ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5281/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Timișoara, reclamanta G.E. a chemat în judecată pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul acesteia de proprietate asupra terenului înscris în C.F. C., în suprafață de 1.079 m.p. și C.F. C., arabil în str. A., în suprafață de 1.079 m.p., să se dispună rectificarea înscrierii în C.F. C. în sensul radierii dreptului de proprietate al municipiului Timișoara și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestui teren.

Motivându-și acțiunea, reclamanta a arătat că este proprietara casei situate pe terenul în litigiu pe care au dobândit-o prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995. Terenul respectiv constituie curtea și grădina casei, pe care municipiul Timișoara l-a trecut în domeniul public al unității administrativ – teritoriale, în temeiul H.G. nr. 1016/2005. La termenul din 10 ianuarie 2008, reclamanta au invocat excepția de nelegalitate, dispunându-se suspendarea cauzei și sesizarea Curții de Apel Timișoara. Prin sentința civilă nr. 44 din 10 februarie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios, administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanta G.E. și a constatat nelegalitatea din anexa 2 la H.G.

nr. 1016/2005 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor județului Timiș. Pentru a pronunța o asemenea soluție, Curtea de Apel Timișoara, a reținut că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 213/1998, trecerea în domeniul public al municipiului Timișoara trebuia să fie justificată de un interes public, că există o diferență calitativă între bunurile care fac parte din domeniul privat și cele care fac parte din domeniul public al statului sau al unităților administrativ – teritoriale,cea de a doua categorie reprezentând sau încorporând valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public.

Totodată, instanța a constatat că nici din cuprinsul H.G. nr. 1016/2005 și nici din cuprinsul notei de fundamentare a acesteia, nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat calificarea trenului pe care este amplasată casa proprietate a reclamanților ca fiind de uz sau de interes public nici cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat că se impune trecerea terenului în domeniul public al municipiului Timișoara. Ca urmare, instanța de fond a apreciat că trecerea terenului în litigiu în domeniul public al municipiului Timișoara s-a făcut cu încălcarea disp. art. 1, art. 3 alin. (1) și (4) și ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Timișoara au declarat recurs în termen legal pârâții Guvernul României, Municipiul Timișoara reprezentat de primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii excepției de nelegalitate invocată de reclamanți.

Prin motivele de recurs, s-a învederat de către recurentul Guvernul României că actul administrativ atacate este legal, fiind adoptat în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare, și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și ale Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 50/2005. S-a precizat că, în cauză, poziția cuprinsă în H.G.

nr. 1016/2005 pe care intimata-reclamantă a contestat-o a făcut obiectul unei hotărâri a Consiliului Local al Municipiului Timișoara care, dacă ar fi încălcat unele drepturi legale, trebuia atacată în fața instanțelor de contencios administrativ, conform legii organice privind contenciosul administrativ, și că actul administrativ atacat nu are efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităților administrativ teritoriale ci doar de atestare a regimului juridic diferențiat de regimul juridic al proprietății private, ce aparține tot unității administrativ teritoriale. Actul administrativ atacat, s-a susținut, nu vatămă dreptul de proprietate al reclamanților întrucât acesta nu are natură constitutivă de drepturi de proprietate.

În fine, recurentul a apreciat că, în situația în care intimații ar face dovada dreptului lor de proprietate asupra bunului imobil respectiv, drept pretins și de către unitatea administrativ-teritorială , cenzurarea valabilității titlurilor este de competența instanțelor de drept comun. Recurenții Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara au arătat, prin motivele de recurs, instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile legale incidente în cauză și de starea de fapt dovedită cu actele existente la dosarul cauzei și a considerat în mod eronat că trecerea imobilului înscris în C.F. Timișoara, constând în casă, curte și grădină situate în Timișoara din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoara s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1, art. 3 alin. (1) și alin. (4) și ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

Reclamanții nu au făcut dovada existenței drepturilor sau intereselor sale private sau publice legitime, precum și a unei vătămări a acestora, prin adoptarea hotărârii ce formează obiectul litigiului, aceștia nefiind titularii dreptului de proprietate asupra terenului menționat la pozițiile atacate din H.G. Excepția prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, s-a precizat, este de strictă interpretare, astfel că instanțele judecătorești trebuie să se pronunțe în sensul admiterii acestei excepții doar în cazul în care prin actul administrativ atacat se aduce atingere unui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim. Or, prin H.G. nr. 1016/2005 nu s-a adus atingere unui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim, ci prin această hotărâre se are în vedere organizarea executării legilor, adică se detaliază legea, se stabilește întreg cadrul care privește aplicarea legii.

