ÎCCJ, Decizia nr. 338/2005

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 571 din 11 septembrie 1995, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C.M.E. și cererea de intervenție formulată de L.A.M., în contradictoriu cu pârâții Prefectul județului Prahova, Consiliul Local al orașului Bușteni și SC C. SA Sinaia. Recursurile declarate de pârâți împotriva hotărârii primei instanțe au fost respinse, ca tardiv formulate, prin decizia nr. 1394 din 4 septembrie 1996, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 1416 din 24 octombrie 2001, a admis cererea de revizuire a hotărârii primei instanțe, formulată de pârâtul Consiliul Local al orașului Bușteni și a schimbat în parte sentința nr. 571/1995 a aceleiași curți de apel, în sensul obligării pârâților de a pune în posesie reclamantele, numai pentru suprafața de 1039 m 2 , în loc de 2.639,13 m 2 . Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs, reclamanta C.M.E. și intervenienta L.A.M. La termenul din 30 martie 2004, fixat pentru judecarea recursului, prin încheierea pronunțată în aceeași zi în dosarul nr. 4373/2001, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. Prin decizia nr. 25 din 24 ianuarie 2005, pronunțată în dosarul nr. 196/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.M.E. și intervenienta L.A.M., împotriva încheierii de suspendare a judecății. Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta C.M.E. și L.A.M. au formulat contestație în anulare, întemeiată pe art. 318 C. proc. civ. S-a susținut că, într-adevăr, dosarele nr. 4373/2001 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și dosarul nr. 321/2003, al Judecătoriei Sinaia, privesc același teren, însă în mod greșit s-a reținut că dezlegarea pricinii în dosarul Înaltei Curți atârnă de soluția ce se va pronunța în dosarul judecătoriei, când în fapt dependența este inversă.

S-a mai arătat că nesoluționarea recursului creează acestora un prejudiciu de imagine, motiv ce nu a fost examinat de instanța de control judiciar. În fine, prin menținerea suspendării se prelungește în mod inutil durata soluționării cauzei, cu încălcarea dreptului privind termenul rezonabil. Contestația în anulare este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 318 C. proc. civ., invocat ca temei al contestației în anulare, hotărârile instanței de recurs pot fi atacate pe această cale, în afara motivelor prevăzute în art. 317 din același cod, atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau, admițând numai în parte recursul, instanța a omis a cerceta vreunul din motivele de casare sau de modificare.

Cu referire la primul motiv de anulare, legea procesual-civilă are în vedere greșeli de fapt de ordin procedural, care au dus la pronunțarea unei soluții eronate și nu greșeli de judecată. Or, susținând că în realitate existența sau inexistența dreptului ce se va stabili în recurs, va condiționa dezlegarea ce se va da litigiului aflat pe rolul Judecătoriei Sinaia, contrar celor reținute de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatoarea vizează o pretinsă greșeală de judecată, ce nu deschide calea contestației în anulare. Pe de altă parte, contestatoarea susține că decizia dată în recurs este urmarea ignorării motivelor căii de atac exercitate, cu referire la stabilirea situației de fapt.

Contestatoarea nu a precizat motivul de casare sau modificare omis a fi cercetat de către instanța de recurs. Mai mult, criticile contestatoarei nu privesc soluția dată în recursul prin care instanța s-a pronunțat asupra unui incident procedural, ci situația de fapt ce face obiectul examinării într-o altă etapă procesuală. Or, prin art. 318 C. proc. civ., este sancționată exclusiv omisiunea cercetării unui motiv de recurs, cu referire la decizia pronunțată în soluționare acestuia și a cărei anulare se cere. Ca atare, criticile formulate de contestatoare în susținerea căii de atac exercitate, se constată a fi neîntemeiate, acestea nesusținând concluzia că decizia dată în recurs este rezultatul unei greșeli materiale sau omiterii din greșeală a cercetării vreunuia dintre motivele de casare sau modificare.

În concluzie, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge contestația în anulare formulată de reclamanta C.M.E. și intervenienta L.A.M., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de reclamanta C.M.E. și intervenienta L.A.M. împotriva deciziei nr. 25 din 24 ianuarie 2005, pronunțată în dosarul nr. 196/2004, al Înaltei Curți de Casați e și Justiție, completul de 9 judecători. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2005.