ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3078/2007

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea de ședință din 13 septembrie 2005, dată în Dosarul

nr. 5580/2005,

Judecătoria Buftea a dispus trimiterea dosarului la

Tribunalul București, secția a

VIII-a conflicte de muncă, litigii de

muncă și contencios administrativ, în vederea

soluționării excepției

de nelegalitate a dispozițiilor H.G. nr. 930/2002 și

suspendarea

judecății cauzei.

Prin sentința civilă nr.

4602 din 14 noiembrie 2005, pronunțată în

Dosar

nr. 8413/CA/2005, Tribunalul București a declinat competența soluționării

excepției de nelegalitate în favoarea Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Curtea de Apel

București a dispus citarea în cauză a emitentului actului atacat, Guvernul

României.

Prin

cererea formulată la 19 ianuarie 2006, reclamantul N.

C. și-a precizat excepția de

nelegalitate în sensul constatării nelegalitătii parțiale a H.G. 930/2002 -

anexa 29, pentru

suprafața

296,45 m.p.

Reclamantul a arătat că Legea 213/1998 stabilește imperativ

condițiile în care se poate determina

apartenența unui bun la

domeniul public iar

terenul revendicat nu face parte din categoria

celor prevăzute de Legea

213/1998. A susținut că prin emiterea

H.G.

930/2002, i-a fost încălcat dreptul de proprietate, iar H.G.

nr. 930/2002

ar fi trebuit să aibă doar efecte de delimitare a proprietății publice de

proprietatea privată și de atestare la

domeniul

public a ceea ce reprezintă zona de protecție a bunului

fără să încalce dreptul de proprietate al

reclamantului.

La 9

februarie 2006, M.A.I. a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului

Guvernul României.

Prin

încheierea de ședință din 2 martie 2006, Curtea a respins

cererea de intervenție formulată

de către M.A.

I.

Prin sentința

civilă nr. 885 din 13 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal

a respins

ca neîntemeiată excepția de nelegalitate invocată de

reclamantul N.C.

In

motivarea soluției instanța de fond a reținut că reclamantul

nu a invocat aspecte ce țin de legalitatea

actului administrativ

atacat, ci a invocat

încălcarea dreptului său de proprietate. S-a mai

reținut că H.G. nr. 930/2002

a fost adoptată în conformitate cu

Legea

213/1998, urmându-se metodologia impusă de această lege,

precum și de

Normele tehnice aprobate prin H.G. nr. 548/1999,

fiind respectate și dispozițiile Legii nr. 24/2000 și ale H.G. nr.

555/2001, proiectul actului fiind avizat de către

autoritățile publice

interesate în

aplicarea acestuia și de către Ministerul Justiției.

A concluzionat

instanța de fond că problema încălcării

dreptului

de proprietate al reclamantului, prin includerea unei părți din teren în

domeniul public al județului Ilfov, ține de soluționarea

acțiunii în

revendicare formulată de către reclamant și nu de legalitatea actului mai

susmenționat.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamantul

N.C. solicitând în conformitate cu prevederile art. 103

C. proc. civ., repunerea în termenul de exercitare a căii de atac, motivând

existența unei împrejurări mai precis de voința părții pentru exercitarea în

termen legal a recursului.

Recurentul a depus la dosar un

înscris din care rezultă un motiv pentru care a lipsit din localitate la data

când a fost comunicată sentința civilă nr. 885 din 13 aprilie 2006 a Curții de

Apel București.

În susținerile sale, recurentul

a făcut refere la decizia Curții Constituționale nr. 189/2006.

Analizând cererea de repunere în

termen Înalta Curte a constatat că este fondată.

Conform art. 103 C. proc. civ.

neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură

în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune astfel sau

când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința

ei.

În cauză recurentul a depus un

înscris din care a rezultat motivul pentru care nu a exercitat recursul în

termenul prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ.

Mai mult se constată că termenul

prevăzut de art. 4 alin. (3) se socotește de la comunicarea hotărârii

pronunțate în dezlegarea excepției de nelegalitate, iar nu de la pronunțarea acesteia.

