ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5300/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5300/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Pitești la data de 20 mai 1997, în Dosarul nr. 5566/1997,

reclamanții M.I.I., în nume propriu și în calitate de mandatar al lui V.M., S.M.

și V.S.T. (moștenitorii defunctei surori a reclamantului – V.M.A.) au formulat

plângere împotriva Hotărârii Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 112/1995

Argeș, înregistrată sub nr. 427 din 18 martie 1997, în contradictoriu cu

pârâții Consiliul Județean Argeș, I.C.P.P. Mărăcineni, R.A. „Administrația

Protocolului de Stat" și Primăria Mărăcineni, solicitând retrocedarea

imobilelor situate în sat Ciumești, comuna Mărăcineni, județul Argeș, toate

aparținând proprietarului M.N.I., autorul părților, moștenit de reclamanți.

În motivarea

acțiunii, s-a susținut că prin hotărârea contestată s-a recunoscut lipsa

oricărui titlu al statului, posesor al imobilelor revendicate, astfel că, în

condițiile Normelor Metodologice aprobate prin H.G. nr. 11 din 29 ianuarie 1997,

în art. 1, alin. (4) - 6, „proprietatea reclamanților a rămas neștirbită",

părțile având acces la acțiunea în revendicare.

Conform încheierii nr.

1795 din 10 aprilie 1998 pronunțată în Dosarul nr. 712/1998 al Curții Supreme

de Justiție, a fost admisă cererea formulată de M.I., M.V.S.M., V.T.S. și S.A.C.,

cauza fiind strămutată la Judecătoria Sector 4, cu menținerea actelor

procedurale îndeplinite anterior strămutării.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 la data de 2 iunie 1998, sub nr. 6548/1998.

La 4 martie 1999,

pârâta R.A. – A.P.P.S. a formulat cerere de chemare în judecată a altor

persoane, în condițiile art. 57 C. proc. civ., respectiv a Ministerului de

Finanțe, în calitate de reprezentant al Statului Român, proprietar al

imobilului, pârâta fiind doar administratorul terenului; s-au invocat în drept

și dispozițiile art. 12 alin. (4) și (5) din Legea nr. 213/1998, iar la același

termen, instanța de fond a dispus citarea în cauză a Ministerului de Finanțe.

La data de 14

octombrie 1999, contestatorul I.M. a depus o cerere precizatoare în sensul că

revendică toate bunurile cuprinse în acțiune și solicită admiterea excepției

necompetenței materiale a judecătoriei, întrucât valoarea imobilului depășește

250 milioane lei.

S-a pronunțat

sentința civilă nr. 9313 din 14 octombrie 1999, în Dosarul nr. 6548/1998, prin

care s-a admis excepția de necompetență materială, cauza fiind declinată pentru

soluționare pe fond în favoarea Tribunalului București.

Pe rolul Tribunalului

București, secția a III-a civilă, Dosarul a fost înregistrat sub nr. 5366/1999.

Pe cale

reconvențională, R.A. - A.P.P.S. a solicitat obligarea reclamantului-pârât la

plata contravalorii investițiilor efectuate pe teren de către Statul Român,

prin administratorii săi legali, astfel cum acesta rezultă din procesul-verbal

de recepție finală nr. 11 din 4 septembrie 1997, constând în lucrări de

modernizare la Vila M. încheiate la data de 21 august 1996 și cuantificate la

540.986.94 lei, din care: cheltuieli proiectare - 25.412.321 lei; modernizare

construcții-montaj - 465.327.389 lei; dotări - 50.247.232 lei.

În final, se solicită

actualizarea sumei de 540.986.942 lei cu rata inflației.

Conform încheierii de

dezbateri de la 14 decembrie 1999, reclamantul, prin apărător, a declarat că

renunță la judecată privind bunurile mobile.

Pârâta-reclamantă R.A.

- A.P.P.S. și-a precizat cererea reconvențională la data 25 ianuarie 2000, în

sensul obligării reclamantei-pârâte la plata sumei de 778.455.392 lei,

reprezentând contravaloarea lucrărilor de investiții efectuate la Vila M.,

conform facturilor detaliate în cerere.

În dosar s-a pronunțat

sentința civilă nr. 967 din 22 septembrie 2000, prin care a fost admisă

excepția invocată de pârâta R.A. – A.P.P.S., s-a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea principală și ca rămasă fără obiect cererea reconvențională.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel reclamanții I.M. și S.A., iar urmare a decesului

reclamantului V.S.T., la 5 octombrie 2000, au fost introduși în cauză

moștenitorii acestuia, V.M.S.E.M. și C.V.V.A., potrivit certificatului de

calitate de moștenitor nr. 4 din 22 martie 2001 emis de BNP – V.B.

Prin Decizia civilă nr.

272/ A din 25 mai 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă,

în Dosarul nr. 15/2001, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către

reclamanți, iar împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții I.I.M.,

S.A.C., V.M.S.E.M. și V.C.V.A., soluționat prin Decizia civilă nr. 4220 din 26

noiembrie 2002 pronunțată în Dosarul nr. 3018/2001 al Curții Supreme de

Justiție, în sensul admiterii recursului, casării hotărârii din apel, cât și a

sentinței de fond și trimiterii cauzei spre rejudecare, Tribunalului București.

Astfel învestit,

Tribunalul București, secția a III-a civilă a reînregistrat cauza sub nr. 1425/2003.

Prin întâmpinare,

pârâtul Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni,

județul Argeș a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având

în vedere că prin procesul-verbal de predare-primire din 25 septembrie 2002, în

baza sentinței civile nr. 85 din 27 mai 2002 - definitivă și irevocabilă -

pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 4842/2001, a predat

moștenitorilor defunctului I.N., respectiv M.N.I., M.N.N. și M.O. cele două

imobile și terenul aferent, situate în sat Ciumești, comuna Mărăcineni, județul

Argeș; prin urmare, acest pârât susține că nu mai este proprietar al celor două

imobile și nici posesor al acestora.

