ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 451/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 451/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Judecătoria Sectorului 5 București, la 22 septembrie 2005, reclamantul S.G. a chemat

în judecată pe pârâtele SC U. SA și SC C.P. SA, solicitând să se constate că

acestea nu dețin un titlu valabil asupra imobilului situat în București,

Șoseaua Viilor, să se dispună obligarea acestora la restituirea terenurilor pe

care le ocupă, la demolarea halei dezafectate existente pe teren și la plata

unor despăgubiri pentru suprafața de 100 m.p. teren ocupat de postul T.

Reclamantul a solicitat, totodată,

obligarea pârâtelor de a-i preda contractele de închiriere încheiate cu terțe

persoane.

Acțiunea a fost precizată la 22

februarie 2006 și la 25 februarie 2007, reclamantul solicitând ca pârâta SC U. SA

să fie obligată la restituirea terenului în suprafață de 450 m.p., la demolarea

construcției și a grupului sanitar existente pe teren, la predarea contractelor

de închiriere perfectate cu terțe persoane pentru spațiile aflate în imobilul

cu destinația de locuință, la restituirea construcției nedemolate și la plata

de despăgubiri pentru partea de construcție demolată.

S-a solicitat obligarea pârâtei SC C.P.

SA la restituirea suprafeței de 650 m.p. teren și la plata de despăgubiri

pentru terenul de 100 m.p., ocupat de postul T. și pentru întreaga suprafață

neretrocedată.

Prin sentința civilă nr. 6297 din 3

octombrie 2007, Judecătoria Sectorului 5 București a declinat competența în

favoarea Tribunalului București, având în vedere dispozițiile art. 2 pct. 1 lit.

i) C. proc. civ. și valoarea de circulație totală a imobilului, de 546.770 lei.

În fața tribunalului, reclamantul a

precizat acțiunea, solicitând să se constate că pârâtele nu justifică vreun

titlu pentru deținerea imobilului în litigiu, situat în București, Șoseaua

Viilor, să fie obligată pârâta SC C.P. SA să-i restituie loturile nr. 1, 2, 3

și 5 din terenul ocupat și să plătească despăgubiri pentru suprafața ce nu

poate face obiectul restituirii în natură, iar pârâta SC U. SA să fie obligată

la restituirea loturilor nr. 3 și 6, la demolarea construcțiilor edificate pe

teren, loturile 3, 5 și 6, la plata despăgubirilor pentru suprafața ce nu se

poate restitui în natură și la suportarea eventualelor pretenții ale chiriașilor.

Acțiunea a fost motivată în drept pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale art. 480 C. civ.

Tribunalul București, secția a

IV

-a civilă, prin sentința civilă nr. 163

din 10 februarie 2010, a respins excepția lipsei calității procesuale active și

a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul S.G., continuată

de moștenitorii S.A.G. și S.V., în contradictoriu cu pârâtele SC U. SA și SC C.P.

SA

Tribunalul a reținut că a fost

investit cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, izvorâtă

din refuzul pârâtelor de a soluționa notificarea prin care reclamantul a

solicitat restituirea imobilului în litigiu.

S-a constatat că reclamantul S.G. a

dovedit că imobilul în litigiu a aparținut autorilor săi, iar în prezent este

deținut de pârâte, pe cale de consecință reținându-se că s-a probat legitimarea

procesuală activă.

Cu privire la fondul litigiului, având

în vedere Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

pronunțată în recurs în interesul legii, tribunalul a constatat refuzul

nejustificat al entităților deținătoare de a răspunde la notificarea formulată.

Prima instanță a stabilit că în cauză

sunt incidente prevederile art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (2)

și art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, ce instituie principiul

restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 -

22 decembrie 1949.

În speță reclamantul a dovedit că

imobilul a fost proprietatea autorilor săi până în anul 1941, aspect consfințit

de actele de proprietate depuse la dosar, respectiv adresa nr. 2816/2005 emisă

de D.I.T.L.S. 4, însă nu a produs dovezi din care să reiasă că bunul a fost

preluat abuziv de stat.

