ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6341/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 20 mai 1997, în Dosarul nr. 5566/1997, reclamanții M.I.I., în nume propriu și în calitate de mandatar al lui V.M.S.E.M. și V.S.T. (moștenitorii defunctei surori a reclamantului - V.M.A.) au formulat plângere împotriva hotărârii Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 112/1995 Argeș, înregistrată în 18 martie 1997, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Argeș, I.C.D.P. Mărăcineni, R.A.A.P.S. și Primăria Mărăcineni, solicitând retrocedarea imobilelor situate în sat C., comuna Mărăcineni, județul Argeș, toate aparținând proprietarului M.N.I., autorul părților, moștenit de reclamanți.

În motivarea acțiunii, s-a susținut că prin hotărârea contestată s-a recunoscut lipsa oricărui titlu al statului, posesor al imobilelor revendicate, astfel că, în condițiile Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 11/1997, în art. 1 alin. (4)-(6) „(...) proprietatea reclamanților a rămas neștirbită”, părțile având acces la acțiunea în revendicare. Conform încheierii nr. 1795 din 10 aprilie 1998 pronunțată în Dosarul nr. 712/1998 al Curții Supreme de Justiție, a fost admisă cererea formulată de M.I.I., V.M.S.E.M., V.S.T. și S.A.C., cauza fiind strămutată la Judecătoria Sector 4, cu menținerea actelor procedurale îndeplinite anterior strămutării. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 la data de 02 iunie 1998, sub nr. 6548/1998.

La 04 martie 1999, pârâta R.A.A.P.P.S. a formulat cerere de chemare în judecată a altor persoane, în condițiile art. 57 C. proc. civ., respectiv a Ministerului de Finanțe, în calitate de reprezentant al Statului Român, proprietar al imobilului, pârâta fiind doar administratorul terenului; s-au invocat în drept și dispozițiile art. 12 alin. (4) și (5) din Legea nr. 213/1998, iar la același termen, instanța de fond a dispus citarea în cauză a Ministerului de Finanțe. La data de 14 octombrie 1999, contestatorul M.I.I. a depus o cerere precizatoare, în sensul că revendica toate bunurile cuprinse în acțiune și solicita admiterea excepției necompetenței materiale a judecătoriei, întrucât valoarea imobilului depășește 250.000.000 ROL.

S-a pronunțat sentința civilă nr. 9313 din 14 octombrie 1999, în Dosarul nr. 6548/1998, prin care s-a admis excepția de necompetență materială, cauza fiind declinată pentru soluționare pe fond în favoarea Tribunalului București. Pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, dosarul a fost înregistrat sub nr. 5366/1999. Pe cale reconvențională, R.A.A.P.P.S. a solicitat obligarea reclamantului-pârât la plata contravalorii investițiilor efectuate pe teren de către Statul Român, prin administratorii săi legali, astfel cum acesta rezultă din procesul-verbal de recepție finală din 04 septembrie 1997, constând în lucrări de modernizare la Vila M. încheiate la data 21 august 1996 și cuantificate la 540.986,94 ROL, din care: cheltuieli proiectare - 25.412.321 ROL; modernizare construcții - montaj 465.327.389 ROL; dotări - 50.247.232 ROL.

În final, se solicita actualizarea sumei de 540.986.942 ROL cu rata inflației. Conform încheierii de dezbateri de la 14 decembrie 1999, reclamantul, prin apărător, a declarat că renunță la judecată privind bunurile mobile. Pârâta-reclamantă R.A.A.P.P.S. și-a precizat cererea reconvențională la data 25 ianuarie 2000, în sensul obligării reclamantei-pârâte la plata sumei de 778.455.392 ROL, reprezentând contravaloarea lucrărilor de investiții efectuate la Vila M., conform facturilor detaliate în cerere. În dosar s-a pronunțat sentința civilă nr. 967 din 22 septembrie 2000, prin care a fost admisă excepția invocată de pârâta R.A.A.P.P.S., s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea principală și ca rămasă fără obiect cererea reconvențională.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții M.I.I. și S.A.C., iar urmare a decesului reclamantului V.S.T., la 05 octombrie 2000, au fost introduși în cauză moștenitorii acestuia, V.M.S.E.M. și V.C.V.A., potrivit certificatului de calitate de moștenitor din 22 martie 2001 emis de BNP B.V. Prin decizia civilă nr. 272A din 25 mai 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 15/2001, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către reclamanți, iar împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții M.I.I., S.A.C., V.M.S.E.M. și V.C.V.A., soluționat prin decizia civilă nr. 4220 din 26 noiembrie 2002 pronunțată în Dosarul nr. 3018/2001 al Curții Supreme de Justiție, în sensul admiterii recursului, casării hotărârii din apel, cât și a sentinței de fond și trimiterii cauzei spre rejudecare, Tribunalului București.