La termenul din 27

mai 2003, instanța a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului I.C.D.P. Mărăcineni, excepție unită cu fondul.

La data de 16

decembrie 2003, pârâta-reclamantă R.A. – A.P.P.S. a depus precizări cu privire

la cuantumul pretențiilor întrucât, din data de 25 ianuarie 2000 și până în

prezent, au fost realizate și alte lucrări de investiții și reparații ce au

sporit valoarea imobilului revendicat, totalizând 2.916.745.496 lei,

reprezentând: 1.092.861.066 lei investiții; 1.341.790.926 lei investiții

realizate de Statul Român de la preluarea imobilului în proprietatea sa și până

la trecerea în administrarea R.A. – A.P.P.S.; 482.083.504 lei reparații

necesare și utile realizate de R.A. - A.P.P.S.

Pârâtul Institutul de

Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni a invocat excepția puterii

lucrului judecat în raport de sentința civilă nr. 85/2002 pronunțată în Dosarul

nr. 4842/2/2001 al Tribunalului Argeș, iar pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice a ridicat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, respinsă de

Tribunal prin încheierea de ședință de la 3 septembrie 2004.

Prin „Note de

concluzii" formulate de reclamanta S.A.C., s-a invocat și prescripția

dreptului la acțiune privind pretențiile solicitate pe cale reconvențională, cu

mențiunea că statul, nefiind proprietar, întrucât deposedarea s-a făcut fără

titlu, pârâta-reclamantă R.A. – A.P.P.S. are doar un drept de creanță pentru

eventualele lucrări necesare și utile realizate la imobilul revendicat, drept

prescriptibil în termen de 3 ani, iar aceste lucrări au fost executate, conform

concluziilor expertizei tehnice, anterior anului 1989.

Pe parcursul

soluționării cauzei, pârâta-reclamantă R.A. - A.P.P.S. a formulat cerere de

mărire a câtimii obiectului cererii reconvenționale la suma de 14.605.355.663

lei, reprezentând: 5.498.498.152 lei valoarea actuală de circulație a

lucrărilor de construcții executate de Statul Român, în perioada 1965 – 1989,

și suma de 9.106.857.511 lei, reprezentând valoarea actuală de circulație a

lucrărilor efectuate de S.R.P. Olănești – R.A. A.P.P.S., de la preluare și până

în anul 2004.

Potrivit sentinței

civile nr. 951 din 29 octombrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția

a III-a civilă, în Dosarul nr. 1425/2003, au fost respinse, ca neîntemeiate,

excepțiile autorității de lucru judecat și a lipsei calității procesuale active

a reclamanților-pârâți, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, fiind

admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I.C.D.P. -

Mărăcineni; prin hotărâre a fost respinsă cererea principală precizată

împotriva pârâtului Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură

Mărăcineni; s-a respins, ca neîntemeiată, cererea principală precizată; s-a

respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la acțiune privind

pretențiile solicitate prin cererea reconvențională și s-a respins, ca rămasă

fără obiect, cererea reconvențională precizată, fiind obligați

reclamanții-pârâți la cheltuieli de judecată în cuantum de 199.155.567 lei

către pârâta-reclamantă R.A. – A.P.P.S.

Instanța de fond s-a

pronunțat prioritar, relativ la excepțiile invocate în cauză, reținând că

excepția puterii de lucru judecat este neîntemeiată, dat fiind că nu există

identitate de obiect, părți și cauză față de sentința civilă nr. 85 din 27 mai 2002

pronunțată în Dosarul nr. 4842/2001 al Tribunalului Argeș, hotărâre prin care

s-a soluționat irevocabil acțiunea întemeiată pe Legea nr. 10/2001, prin care

reclamanții M.N.I., M.N.N. și M.O. au solicitat restituirea în natură a

imobilelor ce au aparținut autorului lor, N.I.M., acțiune promovată în

contradictoriu cu pârâtul I.C.D.P. - Mărăcineni.

Reclamanții, în

calitate de moștenitori ai defunctului autor I.M., au justificat calitatea

procesuală activă, în raport și de actele de proprietate depuse la dosar.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului I.C.D.P. - Mărăcineni fost admisă, în

raport de considerentele sentinței civile nr. 85 din 27 mai 2002 a Tribunalului

Argeș și de împrejurarea, că în cauză, nu sunt dovezi în sensul că acest pârât

ar mai deține vreun imobil revendicat de către reclamanți.

Pe fondul acțiunii în

revendicare, astfel cum a fost precizată, Tribunalul a reținut că, în temeiul H.G.

nr. 533/2002, anexa 3 poziția 24, Complexul M. situat în comuna Mărăcineni,

județul Argeș și alcătuit din: casă de oaspeți, castel de vânătoare, popicărie,

casă țărănească, bazin de înot și terenul aferent în suprafață de 131.099 mp,

face parte din domeniul public al statului și aflat în administrarea pârâtei

R.A. A.P.P.S.

Au fost respinse

argumentele pârâtei în legătură cu inalienabilitatea, imprescriptibilitatea și

insesizabilitatea domeniului public în considerarea prevederilor art. 6 din

Legea nr. 213/1998, conform cărora instanțele judecătorești sunt competente să

stabilească valabilitatea titlului în situația bunurilor preluate de stat și

revendicate de foștii proprietari.

Tribunalul a respins

acțiunea principală, reținând că nu s-a făcut dovada identității depline a

tuturor imobilelor, precum și a suprafeței de teren pretinse în acțiune și

imobilele corespunzătoare din titlul de proprietate al autorului reclamanților.

În exercitarea

rolului activ, în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., Tribunalul a pus în

discuție necesitatea efectuării unei expertize imobiliare de identificare a

terenurilor și construcțiilor revendicate, probă ce nu a fost administrată față

de opoziția reclamanților și lipsa achitării onorariului pentru expert.

