ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 451/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Sectorului 5 București, la 22 septembrie 2005, reclamantul S.G. a chemat în judecată pe pârâtele SC U. SA și SC C.P. SA, solicitând să se constate că acestea nu dețin un titlu valabil asupra imobilului situat în București, Șoseaua Viilor, să se dispună obligarea acestora la restituirea terenurilor pe care le ocupă, la demolarea halei dezafectate existente pe teren și la plata unor despăgubiri pentru suprafața de 100 m.p. teren ocupat de postul T. Reclamantul a solicitat, totodată, obligarea pârâtelor de a-i preda contractele de închiriere încheiate cu terțe persoane.

Acțiunea a fost precizată la 22 februarie 2006 și la 25 februarie 2007, reclamantul solicitând ca pârâta SC U. SA să fie obligată la restituirea terenului în suprafață de 450 m.p., la demolarea construcției și a grupului sanitar existente pe teren, la predarea contractelor de închiriere perfectate cu terțe persoane pentru spațiile aflate în imobilul cu destinația de locuință, la restituirea construcției nedemolate și la plata de despăgubiri pentru partea de construcție demolată. S-a solicitat obligarea pârâtei SC C.P. SA la restituirea suprafeței de 650 m.p. teren și la plata de despăgubiri pentru terenul de 100 m.p., ocupat de postul T. și pentru întreaga suprafață neretrocedată. Prin sentința civilă nr. 6297 din 3 octombrie 2007, Judecătoria Sectorului 5 București a declinat competența în favoarea Tribunalului București, având în vedere dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. i) C. proc.

civ. și valoarea de circulație totală a imobilului, de 546.770 lei. În fața tribunalului, reclamantul a precizat acțiunea, solicitând să se constate că pârâtele nu justifică vreun titlu pentru deținerea imobilului în litigiu, situat în București, Șoseaua Viilor, să fie obligată pârâta SC C.P. SA să-i restituie loturile nr. 1, 2, 3 și 5 din terenul ocupat și să plătească despăgubiri pentru suprafața ce nu poate face obiectul restituirii în natură, iar pârâta SC U. SA să fie obligată la restituirea loturilor nr. 3 și 6, la demolarea construcțiilor edificate pe teren, loturile 3, 5 și 6, la plata despăgubirilor pentru suprafața ce nu se poate restitui în natură și la suportarea eventualelor pretenții ale chiriașilor.

Acțiunea a fost motivată în drept pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale art. 480 C. civ. Tribunalul București, secția a IV -a civilă, prin sentința civilă nr. 163 din 10 februarie 2010, a respins excepția lipsei calității procesuale active și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul S.G., continuată de moștenitorii S.A.G. și S.V., în contradictoriu cu pârâtele SC U. SA și SC C.P. SA Tribunalul a reținut că a fost investit cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, izvorâtă din refuzul pârâtelor de a soluționa notificarea prin care reclamantul a solicitat restituirea imobilului în litigiu. S-a constatat că reclamantul S.G. a dovedit că imobilul în litigiu a aparținut autorilor săi, iar în prezent este deținut de pârâte, pe cale de consecință reținându-se că s-a probat legitimarea procesuală activă.

Cu privire la fondul litigiului, având în vedere Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, tribunalul a constatat refuzul nejustificat al entităților deținătoare de a răspunde la notificarea formulată. Prima instanță a stabilit că în cauză sunt incidente prevederile art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (2) și art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, ce instituie principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1949. În speță reclamantul a dovedit că imobilul a fost proprietatea autorilor săi până în anul 1941, aspect consfințit de actele de proprietate depuse la dosar, respectiv adresa nr. 2816/2005 emisă de D.I.T.L.S.

4, însă nu a produs dovezi din care să reiasă că bunul a fost preluat abuziv de stat. Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamanții S.A.G. și S.V. (descendenți ai reclamantului S.G.), criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru nereținerea caracterului abuziv al exproprierii dispuse prin Decretul nr. 410/1952, fără o justă despăgubire, în ce privește imobilul în litigiu, preluat de la autoarea M.S. S-a susținut că, față de caracterul abuziv al preluării, se impunea restituirea imobilului în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 32/ A din 30 ianuarie 2012, a admis apelul reclamanților S.A.G.

