ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2363/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 226 din 5 noiembrie 2001, Tribunalul Argeș a admis contestația formulată de O.R., împotriva deciziei nr. 5 din 7 mai 2001, prin care intimata SC N. SA Pitești a respins cererea sa pentru restituirea în natură a suprafeței de 1409 mp situată în Pitești, și a dispus restituirea în natură numai a suprafeței de 999,19 mp identificată prin expertiza întocmită în cauză. S-a reținut că autoarea contestatoarei a fost proprietara imobilului compus din trei corpuri de casă și terenul aferent, cu întinderea totală de 1607 mp situat în Pitești, bunurile fiind preluate de stat, iar apoi, în temeiul Legii nr. 112/1995, prin hotărârea nr. 520/1995, a fost retrocedată casa.

Prin sentința civilă nr. 4718/1998 a Judecătoriei Pitești, irevocabilă a fost restituită și suprafața de 1607 mp ca teren aferent. Din această suprafață s-a constatat prin expertiza întocmită în cauză că este afectată de construcții suprafața de 999.19 mp. Suprafața de teren s-a apreciat că este supusă restituirii pentru că asupra ei nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, statul vânzând către persoane private acțiunile deținute asupra pârâtei societate comercială și nu activul acesteia. A mai reținut că nu se poate lua o hotărâre contrară celor statuate cu putere lucrului judecat prin sentința civilă nr. 4718/1998 a Judecătoriei Pitești. Prin decizia civilă nr. 21/A din 28 martie 2002, Curtea de Apel Pitești a admis apelul pârâtei și a schimbat sentința atacată în sensul că a respins ca nefondată acțiunea reclamantei O.R., având ca obiect contestarea deciziei nr. 5 din 7 mai 2001 emisă de pârâta SC N. SA Pitești.

Instanța de apel a reținut că sunt în afara oricăror discuții împrejurările că terenul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu, prin efectul Decretului nr. 92/1950, că până în anul 1990 s-a aflat în administrarea directă a unei unități socialiste de stat, unitate care s-a transformat în societate comercială cu capital de stat în temeiul Legii nr. 15/1990, preluând în proprietate bunurile unității astfel transformate conform art. 20 alin. (2) din această lege, că în baza H.G. nr. 834/1991, terenul a fost evidențiat în patrimoniul societății cu capital de stat și, în fine, că societatea cu capital de stat a fost inclusă în procesul de privatizare, actuala societate cumpărând în anul 1994 integral pachetul de acțiuni gestionat de Fondul Proprietății de Stat București și Fondul Proprietății Private V Oltenia în temeiul prevederilor Legii nr. 58/1991.

Instanța de apel a mai reținut că, față de situația de fapt reală sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent”, întrucât nu numai vânzarea de active constituie modalitatea legală de preluare a unui bun în procesul de privatizare, ci și vânzarea–cumpărarea de acțiuni, astfel încât simpla evidențiere a unui imobil în patrimoniul societății privatizate constituie condiție suficientă pentru nerestituirea în natură a bunului, această situație născând doar dreptul persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent, cu privire la hotărârea judecătorească prin care terenul a fost retrocedat reclamantei în temeiul Legii nr. 112/1995, instanța de apel reținând lipsa de opozabilitate a acesteia față de pârâtă.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta O.R.(fostă D.) criticând-o pentru nelegalitate. În susținerea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că prin hotărârea nr. 520/1995 a Comisiei Județene Argeș de aplicare a Legii nr. 112/1995 i-a fost retrocedată construcția, iar prin sentința civilă nr. 4718/1998 i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1608 mp, această sentință fiind constitutivă de drepturi și opozabilă erga omnes și că, în raport de existența acestei sentințe și a hotărârii dată în temeiul Legii nr. 112/1995, instanța de apel a omis să analizeze incidența Legii nr. 10/2001 la cazul în speță, deși a formulat apărări în acest sens.

A mai susținut reclamanta că numai dacă societatea comercială ar fi dobândit prin contractul de privatizare cu fostul Fond al Proprietății Private dreptul de proprietate asupra unui activ, cuprinzând și terenul în litigiu, ar fi fost vorba despre înstrăinare realizată în cadrul procesului de privatizare la care se referă prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001, ori acestea nu sunt aplicabile cazului dedus judecății, întrucât prin contractul de privatizare statul a înstrăinat numai acțiunile pe care le deținea în cadrul societății comerciale pârâte, acțiuni ce au fost dobândite de cumpărătorii lor.

