ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1245/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 823 din 17 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 3843/325/2008, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a fost investită cu soluționarea excepției de nelegalitate invocată de reclamantul C.V.M., în contradictoriu cu parații Guvernul României și Statul Român, prin Consiliul Local Timișoara, în ceea ce privește poziția nr. 3535 din H.G. nr. 1016/2005, pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș.

Prin Sentința civilă nr. 234 din 30 septembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara, constatând întemeiată excepția invocată de reclamant, și constatând că de soluționarea ei depinde soluționarea dosarului nr. 3843/325/2008 al Judecătoriei Timișoara, în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a admis-o și a constatat nelegalitatea poziției nr. 3535 din Anexele la H.G. nr. 1016/2005. Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că, potrivit probelor din dosarul nr. 3843/325/2008 al Judecătoriei Timișoara, aflat în fază de recurs pe rolul Tribunalului Timiș, reclamantul are dovedit un drept de proprietate asupra unui imobil-construcție, înscris în C.F. nr. 128800 Timișoara, nr. top 12643/1 apartament 1, imobil ce a făcut obiectul Legii nr. 112/1995, iar asupra terenului aferent acestei construcții, reclamantul are constituit un drept de folosință.

Instanța, în esență, a reținut că includerea imobilului în discuție în inventarul domeniului public al municipiului Timișoara, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 213/1998 și ale Legii nr. 112/1996. Astfel, s-a apreciat că terenul aferent locuinței cumpărate de reclamant nu se încadrează în categoria bunurilor prevăzute la pct. III din anexa Legii nr. 213/1998, pentru a putea fi considerat în temeiul art. 3 alin. (4) din această lege, ca aparținând domeniului public. Instanța de fond a mai reținut și că, întrucât prin dispozițiile Legii nr. 112/1995 terenurile aferente locuințelor dobândite sub imperiul acestei legi au devenit proprietatea cumpărătorilor acestora, includerea în Anexele H.G.

nr. 1016/2005, poziția 3535 a terenului înscris în C.F. nr. 128800 Timișoara, cu nr. top 12643/1 în inventarul domeniului public al municipiului Timișoara s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995 raportat la art. 33 din H.G. nr. 11/1997 care modifică Normele de aplicare a Legii nr. 112/1995, aprobate prin H.G. nr. 20/1996. În termen legal, împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Municipiul Timișoara, prin primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara precum și Guvernul României. Cererea de recurs formulată de Municipiul Timișoara și de Consiliul Local al Municipiului Timișoara a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., iar în motivarea ei s-a pus accent pe greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 4 din Legea contenciosului administrativ având în vedere că prin H.G. nr. 1016/2005, ce a făcut obiectul excepției de nelegalitate, nu s-a adus atingere unui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim. Astfel, recurenții au arătat că hotărârea de guvern în discuție a fost emisă în temeiul art. 108 alin. (2) din Constituție, deci pentru organizarea executării Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Prin H.G. nr. 1016/2005 a fost modificată și completată H.G.

nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș, în baza hotărârii consiliului local prin care s-a propus trecerea terenului în domeniul public ce a fost adusă la cunoștință publică prin afișarea la avizierul Primăriei Municipiului Timișoara precum și prin publicarea pe pagina de internet a autorității publice locale. S-a subliniat faptul că actualizarea inventarului bunurilor cuprinse în domeniul public al județului, orașelor și comunelor din județul Timiș a fost impusă de necesitatea delimitării patrimoniului public al noilor unități administrativ-teritoriale și reinventarierii bunurilor aparținând domeniului public al comunelor reorganizate, în conformitate cu Legea nr. 83/2004 privind înființarea unor comune.

În opinia celor doi recurenți, pentru cele detaliate în cererea de recurs, nu se poate vorbi de o adăugare la lege prin hotărârea de guvern ce a făcut obiectul excepției instituită prin art. 4 din Legea nr. 554/2004. Guvernul României și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., arătând că H.G. nr. 1016/2005 a fost adoptată conform art. 108 din Constituția României (republicată) și art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, precum și cu respectarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (republicată) și a Regulamentului aprobat prin H.G. nr. 50/2005 (în vigoare la acea dată). În esență, recurentul Guvernul României a arătat că instanța fondului a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 26 din Legea nr. 112/195 și pe cele ale art. 33 din H.G.

nr. 11/1997, iar în condițiile în care autorul excepției de nelegalitate nu a făcut dovada că ar fi titularul unui drept real asupra terenului menționat la poziția 3535 din H.G. nr. 1016/2005 nu se poate accepta susținerea că prin acest act administrativ s-a adus vreo vătămare drepturilor recunoscute de lege intimatului-reclamant; efectul juridic al actului emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic al proprietății publice diferențiat de regimul juridic al proprietății private, ce aparține tot unității administrativ-teritoriale care prin HCL nr. 166/2003, modificată, completată și adusă la cunoștință publică, și-a însușit completările la Inventarul bunurilor din domeniul public al Municipiului Timișoara.

