ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7539/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2967 din 10

septembrie 2002 Judecătoria Onești a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantul S.I. împotriva pârâților C.A. și C.I. și i-a obligat pe aceștia să

lase reclamantului în deplină proprietate terenul în suprafață de 3527 mp din

extravilanul municipiului Onești, punctul „Chisc”, învecinată cu D.E., P.G. și P.N.

Prin aceeași hotărâre au fost

obligați pârâții să achite reclamantului 5.572.790 lei cu titlu de despăgubiri

pentru teren și 10.220.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că reclamantul a făcut dovada dreptului său la

proprietate cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 540 din 4 martie 2002, iar

expertiza efectuată în cauză a concluzionat că pârâții ocupă 3527 mp din

terenul reclamantului, în suprafață totală de 5000 mp.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel pârâții, C.A. și C.I., apel ce a fost respins ca nefondat prin

decizia civilă nr. 1300 A din 2 decembrie 2002 a Tribunalului Bacău, în

considerentele căreia s-a reținut că terenul proprietatea reclamantului, în

suprafață de 5000 mp este situat în parcela 1119/8, iar terenul proprietatea pârâților,

în suprafață de 4482, 87 mp este situat în parcelele 1119/9 și 1116, astfel cum

rezultă din titlurile de proprietate ale părților. Ca atare, s-au considerat ca

neîntemeiate susținerile apelanților pârâți în sensul că aceeași suprafață de

teren se regăsește în titlurile ambelor părți, în realitate terenurile fiind

distincte și nejustificându-se procedura comparării titlurilor de proprietate.

Împotriva deciziei menționate au

declarat recurs pârâții C.A. și C.I., susținând că în tarlaua 35, parcela

1119/8 proprietatea lui S.I. are o lățime de 19,60 m, iar parcelele proprietatea

lor au o lățime de 13,7 m (1119/9) și respectiv 5 m (1116), cu o lungime de 255

m.

În motivarea recursului, recurenții

au arătat că așa cum se evidențiază în schițe anexă la raportul de expertiză,

pe o lățime de 13,83 m terenurile părților se suprapun, astfel că instanța de

fond și apel trebuiau să compare cele două acte de proprietate și să constate

că titlul lor este mai vechi.

Curtea de Apel Bacău, secția civilă,

prin decizia civilă nr. 536 din 17 aprilie 2003, a admis recursul pârâților și

a modificat în tot, decizia civilă nr. 1300 A din 2 decembrie 2002 a

Tribunalului Bacău în sensul că a admis apelul, a schimbat în tot sentința

civilă nr. 2967 din 10 septembrie 2002 a Judecătoriei Onești și a respins

acțiunea ca nefondată.

A fost obligat reclamantul la

2.427.000 lei cheltuieli de judecată la toate instanțele.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea de Apel Bacău a reținut că, așa cum rezultă din schița la raportul de

expertiză, proprietatea pârâților are o lățime de 13,07 mp, ori din schițe

cadastrală rezultă că lățimea proprietății pârâților este de 18,07 m, ceea ce

conduce la concluzia că proprietățile părților se suprapun pe o suprafață de

aproximativ 5 m. S-a apreciat că în această situație se impune compararea celor

două titluri de proprietate ale părților și s-a dat preferință titlului

pârâților, care a fost încheiat la 17 iulie 2000, față de titlul reclamantului

datând din 4 martie 2002.

Mai mult, s-a reținut că pârâții

stăpânesc terenul cumpărat încă din iulie 2000 și, până la data la care

reclamantul a devenit proprietar, nu au avut litigii privind proprietatea cu vânzătoarea

de la care a cumpărat reclamantul.

Împotriva deciziei Curții de Apel

Bacău, a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la 2 martie 2004, în conformitate cu

prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C.

proc. civ., în vigoare la data când hotărârile judecătorești au devenit

irevocabile, și ale art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58 din 25 iunie 2003.