Susținerile reclamantei au vizat totodată aplicabilitatea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în raport de împrejurarea că terenul în litigiu s-a identificat prin expertiză, construcțiile nu figurează în autorizația de construire eliberată pârâtei în anul 1965, acestea având caracter provizoriu, la dosar nefiind depusă documentația ce a stat la baza eliberării autorizației de construire. Recursul s-a reținut ca fondat pentru considerentele ce succed. Potrivit prevederilor art. 314 C. proc. civ., Curtea Supremă de Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.

Or, din acest punct de vedere, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, s-a reținut că nu s-a făcut o identificare certă a imobilului în litigiu. Astfel, în motivarea contestației, O.R. arată că imobilul a cărui restituire o solicită în temeiul Legii 10/2001 se află situat în Pitești. În apărarea sa pârâta SC N. SA Pitești a invocat faptul că terenul revendicat se află în patrimoniul său încă din anul 1993, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria SG nr. 0021 din 4 noiembrie 1993 emis în baza Legii nr.15/1990 și a H.G. nr. 834/1991, teren care a rămas în proprietatea sa ca urmare a privatizării societății în conformitate cu prevederile Legii nr. 58/1991 și a Normelor Metodologice nr. 1/1992 privind procedura standard de privatizare a societăților mici, prin cumpărarea în 1994 a întregului pachet de acțiuni deținut la acea dată de către Fondul Proprietății de Stat București și Fondul Proprietății Private V Oltenia.

Pârâta SC N. SA Pitești depus în dosarul anexat nr. 3603/2001 al Tribunalului Argeș în copie formularul completat, conform prevederilor Normelor Metodologice de Privatizare, în vederea stabilirii activului net contabil certificat de cenzorii societății, formular în care se menționează că terenul în suprafață de 3825,99 mp aferent clădirii restaurantului A., precum și clădirea restaurantului sunt situate în str. V., deși reclamanta indică adresa poștală a imobilului la nr. 76. Mai mult, faptul că imobilul nu a fost cel identificat rezultă și din împrejurarea că, prin adresa nr. 2882 din 2 iulie 1996, R. Pitești, sucursala Fond Locativ, comunică reclamantei că imobilul se află în administrarea sa și că este închiriat unor societăți comerciale: SC M. SRL și SC E. SRL, nemenționându-se nicăieri că o parte din această suprafață de teren ar aparține SC N. SA Pitești.

De altfel, chiar în preambulul Hotărârii nr. 520 din 4 iulie 1997, emisă de Comisia Județeană Argeș de Aplicare a Legii nr. 112/1995 (hotărâre definitivă în baza sentinței civile nr. 4817 din 29 mai 1998 și reprezentând titlul de proprietate al reclamantei) se face vorbire de procesul verbal nr. 8831 din 10 aprilie 1997 al Comisiei Municipiului Pitești de Aplicare a Legii nr. 112/1995 și de procesul-verbal nr. 43 din 29 mai 1997 al Secretariatului Tehnic al Comisiei Județene de Aplicare a Legii nr. 112/1995, din care rezultă că „ imobilul este deținut de R.A. R. Pitești și închiriat societăților comerciale SC M. SRL și SC E. SRL (restaurantul A.)”.

Or, conform susținerilor pârâtei SC N. SA Pitești, la acea dată, respectiv anul 1997, terenul în litigiu se afla în patrimoniul său, acestei societăți comerciale atestându-i-se dreptul de proprietate conform certificatului amintit emis în anul 1993. Toate aceste neconcordanțe s-a apreciat că transpar și din rapoartele de expertize imobiliară întocmite cu privire la același imobil. Astfel, din raportul de expertiză întocmit de ing. V.C., în dosarul nr. 8569/1997, la Judecătoria Pitești, soluționat prin sentința civilă nr. 4817 din 29 mai 1998, prin care s-a admis contestația formulată de reclamanta D.(O.)R.