Astfel învestit, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a reînregistrat cauza sub nr. 1425/2003. Prin întâmpinare, pârâtul I.C.D.P. Mărăcineni, județul Argeș, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere că prin procesul-verbal de predare-primire din 25 septembrie 2002, în baza sentinței civile nr. 85 din 27 mai 2002 - definitivă și irevocabilă - pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 4842/2001, a predat moștenitorilor defunctului I.N., respectiv M.N.I., M.N.N. și M.O. cele două imobile și terenul aferent, situate în sat C., comuna Mărăcineni, județul Argeș; prin urmare, acest pârât susține că nu mai este proprietar al celor două imobile și nici posesor al acestora.

La termenul din 27 mai 2003, instanța a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I.C.D.P. Mărăcineni, excepție unită cu fondul. La data de 16 decembrie 2003, pârâta-reclamantă R.A.A.P.P.S. a depus precizări cu privire la cuantumul pretențiilor întrucât, din data de 25 ianuarie 2000 și până în prezent, au fost realizate și alte lucrări de investiții și reparații ce au sporit valoarea imobilului revendicat, totalizând 2.916.745.496 ROL, reprezentând: 1.092.861.066 ROL investiții; 1.341.790.926 ROL investiții realizate de Statul Român de la preluarea imobilului în proprietatea sa și până la trecerea în administrarea R.A.A.P.P.S.; 482.083.504 ROL reparații necesare și utile realizate de R.A.A.P.P.S.

Pârâtul I.C.D.P. Mărăcineni a invocat excepția puterii lucrului judecat în raport de sentința civilă nr. 85/2002 pronunțată în Dosarul nr. 4842/2/2001 al Tribunalului Argeș, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a ridicat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, respinsă de Tribunal prin încheierea de ședință de la 03 septembrie 2004. Prin „Note de concluzii”, formulate de reclamanta S.A.C., s-a invocat și prescripția dreptului la acțiune privind pretențiile solicitate pe cale reconvențională, cu mențiunea că statul, nefiind proprietar, întrucât deposedarea s-a făcut fără titlu, pârâta-reclamantă R.A.A.P.P.S. are doar un drept de creanță pentru eventualele lucrări necesare și utile realizate la imobilul revendicat, drept prescriptibil în termen de 3 ani, iar aceste lucrări au fost executate, conform concluziilor expertizei tehnice, anterior anului 1989. Pe parcursul soluționării cauzei, pârâta-reclamantă R.A.A.P.P.S.

a formulat cerere de mărire a câtimii obiectului cererii reconvenționale la suma de 14.605.355.663 ROL, reprezentând: 5.498.498.152 ROL valoarea actuală de circulație a lucrărilor de construcții executate de Statul Român, în perioada 1965-1989, și suma de 9.106.857.511 ROL, reprezentând valoarea actuală de circulație a lucrărilor efectuate de S.R.P. Olănești - R.A.A.P.P.S., de la preluare și până în anul 2004. Potrivit sentinței civile nr. 951 din 29 octombrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 1425/2003, au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile autorității de lucru judecat și ale lipsei calității procesuale active a reclamanților-pârâți, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, fiind admisă excepția lipsei calități procesuale pasive a pârâtului I.C.D.P.

Mărăcineni; prin hotărâre fost respinsă cererea principală precizată împotriva pârâtului I.C.D.P. Mărăcineni; s-a respins, ca neîntemeiată, cererea principală precizată; s-a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la acțiune privind pretențiile solicitate prin cererea reconvențională și s-a respins, ca rămasă fără obiect, cererea reconvențională precizată, fiind obligați reclamanții-pârâți la cheltuieli de judecată în cuantum de 199.155.567 RON către pârâta-reclamantă R.A.A.P.P.S. Instanța de fond s-a pronunțat prioritar, relativ la excepțiile invocate în cauză, reținând că excepția puterii de lucru judecat este neîntemeiată, dat fiind că nu există identitate de obiect, părți și cauză față de sentința civilă nr. 85 din 27 mai 2002 pronunțată în Dosarul nr. 4842/2001 al Tribunalului Argeș, hotărâre prin care s-a soluționat irevocabil acțiunea întemeiată pe Legea nr. 10/2001, prin care reclamanții M.N.I., M.N.N.

