ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 188/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea pronunțată la 5 mai

2009 în dosarul nr. 22.847.1/3/2005 Tribunalul Timiș a dispus sesizarea Curții

de Apel Timișoara pentru soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr.

829/1999 privind transmiterea din administrarea A.C.F.S.V. București în

administrarea Ministerului Tineretului și Sportului a terenului situat în

București, sector 1. Excepția de nelegalitate a fost invocată în baza art. 4

din Legea nr. 554/2004 de reclamant C.S.V. București în contradictoriu cu

pârâții C.N.S.L.C. România, Ministerul Tineretului și Sportului și Guvernul

României.

În motivarea excepției invocate, s-a

susținut că H.G. nr. 829/1999 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 12

din Legea nr. 213/1998, deoarece s-a dispus cu privire la un teren care nu se

află în proprietate publică a statului și pe care sunt amplasate construcțiile deținute

în proprietate de către clubul sportiv reclamant, încălcând astfel dreptul său

recunoscut de lege și dispozițiile Legii nr. 213/1998.

La termenul de judecată din 14 iunie

2009, în interesul pârâtului Guvernul României a formulat cerere de intervenție

Ministerul Finanțelor Publice, solicitând respingerea ca nefondată a excepției

de nelegalitate, cu motivarea că terenul care face obiectul hotărârii contestate

aparține domeniului public al statului.

La același termen, reclamantul a

invocat excepția de necompetență teritorială a Curții de Apel Timișoara și a

solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de

Apel București, dat fiind că în circumscripția acestei instanțe are sediul

Guvernul României, în calitate de emitent al actului atacat.

Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 324 din 26

octombrie 2009, prin care a admis cererea de intervenție accesorie formulată de

Ministerul Finanțelor Publice și a respins ca neîntemeiată excepția de

nelegalitate invocată de reclamantul C.S.V.

Instanța de fond a respins excepția

necompetenței teritoriale, cu motivarea că dispozițiile art. 10 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, indicate drept temei juridic de către reclamant, vizează

competența de soluționare a acțiunii pe calea contenciosului administrativ și

nu se referă la o cerere incidentă, pentru care competența se determină prin raportare

la instanța competentă să judece fondul pricinii.

Excepția de nelegalitate a H.G. nr.

829/1999 a fost respinsă, considerându-se că sunt neîntemeiate toate motivele de

nelegalitate invocate de reclamant.

Susținerea reclamantului că au fost

încălcate dispozițiile Legii nr. 213/1998, întrucât imobilul de care s-a dispus

prin H.G. nr. 829/1999 nu face parte din domeniul public al statului a fost

respinsă de instanța de fond, care a avut în vedere că enumerarea bunurilor

proprietate publică a statului din anexa nr. 1 la Legea nr. 213/1998 este

exemplificativă și nu limitativă. Ca atare, s-a reținut că se pot include în

noțiunea de bun aparținând domeniului public și alte bunuri care, potrivit

legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public.

Apartenența la domeniul public al

statului a terenului care face obiectul actului administrativ contestat a fost

constatată de instanța de fond în baza H.G. nr. 1705/2006, care în Anexa nr.

30, menționează terenul respectiv în inventarul centralizat al bunurilor din

domeniul public al statului, purtând numărul MF 145348, același număr de

inventar regăsindu-se în activele statului la bunurile de patrimoniu.

Motivul de nelegalitate privind lipsa

din actul atacat a unor mențiuni privind construcțiile existente pe terenul

respectiv a fost respins, cu motivarea că excepția de nelegalitate impune

analiza conformității actului dedus judecății cu prevederile cuprinse în acte normative

cu putere superioară, iar nu prin raportare la o stare de fapt, cum este

constatarea existenței unor construcții .

Instanța de fond a respins și

susținerile reclamantului privind încălcarea dispozițiilor art. 12 din Legea

nr. 213/1998 prin aceea că nu au fost îndeplinite condițiile de oportunitate

ale actului administrativ și nici condițiile legale pentru darea bunului în

administrare.

