ÎCCJ, Decizia nr. 25/2005

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 571 din 11 septembrie 1995, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis în parte, acțiunea principală formulată de reclamanta C.M. și cererea de intervenție formulată de L.A., în contradictoriu cu Prefectul județului Prahova, Consiliul Local al orașului Bușteni și SC C. SA Sinaia, dispunând: - anularea Ordinului nr. 78 din 8 iunie 1994, emis de Prefectul județului Prahova; - obligarea Consiliului Local al orașului Bușteni să întocmească și să înainteze Prefectului județului Prahova, documentația necesară atribuirii în proprietate, către reclamantă și intervenientă, a terenului în suprafață de 2639,13 mp, situat în Bușteni; - obligarea Prefectului județului Prahova să emită reclamantei și intervenientei, ordinul de atribuire în proprietate, a acestui teren.

Totodată, a fost respinsă, ca nefondată, cererea reclamantei privind daunele materiale și s-a luat act că reclamanta și intervenienta nu solicită cheltuieli de judecată. Împotriva sentinței menționate, au declarat recurs, pârâții Prefectul județului Prahova și Consiliul Local al orașului Bușteni, ambele recursuri fiind respinse, ca tardiv formulate, prin decizia nr. 1394 din 4 septembrie 1996, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ. La data de 6 aprilie 2001, Consiliul Local al orașului Bușteni a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 571 din 11 septembrie 1995, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, solicitând să se dispună schimbarea în parte a acestei sentințe, în sensul obligării de a pune în posesie pe intimatele C.M.

și L.A., doar cu suprafața de 1.039 mp, din terenul de 2.639,13 mp, situat în orașul Bușteni. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1416 din 24 octombrie 2001, a admis cererea de revizuire și a schimbat în parte dispozitivul sentinței civile nr. 571 din 11 septembrie 1995, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, în sensul obligării pârâților de a pune în posesie pe reclamante, pe o suprafață de teren de 1039 mp, din suprafața de 2.639,13 mp teren, situat în Bușteni, menținând celelalte dispoziții ale sentinței revizuite. Reclamanta C.M. și intervenienta L.A. au declarat recurs împotriva acestei sentințe, formându-se dosarul nr. 4373/2001, al Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

Prin încheierea din 30 martie 2004, pronunțată în dosarul menționat, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, întemeindu-se pe prevederile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății, până la soluționarea irevocabilă a pricinii ce formează obiectul acțiunii, finalizată prin sentința nr. 742 din 29 septembrie 2003, a Judecătoriei Sinaia. S-a motivat că suspendarea judecății se impune, deoarece dezlegarea pricinii depinde de existența sau inexistența dreptului ce formează obiectul cauzei în care s-a pronunțat sentința menționată, care se află în etapa judecării în recurs la Curtea de Apel Târgu Mureș, unde a fost strămutat procesul, de la Curtea de Apel Ploiești.

Împotriva acestei încheieri, C.M. și L.A. au declarat recurs, invocând motivul prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. S-a susținut, în acest sens, că încheierea atacată este lipsită de temei legal, deoarece procesul de a cărui soluționare s-a considerat că ar fi condiționată rezolvarea cauzei, pentru care s-a suspendat judecata, se referă la acțiunea prin care C.M. și L.A. au solicitat anularea unui nou proces-verbal de punere în posesie și a unui nou titlu de proprietate, emis pentru o suprafață mai mică de teren, ca urmare a documentației întocmite de Consiliul Local al orașului Bușteni. S-a relevat că, în raport cu natura cauzei, trebuia soluționată mai întâi calea extraordinară de atac a revizuirii, de care depinde rezolvarea celorlalte dosare dintre părți, inclusiv a dosarului nr. 1321/2003 al Judecătoriei Sinaia, pe care s-a întemeiat măsura suspendării judecății.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului și să se dispună continuarea judecății recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1416 din 24 octombrie 2001, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Recursul nu este fondat. Din examinarea sentinței civile nr. 742 din 29 septembrie 2003, a Judecătoriei Sinaia și deciziei civile nr. 239 din 25 octombrie 2004, a Tribunalului Mureș, prin care au fost admise apelurile formulate de reclamantele L.A. și C.M. și, anulându-se sentința, s-a fixat termen pentru evocarea fondului, rezultă că obiectul cauzei respective îl constituie aceeași suprafață de teren ce privește litigiul aflat în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ.

Așa fiind și cum prin art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., se prevede că „instanța poate suspenda judecata, când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți”, se constată că prin încheierea atacată s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor acestui text de lege, neputându-se pretinde că litigiul ce privește contestarea de către reclamante, a procesului-verbal de punere în posesie și a noului titlu de proprietate, emise pentru o suprafață diferită, dar din același teren, nu ar avea legătură cu obiectul litigiului în care s-a dispus suspendarea judecății. În consecință, rezultând că încheierea, prin care s-a dispus suspendarea judecății procesului, a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de C.M. și L.A. împotriva încheierii din 30 martie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, în dosarul nr. 4373/2001. Pronunțată în ședință publică, azi 24 ianuarie 2005.