ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3306/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3306/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 73 din 11 februarie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanții M.L.A. și M.I. în contradictoriu cu Guvernul României, Statul Român prin Ministerul de Finanțe, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara și a constatat nelegalitatea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 145/2004 și a H.G. nr. 1.016/2005, în ce privește poziția nr. 3384 din Anexa 2 a hotărârii. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Reclamanții au dobândit imobilul construcție înscris în C.F.
nr. 140333 ind Timișoara, nr.top. 6037/1/I, reprezentând apartamentul nr. 1,în baza Legii nr. 112/1995. Excepția de nelegalitate a fost invocată de aceștia în condițiile în care prin H.C.L. Timișoara nr. 145 din 18 mai 2004 și H.G. nr. 1.016/2005 în art. I pct. 2 în partea referitoare la poziția 3384 din Anexa 2 la această hotărâre, casa și terenul aferent acestei clădiră a fost inclus în domeniul public al Municipiului Timișoara. În privința apartamentului dobândit în baza Legii 112/1995, Curtea a reținut că pârâții nu mai aveau posibilitatea de a-l introduce în domeniul public al Municipiului Timișoara , măsura fiind luată cu încălcarea dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituția României, potrivit cărora nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
În privința terenului aferent clădirii din care face parte apartamentul menționat, Curtea reține că potrivit art. 7 alin. (1) lit. e) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, se face, după caz, prin hotărâre a guvernului, a consiliului județean ori a consiliului local, condiționat, însă, de existența unei cauze de utilitate publică. În cauza de față, pârâții nu au fost în măsură să demonstreze interesul public ori utilitatea publică a introducerii în domeniul public al Municipiului Timișoara a terenului asupra căruia reclamanții aveau posibilitatea obținerii dreptului de proprietate în baza art. 26 alin. (3) din lege și art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii 112/1995.
Mai mult decât atât, procedând în acest fel, pârâții nu numai că nu au dovedit interesul ori utilitatea publică în luarea unei atare măsuri, dar au înlăturat posibilitatea reclamanților de a obține un drept de proprietate, știut fiind că dispozițiile Legii nr. 213/1998 prevăd interdicția înstrăinării bunurilor publice. Constatând încălcarea prevederilor art. 44 alin. (3) din Constituția României, art. 1, art. 3 alin. (4) și cele ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 Curtea a apreciat ca fiind întemeiată excepția de nelegalitate și a constatat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, nelegalitatea H.C.L. Timișoara nr. 145 din 18 mai 2004 și H.G. nr. 1016/2005, în sensul solicitat de reclamanți.
2. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 73 din 11 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Municipiul Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P., criticând-o în temeiul art. 304 pct. 8, art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 2.1 Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și art. 304 pct. 9 C. proc .civ., recurenții-pârâți Municipiul Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara aduc următoarele critici sentinței atacate: Se susține că reclamanții nu au făcut dovada existenței drepturilor sau intereselor lor private legitime, precum și a unei vătămări a acestora, prin adoptarea hotărârii ce formează obiectul litigiului.
În opinia recurenților-pârâți,instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătorească nelegală și netemeinică, fără a ține cont de dispozițiile legale incidente în cauză și de starea de fapt dovedită cu actele existente la dosar, în condițiile în care reclamanții nu au făcut dovada existenței drepturilor sau intereselor lor private sau publice legitime, precum și a unei vătămări a acestora, prin adoptarea hotărârii ce formează obiectul litigiului. În condițiile în care reclamanții nu sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului menționat la pozițiile atacate din H.G. nr. 1.016/2005, susțin recurenții-pârâți că prin acest act normativ nu se aduce atingere vreunui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim și nici nu se adaugă la lege în sensul invocat.
Arată recurenții-pârâși că H.G nr. 1.016/2005 este temeinică și legală , fiind adoptată conform prevederilor art. 108 din Constituția României și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Totodată susțin recurenții-pârâții că hotărârea de consiliu local prin care s-a propus trecerea terenului în domeniul public a fost luată, cu respectarea Legii 213/1998, și a avut la bază propunerea comisiei speciale constituită la nivelul unității administrativ-teritoriale, pentru reevaluarea patrimoniului public. 2.2 Recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Timiș a criticat sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.
civ., arătând, în esență, că H.G. nr. 1.016/2005 a fost adoptată de Guvern cu respectarea prevederilor legale în vigoare, respectiv, art. 108 din Constituția României și art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998. Totodată mai susține recurentul-pârât că, raportat la prevederile H.C.L. Timișoara nr. 335/2009 de trecere a terenurilor aferente locuințelor dobândite în baza Legii nr. 112/1995 din domeniul public în domeniul privat al acestora, excepția de nelegalitate invocată este lipsită de obiect în condițiile în care la acest moment terenul se află în domeniul privat al Municipiului Timișoara. 3.Hotărârea instanței de recurs Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 1 C. proc.
