ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3430/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3430/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

formulată, în Dosarul nr. 7200/325/2008 aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara

reclamanții T.L.I. și T.M., în contradictoriu cu Consiliul Local Timișoara,

Primăria Municipiului. Timișoara, Prefectul Județului Timiș, SC C.T. SRL, au

invocat excepția de nelegalitate a poziției nr. 3381 din Anexa la H.G. nr. 1016/2005

și a poziției nr. 3498 din H.C.L.M. Timișoara nr. 145/2004.

Prin încheierea

de ședința din data de 23 septembrie 2008 Judecătoria Timișoara a suspendat

soluționarea cauzei și a trimis dosarul Curții de Apel Timișoara în vederea

soluționării excepției de nelegalitate invocată.

În motivarea

cererii reclamanții au arătat ca terenul care face obiectul litigiului este

terenul pe care se află edificată o construcție și terenul aferent

construcției, pe care reclamanții au achiziționat-o încă din 1996. Au menționat

că nu a fost explicată împrejurarea că un teren care reprezintă curte a

imobilului este necesar pentru o cauza de utilitate publică și că Guvernul nu a

motivat în nici un fel trecerea imobilului din domeniul privat în domeniul

public al statului.

Au fost

invocate dispozițiile Legii nr. 112/1995 potrivit cărora o dată cu dreptul de

proprietate asupra construcției se dobândește de drept și dreptul de

proprietate asupra terenului aferent construcției.

Primăria

Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, au

formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepției invocată de

către reclamanți întrucât H.G. nr. 1016/2005 nu aduce atingere dreptului

recunoscut de lege reclamanților, fiind emisă în concordanță cu actele

normative în vigoare la data emiterii sale. Hotărârea atacată nu a adăugat la

lege, fiind conformă cu art. 108 din Constituția României și art. 21 alin. (3)

din Legea nr. 213/1998.

Prin precizarea

depusă la termenul din data de 27 octombrie 2008 reclamanții au învederat că

înțeleg să cheme în judecată și pe pârâtul Guvernul României în calitate de

emitent al actului atacat de către aceștia.

Guvernul

României a formulat de asemenea întâmpinare prin care a solicitat respingerea

excepției invocate subliniind, în esența, că hotărârea atacată este temeinică

și legală, fiind adoptată în temeiul art. 107 din Constituția României, precum

și al prevederilor Legii nr. 24/2000.

instanței de fond

.

Curtea de Apel

Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

18 din 19 ianuarie 2009, a admis excepția de nelegalitate invocată de

reclamanții T.L.I. și T.M. și a constatat nelegalitatea punctului nr. 3381 din

Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1016/2005, pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002

privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al

municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș.

Pentru

a hotărî astfel această instanță a reținut următoarele:

Prin H.G. nr. 1016/2005,

punctul nr. 3381 din Anexa nr. 2 s-a dispus trecerea din domeniul privat în

domeniul public al municipiului Timișoara, a imobilului înscris în C.F. nr. 1687

Timișoara, constând în grădină, casă și curte, situată în municipiul Timișoara.

Din extrasul de Carte funciară nr. 1687 Timișoara, rezultă că

reclamanții sunt proprietarii construcției edificate pe terenul respectiv,

conform contractului nr. 11446 din 14 ianuarie 1997, proprietar al terenului

fiind Statul Român.

Trecerea

din domeniul privat al statului în domeniul public trebuie să fie justificată

de un interes public. Astfel, art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 prevede

că „domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit

din bunurile prevăzute la pct. III din anexă și din alte bunuri de uz sau de

interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local,

dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național

ori județean."

În

același sens, art. 1 din Legea nr. 213/1998 stipulează că „dreptul de

proprietate publică aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale,

asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes

public".

De asemenea, art. 3 alin. (1) din același act normativ prevede că

„domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din

Constituție, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din

prezenta lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura

lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de

unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege”.

Totodată,

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, enumerând modurile de dobândire a

proprietății publice, prevede, la litera e), că „dreptul de proprietate publică

se dobândește:

e)

prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților

administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de

utilitate publică".

