ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 188/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată la 5 mai 2009 în dosarul nr. 22.847.1/3/2005 Tribunalul Timiș a dispus sesizarea Curții de Apel Timișoara pentru soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 829/1999 privind transmiterea din administrarea A.C.F.S.V. București în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului a terenului situat în București, sector 1. Excepția de nelegalitate a fost invocată în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004 de reclamant C.S.V. București în contradictoriu cu pârâții C.N.S.L.C. România, Ministerul Tineretului și Sportului și Guvernul României. În motivarea excepției invocate, s-a susținut că H.G.

nr. 829/1999 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 213/1998, deoarece s-a dispus cu privire la un teren care nu se află în proprietate publică a statului și pe care sunt amplasate construcțiile deținute în proprietate de către clubul sportiv reclamant, încălcând astfel dreptul său recunoscut de lege și dispozițiile Legii nr. 213/1998. La termenul de judecată din 14 iunie 2009, în interesul pârâtului Guvernul României a formulat cerere de intervenție Ministerul Finanțelor Publice, solicitând respingerea ca nefondată a excepției de nelegalitate, cu motivarea că terenul care face obiectul hotărârii contestate aparține domeniului public al statului.

La același termen, reclamantul a invocat excepția de necompetență teritorială a Curții de Apel Timișoara și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, dat fiind că în circumscripția acestei instanțe are sediul Guvernul României, în calitate de emitent al actului atacat. Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 324 din 26 octombrie 2009, prin care a admis cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Finanțelor Publice și a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate invocată de reclamantul C.S.V.

Instanța de fond a respins excepția necompetenței teritoriale, cu motivarea că dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, indicate drept temei juridic de către reclamant, vizează competența de soluționare a acțiunii pe calea contenciosului administrativ și nu se referă la o cerere incidentă, pentru care competența se determină prin raportare la instanța competentă să judece fondul pricinii. Excepția de nelegalitate a H.G. nr. 829/1999 a fost respinsă, considerându-se că sunt neîntemeiate toate motivele de nelegalitate invocate de reclamant. Susținerea reclamantului că au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 213/1998, întrucât imobilul de care s-a dispus prin H.G. nr. 829/1999 nu face parte din domeniul public al statului a fost respinsă de instanța de fond, care a avut în vedere că enumerarea bunurilor proprietate publică a statului din anexa nr. 1 la Legea nr. 213/1998 este exemplificativă și nu limitativă.

Ca atare, s-a reținut că se pot include în noțiunea de bun aparținând domeniului public și alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public. Apartenența la domeniul public al statului a terenului care face obiectul actului administrativ contestat a fost constatată de instanța de fond în baza H.G. nr. 1705/2006, care în Anexa nr. 30, menționează terenul respectiv în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, purtând numărul MF 145348, același număr de inventar regăsindu-se în activele statului la bunurile de patrimoniu.

Motivul de nelegalitate privind lipsa din actul atacat a unor mențiuni privind construcțiile existente pe terenul respectiv a fost respins, cu motivarea că excepția de nelegalitate impune analiza conformității actului dedus judecății cu prevederile cuprinse în acte normative cu putere superioară, iar nu prin raportare la o stare de fapt, cum este constatarea existenței unor construcții . Instanța de fond a respins și susținerile reclamantului privind încălcarea dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 213/1998 prin aceea că nu au fost îndeplinite condițiile de oportunitate ale actului administrativ și nici condițiile legale pentru darea bunului în administrare. Raportat la aceste susțineri, s-a avut în vedere că dreptul de administrare poate fi revocat dacă titularul nu-și exercită drepturile și obligațiile născute din actul de transmitere.

În ceea ce privește oportunitatea actului administrativ atacat s-a considerat că aceasta este atributul exclusiv al autorității emitente și nu poate face obiectul controlului instanței de contencios administrativ. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul C.S.V. București și a solicitat casarea hotărârii atacate în baza dispozițiilor art. 304 pct. 3, 5, 7, 8, 9 și art. 304/1 C. proc. civ. În primul motiv de recurs, invocat în baza art. 304 pct. 3 C. proc. civ., s-a susținut că respingerea excepției de necompetență teritorială a fost pronunțată cu nesocotirea normelor procedurale imperative referitoare la competență. Recurentul a învederat că excepția nu a fost rezolvată înainte de abordarea fondului litigiului, conform dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ. și soluția dată chiar prin sentința atacată are semnificația antepronunțării pe această excepție. Recurentul a considerat nelegală și dezlegarea dată excepției de necompetență teritorială, arătând că litigiul având ca obiect excepția de nelegalitate are o existență distinctă de dosarul de fond pentru care a fost sesizat Tribunalul Timiș în urma strămutării pricinii, ale cărei efecte nu pot fi însă extinse și asupra cererii incidentale, pentru care competența aparține Curții de Apel București, datorită introducerii în cauză în calitate de pârât a Guvernului României. În temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. s-a invocat nulitatea hotărârii atacate pentru neparticiparea procurorului la dezbateri, conform dispozițiilor art. 45 C. proc.