civ., și ținând seama de toate susținerile și apărările părților și de probele administrate în fața instanței de fond, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente: Curtea de apel a fost investită în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu excepțiile de nelegalitate având ca obiect H.G. nr. 1.016/2005 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Timișoara - Secțiunea I- .Bunuri imobile..-, cu privire la anexa 2, poziția nr. 3384 și Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara.
nr. 145 din 18 mai 2004 pentru completarea Anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 245/1999 - privind inventarierea bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Timișoara. Înalta Curte constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, toți recurenții-pârâți se rezumă, cu mici nuanțe, la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în sensul că poziția nr. 3384 din anexa 2 a H.G. nr. 1.016/2005 , precum și Hotărârea nr.145/18 mai 2004 a Consiliului Local al Municipiului Timișoara au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art.44 alin. (3) din Constituția României, revizuită,precum și ale art. 1, art. 3 alin. (4) și cele ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
Astfel, nu pot fi primite criticile recurenților-pârâți în sensul că intimații-reclamanți nu au făcut dovada că sunt titularii unui drept de proprietate asupra imobilului înscris la poziția nr. 3384 din Anexa 2 a H.G. nr. 1.016/2005 ,în condițiile în care prin extrasele de carte funciară,emise de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timișoara, în baza Cărții Funciare Colective nr. 1696 și a Cărții Funciare Individuale nr. 140333, aflate în copie în dosarul nr. 12136/325-2008 al Judecătoriei Timișoara, rezultă, fără putere de tăgadă faptul că aceștia au dobândit la data de 12 decembrie 1996, în baza Legii nr. 112/1995, un drept de proprietate asupra imobilului, în natură construcție( apartamentul nr.1) situat în Municipiul Timișoara, cu nr. cadastral 6037/1/I.
De asemenea, mai trebuie reținut și faptul că, atât în cuprinsul H.G. nr. 1.016 cât și al H.C.L Timișoara nr. 145 din 18 mai 2004, se face vorbire de trecerea în domeniul public al întregului imobil, fără a se face distincție între teren și construcție. Totodată, Înalta Curte constată că dobândind astfel, un drept de proprietate asupra construcției intimații-reclamanți au dobândit și cu privire la terenul aferent construcției, aflat în proprietatea privată a statului, atât un drept de folosință cât și vocația unui drept de proprietate în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995 și art. 33 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 20/1996, astfel cum au fost acestea modificate și completate prin H.G.
nr. 11/1997. Așadar, intimații-reclamanți nu puteau fi privați de dreptul de proprietate asupra construcției, prin trecerea în domeniul public al statului decât cu respectarea art. 44 alin. (3) din Constituția României iar în ceea ce privește terenul aferent construcției acesta nu putea fi trecut din domeniul privat al statului în domeniul public decât cu respectarea dispozițiilor art. 7 și art. 8 din Legea nr .213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. În mod corect a reținut instanța de fond că, pârâții nu au fost în măsură să demonstreze interesul public ori utilitatea publică a introducerii în domeniul public al Municipiului Timișoara a imobilului situat în Municipiul Timișoara, așa încât a conchis asupra nelegalității hotărârilor contestate pe calea excepției de nelegalitate.
Înalta Curte nu poate primi criticile referitoare la inexistența unui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim, în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ, în condițiile în care a constată că, în cauză, prin includerea în domeniul public local a Municipiului Timișoara atât a unei construcții aflate în proprietatea intimaților-reclamanți cât și a terenului aferent acestei construcții în raport cu care reclamanții aveau un drept de folosință, fără a fi probată împrejurarea că trecerea respectivului imobil în domeniul public s-a realizat pe temeiul unui interes public sau pentru cauză de utilitate publică, s-au încălcat prevederile Constituției României și ale Legii nr. 213/1998, și au fost vătămate, astfel, interesele legale ale intimaților-reclamanți.
Totodată vor fi înlăturate și criticile referitoare la lipsa de obiect a cererii raportat la prevederile H.C.L. nr. 334/2009 de trecere a terenurilor aferente locuințelor dobândite în baza Legii nr. 112/1995 din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Timișoara, în condițiile în care această măsură vizează un număr determinat de imobile, individualizate în anexa la respectiva hotărâre, printre care nu se regăsește înscris și imobilul în legătură cu care poartă excepțiile de nelegalitate cercetată în prezenta cauză. Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția de respingere a excepțiilor de nelegalitate pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursurile vor fi respinse ca nefondate, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.
civ. și art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursurile declarate de Municipiul Timișoara – prin primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, precum și de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Timiș împotriva sentinței civile nr. 73 din 11 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 iunie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.