ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5300/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 20 mai 1997, în Dosarul nr. 5566/1997, reclamanții M.I.I., în nume propriu și în calitate de mandatar al lui V.M., S.M. și V.S.T. (moștenitorii defunctei surori a reclamantului – V.M.A.) au formulat plângere împotriva Hotărârii Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 112/1995 Argeș, înregistrată sub nr. 427 din 18 martie 1997, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Argeș, I.C.P.P. Mărăcineni, R.A. „Administrația Protocolului de Stat" și Primăria Mărăcineni, solicitând retrocedarea imobilelor situate în sat Ciumești, comuna Mărăcineni, județul Argeș, toate aparținând proprietarului M.N.I., autorul părților, moștenit de reclamanți.

În motivarea acțiunii, s-a susținut că prin hotărârea contestată s-a recunoscut lipsa oricărui titlu al statului, posesor al imobilelor revendicate, astfel că, în condițiile Normelor Metodologice aprobate prin H.G. nr. 11 din 29 ianuarie 1997, în art. 1, alin. (4) - 6, „proprietatea reclamanților a rămas neștirbită", părțile având acces la acțiunea în revendicare. Conform încheierii nr. 1795 din 10 aprilie 1998 pronunțată în Dosarul nr. 712/1998 al Curții Supreme de Justiție, a fost admisă cererea formulată de M.I., M.V.S.M., V.T.S. și S.A.C., cauza fiind strămutată la Judecătoria Sector 4, cu menținerea actelor procedurale îndeplinite anterior strămutării. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 la data de 2 iunie 1998, sub nr. 6548/1998.

La 4 martie 1999, pârâta R.A. – A.P.P.S. a formulat cerere de chemare în judecată a altor persoane, în condițiile art. 57 C. proc. civ., respectiv a Ministerului de Finanțe, în calitate de reprezentant al Statului Român, proprietar al imobilului, pârâta fiind doar administratorul terenului; s-au invocat în drept și dispozițiile art. 12 alin. (4) și (5) din Legea nr. 213/1998, iar la același termen, instanța de fond a dispus citarea în cauză a Ministerului de Finanțe. La data de 14 octombrie 1999, contestatorul I.M. a depus o cerere precizatoare în sensul că revendică toate bunurile cuprinse în acțiune și solicită admiterea excepției necompetenței materiale a judecătoriei, întrucât valoarea imobilului depășește 250 milioane lei.

S-a pronunțat sentința civilă nr. 9313 din 14 octombrie 1999, în Dosarul nr. 6548/1998, prin care s-a admis excepția de necompetență materială, cauza fiind declinată pentru soluționare pe fond în favoarea Tribunalului București. Pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, Dosarul a fost înregistrat sub nr. 5366/1999. Pe cale reconvențională, R.A. - A.P.P.S. a solicitat obligarea reclamantului-pârât la plata contravalorii investițiilor efectuate pe teren de către Statul Român, prin administratorii săi legali, astfel cum acesta rezultă din procesul-verbal de recepție finală nr. 11 din 4 septembrie 1997, constând în lucrări de modernizare la Vila M. încheiate la data de 21 august 1996 și cuantificate la 540.986.94 lei, din care: cheltuieli proiectare - 25.412.321 lei; modernizare construcții-montaj - 465.327.389 lei; dotări - 50.247.232 lei.

În final, se solicită actualizarea sumei de 540.986.942 lei cu rata inflației. Conform încheierii de dezbateri de la 14 decembrie 1999, reclamantul, prin apărător, a declarat că renunță la judecată privind bunurile mobile. Pârâta-reclamantă R.A. - A.P.P.S. și-a precizat cererea reconvențională la data 25 ianuarie 2000, în sensul obligării reclamantei-pârâte la plata sumei de 778.455.392 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de investiții efectuate la Vila M., conform facturilor detaliate în cerere. În dosar s-a pronunțat sentința civilă nr. 967 din 22 septembrie 2000, prin care a fost admisă excepția invocată de pârâta R.A. – A.P.P.S., s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea principală și ca rămasă fără obiect cererea reconvențională.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții I.M. și S.A., iar urmare a decesului reclamantului V.S.T., la 5 octombrie 2000, au fost introduși în cauză moștenitorii acestuia, V.M.S.E.M. și C.V.V.A., potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 4 din 22 martie 2001 emis de BNP – V.B. Prin Decizia civilă nr. 272/ A din 25 mai 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 15/2001, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către reclamanți, iar împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții I.I.M., S.A.C., V.M.S.E.M. și V.C.V.A., soluționat prin Decizia civilă nr. 4220 din 26 noiembrie 2002 pronunțată în Dosarul nr. 3018/2001 al Curții Supreme de Justiție, în sensul admiterii recursului, casării hotărârii din apel, cât și a sentinței de fond și trimiterii cauzei spre rejudecare, Tribunalului București.

Astfel învestit, Tribunalul București, secția a III-a civilă a reînregistrat cauza sub nr. 1425/2003. Prin întâmpinare, pârâtul Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni, județul Argeș a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere că prin procesul-verbal de predare-primire din 25 septembrie 2002, în baza sentinței civile nr. 85 din 27 mai 2002 - definitivă și irevocabilă - pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 4842/2001, a predat moștenitorilor defunctului I.N., respectiv M.N.I., M.N.N. și M.O. cele două imobile și terenul aferent, situate în sat Ciumești, comuna Mărăcineni, județul Argeș; prin urmare, acest pârât susține că nu mai este proprietar al celor două imobile și nici posesor al acestora.

