ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 802/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1990 din 18 decembrie 2003, Tribunalul Harghita a hotărât astfel: Respinge excepția de necompetență, invocată de pârâta SC C. SA Toplița. Admite acțiunea formulată de reclamanta SC B. SRL Toplița. Autorizează convocarea adunării generale a SC C. SA la 30 zile după pronunțarea prezentei hotărâri. Dispune ca adunarea generală menționată anterior să fie prezidată de dl. C.D. Stabilește ca data de referință prevăzută de art. 122 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, să fie cu 5 zile înaintea datei convocării adunării generale menționate anterior. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că excepția de necompetență materială invocată de pârâtă nu este întemeiată în raport de dispozițiile art. 2 pct. 1 C. proc.

civ. (așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 58/2003) întrucât în speță este vorba de un litigiu comercial care nu este evaluabil în bani și ca atare competența de soluționare a pricinii revine în primă instanță tribunalului și nu altei instanțe. În ce privește fondul cauzei, Tribunalul Harghita, a reținut că potrivit art. 119 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt obligați ca de îndată să convoace adunarea generală, la cererea acționarilor reprezentând a zecea parte din capitalul social, condiție îndeplinită de reclamantă și cum administratorul pârâtei a refuzat să dea curs cererii formulată de reclamantă, în acest sens prin adresa nr. 174 din 7 octombrie 2003, instanța este îndrituită conform art. 119 alin. (3) din legea pre-citată să dispună convocarea adunării generale a acționarilor, care este organul suprem de conducere al societății și ca atare numai aceasta este compatibilă să soluționeze cererile și interesele acționarilor societății.

Prin cererea înregistrată la 23 ianuarie 2004, pârâta SC C. SA Toplița, a solicitat suspendarea executării sentinței nr. 1990 din 18 decembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Harghita (prin care s-a autorizat convocarea adunării generale a acționarilor de la SC C. SA) susținând că admiterea cererii de convocare a adunării generale s-a adoptat cu încălcarea dispozițiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care stabilesc, că astfel de cereri se judecă de instanța de la sediul societății, adică de Judecătoria Toplița și nu de Tribunalul Harghita. Totodată, conform acelorași dispoziții legale, instanța era datoare să citeze administratorii, ceea ce în speță nu s-a realizat, aceasta în afara faptului că, s-a dispus ca adunarea generală să fie prezidată de dl. C.D., care nu a avut și nici nu are calitatea de acționar la SC C. SA Toplița.

Prin încheierea nr. 15/ A din 28 ianuarie 2004, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cererea de suspendare formulată de pârâta SC C. SA Toplița, reprezentată de C.M. și a dispus suspendarea executării vremelnice a efectelor sentinței nr. 1990 din 18 decembrie 2003, pronunțată Tribunalul Harghita, până la judecarea pe fond a apelului declarat de pârâta SC C. SA (ce a fost înregistrată la Tribunalul Harghita la data de 20 ianuarie 2004). Totodată, prin dispozitivul încheierii, instanța a precizat că, suspendarea executării vremelnice a sentinței menționate, este condiționată de plata de către pârâta SC C. SA, în favoarea reclamantei SC B. SRL, a unei cauțiuni în sumă de 10.000.000 lei, până la data de 10 februarie 2004, în caz contrar, efectele încheierii urmând să înceteze.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de apel a reținut în esență, că prin decizia nr. 4619 din 26 noiembrie 2003, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, s-a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a casat atât decizia nr. 447/ R din 18 decembrie 2001 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ cât și sentința nr. 1745 din 26 septembrie 2001 dată de Tribunalul Harghita, secția comercială și de contencios administrativ, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal. Ori, ca efect al deciziei de casare, hotărârea A.G.A.

