ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3306/2010

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 73 din 11

februarie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanții M.L.A. și M.I. în contradictoriu

cu Guvernul României, Statul Român prin Ministerul de Finanțe, Consiliul Local

al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara și a constatat nelegalitatea

Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 145/2004 și a H.G. nr.

1.016/2005, în ce privește poziția nr. 3384 din Anexa 2 a hotărârii.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanții au dobândit imobilul

construcție înscris în C.F. nr. 140333 ind Timișoara, nr.top. 6037/1/I, reprezentând

apartamentul nr. 1,în baza Legii nr. 112/1995.

Excepția de nelegalitate a fost

invocată de aceștia în condițiile în care prin H.C.L. Timișoara nr. 145 din 18

mai 2004 și H.G. nr. 1.016/2005 în art. I pct. 2 în partea referitoare la

poziția 3384 din Anexa 2 la această hotărâre, casa și terenul aferent acestei

clădiră a fost inclus în domeniul public al Municipiului Timișoara.

În privința apartamentului dobândit

în baza Legii 112/1995, Curtea a reținut că pârâții nu mai aveau posibilitatea

de a-l introduce în domeniul public al Municipiului Timișoara , măsura fiind

luată cu încălcarea dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituția României,

potrivit cărora nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate

publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

În privința terenului aferent

clădirii din care face parte apartamentul menționat, Curtea reține că potrivit

art. 7 alin. (1) lit. e) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, trecerea

bunurilor din domeniul privat al statului sau unităților

administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, se face, după caz,

prin hotărâre a guvernului, a consiliului județean ori a consiliului local,

condiționat, însă, de existența unei cauze de utilitate publică.

În cauza de față, pârâții nu au fost

în măsură să demonstreze interesul public ori utilitatea publică a introducerii

în domeniul public al Municipiului Timișoara a terenului asupra căruia

reclamanții aveau posibilitatea obținerii dreptului de proprietate în baza art.

26 alin. (3) din lege și art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii

112/1995.

Mai mult decât atât, procedând în

acest fel, pârâții nu numai că nu au dovedit interesul ori utilitatea publică

în luarea unei atare măsuri, dar au înlăturat posibilitatea reclamanților de a

obține un drept de proprietate, știut fiind că dispozițiile Legii nr. 213/1998

prevăd interdicția înstrăinării bunurilor publice.

Constatând încălcarea prevederilor

art. 44 alin. (3) din Constituția României, art. 1, art. 3 alin. (4) și cele

ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 Curtea a apreciat ca fiind

întemeiată excepția de nelegalitate și a constatat, în temeiul art. 4 din Legea

nr. 554/2004, nelegalitatea H.C.L. Timișoara nr. 145 din 18 mai 2004 și H.G.

nr. 1016/2005, în sensul solicitat de reclamanți.

Împotriva sentinței civile nr. 73

din 11 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal au declarat recurs pârâții Municipiul Timișoara, Consiliul Local al

Municipiului Timișoara și Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P., criticând-o

în temeiul art. 304 pct. 8, art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc.

civ.

2.1 Prin motivele de recurs,

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și art. 304 pct. 9 C. proc .civ.,

recurenții-pârâți Municipiul Timișoara și Consiliul Local al Municipiului

Timișoara aduc următoarele critici sentinței atacate:

Se susține că reclamanții nu au

făcut dovada existenței drepturilor sau intereselor lor private legitime,

precum și a unei vătămări a acestora, prin adoptarea hotărârii ce formează

obiectul litigiului.

În opinia

recurenților-pârâți,instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătorească

nelegală și netemeinică, fără a ține cont de dispozițiile legale incidente în

cauză și de starea de fapt dovedită cu actele existente la dosar, în condițiile

în care reclamanții nu au făcut dovada existenței drepturilor sau intereselor

lor private sau publice legitime, precum și a unei vătămări a acestora, prin

adoptarea hotărârii ce formează obiectul litigiului.

În condițiile în care reclamanții nu

sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului menționat la pozițiile

atacate din H.G. nr. 1.016/2005, susțin recurenții-pârâți că prin acest act

normativ nu se aduce atingere vreunui drept recunoscut de lege sau unui interes

legitim și nici nu se adaugă la lege în sensul invocat.

Arată recurenții-pârâși că H.G nr. 1.016/2005

este temeinică și legală , fiind adoptată conform prevederilor art. 108 din

Constituția României și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Totodată susțin recurenții-pârâții

că hotărârea de consiliu local prin care s-a propus trecerea terenului în

domeniul public a fost luată, cu respectarea Legii 213/1998, și a avut la bază

propunerea comisiei speciale constituită la nivelul unității

administrativ-teritoriale, pentru reevaluarea patrimoniului public.

2.2 Recurentul-pârât Ministerul

Finanțelor Publice - D.G.F.P. Timiș a criticat sentința recurată, prin prisma

motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., arătând, în esență, că H.G. nr. 1.016/2005 a fost adoptată de Guvern cu

respectarea prevederilor legale în vigoare, respectiv, art. 108 din Constituția

României și art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998.

Totodată mai susține

recurentul-pârât că, raportat la prevederile H.C.L. Timișoara nr. 335/2009 de

trecere a terenurilor aferente locuințelor dobândite în baza Legii nr. 112/1995

din domeniul public în domeniul privat al acestora, excepția de nelegalitate

invocată este lipsită de obiect în condițiile în care la acest moment terenul

se află în domeniul privat al Municipiului Timișoara.

