ÎCCJ, Decizia nr. 25/2005
ÎCCJ, Decizia nr. 25/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 571
din 11 septembrie 1995, Curtea de Apel București, secția de contencios
administrativ, a admis în parte, acțiunea principală formulată de reclamanta C.M.
și cererea de intervenție formulată de L.A., în contradictoriu cu Prefectul
județului Prahova, Consiliul Local al orașului Bușteni și SC C. SA Sinaia,
dispunând:
- anularea Ordinului nr. 78
din 8 iunie 1994, emis de Prefectul județului Prahova;
- obligarea Consiliului Local
al orașului Bușteni să întocmească și să înainteze Prefectului județului
Prahova, documentația necesară atribuirii în proprietate, către reclamantă și
intervenientă, a terenului în suprafață de 2639,13 mp, situat în Bușteni;
- obligarea Prefectului
județului Prahova să emită reclamantei și intervenientei, ordinul de atribuire
în proprietate, a acestui teren.
Totodată, a fost respinsă,
ca nefondată, cererea reclamantei privind daunele materiale și s-a luat act că
reclamanta și intervenienta nu solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței
menționate, au declarat recurs, pârâții Prefectul județului Prahova și
Consiliul Local al orașului Bușteni, ambele recursuri fiind respinse, ca tardiv
formulate, prin decizia nr. 1394 din 4 septembrie 1996, a Curții Supreme de
Justiție, secția de contencios administrativ.
La data de 6 aprilie 2001,
Consiliul Local al orașului Bușteni a formulat cerere de revizuire a sentinței
civile nr. 571 din 11 septembrie 1995, a Curții de Apel București, secția de contencios
administrativ, solicitând să se dispună schimbarea în parte a acestei sentințe,
în sensul obligării de a pune în posesie pe intimatele C.M. și L.A., doar cu
suprafața de 1.039 mp, din terenul de 2.639,13 mp, situat în orașul Bușteni.
Curtea de Apel București, secția
de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1416 din 24 octombrie
2001, a admis cererea de revizuire și a schimbat în parte dispozitivul
sentinței civile nr. 571 din 11 septembrie 1995, a Curții de Apel București, secția
de contencios administrativ, în sensul obligării pârâților de a pune în posesie
pe reclamante, pe o suprafață de teren de 1039 mp, din suprafața de 2.639,13 mp
teren, situat în Bușteni, menținând celelalte dispoziții ale sentinței
revizuite.
Reclamanta C.M. și intervenienta
L.A. au declarat recurs împotriva acestei sentințe, formându-se dosarul nr. 4373/2001,
al Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.
Prin încheierea din 30
martie 2004, pronunțată în dosarul menționat, Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția de contencios administrativ, întemeindu-se pe prevederile art.
244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății, până la
soluționarea irevocabilă a pricinii ce formează obiectul acțiunii, finalizată
prin sentința nr. 742 din 29 septembrie 2003, a Judecătoriei Sinaia.
S-a motivat că suspendarea
judecății se impune, deoarece dezlegarea pricinii depinde de existența sau
inexistența dreptului ce formează obiectul cauzei în care s-a pronunțat
sentința menționată, care se află în etapa judecării în recurs la Curtea de Apel Târgu Mureș, unde a fost strămutat procesul, de la Curtea de Apel Ploiești.
Împotriva acestei încheieri,
C.M. și L.A. au declarat recurs, invocând motivul prevăzut în art. 304 pct. 9 C.
proc. civ.
S-a susținut, în acest sens,
că încheierea atacată este lipsită de temei legal, deoarece procesul de a cărui
soluționare s-a considerat că ar fi condiționată rezolvarea cauzei, pentru care
s-a suspendat judecata, se referă la acțiunea prin care C.M. și L.A. au
solicitat anularea unui nou proces-verbal de punere în posesie și a unui nou
titlu de proprietate, emis pentru o suprafață mai mică de teren, ca urmare a
documentației întocmite de Consiliul Local al orașului Bușteni.
S-a relevat că, în raport cu
natura cauzei, trebuia soluționată mai întâi calea extraordinară de atac a
revizuirii, de care depinde rezolvarea celorlalte dosare dintre părți, inclusiv
a dosarului nr. 1321/2003 al Judecătoriei Sinaia, pe care s-a întemeiat măsura
suspendării judecății.
În concluzie, s-a solicitat
admiterea recursului și să se dispună continuarea judecății recursului declarat
împotriva sentinței civile nr. 1416 din 24 octombrie 2001, a Curții de Apel
București, secția de contencios administrativ.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea sentinței
civile nr. 742 din 29 septembrie 2003, a Judecătoriei Sinaia și deciziei civile
nr. 239 din 25 octombrie 2004, a Tribunalului Mureș, prin care au fost admise
apelurile formulate de reclamantele L.A. și C.M. și, anulându-se sentința, s-a
fixat termen pentru evocarea fondului, rezultă că obiectul cauzei respective îl
constituie aceeași suprafață de teren ce privește litigiul aflat în recurs la
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ.
Așa fiind și cum prin art. 244
alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., se prevede că „instanța poate suspenda judecata,
când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau
inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți”, se constată că
prin încheierea atacată s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor acestui text
de lege, neputându-se pretinde că litigiul ce privește contestarea de către
reclamante, a procesului-verbal de punere în posesie și a noului titlu de
proprietate, emise pentru o suprafață diferită, dar din același teren, nu ar
avea legătură cu obiectul litigiului în care s-a dispus suspendarea judecății.
În consecință, rezultând că
încheierea, prin care s-a dispus suspendarea judecății procesului, a fost
pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile, urmează ca recursul
să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de C.M. și L.A. împotriva încheierii din 30 martie 2004,
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ, în dosarul nr. 4373/2001.
Pronunțată în ședință
publică, azi 24 ianuarie 2005.