În legătură cu

cererea reconvențională, prima instanță s-a pronunțat în sensul respingerii

excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de reclamanții-pârâți, dat

fiind că prescripția, în condițiile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958,

corelat cu art. 1886 C. civ., începe să curgă de la data nașterii dreptului la

acțiune, ceea ce în cauză corespunde cu data admiterii acțiunii în revendicare.

Față de soluția

pronunțată relativ la acțiunea principală, au fost respinse și celelalte

aspecte din cererea reconvențională.

Împotriva acestei

hotărâri, au declarat apel reclamanții M.I.I., V.M.S.E.M. și V.C.A.V., precum

și reclamanta S.A.C., invocând nelegalitatea hotărârii după cum urmează:

Reclamanții M.I.I., V.M.S.E.M.

și V.C.A.V., au susținut că, la fond, nu s-a făcut dovada identității depline a

tuturor imobilelor și a suprafeței de teren aferente și revendicate prin

acțiune, deși acestea sunt identice cu cele din actele de proprietate ale

autorului părților și procesul verbal de preluare din 2 martie 1949, astfel că

hotărârea instanței de fond este contradictorie.

În mod greșit s-a

constatat că pârâtul Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură

Mărăcineni nu are calitate procesuală pasivă, deși actele cauzei dovedesc

contrariul, iar sentința civilă nr. 4842/2001 a Tribunalului Argeș este

nerelevantă din această perspectivă.

În final, s-a

precizat că imobilul în întregul său a trecut în domeniul public al statului la

21 decembrie 2004, la circa 7 ani de la data declanșării acțiunii în

revendicare, ceea ce echivalează cu o nouă deposedare.

Apelanta S.A.C. a

formulat, în motivarea apelului declarat, următoarele critici:

Reclamanții sunt

continuatorii autorului lor, M.I., care a dobândit, prin cumpărare, de la tatăl

său, în baza contractului de vânzare-cumpărare, transcris la grefa Tribunalului

Muscel, dreptul de proprietate asupra imobilului intitulat „Complexul M.”.

În cauză s-a efectuat

o expertiză imobiliară pentru calcularea îmbunătățirilor aduse imobilelor

preluate abuziv, necontestată de părți, însă, din motive financiare,

reclamanții nu au mai putut susține, în fazele procesuale ulterioare, o astfel

de expertiză.

S-a invocat greșita

soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Institutului de

Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni întrucât sentința civilă nr.

4842/2001 a Tribunalului Argeș este inopozabilă reclamanților, aceștia nefiind

părți în cauză.

Ultima critică a

vizat greșita soluționare a cererii având ca obiect plata cheltuielilor de

judecată în condițiile în care cererea reconvențională a fost respinsă, însă,

reclamanții-pârâți au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată către

pârâta R.A.- A.P.P.S.

Institutul de

Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni a solicitat, prin

întâmpinare, respingerea apelurilor și menținerea hotărârii instanței de fond.

Prin întâmpinare

pârâta R.A.- A.P.P.S. a precizat că imobilul teren se află în domeniul public

al statului, astfel că acțiunea este inadmisibilă, iar din conținutul actului

de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1905 nu reiese că imobilul revendicat

a făcut obiectul acestui act.

Cu privire la cererea

reconvențională s-a solicitat menținerea soluției instanței de fond, având în

vedere că pârâta a efectuat cheltuieli iar soluția cererii reconvenționale este

strâns legată de acțiunea principală.

Prin Decizia civilă nr.

855 din 18 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

s-au admis apelurile formulate de apelanții-reclamanți S.A.C., M.I.I., V.M.S.E.M.

și V.C.A.V. și, în consecință, s-a schimbat, în parte, sentința civilă apelată,

în sensul că s-a admis acțiunea principală precizată; s-au omologat rapoartele

de expertiză efectuate de către experții D.M.A. și P.P.; au fost obligați

pârâții-reclamanți R.A. – A.P.P.S., Ministerul Finanțelor Publice, Primăria

Comunei Mărăcineni să lase reclamanților-pârâți, în deplină proprietate și

liniștită posesie, imobilul situat în comuna Mărăcineni, județul Argeș -

„Complex M.", compus din 13113 ha teren și următoarele construcții:

construcții vechi: vilă P + 1, castel de vânătoare P +1, chioșc P, cabană P,

capelă P, cabină poartă P, chioșc în cruce, cavou și construcții noi: casă de

serviciu P + 1, popicărie, centrală termică P, piscină, rezervor P, stație

decantare P, cabină pompe P, cabină poartă P, identificate în raportul de

expertiză efectuat de expertul D.M.A.; s-a admis cererea reconvențională și au

fost obligați reclamanții-pârâți la plata sumei de 135.700 euro în echivalentul

în lei la data efectuării plății, reprezentând valoarea de circulație a

lucrărilor de construcții efectuate în perioada 1965 - 1989, conform raportului

de expertiză întocmit de expertul P.P.; s-au păstrat celelalte mențiuni ale

sentinței civile apelate privind respingerea excepțiilor.

Pentru a dispune

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că, prin actul de vânzare

cumpărare autentificat sub nr. 1905/1914, imobilele revendicate din sat

Ciumești, comuna Mărăcineni Județul Argeș au fost dobândite în proprietate de

către I.N.M. de la tatăl său N.I.M.

Instanța de fond a

respins acțiunea pentru lipsa identității între construcțiile și terenul ce

formează actualul „Complex M.” și imobilele similare incluse în actul de

proprietate invocat, iar în legătură cu acest aspect actele depuse la dosar au

fost analizate de către expertul D.M.A., stabilindu-se, prin raportul de

expertiză efectuat, că terenul în suprafața de 131099 m.p. (131132,63 mp din

acte), conform documentației cadastrale a R.A. A.P.P.S., se regăsește faptic,

fiind identificat după cum urmează:

Terenul revendicat de

reclamanți se identifică cu terenul din actul de vânzare, Moșia de la pctul. B

- Moșia C. (F.), cu toate îmbunătățirile și împreună cu pădurea situată în comuna

Ciumești, în suprafață totală de 14 hectare.

