ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3078/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 13 septembrie 2005, dată în Dosarul nr. 5580/2005, Judecătoria Buftea a dispus trimiterea dosarului la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, litigii de muncă și contencios administrativ, în vederea soluționării excepției de nelegalitate a dispozițiilor H.G. nr. 930/2002 și suspendarea judecății cauzei. Prin sentința civilă nr. 4602 din 14 noiembrie 2005, pronunțată în Dosar nr. 8413/CA/2005, Tribunalul București a declinat competența soluționării excepției de nelegalitate în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel București a dispus citarea în cauză a emitentului actului atacat, Guvernul României. Prin cererea formulată la 19 ianuarie 2006, reclamantul N. C. și-a precizat excepția de nelegalitate în sensul constatării nelegalitătii parțiale a H.G. 930/2002 - anexa 29, pentru suprafața 296,45 m.p. Reclamantul a arătat că Legea 213/1998 stabilește imperativ condițiile în care se poate determina apartenența unui bun la domeniul public iar terenul revendicat nu face parte din categoria celor prevăzute de Legea 213/1998. A susținut că prin emiterea H.G. 930/2002, i-a fost încălcat dreptul de proprietate, iar H.G. nr. 930/2002 ar fi trebuit să aibă doar efecte de delimitare a proprietății publice de proprietatea privată și de atestare la domeniul public a ceea ce reprezintă zona de protecție a bunului fără să încalce dreptul de proprietate al reclamantului.

La 9 februarie 2006, M.A.I. a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României. Prin încheierea de ședință din 2 martie 2006, Curtea a respins cererea de intervenție formulată de către M.A. I. Prin sentința civilă nr. 885 din 13 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate invocată de reclamantul N.C. In motivarea soluției instanța de fond a reținut că reclamantul nu a invocat aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ atacat, ci a invocat încălcarea dreptului său de proprietate. S-a mai reținut că H.G. nr. 930/2002 a fost adoptată în conformitate cu Legea 213/1998, urmându-se metodologia impusă de această lege, precum și de Normele tehnice aprobate prin H.G.

nr. 548/1999, fiind respectate și dispozițiile Legii nr. 24/2000 și ale H.G. nr. 555/2001, proiectul actului fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și de către Ministerul Justiției. A concluzionat instanța de fond că problema încălcării dreptului de proprietate al reclamantului, prin includerea unei părți din teren în domeniul public al județului Ilfov, ține de soluționarea acțiunii în revendicare formulată de către reclamant și nu de legalitatea actului mai susmenționat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul N.C. solicitând în conformitate cu prevederile art. 103 C. proc. civ., repunerea în termenul de exercitare a căii de atac, motivând existența unei împrejurări mai precis de voința părții pentru exercitarea în termen legal a recursului.

Recurentul a depus la dosar un înscris din care rezultă un motiv pentru care a lipsit din localitate la data când a fost comunicată sentința civilă nr. 885 din 13 aprilie 2006 a Curții de Apel București. În susținerile sale, recurentul a făcut refere la decizia Curții Constituționale nr. 189/2006. Analizând cererea de repunere în termen Înalta Curte a constatat că este fondată. Conform art. 103 C. proc. civ. neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune astfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În cauză recurentul a depus un înscris din care a rezultat motivul pentru care nu a exercitat recursul în termenul prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Mai mult se constată că termenul prevăzut de art. 4 alin. (3) se socotește de la comunicarea hotărârii pronunțate în dezlegarea excepției de nelegalitate, iar nu de la pronunțarea acesteia. Prin sintagma „de la pronunțare ori de la comunicare” utilizată de art. 4 alin. (3), legea contenciosului administrativ nu lasă posibilitatea aplicării normelor de diferențiere cuprinse în art. 301 cu referire la art. 284 C. proc. civ., pe de o parte, iar, pe de altă parte este folosită și de art. 20 din Legea nr. 554/2004 text declarat neconstituțional prin Decizia nr. 189/2006 a Curții Constituționale. Sub aspectul considerentelor cu valoare de principiu invocate, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 647/2006 a constatat că sunt neconstituționale prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În motivarea recursului, se invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv instanța de fond analizând cauza a reținut că reclamantul nu a invocat aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ ci aspecte ce țin de încălcarea dreptului de proprietate. Excepția de nelegalitate nu ține de analiza metodologiei de elaborare a hotărârii ci de respectarea Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Recurentul arată că este proprietarul bunului iar prin H.G. a cărei nelegalitate a solicitat să se constate, s-a menționat acest bun schimbându-se astfel regimul juridic al proprietății private. Prin întâmpinare intimatul Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a H.G.

nr. 930/2002 care este un act administrativ individual adoptat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, act normativ care se aplică actelor administrative individuale nou cu caracter normativ ce au fost comunicate sau publicate de la data de 06 ianuarie 2005, când a intrat în vigoare legea. Se mai arată că în mod corect prima instanță a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul nu a menționat aspecte ce țin de legalitatea actului, ci a invocat o încălcarea a dreptului său de proprietate. Recursul este nefondat. Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție din oficiu sau la cererea părții interesate.

Legiuitorul utilizează sintagma „act administrativ unilateral” fără să distingă între actele normative și cele individuale. În aceste condiții și având în vedere că actele administrative normative pot fi atacate oricând și pe calea acțiunii directe, este necesar a se stabili care a fost voința legiuitorului privind actele administrative individuale emise sau adoptate anterior intrării în vigoare a legii. Astfel, o interpretare sistematică, precum și una istorică – teleologică a textelor de lege conduce la concluzia că este inadmisibilă excepția de nelegalitate privind actele administrative individuale emise sau adoptate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Accepțiunea tezei contrare ar duce la încălcarea stabilității raporturilor juridice.

În cauză reclamantul a invocat conform art. 4 din Legea nr. 554/2004 excepția de nelegalitate parțială a H.G. nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public a Jud. Ilfov, precum și al orașelor și comunelor din Jud. Ilfov, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 682 din 16 septembrie 2002, fără a arăta care sunt motivele de nelegalitate ale actului administrativ ci faptul că a fost încălcat dreptul de proprietate privată. Prin urmare în cauză, văzând că actul administrativ cu privire la care s-a invocat excepția de nelegalitate are caracter individual și a fost emis mult anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 prima instanță trebuia să constate inadmisibilitatea excepției referitoare la hotărârea de atestare a domeniului public respectiv.

Această situație nu este de natură a modifica soluția de respingere a excepției, ci doar de a substitui motivarea. În raport cu soluția de respingere a excepției de nelegalitate, dar pentru motivul de inadmisibilitate reținut, analiza criticilor care vizează soluționarea pe fond a excepției de nelegalitate este lipsită de relevanță juridică. Pentru aceste considerente, în baza prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat și menținută hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite cererea de repunere în termenul de recurs. Respinge recursul declarat de N. C., împotriva sentinței civile nr. 885 din 13 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2007.