La termenul din 27 mai 2003, instanța a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I.C.D.P. Mărăcineni, excepție unită cu fondul. La data de 16 decembrie 2003, pârâta-reclamantă R.A. – A.P.P.S. a depus precizări cu privire la cuantumul pretențiilor întrucât, din data de 25 ianuarie 2000 și până în prezent, au fost realizate și alte lucrări de investiții și reparații ce au sporit valoarea imobilului revendicat, totalizând 2.916.745.496 lei, reprezentând: 1.092.861.066 lei investiții; 1.341.790.926 lei investiții realizate de Statul Român de la preluarea imobilului în proprietatea sa și până la trecerea în administrarea R.A. – A.P.P.S.; 482.083.504 lei reparații necesare și utile realizate de R.A.

- A.P.P.S. Pârâtul Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni a invocat excepția puterii lucrului judecat în raport de sentința civilă nr. 85/2002 pronunțată în Dosarul nr. 4842/2/2001 al Tribunalului Argeș, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a ridicat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, respinsă de Tribunal prin încheierea de ședință de la 3 septembrie 2004. Prin „Note de concluzii" formulate de reclamanta S.A.C., s-a invocat și prescripția dreptului la acțiune privind pretențiile solicitate pe cale reconvențională, cu mențiunea că statul, nefiind proprietar, întrucât deposedarea s-a făcut fără titlu, pârâta-reclamantă R.A. – A.P.P.S.

are doar un drept de creanță pentru eventualele lucrări necesare și utile realizate la imobilul revendicat, drept prescriptibil în termen de 3 ani, iar aceste lucrări au fost executate, conform concluziilor expertizei tehnice, anterior anului 1989. Pe parcursul soluționării cauzei, pârâta-reclamantă R.A. - A.P.P.S. a formulat cerere de mărire a câtimii obiectului cererii reconvenționale la suma de 14.605.355.663 lei, reprezentând: 5.498.498.152 lei valoarea actuală de circulație a lucrărilor de construcții executate de Statul Român, în perioada 1965 – 1989, și suma de 9.106.857.511 lei, reprezentând valoarea actuală de circulație a lucrărilor efectuate de S.R.P. Olănești – R.A.

A.P.P.S., de la preluare și până în anul 2004. Potrivit sentinței civile nr. 951 din 29 octombrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 1425/2003, au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile autorității de lucru judecat și a lipsei calității procesuale active a reclamanților-pârâți, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, fiind admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I.C.D.P.

- Mărăcineni; prin hotărâre a fost respinsă cererea principală precizată împotriva pârâtului Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni; s-a respins, ca neîntemeiată, cererea principală precizată; s-a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la acțiune privind pretențiile solicitate prin cererea reconvențională și s-a respins, ca rămasă fără obiect, cererea reconvențională precizată, fiind obligați reclamanții-pârâți la cheltuieli de judecată în cuantum de 199.155.567 lei către pârâta-reclamantă R.A. – A.P.P.S.

Instanța de fond s-a pronunțat prioritar, relativ la excepțiile invocate în cauză, reținând că excepția puterii de lucru judecat este neîntemeiată, dat fiind că nu există identitate de obiect, părți și cauză față de sentința civilă nr. 85 din 27 mai 2002 pronunțată în Dosarul nr. 4842/2001 al Tribunalului Argeș, hotărâre prin care s-a soluționat irevocabil acțiunea întemeiată pe Legea nr. 10/2001, prin care reclamanții M.N.I., M.N.N. și M.O. au solicitat restituirea în natură a imobilelor ce au aparținut autorului lor, N.I.M., acțiune promovată în contradictoriu cu pârâtul I.C.D.P. - Mărăcineni. Reclamanții, în calitate de moștenitori ai defunctului autor I.M., au justificat calitatea procesuală activă, în raport și de actele de proprietate depuse la dosar.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I.C.D.P. - Mărăcineni fost admisă, în raport de considerentele sentinței civile nr. 85 din 27 mai 2002 a Tribunalului Argeș și de împrejurarea, că în cauză, nu sunt dovezi în sensul că acest pârât ar mai deține vreun imobil revendicat de către reclamanți. Pe fondul acțiunii în revendicare, astfel cum a fost precizată, Tribunalul a reținut că, în temeiul H.G. nr. 533/2002, anexa 3 poziția 24, Complexul M. situat în comuna Mărăcineni, județul Argeș și alcătuit din: casă de oaspeți, castel de vânătoare, popicărie, casă țărănească, bazin de înot și terenul aferent în suprafață de 131.099 mp, face parte din domeniul public al statului și aflat în administrarea pârâtei R.A.

A.P.P.S. Au fost respinse argumentele pârâtei în legătură cu inalienabilitatea, imprescriptibilitatea și insesizabilitatea domeniului public în considerarea prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, conform cărora instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului în situația bunurilor preluate de stat și revendicate de foștii proprietari. Tribunalul a respins acțiunea principală, reținând că nu s-a făcut dovada identității depline a tuturor imobilelor, precum și a suprafeței de teren pretinse în acțiune și imobilele corespunzătoare din titlul de proprietate al autorului reclamanților. În exercitarea rolului activ, în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., Tribunalul a pus în discuție necesitatea efectuării unei expertize imobiliare de identificare a terenurilor și construcțiilor revendicate, probă ce nu a fost administrată față de opoziția reclamanților și lipsa achitării onorariului pentru expert.

