ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3545/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3545/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei. Obiectul excepției de nelegalitate și procedura derulată în fața primei

instanțe.

Prin încheierea din

data de 26 ianuarie 2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara, a fost învestită,

în primă instanță, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor H.G. nr. 1016/2005,

invocată de reclamanta B.D.O. în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Finanțelor Publice și Municipiul Timișoara prin Primar.

Prin aceeași

încheiere a fost sesizat și Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ

și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.C.L. al Municipiului

Timișoara din 28 iulie 2009.

In motivarea

excepției de nelegalitate, vizând primul act administrativ menționat reclamanta

a arătat că H.G. nr. 1016/2005, poziția 3068 nu este motivată, încălcându-se

astfel o condiție procedurală esențială pentru valabilitatea acestui act

administrativ de autoritate, cu caracter individual.

S-a mai arătat că,

jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene a impus autorităților

naționale obligația de a motiva actele administrative individuale cu scopul de

a arăta „în mod clar și neechivoc raționamentul instituției emitente".

Totodată, s-a susținut

că H.G. nr. 1016/2005 nu este conformă cu dispozițiile legale, pentru că nu

respectă condițiile legale obligatorii care trebuie îndeplinite pentru ca

terenul în discuție să fie inclus în domeniul public al municipiului Timișoara,

și anume existența interesului public sau a uzului public, prin hotărârea

atacată fiindu-i vătămat interesul legitim privat de a obține titlul de

proprietate asupra terenului aferent casei, proprietatea sa.

Pârâții Ministerul

Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Timiș, Municipiul Timișoara, prin Primar și

Guvernul României, prin întâmpinările formulate, au solicitat respingerea

excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1016/2005.

de Apel Timișoara

Curtea de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 227 din

26 aprilie 2010, a admis excepția de nelegalitate invocată, constatând

nelegalitatea din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1016/2005, pentru modificarea și

completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului

Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Nu rezultă care sunt

împrejurările care au determinat calificarea terenului pe care este amplasată

casa proprietatea reclamantei ca fiind de uz sau de interes public, nici din

cuprinsul H.G. nr. 1016/2005 și nici din cuprinsul notei de fundamentare a

acestui act normativ.

De asemenea, din

cuprinsul actelor menționate, nu rezultă care este cauza de utilitate publică

în temeiul căreia s-a apreciat că se impune trecerea terenului respectiv din

domeniul privat în domeniul public al municipiului Timișoara.

Instanța a reținut

că, potrivit art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 213/1998, dreptul de

proprietate publică se dobândește prin trecerea unor bunuri din domeniul privat

al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al

acestora, pentru cauză de utilitate publică.

În speță, bunul în

litigiu este un teren pe care este amplasată casa proprietatea reclamantei,

precum și grădina gospodăriei respective, iar interesul public care a

determinat trecerea acestuia în domeniul public nu a fost probat, nefăcându-se

referire la împrejurările care justifică măsura luată.

Instanța de fond a

considerat că trecerea imobilului înscris în C.F. Timișoara, precum și a

imobilului înscris în C.F.Timișoara, din domeniul privat în domeniul public al

Municipiului Timișoara nu a fost justificată de existența unei cauze de

utilitate publică sau de un interes public.

Astfel, în absența

cauzei de utilitate publică sau a interesului public, trecerea bunului în

litigiu din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoara s-a

făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1, 3 alin. (1) și (4), ale art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 213/1998.

declarate în cauză

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, au declarat recurs Consiliul Local al Municipiului Timișoara

și Municipiul Timișoara prin Primar, Ministerul Finanțelor Publice prin

reprezentanți legali și Guvernul României.

3.1. Recursul comun

promovat de Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului

Timișoara

Au fost invocate motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea

cărora recurenții au susținut, în esență, următoarele:

- soluția atacată

este netemeinică și nelegală întrucât au fost nesocotite dispozițiile legale

incidente în cauză și situația de fapt, atestată de actele depuse la dosar;

- reclamanta nu a

făcut dovada existenței drepturilor sau intereselor private sau publice

legitime și nici a vătămării acestora, prin adoptarea hotărârii ce formează

obiectul prezentului litigiu, mai ales că reclamanta nu este titulara dreptului

de proprietate asupra terenului menționat la poziția atacată din H.G. nr. 1016/2005,

ci doar posesoarea unui drept de folosință asupra acestuia;

- prin actul

administrativ atacat nu a fost vătămat niciun drept subiectiv al reclamantei și

nici vreun interes legitim deoarece aceasta nu a fost deposedată de proprietatea

asupra unui bun, ce aparține de altfel altui titular;

- H.G. nr. 1016/2005

este temeinică și legală, fiind adoptată conform prevederilor art. 108 din

Constituția României și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

3.2. Recursul

declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin reprezentanți legali

În opinia acestui

recurent, soluția și interpretarea instanței de fond în sensul admiterii

excepției de nelegalitate invocată de reclamanta-intimată este eronată întrucât

sintagma „teren aferent construcției”, în sensul art. 26 din Legea nr. 112/1995,

vizează suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice,

aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc

suprafața aferentă construcției, ce rămân în proprietatea statului.

