ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 802/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 802/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1990 din

18 decembrie 2003, Tribunalul Harghita a hotărât astfel:

Respinge excepția de

necompetență, invocată de pârâta SC C. SA Toplița.

Admite acțiunea formulată de

reclamanta SC B. SRL Toplița.

Autorizează convocarea

adunării generale a SC C. SA la 30 zile după pronunțarea prezentei hotărâri.

Dispune ca adunarea generală

menționată anterior să fie prezidată de dl. C.D.

Stabilește ca data de

referință prevăzută de art. 122 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, să fie cu 5

zile înaintea datei convocării adunării generale menționate anterior.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că excepția de necompetență materială invocată de pârâtă

nu este întemeiată în raport de dispozițiile art. 2 pct. 1 C. proc. civ. (așa

cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 58/2003) întrucât în speță este vorba de

un litigiu comercial care nu este evaluabil în bani și ca atare competența de

soluționare a pricinii revine în primă instanță tribunalului și nu altei

instanțe.

În ce privește fondul

cauzei, Tribunalul Harghita, a reținut că potrivit art. 119 alin. (1) din Legea

nr. 31/1990, administratorii sunt obligați ca de îndată să convoace adunarea

generală, la cererea acționarilor reprezentând a zecea parte din capitalul

social, condiție îndeplinită de reclamantă și cum administratorul pârâtei a

refuzat să dea curs cererii formulată de reclamantă, în acest sens prin adresa nr.

174 din 7 octombrie 2003, instanța este îndrituită conform art. 119 alin. (3)

din legea pre-citată să dispună convocarea adunării generale a acționarilor, care

este organul suprem de conducere al societății și ca atare numai aceasta este

compatibilă să soluționeze cererile și interesele acționarilor societății.

Prin cererea înregistrată la

23 ianuarie 2004, pârâta SC C. SA Toplița, a solicitat suspendarea executării

sentinței nr. 1990 din 18 decembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Harghita

(prin care s-a autorizat convocarea adunării generale a acționarilor de la SC C.

SA) susținând că admiterea cererii de convocare a adunării generale s-a adoptat

cu încălcarea dispozițiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care

stabilesc, că astfel de cereri se judecă de instanța de la sediul societății,

adică de Judecătoria Toplița și nu de Tribunalul Harghita.

Totodată, conform acelorași

dispoziții legale, instanța era datoare să citeze administratorii, ceea ce în

speță nu s-a realizat, aceasta în afara faptului că, s-a dispus ca adunarea

generală să fie prezidată de dl. C.D., care nu a avut și nici nu are calitatea

de acționar la SC C. SA Toplița.

Prin încheierea nr. 15/ A

din 28 ianuarie 2004, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis cererea de suspendare formulată de pârâta SC C. SA

Toplița, reprezentată de C.M. și a dispus suspendarea executării vremelnice a

efectelor sentinței nr. 1990 din 18 decembrie 2003, pronunțată Tribunalul

Harghita, până la judecarea pe fond a apelului declarat de pârâta SC C. SA (ce

a fost înregistrată la Tribunalul Harghita la data de 20 ianuarie 2004).

Totodată, prin dispozitivul

încheierii, instanța a precizat că, suspendarea executării vremelnice a

sentinței menționate, este condiționată de plata de către pârâta SC C. SA, în

favoarea reclamantei SC B. SRL, a unei cauțiuni în sumă de 10.000.000 lei, până

la data de 10 februarie 2004, în caz contrar, efectele încheierii urmând să

înceteze.

Pentru a pronunța această

încheiere, instanța de apel a reținut în esență, că prin decizia nr. 4619 din

26 noiembrie 2003, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,

s-a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a casat atât decizia nr. 447/

R din 18 decembrie 2001 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ cât și sentința nr. 1745 din 26 septembrie 2001 dată de

Tribunalul Harghita, secția comercială și de contencios administrativ, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal.