În legătură cu cererea reconvențională, prima instanță s-a pronunțat în sensul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de reclamanții-pârâți, dat fiind că prescripția, în condițiile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, corelat cu art. 1886 C. civ., începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, ceea ce în cauză corespunde cu data admiterii acțiunii în revendicare. Față de soluția pronunțată relativ la acțiunea principală, au fost respinse și celelalte aspecte din cererea reconvențională. Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel reclamanții M.I.I., V.M.S.E.M. și V.C.A.V., precum și reclamanta S.A.C., invocând nelegalitatea hotărârii după cum urmează: Reclamanții M.I.I., V.M.S.E.M.

și V.C.A.V., au susținut că, la fond, nu s-a făcut dovada identității depline a tuturor imobilelor și a suprafeței de teren aferente și revendicate prin acțiune, deși acestea sunt identice cu cele din actele de proprietate ale autorului părților și procesul verbal de preluare din 2 martie 1949, astfel că hotărârea instanței de fond este contradictorie. În mod greșit s-a constatat că pârâtul Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni nu are calitate procesuală pasivă, deși actele cauzei dovedesc contrariul, iar sentința civilă nr. 4842/2001 a Tribunalului Argeș este nerelevantă din această perspectivă. În final, s-a precizat că imobilul în întregul său a trecut în domeniul public al statului la 21 decembrie 2004, la circa 7 ani de la data declanșării acțiunii în revendicare, ceea ce echivalează cu o nouă deposedare.

Apelanta S.A.C. a formulat, în motivarea apelului declarat, următoarele critici: Reclamanții sunt continuatorii autorului lor, M.I., care a dobândit, prin cumpărare, de la tatăl său, în baza contractului de vânzare-cumpărare, transcris la grefa Tribunalului Muscel, dreptul de proprietate asupra imobilului intitulat „Complexul M.”. În cauză s-a efectuat o expertiză imobiliară pentru calcularea îmbunătățirilor aduse imobilelor preluate abuziv, necontestată de părți, însă, din motive financiare, reclamanții nu au mai putut susține, în fazele procesuale ulterioare, o astfel de expertiză. S-a invocat greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Institutului de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni întrucât sentința civilă nr. 4842/2001 a Tribunalului Argeș este inopozabilă reclamanților, aceștia nefiind părți în cauză.

Ultima critică a vizat greșita soluționare a cererii având ca obiect plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care cererea reconvențională a fost respinsă, însă, reclamanții-pârâți au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată către pârâta R.A.- A.P.P.S. Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni a solicitat, prin întâmpinare, respingerea apelurilor și menținerea hotărârii instanței de fond. Prin întâmpinare pârâta R.A.- A.P.P.S. a precizat că imobilul teren se află în domeniul public al statului, astfel că acțiunea este inadmisibilă, iar din conținutul actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1905 nu reiese că imobilul revendicat a făcut obiectul acestui act.

Cu privire la cererea reconvențională s-a solicitat menținerea soluției instanței de fond, având în vedere că pârâta a efectuat cheltuieli iar soluția cererii reconvenționale este strâns legată de acțiunea principală. Prin Decizia civilă nr. 855 din 18 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-au admis apelurile formulate de apelanții-reclamanți S.A.C., M.I.I., V.M.S.E.M. și V.C.A.V. și, în consecință, s-a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că s-a admis acțiunea principală precizată; s-au omologat rapoartele de expertiză efectuate de către experții D.M.A. și P.P.; au fost obligați pârâții-reclamanți R.A.

– A.P.P.S., Ministerul Finanțelor Publice, Primăria Comunei Mărăcineni să lase reclamanților-pârâți, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul situat în comuna Mărăcineni, județul Argeș - „Complex M.", compus din 13113 ha teren și următoarele construcții: construcții vechi: vilă P + 1, castel de vânătoare P +1, chioșc P, cabană P, capelă P, cabină poartă P, chioșc în cruce, cavou și construcții noi: casă de serviciu P + 1, popicărie, centrală termică P, piscină, rezervor P, stație decantare P, cabină pompe P, cabină poartă P, identificate în raportul de expertiză efectuat de expertul D.M.A.; s-a admis cererea reconvențională și au fost obligați reclamanții-pârâți la plata sumei de 135.700 euro în echivalentul în lei la data efectuării plății, reprezentând valoarea de circulație a lucrărilor de construcții efectuate în perioada 1965 - 1989, conform raportului de expertiză întocmit de expertul P.P.; s-au păstrat celelalte mențiuni ale sentinței civile apelate privind respingerea excepțiilor.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că, prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1905/1914, imobilele revendicate din sat Ciumești, comuna Mărăcineni Județul Argeș au fost dobândite în proprietate de către I.N.M. de la tatăl său N.I.M. Instanța de fond a respins acțiunea pentru lipsa identității între construcțiile și terenul ce formează actualul „Complex M.” și imobilele similare incluse în actul de proprietate invocat, iar în legătură cu acest aspect actele depuse la dosar au fost analizate de către expertul D.M.A., stabilindu-se, prin raportul de expertiză efectuat, că terenul în suprafața de 131099 m.p. (131132,63 mp din acte), conform documentației cadastrale a R.A.