Totodată, același

expert a stabilit că terenul se poate identifica și după formularul pentru

Evaluarea și Inventarierea Patrimoniului aflat în Dosarul nr. 49/1949 tabelul 1

al Prefecturii Județului Muscel, astfel că din confruntarea vecinătăților și

dimensiunilor terenului, s-a constatat că acestea corespund în totalitate cu

terenul revendicat.

Cu ocazia efectuării

expertizei, părțile au fost de acord cu identificarea terenului în cauză ca

poziție (fila 208 apel), iar pe acest teren, același expert a identificat următoarele

construcții: construcții vechi: vilă P + 1, castel de vânătoare P +1, chioșc P,

cabană P, capelă P, cabină poartă P, chioșc în cruce, cavou și construcții noi:

casă de serviciu P + 1, popicărie, centrală termică P, piscină, rezervor P,

stație decantare P, cabină pompe P, cabină poartă P.

Suprafața de teren

ocupată de clădiri precum și căile de acces au fost delimitate prin

documentația pentru H.G. 834/1991 și prin documentația cadastrală pe planul de

amplasament și delimitare a bunului imobil.

Imobilul a fost

preluat prin procesul verbal aflat în Dosarul nr. 49/1949 al Prefecturii

Județului Muscel, iar, în prezent, prin acte succesive de transmitere, acesta

se află în folosința pârâtei.

Împotriva deciziei

respective, în termen legal, au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor

Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiul București,

Primăria Comunei Mărăcineni, județul Argeș și R.A. „Administrația Patrimoniului

Protocolului de Stat", solicitând modificarea acesteia, în sensul

respingerii apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 951

din 29 octombrie 2004 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Prin motivele de

recurs depuse odată cu cererea, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat

un singur motiv de recurs, având drept obiect excepția lipsei calității sale

procesuale pasive, întrucât, în cauza de față, imobilul aparține R.A. -

A.P.P.S., aceasta fiind singura pârâtă care poate fi obligată a lăsa în deplină

proprietate și liniștită posesie imobilul revendicat, în calitatea sa de actual

deținător al imobilului aflat în litigiu.

S-a concluzionat că,

în speță, nu s-a realizat identitatea impusă de lege între cel chemat în

judecată și cel obligat la restituirea imobilului într-o cerere de revendicare

formulată în condițiile dreptului comun.

Pârâta Primăria

comunei Mărăcineni, prin motivele de recurs formulate și întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că decizia recurată a

fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea

motivelor de recurs a susținut următoarele aspecte:

Suprafața de teren

revendicată de către reclamanți nu mai putea fi acordată acestora, avându-se în

vedere prevederile art. 1 pct. 20 din O.U.G. nr. 102/2001; art. 39 din Legea nr.

19/2000, republicată, conform cărora reconstituirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor expropriate se poate face doar pentru maxim 50 de ha de

teren, conform și dispozițiilor art. 1 pct. 5 din Legea nr. 400/2002.

Aceasta întrucât

reclamanților li s-a reconstituit, în baza Legii nr. 18/1991, suprafața de 10

ha teren arabil pe raza comunei Mărăcineni, județul Argeș, eliberându-se titlul

de proprietate nr. 112886/2001; în baza sentinței civile nr. 2357 din 7 iunie 2005

a Judecătoriei Pitești li s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafața

de 19 ha teren arabil pe vechile amplasamente; pe raza localității Stefănești,

județul Argeș i s-a reconstituit petentului M.I. cu moștenitorii, în baza anexei

nr. 29 la Hotărârea nr. 404 din 16 ianuarie 2008 a Comisiei județene Funciare

Argeș, suprafața de 14 ha teren agricol; în baza Legii nr. 1/2000 li s-a

reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 29,5 ha teren agricol,

conform anexei nr. 39 la Hotărârea nr. 1004/2003, care, conform sentinței civile

nr. 3937 din 1 iunie 2009 a Judecătoriei Pitești le-a fost acordată pe vechile

amplasamente; precum și faptul că reclamantul M.I. deține proces-verbal de

punere în posesie pentru suprafața de 96,066 ha teren plantat cu vegetație

forestieră.

S-a mai susținut că

reclamanții nu au reușit să facă dovada identității depline a tuturor

imobilelor și a suprafețelor de teren pretinse prin acțiune, întrucât

înscrisurile depuse și mai ales contractul de vânzare-cumpătare nu cuprind

elemente de identificare a imobilelor pretinse și nu relevă continuitatea

dreptului  de proprietate în patrimoniul apelanților.

În același timp,

reclamanții nu au un „bun actual”, în sensul art. 1 din Primul Protocol

Adițional la Convenție, în condițiile în care nu posedă o hotărâre definitivă

și irevocabilă prin care acestora să le fi fost recunoscut, de către o instanță

națională, dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, iar dispoziția

invocată nu garantează dreptul de a obține un bun.

S-a învederat și

faptul că era necesar ca reclamanții să facă dovada dreptului de proprietate cu

un titlu de proprietate, raportat la prevederile Legii nr. 115/1938, iar pe de

altă parte, Primăria comunei Mărăcineni nu poate fi obligată să lase în deplină

proprietate și liniștită posesie imobilul revendicat, întrucât terenul nu se

află în administrarea primăriei locale, bunul nefiind la dispoziția acesteia.

Pârâta R.A.

„Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", prin motivele de

recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a criticat

decizia recurată sub următoarele aspecte:

privește dreptul de proprietate al apelanților-reclamanți privind imobilele

revendicate:

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs s-a susținut faptul că, în mod greșit, instanța de apel

a reținut că există identitate între imobilul revendicat și imobilul ce a fost

dobândit prin actul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1905/1914, prin

care imobilele revendicate, situate în satul Ciumești, comuna Mărăcineni,

județul Argeș, au fost dobândite în proprietate de către I.N.M. de la tatăl său

N.I.M., precum și faptul că expertul tehnic D.M.A. a identificat greșit terenul

revendicat cu suprafața din actul de vânzare-cumpărare, respectiv Moșia arătată

la punctul B – Moșia C. (F.) cu toate îmbunătățirile și împreună cu pădurea

situată în comuna Ciumești, în suprafață totală de 14 ha.

S-a arătat în acest

sens că, din conținutul actului de vânzare-cumpărare, nu reiese că imobilul

revendicat a făcut obiectul acestui act, fiind corelate, în mod greșit,

înscrisurile depuse de reclamanți cu expertizele tehnice efectuate în cauză.

Pe de altă parte,

imobilul aflat în litigiu a fost notificat în baza Legii nr. 10/2001 de către o

altă ramură a familiei M., respectiv de numiții M.N.I., M.O. și M.N.,

descendenții defunctului N.N.M., frate cu autorul reclamanților, iar din planul

de situație depus la dosar la scara 1:5000 a rezultat faptul că Vila M. se află

pe Moșia V., fosta proprietate a numitului N.N.M.

privește identificarea imobilelor ce fac obiectul cererii în revendicare:

Sub acest aspect, s-a

susținut că, potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ., dovada identității

imobilelor și a suprafețelor de teren revendicate incumbă reclamanților, lucru

care nu s-a realizat de aceștia, raportat la probatoriul administrat în cauză,

din vechea moșie C., care, la nivelul anului 1941, măsura în total suprafața de

81,5 ha teren, Statul Român a preluat în anul 1949, doar suprafața de 9 ha

teren, astfel încât expertul tehnic care a efectuat expertiza tehnică analizată

de către instanță nu putea identifica o suprafață de 14 ha teren.

Pe de altă parte, din

cuprinsul procesului-verbal încheiat în data de 2 martie 1949, nu rezultă

faptul că în comuna Ciumești erau amplasate la nivelul anului 1949,

construcțiile stabilite de expert, ca fiind vorba de construcții vechi, care

există și în prezent.

cererea reconvențională:

Sub acest aspect, s-a

susținut, în primul rând, faptul că admiterea cererii reconvenționale nu a fost

deloc motivată, instanța de apel rezumându-se în a arăta faptul că reclamanții

sunt obligați la plata sumei de 135.700 euro, reprezentând valoarea de

circulație a lucrărilor de construcții efectuate în perioada 1965-1989, fără a

se explica de ce nu a fost admisă în totalitate, și ce reprezintă suma acordată

din totalul cheltuielilor necesare, utile și/sau voluptorii, cu atât mai mult

cu cât lucrările de îmbunătățiri aduse imobilelor vechi, cât și construcțiile

noi edificate de către Statul Român au fost necesare și utile, fără caracter

voluptoriu, lucrări și construcții ce au făcut să crească valoarea acestor

imobile.

În al doilea rând,

s-a susținut faptul că au fost încălcate prevederile art. 997 C. civ., care

stipulează faptul că „acela căruia se face restituțiunea, trebuie să

despăgubească pe posesorul chiar de rea-credință de toate cheltuielile făcute

pentru conservarea lucrului, sau care au crescut prețul lui”.

S-a concluzionat că,

în mod greșit, instanța de apel a procedat obligându-i pe reclamanți doar la

plata sumei de 137.500 euro, reprezentând îmbunătățirile aduse de Statul Român

la imobilele revendicate în perioada 1965-1989 și nu la întreaga sumă

solicitată, avându-se în vedere și faptul că expertul tehnic P.P. a calculat

doar contravaloarea lucrărilor necesare și utile efectuate de Statul Român.

S-a mai susținut și

faptul că, perioada 1965-1989, pentru care instanța de apel i-a obligat pe

reclamanți la plată, a fost apreciată în mod greșit, întrucât Statul Român a

cheltuit cu întreținerea Complexului M. și după anul 1989, în aceste condiții creându-se

o îmbogățire fără justă cauză în patrimoniul reclamanților și în detrimentul

Statului Român, prin administratorii săi, reclamanții beneficiind de

îmbunătățiri și de un spor de valoare adus imobilelor revendicate, pentru care

instanța nu i-a obligat la plată.

Ultimul motiv de

recurs a vizat capătul de cerere având ca obiect plata cheltuielilor de

judecată, susținându-se faptul că instanța de apel nu a soluționat acest capăt

de cerere, nepronunțându-se asupra cheltuielilor de judecată suportate de

pârâta R.A. - A.P.P.S.

La data de 1

octombrie 2010, numiții M.T. și M.N.P., în calitate de moștenitori ai

defunctului M.N.I. decedat la data de 13 august 2006, au formulat cerere de

intervenție voluntară accesorie, în interesul pârâtei-recurente R.A. – A.P.P.S.

București, solicitând admiterea recursului declarat de aceasta, susținând că

interesul lor, în formularea cererii de intervenție constă în faptul că nu pot

fi atribuite reclamanților bunuri care nu au aparținut în proprietate autorului

acestora, ci autorului lor, N.M., iar admiterea acțiunii principale are drept

efect încălcarea dreptului intervenienților.

Prin încheierea din 1

octombrie 2010, Înalta Curte a admis în principiu cererea de intervenție

accesorie formulată de intervenienții M.T. și M.N.P., în interesul

recurentei-pârâte R.A. A.P.P.S. București, în condițiile în care, prin cererea

de intervenție formulată, intervenienții sprijină motivul de recurs formulat de

aceasta referitor la faptul că imobilul aflat în litigiu a fost notificat în

baza Legii nr. 10/2001 de către interveninenți, în calitate de moștenitori ai

autorului N.M., frate cu autorul reclamanților, precum și faptul că terenul pe

care se află construcțiile în litigiu au aparținut autorului N.M. și nu

autorului reclamanților.