împotriva hotărârii nr. 520/1997 a Comisiei Județene Argeș pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995 care, chiar în dispozitivul său face referire la acea expertiză, reiese că suprafața de teren identificată ca fiind cea care a aparținut reclamantei este delimitată la Est de restaurantul A. și că pe aceasta se află „construcții cu caracter temporar-chioșcuri”, închiriate unor societăți comerciale, acest raport de expertiză fiind invocat de reclamantă în dovedirea susținerilor sale și depus la dosarul de fond al prezentei cauze. Or, din expertiza efectuată în speță de experții M.P.S. și P.D.

se constată că „ există faptic încă pe teren, o parte din casa revendicată de reclamantă și o parte din clădirea vecinei A.F., în prezent o parte din restaurantul A. și că „pe o parte din fostul amplasament al proprietății reclamantei, respectiv suprafața de 99,19 mp, suprafață calculată pe parcele și trecute pe planul anexat expertizei se află SC N. SA Pitești”, iar referitor la construcțiile existente pe teren se concluzionează că numai cea aflată pe parcela nr. 4 intitulată „ anexă” are caracter provizoriu, în timp ce celelalte construcții aflate pe parcelele 1-3, 5-9 au caracter definitiv amplasate pe fundații, iar vechimea lor este de circa 35-36 ani.

Cu privire la construcțiile situate pe terenul în litigiu, s-a reținut că la dosar a fost depusă autorizația nr. 15988 din 15 octombrie 1965 pentru executarea lucrărilor de amenajare terasă-restaurant A., neînsoțită însă de documentația tehnică ce a stat la baza eliberării ei, documentație care ar fi permis identificarea construcțiilor executate în baza ei. Deși toate aceste neconcordanțe se impuneau a fi lămurite, aceste aspecte nu au fost avute în vedere, motiv pentru care s-a admis recursul reclamantei împotriva deciziei civile nr. 21/A din 28 martie 2002 a Curții de Apel Pitești pe care a casat-o cu trimitere în vederea rejudecării apelului aceleiași instanțe prin decizia civilă nr. 666 din 20 februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Pitești sub nr. 4963/2003 și s-a completat probatoriul potrivit dispozițiilor deciziei de casare, cu acte cât și cu refacerea raportului de expertiză în ceea ce privește identificarea amplasamentului fostei proprietăți P.M., dar și în ceea ce privește ocuparea terenului de construcții încadrabile în diferite categorii dintre cele avute în vedere de Legea nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 600/A din 25 martie 2004 a Curții de Apel Pitești s-a admis apelul declarat de pârâta SC N. SA Pitești împotriva sentinței civile nr. 226 din 5 noiembrie 2001 a Tribunalului Argeș care a fost schimbată în parte, în sensul că s-a înlăturat din suprafața restituită, cu un total de 999,19 mp, porțiunea aferentă extinderii la bucătărie și birouri, identificată în raportul de expertiză întocmit de expert tehnic I.I.

prin punctele A,22,22 1 , 23,24,25,26,X,B,A, în schița anexă a raportului acestuia aflată la dosarul instanței de apel și colorat în galben, hașurat cu negru. S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii. Instanța de apel a reținut, în ceea ce privește amplasamentul fostei proprietăți P.M., că expertizele evidențiază corespondența celui aflat în incinta posedată actual de către pârâta SC N. SA Pitești, în organizarea restaurantului A. Cu privire la recursul declarat în legătură cu procedura instituită de Legea nr. 10/2001, după obținerea unei recunoașteri a dreptului de proprietate în condițiile Legii nr. 112/1995, s-a reținut că această prealabilă restituire în proprietate s-a făcut fără antamarea drepturilor invocate în prezenta cauză de către deținătoarea SC N. SA Pitești.

Într-o asemenea situație hotărârea pronunțată în cedarea de restituire a acestei proprietăți nu este una opozabilă deținătoarei, spre a fi aplicabile dispozițiile referitoare la executarea de bună voie ori silită a hotărârii Comisiei Județene de Aplicare a Legii nr. 112/1995, modificată prin sentința civilă nr. 4817 din 29 mai 1998 a Judecătoriei Pitești. Acțiunea în restituirea bunurilor preluate de stat fără titlu, în accepțiunea Legii nr. 10/2001, spre deosebire de cea în restituirea bunurilor preluate cu titlu, îmbracă în esența sa, caracterul unei veritabile acțiuni în revendicare, aspect ce rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (2) din lege, potrivit cărora persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, își păstrează calitatea de proprietari avută la data preluării, dar o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire conform acestei legi.