A.P.P.S., se regăsește faptic, fiind identificat după cum urmează: Terenul revendicat de reclamanți se identifică cu terenul din actul de vânzare, Moșia de la pctul. B - Moșia C. (F.), cu toate îmbunătățirile și împreună cu pădurea situată în comuna Ciumești, în suprafață totală de 14 hectare. Totodată, același expert a stabilit că terenul se poate identifica și după formularul pentru Evaluarea și Inventarierea Patrimoniului aflat în Dosarul nr. 49/1949 tabelul 1 al Prefecturii Județului Muscel, astfel că din confruntarea vecinătăților și dimensiunilor terenului, s-a constatat că acestea corespund în totalitate cu terenul revendicat.

Cu ocazia efectuării expertizei, părțile au fost de acord cu identificarea terenului în cauză ca poziție (fila 208 apel), iar pe acest teren, același expert a identificat următoarele construcții: construcții vechi: vilă P + 1, castel de vânătoare P +1, chioșc P, cabană P, capelă P, cabină poartă P, chioșc în cruce, cavou și construcții noi: casă de serviciu P + 1, popicărie, centrală termică P, piscină, rezervor P, stație decantare P, cabină pompe P, cabină poartă P. Suprafața de teren ocupată de clădiri precum și căile de acces au fost delimitate prin documentația pentru H.G. 834/1991 și prin documentația cadastrală pe planul de amplasament și delimitare a bunului imobil. Imobilul a fost preluat prin procesul verbal aflat în Dosarul nr. 49/1949 al Prefecturii Județului Muscel, iar, în prezent, prin acte succesive de transmitere, acesta se află în folosința pârâtei.

Împotriva deciziei respective, în termen legal, au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiul București, Primăria Comunei Mărăcineni, județul Argeș și R.A. „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 951 din 29 octombrie 2004 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat un singur motiv de recurs, având drept obiect excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât, în cauza de față, imobilul aparține R.A.

- A.P.P.S., aceasta fiind singura pârâtă care poate fi obligată a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul revendicat, în calitatea sa de actual deținător al imobilului aflat în litigiu. S-a concluzionat că, în speță, nu s-a realizat identitatea impusă de lege între cel chemat în judecată și cel obligat la restituirea imobilului într-o cerere de revendicare formulată în condițiile dreptului comun. Pârâta Primăria comunei Mărăcineni, prin motivele de recurs formulate și întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea motivelor de recurs a susținut următoarele aspecte: Suprafața de teren revendicată de către reclamanți nu mai putea fi acordată acestora, avându-se în vedere prevederile art. 1 pct. 20 din O.U.G.

nr. 102/2001; art. 39 din Legea nr. 19/2000, republicată, conform cărora reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor expropriate se poate face doar pentru maxim 50 de ha de teren, conform și dispozițiilor art. 1 pct. 5 din Legea nr. 400/2002. Aceasta întrucât reclamanților li s-a reconstituit, în baza Legii nr. 18/1991, suprafața de 10 ha teren arabil pe raza comunei Mărăcineni, județul Argeș, eliberându-se titlul de proprietate nr. 112886/2001; în baza sentinței civile nr. 2357 din 7 iunie 2005 a Judecătoriei Pitești li s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafața de 19 ha teren arabil pe vechile amplasamente; pe raza localității Stefănești, județul Argeș i s-a reconstituit petentului M.I.

cu moștenitorii, în baza anexei nr. 29 la Hotărârea nr. 404 din 16 ianuarie 2008 a Comisiei județene Funciare Argeș, suprafața de 14 ha teren agricol; în baza Legii nr. 1/2000 li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 29,5 ha teren agricol, conform anexei nr. 39 la Hotărârea nr. 1004/2003, care, conform sentinței civile nr. 3937 din 1 iunie 2009 a Judecătoriei Pitești le-a fost acordată pe vechile amplasamente; precum și faptul că reclamantul M.I. deține proces-verbal de punere în posesie pentru suprafața de 96,066 ha teren plantat cu vegetație forestieră. S-a mai susținut că reclamanții nu au reușit să facă dovada identității depline a tuturor imobilelor și a suprafețelor de teren pretinse prin acțiune, întrucât înscrisurile depuse și mai ales contractul de vânzare-cumpătare nu cuprind elemente de identificare a imobilelor pretinse și nu relevă continuitatea dreptului de proprietate în patrimoniul apelanților.

În același timp, reclamanții nu au un „bun actual”, în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, în condițiile în care nu posedă o hotărâre definitivă și irevocabilă prin care acestora să le fi fost recunoscut, de către o instanță națională, dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, iar dispoziția invocată nu garantează dreptul de a obține un bun. S-a învederat și faptul că era necesar ca reclamanții să facă dovada dreptului de proprietate cu un titlu de proprietate, raportat la prevederile Legii nr. 115/1938, iar pe de altă parte, Primăria comunei Mărăcineni nu poate fi obligată să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul revendicat, întrucât terenul nu se află în administrarea primăriei locale, bunul nefiind la dispoziția acesteia.