Prin sintagma „de la pronunțare

ori de la comunicare” utilizată de art. 4 alin. (3), legea contenciosului

administrativ nu lasă posibilitatea aplicării normelor de diferențiere cuprinse

în art. 301 cu referire la art. 284 C. proc. civ., pe de o parte, iar, pe de altă

parte este folosită și de art. 20 din Legea nr. 554/2004 text declarat neconstituțional

prin Decizia nr. 189/2006 a Curții Constituționale.

Sub aspectul considerentelor cu

valoare de principiu invocate, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 647/2006

a constatat că sunt neconstituționale prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ.

În motivarea recursului, se

invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv instanța de fond

analizând cauza a reținut că reclamantul nu a invocat aspecte ce țin de

legalitatea actului administrativ ci aspecte ce țin de încălcarea dreptului de

proprietate.

Excepția de nelegalitate nu ține

de analiza metodologiei de elaborare a hotărârii ci de respectarea Legii nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Recurentul arată că este

proprietarul bunului iar prin H.G. a cărei nelegalitate a solicitat să se constate,

s-a menționat acest bun schimbându-se astfel regimul juridic al proprietății

private.

Prin întâmpinare intimatul

Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității excepției de

nelegalitate a H.G. nr. 930/2002 care este un act administrativ individual adoptat

înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, act normativ care se aplică

actelor administrative individuale nou cu caracter normativ ce au fost comunicate

sau publicate de la data de 06 ianuarie 2005, când a intrat în vigoare legea.

Se mai arată că în mod corect prima

instanță a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul nu a

menționat aspecte ce țin de legalitatea actului, ci a invocat o încălcarea a

dreptului său de proprietate.

Recursul este nefondat.

Conform art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi

cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție din oficiu sau la

cererea părții interesate.

Legiuitorul utilizează sintagma

„act administrativ unilateral” fără să distingă între actele normative și cele

individuale.

În aceste condiții și având în

vedere că actele administrative normative pot fi atacate oricând și pe calea

acțiunii directe, este necesar a se stabili care a fost voința legiuitorului

privind actele administrative individuale emise sau adoptate anterior intrării

în vigoare a legii.

Astfel, o interpretare

sistematică, precum și una istorică – teleologică a textelor de lege conduce la

concluzia că este inadmisibilă excepția de nelegalitate privind actele

administrative individuale emise sau adoptate anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 554/2004. Accepțiunea tezei contrare ar duce la încălcarea

stabilității raporturilor juridice.

În cauză reclamantul a invocat conform

art. 4 din Legea nr. 554/2004 excepția de nelegalitate parțială a H.G. nr. 930/2002

privind atestarea domeniului public a Jud. Ilfov, precum și al orașelor și

comunelor din Jud. Ilfov, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 682 din

16 septembrie 2002, fără a arăta care sunt motivele de nelegalitate ale actului

administrativ ci faptul că a fost încălcat dreptul de proprietate privată.

Prin urmare în cauză, văzând că

actul administrativ cu privire la care s-a invocat excepția de nelegalitate are

caracter individual și a fost emis mult anterior intrării în vigoare a Legii nr.

554/2004 prima instanță trebuia să constate inadmisibilitatea excepției

referitoare la hotărârea de atestare a domeniului public respectiv.

Această situație nu este de

natură a modifica soluția de respingere a excepției, ci doar de a substitui

motivarea.

În raport cu soluția de

respingere a excepției de nelegalitate, dar pentru motivul de inadmisibilitate

reținut, analiza criticilor care vizează soluționarea pe fond a excepției de

nelegalitate este lipsită de relevanță juridică.

Pentru aceste considerente, în

baza prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat

și menținută hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de repunere în termenul de

recurs.

Respinge

recursul

declarat de N.

C., împotriva sentinței civile nr. 885 din 13 aprilie 2006

a

Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ

și fiscal,ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15

iunie 2007.