ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1827/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 4

noiembrie 2002, reclamanta SC R.M. SRL Reșița a chemat în judecată Ministerul

Industriilor și Resurselor București și SC C. SA Reșița, solicitând anularea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.03 nr. 4439 din 8

decembrie 1998, emis în favoarea acesteia din urmă, pentru suprafața de 7.982,

40 mp teren.

În motivarea cererii sale,

reclamanta a susținut că din suprafața înscrisă în certificat, parcelele

303/1/1/b; 304/b/1/1 și 304/a/1/1, menționate în C.F. nr. 1183, 1184 și 1185,

sunt în fapt, proprietatea sa.

În cauză au formulat cereri de

intervenție în interes propriu, J.A. și P.V., care au solicitat să se constate

că terenul atestat în favoarea SC C. SA, a fost proprietatea lor, donată

ulterior, reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 525 din 24

iunie 2003, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondată, acțiunea

reclamantei și ca lipsite de interes, cererile de intervenție.

S-a reținut că la momentul emiterii

certificatului de atestare, reclamanta nu deținea în proprietate, terenul în

litigiu, ceea ce înseamnă că nu a dovedit vătămarea vreunui drept subiectiv. În

ce-i privește pe intervenienți, instanța a apreciat că aceștia, prin donația

făcută în favoarea reclamantei, nu justifică existența vreunui interes în

susținerea acțiunii.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamanta SC R.M. SRL Reșița, care a susținut în esență că

pârâta nu a deținut legal, terenul în litigiu, certificatul de atestare fiind

emis în mod abuziv, cu încălcarea dreptului de proprietate al intervenienților.

Totodată, recurenta a invocat

interesul său legitim, susținut de dreptul de proprietate dobândit în urma

încheierii actului autentic de donație cu intervenienții, nefiind relevant din

punctul său de vedere, dacă acesta a fost ulterior momentului emiterii

certificatului de atestare contestat.

Recurenta a mai susținut, ca fiind

greșită, și soluția de respingere a cererii de intervenție față de împrejurarea

că instanța a apreciat lipsa de interes, raportată la momentul formulării

acțiunii, ignorând faptul că la momentul emiterii certificatului,

intervenienții erau proprietari de drept, iar prin emiterea acestui act, s-a

modificat nelegal, regimul juridic al terenului.

Recursul este fondat și urmează a fi

admis, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art.

1 din Legea nr. 834/1991, privind stabilirea și evaluarea unor terenuri

deținute de societățile comerciale cu capital de stat: „numai terenurile aflate

în patrimoniul acestora, la data înființării lor, necesare desfășurării

activității, conform obiectului lor de activitate, pot fi atestate acestora”.

Ignorând această reglementare,

instanța fondului a respins acțiunea, reținând că reclamanta, care la data emiterii

certificatului de atestare, nu deținea terenul în litigiu, în proprietate, nu

putea invoca vreo vătămare în sensul dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Soluția astfel pronunțată, este

vădit nelegală și netemeinică.

Nici o dispoziție din cuprinsul Legii

nr. 29/1990 nu impune sau condiționează aprecierea legalității actului

administrativ, de momentul dobândirii dreptului subiectiv, pentru a fi fost

vătămat.

O astfel de interpretare ar da

posibilitatea menținerii unor acte administrative nelegale, pentru simplul

considerent că la momentul emiterii lor, persoana ce se pretinde a fi fost

vătămată, nu era titulara dreptului, ceea ce contravine scopului pentru care

legiuitorul a elaborat Legea nr. 29/1990 și care este tocmai acela de a da

posibilitatea titularului dreptului subiectiv, să solicite desființarea actului

administrativ vătămător, din momentul cunoașterii acestuia.

Ca atare, cum reclamantei-recurente SC

R.M. SRL nu i-a fost comunicat certificatul de atestare ce face obiectul

acestui litigiu, din momentul luării la cunoștință, acțiunea sa, formulată în

condițiile Legii nr. 29/1990, este perfect admisibilă, instanța fondului având

obligația să analizeze legalitatea emiterii acestuia, în raport cu prevederile

Legii nr. 834/1991.

În ce privește cererea de

intervenție, urmează a se reține ca fiind greșit respinsă, față de împrejurarea

că intervenienții erau proprietarii parcelelor incluse în suprafața de teren

atribuită SC C. SA, conform mențiunilor din C.F. nr. 1183, 1184 și 1185, iar

interesul lor în desființarea actului administrativ (necomunicat de altfel),

susținut de menținerea, ca legal, a actului autentic de donație, realizat în

favoarea reclamantei.

În raport cu aceste considerente,

urmează a se aprecia, ca fiind îndeplinite, cerințele art. 304 pct. 9 și în

consecință, casată sentința Curții de Apel Timișoara, cu trimiterea cauzei,

spre rejudecare, pentru soluționarea în fond a litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC R.M.

SRL Reșița împotriva sentinței civile nr. 252 din 24 iunie 2003, pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite,

spre rejudecare, litigiul, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 mai 2004.