ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5281/2009

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Timișoara,

reclamanta G.E. a chemat în judecată pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și

Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul acesteia

de proprietate asupra terenului înscris în C.F. C., în suprafață de 1.079 m.p. și

C.F. C., arabil în str. A., în suprafață de 1.079 m.p., să se dispună rectificarea

înscrierii în C.F. C. în sensul radierii dreptului de proprietate al municipiului

Timișoara și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestui teren.

Motivându-și acțiunea,

reclamanta a arătat că este proprietara casei situate pe terenul în litigiu pe care

au dobândit-o prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995. Terenul respectiv constituie

curtea și grădina casei, pe care municipiul Timișoara l-a trecut în domeniul public

al unității administrativ – teritoriale, în temeiul H.G. nr. 1016/2005.

La termenul din 10 ianuarie

2008, reclamanta au invocat excepția de nelegalitate, dispunându-se suspendarea

cauzei și sesizarea Curții de Apel Timișoara.

Prin sentința civilă

nr. 44 din 10 februarie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios, administrativ

și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanta G.E. și a constatat

nelegalitatea din anexa 2 la H.G. nr. 1016/2005 pentru modificarea și completarea

H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum

și al municipiilor, orașelor și comunelor județului Timiș.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, Curtea de Apel Timișoara, a reținut că, potrivit dispozițiilor Legii

nr. 213/1998, trecerea în domeniul public al municipiului Timișoara trebuia să fie

justificată de un interes public, că există o diferență calitativă între bunurile

care fac parte din domeniul privat și cele care fac parte din domeniul public al

statului sau al unităților administrativ – teritoriale,cea de a doua categorie reprezentând

sau încorporând valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin

intermediul unui serviciu public.

Totodată, instanța a constatat

că nici din cuprinsul H.G. nr. 1016/2005 și nici din cuprinsul notei de fundamentare

a acesteia, nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat calificarea trenului

pe care este amplasată casa proprietate a reclamanților ca fiind de uz sau de interes

public nici cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat că se impune

trecerea terenului în domeniul public al municipiului Timișoara.

Ca urmare, instanța de

fond a apreciat că trecerea terenului în litigiu în domeniul public al municipiului

Timișoara s-a făcut cu încălcarea disp. art. 1, art. 3 alin. (1) și (4) și ale

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de Apel Timișoara au declarat recurs în termen legal pârâții Guvernul

României, Municipiul Timișoara reprezentat de primar și Consiliul Local al Municipiului

Timișoara, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac și modificarea hotărârii

recurate în sensul respingerii excepției de nelegalitate invocată de reclamanți.

Prin motivele de recurs,

s-a învederat de către recurentul Guvernul României că actul administrativ atacate

este legal, fiind adoptat în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

și al art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul

juridic al acesteia, cu modificările ulterioare, și cu respectarea dispozițiilor

Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor

normative și ale Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru

elaborarea avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare,

aprobat prin H.G. nr. 50/2005. S-a precizat că, în cauză, poziția cuprinsă în

H.G. nr. 1016/2005 pe care intimata-reclamantă a contestat-o a făcut obiectul unei

hotărâri a Consiliului Local al Municipiului Timișoara care, dacă ar fi încălcat

unele drepturi legale, trebuia atacată în fața instanțelor de contencios administrativ,

conform legii organice privind contenciosul administrativ, și că actul administrativ

atacat nu are efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităților administrativ

teritoriale ci doar de atestare a regimului juridic diferențiat de regimul juridic

al proprietății private, ce aparține tot unității administrativ teritoriale. Actul

administrativ atacat, s-a susținut, nu vatămă dreptul de proprietate al reclamanților

întrucât acesta nu are natură constitutivă de drepturi de proprietate. În fine,

recurentul a apreciat că, în situația în care intimații ar face dovada dreptului

lor de proprietate asupra bunului imobil respectiv, drept pretins și de către unitatea

administrativ-teritorială , cenzurarea valabilității titlurilor este de competența

instanțelor de drept comun.

Recurenții Municipiul

Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara au arătat, prin

motivele de recurs, instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile legale incidente

în cauză și de starea de fapt dovedită cu actele existente la dosarul cauzei și

a considerat în mod eronat că trecerea imobilului înscris în C.F. Timișoara, constând

în casă, curte și grădină situate în Timișoara din domeniul privat în domeniul public

al Municipiului Timișoara s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1, art. 3

alin. (1) și alin. (4) și ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. Reclamanții

nu au făcut dovada existenței drepturilor sau intereselor sale private sau publice

legitime, precum și a unei vătămări a acestora, prin adoptarea hotărârii ce formează

obiectul litigiului, aceștia nefiind titularii dreptului de proprietate asupra terenului

menționat la pozițiile atacate din H.G.

Excepția prevăzută de

art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, s-a precizat, este

de strictă interpretare, astfel că instanțele judecătorești trebuie să se pronunțe

în sensul admiterii acestei excepții doar în cazul în care prin actul administrativ

atacat se aduce atingere unui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim.

Or, prin H.G. nr. 1016/2005 nu s-a adus atingere unui drept recunoscut de lege sau

unui interes legitim, ci prin această hotărâre se are în vedere organizarea executării

legilor, adică se detaliază legea, se stabilește întreg cadrul care privește aplicarea

legii. Actul administrativ atacat s-a considerat de recurenți că este temeinică

și legală, fiind adoptată conform prevederilor art. 108 din Constituția României

și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și

regimul juridic al acesteia.