Raportat la aceste susțineri, s-a

avut în vedere că dreptul de administrare poate fi revocat dacă titularul nu-și

exercită drepturile și obligațiile născute din actul de transmitere.

În ceea ce privește oportunitatea actului

administrativ atacat s-a considerat că aceasta este atributul exclusiv al

autorității emitente și nu poate face obiectul controlului instanței de

contencios administrativ.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat recurs reclamantul C.S.V. București și a solicitat casarea hotărârii

atacate în baza dispozițiilor art. 304 pct. 3, 5, 7, 8, 9 și art. 304/1 C.

proc. civ.

În primul motiv de recurs, invocat în

baza art. 304 pct. 3 C. proc. civ., s-a susținut că respingerea excepției de

necompetență teritorială a fost pronunțată cu nesocotirea normelor procedurale imperative

referitoare la competență. Recurentul a învederat că excepția nu a fost rezolvată

înainte de abordarea fondului litigiului, conform dispozițiilor art. 137 alin. (1)

C. proc. civ. și soluția dată chiar prin sentința atacată are semnificația

antepronunțării pe această excepție.

Recurentul a considerat nelegală și

dezlegarea dată excepției de necompetență teritorială, arătând că litigiul

având ca obiect excepția de nelegalitate are o existență distinctă de dosarul

de fond pentru care a fost sesizat Tribunalul Timiș în urma strămutării

pricinii, ale cărei efecte nu pot fi însă extinse și asupra cererii incidentale,

pentru care competența aparține Curții de Apel București, datorită introducerii

în cauză în calitate de pârât a Guvernului României.

În temeiul art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. s-a invocat nulitatea hotărârii atacate pentru neparticiparea procurorului

la dezbateri, conform dispozițiilor art. 45 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, în baza art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ. a fost criticată soluția de respingere a excepției de

nelegalitate, cu motivarea că aceasta este rezultatul greșitei interpretări a

actului dedus judecății, precum și a aplicării greșite a legii.

Recurentul a susținut că instanța de

fond nu s-a raportat la dovada modului de dobândire de către stat a terenului

din București, sector 1, deși a afirmat că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute

de Legea nr. 213/1998 pentru dobândirea proprietății publice. De asemenea, s-a

arătat că nu s-a avut în vedere absența reglementării situației juridice a

construcțiilor menționate în actul administrativ contestat, cu toate că dreptul

de proprietate asupra acestora este determinant pentru soluționarea dosarului

de fond în care a fost invocată excepția de nelegalitate.

Analizând actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele

considerente, care vor suplini motivarea instanței de fond, avându-se în vedere

că excepția de nelegalitate invocată de recurentul-reclamant are ca obiect un

act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 554/2004.

Criticile formulate în recurs sub

aspect procedural sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse motivele de casare

invocate în baza art. 304 pct. 3 și pct. 5 C. proc. civ.

Excepția de necompetență teritorială

a fost corect respinsă prin hotărârea atacată, cu motivarea că, excepția de

nelegalitate este o cerere incidentală formulată în condițiile art. 17 C. proc.

civ. și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru care competența instanței

de contencios administrativ se determină în raport cu instanța de fond în fața căreia

a fost invocată excepția.

Împrejurarea că dosarul de fond se

află pe rolul instanțelor din județul Timiș în urma admiterii unei cereri de

strămutare, nu presupune aplicarea altor norme de competență pentru

soluționarea cererilor incidentale.

Referitor la modul de soluționare a

excepției de necompetență teritorială, se constată că instanța de fond a

respectat dispozițiile art. 158 alin. (2) C. proc. civ., deoarece a trecut la

soluționarea pricinii, după ce s-a declarat competență, chiar dacă nu s-a

pronunțat în acest sens printr-o încheiere interlocutorie.

