ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 715/2004

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 13 mai 2002 la Tribunalul Prahova,

completată, reclamantul T.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții R.E. și

primarul orașului Bușteni anularea dispoziției nr. 87/9 aprilie 2002 emisă de

primar prin care primei pârâte i s-a restituit în natură imobilul din Bușteni.

În contradictoriu cu pârâta R.E. s-a cerut contravaloarea lucrărilor de

construcție efectuate de reclamant, în calitate de chiriaș, asupra imobilului

ocupat cu familia din anul 1981.

Prin întâmpinare, Primăria Bușteni a

solicitat respingerea acțiunii, pentru lipsa calității procesual active a

reclamantului, învederând că prin decizia atacată, pârâtei R.  i s-a restituit

corpul B al imobilului.

Și pârâta R.E. prin întâmpinare, a

formulat aceleași apărări, arătând în plus că despăgubirile solicitate de

reclamant trebuie plătite de stat.

Prin sentința civilă nr. 454/25 septembrie 2002 Tribunalul Prahova a

admis excepția ridicată cu privire la anularea dispoziției primarului. În baza

art. 165 C. proc. civ. a disjuns capătul de cerere al acțiunii privind

contravaloarea îmbunătățirilor solicitate de reclamant, care a dispus să fie

judecat în primă instanță la Judecătoria Sinaia.

Apelul împotriva acestei sentințe a

fost respins prin decizia civilă nr. 47/11.3.2003 a Curții de apel Ploiești.

În motivarea soluției dale, instanța

de apel a reținut că în reglementarea Legii nr. 10/2001, dreptul de a ataca

decizia emisă de primar aparține doar persoanei îndreptățite, chiriașul având

dreptul însă, potrivit art. 49 din lege, la o despăgubire pentru sporul de

valoare adus imobilului.

Împotriva acestei decizii în termen

legal au declarat recurs succesorii în drepturi ai reclamantului.

Se susține în esență, prin invocarea

art. 304 pct. 9, 10 și 11 C. proc. civ.că au calitatea de a ataca decizia atâta

timp cât față de îmbunătățirile substanțiale aduse imobilului acesta a devenit

practic alt bun în raport cu cel care, odată, a aparținut pârâtei R.

Prin întâmpinare, Primăria Bușteni a

solicitat respingerea recursului.

Pe parcursul procesului, pârâta R.E.

a decedat, moștenitorul său înțelegând să continue procesul.

Recursul nu este fondat și va fi

respins pentru considerentele care urmează:

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori când a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii.

Iar conform pct. 10 al art. 304 C.

proc. civ., casarea se poate cere când instanța nu s-a pronunțat asupra unui

mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare

pentru dezlegarea pricinii.

Pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a

fost abrogat de la 2 mai 2001, astfel încât nu mai putea fi invocat în

prezentul litigiu.

Recurenții au susținut că decizia Curții

de apel a fost pronunțată cu încălcarea Legii nr. 10/2001, respectiv cu

ignorarea unor mijloace de probă administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea

pricinii.

Nici una dintre aceste critici nu

este fondată.

Folosind ca argumente prevederile

Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, instanța de apel a

reținut că în această reglementare specială, drepturile chiriașului sunt

apărate prin mai multe dispoziții, el având dreptul la continuarea raporturilor

de locațiune, dreptul de a fi despăgubit pentru îmbunătățirile aduse imobilului

s.a.m.d.

Acest raționament este corect.

Însăși natura raporturilor de locațiune – transmiterea dreptului de folosință –

determină calitatea chiriașului de terț față de actele de dispoziție cu privire

la imobil.

Ca atare, corect a fost admisă

excepția lipsei calității procesual active a chiriașului de a ataca actul de

dispoziție emis de primar în executarea Legii nr. 10/2001.

Cum dreptul de a fi despăgubit al

chiriașului formează obiect al unui alt litigiu, pe rolul instanțelor

judecătorești, acesta nu are a se plânge de încălcarea drepturilor de folosință

prin decizia atacată.

Pentru aceste considerente, recursul

declarat urmează a fi respins conform art. 312 C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanții T.V. și T.F. împotriva deciziei nr. 47 din 11 martie 2003 a

Curții de Apel Ploiești,  secția civilă. Obligă recurenții – reclamanți la

5.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul R.R.P.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  30 ianuarie

2004.