ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1153/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 4 noiembrie 2002, reclamanta SC R.M.S. SRL Reșița a chemat în judecată Ministerul Economiei și Finanțelor și SC C. SA Reșița, solicitând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la 8 decembrie 1998 pentru suprafața de 7.982,40 m.p. teren. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara tabulară a terenurilor înscrise în C.F., iar societatea comercială pârâtă a obținut în mod abuziv atestarea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe pe care nu a mai folosit-o de 3 ani. În cauză au formulat cereri de intervenție în interes propriu P.V.

și J.A., prin care au învederat că ei au fost adevărații proprietari tabulari ai terenului în litigiu și că solicită, alături de reclamantă, căreia i-au donat suprafețele respective, anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Prin sentința civilă nr. 252 din 24 iunie 2003, Curtea de Ape Timișoara, secția comercială și contencios administrativ, a respins acțiunea și cererile de intervenție în interes propriu.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că la data emiterii certificatului de atestare, 8 decembrie 1998, reclamanta nu deținea în proprietate suprafața de teren în litigiu, contractele de donație în baza căreia societatea a dobândit de la intervenienți dreptul de proprietate fiind încheiate abia în anul 2001. Recursul declarat de reclamantă a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1827 din 7 mai 2004 prin care s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare pentru analizarea legalității emiterii certificatului contestat, reținându-se că legea contenciosului administrativ nu impune sau condiționează aprecierea legalității actului administrativ a cărui anulare se cere de momentul dobândirii dreptului subiectiv pentru a fi fost vătămat.

În fond după casare, Curtea de Apel Timișoara, a respins din nou acțiunea și cererile de intervenție. Instanța a reținut că suprafețele de teren înscrise în C.F. în proprietatea reclamantei prin donațiile operate în anul 2001 sunt aceleași cu cele cuprinse în certificatul de atestare eliberat societății pârâte, cu o diferență de 310.40 m.p. Aceste terenuri, a mai constatat instanța, au constituit P.A.T. aflată în patrimoniul SC C. SA fiind trecute în proprietatea statului prin expropriere, foștii proprietari, R.I., P.P. și F.V. primind contravaloarea suprafețelor, parțial prin schimb de terenuri, parțial prin echivalent bănesc. Instanța a mai reținut că nu are de analizat dacă exproprierea a fost sau nu operată potrivit legii, ci doar dacă actul administrativ a fost emis conform H.G.

nr. 834/1991. În acest sens, s-a constatat că eliberarea certificatului de atestare s-a bazat pe documentație completă, conformă prevederilor legale, reclamanta nejustificând o vătămare a drepturilor invocate, din moment ce a devenit proprietară tabulară ulterior emiterii actului. Recursurile declarate de reclamantă și de intervenienți au fost admise de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3973 din 14 noiembrie 2006 prin care s-a casat sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare.

S-a reținut că instanța de fond a ignorat îndrumările deciziei de casare, neprocedând la examinarea legalității actului administrativ . În acest sens, s-a decis completarea probei cu înscrisuri constând în actele normative ce au constituit titlul de proprietate al statului, precum și refacerea expertizei topografice care să concluzioneze asupra destinației actuale a terenurilor, urmând a se stabili fără echivoc dacă la data emiterii certificatului erau sau nu îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de H.G. nr. 834/1991. În al doilea fond după casare, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 224 din 25 septembrie 2007 prin care a admis acțiunea și cererile de intervenție în interes propriu formulate de P.I., în calitate de moștenitor a defunctului P.V.

și de J.I. și J.A. Instanța a dispus anularea certificatului de atestare cu privire la terenurile înscrise în C.F. nr. T. Prin încheierea din 22 octombrie 2007, instanța a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele și în dispozitivul sentinței, în sensul că extrasele C.F. se referă la localitatea Ț. și nu T. precum și îndreptarea erorii conținută la pag. 3 alin. ultim a considerentelor, în sensul că reclamanta a depus în susținerea acțiunii contractele de donație în formă autentică și nu de vânzare cumpărare. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că Statul Român nu a devenit proprietarul terenurilor în litigiu prin expropriere, actul administrativ de autoritate – decretul nr. 302/1983 – nefiind dat publicității, astfel încât nici pârâta SC C. SA Reșița nu a dobândit dreptul de administrare directă la data emiterii certificatului de atestare.