Examinând cauza prin prisma criticilor punctate mai înainte și cuprinse în cererile recurenților, dar și din perspectiva art. 304 1 C. proc. civ., având în vedere situația de fapt și normele legale incidente, Înalta Curte constată că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței atacate. Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată, ambele recursuri vor fi respinse ca nefondate pentru cele ce se vor prezenta în continuare: Conform art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia (modificată și completată) domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din Anexa la lege și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin lege bunuri de uz sau interes public național sau județean.

Potrivit art. 8 alin. (1) din același act normativ, trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, în baza art. 7 lit. e), se face, după caz, prin hotărâre a guvernului, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București ori a consiliului local. Totodată, în condițiile art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 213/1998 dreptul de proprietate publică se dobândește prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică.

În fine, prin art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 se statuează că domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele stabilite în Anexa care face parte integrantă din lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege. Rezultă din prevederile legale amintite, că trecerea unui bun din domeniul privat în domeniul public al unui municipiu (în speță municipiul Timișoara) se poate face numai cât privește bunurile prevăzute la pct. III din Anexa la Legea nr. 213/1998 sau alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local și că fac parte din domeniul public local numai acele bunuri care reprezintă sau încorporează valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public.

În speță, învestită prin Încheierea din 9 iulie 2008 a Tribunalului Timiș, secția comercială, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a fost sesizată, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu verificarea legalității parțiale a H.G. nr. 1016/2005 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 (privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș), mai exact a poziției 3535 din Anexa 2 la H.G. nr. 1016/2005. Dezlegarea dată excepției de nelegalitate este cea corectă, fiind susținută atât de materialul probator administrat cât și de normele legale incidente, respectiv Legea nr. 213/1998 și Legea nr. 112/1995 modificată și completată, precum și normele metodologice de aplicare a acestei din urmă legi, cu modificările și completările ulterioare.

Este de necontestat că reclamantul C.V.M. a dobândit imobilul construcție înscris în C.F. nr. 128800 Timișoara nr. top 12643/1 apartament nr. 1, care a făcut obiectul Legii nr. 112/1995. Nu poate fi primită afirmația recurenților privind lipsa unor dovezi din partea intimatului-reclamant a unor vătămări aduse drepturilor sale, în spiritul Legii contenciosului administrativ, acesta justificându-și în proces calitatea de „parte interesată” în sensul art. 4 din această lege. Intimatul-reclamant a fost vătămat într-un interes legitim, deoarece în calitate de cumpărător al construcției în condițiile Legii nr. 112/1995 este îndreptățit să dobândească un drept de proprietate asupra terenului aferent construcției, în temeiul art. 26 alin. (3) din lege și art. 33 din Normele metodologice de aplicare a acesteia (astfel cum au fost modificate și completate prin H.G.

nr. 11/1997). Revenind la criticile recurenților fundamentate în principal pe prevederile Legii nr. 213/198, trebuie subliniat că în cauză nu a fost probată împrejurarea că trecerea bunului de la poziția 3535 din Anexa la H.G. nr. 1016/2005 în domeniul public al Municipiului Timișoara s-a realizat pe temeiul unui interes public sau pentru cauză de utilitate publică. Fiind încălcate, așadar, prevederile art. 1, art. 3 alin. (1) și (4) și cele ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, citate mai înainte, concluzia care se desprinde este aceea a legalității și temeiniciei sentinței pronunțate în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004 de către instanța Curții de Apel Timișoara.

Soluția este susținută și de faptul că nici hotărârea de guvern contestată și nici nota de fundamentare în baza căreia a fost emisă nu conțin împrejurările care au determinat calificarea terenului în litigiu ca fiind de uz sau de interes public și nici care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat de organul deliberativ al unității administrativ-teritoriale că se impunea trecerea imobilului din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Municipiul Timișoara, Consiliul Local Timișoara și Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 234 din 30 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2009.