ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4141/2005

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la

data de 4 februarie 2002, reclamanta B.C. a chemat în judecată pe pârâții O.V.

și V.O., pentru

ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați aceștia să îi lase în

deplină proprietate și posesie suprafața de 1329 mp teren situat în sat

Rotărești, comuna Bascov, județul Argeș, să fie obligați să-i plătească suma de

1.500.000 lei reprezentând lipsa de folosință pe ultimii trei ani.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că este proprietara terenului revendicat dobândit de la pârâții săi,

asupra căruia a fost reconstituit dreptul de proprietate conform titlului de

proprietate nr. 39775 din 14 aprilie 1994.

Reclamanta a arătat că inițial

terenul în litigiu a fost ocupat abuziv de către tatăl pârâților O.P., dar

împotriva acestuia, a obținut o hotărâre judecătorească, respectiv sentința

civilă nr. 6825 din 14 iulie 1992, care a fost pusă în executare.

A susținut reclamanta că locuiește

în Pitești, și fiind ocupată cu decesul mamei sale, începând cu anul 1994,

pârâții, care sunt fiii fostului pârât, i-au ocupat la rândul lor, terenul și

au refuzat să-l lase liber.

Prin sentința civilă nr. 3508 din 6

octombrie 2003, Judecătoria Pitești a admis acțiunea majorată formulată de

reclamanta

B.C.

împotriva

pârâților

O.V.

și V.O., care au fost obligați să lase în deplină proprietate și posesie

reclamantei suprafața de 1077 mp teren intravilan, tarlaua 39, situată în

comuna Boscov, județul Argeș cu vecinătățile indicate în dispozitiv,

identificat în contur roz, în schița anexă nr. 3 la raportul de expertiză

întocmit de inginer expert A.O. și la cheltuieli de judecată și despăgubiri

civile în sumă de 10.596.600 lei.

Pentru a pronunța această sentință

civilă, instanța de fond a reținut că autoarei reclamantei i s-a eliberat

titlul de proprietate nr. 39775 din 14 aprilie 1994, după procedura prevăzută

de Legea nr. 18/1991, care s-a judecat cu tatăl pârâților, defunctul O.P., iar

prin sentința civilă nr. 8525 din 14 iulie 1992, acesta a fost obligat să-I

lase în deplină proprietate și posesie reclamantei suprafața de 1329 mp.

Instanța a mai avut în vedere că

pârâții sunt fiii defunctului O.P., împrejurarea că aceștia au recunoscut că

ocupă din terenul proprietatea reclamantei, dar și faptul că pârâții au făcut

dovada că au dobândit în punctul în litigiu suprafața de 2500 mp prin actul de

vânzare-cumpărare nr. 2110/894 din 19 decembrie 1956, precum și pe cea de 400

mp cumpărată de autorul lor de la CAP Bascov în anul 1972.

După ce și-a însușit considerentele

și concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, instanța a

reținut că pârâții ocupă în realitate suprafața de 1077 mp, pentru care a admis

acțiunea arătată în modalitatea arătată mai sus.

Împotriva acestei sentințe civile au

declarat apel apelanta-reclamantă B.C. și apelanții pârâții O.V. și V.O.

În apelul său, reclamanta B.C. a

criticat sentința instanței de fond sub aspectul nelegalității și

netemeiniciei, întrucât pârâții trebuiau să fie obligați să lase

apelantei-reclamante în deplină proprietate și posesie suprafața de 1329 mp

pentru care autorul lor O.P. s-a judecat anterior cu apelanta reclamantă,

întrucât pentru nerespectarea hotărârii autorul pârâților fiind condamnat

penal, așa cum rezultă din decizia penală nr. 15/R din 15 ianuarie 1996.

S-a mai arătat că terenul în

suprafață de 1329 mp a fost reocupat de către pârâți.

Reclamanta a susținut că

nelegalitatea hotărârii apelante constă în faptul că admiterea acțiunii s-a

făcut numai pentru suprafața de 1077 mp, deși nu se poate readuce în discuție

problema proprietății terenului respectiv, fiind vorba de autoritate de lucru

judecat, pârâții fiind succesori cu titlu particular ai defunctului O.P.

Pe cale de consecință, B.C. a

solicitat modificarea sentinței civile în sensul admiterii acțiunii în

revendicare pentru suprafața de 1329 mp, mențiunea celorlalte dispoziții, cu

cheltuieli de judecată.

Prin apelul lor, pârâții au criticat

aceeași sentință civilă pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât cu ocazia

pronunțării, instanța nu a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 18/1991,

actele depuse la dosar, respectiv adeverința nr. 3790 din 27 noiembrie 1991,

care atestă dreptul de proprietate pentru 0,57 ha, precum și adeverința nr.

1126/1991 pentru altă suprafață de 0,78 ha, acte eliberate de Comisia locală de

fond funciar a comunei Bascov, județul Argeș.

Au mai arătat că tatăl lor,

defunctul O.P., a deținut în posesie și folosință suprafața de 0,36 ha teren de

la data de 13 noiembrie 1974, unde se află gospodăria pârâților, iar pe numele

tatălui lor s-a emis de către Comisia județeană de fond funciar Argeș hotărârea

nr.105 din 28 octombrie 1991, fiind validat cu suprafața de 0,78 ha și pus în

posesie pe întreaga suprafață validată.