Conform

punctului III din Anexa la Legea nr. 213/1998 „domeniul public local al

comunelor, orașelor și municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri:

1.drumurile

comunale, vicinale și străzile;

2.piețele publice, comerciale, târgurile, oboarele și

parcurile publice, precum și zonele de agrement;

3.lacurile

și plajele care nu sunt declarate de interes public național sau județean;

4.rețelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare,

stațiile de tratare și epurare a apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile

și terenurile aferente;

5.terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea

consiliul local și primăria, precum și instituțiile publice de interes local,

cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile și altele

asemenea;

6.locuințele

sociale;

7.statuile

și monumentele, dacă nu au fost declarate de interes public național;

8.bogățiile de orice natură ale subsolului, în stare de

zăcământ, dacă nu au fost declarate de interes public național;

9.terenurile cu destinație forestieră, dacă nu fac parte din

domeniul privat al statului și dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori

a persoanelor juridice de drept privat;

10.

cimitirele orășenești și

comunale".

Din

această enumerare exemplificativă rezultă că fac parte din domeniul public

acele bunuri care reprezintă sau încorporează valori destinate a fi folosite în

interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public.

În

privința terenurilor care fac parte din domeniul public al unităților

administrativ teritoriale, punctul III din Anexa la Legea nr. 213/1998 face referire, cu titlu exemplificativ, la terenurile aferente rețelelor

de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, și stațiilor de tratare și

epurare a apelor uzate, (la punctul 4), la terenurile pe care sunt amplasate

piețele publice, comerciale, târgurile, oboarele și parcurile publice, precum

și zonele de agrement (la punctul 2), la terenurile și clădirile în care își

desfășoară activitatea consiliul local și primăria, precum și instituțiile

publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele,

policlinicile și altele asemenea (la punctul 5), la terenurile cu destinație

forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al statului și dacă nu sunt

proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat (la

punctul 9).

Analizând

însă H.G. nr. 1016/2005 nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat

calificarea terenului pe care este amplasată casa proprietatea reclamanților ca

fiind de uz sau de interes public.

Instanța

de fond a considerat că în absența cauzei de utilitate publică sau a

interesului public, această trecere a bunului în litigiu din domeniul privat în

domeniul public al Municipiului Timișoara s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor

art. 1, art. 3 alin. (1) și (4), și ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

3.

Calea de atac exercitată

Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs Consiliul Local al Municipiului Timișoara

și Guvernul României.

I. În

recursul declarat de Consiliul Local al Municipiului Timișoara se arată că hotărârea

instanței de fond este nelegală și netemeinică pentru că în mod eronat s-a

considerat că trecerea imobilului din domeniul privat în domeniul public al

Municipiului Timișoara nu ar fi fost justificată de existența unei cauze de utilitate

publică sau de interes public deși aceasta este dovedită cu actele depuse la

dosar.

Se

arată, în motivele de recurs, că H.G. nr. 1016/2005 nu aduce atingere niciunui

drept recunoscut de lege sau unui interes legitim și nici nu adaugă la lege, este

o hotărâre temeinică și legală fiind adoptată conform art. 108 din Constituția

României și art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, fiind necesară o actualizare

a inventarului domeniului public impusă de necesitatea delimitării

patrimoniului public al noilor unități administrativ-teritoriale.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul

respingerii excepției de nelegalitate.

În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

Legea nr. 213/1998, Legea nr. 554/2004, H.G. nr. 548/1999, art. 107 alin. (2)

și art. 108 din Constituția României.

II. În recursul declarat de Guvernul României a fost criticată soluția

instanței de fond ca fiind nelegală, fiind invocate prevederile art. 304 pct. 5

și 9 C. proc. civ.

Mai întâi, se critică sentința pentru că a fost dată cu încălcarea

formelor de procedură prevăzută sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)

C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Se

invocă faptul că deși s-a dispus citarea Guvernului României ca pârât, dar în

practica sentinței nu este menționat acest pârât, nici în dispozitiv nu se

consemnează soluționarea cauzei în contradictoriu cu Guvernul României și nici

nu i-a fost comunicată hotărârea.