din 20 noiembrie 2000 de la SC C. SA (prin care s-a aprobat majorarea capitalului social prin aportul în natură a 3 spații comerciale evaluate la suma de 5.658.494.000 lei, reprezentând 5.144.540 acțiuni ce s-au atribuit reclamantei SC B. SRL), este lovită de nulitate, deoarece, din considerentele hotărârii pronunțată de instanța supremă, rezultă că acționarul SC B. SRL, nu trebuia să-și exercite dreptul la vot, întrucât avea un interes contrar celui al societății. Pe cale de consecință, a reținut instanța în continuare, majorarea de capital adoptată prin hotărârea menționată, nu mai poate avea nici un efect, iar situația acționariatului nu putea fi lămurită doar cu ocazia rejudecării cauzei de către Tribunalul Harghita, astfel cum a dispus instanța supremă.

A mai reținut instanța de apel că, față de dispozițiile art. 280 (4) C. proc. civ., se impune plata de către pârâtă a unei cauțiuni, în care sens a dispus prin dispozitivul încheierii. Împotriva încheierii nr. 15/ A din 28 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta SC B. SRL a declarat recurs, invocând ca motiv de casare dispozițiile art. 304 pct. 5 și 11 C. proc. civ., coroborat cu art. 105 alin. (2) din același cod. Se susține în esență că, admiterea cererii de suspendare a executării sentinței nr. 1990/2003, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin încheierea nr. 15/ A din 28 ianuarie 2004, este rezultatul unei greșite aprecieri a naturii cererii formulată de pârâta SC C. SA, precum și a unei eronate interpretări și aplicări a dispozițiilor art. 581-582 C. proc.

civ., care reglementează condițiile în care poate fi promovată o cerere pe calea ordonanței președințiale și că prin soluția adoptată, instanța nu a făcut altceva decât să adâncească în fapt, prejudiciile aduse societății de administratorul acesteia, fără ca în calitate de acționar majoritar (sau cel puțin semnificativ) recurenta să poată lua vreo măsură, pentru preîntâmpinarea unei astfel de situații. Se mai susține că, persoana care a formulat cererea de suspendare a executării sentinței nr. 1990/2003, respectiv C.M., președintele consiliului de administrație al SC C. SA, care în fapt s-a opus sistematic convocării A.G.A., nu avea calitate procesuală activă și deci, că față de această situație, cererea trebuia respinsă și nu admisă, aceasta, în afara faptului că, în cauză, la pronunțarea încheierii atacate, nu s-a verificat cu atenție dacă cererea îndeplinește sau nu condițiile prevăzute de art. 581-582 C. proc.

civ., referitoare la aparența de drept, urgența adoptării suspendării precum și la vremelnicia în timp a efectelor suspendării. Astfel, se susține că, sub aspectul condiției privind aparența de drept, instanța era datoare doar să stabilească dacă reclamanta în calitate de acționar al SC C. SA deține sau nu procentul de 10 % din capitalul social impus de art. 119 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, pentru a putea convoca o adunare generală, fără a mai fi necesară verificarea și a altor aspecte care țin de raporturile litigioase dintre acționari, așa cum a arătat în concluziile scrise, care din considerentele încheierii rezultă că nu au fost examinate, aceasta în afara faptului că, suspendarea s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor art. 280 alin. (4) C. proc.

civ., în sensul că la pronunțarea soluției nu se afla depusă la dosar cauțiunea, instanța acordând reclamantei un termen de grație, pentru îndeplinirea acestei obligații până la 10 februarie 2004, adică după pronunțarea încheierii atacate. De asemenea, se mai susține că, instanța de apel a admis cererea de suspendare, fără ca reclamanta să facă dovada că ar fi atacat cu apel sentința nr. 1990/2003 a cărei suspendare a dispus-o și că, dacă ar fi existat o asemenea dovadă la dosar, atunci instanța ar fi observat că în realitate apelul a fost introdus tardiv, ceea ce evident că ar fi condus la respingerea cererii de suspendare și nu la admiterea acesteia.