și S.V. și a schimbat în parte sentința atacată în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtei SC U. SA la restituirea în deplină proprietate și posesie a suprafeței de 462,09 m.p., situată în București, Șos. Viilor, identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert M.R., precum și a construcției cu destinație de locuință în suprafața construită de 143,49 m.p. (suprafață utilă 121,85 m.p.), situată pe teren, iar a pârâtei SC C.P. S.A, la restituirea în deplină proprietate și posesie reclamanților a suprafeței de 73,84 m.p. teren, identificat prin aceeași expertiză. S-a dispus obligarea pârâtei SC C.P. SA de a emite dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul în suprafață de 526,57 m.p., situat la aceeași adresă, ce nu poate fi restituit, fiind ocupat de postul T. și hale atelier.

S-au respins celelalte capete de cerere referitoare la demolarea construcțiilor realizate fără autorizație, cu caracter provizoriu, situate la adresa din București, Șos. Viilor, identificate potrivit raportului de expertiză întocmit de expert M.R., precum și obligarea pârâtei SC U. SA la suportarea pretențiilor chiriașilor. S-au menținut dispozițiile sentinței referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale active ca nefondate. Au fost obligate pârâtele la 1.550 lei cheltuieli de judecată în fond și apel. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că problema calității procesuale active nu a fost pusă la îndoială și că imobilul compus din teren și construcție în litigiu a fost expropriat prin Decretul nr. 410 din 24 octombrie 1952 de la M.S., autoarea reclamanților.

S-a constatat că, în speță, nu s-au administrat dovezi din care să rezulte că subsecvent măsurii dispuse s-au acordat despăgubiri, demersul întreprins în acest scop finalizându-se prin perimarea acțiunii potrivit sentinței civile nr. 3592 din 27 decembrie 1954 a Tribunalului Popular al Raionului N.B. Ca atare, s-a considerat că s-a probat preluarea imobilului în proprietatea statului și caracterul abuziv al acesteia, cu referire și la dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001. S-a reținut că probatoriul administrat a confirmat că imobilul ce purta numărul 43 pe Șoseaua Viilor, la nivelul anului 1916, a fost renumerotat cu nr. x pe aceeași arteră de circulație.

În raport de petitul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, curtea de apel a verificat în ce măsură societățile intimate justifică titluri de proprietate asupra imobilelor pe care le dețin și care constituie, în același timp, obiect al solicitării de restituire sau despăgubire, în condițiile legii. Astfel, s-a constatat că intimata SC C.P. SA este beneficiara certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 0834 emis la 11 februarie 1994, cu privire la suprafața de 6716 m.p. teren, situată în Șos. Viilor. Pe de altă parte, s-a reținut că în beneficiul intimatei SC U. SA s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 326 din 12 iulie 1993 pentru suprafața de 9190 m.p., situată în Șoseaua Viilor, care a fost însă anulat prin Decizia nr. 483/2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că în prezent această societate nu este în posesia vreunui titlu.

Cum imobilul în litigiu a constituit obiect al unui decret de expropriere, s-a constatat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, față de concluziile expertizei tehnice efectuate în faza procesuală a apelului, reținându-se că suprafața de teren susceptibilă de a fi retrocedată este de 535,93 m.p., din care 462,09 m.p. în incinta SC U. SA și 73,84 m.p. în incinta SC C.P. SA S-a apreciat că hala atelier și postul T. prezintă caracterul unor clădiri de utilitate publică, astfel că persoana îndreptățită poate beneficia doar de măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Sub aspectul dispozițiilor ce reglementează procedura de restituire, s-a constatat că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 21 alin. (1) din aceeași lege, care stabilesc că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, deținute la data intrării în vigoare a legii de o regie autonomă, o societate sau o companie națională, o societate comercială la care Statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, se restituie persoanei îndreptățite în natură (bunul fiind preluat în proprietatea statului fără titlu, de vreme ce nu s-a probat încasarea despăgubirilor aferente de către persoanele expropriate).