Pârâta R.A. „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", prin motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a criticat decizia recurată sub următoarele aspecte: 1. În ceea ce privește dreptul de proprietate al apelanților-reclamanți privind imobilele revendicate: În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a susținut faptul că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că există identitate între imobilul revendicat și imobilul ce a fost dobândit prin actul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1905/1914, prin care imobilele revendicate, situate în satul Ciumești, comuna Mărăcineni, județul Argeș, au fost dobândite în proprietate de către I.N.M. de la tatăl său N.I.M., precum și faptul că expertul tehnic D.M.A.

a identificat greșit terenul revendicat cu suprafața din actul de vânzare-cumpărare, respectiv Moșia arătată la punctul B – Moșia C. (F.) cu toate îmbunătățirile și împreună cu pădurea situată în comuna Ciumești, în suprafață totală de 14 ha. S-a arătat în acest sens că, din conținutul actului de vânzare-cumpărare, nu reiese că imobilul revendicat a făcut obiectul acestui act, fiind corelate, în mod greșit, înscrisurile depuse de reclamanți cu expertizele tehnice efectuate în cauză. Pe de altă parte, imobilul aflat în litigiu a fost notificat în baza Legii nr. 10/2001 de către o altă ramură a familiei M., respectiv de numiții M.N.I., M.O. și M.N., descendenții defunctului N.N.M., frate cu autorul reclamanților, iar din planul de situație depus la dosar la scara 1:5000 a rezultat faptul că Vila M. se află pe Moșia V., fosta proprietate a numitului N.N.M.

2. În ceea ce privește identificarea imobilelor ce fac obiectul cererii în revendicare: Sub acest aspect, s-a susținut că, potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ., dovada identității imobilelor și a suprafețelor de teren revendicate incumbă reclamanților, lucru care nu s-a realizat de aceștia, raportat la probatoriul administrat în cauză, din vechea moșie C., care, la nivelul anului 1941, măsura în total suprafața de 81,5 ha teren, Statul Român a preluat în anul 1949, doar suprafața de 9 ha teren, astfel încât expertul tehnic care a efectuat expertiza tehnică analizată de către instanță nu putea identifica o suprafață de 14 ha teren. Pe de altă parte, din cuprinsul procesului-verbal încheiat în data de 2 martie 1949, nu rezultă faptul că în comuna Ciumești erau amplasate la nivelul anului 1949, construcțiile stabilite de expert, ca fiind vorba de construcții vechi, care există și în prezent.

3. Cu privire la cererea reconvențională: Sub acest aspect, s-a susținut, în primul rând, faptul că admiterea cererii reconvenționale nu a fost deloc motivată, instanța de apel rezumându-se în a arăta faptul că reclamanții sunt obligați la plata sumei de 135.700 euro, reprezentând valoarea de circulație a lucrărilor de construcții efectuate în perioada 1965-1989, fără a se explica de ce nu a fost admisă în totalitate, și ce reprezintă suma acordată din totalul cheltuielilor necesare, utile și/sau voluptorii, cu atât mai mult cu cât lucrările de îmbunătățiri aduse imobilelor vechi, cât și construcțiile noi edificate de către Statul Român au fost necesare și utile, fără caracter voluptoriu, lucrări și construcții ce au făcut să crească valoarea acestor imobile.

În al doilea rând, s-a susținut faptul că au fost încălcate prevederile art. 997 C. civ., care stipulează faptul că „acela căruia se face restituțiunea, trebuie să despăgubească pe posesorul chiar de rea-credință de toate cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului, sau care au crescut prețul lui”. S-a concluzionat că, în mod greșit, instanța de apel a procedat obligându-i pe reclamanți doar la plata sumei de 137.500 euro, reprezentând îmbunătățirile aduse de Statul Român la imobilele revendicate în perioada 1965-1989 și nu la întreaga sumă solicitată, avându-se în vedere și faptul că expertul tehnic P.P. a calculat doar contravaloarea lucrărilor necesare și utile efectuate de Statul Român.

S-a mai susținut și faptul că, perioada 1965-1989, pentru care instanța de apel i-a obligat pe reclamanți la plată, a fost apreciată în mod greșit, întrucât Statul Român a cheltuit cu întreținerea Complexului M. și după anul 1989, în aceste condiții creându-se o îmbogățire fără justă cauză în patrimoniul reclamanților și în detrimentul Statului Român, prin administratorii săi, reclamanții beneficiind de îmbunătățiri și de un spor de valoare adus imobilelor revendicate, pentru care instanța nu i-a obligat la plată. Ultimul motiv de recurs a vizat capătul de cerere având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, susținându-se faptul că instanța de apel nu a soluționat acest capăt de cerere, nepronunțându-se asupra cheltuielilor de judecată suportate de pârâta R.A.

- A.P.P.S. La data de 1 octombrie 2010, numiții M.T. și M.N.P., în calitate de moștenitori ai defunctului M.N.I. decedat la data de 13 august 2006, au formulat cerere de intervenție voluntară accesorie, în interesul pârâtei-recurente R.A. – A.P.P.S. București, solicitând admiterea recursului declarat de aceasta, susținând că interesul lor, în formularea cererii de intervenție constă în faptul că nu pot fi atribuite reclamanților bunuri care nu au aparținut în proprietate autorului acestora, ci autorului lor, N.M., iar admiterea acțiunii principale are drept efect încălcarea dreptului intervenienților. Prin încheierea din 1 octombrie 2010, Înalta Curte a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții M.T.

și M.N.P., în interesul recurentei-pârâte R.A. A.P.P.S. București, în condițiile în care, prin cererea de intervenție formulată, intervenienții sprijină motivul de recurs formulat de aceasta referitor la faptul că imobilul aflat în litigiu a fost notificat în baza Legii nr. 10/2001 de către interveninenți, în calitate de moștenitori ai autorului N.M., frate cu autorul reclamanților, precum și faptul că terenul pe care se află construcțiile în litigiu au aparținut autorului N.M. și nu autorului reclamanților.

