ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3230/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 37 din 8 februarie 2007, a admis

cererea formulată de reclamanta F.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.,

dispunând suspendarea executării Ordinului nr. 1014 din 30 noiembrie 2006, până

la pronunțarea instanței pe fond.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a

reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta a deținut funcția de șef al

Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Craiova, iar prin Ordinul nr. 1014/2006,

emis de președintele A.N.A.F., s-a dispus mutarea definitivă a acesteia pe o

funcție de execuție în cadrul aceleiași direcții generale, conform art. 75

alin. (2) lit. d) și art. 79 alin. (1) și (2) lit. b) din Legea nr. 188/1999,

republicată.

Plângerea prealabilă împotriva acestui

ordin a fost realizată de reclamantă la 8 decembrie 2006, formulându-se și

acțiunea în anulare ce formează obiectul dosarului nr. 16218/54/2006.

În speță, sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea

executării actului administrativ contestat, respectiv existența sesizării

autorității publice emitente potrivit art. 7 din lege, iminența pagubei și

existența unui caz bine justificat căruia i se poate circumscrie existența unui

indiciu temeinic de nelegalitate, reclamanta făcând dovada că nu mai subzistă

solicitarea sa privind încetarea raporturilor de serviciu prin demisie.

Au fost avute în vedere și prevederile Recomandării

nr. (89) 8, adoptată de Consiliul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la

13 septembrie 1989, prin care se afirmă că este de dorit să se asigure

persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie, întrucât măsurile de

această natură nu prejudiciază cu nimic decizia autorității jurisdicționale

înaintea căreia este contestat actul administrativ, acceptându-se teza că

executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau

susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor, în anumite

circumstanțe, un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind

de evitat, în măsura posibilului.

Această recomandare, conchide prima

instanță, se dovedește a fi un veritabil instrument juridic ce poate fi

utilizat de judecătorul național sub aspectul criteriilor avute în vedere

pentru a se dispune măsuri cu caracter provizoriu, cum ar fi suspendarea

executării actului administrativ contestat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs, în termenul legal, D.G.F.P. Olt, în numele și pentru A.N.A.F.,

solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii reclamantei ca fiind

neîntemeiat.

Au fost invocate în drept prevederile

art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, apreciindu-se că nu sunt îndeplinite

condițiile cerute de prevederile alineatului 1 al aceluiași text pentru a se

dispune suspendarea ordinului contestat, întrucât reclamanta nu a făcut dovada

susținerilor sale în sensul că cererea de mutare într-o funcție de execuție a

fost făcută la cererea președintelui A.N.A.F., iar din actele dosarului nu

rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente, de natură a

justifica o atare măsură.

S-a solicitat a se avea în vedere faptul

că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate și de veridicitate

care determină principiul executării acestuia din oficiu, suspendarea

executării constituind o situație de excepție care intervine atunci când legea

o prevede, în limitele și condițiile anume determinate.

Recursul nu este fondat.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma

criticilor recurentei, a actelor dosarului și a dispozițiilor art. 304, art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta a fost dată cu aplicarea

corectă a dispozițiilor legale incidente în materie, nefiind dat în speță nici

un motiv care să impună casarea sau modificarea ei, pentru considerentele în

continuare arătate.

Este indiscutabil faptul că prezumția de

legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină

principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ individual

constituind el însuși titlu executoriu.

Tocmai datorită acestui specific devine

necesară, însă, suspendarea executării lui în acele situații când este

contestat din punct de vedere al legalității, iar prin executare s-ar provoca o

pagubă persoanelor protejate prin instituția contenciosului administrativ.

Necesitatea asigurării unei protecții

jurisdicționale provizorii persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin

emiterea unor acte administrative este recunoscută și în plan european, prin

recomandarea R/89/8 adoptată de Consiliul de Miniștri din cadrul Consiliului

Europei, aplicabilă și României, cum corect a reținut și instanța de fond.

Potrivit acestei Recomandări, instanța,

în calitate de autoritate jurisdicțională, chemată să decidă măsuri de protecție

provizorie, trebuie să țină cont de ansamblul circumstanțelor și intereselor

prezente și să acorde asemenea măsuri atunci când executarea actului

administrativ este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat și când

există un argument juridic aparent valabil față de nelegalitatea lui.

În dreptul intern, situația de excepție a

suspendării executării actului administrativ este reglementată prin art. 14 și art.

15 din Legea nr. 554/2005.

Potrivit art. 14 din această lege, care a

constituit temeiul legal al cererii reclamantei și prin prisma căruia a fost

examinată temeinicia acesteia, în cazuri bine justificate și pentru pre venirea

unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității

publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la

pronunțarea instanței de fond.

În accepțiunea acestui text de lege,

cazul justificat vizează existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de

legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge

principiul potrivit căruia acesta este executoriu din oficiu, iar paguba

iminentă are semnificația stabilită prin art. 2 lit. s) din lege.

În speță, raportat la actele dosarului, s-a

concluzionat în mod corect că la data pronunțării hotărârii atacate erau

îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea

cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat.

Mai mult, la termenul din 26 iunie 2007,

reprezentantul pârâtei a precizat că a fost soluționat și fondul cauzei, în

sensul admiterii acțiunii și anulării ordinului în discuție, împrejurare ce

constituie un argument în plus pentru reținerea legalității și temeinicie

hotărârii atacate.

În aceste condiții, la data soluționării

recursului, măsura de protecție provizorie luată de prima instanță, cu

aplicarea corectă a legii, până la pronunțarea pe fondul cauzei, își încetase

practic efectele.

Prin urmare, pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Olt

în numele și pentru A.N.A.F. împotriva sentinței nr. 37 din 8 februarie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26

iunie 2007.