Împotriva sentinței menționate au

declarat apel reclamanții S.A.G. și S.V. (descendenți ai reclamantului S.G.),

criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru nereținerea caracterului abuziv

al exproprierii dispuse prin Decretul nr. 410/1952, fără o justă despăgubire,

în ce privește imobilul în litigiu, preluat de la autoarea M.S. S-a susținut

că, față de caracterul abuziv al preluării, se impunea

restituirea imobilului în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 32/

A din 30 ianuarie 2012, a admis apelul reclamanților S.A.G. și S.V. și a

schimbat în parte sentința atacată în sensul admiterii în parte a acțiunii și

obligării pârâtei SC U. SA la

restituirea

în deplină proprietate și posesie a suprafeței de 462,09 m.p.,

situată

în București, Șos. Viilor, identificate prin raportul de expertiză întocmit de

expert M.R., precum și a construcției cu destinație de locuință în suprafața

construită de 143,49 m.p. (suprafață utilă 121,85 m.p.), situată pe teren, iar

a pârâtei SC C.P. S.A, la restituirea în deplină proprietate și posesie

reclamanților a suprafeței de 73,84 m.p. teren, identificat prin aceeași

expertiză.

S-a dispus obligarea pârâtei SC C.P. SA

de a emite dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în

temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul în suprafață de

526,57 m.p., situat la aceeași adresă, ce nu poate fi restituit, fiind ocupat

de postul T. și hale atelier.

S-au respins celelalte capete de

cerere referitoare la demolarea construcțiilor realizate fără autorizație, cu

caracter provizoriu, situate la adresa din București, Șos. Viilor, identificate

potrivit raportului de expertiză întocmit de expert M.R., precum și obligarea

pârâtei SC U. SA la suportarea pretențiilor chiriașilor.

S-au menținut dispozițiile sentinței

referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale active ca

nefondate.

Au fost obligate pârâtele la 1.550 lei

cheltuieli de judecată în fond și apel.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut că problema calității procesuale active nu a fost

pusă la îndoială și că imobilul compus din teren și construcție în litigiu a

fost expropriat prin Decretul nr. 410 din 24 octombrie 1952 de la M.S.,

autoarea reclamanților.

S-a constatat că, în speță, nu s-au

administrat dovezi din care să rezulte că subsecvent măsurii dispuse s-au

acordat despăgubiri, demersul întreprins în acest scop finalizându-se prin

perimarea acțiunii potrivit sentinței civile nr. 3592 din 27 decembrie 1954 a

Tribunalului Popular al Raionului N.B.

Ca atare, s-a considerat că s-a probat

preluarea imobilului în proprietatea statului și caracterul abuziv al acesteia,

cu referire și la dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

S-a reținut că probatoriul administrat

a confirmat că imobilul ce purta numărul 43 pe Șoseaua Viilor, la nivelul

anului 1916, a fost renumerotat cu nr. x pe aceeași arteră de circulație.

În raport de petitul cererii de

chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, curtea de apel a verificat în

ce măsură societățile intimate justifică titluri de proprietate asupra

imobilelor pe care le

dețin și care

constituie, în același timp, obiect al solicitării de restituire

sau

despăgubire, în condițiile legii.

Astfel, s-a constatat că intimata SC C.P.

SA este beneficiara certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor seria M03 nr. 0834 emis la 11 februarie 1994, cu privire la

suprafața de 6716 m.p. teren, situată în Șos. Viilor.

Pe de altă parte, s-a reținut că în

beneficiul intimatei SC U. SA s-a emis certificatul de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 326 din 12 iulie 1993 pentru

suprafața de 9190 m.p., situată în Șoseaua Viilor, care a fost însă anulat prin

Decizia nr. 483/2003 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, astfel că în prezent această societate nu este în posesia

vreunui

titlu.

Cum imobilul în litigiu a constituit

obiect al unui decret de expropriere, s-a constatat că în speță sunt incidente

dispozițiile art. 11 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, față de

concluziile expertizei tehnice efectuate în faza procesuală a apelului,

reținându-se că suprafața de teren susceptibilă de a fi retrocedată este de

535,93 m.p., din care 462,09 m.p. în incinta SC U. SA și 73,84 m.p. în incinta SC

C.P. SA S-a apreciat că hala atelier și postul T. prezintă caracterul unor

clădiri de utilitate publică, astfel că persoana îndreptățită poate beneficia

doar de măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 11 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001.

Sub aspectul dispozițiilor ce

reglementează procedura de restituire, s-a constatat că în cauză sunt

îndeplinite cerințele art. 21 alin. (1) din aceeași lege, care stabilesc că

imobilele preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, deținute la data

intrării în vigoare a legii de o regie autonomă, o societate sau o companie

națională, o societate comercială la care Statul sau o autoritate a

administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar,

de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept

public, se restituie persoanei îndreptățite în natură (bunul fiind preluat în

proprietatea statului fără titlu, de vreme ce nu s-a probat încasarea

despăgubirilor aferente de către persoanele expropriate).