Un al doilea

motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru

că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Se arată în

susținerea acestui motiv de recurs, că H.G. nr. 1016/2005 a fost adoptată

conform art. 108 din Constituția României și art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

În speță,

inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al Municipiului Timișoara a

fost atestat inițial prin H.G. nr. 977/2002, Anexa 2, dar pentru că, după

emiterea acestui act, un număr important de bunuri și-a schimbat regimul

juridic s-a ajuns la o completare a acestuia prin hotărârea atacată.

Referitor la poziția

2794 a H.G. nr. 1016/2005, terenul este aferent unei construcții și are

destinația de curte, dar instanța de fond, în mod eronat, a făcut referire la dispozițiile

art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 213/1998 pentru că prin hotărârea

atacată nu s-a aprobat trecerea terenului din domeniul privat în domeniul

public al municipiului Timișoara, ci s-a atestat domeniul public al

municipiului.

Chiar dacă

reclamanții invocă, în susținerea pretențiilor lor, dispozițiile Legii nr. 112/1995,

respectiv art. 26, la vânzarea apartamentelor, anexelor sau garajelor, dreptul

de proprietate asupra terenului aferent se dobândește cu respectarea art. 26 alin.

ultim din lege.

Cum dosarul de

fond, în care a fost invocată excepția de nelegalitate, are ca obiect „acțiune

în constatare” cu privire la imobilul în discuție, se consideră că reclamanții

nu au calitate procesuală pentru a solicita anularea hotărârii de Guvern în

condițiile în care, raportat la art. 1 din Legea nr. 554/2004, dreptul

subiectiv pretins trebuie să fie dobândit în condițiile legii, să fie actual și

să nu fie un drept contractual.

S-a solicitat

admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea

excepției de nelegalitate ca neîntemeiată.

Intimații au

formulat Întâmpinare și au solicitat respingerea recursurilor declarate, mai

ales că recursul Guvernului României se referă la imobilul înscris în CF nr. 5758 a municipiului Timișoara, iar prezenta cauză vizează imobilul situat în Timișoara, înscris în CF

nr. 1687 Timișoara care figurează la poziția 3381 din Anexa la H.G. nr. 1016/2005.

instanței de recurs.

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de

Casație și Justiție va respinge recursurile declarate pentru următoarele

considerente:

Referitor la

recursul declarat de Consiliul Local al Municipiului Timișoara se constată că au

fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., dar nu au fost

dezvoltate motive prin care să se indice modul în care instanța a interpretat greșit

actul juridic dedus judecății sau cum a fost schimbată natura ori înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia, astfel că va fi respins recursul

întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În privința motivului

de recurs ce vizează greșita aplicare sau încălcarea legii, motiv prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., pentru că este comun cu cel invocat de Guvernul

României vor fi analizate împreună.

Acest motiv de

recurs este neîntemeiat pentru că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea

legii.

Reclamanții, în

baza Legii nr. 112/1995, au dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare

încheiat în anul 1996 proprietatea asupra unei case de locuit situată în

Timișoara, str. Ion Creangă nr. 8, înscrisă în CF 1687.

Pentru că au

solicitat și terenul de 130 mp aferent acestei construcții dar Consiliul Local

al Municipiului Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara și Prefectul

Județului Timiș s-au opus au formulat o acțiune în constatare, acțiune în

cadrul căreia au invocat nelegalitatea hotărârii prin care terenul aferent

casei a fost trecut în domeniul public al Municipiului Timișoara.

Reclamanții

sunt proprietarii casei de locuit din anul 1996, iar terenul a fost inventariat

ca fiind în domeniul public în anul 2005.