Referitor la condiția privind urgența adoptării suspendării executării sentinței nr. 1990/2003, recurenta susține că, instanța a supraevaluat urgența invocată de intimată, fără a observa că, în realitate pentru preîntâmpinarea pagubelor pe care le înregistra SC C. SA, era mai urgentă convocarea A.G.A., decât suspendarea executării sentinței prin care s-a autorizat această convocare, întrucât, numai organul suprem de conducere al societății menționate, putea să hotărască asupra consecințelor economice pe care le-a generat încheierea unui contract, de către administratorul care este chemat în judecată și în temeiul căruia s-au făcut plăți în valoare de circa 2.000.000.000 lei.

De asemenea, atât sub aspectul urgenței cât și al aparenței de drept, recurenta mai susține că, instanța a supraevaluat, la adoptarea soluției de admitere a cererii de suspendare a convocării A.G.A., impactul soluției pronunțate Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 4619 din 26 noiembrie 2003, prin care s-a admis recursul în anulare și s-au casat hotărârile atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Harghita, pentru clarificarea situației acționariatului societății (SC C. SA Toplița), deoarece chiar și în aceste condiții, instanța nu putea ignora faptul că recurenta deținea 30,668 % din acțiuni, astfel că, în temeiul art. 119 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, era îndreptățită să convoace A.G.A., aceasta în afara faptului că administratorul SC C. SA, nu a produs nici o dovadă care să ateste urgența adaptării măsurii de suspendare privind convocarea A.G.A., care în fapt s-a dispus, în lipsa depunerii cauțiunii, cu privire la care instanța a dat dovadă de clemență din moment ce a acceptat ca suma stabilită cu acest titlu să fie consemnată la o dată ulterioară pronunțării încheierii atacate.

Totodată, recurenta mai susține că, soluția instanței de apel este criticabilă și sub aspectul că, această instanță a aplicat greșit la speță condiția vremelniciei, în sensul că, în considerentele încheierii se referă la impactul pe care îl are decizia de casare nr. 4619 din 26 noiembrie 2003, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, asupra acționariatului societății, iar elementul vremelniciei îl raportează la o altă hotărâre, care urmează a se pronunța în apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței nr. 1990/2004, prin care s-a autorizat convocarea A.G.A., care de fapt nu are nici o legătură cu decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În sfârșit, recurenta mai susține că încheierea pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, contravine și deciziei nr. 416 din 11 noiembrie 2002, pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a statuat, că intervenția instanțelor de judecată se limitează doar la a impune acționarilor agentului economic să respecte prevederile legale în materie, cu consecința deblocării activității societății, situație pe deplin aplicabilă în speță și care reprezintă în fapt scopul pentru care a fost promovată cererea soluționată prin sentința nr. 1990/2003 ca și recursul de față, inclusiv plângerea penală îndreptată împotriva administratorului C.M.I. În consecință, recurenta consideră că la adoptarea încheierii atacate, instanța de apel a interpretat și aplicat greșit, raportat la probele de la dosar, dispozițiile art. 581-582 C. proc.

civ., motiv pentru care solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii și respingerea cererii de suspendare formulată în cauză. Recursul reclamantei nu este fondat. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a președintelui consiliului de administrație C.M.I, de a promova cererea de suspendare, se constată că aceasta nu este întemeiată deoarece, din actele de la dosar, rezultă că acesta a semnat cererea în numele SC C. SA și nu în nume personal, așa cum se susține neîntemeiat și ca atare, în calitate de reprezentant legal al societății, era în drept să introducă în numele acesteia o astfel de cerere.