Analizând recursurile

declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Primăria Comunei Mărăcineni

și Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, Înalta

Curte constată că sunt nefondate și le va respinge avându-se în vedere

următoarele considerente:

Astfel, în ceea ce

privește recursul declarat de primul pârât, se constată că este nefondat

întrucât instanța de apel a reținut, în mod corect, în cauză, calitatea

procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice.

Aceasta, în

condițiile în care obiectul acțiunii civile în revendicare, formulată potrivit

dreptului comun de către reclamanți, privește un imobil preluat de către Statul

Român în urma aplicării Decretului-lege nr. 83/1949. Ca atare, în prezentul

litigiu, unde se pune în discuție valabilitatea titlului Statului Român, de

preluare a imobilului revendicat, calitate procesuală pasivă, în cauză, nu

poate avea decât Statul Român care este reprezentat, în instanță, prin Ministerul

Finanțelor Publice, conform dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954

privitor la persoanele fizice și juridice. Potrivit acestor dispoziții, în

absența unor reglementări speciale, Statul Român este reprezentat în instanță

prin Ministerul Finanțelor Publice.

Sub acest aspect,

este irelevant faptul că imobilul aflat în litigiu se află în posesia R.A. - A.P.P.S.,

întrucât această regie autonomă este o regie de stat și deține în folosință,

posesie și administrare imobilul în numele și pentru Statul Român.

În consecință,

contrar susținerilor recurentei, în cauză s-a realizat identitatea impusă de

lege între cel chemat în judecată și cel obligat la restituire, în cadrul unei

acțiuni civile în revendicare formulată pe dreptul comun de către reclamanți.

Este nefondat și

recursul declarat de pârâta Primăria comunei Mărăcineni, județul Argeș,

avându-se în vedere considerentele ce vor urma:

Astfel, pentru ca

reclamanții să aibă „un bun actual” în sensul articolului nr. 1 din Primul

protocol adițional la C.E.D.O. nu este necesar ca dreptul reclamanților asupra

imobilului revendicat să fi fost recunoscut într-un alt litigiu și să existe o

altă hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă pronunțată într-un alt

cadru procesual, prin care să se consacre acest drept, hotărâre care să poată

fi folosită în prezentul litigiu.

Aceasta întrucât

cererea formulată de reclamanți reprezintă o acțiune în revendicare formulată

pe dreptul comun, având ca obiect un imobil preluat de către stat, iar prin

decizia recurată s-a constatat în mod întemeiat nevalabilitatea titlului

Statului Român, de preluare a acestui imobil.

Prin urmare, rezultă

faptul că prin efectul deciziei recurate, care este definitivă, reclamanții

posedă „un bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție și

în conformitate cu jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului și

Libertăților Fundamentale.

În același timp, sunt

nefondate susținerile recurentei potrivit cărora, reclamanții trebuia să facă

dovada dreptului de proprietate cu un titlu de proprietate raportat la

dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938.

Cu alte cuvinte,

recurenta a susținut că actul de proprietate invocat de reclamanți în

susținerea acțiunii în revendicare, pentru a putea face dovada dreptului de proprietate,

trebuie să fie înscris în Cartea Funciară.

Aceste susțineri sunt

nefondate, întrucât Decretul-lege nr. 115/1938 privind Cartea Funciară nu a

operat pe teritoriul Munteniei, aici operând Registrul de Transcripțiuni și

Inscripțiuni Imobiliare, astfel încât, cu actul de vânzare-cumpărare

autentificat și transcris în acest registru, translativ de proprietate,

reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului acestora în

ceea ce privește imobilul aflat în litigiu denumit complexul M., imobil format

din construcții și teren aferent și situat pe teritoriul comunei Mărăcineni,

județul Argeș, după cum a reținut Curtea de Apel.

De asemenea, critica

referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate pentru o serie de

terenuri pe calea legii fondului funciar nu poate fi primită întrucât, în

privința imobilului revendicat, nu operează reconstituirea dreptului de

proprietate pe această cale, fiind vorba de o acțiune în revendicare formulată

pe dreptul comun și nu pe calea unei proceduri speciale, pentru a putea fi

susținut aspectul că nu s-ar putea depăși suprafața de 50 ha teren arabil la

care se limitează reconstituirea potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 20 din

O.U.G. nr. 102/2001; art. 39 din Legea nr. 18/1991, republicată, precum și

dispozițiilor art. 1 pct. 5 din Legea nr. 400/2002.

În ceea ce privește

critica potrivit căreia reclamanții nu au reușit să facă dovada identității

depline a tuturor imobilelor, precum și a suprafeței de teren pretinse în

acțiune, se constată faptul că nu poate fi supusă cenzurii instanței de recurs,

neputând fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate,

întrucât reprezintă un aspect de netemeinicie și nu de nelegalitate.

Aceasta întrucât se

referă la situația de fapt reținută de instanțele anterioare, în raport de

materialul probatoriu administrat în cauză, situație de fapt care nu mai poate

fi schimbată în cadrul instanței de recurs, în condițiile în care dispozițiile art.

304 pct. 11 C. proc. civ. au fost abrogate expres prin prevederile art. 1 pct. 112

din O.U.G. nr. 138/2000.

În ceea ce privește

calitatea recurentei de a sta în proces, aceasta justifică legitimarea

procesuală pasivă, atâta timp cât imobilul în litigiu se află pe teritoriul

comunei Mărăcineni.