În aceste condiții, acțiunea în revendicare a fostului proprietar abuziv deposedat, s-a formulat în cadrul special creat de Legea 10/2001, titlu fiind recunoscut în contradictoriu cu Statul Român, prin organele locale ale puterii, Prefectura județului Argeș, în contra detentorului bunului, care numai în prezentul cadru procesual are acces la compararea titlului său cu cel al reclamantului. Cea de a doua critică, referitoare la caracterul privat al patrimoniului deținătoarei, în sensul că a avut loc o transmisiune prin vânzare-cumpărare de bună-credință a dreptului în favoarea acesteia, procesul de privatizare purtând automat și asupra activelor s-a reținut ca nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură, în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

În apărarea dreptului său de proprietate, pârâta a invocat intervenirea unei transmisiuni cu bună credință și cu titlu oneros a dreptului de proprietate de la stat în favoarea sa, asupra terenului în litigiu făcând trimitere la dispozițiile art. 20 din lege. În aceste condiții se impune a fi reținut că, apelanta-pârâtă face confuzie între transmisiunea dreptului de proprietate asupra bunurilor societății și transmisiunea dreptului de proprietate asupra acțiunilor acesteia. În primul caz, statul, în calitate de unic creditor majoritar, ca titular al dreptului de proprietate al acțiunilor ar înstrăina un bun proprietatea societății în timp ce, în al doilea caz statul a înstrăinat numai dreptul de proprietate asupra acțiunilor, care sunt creanțe asupra patrimoniului societății.

De aceea contractul de vânzare-cumpărare, nu a privit bunurile din patrimoniu, ci creanțele pe care statul le avea asupra acestui patrimoniu, așa cum corect a reținut instanța de fond. În asemenea situații în care are loc restituirea unui bun din acest patrimoniu către o terță persoană, legiuitorul a prevăzut modalitatea în care societatea comercială în al cărui patrimoniu s-ar produce o scădere urmează a fi despăgubită conform dispozițiilor art. 32 4 din Legea nr. 99/1999. Apelanta nu a invocat incidența alin. (4) din acest text privitor la imposibilitatea continuării activității în caz de restituire. În ceea ce privește titlul prin care bunul a fost preluat de stat, instanța de fond a avut în vedere că Decretul nr. 92/1950 a vizat confiscarea numai a construcțiilor ce se încadrau în dispozițiile lui, iar nu și a terenurilor aferente, așa încât restituirea terenului, liber de construcțiile ce atrăgeau aplicarea actului calificat ca abuziv ar fi pe deplin posibilă.

Decizia în care s-a făcut prima dată analiza în apel a acestei soluții, a avut în vedere caracterul legal al preluării către stat, odată cu construcțiile și a terenului, constatând incidența dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. În decizia de casare, Curtea Supremă de Justiție a înlăturat motivul de nelegalitate a sentinței fondului și a avut în vedere motive referitoare la starea de fapt, respectiv individualizarea corectă a bunului și admisibilitatea acțiunii formulată în cadrul Legii nr. 10/2002, în condițiile existenței deja a unui titlu, recunoscut în condițiile Legii nr. 112/1995.

Chiar dacă nu s-a arătat în mod expres, prin decizia de casare că preluarea urmează a fi calificată drept una fără titlu valabil în înțelesul legii, numai așa poate fi înțeleasă soluția adoptată de instanța supremă, câtă vreme instanța de apel a reținut ca un motiv de excepție și nu a mai intrat în cercetarea condițiilor de fond ale stării actuale a terenului, faptul unei preluări cu titlu valabil. Pe cale de consecință, o asemenea statuare a instanței supreme devine obligatorie față de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., nemaiexistând la îndemâna instanței de apel posibilitatea să procedeze la o nouă calificare a actului de preluare, ca fiind unul cu titlu valabil sau fără titlu.

De asemenea, s-a reținut că în excesul acestor motive de apel formulate de către pârâtă prin decizia de casare s-a pus în vedere instanței de apel să determine caracterul construcțiilor edificate prin expertiza efectuată la instanța de fond, ca aflându-se pe teren prin prisma dispozițiilor art. 10 alin. (2)-(4) din lege. Pentru stabilirea acestui caracter s-a dispus expertizele încuviințate de această instanță identificarea acestor construcții și a terenurilor aferente, în funcție de documentația întocmită la data eliberării autorizației de construcție, pentru cele ulterioare datei de 1 ianuarie 1990, ca și pentru construcțiile ușoare sau demontabile pentru cele anterioare, iar pârâta a depus la dosar și anexele autorizațiilor de construire anterioare acestei date.