și M.O. au solicitat restituirea în natură a imobilelor ce au aparținut autorului lor, N.I.M., acțiune promovată în contradictoriu cu pârâtul I.C.D.P. Mărăcineni. Reclamanții, în calitate de moștenitori ai defunctului autor M.I.I., au justificat calitatea procesuală activă, în raport și de actele de proprietate depuse la dosar. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I.C.D.P. Mărăcineni a fost admisă, în raport de considerentele sentinței civile nr. 85 din 27 mai 2002 a Tribunalului Argeș și de împrejurarea că, în cauză, nu sunt dovezi în sensul că acest pârât ar mai deține vreun imobil revendicat de către reclamanți. Pe fondul acțiunii în revendicare, astfel cum a fost precizată, Tribunalul a reținut că, în temeiul H.G.

nr. 533/2002, Anexa nr. 3, Complexul M., situat în comuna Mărăcineni, județul Argeș, și alcătuit din: casă de oaspeți, castel de vânătoare, popicărie, casă țărănească, bazin de înot și terenul aferent în suprafață de 131.099 m.p., face parte din domeniul public al statului și aflat în administrarea pârâtei R.A.A.P.P.S. Au fost respinse argumentele pârâtei în legătură cu inalienabilitatea, imprescriptibilitatea și insesizabilitatea domeniului public în considerarea prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, conform cărora instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului în situația bunurilor preluate de stat și revendicate de foștii proprietari. Tribunalul a respins acțiunea principală, reținând că nu s-a făcut dovada identității depline a tuturor imobilelor, precum și a suprafeței de teren pretinse în acțiune și imobilele corespunzătoare din titlul de proprietate al autorului reclamanților.

În exercitarea rolului activ, în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., Tribunalul a pus în discuție necesitatea efectuării unei expertize imobiliare de identificare a terenurilor și construcțiilor revendicate, probă ce nu a fost administrată față de opoziția reclamanților și lipsa achitării onorariului pentru expert. În legătură cu cererea reconvențională, prima instanță s-a pronunțat în sensul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de reclamanții-pârâți, dat fiind că prescripția, în condițiile arte 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, corelat cu arte 1886 C. civ., începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, ceea ce în cauză corespunde cu data admiterii acțiunii în revendicare.

Față de soluția pronunțată relativ la acțiunea principală, au fost respinse și celelalte aspecte din cererea reconvențională. Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel reclamanții M.I.I., V.M.S.E.M. și V.C.A.V., precum și reclamanta S.A.C., invocând nelegalitatea hotărârii. Prin decizia civilă nr. 855 din 18 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-au admis apelurile formulate de apelanții-reclamanți S.A.C., M.I.I., V.M.S.E.M. și V.C.A.V. și, în consecință, s-a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că s-a admis acțiunea principală precizată; s-au omologat rapoartele de expertiză efectuate de către experții D.M.A.

și P.P.; au fost obligați pârâți-reclamanți R.A.A.P.P.S., Ministerul Finanțelor Publice, Primăria comunei Mărăcineni să lase reclamanților-pârâți, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul situat în comuna Mărăcineni, județul Argeș, Complex M., compus din 13113 ha teren și următoarele construcții: construcții vechi: vilă P+1, castel de vânătoare P+1, chioșc P, cabană P, capelă P, cabină poartă P, chioșc în cruce, cavou și construcții noi: casă de serviciu P+1, popicărie, centrală termică P, piscină, rezervor P, stație decantare P, cabină pompe P, cabină poartă P, identificate în raportul de expertiză efectuat de expertul D.M.A.; s-a admis cererea reconvențională și au fost obligați reclamanții-pârâți la plata sumei de 135.700 euro în echivalentul în RON la data efectuării plății, reprezentând valoarea de circulație a lucrărilor de construcții efectuate în perioada 1965-1989, conform raportului de expertiză întocmit de expertul P.P.; s-au păstrat celelalte mențiuni ale sentinței civile apelate privind respingerea excepțiilor.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat în 1914, imobilele revendicate din sat C., comuna Mărăcineni, județul Argeș, au fost dobândite în proprietate de către M.N.I. de la tatăl său M.N.. Terenul revendicat de reclamanți se identifică cu terenul din actul de vânzare, Moșia de la pct. B - Moșia C., cu toate îmbunătățirile și împreună cu pădurea situată în comun G., în suprafață totală de 14 hectare. Totodată, același expert a stabilit că terenul se poate identifica și după formularul pentru Evaluarea și Inventarierea Patrimoniului aflat în Dosarul nr. 49/1949, Tabelul 1, al Prefecturii Județului Muscel, astfel că din confruntarea vecinătăților și dimensiunilor terenului, s-a constatat că acestea corespund în totalitate cu terenul revendicat.

