ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5177/2011

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții M.H.F.J.

și M.G.L.J. prin mandatar M.C.G. au chemat în judecată pârâții Municipiului

Timișoara,reprezentat prin Primar, Statul Român reprezentat prin Ministerul

Finanțelor Publice, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, solicitând ca

prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să le lase în

deplină proprietate și posesie ap. 2, ap. 3, ap. 4 și ap. 6 situate în T., jud.

Timiș, prin revendicarea imobilului prin comparare de titluri.

În cursul

soluționării acțiunii în revendicare, pârâtul Consiliul Local al Municipiului

Timișoara a învederat instanței că imobilul litigios a fost inclus în domeniul

public al Municipiului Timișoara,aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al

Municipiului Timișoara nr. 474/2006, atestat prin H.G. nr. 849/2009.

La termenul de judecată

din 5 octombrie 2010, reclamanții au invocat excepția de nelegalitate a H.G.

nr. 849/2009, care atestă domeniul public al Municipiului Timișoara, aprobat prin

Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 474/2006, solicitând a

se face aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul de a fi

sesizată instanța de contencios administrativ, pentru analizarea excepției astfel

invocate.

În susținerea acesteia,

s-a învederat că excepția este admisibilă,întrucât de legalitatea actului administrativ

cu caracter individual depinde soluționarea pe fond a litigiului, că Hotărârea

Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 474/2006 și H.G. nr. 849/2009 contravin

dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, în condițiile în care acestea permit

includerea în proprietatea statului doar a acelor bunuri dobândite de acesta în

perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, pe baza unui titlu valabil, valabilitatea

titlului fiind contestată în acțiunea de revendicare.

Prin încheierea de ședință

din 16 noiembrie 2010 Tribunalul Timiș a sesizat Curtea de Apel Timișoara pentru

analizarea excepției de nelegalitate și a suspendat judecarea litigiului de fond

până la soluționarea irevocabilă a excepției.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, pârâții Municipiul Timișoara, prin Primar și Consiliul Local al Municipiului

Timișoara au solicitat respingerea excepției de nelegalitate, invocând excepția

lipsei calității procesuale active a reclamanților, cea a lipsei calității procesuale

pasive a Primarului Municipiului Timișoara, susținând că excepția este neîntemeiată

pe fondul său, întrucât H.G. nr. 849/2009 este doar un act de atestare a bunurilor

aparținând domeniului public local, că acesta nu dă naștere, nu modifică și nu stinge

raporturi juridice, nu modifică regimul juridic al bunurilor din inventar și deci

nu poate aduce vătămare unui drept al reclamanților.

Prin sentința civilă

nr. 217 din 11 mai 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte excepția de nelegalitate invocată de reclamanții M.H.F.J.

și M.G.L.J., împotriva pârâților Guvernul României, Consiliul Local al Municipiului

Timișoara, Municipiul Timișoara, reprezentat prin Primar, Primăria Municipiului

Timișoara și Primarul Municipiului Timișoara și a constatat nelegalitatea parțială

a H.G. nr. 849/2009 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind

atestarea domeniului public al Județului Timiș, precum și a municipiilor, orașelor

și comunelor din Județul Timiș și a H.G. nr. 1016/2005 pentru modificarea și completarea

H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al Județului Timiș, precum

și al municipiilor, orașelor și comunelor din Județul Timiș, cuprinzând completarea

la inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Timișoara,

însușit de Consiliul Local al Municipiului Timișoara prin Hotărârea Consiliului

Local nr. 474/2006.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 213/1998,

trecerea în domeniul public al municipiului Timișoara trebuia să fie justificată

de un interes public, că există o diferență calitativă între bunurile care fac parte

din domeniul privat și cele care fac parte din domeniul public al statului sau al

unităților administrativ–teritoriale, cea de a doua categorie reprezentând sau încorporând

valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin intermediul unui

serviciu public.

Totodată, instanța a constatat

că nici din cuprinsul H.G. nr. 1016/2005 și nici din cuprinsul notei de fundamentare

a acesteia, nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat calificarea terenului

pe care este amplasată casa proprietate a reclamanților ca fiind de uz sau de interes

public, nici cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat că se impune

trecerea terenului în domeniul public al municipiului Timișoara.