Instanța de apel nu a analizat solicitarea de partaj voluntar formulată de apelanți în cuprinsul concluziilor scrise, constatând că o asemenea cerere nu poate fi făcută direct în apel, conform dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâta SC U. SA, criticând-o pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de recurs, pârâta a susținut că instanța de apel a aplicat greșit legea atunci când a reținut că Decretul nr. 410/1952, în temeiul căruia s-a procedat la exproprierea pentru utilitate publică a imobilului a cărui retrocedare se solicită, intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, art. 2. În acest context, s-a susținut că instanța de apel nu a examinat apărările sale în sensul menționat, respectiv la existența decretului de expropriere pentru utilitate publică, precum și dreptul proprietarilor expropriați la despăgubiri, conform adresei din 24 ianuarie 1953, fac dovada contrară unei preluări abuzive. Cea de-a doua critică formulată prin motivele de recurs a vizat faptul că, potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001, chiar dacă s-ar admite existența unor drepturi ale reclamanților asupra imobilului aceștia ar trebui să beneficieze de măsuri reparatorii în echivalent potrivit legii speciale.

Recurenta a precizat că a fost supusă procesului privatizării, având în prezent acționariat privat, aspect ce rezultă din documentele depuse la dosar. Intimatul reclamant S.A.G. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Examinând criticile invocate prin motivele de recurs, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Critica potrivit căreia Decretul nr. 410 din 24 octombrie 1952, în temeiul căruia s-a expropriat imobilul nu se circumscrie domeniului de aplicare al Legii nr. 10/2001, preluarea astfel dispusă neconstituind o preluare abuzivă, este nefondată. Legea nr. 10/2001 [(art. 2 lit. f), h), i)] enumera modalitățile de preluare, în perioada de referință 1945 - 1990, considerate ca fiind preluări abuzive.

Caracterul abuziv al preluării imobilului în litigiu a fost corect stabilit de instanța de apel, raportat la împrejurarea că nu s-au acordat despăgubiri fostei proprietare M.S., autoarea reclamanților, pentru imobilul expropriat, demersurile întreprinse în acest scop, finalizându-se prin perimarea acțiunii intentate de întreprinderea de S.P., prin sentința civilă nr. 3592 din 27 decembrie 1954 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului N.B. Instanța de apel s-a pronunțat asupra apărărilor pârâtei în sensul menționat reținând caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat, în condițiile în care nu s-a probat încasarea despăgubirilor aferente de către persoanele expropriate. Nici critica invocată prin cel de-al doilea motiv de recurs nu este fondată.

Titlul de proprietate de care s-a prevalat pârâta recurentă SC U. SA, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate Seria MO 3 nr. 326 din 12 iulie 1993 a suprafeței de 9190 m.p. din Șos. Viilor a fost anulat irevocabil prin decizia nr. 483 din 6 februarie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, împrejurare recunoscută de altfel de această parte prin petiția depusă la 5 septembrie 2006 în dosarul Judecătoriei sectorului 5. Asupra apărărilor pârâtei instanța de apel s-a pronunțat atât prin încheierea din 2 decembrie 2010, cât și prin considerentele deciziei recurate. Astfel, așa cum rezultă din încheierea menționată, s-au solicitat prin adresă O.R.C., relații cu privire la momentul privatizării celor două societăți comerciale pârâte și cu privire la structura acționariatului.

Din adresa nr. 621144 din 22 decembrie 2010 a O.R.C. rezultă că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, Statul prin A.V.A.S. (F.P.S.) avea o pondere de 67,75 % la SC U. SA și de 39,93 % la SC C.P. SA Prin urmare, în condițiile în care pârâta recurentă nu a făcut dovada unui titlu valabil asupra imobilului în litigiu, nu poate susține că nu sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu privire la restituirea în natură a bunului către persoanele îndreptățite și că acestea ar trebui să beneficieze de măsuri reparatorii în echivalent conform art. 29 din legea specială. Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul pârâtei recurente SC U. SA este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâta SC U. SA împotriva deciziei nr. 32/ A din 30 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 februarie 2013.