Cu ocazia efectuării expertizei, părțile au fost de acord cu identificarea terenului în cauză ca poziție, iar pe acest teren, același expert a identificat următoarele construcții: construcții vechi: vilă P+1, castel de vânătoare P+1, chioșc P, cabană P, capelă P, cabină poartă P, chioșc în cruce, cavou și construcții noi: casă de serviciu P+1, popicărie, centrală termică P, piscină, rezervor P, stație decantare P, cabină pompe P, cabină poartă P. Suprafața de teren ocupată de clădiri, precum și căile de acces au fost delimitate prin documentația pentru H.G. nr. 834/1991 și prin documentația cadastrală pe planul de amplasament și delimitare a bunului imobil. Imobilul a fost preluat prin procesul verbal aflat în Dosarul nr. 49/1949 al Prefecturii Județului Muscel, iar, în prezent, prin acte succesive de transmitere, acesta se află în folosința pârâtei.

Împotriva deciziei respective, în termen legal, au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. București, Primăria comunei Mărăcineni, județul Argeș, și R.A.A.P.P.S., solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 951 din 29 octombrie 2004 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Prin încheierea din 01 octombrie 2010, Înalta Curte a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții M.T. și M.N.P., în interesul recurentei-pârâte R.A.A.P.P.S.

București, în condițiile în care, prin cererea de intervenție formulată, intervenienții sprijină motivul de recurs formulat de aceasta referitor la faptul că imobilul aflat în litigiu a fost notificat în baza Legii nr. 10/2001 de către intervenienți, în calitate de moștenitori ai autorului M.N., frate cu autorul reclamanților, precum și faptul că terenul pe care se află construcțiile în litigiu au aparținut autorului M.N. și nu autorului reclamanților. Analizând recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Primăria comunei Mărăcineni și R.A.A.P.P.S., Înalta Curte a constatat că sunt nefondate. Astfel, în ceea ce privește recursul declarat de primul pârât, s-a constatat că este nefondat întrucât instanța de apel a reținut, în mod corect, în cauză, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice.

A fost considerat nefondat și recursul declarat de pârâta Primăria comunei Mărăcineni, județul Argeș, avându-se în vedere următoarele considerente: Prin efectul deciziei recurate, care este definitivă, reclamanții posedă „un bun” în sensul art. 1 din primul Protocol adițional la Convenție și în conformitate cu jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. În același timp, sunt nefondate susținerile recurentei potrivit cărora, reclamanții trebuia să facă dovada dreptului de proprietate cu un titlu de proprietate raportat la dispozițiile Decretului-Lege nr. 115/1938. Cu alte cuvinte, recurenta a susținut că actul de proprietate invocat de reclamanți în susținerea acțiunii în revendicare, pentru a putea face dovada dreptului de proprietate, trebuie să fie înscris în cartea funciară.

În ceea ce privește critica potrivit căreia reclamanții nu au reușit să facă dovada identității depline a tuturor imobilelor, precum și a suprafeței de teren pretinse în acțiune, s-a constatat faptul că nu putea fi supusă cenzurii instanței de recurs, neputând fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate, întrucât reprezinta un aspect de netemeinicie și nu de nelegalitate. Aceasta întrucât s-a referit la situația de fapt reținută de instanțele anterioare, în raport de materialul probatoriu administrat în cauză, situație de fapt care nu mai putea fi schimbată în cadrul instanței de recurs, în condițiile în care dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. au fost abrogate expres prin prevederile art. 1 pct. 112 din O.U.G.

nr. 138/2000. Referitor la calitatea recurentei de a sta în proces, s-a reținut că aceasta justifica legitimarea procesuală pasivă, atâta timp cât imobilul în litigiu se află pe teritoriul comunei Mărăcineni. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta R.A.A.P.P.S., s-a constatat faptul că era neîntemeiat în ceea ce privește critica formulată având ca obiect greșita soluționare, prin admitere, a acțiunii civile în revendicare formulată de către reclamanți. Astfel, dreptul de proprietate al apelanților-reclamanți privind imobilele revendicate, cât și vocația la bunurile revendicate, constituiau aspecte care au fost reținute de către instanța de apel, pe baza probelor administrate în cauză.