Cât privește sentința civilă nr.

6825 din 14 iulie 1992, pârâții au susținut că nu le este opozabilă, în această

situație aflându-se și procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc în

dosarul de executare nr. 206/1993 prin care s-a executat această sentință

amintită.

S-a mai arătat că autorul lor O.P. a

fost pus în posesie pe suprafața de 3969 mp, ce include și suprafața de 1077 mp

situată în litigiu, situație față de care reclamanta trebuia să primească

această suprafață pe un alt amplasament, făcând trimitere la înscrisurile,

depozițiile de martori și expertiza administrate în cauză.

Pârâții au solicitat refacerea sau

completarea probelor administrate de prima instanță, cu alte probe dacă vor fi

apreciate ca necesare, admiterea apelului și pe fond respingerea acțiunii.

Curtea de Apel Pitești a respins

însă, ca nefondate apelurile formulate în prezenta cauză reținând în esență, că

instanța de fond a fost chemată să compare titlurile de proprietate ale

părților să stabilească care dintre ele este mai bine caracterizat, având la

bază actele primare de proprietate în baza cărora părților le-a fost stabilit

dreptul de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991.

Astfel, a constatat că în mod corect

prima instanță a apreciat că pârâții ocupă doar suprafața de 1077 mp din

terenul în litigiu, întrucât dețin ca acte primare, actul de vânzare cumpărare

nr. 2110/894 din 29 decembrie 1956, prin care autorul lor O.P. a dobândit

suprafața de 2500 mp, precum și faptul că același autor al pârâților, ca membru

CAP Boscov, a dobândit dreptul de proprietate pentru suprafața de 400 mp în

curtea casei sale, motiv pentru care sentința civilă apelată este legală și

temeinică.

S-a mai reținut că sentința civilă

nr. 6825 din 16 iulie 1992, pronunțată de Judecătoria Pitești, județul Argeș,

nu instituie autoritate de lucru judecat între părțile litigante din această

cauză, pe considerentul că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de

art. 1201 C. civ.

În contra

deciziei civile nr. 707/A din 6 aprilie 2004 a Curții de Apel Pitești au

declarat, în termen legal, recurs, atât reclamanta B.C. cât și pârâții O.V. și

V.O.

În recursul

său reclamanta B.C. critică greșita interpretare a probelor administrate, mai

precis a efectelor unei hotărâri judecătorești irevocabile anterioare (sentința

civilă nr. 6825 din 14 iulie 1992) în care s-a judecat pentru același teren cu

tatăl pârâților, că nu a dat eficiență deplină hotărârii mai sus menționate,

fundamentân

du-se soluția pe

raportul de expertiză tehnică întocmit în prezenta cauză în privința întinderii

terenului revendicat.

Pârâții, invocă ca drept motiv de

recurs art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Astfel, instanța de apel este

criticată pentru modul de interpretare a probelor, cerându-se refacerea sau

completarea probatoriului (în principal refacerea expertizei întocmite în primă

instanță).

În ceea ce privește recursul

declarat de reclamanta

B.C., aceasta se privește ca nefondat pentru următoarele considerente.

Susținerile reclamantei nu se

încadrează în nici unul din cazurile de recurs prevăzute de art. 304, nicidecum

în art. 304 pct. 9, aceasta arătând că decizia criticată s-a dat cu încălcarea

art. 1201 C. civ.

Dacă s-ar accepta o asemenea

încadrare formală a recursului, ar însemna că acțiunea pe care a introdus-o

reclamanta ar fi fost inadmisibilă încălcând autoritatea lucrului judecat,

autoritate cu efecte plenare asupra tuturor părților din proces și nu doar

părțile, anume cu referire la întinderea obiectului procesului.

Așadar, invocarea hotărârii

judecătorești anterioare poate avea valoare de probă, neconstituind motiv de

recurs.

Așa fiind, în temeiul art. 312 C.

proc. civ., urmează a se respinge recursul ca nefondat.

În ceea ce privește recursul

pârâților O.V. și V.O., acesta urmează a fi anulat ca netimbrat pentru

următoarele considerente:

Recurenții-pârâți nu au timbrat

recursul deși au fost legal citați cu această mențiune a îndeplinirii

obligației de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 535.040 lei și

timbru judiciar în valoare de 30.000 lei.

Potrivit dispozițiilor legale

aplicabile în materie, taxele de timbru și timbru judiciar se plătesc anticipat

[art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 modificată prin H.G. nr. 752/1999

privind actualizarea taxelor judiciare de timbru și art. 3 și art. 9 din O.G.

nr. 32/1995 privind timbrul judiciar cu modificările ulterioare].

Cu totul excepțional, în condițiile

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanțele judecătorești pot primi

cereri sau acțiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să

plătească taxele până la primul termen de judecată.

Neîndeplinirea acestei obligații se

sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, în conformitate cu

dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, dispoziții incidente și

în cazul neaplicării timbrului judiciar.

Cum în cauză, recurenții-pârâți nu

s-au conformat îndeplinirii obligației legale de plată prevăzută de actele

normative mai sus menționate, recursul acestora va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta

B.C. precum și de pârâții O.V. și V.O. împotriva deciziei nr. 707/A din 6

aprilie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâții

O.V. și V.O. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 mai

2005.