Ori, ca efect al deciziei de

casare, hotărârea A.G.A. din 20 noiembrie 2000 de la SC C. SA (prin care s-a

aprobat majorarea capitalului social prin aportul în natură a 3 spații

comerciale evaluate la suma de 5.658.494.000 lei, reprezentând 5.144.540

acțiuni ce s-au atribuit reclamantei SC B. SRL), este lovită de nulitate,

deoarece, din considerentele hotărârii pronunțată de instanța supremă, rezultă

că acționarul SC B. SRL, nu trebuia să-și exercite dreptul la vot, întrucât

avea un interes contrar celui al societății.

Pe cale de consecință, a

reținut instanța în continuare, majorarea de capital adoptată prin hotărârea

menționată, nu mai poate avea nici un efect, iar situația acționariatului nu

putea fi lămurită doar cu ocazia rejudecării cauzei de către Tribunalul

Harghita, astfel cum a dispus instanța supremă.

A mai reținut instanța de

apel că, față de dispozițiile art. 280 (4) C. proc. civ., se impune plata de

către pârâtă a unei cauțiuni, în care sens a dispus prin dispozitivul

încheierii.

Împotriva încheierii nr. 15/

A din 28 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială

și de contencios administrativ, reclamanta SC B. SRL a declarat recurs,

invocând ca motiv de casare dispozițiile art. 304 pct. 5 și 11 C. proc. civ.,

coroborat cu art. 105 alin. (2) din același cod.

Se susține în esență că,

admiterea cererii de suspendare a executării sentinței nr. 1990/2003,

pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin încheierea nr. 15/ A din 28

ianuarie 2004, este rezultatul unei greșite aprecieri a naturii cererii

formulată de pârâta SC C. SA, precum și a unei eronate interpretări și aplicări

a dispozițiilor art. 581-582 C. proc. civ., care reglementează condițiile în

care poate fi promovată o cerere pe calea ordonanței președințiale și că prin

soluția adoptată, instanța nu a făcut altceva decât să adâncească în fapt,

prejudiciile aduse societății de administratorul acesteia, fără ca în calitate

de acționar majoritar (sau cel puțin semnificativ) recurenta să poată lua vreo

măsură, pentru preîntâmpinarea unei astfel de situații.

Se mai susține că, persoana

care a formulat cererea de suspendare a executării sentinței nr. 1990/2003,

respectiv C.M., președintele consiliului de administrație al SC C. SA, care în

fapt s-a opus sistematic convocării A.G.A., nu avea calitate procesuală activă

și deci, că față de această situație, cererea trebuia respinsă și nu admisă,

aceasta, în afara faptului că, în cauză, la pronunțarea încheierii atacate, nu

s-a verificat cu atenție dacă cererea îndeplinește sau nu condițiile prevăzute

de art. 581-582 C. proc. civ., referitoare la aparența de drept, urgența

adoptării suspendării precum și la vremelnicia în timp a efectelor suspendării.

Astfel, se susține că, sub

aspectul condiției privind aparența de drept, instanța era datoare doar să

stabilească dacă reclamanta în calitate de acționar al SC C. SA deține sau nu

procentul de 10 % din capitalul social impus de art. 119 alin. (1) din Legea nr.

31/1990, pentru a putea convoca o adunare generală, fără a mai fi necesară

verificarea și a altor aspecte care țin de raporturile litigioase dintre acționari,

așa cum a arătat în concluziile scrise, care din considerentele încheierii

rezultă că nu au fost examinate, aceasta în afara faptului că, suspendarea s-a

dispus cu încălcarea dispozițiilor art. 280 alin. (4) C. proc. civ., în sensul

că la pronunțarea soluției nu se afla depusă la dosar cauțiunea, instanța

acordând reclamantei un termen de grație, pentru îndeplinirea acestei obligații

până la 10 februarie 2004, adică după pronunțarea încheierii atacate.

De asemenea, se mai susține

că, instanța de apel a admis cererea de suspendare, fără ca reclamanta să facă

dovada că ar fi atacat cu apel sentința nr. 1990/2003 a cărei suspendare a

dispus-o și că, dacă ar fi existat o asemenea dovadă la dosar, atunci instanța

ar fi observat că în realitate apelul a fost introdus tardiv, ceea ce evident

că ar fi condus la respingerea cererii de suspendare și nu la admiterea

acesteia.