Potrivit art. 119 din

Lega nr. 215/2001, constituie patrimoniu al unității administrativ-teritoriale

bunurile din domeniul public sau privat al acesteia, precum și drepturile și

obligațiile cu caracter patrimonial. În aceste condiții, cum obiectul

litigiului vizează un imobil, care, cel puțin formal, face parte din

patrimoniul comunei Mărăcineni, discutându-se dreptul de proprietate asupra

acestui bun, este firesc din punct de vedere juridic, ca reprezentantul

unității administrativ-teritoriale să figureze în proces, efectele hotărârii

urmând a se produce și în patrimoniul localității pârâte.

De asemenea,

calitatea de parte este singura garanție a exercitării în condiții

corespunzătoare a dreptului la apărare ala cestei părți.

În ceea ce privește

recursul declarat de pârâta Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat,

se constată faptul că este neîntemeiat în ceea ce privește critica formulată

având ca obiect greșita soluționare, prin admitere, a acțiunii civile în

revendicare formulată de către reclamanți.

Astfel, dreptul de

proprietate al apelanților-reclamanți privind imobilele revendicate, cât și

vocația la bunurile revendicate, constituie aspecte care au fost reținute de

către instanța de apel, pe baza probelor administrate în cauză.

În ceea ce privește

dovada dreptului de proprietate, aceasta s-a făcut prin actul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1905/1914 prin care imobilele aflate în

litigiu situate în comuna Mărăcineni, sat Ciumești, județul Argeș, au fost

dobândite în proprietate de către I.N.M. de la tatăl său, N.I.M.

Referitor la actul de

partaj voluntar nr. 663 din 3 martie 1947, care a avut loc între N.N.M. și I.M.M.,

după autorii N.I.M. și M.N.M., instanța de apel a reținut că se referă la o

altă moșie decât cea din litigiu, respectiv moșia V., B. și G., V. și O., P.O.

Or, terenul în

litigiu menționat în actul de vânzare-cumpărare din anul 1914 privește moșia C.

sau F., alături de moșia M.V. cei zice și D., ce a aparținut autorului N.M.,

transmisă în proprietate fiului său, I.N.M. (autorul reclamanților).

În al doilea rând,

vocația reclamanților referitor la revendicarea imobilelor aflate în litigiu a

rezultat din actele de stare civilă și din certificatul de moștenitor nr. 155

din 10 aprilie 1967 emis de pe urma defunctului I.M., potrivit cărora autorul N.I.M.

a avut doi copiii, pe I.N.M. (autorul reclamanților) și N.N.M., prima ramură a

familiei M., respectiv cea decurgând din autorul reclamanților (I.N.M.), fiind

îndreptățită să solicite imobilele aflate în litigiu câtă vreme acțiunea în

revendicare s-a întemeiat pe actul de vânzare-cumpărare nominalizat mai sus și

prin care s-a dobândit imobilul respectiv.

Referitor la

susținerile recurentei privind terenul acordat prin sentința civilă nr. 85 din

27 mai 2002 a Tribunalului Argeș pronunțată în Dosarul nr. 4842/2002, Curtea de

Apel a reținut că se referă la un alt imobil care nu se suprapune cu terenul

revendicat de reclamanți, fiind învecinat cu imobilul aflat în litigiu.

Prin hotărârea

respectivă, moștenitorilor autorului N.M. li s-a restituit un alt imobil decât cel

aflat în litigiu, imobil format din construcții cu destinație de locuit și

teren aferent, astfel încât s-a constatat că nu există identitate între acest

imobil și cel revendicat de către reclamanți.

Pe de altă parte,

deși intervenienții au urmat procedura instituită de Legea nr. 10/2001, în

sensul că au formulat notificare prin care au solicitat restituirea bunurilor

care au aparținut autorului lor, inclusiv pentru conacul situat în comuna

Mărăcineni, sat Micești, județul Argeș, prin decizia emisă R.A. – A.P.P.S. le-a

respins cererea pe baza considerentelor potrivit cărora imobilul intitulat

„Complexul M.” a aparținut în proprietate celeilalte ramuri a familiei M.,

respectiv autorului reclamanților, I.N.M.

În realitate însă,

deși se invocă dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în

susținerea primelor două motive de recurs referitoare la dreptul de proprietate

al apelanților-reclamanți privind imobilele revendicate, cât și în ceea ce

privește identificarea acestora, se constată faptul că privesc chestiuni de

netemeinicie și nu de nelegalitate, atâta vreme cât se critică situația de fapt

reținută de către instanța de apel pe baza materialului probatoriu administrat

în cauză, astfel cum a fost redată mai sus.

Astfel, critica

referitoare la faptul că nu există identitate între construcțiile și terenul ce

formează actualul complex M. și imobilele similare incluse în actul de

proprietate invocat; că terenul revendicat de reclamanți se identifică cu

terenul din actul de vânzare, moșia de la pct. B – Moșia C. (F.), cu toate

îmbunătățirile și împreună cu pădurea situată în comuna Micești în suprafață

totală de 14 ha.; că terenul se poate identifica și după formularul pentru

Evaluare și Inventarierea Patrimoniului aflate în Dosarul nr. 49/1949, tabelul nr.

I al Prefecturii județului Muscel, precum și faptul că dovada dreptului de

proprietate a autorului M.N.I. asupra imobilului revendicat s-a realizat pe

baza procesului-verbal încheiat la data de 2 martie 1949 la Ciumești – Muscel -

reprezintă aspectele de netemeinicie și nu de nelegalitate.

Toate aceste critici

privesc, în realitate, situația de fapt care, în prezent, în actuala structură

a recursului, aceea a unei căi extraordinare de atac nu mai pot fi cenzurate,

în condițiile în care pun în discuție chestiuni de fapt stabilite cu caracter

definitiv de către instanța de apel.

Recursul declarat de

pârâtă este, însă, întemeiat în ceea ce privește motivele de recurs referitoare

la cererea reconvențională formulată în cauză, din perspectiva art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.