Nulitatea hotărârii atacate pentru

neparticiparea procurorului la dezbateri a fost invocată neîntemeiat în recurs,

dat fiind că în cazul excepției de nelegalitate, dispozițiile art. 4 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004 prevăd procedura de soluționare, fără a impune

participarea reprezentantului Ministerului Public.

De altfel, pentru soluționarea

cererilor în contencios administrativ dispozițiile generale cuprinse în art. 1

alin. (9) din Legea nr. 554/2004 prevăd că reprezentantul Ministerului Public

poate participa, în orice fază a procesului, ori de câte ori apreciază că este

necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor și libertăților

cetățenilor.

Motivele de recurs întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. vor fi de asemenea respinse și va

fi menținută ca legală și temeinică soluția de respingere a excepției de

nelegalitate pentru următoarele argumente, în raport de care se va înlătura în

cauză aplicarea prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2002, cu

modificările și completările ulterioare.

Astfel, se reține că, în aplicarea

prevederii legale susmenționate, care reprezintă temeiul juridic al excepției

de nelegalitate invocate în cauză, judecătorului național îi revine rolul de a

aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție,

republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor referitoare la

drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și, pe de altă parte,

în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la

compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu jurisprudența și

reglementările comunitare.

În exercitarea rolului care revine

judecătorului național, ca prim judecător convențional și comunitar, prin

raportare la Convenția europeană a drepturilor omului, la jurisprudența CEDO,

precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte va înlătura dispozițiile din Legea nr. 554/2004, care permit

cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală, a excepției de nelegalitate,

a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior

intrării în vigoare a legii susmenționate, reținând că aceste dispoziții

contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare, a căror

respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

Dispozițiile Legii nr. 554/2004, în

măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter

individual emise anterior intrării în vigoare a legii, încalcă dreptul la un proces

echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și

în jurisprudența CEDO, precum și de art. 47 Carta drepturilor fundamentale a

Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității

juridice, principiu care este implicit în totalitatea articolelor Convenției și

care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO,

cauza Beian contra României).

Curtea de Justiție de la Luxemburg a reținut de asemenea că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în

anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru

introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune

caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în

instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală

a excepției de nelegalitate (Hotărârea din 27 septembrie 1983, Universität Hamburg,

C – 216/82 pct. 5 și următoarele, Hotărârea din 9 martie 1994, TWD Textilwoeke

Deggendorf , C – 188/1992 pct. 10 și urm.).

Față de cele arătate, Înalta Curte

reține că dispozițiile Legii nr. 554/2004, care permit repunerea în discuție în

mod repetat și fără limită în timp a legalității oricărui act administrativ cu

caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile

și drepturile fundamentale menționate anterior, contravenind jurisprudenței CEDO

și a Curții de Justiție de la Luxemburg, pronunțate în situații juridice similare,

cu atât mai mult cu cât în privința actelor administrative cu caracter

individual, admiterea excepției de nelegalitate produce efecte similare, ca

întindere și conținut, cu anularea actului respectiv.

În consecință, în aplicarea

prevederilor art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, prin

raportare la principiile mai sus amintite, la Convenția europeană a drepturilor omului și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii

Europene, precum și la jurisprudența CEDO și a Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte va înlătura în speță aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.

262/2007 și ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007 cu privire

la H.G. nr. 829/1999, act administrativ unilateral cu caracter individual emis

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 și a cărei nelegalitate a

fost invocată pe cale de excepție de recurentul-reclamant.

Pentru considerentele expuse,

urmează a fi respins recursul declarat în cauză, avându-se în vedere că, prin

înlăturarea dispozițiilor legale susmenționate, în raport de data emiterii

actului administrativ contestat, excepția invocată este lipsită de temei legal

și nu se mai impune a fi examinate criticile formulate de recurent cu privire

la fondul cererii sale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.S.V."

București împotriva sentinței civile nr. 324 din 26 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

ianuarie 2010.