Referitor la condiția

privind urgența adoptării suspendării executării sentinței nr. 1990/2003,

recurenta susține că, instanța a supraevaluat urgența invocată de intimată,

fără a observa că, în realitate pentru preîntâmpinarea pagubelor pe care le

înregistra SC C. SA, era mai urgentă convocarea A.G.A., decât suspendarea

executării sentinței prin care s-a autorizat această convocare, întrucât, numai

organul suprem de conducere al societății menționate, putea să hotărască asupra

consecințelor economice pe care le-a generat încheierea unui contract, de către

administratorul care este chemat în judecată și în temeiul căruia s-au făcut

plăți în valoare de circa 2.000.000.000 lei.

De asemenea, atât sub

aspectul urgenței cât și al aparenței de drept, recurenta mai susține că,

instanța a supraevaluat, la adoptarea soluției de admitere a cererii de suspendare

a convocării A.G.A., impactul soluției pronunțate Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin decizia nr. 4619 din 26 noiembrie 2003, prin care s-a admis

recursul în anulare și s-au casat hotărârile atacate cu trimiterea cauzei spre

rejudecare la Tribunalul Harghita, pentru clarificarea situației

acționariatului societății (SC C. SA Toplița), deoarece chiar și în aceste

condiții, instanța nu putea ignora faptul că recurenta deținea 30,668 % din

acțiuni, astfel că, în temeiul art. 119 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, era

îndreptățită să convoace A.G.A., aceasta în afara faptului că administratorul

SC C. SA, nu a produs nici o dovadă care să ateste urgența adaptării măsurii de

suspendare privind convocarea A.G.A., care în fapt s-a dispus, în lipsa depunerii

cauțiunii, cu privire la care instanța a dat dovadă de clemență din moment ce a

acceptat ca suma stabilită cu acest titlu să fie consemnată la o dată

ulterioară pronunțării încheierii atacate.

Totodată, recurenta mai

susține că, soluția instanței de apel este criticabilă și sub aspectul că,

această instanță a aplicat greșit la speță condiția vremelniciei, în sensul că,

în considerentele încheierii se referă la impactul pe care îl are decizia de

casare nr. 4619 din 26 noiembrie 2003, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială, asupra acționariatului societății, iar elementul

vremelniciei îl raportează la o altă hotărâre, care urmează a se pronunța în

apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței nr. 1990/2004, prin care s-a autorizat

convocarea A.G.A., care de fapt nu are nici o legătură cu decizia pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție.

În sfârșit, recurenta mai

susține că încheierea pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, contravine și

deciziei nr. 416 din 11 noiembrie 2002, pronunțată de Curtea Constituțională,

prin care s-a statuat, că intervenția instanțelor de judecată se limitează doar

la a impune acționarilor agentului economic să respecte prevederile legale în

materie, cu consecința deblocării activității societății, situație pe deplin

aplicabilă în speță și care reprezintă în fapt scopul pentru care a fost

promovată cererea soluționată prin sentința nr. 1990/2003 ca și recursul de

față, inclusiv plângerea penală îndreptată împotriva administratorului C.M.I.

În consecință, recurenta

consideră că la adoptarea încheierii atacate, instanța de apel a interpretat și

aplicat greșit, raportat la probele de la dosar, dispozițiile art. 581-582 C.

proc. civ., motiv pentru care solicită admiterea recursului, modificarea în tot

a hotărârii și respingerea cererii de suspendare formulată în cauză.

Recursul reclamantei nu este

fondat.

Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale active a președintelui consiliului de administrație

C.M.I, de a promova cererea de suspendare, se constată că aceasta nu este

întemeiată deoarece, din actele de la dosar, rezultă că acesta a semnat cererea

în numele SC C. SA și nu în nume personal, așa cum se susține neîntemeiat și ca

atare, în calitate de reprezentant legal al societății, era în drept să

introducă în numele acesteia o astfel de cerere.

Pe de altă parte, aceste

susțineri, care ar viza în opinia recurentei nulitatea încheierii nr. 15/ A din

28 ianuarie 2004, nu pot fi avute în vedere și în raport de faptul că, atât

sentința nr. 1990/2004 cât și încheierea sus-menționată au fost pronunțate în

contradictoriu cu SC C. SA și nu în contradictoriu cu C.M.I., ceea ce

demonstrează că, în realitate, sub acest aspect, instanțele au pronunțat

soluții legale și temeinice.