Pe de altă parte, aceste susțineri, care ar viza în opinia recurentei nulitatea încheierii nr. 15/ A din 28 ianuarie 2004, nu pot fi avute în vedere și în raport de faptul că, atât sentința nr. 1990/2004 cât și încheierea sus-menționată au fost pronunțate în contradictoriu cu SC C. SA și nu în contradictoriu cu C.M.I., ceea ce demonstrează că, în realitate, sub acest aspect, instanțele au pronunțat soluții legale și temeinice. În ceea ce privește criticile vizând fondul cererii, se constată că dreptul reclamantei de a controla prin A.G.A. activitatea administratorului, nu putea fi exercitat în condițiile speței, în contextul în care prin decizia nr. 4619 din 26 noiembrie 2003, care este obligatorie pentru instanțe, conform art. 315 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a dispus casarea hotărârilor anterioare cu trimiterea cauzei spre rejudecare, tocmai pentru lămurirea situației acționariatului de la SC C. SA. Ori, până la clarificarea acestui aspect, printr-o hotărâre irevocabilă, este evident că orice măsură adoptată de A.G.A. de la SC C. SA, este lovită de nulitate. Ca atare, rămân fără relevanță, susținerile reclamantei în sensul că, instanța de apel a admis cererea de suspendare a sentinței nr. 1990/2003 (prin care s-a admis cererea privind convocarea A.G.A. la SC C. SA) fără îndeplinirea condițiilor referitoare la aparența de drept și vremelnicie, elemente caracteristice și obligatorii, promovării unei cereri pe calea ordonanței președințiale, deoarece aceste aspecte sunt raportat la speță, subsidiare celui privind urgența, care era justificată, pentru ca A.G.A.

de la SC C. SA, să nu adopte, potrivit celor arătate mai sus, hotărâri lovite de nulitate, în ce privește majorarea capitalului social de către reclamantă prin aport în natură. Așa fiind, se constată că toate criticile formulate de recurentă, indiferent de conținutul acestora și de temeiul legal pe care se sprijină, prin care aceasta încearcă să demonstreze, ca la pronunțarea încheierii atacate, instanța de apel, ar fi ignorat, condițiile prevăzute de art. 581-582 C. proc. civ., pentru admisibilitatea unei cereri pe calea ordonanței președințiale, nu pot fi primite, în contextul în care, așa cum s-a arătat, condiția urgenței, care prevala în speță, față de celelalte două condiții (a aparenței de drept și vremelniciei) era îndeplinită.

Mai este de reținut, în ce privește condiția vremelniciei, că, suspendarea convocării A.G.A., va putea dăinui în principiu până la soluționarea apelului declarat de pârâta SC C. SA, împotriva sentinței nr. 1990/2003, fără, însă ca instanța de apel, să poată ignora îndrumările din decizia de casare (nr. 4619 din 26 noiembrie 2003) chiar dacă acesta a fost pronunțată într-un alt litigiu, dar care, au implicații directe asupra celui de față din moment ce, în urma probelor administrate în acea cauză, s-a constatat că reclamanta SC B. SRL, care deține aproximativ 30% din capitalul social al SC C. SA se află în conflict de interese cu ceilalți acționari, și ca atare aceasta nu trebuia conform art. 126 din Legea nr. 31/1990, pentru protejarea voinței sociale, să-și exercite dreptul la vot, iar în măsura în care a făcut-o, hotărârea A.G.A.

este lovită de nulitate. Deci, faptul că, instanța de apel, s-a raportat în ceea ce privește, aspectul vremelniciei atât la decizia de casare urmare căreia se va lămuri situația acționariatului de la SC C. SA cât și la data soluționării apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței nr. 1990/2003, nu poate constitui un motiv de critică a soluției pronunțate, din moment ce, potrivit celor arătate anterior, A.G.A. a SC C. SA, nu poate adopta, până la lămurirea situației acționariatului hotărâri valabile. De asemenea nu pot fi primite nici criticile referitoare la admiterea cererii de suspendare, în lipsa plății cauțiunii prevăzute de art. 280 alin. (4) C. proc. civ., deoarece, din probele de la dosar, rezultă că pârâta a achitat cu acest titlu și până la termenul stabilit de instanță suma de 10.000.000 lei.

Așa fiind, recursul declarat în cauză urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC B. SRL Toplița, împotriva încheierii nr. 15/ A din 28 ianuarie 2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 februarie 2005.