Prin motivele recursului în anulare

s-a criticat hotărârea menționată ca vădit netemeinică, susținându-se că din

schițele cadastrale anexă la contractele de vânzare-cumpărare ale părților,

rezultă că lățimea proprietăților la drumul de exploatare (DE) este de 19,41 m pentru

reclamant și 18,07 m pentru pârâți.

De asemenea, s-a arătat că expertiza

tehnică întocmită de expertul tehnic D.E. a concluzionat că pârâții ocupă drept

din terenul reclamantului suprafața de 3527 mp, având o lățime la drumul de

exploatare (DE) de 13,83 m și o lungime de 255 m.

În schița anexă la raportul de

expertiză, expertul a indicat lățimea terenului ca fiind de 13,07 m, deși în

schița anexă la contractul de vânzare-cumpărare este indicată lățimea de 18,07

m.

În recursul în anulare s-a precizat

că această neconcordanță conduce la concluzia că cele două terenuri se suprapun

pe o lățime de 5 m și o lungime de 255 m și că expertul a stabilit că lățimea

ocupată fără drept de către pârâți este de 13,83 m din terenul reclamantului.

Pârâții nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.

S-a susținut că instanța de recurs

nu a avut în vedere că pârâții au recunoscut faptul că folosesc suprafața de

teren în litigiu și a ignorat împrejurarea că aceștia nu justifică vreun titlu

pentru diferența de 8,83 m lățime la drumul de exploatare (DE).

S-a considerat că în mod eronat au

fost comparate titlurile de proprietate ale părților, deși cele două terenuri

învecinate sunt identificate în parcele diferite, având numere cadastrale

diferite, suprapunându-se numai pe lățimea de 9 m și lungimea de 255 m, pentru

care numai reclamantul a justificat titlu.

În consecință s-a considerat că se

impunea admiterea în parte a acțiunii reclamantului.

Analizând ansamblul probelor

administrat în cauză, raportat la motivele invocate, Curtea urmează să

aprecieze că recursul în anulare este nefondat, având în vedere următoarele

considerente:

Acțiunea în revendicare este

acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar. În speță,

așa cum se arată prin motivarea recursului în anulare, din schițele anexă la

contractele de vânzare-cumpărare ale părților coroborate cu schița anexă la

raportul de expertiză, deși cele două imobile sunt diferite ca suprafață și

amplasament, se suprapun pe o lățime de 5 m și o lungime de 255 m.

În această situație, s-a procedat

corect de către instanța de recurs la compararea titlurilor de proprietate.

De asemenea s-a apreciat corect că titlul

pârâților este preferabil titlului reclamantului, fiind mai vechi și transcris

anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare al reclamantului.

Împrejurarea că prin întâmpinarea

depusă în fața primei instanțe, pârâții au recunoscut că stăpânesc terenul nu

poate conduce la concluzia că au achiesat la pretențiile reclamantului, în

condițiile în care au făcut referire la terenul menționat în titlul lor și au

invocat calitatea lor de cumpărători de bună credință.

Reclamantul nu a făcut dovada

deposedării sale de suprafața de teren revendicată, respectiv a ocupării

abuzive de către pârâți a acestuia, în condițiile în care, așa cum rezultă din

expertiză aceștia stăpânesc 4482,870 mp.

Interpretarea dată prin motivarea

recursului în anulare raportului de expertiză este eronată, calculul aritmetic

conducând la concluzia că suprafața de teren pentru care pârâții nu justifică

titlu este de 8,83 m lățime x 255 m lungime (2251,65 mp), ceea ce ar însemna că

acești ar stăpâni în fapt 6733,935 mp (terenul din actul lor de proprietate,

4482,870 mp plus terenul în plus de 2252,65 mp). Or, în realitate pârâții

stăpânesc, așa cum a precizat și expertul 4482,870 mp

Față de considerentele expuse,

Curtea va aprecia că decizia atacată este legală și temeinică, nefiind

întrunite dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., motiv pentru care se va

respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,

ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 536 din

17 aprilie 2005 a Curții de Apel Bacău.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 4 octombrie 2005.