De menționat

este faptul că, inițial, domeniul public al Municipiului Timișoara a fost

atestat încă din anul 2002, iar H.G. nr. 1016/2005 a fost dată tocmai pentru că

a fost necesară actualizarea inventarului domeniului public datorită

modificărilor intervenite, ori în cazul terenului în speță, față de anul 2002,

nu a fost nici o modificare.

Soluția

instanței de fond nu este dată cu aplicarea greșită a legii pentru a fi

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că

acesta va fi respins.

Așa cum a

reținut și instanța de fond, potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, domeniul public al

comunelor, orașelor, municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III

din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes local public.

La pct. III al

anexei la Legea nr. 213/1998, sunt indicate bunurile ce fac parte din domeniul

public al unităților administrativ teritoriale, dar legea prevede că pot face

parte și alte bunuri dacă acestea sunt de uz sau de interes public local.

Însă, în speță,

s-a considerat ca fiind de uz de interes public o suprafață de teren, cu

destinația de curte, aferentă unei case de locuit dar nici în cuprinsul hotărârii

atacate și nici în nota de fundamentare nu se face vreo referire la împrejurările

care au determinat această încadrare.

Chiar dacă în

recursul declarat de Consiliul Local Timișoara se invocă probele aflate la

dosar în dovedirea interesului public avut în vedere la atestarea suprafeței de

teren ca fiind proprietate publică, se constată că nu există asemenea probe la dosar.

În lipsa

acestora, trecerea terenului ca fiind domeniul public al Municipiului Timișoara

s-a făcut în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor art. 1, art. 3 alin. (1)

și (4) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

Deși, în

recursul Guvernului României se fac referiri la dispozițiile Legii nr. 112/1995,

soluția instanței de fond nu s-a bazat pe interpretarea acestor dispoziții și,

de aceea, nu vor fi analizate.

Legat de susținerea

potrivit căreia Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, s-ar fi pronunțat în sensul că dispozițiile H.G. nr. 1016/2005

ar fi legale, trebuie să precizăm că, chiar dacă a existat practică

contradictorie, la nivel Secției de contencios administrativ și fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, încă din luna martie 2009 s-a unificat

practica în sensul că dispozițiile H.G. nr. 1016/2005 sunt nelegale dacă s-a

atestat apartenența la domeniul public a terenurilor aferente construcțiilor

cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995.

Nu vor fi considerate

întemeiate nici susținerile potrivit cărora reclamanții nu au justificat

calitatea procesuală activă.

Reclamanții,

chiar dacă nu au invocat încălcarea unui drept subiectiv, dovedesc calitatea

procesuală activă pentru că Legea nr. 554/2004 ocrotește partea vătămată

într-un drept sau într-un interes legitim, ori interesul legitim este dovedit

tocmai de eventuala recunoaștere a dreptului de proprietate asupra terenului aferent

construcției.

Chiar

dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 fac referire la „orice

parte interesată”, iar prin emiterea actului atacat reclamanții au un interes

legitim ce a fost vătămat.

De altfel,

motivele de recurs ale Guvernului fac referire la un alt imobil decât cel care

face obiectul acțiunii de față.

Și motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., motiv invocat de Guvernul

României, va fi respins pentru că nu s-a făcut dovada încălcării dispozițiilor art.

105 alin. (2) C. proc. civ.

Faptul că în

practica și dispozitivul sentinței atacate nu este menționat pârâtul Guvernul

României nu duce la nulitatea hotărârii.

Drepturile

recurentului au fost respectate pentru că a fost citat pentru termenul la care

a fost soluționată cauza, iar lipsurile invocate pot fi remediate pe calea îndreptării

erorii materiale.

Și

necomunicarea sentinței către Guvernul României a fost acoperită pentru că s-a

procedat la comunicarea sentinței, iar acesta a putut declara și motiva

recursul, astfel că și prin necomunicare nu i-a fost produsă o vătămare care să

nu poată fi înlăturată decât prin anularea sentinței.

Apreciind că

soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ.,

vor fi respinse recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Consiliul Local al Municipiului Timișoara și de Guvernul României

împotriva sentinței civile nr. 18 din 19 ianuarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 iunie 2009.