ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1605/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC S. SA, prin lichidator judiciar SC L.L.R. SA, în contradictoriu

cu pârâtul M.E.C. a solicitat anularea ordinului nr. 79 din 7 martie 2005 emis

de pârât cu consecința readucerii în patrimoniul reclamantei a terenului

atribuit prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 21 martie

2003.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin încheierea nr. 26672 din 8 decembrie 2005 O.C.P.I. – B.C.F. i-a

respins cererea de intabulare a dreptului de proprietate asupra terenului în

suprafață de 384 mp, reprezentând cota indiviză din terenul de sub construcția

imobilului situat în București, cu motivarea că certificatul de atestare a

dreptului de proprietate din 21 martie 2003 a fost revocat prin ordinul contestat în prezenta cauză.

Reclamanta a precizat că,

urmare a emiterii ordinul atacat, patrimoniul său a fost diminuat, cu

consecința înregistrării unui prejudiciu de către toți creditorii înscriși la

masa credală, conform tabelului definitiv consolidat al creanțelor.

În plus, reclamanta a

susținut că actul administrativ în discuție nu a fost motivat de către

autoritatea emitentă și nici nu i-a fost comunicat.

Prin încheierea de ședință

din data de 6 septembrie 2006, Curtea a admis cererea de intervenție în interes

propriu formulată de SC N.P.D. SRL, cu motivarea că societatea este în prezent

titulara dreptului de proprietate asupra imobilului litigios.

Curtea de Apel București, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2425 din 18

octombrie 2006, a respins acțiunea reclamantei SC S. SA, prin lichidator

judiciar SC L.L.R. SA, ca tardiv formulată și a admis cererea de intervenție în

interes propriu formulată de SC N.P.D. SRL.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora, pentru motive temeinice, în cazul

unui act administrativ unilateral, acțiunea având ca obiect anularea acestuia

poate fi introdusă peste termenul de 6 luni reglementat de alin. (1) al

aceluiași articol, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii acestuia.

În opinia instanței de fond,

termenul de decădere de un an prevăzut de textul legal sus indicat s-a împlinit

la data de 7 martie 2006, iar acțiunea în contencios administrativ a fost

introdusă la instanță la data de 27 aprilie 2006.

Împotriva acestei hotărâri

judecătorești a formulat recurs, în termen legal, reclamanta, care a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța de fond.

În motivarea cererii, încadrată în

drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ, recurenta susține că

sentința atacată este nelegală și netemeinică, fiind pronunțată ca urmare a

unei eronate interpretări și aplicări a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004

la speța dedusă judecății.

Recurenta arată că excepția

tardivității introducerii cererii a fost soluționată în mod greșit de către

instanța de fond, deoarece regula generală de determinare a termenului de 6

luni în care poate fi introdusă acțiunea în anulare este cea prevăzută de art. 11

alin. (1) lit. a) din legea în discuție care se referă la cazurile când s-a

primit un răspuns la plângerea prealabilă sau un refuz considerat nejustificat

de soluționare a cererii. În această ipoteză, termenul de 6 luni nu poate fi

afectat de nici un fel de limitare în timp și, în plus, așa cum se precizează

în alin. (5) din articolul anterior indicat, este vorba de un termen de

prescripție, care poate fi întrerupt sau suspendat în cazurile prevăzute de

lege.

În plus, recurenta

precizează că prin adresa nr. 220209 din 14 aprilie 2006, pe care a primit-o la

data de 18 aprilie 2006, intimatul i-a comunicat refuzul său de revocare a

ordinului contestat, iar la data de 27 aprilie 2006, în cadrul termenului de 6

luni, a introdus acțiunea ce face obiectul prezentei cauze.

Analizând hotărârea atacată,

în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ, Înalta Curte constată că se impune respingerea recursului ca nefondat.

Sentința criticată este

legală și temeinică, în speță nefiind incidente cazurile prevăzute de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ, în vederea casării sau modificării

hotărârii.

Recurenta-reclamantă a

solicitat instanței de contencios administrativ la data de 27 aprilie 2006

anularea Ordinului nr. 79 din 7 martie 2005 emis de M.E.C.

Din actele dosarului,

rezultă că recurenta-reclamantă a luat cunoștință de acest act administrativ la

data de 8 decembrie 2005, când s-a pronunțat încheierea de respingere a cererii

de intabulare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 384

mp, reprezentând cota indiviză din terenul de sub construcția imobilului situat

în București.

Într-adevăr, așa cum

recurenta a susținut și a probat, prin adresa din 14 aprilie 2006, pe care a

primit-o la data de 18 aprilie 2006, intimatul i-a comunicat refuzul său de

revocare a ordinului contestat, iar la data de 27 aprilie 2006, în cadrul

termenului de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004,

a introdus acțiunea ce face obiectul prezentei cauze.

La momentul sesizării

instanței era în vigoare Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Înalta Curte consideră că

prima instanță a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit.

a) și alin. (2) din legea mai sus citată, în privința termenului de introducere

a acțiunii, în raport de care a apreciat tardivitatea acesteia. Este vorba de

termenul de un an de la data emiterii actelor administrative, care nu poate fi

depășit, acesta fiind, conform dispozițiilor alin. (5) al aceluiași articol, un

termen de decădere.

În speță nu pot fi primite

susținerile recurentei referitoare la interpretarea celor două texte legale

anterior indicate, întrucât termenul de 6 luni de la data primirii răspunsului

la plângerea prealabilă trebuie să se încadreze înăuntrul termenului de un an

de la emiterea actului administrativ contestat., împrejurare de fapt care nu a

fost respectată de către recurentă.

Reținând, așadar, că prima

instanță a soluționat în mod corect excepția de tardivitate invocată, Înalta

Curte urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să

respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC S. SA București, prin lichidator judiciar SC L.L.R. SA București,

împotriva sentinței civile nr. 2425 din 18 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 martie 2007.