ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1109/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de 13 decembrie

2006 și precizată ulterior, I.M.V. a solicitat ca în contradictoriu cu A.N.A.F.

să se dispună anularea ordinului nr. 1015 din 30 noiembrie 2006 emis de președintele

acestei autorități publice ca nelegal și pe cale de consecință, reintegrarea sa

în funcția de șef adjunct al Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Craiova,

din cadrul D.G.F.P. a județului Dolj.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că în realitate, el nu a cerut mutarea definitivă pe o funcție

publică de execuție și nici nu a consimțit vreodată să fie mutat din funcția publică

de conducere. De asemenea că, după discuția pe care a avut-o cu președintele A.N.A.F.

la Craiova, a revenit asupra cererii de demisie și a solicitat reexaminarea și revocarea

ordinului nr. 1015 din 30 noiembrie 2006, fapt dovedit cu xerocopia faxului, atașată

în dosar. Revenirea a avut loc în cadrul termenului legal de 30 de zile prevăzut

de art. 85 din Legea nr. 188/1999, republicată și oricum, mutarea definitivă invocată

de pârâtă nu este susținută de argumente legale și nici de un acord scris din partea

funcționarului public pentru a putea fi considerată valabilă.

Prin sentința civilă

nr. 88 din 8 martie 2007, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea așa cum a fost formulată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că în cazul reclamantului I.M.V. nu a avut loc o mutare

din funcția publică de conducere, într-o funcție publică de execuție cu respectarea

prevederilor art. 75 lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, (adică dintr-un compartiment în altul al instituției publice), ci o trecere

într-o funcție publică de execuție, fapt ce implică mai întâi demisia din funcția

de conducere. Că, declarațiile martorilor audiați în cauză au confirmat apărarea

reclamantului în sensul că cererea de demisie a fost scrisă în ziua în care președintele

A.N.A.F. se afla în vizită la sediul instituției publice din Craiova.

În fine, s-a considerat

că cererea respectivă a fost formulată de I.M.V. prin vicierea consimțământului

său, astfel cum rezultă din relatările acelorași martori.

Împotriva sentinței a

declarat recurs pârâta A.N.A.F.

Recurenta a susținut că

în mod greșit prima instanță a admis acțiunea, deoarece în speță nu este vorba de

o încetare a raportului de serviciu al reclamantului prin demisie, ci de o modificare

a acestuia, determinată de cererea scrisă de trecere într-o funcție publică de execuție.

Trecerea s-a făcut în

interesul reclamantului, în considerarea principiului stabilității în exercitarea

funcțiilor publice prevăzu de art. 3 lit. f) din Legea nr. 188/1999, cu modificările

și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2006

privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor

publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.

Urmare a cererii de mutare

a reclamantului s-a emis actul administrativ prin care a fost aprobată mutarea definitivă

a acestuia din funcția publică de conducere într-o funcție publică de execuție în

cadrul aceleiași direcții generale.

În opinia recurentei,

soluția instanței de fond este criticabilă și sub aspectul concluziei reținute în

legătură cu vicierea consimțământului reclamantului în momentul redactării cererii

de mutare definitivă în funcția publică de execuție.

Recursul este fondat.

Cum deja s-a arătat cu

prilejul expunerii rezumative a lucrărilor din dosar, prin ordinul nr. 1015 din

30 noiembrie 2006, președintele A.N.A.F. a dispus mutarea definitivă a lui I.M.V.

– șef administrație adjunct la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Craiova,

conform art. 75 alin. (2) lit. d) și art. 79 alin. (1) și 2 lit. b) din Legea

nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe o funcție

publică de execuție în cadrul aceleiași direcții generale.

Actul administrativ a

fost precedat de cererea reclamantului din aceeași dată, prin care acesta a solicitat

aprobarea trecerii sale pe o astfel de funcție.

Rezultă prin urmare, fără

echivoc, că nu a existat o cerere de demisie a lui I.M.V. din funcția publică de

conducere formulată anterior și că mutarea sa în funcția de execuție s-a făcut cu

respectarea normelor juridice menționate în cuprinsul actului administrativ contestat.

Din această cauză nici

revenirea lui la o pretinsă cerere de demisie nu putea avea semnificația atribuită

prin acțiunea precizată a reclamantului și însușită de curtea de apel.

Potrivit dispozițiilor

art. 75 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999 în versiunea actualizată, modificarea

raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici de execuție și a funcționarilor

publici de conducere poate fi dispusă prin mutarea acestora funcționari în cadrul

altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorității

sau instituției publice.

Ținând seama de această

reglementare legală, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că nu se poate

reține nelegalitatea ordinului contestat, datorată unor cauze procedurale, respectiv

nerespectării termenelor stabilite în cazul demisiei funcționarilor publici, câtă

vreme această modalitate de încetare a raportului de serviciu nu este aplicabilă

și nici nu poate fi asimilată situației reclamantului, față de care, de altfel,

nici nu s-a urmărit încetarea raportului de serviciu.

Pe de altă parte, declarațiile

martorilor A.M. și D.S., audiați de instanță, nu au forța probantă necesară pentru

a fundamenta concluzia primei instanțe referitoare la vicierea consimțământului

reclamantului în momentul formulării cererii de mutare în funcția publică de execuție.

Ambii martori au precizat

că nu au asistat la discuția reclamantului cu președintele A.N.A.F. care a avut

loc în biroul directorului executiv al Administrației Finanțelor Publice Craiova

la data de 30 noiembrie 2006, iar depozițiile lor se bazează pe fapte și împrejurări

care nu au fost percepute nemijlocit, personal.

În sfârșit, nu s-a făcut

dovada viciului de consimțământ al reclamantului sub forma violenței morale, ce

se pretinde că a fost exercitată de președintele A.N.A.F. cu prilejul acelei discuții

și care să constituie un motiv temeinic pentru anularea actului administrativ unilateral

supus controlului jurisdicțional.

Ținând seama de aceste

considerente, precum și de prevederile art. 304 pct. 9 și 312 alin. (3) C.

proc. civ., urmează a se admite recursul și a fi modificată sentința în sensul respingerii

acțiunii precizate ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 88 din 8 martie 2007 a Curții de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

iar pe fondul cauzei respinge acțiunea formulată de reclamantul I.M.V., ca neîntemeiată.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 martie 2008.