Instanța de apel nu a analizat

solicitarea de partaj voluntar formulată de apelanți în cuprinsul concluziilor

scrise, constatând că o asemenea cerere nu poate fi făcută direct în apel,

conform dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs, în termenul legal, pârâta SC U. SA, criticând-o pentru motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de recurs, pârâta

a susținut că instanța de apel a aplicat greșit legea atunci când a reținut că

Decretul nr. 410/1952, în temeiul căruia s-a procedat la exproprierea pentru

utilitate publică a imobilului a cărui retrocedare se solicită, intră în sfera

de aplicare a Legii nr. 10/2001, art. 2.

În acest context, s-a susținut că

instanța de apel nu a examinat apărările sale în sensul menționat, respectiv la

existența decretului de expropriere pentru utilitate publică, precum și dreptul

proprietarilor expropriați la despăgubiri, conform adresei din 24 ianuarie

1953, fac dovada contrară unei preluări abuzive.

Cea de-a doua critică formulată prin

motivele de recurs a vizat faptul că, potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001,

chiar dacă s-ar admite existența unor drepturi ale reclamanților asupra

imobilului aceștia ar trebui să beneficieze de măsuri reparatorii în echivalent

potrivit legii speciale. Recurenta a precizat că a fost supusă procesului

privatizării, având în prezent acționariat privat, aspect ce rezultă din

documentele depuse la dosar.

Intimatul reclamant S.A.G. a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând criticile invocate prin

motivele de recurs, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Critica potrivit căreia Decretul nr. 410

din 24 octombrie 1952, în temeiul căruia s-a expropriat imobilul nu se

circumscrie domeniului de aplicare al Legii nr. 10/2001, preluarea astfel

dispusă neconstituind o preluare abuzivă, este nefondată.

Legea nr. 10/2001 [(art. 2 lit. f), h),

i)] enumera modalitățile de preluare, în perioada de referință 1945 - 1990,

considerate ca fiind preluări abuzive.

Caracterul abuziv al preluării

imobilului în litigiu a fost corect stabilit de instanța de apel, raportat la

împrejurarea că nu s-au acordat

despăgubiri

fostei proprietare M.S., autoarea reclamanților,

pentru imobilul

expropriat, demersurile întreprinse în acest scop, finalizându-se prin

perimarea acțiunii intentate de întreprinderea de S.P., prin sentința civilă nr.

3592 din 27 decembrie 1954 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului N.B.

Instanța de apel s-a pronunțat asupra

apărărilor pârâtei în sensul menționat reținând caracterul abuziv al preluării

imobilului de către stat, în condițiile în care nu s-a probat încasarea

despăgubirilor aferente de către persoanele expropriate.

Nici critica invocată prin cel de-al

doilea motiv de recurs nu este fondată.

Titlul de proprietate de care s-a

prevalat pârâta recurentă SC U. SA, respectiv certificatul de atestare a

dreptului de proprietate Seria MO 3 nr. 326 din 12 iulie 1993 a suprafeței de

9190 m.p. din Șos. Viilor a fost anulat irevocabil prin decizia nr. 483 din 6

februarie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, împrejurare

recunoscută de altfel de această parte prin petiția depusă la 5 septembrie 2006

în dosarul Judecătoriei sectorului 5.

Asupra apărărilor pârâtei instanța de

apel s-a pronunțat atât prin încheierea din 2 decembrie 2010, cât și prin

considerentele deciziei recurate.

Astfel, așa cum rezultă din încheierea

menționată, s-au solicitat prin adresă O.R.C., relații cu privire la momentul

privatizării celor două societăți comerciale pârâte și cu privire la structura

acționariatului.

Din adresa nr. 621144 din 22 decembrie

2010 a O.R.C. rezultă că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,

Statul prin A.V.A.S. (F.P.S.) avea o pondere de 67,75 % la SC U. SA și de 39,93

% la SC C.P. SA

Prin urmare, în condițiile în care

pârâta recurentă nu a făcut dovada unui titlu valabil asupra imobilului în

litigiu, nu poate susține că nu sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, cu privire la restituirea în natură a bunului către

persoanele îndreptățite și că acestea ar trebui să beneficieze de măsuri

reparatorii în echivalent conform art. 29 din legea specială.

Pentru toate aceste considerente,

Curtea va constata că recursul pârâtei recurente SC U. SA este nefondat și, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefundat, recursul declarat de pârâta SC U. SA

împotriva deciziei nr. 32/ A din 30 ianuarie 2012 a

Curții de Apel

București, secția IlI-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

05 februarie 2013.