Instanța a constatat că terenurile în discuție au fost proprietatea tabulară a numiților P.V. și J.A. care au înstrăinat prin donație către reclamantă suprafețele respective, cererile de intervenție în interes propriu fiind întemeiate. Privitor la acțiunea reclamantei s-a reținut că aceasta a dovedit vătămarea adusă dreptului său de proprietate tabulară asupra terenurilor prin emiterea certificatului de atestare. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta SC C. SA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâta a invocat faptul că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, pornind de la împrejurarea că decretul de aprobare a unor indicatori tehnici de investiție – prin care s-a decis exproprierea terenurilor necesare construirii platformei auto- nu a fost publicat în M. Of.

Acest aspect nu înseamnă însă că decretul nu a produs efecte juridice, terenul intrând în proprietatea statului și fiind dat în administrarea directă a antecesorului pârâtei. Pârâta a mai arătat că instanța nu a ținut cont de faptul că foștii proprietari persoane fizice au fost de acord cu exproprierea, fiind despăgubiți și nici de împrejurarea că societatea a fost constructor de buna credință, aspect reținut și în hotărârile judecătorești irevocabile prin care s-a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamantă. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, instanța de fond a reținut în mod întemeiat că terenurile înscrise în C.F. T., au figurat inițial în alte file C.F., fiind proprietatea numiților R.I., P.V. și F.V., astfel cum rezultă din extrasele C.F. comuna Ț., în care se consemnează și faptul că la 9 martie 1998 nu intervenise nici o schimbare privind imobilele și proprietarii. Aceleași terenuri au fost donate reclamantei în anul 2001. A mai rezultat din probele dosarului că antecesoarea pârâtei a avut acest imobil în patrimoniu pentru constituirea P.A.T. în baza decretului nr. 302/1983 și avizelor organelor administrației locale abilitate pentru scoaterea suprafețelor respective din circuitul agricol, terenul fiind cuprins în certificatul de atestare atacat.

Curtea nu are de analizat în cadrul acestui litigiu de contencios administrativ dacă actul emis de Consiliul de Stat în 1983 este sau nu decret de expropriere, dacă a fost sau nu publicat în M. Of., respectiv dacă exproprierea a fost sau nu operată potrivit legii sau dacă ea a fost sau nu utilă. Ceea ce trebuie verificat este legalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la 8 decembrie 1998, în favoarea pârâtei, respectiv dacă erau sau nu întrunite cumulativ cerințele H.G. nr. 834/1991, respectiv dacă la data înființării societății comerciale cu capital de stat terenul se afla în patrimoniul acesteia și condiția ca suprafața respectivă să fie necesară desfășurării activității societății, conform obiectului de activitate.

Or, conform extraselor C.F. din 1995 și 1998, la data înființării SC C. SA, 14 ianuarie 1991, suprafețele de teren în litigiu se găseau în proprietatea intervenienților și respectiv a lui F.V. și nu se aflau în patrimoniul societății comerciale pârâte. De asemenea, nici cea de-a doua cerință impusă de art. 1 din H.G. nr. 834/1991 nu era îndeplinită, nefăcându-se dovada că terenul ar fi fost necesar desfășurării obiectului de activitate al pârâtei. A mai rezultat din probele dosarului că societatea comercială a folosit suprafețele respective până în anul 2000, când le-a abandonat, terenul reintrând în posesia proprietarilor persoane fizice, neavând relevanță dacă acestea fuseseră sau nu despăgubite anterior anului 1989. Această situație de fapt a fost stabilită fără echivoc și în hotărârile judecătorești prin care s-a respins acțiunea în revendicare inițiată de reclamantă.

În acel litigiu, instanțele au reținut că reclamanta nu este numai proprietara tabulară a terenurilor revendicate, dobândite prin donație, dar deține și posesia acestora, iar pârâta s-a retras de pe perimetrul respectiv, uzând de dreptul constructorului de bună credință de a dezafecta lucrările executate și procedând la demontarea gardului împrejmuitor și a instalației de iluminat. În raport de cele expuse, Curtea constată că soluția instanței, de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru cele 3 suprafețe de teren este legală și temeinică, criticile formulate de pârâtă fiind neîntemeiate. În consecință, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA – Reșița împotriva sentinței nr. 224/P.I. din 25 septembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2008.