Ca urmare, instanța de

fond a apreciat că trecerea terenului în litigiu în domeniul public al municipiului

Timișoara s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1, art. 3 alin. (1) și (4)

și ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

Împotriva hotărârii instanței

de fond pârâții Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului

Timișoara și Guvernul României au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

I. Prin motivele de recurs,

recurentul Guvernul României susține că actul administrativ atacat este legal, fiind

adoptat în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 21

alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic

al acesteia, cu modificările ulterioare, și cu respectarea dispozițiilor Legii

nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative

și ale Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea

avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin

H.G. nr. 50/2005. Se precizează că, în cauză, poziția cuprinsă în H.G. nr. 1016/2005

pe care intimații-reclamanți au contestat-o a făcut obiectul unei hotărâri a Consiliului

Local al Municipiului Timișoara care, dacă ar fi încălcat unele drepturi legale,

trebuia atacată în fața instanțelor de contencios administrativ, conform legii organice

privind contenciosul administrativ, și că actul administrativ atacat nu are efect

constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităților administrativ teritoriale

ci doar de atestare a regimului juridic diferențiat de regimul juridic al proprietății

private, ce aparține tot unității administrativ teritoriale. Actul administrativ

atacat nu vatămă dreptul de proprietate al reclamanților întrucât acesta nu are

natură constitutivă de drepturi de proprietate. În fine, recurentul apreciază că,

în situația în care intimații ar face dovada dreptului lor de proprietate asupra

bunului imobil respectiv, drept pretins și de către unitatea administrativ-teritorială,

cenzurarea valabilității titlurilor este de competența instanțelor de drept comun.

II. Recurenții Municipiul

Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara susțin, prin

motivele de recurs, că instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile legale incidente

în cauză și de starea de fapt dovedită cu actele existente la dosar și a considerat,

în mod eronat, că trecerea imobilului din domeniul privat în domeniul public al

Municipiului Timișoara s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1, art. 3

alin. (1) și alin. (4) și ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. Reclamanții

nu au făcut dovada existenței drepturilor sau intereselor private sau publice legitime,

precum și a unei vătămări a acestora, prin adoptarea hotărârii ce formează obiectul

litigiului, aceștia nefiind titularii dreptului de proprietate asupra terenului

menționat la pozițiile atacate din hotărârea Guvernului.

Recurenții au invocat

excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.

Se mai susține că excepția

prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ este de

strictă interpretare, astfel că instanțele judecătorești trebuie să se pronunțe

în sensul admiterii acestei excepții doar în cazul în care prin actul administrativ

atacat se aduce atingere unui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim.

Or, prin H.G. nr. 1016/2005 nu s-a adus atingere unui drept recunoscut de lege sau

unui interes legitim, ci prin această hotărâre se are în vedere organizarea executării

legilor, adică se detaliază legea, se stabilește întreg cadrul care privește aplicarea

legii. Actul administrativ atacat este temeinic și legal, fiind adoptat conform

prevederilor art. 108 din Constituția României și ale art. 21 alin. (3) din Legea

nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Potrivit art. 8 din Legea

nr. 213/1998 „trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților

administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, potrivit art. 7 lit. e),

se face, după caz, prin hotărâre Guvernului a consiliului județean, respectiv a

Consiliului General al Municipiului București ori a consiliului local”, iar hotărârea

de trecere a bunurilor poate fi atacată, în condițiile legii, la instanța de contencios

administrativ competentă în a cărei rază teritorială se află bunul.

Examinând cauza și sentința

recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente

pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursurile sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit prevederilor

art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul

juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, domeniul public

al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute

în anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare

prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate ca atare prin lege bunuri

de uz sau de interes public național sau județean, iar potrivit art. 8 alin. (1)

din aceeași lege, trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților

administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, potrivit art. 7 lit. e),

se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean, respectiv

a Consiliului General al Municipiului București ori a consiliului local. De asemenea,

în condițiile art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 213/1998, dreptul de proprietate

publică se dobândește prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului

sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru

cauză de utilitate publică. În fine, potrivit art. 3 alin. (1) din același act normativ,

domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție,

din cele stabilite în anexa care face integrantă din lege și din orice alte bunuri

care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt

dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute

de lege.