În ceea ce privește dovada dreptului de proprietate, aceasta s-a făcut prin actul de vânzare-cumpărare autentificat în 1914 prin care imobilele aflate în litigiu situate în comuna Mărăcineni, sat C., județul Argeș, au fost dobândite în proprietate de către M.N.I. de la tatăl său, N.M. Referitor la actul de partaj voluntar din 03 martie 1947, care a avut loc între N.M. și I.M.M., după autorii M.N. și M.N.M., instanța de apel a reținut că se referea la o altă moșie decât cea din litigiu, respectiv moșia „V.”, „B.” și „G.”, „V.R.” și „O.”, „P.O.”. Or, terenul în litigiu menționat în actul de vânzare-cumpărare din anul 1914 privește moșia „G.” sau „F.”, alături de moșia „M.V.” cei zice și „D.”, ce a aparținut autorului M.N., transmisă în proprietate fiului său, M.N.I., (autorul reclamanților).

În al doilea rând, vocația reclamanților referitor la revendicarea imobilelor aflate în litigiu a rezultat din actele de stare civilă și din certificatul de moștenitor din 10 aprilie 1967 emis de pe urma defunctului M.I.I., potrivit cărora autorul N.M. a avut doi copiii, pe M.N.I. (autorul reclamanților) și N.M., prima ramură a familiei M., respectiv cea decurgând din autorul reclamanților (M.N.I.), fiind îndreptățită să solicite imobilele aflate în litigiu câtă vreme acțiunea în revendicare s-a întemeiat pe actul de vânzare-cumpărare nominalizat mai sus și prin care s-a dobândit imobilul respectiv. Referitor la susținerile recurentei privind terenul acordat prin sentința civilă nr. 85 din 27 mai 2002 a Tribunalului Argeș pronunțată în Dosarul nr. 4842/2002, Curtea de apel a reținut că se referă la un alt imobil care nu se suprapune cu terenul revendicat de reclamanți, fiind învecinat cu imobilul aflat în litigiu.

Prin hotărârea respectivă, moștenitorilor autorului M.N. li s-a restituit un alt imobil decât cel aflat în litigiu, imobil format din construcții cu destinație de locuit și teren aferent, astfel încât s-a constatat că nu există identitate între acest imobil și cel revendicat de către reclamanți. Pe de altă parte, deși intervenienții au urmat procedura instituită de Legea nr. 10/2001, în sensul că au formulat notificare prin care au solicitat restituirea bunurilor care au aparținut autorului lor, inclusiv pentru conacul situat în comuna Mărăcineni, sat M., județul Argeș, prin decizia emisă R.A.A.P.P.S. le-a respins cererea pe baza considerentelor potrivit cărora imobilul intitulat „Complexul M.” a aparținut în proprietate celeilalte ramuri a familiei M., respectiv autorului reclamanților, M.N.I.

În realitate însă, deși s-au invocat dispozițiile alt. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în susținerea primelor două motive de recurs referitoare la dreptul de proprietate al apelanților- reclamanți privind imobilele revendicate, cât și în ceea ce privește identificarea acestora, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat faptul că privesc chestiuni de netemeinicie și nu de nelegalitate, atâta vreme cât se critică situația de fapt reținută de către instanța de apel pe baza materialului probatoriu administrat în cauză, astfel cum a fost redată mai sus.

Astfel, critica referitoare la faptul că nu există identitate între construcțiile și terenul ce formează actualul Complex M. și imobilele similare incluse în actul de proprietate invocat; că terenul revendicat de reclamanți se identifică cu terenul din actul de vânzare, moșia de la pct. B - Moșia Ciumești (Furduiasca), cu toate îmbunătățirile și împreună cu pădurea situată în comuna Micești în suprafață totală de 14 ha.; că terenul se poate identifica și după formularul pentru Evaluare și Inventarierea Patrimoniului aflate în Dosarul nr. 49/1949, Tabelul nr. 1 al Prefecturii județului Muscel, precum și faptul că dovada dreptului de proprietate a autorului M.N.I. asupra imobilului revendicat s-a realizat pe baza procesului-verbal încheiat la data de 02 martie 1949 la Ciumești – Muscel reprezintă aspectele de netemeinicie și nu de nelegalitate.