Actul administrativ atacat s-a considerat de recurenți că este temeinică și legală, fiind adoptată conform prevederilor art. 108 din Constituția României și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. S-a mai subliniat, de recurenții Municipiul Timișoara și de Consiliul Local al Municipiului Timișoare, că potrivit art. 8 din Legea nr. 213/1998 „trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, potrivit art. 7 lit. e), se face, după caz, prin hotărâre Guvernului a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București ori a consiliului local” și că hotărârea de trecere a bunurilor poate fi atacată, în condițiile legii, la instanța de contencios administrativ competentă în a cărei rază teritorială se află bunul.

Recursurile sunt nefondate. Potrivit prevederilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la punctul II din anexa și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate ca atare prin lege bunuri de uz sau de interes public național sau județean, iar potrivit art. 8 alin. (1) din aceeași lege, trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, potrivit art. 7 lit. e), se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București ori a consiliului local.

De asemenea, în condițiile art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 213/1998, dreptul de proprietate publică se dobândește prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică. În fine, potrivit art. 3 alin. (1) din același act normativ, domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele stabilite în anexa care face integrantă din lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege.

Rezultă, din dispozițiile legale citate, că trecerea unui bun din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoare, se poate face numai cât privește bunurile prevăzute în pct. III din anexa la Legea nr. 213/1998 sau alte bunuri de uz sau interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local și că fac parte din domeniul public local numai acele bunuri care reprezintă sau încorporează valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public. În cauză, este de necontestat că asupra imobilului înscris în C.F. C., arabil în str. A., în suprafață de 1.079 m.p. proprietară tabulară este reclamanta G.E. asupra construcțiilor, cu titlu de drept cumpărare conform Legii nr. 112/1995, și Municipiul Timișoara asupra terenului, ca domeniu public, conform Legii nr. 213/1998.

Intabularea dreptului de proprietate publică asupra terenului în discuție, în favoarea Municipiului Timișoara, s-a realizat în temeiul pct. 1461 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 1016/2005 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș. Anterior emiterii actului administrativ atacat de reclamanți pe calea excepției de nelegalitate, dreptul de proprietate asupra terenului aferent imobilelor înscrise în C.F.

Nici din cuprinsul hotărârii de guvern atacate și nici din conținutul notei de fundamentare a acestui act normativ nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat calificarea terenului situat în Timișoara, pe care se află situată casa proprietatea reclamantei ca fiind de uz sau de interes public și nici care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat de organul deliberativ al unității administrativ-teritoriale că se impune trecerea imobilului în cauză din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoara. Or, în mod evident, în absența probării împrejurării că trecerea bunului în domeniul public al Municipiului Timișoara s-a realizat pe temeiul unui interes public sau pentru cauză de utilitate publică, concluzia care se impune este aceea că au fost încălcate prevederile art. 1, art. 3 alin. (1) și (4) și ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Reclamanta justifică în proces calitatea de „parte interesată”, în sensul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, fiind vătămată prin emiterea H.G. de atestare a dreptului de proprietate publică a Municipiului Timișoara într-un interes legitim. Într-adevăr, reclamanta, în calitate de cumpărătoare a construcțiilor situate pe terenul în litigiu, în condițiile Legii nr. 112/1995, sunt îndreptățiți, potrivit art. 26 alin. (3) din actul normativ menționat și art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, astfel cum acestea au fost modificate și completate, să dobândească un drept de proprietate asupra terenului aferent construcției deținute.

În cauză nu se impunea sesizarea instanței de contencios administrativ și cu anularea hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara prin care s-a însușii inventarul domeniului public al acestei localități, fiind evident că în litigiile având ca obiect anularea unor poziții din anexele la hotărârile adoptate de Guvern pentru atestarea domeniului public al unităților administrativ-teritoriale actul vătămător este hotărârea de guvern iar nu hotărârile emise de autoritățile locale privind însușirea inventarului bunurilor din domeniul public, care sunt acte prealabile, cu caracter preparator și care nu produc efecte juridice proprii, fiind supuse aprobării prin actul de autoritate al Guvernului.

H.G. este actul care schimbă regimul juridic aplicabil bunurilor respective și care, astfel, poate aduce atingere dreptului de proprietate ori interesului legitim ala altor persoane, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În raport de cele mai sus arătate, din care rezultă legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond, urmează a se dispune, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de Guvernul României, Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 86 din 9 aprilie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios, administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara și de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 44 din 10 februarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios, administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2009.