S-a mai subliniat, de

recurenții Municipiul Timișoara și de Consiliul Local al Municipiului Timișoare,

că potrivit art. 8 din Legea nr. 213/1998 „trecerea bunurilor din domeniul privat

al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora,

potrivit art. 7 lit. e), se face, după caz, prin hotărâre Guvernului a consiliului

județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București ori a consiliului

local” și că hotărârea de trecere a bunurilor poate fi atacată, în condițiile legii,

la instanța de contencios administrativ competentă în a cărei rază teritorială se

află bunul.

Recursurile sunt nefondate.

Potrivit prevederilor

art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul

juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, domeniul public

al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute

la punctul II din anexa și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate

ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate ca atare prin

lege bunuri de uz sau de interes public național sau județean, iar potrivit

art. 8 alin. (1) din aceeași lege, trecerea bunurilor din domeniul privat al statului

sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, potrivit

art. 7 lit. e), se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean,

respectiv a Consiliului General al Municipiului București ori a consiliului local.

De asemenea, în condițiile art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 213/1998, dreptul

de proprietate publică se dobândește prin trecerea unor bunuri din domeniul privat

al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora,

pentru cauză de utilitate publică. În fine, potrivit art. 3 alin. (1) din același

act normativ, domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135

alin. (4) din Constituție, din cele stabilite în anexa care face integrantă din

lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de

uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale

prin modurile prevăzute de lege.

Rezultă, din dispozițiile

legale citate, că trecerea unui bun din domeniul privat în domeniul public al Municipiului

Timișoare, se poate face numai cât privește bunurile prevăzute în pct. III din anexa

la Legea nr. 213/1998 sau alte bunuri de uz sau interes public local, declarate

ca atare prin hotărâre a consiliului local și că fac parte din domeniul public local

numai acele bunuri care reprezintă sau încorporează valori destinate a fi folosite

în interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public.

În cauză, este de necontestat

că asupra imobilului înscris în C.F. C., arabil în str. A., în suprafață de 1.079

m.p. proprietară tabulară este reclamanta G.E. asupra construcțiilor, cu titlu de

drept cumpărare conform Legii nr. 112/1995, și Municipiul Timișoara asupra terenului,

ca domeniu public, conform Legii nr. 213/1998. Intabularea dreptului de proprietate

publică asupra terenului în discuție, în favoarea Municipiului Timișoara, s-a realizat

în temeiul pct. 1461 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 1016/2005 pentru modificarea și

completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș,

precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș. Anterior emiterii

actului administrativ atacat de reclamanți pe calea excepției de nelegalitate, dreptul

de proprietate asupra terenului aferent imobilelor înscrise în C.F.

Nici din cuprinsul hotărârii

de guvern atacate și nici din conținutul notei de fundamentare a acestui act normativ

nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat calificarea terenului situat

în Timișoara, pe care se află situată casa proprietatea reclamantei ca fiind de

uz sau de interes public și nici care este cauza de utilitate publică în temeiul

căreia s-a apreciat de organul deliberativ al unității administrativ-teritoriale

că se impune trecerea imobilului în cauză din domeniul privat în domeniul public

al Municipiului Timișoara.

Or, în mod evident, în

absența probării împrejurării că trecerea bunului în domeniul public al Municipiului

Timișoara s-a realizat pe temeiul unui interes public sau pentru cauză de utilitate

publică, concluzia care se impune este aceea că au fost încălcate prevederile

art. 1, art. 3 alin. (1) și (4) și ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Reclamanta justifică în proces

calitatea de „parte interesată”, în sensul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

fiind vătămată prin emiterea H.G. de atestare a dreptului de proprietate publică

a Municipiului Timișoara într-un interes legitim. Într-adevăr, reclamanta, în calitate

de cumpărătoare a construcțiilor situate pe terenul în litigiu, în condițiile Legii

nr. 112/1995, sunt îndreptățiți, potrivit art. 26 alin. (3) din actul normativ menționat

și art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, astfel cum

acestea au fost modificate și completate, să dobândească un drept de proprietate

asupra terenului aferent construcției deținute.

În cauză nu se impunea

sesizarea instanței de contencios administrativ și cu anularea hotărârii Consiliului

Local al Municipiului Timișoara prin care s-a însușii inventarul domeniului public

al acestei localități, fiind evident că în litigiile având ca obiect anularea unor

poziții din anexele la hotărârile adoptate de Guvern pentru atestarea domeniului

public al unităților administrativ-teritoriale actul vătămător este hotărârea de

guvern iar nu hotărârile emise de autoritățile locale privind însușirea inventarului

bunurilor din domeniul public, care sunt acte prealabile, cu caracter preparator

și care nu produc efecte juridice proprii, fiind supuse aprobării prin actul de

autoritate al Guvernului. H.G. este actul care schimbă regimul juridic aplicabil

bunurilor respective și care, astfel, poate aduce atingere dreptului de proprietate

ori interesului legitim ala altor persoane, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ.

În raport de cele mai

sus arătate, din care rezultă legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de

instanța de fond, urmează a se dispune, potrivit prevederilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de Guvernul

României, Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara

împotriva sentinței civile nr. 86 din 9 aprilie 2008 a Curții de Apel Timișoara,

secția de contencios, administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara

și de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 44 din 10 februarie 2009

a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios, administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 noiembrie 2009.