Toate aceste critici privesc, în realitate, situația de fapt care, în prezent, în actuala structură a recursului, aceea a unei căi extraordinare de atac nu au mai putut fi cenzurate, în condițiile în care au pus în discuție chestiuni de fapt stabilite cu caracter definitiv de către instanța de apel. Recursul declarat de pârâtă a fost, însă, considerat întemeiat în ceea ce privește motivele de recurs referitoare la cererea reconvențională formulată în cauză, din perspectiva arte 304 pct. 7 C. proc. civ., reținându-se că au fost încălcate în acest sens dispozițiile arte 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nearătarea în considerentele hotărârii a motivelor de fapt și de drept care au dus la soluția pronunțată, a făcut imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalității hotărârii, nemotivarea acesteia echivalând cu o necercetare a fondului pricinii.

Cererea reconvențională formulată de pârâtă, având ca obiect despăgubiri, a privit două aspecte și anume cel referitor la obligarea reclamanților de a plăti contravaloarea construcțiilor noi efectuate de Statul Român ulterior preluării, cât și cel referitor la contravaloarea cheltuielilor necesare și utile efectuate și necesare întreținerii complexului imobiliar de la data preluării și până în anul 1989, iar instanța de apel a dispus obligarea reclamanților doar la plata sumei reprezentând contravaloarea la valoarea actuală de circulație a lucrărilor de construcții noi efectuate în perioada 1965-1989, fără însă a motiva de ce a fost acordată doar această contravaloare și de ce nu a fost acordată și contravaloarea cheltuielilor necesare și utile.

S-a considerat că se impunea, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7, coroborate cu art. 312 alin. (5) C. proc. civ., admiterea recursului declarat de către pârâta R.A. AP.P.S., casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea spre rejudecare, la instanța de apel a cererii reconvenționale formulată de aceeași pârâtă, în ceea ce privește solicitarea de acordare a îmbunătățirilor aduse imobilelor - construcții vechi aflate în litigiu, întrucât dispozitivul deciziei recurate, prin care reclamanta a fost obligată la plata sumei de 135.700 euro, echivalent în lei la data efectuării plății, reprezentând valoarea de circulație a lucrărilor de construcții noi efectuate în perioada 1965-1989, nu a fost recurat de către reclamanți, ca de altfel întreaga decizie, astfel încât soluționarea cererii reconvenționale, sub aspectul arătat, a intrat în puterea lucrului judecat.

S-a reținut că în rejudecarea cererii reconvenționale, se vor avea în vedere și celelalte susțineri ale pârâtei, referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 997 C. civ.; se va stabili dacă toate îmbunătățirile aduse imobilelor vechi au reprezentat cheltuieli necesare și utile dacă au sau nu un caracter voluptoriu, cât și perioada pentru care trebuie acordată contravaloarea acestor cheltuieli necesare și utile efectuate de Statul Român, în condițiile în care s-a contestat faptul că perioada limită de acordare a despăgubirilor este reprezentată de anul 1989, cheltuielile necesare cu întreținerea Complexului M. fiind efectuate și după anul 1990. Prin decizia nr. 5300 din 15 octombrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 3603/2/2005 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a admis recursul declarat de pârâta R.A.A.P.P.S.

împotriva deciziei civile nr. 855 din 18 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a casat, în parte, decizia atacată, în sensul că, s-a trimis spre rejudecare, la instanța de apel, cererea reconvențională formulată de aceeași pârâtă, în ceea ce privește solicitarea de acordare a îmbunătățirilor aduse imobilelor - construcții din litigiu și s-au menținut celelalte dispoziții ale deciziei. Totodată, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. București, și Primăria comunei Mărăcineni, prin Primar, împotriva aceleiași decizii și s-a respins și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții M.T.

și M.N.P., în interesul recurentei-pârâte R.A.A.P.P.S. Rejudecând apelul, cu privire la solicitarea contravalorii îmbunătățirilor din cuprinsul cererii reconvenționale formulată de către pârâta R.A.A.P.P.S., după casarea deciziei apelate și trimiterea spre rejudecare a cererii reconvenționale, numai cu privire la solicitarea acordării îmbunătățirilor, Curtea de apel, a reținut: 1. În ceea ce privește aplicarea sau nu în cauză a dispozițiilor art. 997 C. civ., Curtea de apel a constatat următoarele: Potrivit art. 993 C. civ., acela care din eroare, crezându-se debitor a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului, textul consacrând așadar dreptul la restituire, ce aparține solvensului.