Față de toate înscrisurile, expertul constructor a arătat că cele identificate cu indici numerici 2-7 și circa ⅓ din construcția nr. 8, sunt edificii cu caracter provizoriu, fără o structură de rezistență corespunzătoare unor construcții definitive, unele fiind modificate după anul 1990 (pergola transformată în spațiu închis cu destinație comercială prin închiderea cu materiale ușoare și fără schimbarea structurii de rezistență inițială ce era de natură provizorie). Prin obiecțiunile formulate de către apelanta pârâtă s-a invocat caracterul definitiv al acestor construcții cu motivarea că ele datează din anul 1965. Obiecțiunea s-a reținut ca nefondată, durata în timp nefiind definitorie pentru caracterul definitiv al unei construcții, ci caracteristicile tehnice constatate de către expert definesc întrutotul caracterul definitiv al acesteia.

În raport de starea de fapt constatată prin expertiză s-a evidențiat că în suprafața de teren dispusă a se restitui de către prima instanță de 999,19 mp este inclusă și suprafața pe care s-au edificat extinderi la bucătărie și birourile restaurantului, despre care expertiza efectuată în apel nu a relevat că ar fi provizorii sau ușoare, reținându-se că pentru această suprafață soluția încalcă dispozițiile articolului menționat, ceea ce a impus pronunțarea soluției deja arătate. Împotriva deciziei civile nr. 600/A din 25 martie 2004 pronunțată de curtea de Apel Pitești au declarat recurs părțile, respectiv reclamanta O. R. și pârâta SC N. SA Pitești. Reclamanta O.R. critică hotărârea instanței de apel prin prisma motivului precizat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În acest sens, învederează că prin hotărârea recurată corect s-a reținut că terenul a fost preluat de stat fără titlu, fiind aplicabile prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dar că greșit s-a admis apelul pârâtei și s-a înlăturat din suprafața restituită porțiunea aferentă extinderii la bucătărie și birouri (circa 60 mp). În ceea ce privește recursul declarat de pârâta SC N. SA Pitești se susține că este societate integral privatizată în temeiul Legii nr. 58/1991 prin achiziționarea de la FPS și FPP Oltenia a pachetelor de acțiuni deținut de acestea și conform art. 27 alin. (1) și art. 46 din Legea nr. 10/2001 nu este obligată la restituirea în natură a imobilelor confiscate abuziv și că persoana îndreptățită trebuia să notifice instituția statului implicată în privatizare.

În acest sens, se susține greșita interpretare a prevederilor art. 27 din Legea 10/2001, deoarece s-au vândut acțiunile societății și nu bunurile din patrimoniu, deși legea prevede că este suficient ca imobilele preluate cu titlu valabil să fie evidențiate în patrimoniul societății comerciale privatizate. O a doua critică se referă la faptul că greșit instanța de apel a avut în vedere la soluționarea cauzei art. 9 alin. (1) din Legea 10/2001, potrivit căruia imobilelor preluate abuziv se restituie în starea în care se află la data cererii de restituire, deși în art. 27-35 se stabilește că dacă imobilele au fost înstrăinate de către stat, persoanele îndreptățite au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

Recursul reclamantei este fondat, iar al pârâtei nefondat pentru considerentele ce urmează: Unitatea deținătoare a terenului în litigiu este SC N. SA Pitești, cea care a emis decizia prin care s-a respins cererea reclamantei de a i se restitui în natură imobilul solicitat. Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate, în condițiile legii, precum și construcții ușoare sau demontabile, identice cu cele edificate de recurentă pe terenul în litigiu. Terenul a fost preluat de stat fără titlu valabil, cum de altfel este și deținut de pârâtă. Potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001 persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau hotărârii judecătorești de restituire.

Aceste dispoziții se coroborează cu cele ale art. 27 alin. (1) din Legea 10/2001 conform cărora „ pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent”. Per a contrario , societățile comerciale privatizate sunt obligate să restituie în natură imobilele preluate fără titlu valoric. Recurenta a dovedit că autoarei sale M.P. i-a fost naționalizat un imobil cu 9 apartamente ( anexa la Decretul nr. 92/1950, poziția 154) fără a fi evidențiată și o suprafață de teren, ceea ce duce la concluzia că terenul a fost preluat „ fără titlu valabil” și prin urmare niciodată nu a pierdut dreptul de proprietate asupra terenului, ci numai exercițiul acestui drept.

