ÎCCJ, Decizia nr. 338/2005

Asupra contestației în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 571 din 11

septembrie 1995, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C.M.E. și cererea de

intervenție formulată de L.A.M., în contradictoriu cu pârâții Prefectul județului

Prahova, Consiliul Local al orașului Bușteni și SC C. SA Sinaia.

Recursurile declarate de pârâți

împotriva hotărârii primei instanțe au fost respinse, ca tardiv formulate, prin

decizia nr. 1394 din 4 septembrie 1996, a Curții Supreme de Justiție, secția de

contencios administrativ.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 1416 din 24 octombrie 2001, a admis

cererea de revizuire a hotărârii primei instanțe, formulată de pârâtul

Consiliul Local al orașului Bușteni și a schimbat în parte sentința nr.

571/1995 a aceleiași curți de apel, în sensul obligării pârâților de a pune în

posesie reclamantele, numai pentru suprafața de 1039 m

2

, în loc de

2.639,13 m

2

.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

au declarat recurs, reclamanta C.M.E. și intervenienta L.A.M.

La termenul din 30 martie 2004,

fixat pentru judecarea recursului, prin încheierea pronunțată în aceeași zi în

dosarul nr. 4373/2001, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, judecata cauzei a fost suspendată în

temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 25 din 24 ianuarie

2005, pronunțată în dosarul nr. 196/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție,

completul de 9 judecători, a respins, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta C.M.E. și intervenienta L.A.M., împotriva încheierii de suspendare a

judecății.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

reclamanta C.M.E. și L.A.M. au formulat contestație în anulare, întemeiată pe

art. 318 C. proc. civ.

S-a susținut că, într-adevăr,

dosarele nr. 4373/2001 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal și dosarul nr. 321/2003, al Judecătoriei

Sinaia, privesc același teren, însă în mod greșit s-a reținut că dezlegarea

pricinii în dosarul Înaltei Curți atârnă de soluția ce se va pronunța în

dosarul judecătoriei, când în fapt dependența este inversă.

S-a mai arătat că nesoluționarea

recursului creează acestora un prejudiciu de imagine, motiv ce nu a fost

examinat de instanța de control judiciar.

În fine, prin menținerea suspendării

se prelungește în mod inutil durata soluționării cauzei, cu încălcarea

dreptului privind termenul rezonabil.

Contestația în anulare este

nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 318 C. proc. civ.,

invocat ca temei al contestației în anulare, hotărârile instanței de recurs pot

fi atacate pe această cale, în afara motivelor prevăzute în art. 317 din

același cod, atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale

sau, admițând numai în parte recursul, instanța a omis a cerceta vreunul din

motivele de casare sau de modificare.

Cu referire la primul motiv de

anulare, legea procesual-civilă are în vedere greșeli de fapt de ordin

procedural, care au dus la pronunțarea unei soluții eronate și nu greșeli de

judecată.

Or, susținând că în realitate

existența sau inexistența dreptului ce se va stabili în recurs, va condiționa

dezlegarea ce se va da litigiului aflat pe rolul Judecătoriei Sinaia, contrar

celor reținute de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, contestatoarea vizează o pretinsă greșeală de judecată,

ce nu deschide calea contestației în anulare.

Pe de altă parte, contestatoarea

susține că decizia dată în recurs este urmarea ignorării motivelor căii de atac

exercitate, cu referire la stabilirea situației de fapt.

Contestatoarea nu a precizat motivul

de casare sau modificare omis a fi cercetat de către instanța de recurs.

Mai mult, criticile contestatoarei

nu privesc soluția dată în recursul prin care instanța s-a pronunțat asupra

unui incident procedural, ci situația de fapt ce face obiectul examinării

într-o altă etapă procesuală.

Or, prin art. 318 C. proc. civ.,

este sancționată exclusiv omisiunea cercetării unui motiv de recurs, cu

referire la decizia pronunțată în soluționare acestuia și a cărei anulare se

cere.

Ca atare, criticile formulate de

contestatoare în susținerea căii de atac exercitate, se constată a fi

neîntemeiate, acestea nesusținând concluzia că decizia dată în recurs este

rezultatul unei greșeli materiale sau omiterii din greșeală a cercetării

vreunuia dintre motivele de casare sau modificare.

În concluzie, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge contestația în anulare formulată de reclamanta

C.M.E. și intervenienta L.A.M., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, contestația în anulare formulată de reclamanta

C.M.E. și

intervenienta L.A.M. împotriva deciziei nr. 25 din 24 ianuarie 2005, pronunțată

în dosarul nr. 196/2004, al Înaltei Curți de Casați

e și Justiție,

completul de 9 judecători.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 5 decembrie 2005.