La rândul său, art. 992 C. civ. instituie obligația de restituire a accipiensului, stabilind că cel care din eroare sau cu știință primește ceea ce nu-i este datorat, este obligat să-l restituie celui de la care l-a primit. Așadar, pentru a se naște un raport juridic în temeiul căruia accipiensul să fie obligat la restituirea către solvens a ceea ce a primit, este necesară întrunirea mai multor condiții, printre care aceea că prestația pe care solvensul a executat-o să fi avut semnificația operației juridice a unei plăți, să fi fost făcută, așadar, cu titlu de plată, indiferent de obiectul ei. În cazul în care plata a constatat în efectuarea de către solvens: R.A.A.P.P.S. a unor îmbunătățiri la un imobil care aparține lui accipiens, restituirea cheltuielilor nu se va putea face în cadrul plății nedatorate, ci prin prisma invocării îmbogățirii fără justă cauză.

Pe de altă parte, din analiza art. 997 C. civ., reiese că această dispoziție legală se referă la o altă ipoteză decât cea avută în vedere în litigiul de față. Astfel, art. 997 C. civ., expune situația în care plata lucrului nedatorat, poate da naștere la obligații și în sarcina solvensului, deci a R.A.A.P.P.S. Potrivit art. 997 C. civ., el, solvensul, va fi ținut să restituie accipiensului cheltuielile făcute cu conservarea lucrului sau cele care au dus la o sporire a valorii sale, deci a cheltuielilor necesare și utile. Acest text legal nu este așadar aplicabil în litigiul dedus judecății, întrucât el se referă la obligații ale solvensului și nu ale accipiensului. În cauză, deci restituirea cheltuielilor urma a se face prin prisma invocării îmbogățirii fără justă cauză.

Putem defini îmbogățirea fără justă cauză ca fiind faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic. Din acest fapt juridic se naște obligația pentru cel care își vede mărit patrimoniul său, de a restitui în limita măririi, către cel care și-a diminuat patrimoniul. În litigiul dedus judecății au fost întrunite atât condițiile materiale, cât și condițiile juridice ale intentării acțiunii în restituire și anume: Pârâta-reclamantă R.A.A.P.P.S. a efectuat lucrările de îmbunătățire la imobilul proprietatea reclamanților pârâți, care au condus la mărirea valorii patrimoniului acestora din urmă, și ca o consecință și la micșorarea patrimoniului R.A.A.P.P.S., prin efectuarea cheltuielilor a căror restituire se solicită.

De asemenea, nu există un temei legitim al măririi de patrimoniu care a fost generată și nu există un alt mijloc juridic pentru recuperarea de către cel care și-a micșorat patrimoniul, a pierderii suferite. 2. În ceea ce privește aspectul care trebuie lămurit, dacă toate îmbunătățirile aduse imobilelor vechi au reprezentat cheltuieli necesare și utile sau dacă au un caracter voluptoriu, Curtea de apel, a reținut următoarele: Cheltuielile necesare sunt acele cheltuieli care au trebuit să fie făcute neapărat, pentru însăși conservarea lucrului, iar cheltuielile utile sau ameliorările sunt acelea care sporesc valoarea lucrului. Lucrările efectuate, îmbunătățirile aduse la imobile care au fost pretinse și menționate de către R.A.A.P.P.S.

au fost constatate ca fiind executate și descrise de către expertul tehnic judiciar arhitectul P.P., în cadrul probei încuviințată și administrată: expertiza tehnică judiciară. Prin raportul de expertiză necontestat a fost stabilit caracterul necesar și util al cheltuielilor efectuate cu îmbunătățiri aduse imobilului, astfel încât acest lucru nu mai poate fi readus în discuție. Lucrările executate au reprezentat cheltuieli necesare și utile, ele făcând să crească valoarea imobilelor, aspect reliefat de către expert în lucrarea întocmită de acesta. Reclamanții-pârâți nu au făcut obiecțiuni la raportul de expertiză privind calificarea acestor cheltuieli, cât și cuantumul stabilit de către expert, însușindu-și așadar pe deplin punctul de vedere al expertului.

