ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5613/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul M.V. a chemat în judecată Ministerul Pădurilor, Apelor și Mediului și SC P. SA, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâții, să constate nulitatea absolută, parțială, a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.07 nr. 2952, emis la 12 februarie 2003, de minister, pentru suprafața de 3674 mp, identificată în C.F. nr. 1173, nou înființată nr. top 311/1 și nr. 311/2, radierea din C.F. nr. 1173 nou înființată nr. top 311/1 și nr. 311/2, a dreptului de proprietate al pârâtei SC P. SA, pentru suprafața de 3674 mp și înscrierea în C.F. nr. 1173 nou înființată, a dreptului de proprietate al reclamantului M.V., pentru suprafața de 3674 mp, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 47108 ha, în temeiul legii fondului funciar, reconstituire ce s-a realizat prin eliberarea titlului de proprietate nr. 44094/73 cod 106309, emis de Comisia Județeană Maramureș. A mai arătat că dorind să-și înscrie în C.F., dreptul de proprietate asupra terenului, a constatat că suprafața de 3674 mp din aceea aflată în titlul său nu poate fi înscrisă, întrucât figurează ca proprietar SC P. SA, înscrisă pe baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria M.07 nr. 2952, emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, pe numele reclamantului M.V., la 29 iunie 2000. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 743 din 20 aprilie 2005, a admis excepția lipsei procedurii prealabile și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamant.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamantul, în mod greșit, s-a adresat instanței de drept comun, în temeiul Legii nr. 169/1997, în loc să promoveze acțiune în contencios administrativ, în temeiul Legii nr. 29/1990, cu respectarea procedurii prealabile, cunoscut fiind faptul că înscrierea dreptului de proprietate atestat prin certificat, nu schimbă natura juridică a actului, competența materială a instanței de contencios administrativ fiind dată de natura actului. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, M.V. Recurentul a susținut, în esență, că potrivit art. 13 - 44 din Legea nr. 169/1997, „în toate cazurile în care legea prevede nulitatea unor operațiuni sau acte juridice, litigiul se judecă potrivit dreptului comun”.

Pe fondul cauzei a susținut aceleași motive invocate și în fața Curții de Apel București. Recursul este nefondat. Tradițional, în dreptul administrativ, s-a impus principiul după care instanța competentă se stabilește după domiciliul reclamantului. De remarcat că odată cu înființarea atât la instanța de fond, cât și la instanța de recurs, a unor secții specializate - secțiile de contencios administrativ [art. 17 alin. (1)], competența soluționării litigiilor de contencios administrativ intră în competența acestora. Normele cu privire la competență au un caracter imperativ, de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga, iar instanțele judecătorești sunt ținute să le respecte. Potrivit art. 5 din Legea nr. 29/1990, cel care se consideră vătămat, se va adresa în prealabil în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul, autorității emitente care este obligată să rezolve reclamația, în termen de 30 de zile de la aceasta.

Procedura prealabilă este obligatorie și reprezintă un fine de neprimire pentru instanță. În cauză, așa cum corect a reținut și instanța de fond, reclamantul s-a adresat în mod greșit instanței de drept comun, întrucât înscrierea dreptului de proprietate în registrele de publicitate imobiliară ori C.F., nu schimbă natura juridică a actului care determină competența materială a instanței de contencios administrativ. Examinând și din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența nici unui motiv de casare, recursul declarat de M.V. urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.V. împotriva sentinței civile nr. 743 din 20 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2005.