ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1153/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 4 noiembrie

2002, reclamanta SC R.M.S. SRL Reșița a chemat în judecată Ministerul Economiei

și Finanțelor și SC C. SA Reșița, solicitând anularea certificatului de atestare

a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la 8 decembrie 1998 pentru suprafața

de 7.982,40 m.p. teren.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că este proprietara tabulară a terenurilor înscrise în C.F.,

iar societatea comercială pârâtă a obținut în mod abuziv atestarea dreptului de

proprietate asupra unei suprafețe pe care nu a mai folosit-o de 3 ani.

În cauză au formulat cereri

de intervenție în interes propriu P.V. și J.A., prin care au învederat că ei au

fost adevărații proprietari tabulari ai terenului în litigiu și că solicită, alături

de reclamantă, căreia i-au donat suprafețele respective, anularea parțială a certificatului

de atestare a dreptului de proprietate.

Prin sentința civilă

nr. 252 din 24 iunie 2003, Curtea de Ape Timișoara, secția comercială și contencios

administrativ, a respins acțiunea și cererile de intervenție în interes propriu.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că la data emiterii certificatului de atestare, 8 decembrie

1998, reclamanta nu deținea în proprietate suprafața de teren în litigiu, contractele

de donație în baza căreia societatea a dobândit de la intervenienți dreptul de proprietate

fiind încheiate abia în anul 2001.

Recursul declarat de reclamantă

a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1827 din 7

mai 2004 prin care s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare pentru

analizarea legalității emiterii certificatului contestat, reținându-se că legea

contenciosului administrativ nu impune sau condiționează aprecierea legalității

actului administrativ a cărui anulare se cere de momentul dobândirii dreptului subiectiv

pentru a fi fost vătămat.

În fond după casare, Curtea

de Apel Timișoara, a respins din nou acțiunea și cererile de intervenție.

Instanța a reținut că

suprafețele de teren înscrise în C.F. în proprietatea reclamantei prin donațiile

operate în anul 2001 sunt aceleași cu cele cuprinse în certificatul de atestare

eliberat societății pârâte, cu o diferență de 310.40 m.p. Aceste terenuri, a mai

constatat instanța, au constituit P.A.T. aflată în patrimoniul SC C. SA fiind trecute

în proprietatea statului prin expropriere, foștii proprietari, R.I., P.P. și F.V.

primind contravaloarea suprafețelor, parțial prin schimb de terenuri, parțial prin

echivalent bănesc.

Instanța a mai reținut

că nu are de analizat dacă exproprierea a fost sau nu operată potrivit legii, ci

doar dacă actul administrativ a fost emis conform H.G. nr. 834/1991. În acest sens,

s-a constatat că eliberarea certificatului de atestare s-a bazat pe documentație

completă, conformă prevederilor legale, reclamanta nejustificând o vătămare a drepturilor

invocate, din moment ce a devenit proprietară tabulară ulterior emiterii actului.

Recursurile declarate

de reclamantă și de intervenienți au fost admise de Înalta Curte de Casație și Justiție

prin decizia nr. 3973 din 14 noiembrie 2006 prin care s-a casat sentința atacată

și s-a trimis cauza spre rejudecare.

S-a reținut că instanța

de fond a ignorat îndrumările deciziei de casare, neprocedând la examinarea legalității

actului administrativ . În acest sens, s-a decis completarea probei cu înscrisuri

constând în actele normative ce au constituit titlul de proprietate al statului,

precum și refacerea expertizei topografice care să concluzioneze asupra destinației

actuale a terenurilor, urmând a se stabili fără echivoc dacă la data emiterii certificatului

erau sau nu îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de H.G. nr. 834/1991.

În al doilea fond după

casare, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ

și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 224 din 25 septembrie 2007 prin care

a admis acțiunea și cererile de intervenție în interes propriu formulate de P.I.,

în calitate de moștenitor a defunctului P.V. și de J.I. și J.A.

Instanța a dispus anularea

certificatului de atestare cu privire la terenurile înscrise în C.F. nr. T.

Prin încheierea din 22

octombrie 2007, instanța a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele

și în dispozitivul sentinței, în sensul că extrasele C.F. se referă la localitatea

Ț. și nu T. precum și îndreptarea erorii conținută la pag. 3 alin. ultim a considerentelor,

în sensul că reclamanta a depus în susținerea acțiunii contractele de donație în

formă autentică și nu de vânzare cumpărare.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a reținut că Statul Român nu a devenit proprietarul terenurilor

în litigiu prin expropriere, actul administrativ de autoritate – decretul nr. 302/1983

– nefiind dat publicității, astfel încât nici pârâta SC C. SA Reșița nu a dobândit

dreptul de administrare directă la data emiterii certificatului de atestare.