3.Hotărârea instanței de recurs

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., și ținând seama de toate susținerile și apărările părților și de probele

administrate în fața instanței de fond, Înalta Curte constată că recursurile nu

sunt fondate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:

Curtea de apel a fost investită în

temeiul art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004,

cu excepțiile de nelegalitate având ca obiect H.G. nr. 1.016/2005 pentru

modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului

public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din

județul Timiș inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al

Municipiului Timișoara - Secțiunea I- .Bunuri imobile..-, cu privire la anexa

2, poziția nr. 3384 și Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara. nr.

145 din 18 mai 2004 pentru completarea Anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 245/1999 - privind inventarierea bunurilor care aparțin

domeniului public al Municipiului Timișoara.

Înalta Curte constată, în primul

rând, că prin criticile de recurs formulate, toți recurenții-pârâți se rezumă,

cu mici nuanțe, la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond,

cărora li s-a răspuns în mod corect în sensul că poziția nr. 3384 din anexa 2 a H.G. nr. 1.016/2005 , precum și Hotărârea nr.145/18 mai 2004 a Consiliului Local al Municipiului

Timișoara au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art.44 alin. (3) din

Constituția României, revizuită,precum și ale art. 1, art. 3 alin. (4) și cele

ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și

regimul juridic al acesteia.

Astfel, nu pot fi primite criticile

recurenților-pârâți în sensul că intimații-reclamanți nu au făcut dovada că sunt

titularii unui drept de proprietate asupra imobilului înscris la poziția nr. 3384

din Anexa 2 a H.G. nr. 1.016/2005 ,în condițiile în care prin extrasele de

carte funciară,emise de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Timiș - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timișoara, în baza Cărții

Funciare Colective nr. 1696 și a Cărții Funciare Individuale nr. 140333, aflate

în copie în dosarul nr. 12136/325-2008 al Judecătoriei Timișoara, rezultă, fără

putere de tăgadă faptul că aceștia au dobândit la data de 12 decembrie 1996, în

baza Legii nr. 112/1995, un drept de proprietate asupra imobilului, în natură

construcție( apartamentul nr.1) situat în Municipiul Timișoara, cu nr.

cadastral 6037/1/I.

De asemenea, mai trebuie reținut și

faptul că, atât în cuprinsul H.G. nr. 1.016 cât și al H.C.L Timișoara nr. 145

din 18 mai 2004, se face vorbire de trecerea în domeniul public al întregului imobil,

fără a se face distincție între teren și construcție.

Totodată, Înalta Curte constată că dobândind

astfel, un drept de proprietate asupra construcției intimații-reclamanți au

dobândit și cu privire la terenul aferent construcției, aflat în proprietatea

privată a statului, atât un drept de folosință cât și vocația unui drept de

proprietate în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995 și art. 33 din

Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 20/1996,

astfel cum au fost acestea modificate și completate prin H.G. nr. 11/1997.

Așadar, intimații-reclamanți nu

puteau fi privați de dreptul de proprietate asupra construcției, prin trecerea

în domeniul public al statului decât cu respectarea art. 44 alin. (3) din

Constituția României iar în ceea ce privește terenul aferent construcției

acesta nu putea fi trecut din domeniul privat al statului în domeniul public

decât cu respectarea dispozițiilor art. 7 și art. 8 din Legea nr .213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

În mod corect a reținut instanța de

fond că, pârâții nu au fost în măsură să demonstreze interesul public ori

utilitatea publică a introducerii în domeniul public al Municipiului Timișoara

a imobilului situat în Municipiul Timișoara, așa încât a conchis asupra

nelegalității hotărârilor contestate pe calea excepției de nelegalitate.

Înalta Curte nu poate primi

criticile referitoare la inexistența unui drept recunoscut de lege sau unui

interes legitim, în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 privind

contenciosul administrativ, în condițiile în care a constată că, în cauză, prin

includerea în domeniul public local a Municipiului Timișoara atât a unei

construcții aflate în proprietatea intimaților-reclamanți cât și a terenului

aferent acestei construcții în raport cu care reclamanții aveau un drept de

folosință, fără a fi probată împrejurarea că trecerea respectivului imobil în

domeniul public s-a realizat pe temeiul unui interes public sau pentru cauză de

utilitate publică, s-au încălcat prevederile Constituției României și ale Legii

nr. 213/1998, și au fost vătămate, astfel, interesele legale ale

intimaților-reclamanți.

Totodată vor fi înlăturate și

criticile referitoare la lipsa de obiect a cererii raportat la prevederile

H.C.L. nr. 334/2009 de trecere a terenurilor aferente locuințelor dobândite în

baza Legii nr. 112/1995 din domeniul public în domeniul privat al Municipiului

Timișoara, în condițiile în care această măsură vizează un număr determinat de

imobile, individualizate în anexa la respectiva hotărâre, printre care nu se

regăsește înscris și imobilul în legătură cu care poartă excepțiile de

nelegalitate cercetată în prezenta cauză.

Toate considerentele expuse, converg

către concluzia că soluția de respingere a excepțiilor de nelegalitate

pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care

recursurile vor fi respinse ca nefondate, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Municipiul

Timișoara – prin primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, precum și

de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Timiș împotriva sentinței civile

nr. 73 din 11 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 iunie

2010.