În ceea ce privește criticile

vizând fondul cererii, se constată că dreptul reclamantei de a controla prin A.G.A.

activitatea administratorului, nu putea fi exercitat în condițiile speței, în

contextul în care prin decizia nr. 4619 din 26 noiembrie 2003, care este

obligatorie pentru instanțe, conform art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția comercială, a dispus casarea hotărârilor anterioare

cu trimiterea cauzei spre rejudecare, tocmai pentru lămurirea situației

acționariatului de la SC C. SA.

Ori, până la clarificarea

acestui aspect, printr-o hotărâre irevocabilă, este evident că orice măsură

adoptată de A.G.A. de la SC C. SA, este lovită de nulitate.

Ca atare, rămân fără

relevanță, susținerile reclamantei în sensul că, instanța de apel a admis

cererea de suspendare a sentinței nr. 1990/2003 (prin care s-a admis cererea

privind convocarea A.G.A. la SC C. SA) fără îndeplinirea condițiilor

referitoare la aparența de drept și vremelnicie, elemente caracteristice și

obligatorii, promovării unei cereri pe calea ordonanței președințiale, deoarece

aceste aspecte sunt raportat la speță, subsidiare celui privind urgența, care

era justificată, pentru ca A.G.A. de la SC C. SA, să nu adopte, potrivit celor

arătate mai sus, hotărâri lovite de nulitate, în ce privește majorarea

capitalului social de către reclamantă prin aport în natură.

Așa fiind, se constată că

toate criticile formulate de recurentă, indiferent de conținutul acestora și de

temeiul legal pe care se sprijină, prin care aceasta încearcă să demonstreze, ca

la pronunțarea încheierii atacate, instanța de apel, ar fi ignorat, condițiile

prevăzute de art. 581-582 C. proc. civ., pentru admisibilitatea unei cereri pe

calea ordonanței președințiale, nu pot fi primite, în contextul în care, așa

cum s-a arătat, condiția urgenței, care prevala în speță, față de celelalte

două condiții (a aparenței de drept și vremelniciei) era îndeplinită.

Mai este de reținut, în ce

privește condiția vremelniciei, că, suspendarea convocării A.G.A., va putea

dăinui în principiu până la soluționarea apelului declarat de pârâta SC C. SA,

împotriva sentinței nr. 1990/2003, fără, însă ca instanța de apel, să poată

ignora îndrumările din decizia de casare (nr. 4619 din 26 noiembrie 2003) chiar

dacă acesta a fost pronunțată într-un alt litigiu, dar care, au implicații

directe asupra celui de față din moment ce, în urma probelor administrate în

acea cauză, s-a constatat că reclamanta SC B. SRL, care deține aproximativ 30%

din capitalul social al SC C. SA se află în conflict de interese cu ceilalți

acționari, și ca atare aceasta nu trebuia conform art. 126 din Legea nr. 31/1990,

pentru protejarea voinței sociale, să-și exercite dreptul la vot, iar în măsura

în care a făcut-o, hotărârea A.G.A. este lovită de nulitate.

Deci, faptul că, instanța de

apel, s-a raportat în ceea ce privește, aspectul vremelniciei atât la decizia

de casare urmare căreia se va lămuri situația acționariatului de la SC C. SA

cât și la data soluționării apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței nr.

1990/2003, nu poate constitui un motiv de critică a soluției pronunțate, din

moment ce, potrivit celor arătate anterior, A.G.A. a SC C. SA, nu poate adopta,

până la lămurirea situației acționariatului hotărâri valabile.

De asemenea nu pot fi

primite nici criticile referitoare la admiterea cererii de suspendare, în lipsa

plății cauțiunii prevăzute de art. 280 alin. (4) C. proc. civ., deoarece, din

probele de la dosar, rezultă că pârâta a achitat cu acest titlu și până la

termenul stabilit de instanță suma de 10.000.000 lei.

Așa fiind, recursul declarat

în cauză urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC B. SRL Toplița, împotriva încheierii nr. 15/ A din 28 ianuarie 2004 a

Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 10 februarie 2005.