ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1605/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S. SA, prin lichidator judiciar SC L.L.R. SA, în contradictoriu cu pârâtul M.E.C. a solicitat anularea ordinului nr. 79 din 7 martie 2005 emis de pârât cu consecința readucerii în patrimoniul reclamantei a terenului atribuit prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 21 martie 2003. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin încheierea nr. 26672 din 8 decembrie 2005 O.C.P.I. – B.C.F. i-a respins cererea de intabulare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 384 mp, reprezentând cota indiviză din terenul de sub construcția imobilului situat în București, cu motivarea că certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 21 martie 2003 a fost revocat prin ordinul contestat în prezenta cauză.

Reclamanta a precizat că, urmare a emiterii ordinul atacat, patrimoniul său a fost diminuat, cu consecința înregistrării unui prejudiciu de către toți creditorii înscriși la masa credală, conform tabelului definitiv consolidat al creanțelor. În plus, reclamanta a susținut că actul administrativ în discuție nu a fost motivat de către autoritatea emitentă și nici nu i-a fost comunicat. Prin încheierea de ședință din data de 6 septembrie 2006, Curtea a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC N.P.D. SRL, cu motivarea că societatea este în prezent titulara dreptului de proprietate asupra imobilului litigios. Curtea de Apel București, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2425 din 18 octombrie 2006, a respins acțiunea reclamantei SC S. SA, prin lichidator judiciar SC L.L.R.

SA, ca tardiv formulată și a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC N.P.D. SRL. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora, pentru motive temeinice, în cazul unui act administrativ unilateral, acțiunea având ca obiect anularea acestuia poate fi introdusă peste termenul de 6 luni reglementat de alin. (1) al aceluiași articol, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii acestuia. În opinia instanței de fond, termenul de decădere de un an prevăzut de textul legal sus indicat s-a împlinit la data de 7 martie 2006, iar acțiunea în contencios administrativ a fost introdusă la instanță la data de 27 aprilie 2006. Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat recurs, în termen legal, reclamanta, care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În motivarea cererii, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ, recurenta susține că sentința atacată este nelegală și netemeinică, fiind pronunțată ca urmare a unei eronate interpretări și aplicări a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004 la speța dedusă judecății. Recurenta arată că excepția tardivității introducerii cererii a fost soluționată în mod greșit de către instanța de fond, deoarece regula generală de determinare a termenului de 6 luni în care poate fi introdusă acțiunea în anulare este cea prevăzută de art. 11 alin. (1) lit. a) din legea în discuție care se referă la cazurile când s-a primit un răspuns la plângerea prealabilă sau un refuz considerat nejustificat de soluționare a cererii.

În această ipoteză, termenul de 6 luni nu poate fi afectat de nici un fel de limitare în timp și, în plus, așa cum se precizează în alin. (5) din articolul anterior indicat, este vorba de un termen de prescripție, care poate fi întrerupt sau suspendat în cazurile prevăzute de lege. În plus, recurenta precizează că prin adresa nr. 220209 din 14 aprilie 2006, pe care a primit-o la data de 18 aprilie 2006, intimatul i-a comunicat refuzul său de revocare a ordinului contestat, iar la data de 27 aprilie 2006, în cadrul termenului de 6 luni, a introdus acțiunea ce face obiectul prezentei cauze. Analizând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc.

civ, Înalta Curte constată că se impune respingerea recursului ca nefondat. Sentința criticată este legală și temeinică, în speță nefiind incidente cazurile prevăzute de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ, în vederea casării sau modificării hotărârii. Recurenta-reclamantă a solicitat instanței de contencios administrativ la data de 27 aprilie 2006 anularea Ordinului nr. 79 din 7 martie 2005 emis de M.E.C. Din actele dosarului, rezultă că recurenta-reclamantă a luat cunoștință de acest act administrativ la data de 8 decembrie 2005, când s-a pronunțat încheierea de respingere a cererii de intabulare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 384 mp, reprezentând cota indiviză din terenul de sub construcția imobilului situat în București.

Într-adevăr, așa cum recurenta a susținut și a probat, prin adresa din 14 aprilie 2006, pe care a primit-o la data de 18 aprilie 2006, intimatul i-a comunicat refuzul său de revocare a ordinului contestat, iar la data de 27 aprilie 2006, în cadrul termenului de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, a introdus acțiunea ce face obiectul prezentei cauze. La momentul sesizării instanței era în vigoare Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Înalta Curte consideră că prima instanță a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din legea mai sus citată, în privința termenului de introducere a acțiunii, în raport de care a apreciat tardivitatea acesteia.

Este vorba de termenul de un an de la data emiterii actelor administrative, care nu poate fi depășit, acesta fiind, conform dispozițiilor alin. (5) al aceluiași articol, un termen de decădere. În speță nu pot fi primite susținerile recurentei referitoare la interpretarea celor două texte legale anterior indicate, întrucât termenul de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă trebuie să se încadreze înăuntrul termenului de un an de la emiterea actului administrativ contestat., împrejurare de fapt care nu a fost respectată de către recurentă. Reținând, așadar, că prima instanță a soluționat în mod corect excepția de tardivitate invocată, Înalta Curte urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC S. SA București, prin lichidator judiciar SC L.L.R. SA București, împotriva sentinței civile nr. 2425 din 18 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2007.