Analizând recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Primăria Comunei Mărăcineni și Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, Înalta Curte constată că sunt nefondate și le va respinge avându-se în vedere următoarele considerente: Astfel, în ceea ce privește recursul declarat de primul pârât, se constată că este nefondat întrucât instanța de apel a reținut, în mod corect, în cauză, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice. Aceasta, în condițiile în care obiectul acțiunii civile în revendicare, formulată potrivit dreptului comun de către reclamanți, privește un imobil preluat de către Statul Român în urma aplicării Decretului-lege nr. 83/1949.

Ca atare, în prezentul litigiu, unde se pune în discuție valabilitatea titlului Statului Român, de preluare a imobilului revendicat, calitate procesuală pasivă, în cauză, nu poate avea decât Statul Român care este reprezentat, în instanță, prin Ministerul Finanțelor Publice, conform dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice. Potrivit acestor dispoziții, în absența unor reglementări speciale, Statul Român este reprezentat în instanță prin Ministerul Finanțelor Publice. Sub acest aspect, este irelevant faptul că imobilul aflat în litigiu se află în posesia R.A. - A.P.P.S., întrucât această regie autonomă este o regie de stat și deține în folosință, posesie și administrare imobilul în numele și pentru Statul Român.

În consecință, contrar susținerilor recurentei, în cauză s-a realizat identitatea impusă de lege între cel chemat în judecată și cel obligat la restituire, în cadrul unei acțiuni civile în revendicare formulată pe dreptul comun de către reclamanți. Este nefondat și recursul declarat de pârâta Primăria comunei Mărăcineni, județul Argeș, avându-se în vedere considerentele ce vor urma: Astfel, pentru ca reclamanții să aibă „un bun actual” în sensul articolului nr. 1 din Primul protocol adițional la C.E.D.O. nu este necesar ca dreptul reclamanților asupra imobilului revendicat să fi fost recunoscut într-un alt litigiu și să existe o altă hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă pronunțată într-un alt cadru procesual, prin care să se consacre acest drept, hotărâre care să poată fi folosită în prezentul litigiu.

Aceasta întrucât cererea formulată de reclamanți reprezintă o acțiune în revendicare formulată pe dreptul comun, având ca obiect un imobil preluat de către stat, iar prin decizia recurată s-a constatat în mod întemeiat nevalabilitatea titlului Statului Român, de preluare a acestui imobil. Prin urmare, rezultă faptul că prin efectul deciziei recurate, care este definitivă, reclamanții posedă „un bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție și în conformitate cu jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. În același timp, sunt nefondate susținerile recurentei potrivit cărora, reclamanții trebuia să facă dovada dreptului de proprietate cu un titlu de proprietate raportat la dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938.

Cu alte cuvinte, recurenta a susținut că actul de proprietate invocat de reclamanți în susținerea acțiunii în revendicare, pentru a putea face dovada dreptului de proprietate, trebuie să fie înscris în Cartea Funciară. Aceste susțineri sunt nefondate, întrucât Decretul-lege nr. 115/1938 privind Cartea Funciară nu a operat pe teritoriul Munteniei, aici operând Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni Imobiliare, astfel încât, cu actul de vânzare-cumpărare autentificat și transcris în acest registru, translativ de proprietate, reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului acestora în ceea ce privește imobilul aflat în litigiu denumit complexul M., imobil format din construcții și teren aferent și situat pe teritoriul comunei Mărăcineni, județul Argeș, după cum a reținut Curtea de Apel.

De asemenea, critica referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate pentru o serie de terenuri pe calea legii fondului funciar nu poate fi primită întrucât, în privința imobilului revendicat, nu operează reconstituirea dreptului de proprietate pe această cale, fiind vorba de o acțiune în revendicare formulată pe dreptul comun și nu pe calea unei proceduri speciale, pentru a putea fi susținut aspectul că nu s-ar putea depăși suprafața de 50 ha teren arabil la care se limitează reconstituirea potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 20 din O.U.G. nr. 102/2001; art. 39 din Legea nr. 18/1991, republicată, precum și dispozițiilor art. 1 pct. 5 din Legea nr. 400/2002.

În ceea ce privește critica potrivit căreia reclamanții nu au reușit să facă dovada identității depline a tuturor imobilelor, precum și a suprafeței de teren pretinse în acțiune, se constată faptul că nu poate fi supusă cenzurii instanței de recurs, neputând fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate, întrucât reprezintă un aspect de netemeinicie și nu de nelegalitate. Aceasta întrucât se referă la situația de fapt reținută de instanțele anterioare, în raport de materialul probatoriu administrat în cauză, situație de fapt care nu mai poate fi schimbată în cadrul instanței de recurs, în condițiile în care dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. au fost abrogate expres prin prevederile art. 1 pct. 112 din O.U.G.

nr. 138/2000. În ceea ce privește calitatea recurentei de a sta în proces, aceasta justifică legitimarea procesuală pasivă, atâta timp cât imobilul în litigiu se află pe teritoriul comunei Mărăcineni. Potrivit art. 119 din Lega nr. 215/2001, constituie patrimoniu al unității administrativ-teritoriale bunurile din domeniul public sau privat al acesteia, precum și drepturile și obligațiile cu caracter patrimonial. În aceste condiții, cum obiectul litigiului vizează un imobil, care, cel puțin formal, face parte din patrimoniul comunei Mărăcineni, discutându-se dreptul de proprietate asupra acestui bun, este firesc din punct de vedere juridic, ca reprezentantul unității administrativ-teritoriale să figureze în proces, efectele hotărârii urmând a se produce și în patrimoniul localității pârâte.