3. Referitor la perioada pentru care trebuie acordată contravaloarea acestor cheltuieli necesare și utile, Curtea de apel, a reținut următoarele considerente: Contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului, construcții vechi, situat în comuna Mărăcineni, județul Argeș, Complex M., au fost acordate prin obligarea reclamanților-pârâți la plata acestor cheltuieli către pârâta-reclamantă R.A.A.P.P.S. pentru perioada septembrie 1994-septembrie 2002, în sumă totală de 910.685,75 RON potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit.

Curtea de Apel București a considerat că despăgubirile privind cheltuielile necesare și utile ca și întindere în timp, trebuie acordate până la momentul la care instanța a dispus restituirea lucrului revendicat, acesta fiind momentul când în patrimoniul reclamanților apare un dezechilibru patrimonial prin mărirea patrimoniului acestora, în detrimentul celui al lui R.A.A.P.P.S., situație în care se naște un raport juridic obligațional, în temeiul căruia cei al căror patrimoniu s-a mărit și anume reclamanții au devenit debitorii obligației de restituire către cel căruia în mod corespunzător i s-a micșorat patrimoniul și a devenit creditorul aceleiași obligații. Față de considerentele expuse, Curtea de apel, conform art. 296 C. proc.

civ., în rejudecarea apelului după casare, urmare a admiterii apelurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 951 și a schimbării în parte a sentinței apelate, a admis cererea reconvențională și sub aspectul contravalorii îmbunătățirilor, obligându-i pe reclamanții-pârâți la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului - construcții vechi situate în comuna Mărăcineni, județul Argeș, Complex M., îmbunătățiri efectuate în perioada septembrie 1994-septembrie 2002, în sumă totală de 910.685,75 RON. Conform art. 274 C. proc. civ., instanța a obligat pe reclamanții-pârâți la cheltuieli de judecată către pârâta-reclamantă în cuantum total de 13.416,35 RON, reprezentând 11.916,35 RON taxă de timbru, calculată în raport de legea în vigoare la data când a fost plătită, cât și 1.500 RON onorariu de expert.

Prin decizia civilă nr. 754 din 20 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în rejudecarea apelului, după casare, urmare a admiterii apelurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 951/2004 și a schimbării în parte a sentinței; a admis cererea reconvențională și sub aspectul contravalorii îmbunătățirilor - reclamanții-pârâți au fost obligați la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului - construcții vechi situate în comuna Mărăcineni, județul Argeș, complex M. Împotriva deciziei civile mai sus menționată au declarat recurs subscrișii: S.A.C., M.I.I., V.M.S.E.M. și V.C.A.V., intimați-pârâți în cauză, criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. deoarece: Judecând în fond-apel, după casare, Curtea de Apel București a constatat că, deși în speță nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 997 C. civ. anterior, totuși a admis cererea reconvențională, pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză, care ar opera în favoarea pârâtei-reclamante. Recursul este fondat, pentru următoarele considerente: În speță, prin decizia nr. 5300 din 15 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a casat în parte decizia nr. 855/2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, printre altele, spre a se verifica susținerile pârâtei-reclamante R.A.A.P.P.S. referitoare la aplicabilitatea în speță a temeiului juridic invocat de pârâta-reclamantă pentru obținerea contravalorii îmbunătățirilor, respectiv art. 997 C. civ.

anterior. Totodată, se reține faptul că, judecând în fond-apel, după casare, Curtea de Apel București a constatat că, deși în speță nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 997 C. civ. anterior, totuși a admis cererea reconvențională, pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză, care ar opera în favoarea pârâtei-reclamante. Invocarea unui alt temei de drept, fără a fi pus în discuția părților, se încalcă principiul contradictorialității și dreptul la apărare, deoarece niciuna dintre părți nu au discutat și nu s-au pronunțat asupra îmbogățirii fără justă cauză. Instanța de recurs nu poate hotărâi asupra fondului pricinii, măsură posibilă potrivit art. 314 C. proc. civ., numai în cazul în care împrejurările de fapt ale cauzei au fost stabilite pe deplin, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.

Toate acestea impun casare cu trimitere a cauzei în temeiul art. 313 C. proc. civ., spre o nouă judecată, instanței care a pronunțat hotărârea casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții S.A.C., M.I.I., V.M.S.E.M. și V.C.A.V. împotriva deciziei civile nr. 754A din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași Curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2012.