Conform principiului nemo ad allium transfere potest quam ipse habet , statul nedevenind proprietar al terenului, nu a putut transmite un asemenea drept pârâtei. Cea mai mare parte a construcțiilor au fost demolate ulterior, fapt ce a permis fostei întreprinderi economice de stat, cum s-a transformat în societate comercială conform Legii nr. 15/1990 și care avea în proprietate un teren învecinat, să intre și în posesia terenului ce a aparținut autoarei reclamantei, dar fără titlu. Potrivit actului intitulat „calculul suprafeței de teren necesară activității societății comerciale cu capital de stat SC N. SA deținea din suprafața totală de 3825 mp cu titlu numai 2552 mp, diferența de 1272 mp intrând în patrimoniul său fără titlu valabil, din care 999,12 mp a aparținut antecesoarei reclamantei, așa cum s-a stabilit prin expertiza topo și pentru care s-a reconstituit drept de proprietate prin sentința civilă nr. 4718/1998 a Judecătoriei Pitești, nepusă în executare.

Potrivit art. 10 alin. (3) din lege, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii, precum și construcții ușoare sau demontabile. Construcțiile identificate pe teren prin expertiză nu sunt evidențiate în autorizația de construcție eliberată pârâtei și aceasta nu a prezentat instanței documentația ce a stat la baza eliberării autorizației și nici procesele verbale de recepție a construcțiilor executate în baza ei. Ele au caracter provizoriu, fiind confecționate din materiale ușoare sau demontabile, astfel că potrivit textului enunțat anterior, terenurile se restituie în natură, fără a fi necesar să se stabilească momentul edificării construcțiilor.

Corect s-a reținut că în speță nu-s aplicabile prevederile art. 46 din Legea 10/2001, deoarece, prin contractul de privatizare statul a înstrăinat numai acțiunile pe care le aveau la societatea pârâtei, acțiuni ce au fost dobândite de cumpărătorii lor. Este adevărat că pârâta s-a privatizat, însă dreptul de proprietate asupra acțiunilor nu interesează, pentru că societatea nu a dobândit prin contractul de privatizare încheiat cu fostul FPS un drept de proprietate asupra unui activ, care să cuprindă și terenul din litigiu, astfel că nu este vorba despre o înstrăinare realizată în cadrul procesului de privatizare la care fac referire dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001. De drept, prevederile art. 27 alin. (1) din aceeași lege sunt inaplicabile în speță, deoarece terenul a fost preluat de stat fără titlu, așa cum a intrat și pârâta în posesia lui.

Prin Hotărârea nr. 520/1995 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 i s-a retrocedat reclamantei construcția, iar prin sentința civilă nr. 4718/1998 i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1607 mp, în care este inclus și terenul solicitat. Această hotărâre este constitutivă de drepturi, astfel că dreptul de proprietate pentru terenul în discuție este opozabil ergo omnes , deci și pârâtei, care nu a dovedit dobândirea unui drept de la foștii proprietari sau de la stat. Pe de altă parte, sunt aplicabile și prevederile art. 49 din Legea nr. 10/2001, care deschid calea prevederilor prevăzute de această lege chiar și persoanelor ale căror acțiuni în justiție, prin care au solicitat restituirea imobilelor preluate abuziv, au fost respinse.

Trebuie considerat că este deschisă această cale, celor care au câștigat procesele respective, dar care, datorită imperfecțiunilor de ordin procedural ale legii în baza căreia au acționat nu au putut să pună în executare acele hotărâri. Față de aceste considerente, urmează a se admite recursul declarat de reclamanta O.R. împotriva deciziei civile nr. 600/A din 25 martie 2004 a Curții de Apel Pitești, să se modifice această hotărâre, în sensul respingerii apelului declarat de pârâta SC N. SA Pitești împotriva sentinței civile nr. 226 din 5 noiembrie 2001 a Tribunalului Argeș și menținerii acesteia. De asemenea, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC N. SA Pitești împotriva aceleiași hotărâri.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reținându-se culpa procesuală a pârâtei recurente SC N. SA Pitești, va fi obligată să plătească recurentei–reclamante O.R. suma de 1.000.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta O.R. împotriva deciziei civile nr. 600/A din 25 martie 2004 a Curții de Apel Pitești, pe care o modifică, în sensul că, respinge apelul declarat de pârâta SC N. SA Pitești împotriva sentinței civile 226 din 5 noiembrie 2001 a Tribunalului Argeș, pe care o menține. Respinge recursul declarat de pârâta SC N. SA Pitești împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. Obligă pârâta-recurentă SC N. SA Pitești să plătească recurentei-reclamante O.R. 1.000.000. lei cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 martie 2005.