Rezultă, din dispozițiile

legale citate, că trecerea unui bun din domeniul privat în domeniul public al Municipiului

Timișoara, se poate face numai cât privește bunurile prevăzute în anexa la Legea

nr. 213/1998 sau alte bunuri de uz sau interes public local, declarate ca atare

prin hotărâre a consiliului local și că fac parte din domeniul public local numai

acele bunuri care reprezintă sau încorporează valori destinate a fi folosite în

interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public.

Imobilul situat în Timișoara,

este compus din casă cu un etaj și curte, fiind evidențiat în CF, din care rezultă

că acesta a fost preluat de Statul Român în baza Decretului de naționalizare

nr. 92/1950, măsură după urmată de dezmembrarea construcției în apartamente. Cartea

funciară atestă că o parte din apartamentele individualizate în imobil au fost dobândite

în proprietate de către diverse persoane fizice, împreună cu cotele aferente din

dreptul de proprietate asupra terenului,celelalte apartamente și diferența de teren

rămânând în proprietatea statului. Acest imobil este revendicat în procedură de

drept comun în Dosarul nr. 4424.1/30/2008 al Tribunalului Timiș, fiind menționat

în anexa la Hotărârea Consiliul Local al Municipiului Timișoara nr. 474/2006, cu

descrierea casă cu un etaj și curte în Timișoara, menționându-se că potrivit situației

juridice actuale sunt proprietari Statul Român asupra terenului și particulari asupra

construcției, în temeiul Legii nr. 112/1995. Includerea bunului în anexa la această

hotărâre de consiliu local s-a făcut cu scopul inventarierii bunurilor din domeniul

public al Municipiului Timișoara, care a fost atestat prin H.G. nr. 849/2009, bunul

fiind evidențiat în anexa nr. 2 a acesteia, cu aceeași descriere, menționându-se

că acesta este inclus în „domeniul public al Municipiului Timișoara conform Hotărârea

Consiliul Local al Municipiului Timișoara nr. 474/2006”.

Nici din cuprinsul hotărârii

de guvern atacate și nici din conținutul notei de fundamentare a acestui act normativ

nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat calificarea terenului situat

în Timișoara, pe care se află situată casa proprietatea reclamanților ca fiind de

uz sau de interes public și nici care este cauza de utilitate publică în temeiul

căreia s-a apreciat de organul deliberativ al unității administrativ-teritoriale

că se impune trecerea imobilului în cauză din domeniul privat în domeniul public

al Municipiului Timișoara.

Or, în mod evident, în

absența probării împrejurării că trecerea bunului în domeniul public al Municipiului

Timișoara s-a realizat pe temeiul unui interes public sau pentru cauză de utilitate

publică, concluzia care se impune este aceea că au fost încălcate prevederile

art. 1, art. 3 alin. (1) și alin. (4) și ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Reclamanții justifică

în proces calitatea de „parte interesată”, în sensul prevederilor art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare, fiind vătămați prin emiterea hotărârii Guvernului de atestare a dreptului

de proprietate publică a Municipiului Timișoara (din anexa 2) într-un interes legitim.

Într-adevăr, reclamanții,

în calitate de cumpărători ai construcțiilor situate pe terenul în litigiu, în condițiile

Legii nr. 112/1995, sunt îndreptățiți, potrivit art. 26 alin. (3) din actul normativ

menționat și art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995,

astfel cum acestea au fost modificate și completate, să dobândească un drept de

proprietate asupra terenului aferent construcției deținute.

În raport de cele mai

sus arătate, din care rezultă legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de

instanța de fond, urmează a se dispune, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1)

din C. proc. civ., respingerea recursurilor, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Municipiul Timișoara

prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Guvernul României împotriva

sentinței civile nr. 2174 din 11 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 noiembrie

2011.