Astfel, această

cerere, admisă de către instanța de apel, nu a fost motivată în privința

cererii pârâtei de acordare a contravalorii cheltuielilor efectuate în legătură

cu construcțiile vechi, în considerentele deciziei recurate făcându-se vorbire

doar de faptul că va fi admisă și cererea reconvențională formulată de pârâta

R.A. A.P.P.S, în sensul obligării reclamanților la plata sumei de 135.700 euro,

echivalent în lei la data efectuării plății, reprezentând valoarea de

circulație a lucrărilor de construcții efectuate în perioada 1965-1989, conform

raportului de expertiză întocmit de expertul P.P.

Au fost încălcate în

acest sens dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât

nearătarea în considerentele hotărârii a motivelor de fapt și de drept care au

dus la soluția pronunțată, face imposibilă analiza, în cadrul recursului, a

legalității hotărârii, nemotivarea acesteia echivalând cu o necercetare a

fondului pricinii.

Aceasta întrucât

judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de

drept în temeiul cărora și-au format convingerea, cum și cele pentru care s-au

înlăturat cererile părților, fără arătarea motivelor și a probelor neputându-se

exercita controlul judiciar.

Cererea

reconvențională formulată de pârâtă, având ca obiect despăgubiri, a privit două

aspecte, și anume cel referitor la obligarea reclamanților de a plăti

contravaloarea construcțiilor noi efectuate de Statul Român ulterior preluării,

cât și cel referitor la contravaloarea cheltuielilor necesare și utile

efectuate și necesare întreținerii complexului imobiliar de la data preluării

și până în anul 1989, iar instanța de apel a dispus obligarea reclamanților

doar la plata sumei reprezentând contravaloarea la valoarea actuală de

circulație a lucrărilor de construcții noi efectuate în perioada 1965-1989,

fără însă a motiva de ce a fost acordată doar această contravaloare și de ce nu

a fost acordată și contravaloarea cheltuielilor necesare și utile.

Se impune așadar, în

baza dispozițiilor art. 304 pct. 7, coroborate cu art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., admiterea recursului declarat de către pârâta R.A. A.P.P.S., casarea în

parte a deciziei atacate, în sensul că se va trimite spre rejudecare, la

instanța de apel, cererea reconvențională formulată de aceeași pârâtă, în ceea

ce privește solicitarea de acordare a îmbunătățirilor aduse imobilelor –

construcții vechi aflate în litigiu.

Aceasta întrucât

dispozitivul deciziei recurate, prin care reclamanta a fost obligată la plata

sumei de 135.700 euro, echivalent în lei la data efectuării plății,

reprezentând valoarea de circulație a lucrărilor de construcții noi efectuate

în perioada 1965-1989, nu a fost recurat de către reclamanți, ca de altfel

întreaga decizie, astfel încât soluționarea cererii reconvenționale sub

aspectul arătat a intrat în puterea lucrului judecat.

Cu ocazia rejudecării

cererii reconvenționale sub acest aspect, se vor avea în vedere și celelalte

susțineri ale pârâtei, referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 997 C. civ.;

se va stabili dacă toate îmbunătățirile aduse imobilelor vechi au reprezentat

cheltuieli necesare și utile, dacă au sau nu un caracter voluptoriu, cât și

perioada pentru care trebuie acordată contravaloarea acestor cheltuieli

necesare și utile efectuate de Statul Român, în condițiile în care s-a

contestat faptul că perioada limită de acordare a despăgubirilor este

reprezentată de anul 1989, cheltuielile necesare cu întreținerea complexului M.

fiind efectuate și după anul 1990.

În ceea ce privește

critica referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată, se constată că

este nefondată, întrucât din practicaua deciziei recurate a rezultat faptul că

reprezentantul recurentei-pârâte nu a solicitat plata acestor cheltuieli, iar

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. stipulează faptul că partea care

cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de

judecată.

Referitor la cererea

de intervenție accesorie formulată în cadrul instanței de recurs, în favoarea

și interesul recurentei-pârâte R.A. A.P.P.S., de către intervenienții-accesorii

M.T. și M.N.P., instanța de recurs o va respinge ca o consecință a faptului că

au fost înlăturate motivele din recursul declarat de către această pârâtă,

privind greșita admitere a acțiunii în revendicare, motivare sprijinită din

punct de vedere juridic prin demersul intervenienților.

Or, soluția dată

recursului declarat de pârât pe aspectul susținut și de intervenienți

influențează determinant cererea accesorie, în sensul că cele două soluții vor

fi de respingere.

În consecință, față

de cele arătate, se constată că nu subzistă motivul de modificare prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât în vaza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Ministerul

Finanțelor Publice – reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Municipiului București și Primăria Comunei Mărăcineni, prin Primar.

În baza art. 312 alin.

(1), (3) și (5) C. proc. civ., coroborat cu art.  304 pct. 7 C. proc. civ., se

va admite recursul declarat de pârâta R.A. - A.P.P.S., se va casa în parte

decizia atacată, și se va trimite, spre rejudecare, la instanța de apel,

cererea reconvențională formulată de aceeași pârâtă, în ceea ce privește

solicitarea de acordare a îmbunătățirilor aduse imobilelor - construcții din

litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta R.A. A.P.P.S. împotriva Deciziei civile nr. 855 din 18

noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează, în parte,

decizia atacată, în sensul că, trimite spre rejudecare la instanța de apel

cererea reconvențională formulată de aceeași pârâtă, în ceea ce privește

solicitarea de acordare a îmbunătățirilor aduse imobilelor - construcții din

litigiu.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice –

reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București

și Primăria Comunei Mărăcineni, prin Primar împotriva aceleiași decizii.

Respinge cererea de

intervenție accesorie formulată de intervenienții M.T. și M.N.P., în interesul

recurentei pârâte R.A. A.P.P.S.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2010.