De asemenea, calitatea de parte este singura garanție a exercitării în condiții corespunzătoare a dreptului la apărare ala cestei părți. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, se constată faptul că este neîntemeiat în ceea ce privește critica formulată având ca obiect greșita soluționare, prin admitere, a acțiunii civile în revendicare formulată de către reclamanți. Astfel, dreptul de proprietate al apelanților-reclamanți privind imobilele revendicate, cât și vocația la bunurile revendicate, constituie aspecte care au fost reținute de către instanța de apel, pe baza probelor administrate în cauză. În ceea ce privește dovada dreptului de proprietate, aceasta s-a făcut prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1905/1914 prin care imobilele aflate în litigiu situate în comuna Mărăcineni, sat Ciumești, județul Argeș, au fost dobândite în proprietate de către I.N.M.

de la tatăl său, N.I.M. Referitor la actul de partaj voluntar nr. 663 din 3 martie 1947, care a avut loc între N.N.M. și I.M.M., după autorii N.I.M. și M.N.M., instanța de apel a reținut că se referă la o altă moșie decât cea din litigiu, respectiv moșia V., B. și G., V. și O., P.O. Or, terenul în litigiu menționat în actul de vânzare-cumpărare din anul 1914 privește moșia C. sau F., alături de moșia M.V. cei zice și D., ce a aparținut autorului N.M., transmisă în proprietate fiului său, I.N.M. (autorul reclamanților). În al doilea rând, vocația reclamanților referitor la revendicarea imobilelor aflate în litigiu a rezultat din actele de stare civilă și din certificatul de moștenitor nr. 155 din 10 aprilie 1967 emis de pe urma defunctului I.M., potrivit cărora autorul N.I.M.

a avut doi copiii, pe I.N.M. (autorul reclamanților) și N.N.M., prima ramură a familiei M., respectiv cea decurgând din autorul reclamanților (I.N.M.), fiind îndreptățită să solicite imobilele aflate în litigiu câtă vreme acțiunea în revendicare s-a întemeiat pe actul de vânzare-cumpărare nominalizat mai sus și prin care s-a dobândit imobilul respectiv. Referitor la susținerile recurentei privind terenul acordat prin sentința civilă nr. 85 din 27 mai 2002 a Tribunalului Argeș pronunțată în Dosarul nr. 4842/2002, Curtea de Apel a reținut că se referă la un alt imobil care nu se suprapune cu terenul revendicat de reclamanți, fiind învecinat cu imobilul aflat în litigiu. Prin hotărârea respectivă, moștenitorilor autorului N.M.

li s-a restituit un alt imobil decât cel aflat în litigiu, imobil format din construcții cu destinație de locuit și teren aferent, astfel încât s-a constatat că nu există identitate între acest imobil și cel revendicat de către reclamanți. Pe de altă parte, deși intervenienții au urmat procedura instituită de Legea nr. 10/2001, în sensul că au formulat notificare prin care au solicitat restituirea bunurilor care au aparținut autorului lor, inclusiv pentru conacul situat în comuna Mărăcineni, sat Micești, județul Argeș, prin decizia emisă R.A. – A.P.P.S. le-a respins cererea pe baza considerentelor potrivit cărora imobilul intitulat „Complexul M.” a aparținut în proprietate celeilalte ramuri a familiei M., respectiv autorului reclamanților, I.N.M.

În realitate însă, deși se invocă dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în susținerea primelor două motive de recurs referitoare la dreptul de proprietate al apelanților-reclamanți privind imobilele revendicate, cât și în ceea ce privește identificarea acestora, se constată faptul că privesc chestiuni de netemeinicie și nu de nelegalitate, atâta vreme cât se critică situația de fapt reținută de către instanța de apel pe baza materialului probatoriu administrat în cauză, astfel cum a fost redată mai sus.

Astfel, critica referitoare la faptul că nu există identitate între construcțiile și terenul ce formează actualul complex M. și imobilele similare incluse în actul de proprietate invocat; că terenul revendicat de reclamanți se identifică cu terenul din actul de vânzare, moșia de la pct. B – Moșia C. (F.), cu toate îmbunătățirile și împreună cu pădurea situată în comuna Micești în suprafață totală de 14 ha.; că terenul se poate identifica și după formularul pentru Evaluare și Inventarierea Patrimoniului aflate în Dosarul nr. 49/1949, tabelul nr. I al Prefecturii județului Muscel, precum și faptul că dovada dreptului de proprietate a autorului M.N.I. asupra imobilului revendicat s-a realizat pe baza procesului-verbal încheiat la data de 2 martie 1949 la Ciumești – Muscel - reprezintă aspectele de netemeinicie și nu de nelegalitate.