Instanța a constatat că

terenurile în discuție au fost proprietatea tabulară a numiților P.V. și J.A. care

au înstrăinat prin donație către reclamantă suprafețele respective, cererile de

intervenție în interes propriu fiind întemeiate.

Privitor la acțiunea reclamantei

s-a reținut că aceasta a dovedit vătămarea adusă dreptului său de proprietate tabulară

asupra terenurilor prin emiterea certificatului de atestare.

Împotriva sentinței a

declarat recurs pârâta SC C. SA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâta a invocat

faptul că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, pornind de la împrejurarea

că decretul de aprobare a unor indicatori tehnici de investiție – prin care s-a

decis exproprierea terenurilor necesare construirii platformei auto- nu a fost publicat

în M. Of. Acest aspect nu înseamnă însă că decretul nu a produs efecte juridice,

terenul intrând în proprietatea statului și fiind dat în administrarea directă a

antecesorului pârâtei.

Pârâta a mai arătat că

instanța nu a ținut cont de faptul că foștii proprietari persoane fizice au fost

de acord cu exproprierea, fiind despăgubiți și nici de împrejurarea că societatea

a fost constructor de buna credință, aspect reținut și în hotărârile judecătorești

irevocabile prin care s-a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamantă.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins

ca atare.

Astfel, instanța de fond

a reținut în mod întemeiat că terenurile înscrise în C.F. T., au figurat inițial

în alte file C.F., fiind proprietatea numiților R.I., P.V. și F.V., astfel cum rezultă

din extrasele C.F. comuna Ț., în care se consemnează și faptul că la 9 martie 1998

nu intervenise nici o schimbare privind imobilele și proprietarii. Aceleași terenuri

au fost donate reclamantei în anul 2001.

A mai rezultat din probele

dosarului că antecesoarea pârâtei a avut acest imobil în patrimoniu pentru constituirea

P.A.T. în baza decretului nr. 302/1983 și avizelor organelor administrației locale

abilitate pentru scoaterea suprafețelor respective din circuitul agricol, terenul

fiind cuprins în certificatul de atestare atacat.

Curtea nu are de analizat

în cadrul acestui litigiu de contencios administrativ dacă actul emis de Consiliul

de Stat în 1983 este sau nu decret de expropriere, dacă a fost sau nu publicat în

M. Of., respectiv dacă exproprierea a fost sau nu operată potrivit legii sau dacă

ea a fost sau nu utilă.

Ceea ce trebuie verificat

este legalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor

emis la 8 decembrie 1998, în favoarea pârâtei, respectiv dacă erau sau nu întrunite

cumulativ cerințele H.G. nr. 834/1991, respectiv dacă la data înființării societății

comerciale cu capital de stat terenul se afla în patrimoniul acesteia și condiția

ca suprafața respectivă să fie necesară desfășurării activității societății, conform

obiectului de activitate.

Or, conform extraselor

C.F. din 1995 și 1998, la data înființării SC C. SA, 14 ianuarie 1991, suprafețele

de teren în litigiu se găseau în proprietatea intervenienților și respectiv a lui

F.V. și nu se aflau în patrimoniul societății comerciale pârâte.

De asemenea, nici cea

de-a doua cerință impusă de art. 1 din H.G. nr. 834/1991 nu era îndeplinită, nefăcându-se

dovada că terenul ar fi fost necesar desfășurării obiectului de activitate al pârâtei.

A mai rezultat din probele

dosarului că societatea comercială a folosit suprafețele respective până în anul

2000, când le-a abandonat, terenul reintrând în posesia proprietarilor persoane

fizice, neavând relevanță dacă acestea fuseseră sau nu despăgubite anterior anului

1989.

Această situație de fapt

a fost stabilită fără echivoc și în hotărârile judecătorești prin care s-a respins

acțiunea în revendicare inițiată de reclamantă. În acel litigiu, instanțele au reținut

că reclamanta nu este numai proprietara tabulară a terenurilor revendicate, dobândite

prin donație, dar deține și posesia acestora, iar pârâta s-a retras de pe perimetrul

respectiv, uzând de dreptul constructorului de bună credință de a dezafecta lucrările

executate și procedând la demontarea gardului împrejmuitor și a instalației de iluminat.

În raport de cele expuse,

Curtea constată că soluția instanței, de anulare a certificatului de atestare a

dreptului de proprietate pentru cele 3 suprafețe de teren este legală și temeinică,

criticile formulate de pârâtă fiind neîntemeiate.

În consecință, Curtea

va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC C. SA – Reșița împotriva sentinței nr. 224/P.I. din 25 septembrie 2007

a Curții de Apel Timișoara, secția contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 martie 2008.