în vigoare Constituția Republicii Populare Române din 13 aprilie 1948, care prin art. 8 recunoștea și garanta proprietatea particulară și dreptul de moștenire, iar potrivit dispozițiilor art. 10, se puteau face exproprieri doar pentru cauză de utilitate publică,

numai pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție, în același sens fiind și prevederile art. 481 C. civ. în vigoare. Cum în cauză, însă, nu s-a făcut dovada acordării vreunei despăgubiri în favoarea proprietarului deposedat, s-a reținut că instanța de fond a apreciat în mod corect sub aspectul existenței unei preluări abuzive, fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acel moment, motiv pentru care nu poate fi primită nici susținerea pârâtului Statul Român, în sensul că titlul valabil pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu l-ar constitui chiar decretul de expropriere.

Cu privire la apelul incident declarat de reclamant, din perspectiva criticilor invocate relativ la neacordarea integrală a cheltuielilor suportate pentru deplasarea apărătorului ales la sediul instanței, precum și a onorariului achitat pentru expertiza topografică administrată în cauză, instanța de apel a constatat că soluția primei instanțe este parțial nelegală. Astfel, în ceea ce privește cheltuielile de deplasare, s-a reținut că reclamantul a depus la ultimul termen de judecată mai multe bonuri de achiziționare combustibil, aferent deplasări