Toate aceste critici privesc, în realitate, situația de fapt care, în prezent, în actuala structură a recursului, aceea a unei căi extraordinare de atac nu mai pot fi cenzurate, în condițiile în care pun în discuție chestiuni de fapt stabilite cu caracter definitiv de către instanța de apel. Recursul declarat de pârâtă este, însă, întemeiat în ceea ce privește motivele de recurs referitoare la cererea reconvențională formulată în cauză, din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Astfel, această cerere, admisă de către instanța de apel, nu a fost motivată în privința cererii pârâtei de acordare a contravalorii cheltuielilor efectuate în legătură cu construcțiile vechi, în considerentele deciziei recurate făcându-se vorbire doar de faptul că va fi admisă și cererea reconvențională formulată de pârâta R.A.

A.P.P.S, în sensul obligării reclamanților la plata sumei de 135.700 euro, echivalent în lei la data efectuării plății, reprezentând valoarea de circulație a lucrărilor de construcții efectuate în perioada 1965-1989, conform raportului de expertiză întocmit de expertul P.P. Au fost încălcate în acest sens dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nearătarea în considerentele hotărârii a motivelor de fapt și de drept care au dus la soluția pronunțată, face imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalității hotărârii, nemotivarea acesteia echivalând cu o necercetare a fondului pricinii. Aceasta întrucât judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, fără arătarea motivelor și a probelor neputându-se exercita controlul judiciar.

Cererea reconvențională formulată de pârâtă, având ca obiect despăgubiri, a privit două aspecte, și anume cel referitor la obligarea reclamanților de a plăti contravaloarea construcțiilor noi efectuate de Statul Român ulterior preluării, cât și cel referitor la contravaloarea cheltuielilor necesare și utile efectuate și necesare întreținerii complexului imobiliar de la data preluării și până în anul 1989, iar instanța de apel a dispus obligarea reclamanților doar la plata sumei reprezentând contravaloarea la valoarea actuală de circulație a lucrărilor de construcții noi efectuate în perioada 1965-1989, fără însă a motiva de ce a fost acordată doar această contravaloare și de ce nu a fost acordată și contravaloarea cheltuielilor necesare și utile.

Se impune așadar, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7, coroborate cu art. 312 alin. (5) C. proc. civ., admiterea recursului declarat de către pârâta R.A. A.P.P.S., casarea în parte a deciziei atacate, în sensul că se va trimite spre rejudecare, la instanța de apel, cererea reconvențională formulată de aceeași pârâtă, în ceea ce privește solicitarea de acordare a îmbunătățirilor aduse imobilelor – construcții vechi aflate în litigiu. Aceasta întrucât dispozitivul deciziei recurate, prin care reclamanta a fost obligată la plata sumei de 135.700 euro, echivalent în lei la data efectuării plății, reprezentând valoarea de circulație a lucrărilor de construcții noi efectuate în perioada 1965-1989, nu a fost recurat de către reclamanți, ca de altfel întreaga decizie, astfel încât soluționarea cererii reconvenționale sub aspectul arătat a intrat în puterea lucrului judecat.

Cu ocazia rejudecării cererii reconvenționale sub acest aspect, se vor avea în vedere și celelalte susțineri ale pârâtei, referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 997 C. civ.; se va stabili dacă toate îmbunătățirile aduse imobilelor vechi au reprezentat cheltuieli necesare și utile, dacă au sau nu un caracter voluptoriu, cât și perioada pentru care trebuie acordată contravaloarea acestor cheltuieli necesare și utile efectuate de Statul Român, în condițiile în care s-a contestat faptul că perioada limită de acordare a despăgubirilor este reprezentată de anul 1989, cheltuielile necesare cu întreținerea complexului M. fiind efectuate și după anul 1990. În ceea ce privește critica referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată, se constată că este nefondată, întrucât din practicaua deciziei recurate a rezultat faptul că reprezentantul recurentei-pârâte nu a solicitat plata acestor cheltuieli, iar dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. stipulează faptul că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Referitor la cererea de intervenție accesorie formulată în cadrul instanței de recurs, în favoarea și interesul recurentei-pârâte R.A. A.P.P.S., de către intervenienții-accesorii M.T. și M.N.P., instanța de recurs o va respinge ca o consecință a faptului că au fost înlăturate motivele din recursul declarat de către această pârâtă, privind greșita admitere a acțiunii în revendicare, motivare sprijinită din punct de vedere juridic prin demersul intervenienților. Or, soluția dată recursului declarat de pârât pe aspectul susținut și de intervenienți influențează determinant cererea accesorie, în sensul că cele două soluții vor fi de respingere.

În consecință, față de cele arătate, se constată că nu subzistă motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât în vaza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice – reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și Primăria Comunei Mărăcineni, prin Primar. În baza art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc. civ., coroborat cu art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâta R.A. - A.P.P.S., se va casa în parte decizia atacată, și se va trimite, spre rejudecare, la instanța de apel, cererea reconvențională formulată de aceeași pârâtă, în ceea ce privește solicitarea de acordare a îmbunătățirilor aduse imobilelor - construcții din litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta R.A. A.P.P.S. împotriva Deciziei civile nr. 855 din 18 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează, în parte, decizia atacată, în sensul că, trimite spre rejudecare la instanța de apel cererea reconvențională formulată de aceeași pârâtă, în ceea ce privește solicitarea de acordare a îmbunătățirilor aduse imobilelor - construcții din litigiu. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice – reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și Primăria Comunei Mărăcineni, prin Primar împotriva aceleiași decizii.

Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții M.T. și M.N.P., în interesul recurentei pârâte R.A. A.P.P.S. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2010.