civ. Pe fondul cauzei, în baza art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. a fost criticată soluția de respingere a excepției de nelegalitate, cu motivarea că aceasta este rezultatul greșitei interpretări a actului dedus judecății, precum și a aplicării greșite a legii. Recurentul a susținut că instanța de fond nu s-a raportat la dovada modului de dobândire de către stat a terenului din București, sector 1, deși a afirmat că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 213/1998 pentru dobândirea proprietății publice. De asemenea, s-a arătat că nu s-a avut în vedere absența reglementării situației juridice a construcțiilor menționate în actul administrativ contestat, cu toate că dreptul de proprietate asupra acestora este determinant pentru soluționarea dosarului de fond în care a fost invocată excepția de nelegalitate.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente, care vor suplini motivarea instanței de fond, avându-se în vedere că excepția de nelegalitate invocată de recurentul-reclamant are ca obiect un act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Criticile formulate în recurs sub aspect procedural sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse motivele de casare invocate în baza art. 304 pct. 3 și pct. 5 C. proc. civ. Excepția de necompetență teritorială a fost corect respinsă prin hotărârea atacată, cu motivarea că, excepția de nelegalitate este o cerere incidentală formulată în condițiile art. 17 C. proc.

civ. și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru care competența instanței de contencios administrativ se determină în raport cu instanța de fond în fața căreia a fost invocată excepția. Împrejurarea că dosarul de fond se află pe rolul instanțelor din județul Timiș în urma admiterii unei cereri de strămutare, nu presupune aplicarea altor norme de competență pentru soluționarea cererilor incidentale. Referitor la modul de soluționare a excepției de necompetență teritorială, se constată că instanța de fond a respectat dispozițiile art. 158 alin. (2) C. proc. civ., deoarece a trecut la soluționarea pricinii, după ce s-a declarat competență, chiar dacă nu s-a pronunțat în acest sens printr-o încheiere interlocutorie.

Nulitatea hotărârii atacate pentru neparticiparea procurorului la dezbateri a fost invocată neîntemeiat în recurs, dat fiind că în cazul excepției de nelegalitate, dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevăd procedura de soluționare, fără a impune participarea reprezentantului Ministerului Public. De altfel, pentru soluționarea cererilor în contencios administrativ dispozițiile generale cuprinse în art. 1 alin. (9) din Legea nr. 554/2004 prevăd că reprezentantul Ministerului Public poate participa, în orice fază a procesului, ori de câte ori apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor și libertăților cetățenilor. Motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. vor fi de asemenea respinse și va fi menținută ca legală și temeinică soluția de respingere a excepției de nelegalitate pentru următoarele argumente, în raport de care se va înlătura în cauză aplicarea prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2002, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, se reține că, în aplicarea prevederii legale susmenționate, care reprezintă temeiul juridic al excepției de nelegalitate invocate în cauză, judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și, pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu jurisprudența și reglementările comunitare.

În exercitarea rolului care revine judecătorului național, ca prim judecător convențional și comunitar, prin raportare la Convenția europeană a drepturilor omului, la jurisprudența CEDO, precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte va înlătura dispozițiile din Legea nr. 554/2004, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală, a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a legii susmenționate, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare, a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

Dispozițiile Legii nr. 554/2004, în măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a legii, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și în jurisprudența CEDO, precum și de art. 47 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității juridice, principiu care este implicit în totalitatea articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, cauza Beian contra României).

Curtea de Justiție de la Luxemburg a reținut de asemenea că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate (Hotărârea din 27 septembrie 1983, Universität Hamburg, C – 216/82 pct. 5 și următoarele, Hotărârea din 9 martie 1994, TWD Textilwoeke Deggendorf , C – 188/1992 pct. 10 și urm.).

Față de cele arătate, Înalta Curte reține că dispozițiile Legii nr. 554/2004, care permit repunerea în discuție în mod repetat și fără limită în timp a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile și drepturile fundamentale menționate anterior, contravenind jurisprudenței CEDO și a Curții de Justiție de la Luxemburg, pronunțate în situații juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privința actelor administrative cu caracter individual, admiterea excepției de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și conținut, cu anularea actului respectiv.

În consecință, în aplicarea prevederilor art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, prin raportare la principiile mai sus amintite, la Convenția europeană a drepturilor omului și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la jurisprudența CEDO și a Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte va înlătura în speță aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 262/2007 și ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007 cu privire la H.G. nr. 829/1999, act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 și a cărei nelegalitate a fost invocată pe cale de excepție de recurentul-reclamant.

Pentru considerentele expuse, urmează a fi respins recursul declarat în cauză, avându-se în vedere că, prin înlăturarea dispozițiilor legale susmenționate, în raport de data emiterii actului administrativ contestat, excepția invocată este lipsită de temei legal și nu se mai impune a fi examinate criticile formulate de recurent cu privire la fondul cererii sale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.S.V." București împotriva sentinței civile nr. 324 din 26 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2010.