Reclamanta a cumpărat

construcția, respectiv locuința pe care o deține, în temeiul art. 9 din Legea nr.

112/1995, în baza unui contract de vânzare cumpărare în care este stipulat numai

prețul construcției nu și al terenului solicitat, înscris prin H.G. nr. 1016/2005

în inventarul domeniul legal al Municipiului Timișoara, astfel că transmiterea

dreptului de proprietate nu se poate realiza cu titlu gratuit.

În fine, s-a mai

susținut că reclamanta nu a făcut dovada existenței drepturilor sau intereselor

sale private sau publice legitime, și nici a vreunei vătămări a acestora prin

adoptarea hotărârii de guvern în discuție, nefiind titulara dreptului de

proprietate asupra terenului menționat în H.G. nr. 1016/2005.

3.3. Recursul

declarat de Guvernul României

Acest recurent,

invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a

afirmat că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, în esență, în

considerarea următoarelor susțineri:

- H.G. nr. 1016/2005

a fost adoptată în conformitate cu prevederile art. 108 din Constituția

României, republicată și a art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, privind

proprietatea publică, fiind respectate toate dispozițiile legale ce

reglementează elaborarea unor astfel de acte administrative;

- inventarele

întocmite, avute în vedere, au fost însușite prin hotărâri de către Consiliile

locale;

- efectul juridic al

actului emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic

al proprietății publice;

- în fine, autoarea

excepției de nelegalitate nu a făcut dovada existenței drepturilor sau

intereselor sale private sau publice legitime și nici a unei vătămări prin

adoptarea hotărârii criticate, nefiind titulara dreptului de proprietate asupra

terenului menționat în Anexa nr. 2 a H.G. nr. 1016/2005, ci numai proprietara

casei situată pe terenul în discuție, potrivit contractului de

vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995.

soluția instanței de control judiciar

Recursurile nu sunt

fondate.

Înalta Curte,

examinând sentința atacată în raport de toate criticile formulate, față de

prevederile legale incidente și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ. apreciază că nu subzistă în cauză niciun motiv de nelegalitate

care să impună fie casarea fie modificarea hotărârii recurate, în considerarea

celor în continuare arătate. Dată fiind similitudinea criticilor formulate de recurenți,

Înalta Curte le va analiza grupat, răspunzând acestora prin argumente comune,

de sinteză.

Reclamanta intimată B.D.O.

a invocat nelegalitatea din Anexa 2 la H.G. nr. 1016/2005, pentru modificarea

și completarea H.G. nr. 977/2002, privind atestarea domeniului public al județului

Timiș precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș, prin

care s-a dispus trecerea din domeniul privat în domeniul public al municipiului

Timișoara a terenului aferent locuinței proprietatea reclamantei, dobândită în

temeiul Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare - cumpărare, din 16

ianuarie 1997.

Argumentul esențial

al instanței de fond în aprecierea și constatarea nelegalității din Anexa 2 la

H.G. nr. 1016/2005 l-a constituit împrejurarea că în cuprinsul acestui act administrativ,

incluzând nota de fundamentare, nu au fost indicate argumentele și motivațiile

de ordin juridic care au condus la calificarea terenului pe care este

amplasată, incontestabil, casa reclamantei, ca fiind de uz sau de interes

public, în sensul prevederilor cuprinse în Legea nr. 2137-1998 (art. 3 alin.

(1), art. 3 alin. (4) și art. 7 alin. (1).

Contrar susținerilor

recurenților, Înalta Curte apreciază, în acord cu cele reținute și de prima

instanță că reclamantei-intimate i-a fost produsă o vătămare, prin emiterea

actului administrativ atacat cu încălcarea dispozițiilor legale în materie.

În calitate de

proprietară a casei amplasate pe terenul trecut în domeniul public al

municipiului Timișoara, reclamanta justifică în cauză calitatea de „parte

interesată”, în sensul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

republicată, fiind vătămată într-un interes legitim prin emiterea H.G. nr. 1016/2005

(pct. 3068 din Anexa 2). Cumpărătoare a construcțiilor aflate pe terenul menționat

la respectiva poziție, reclamanta intimată este pe deplin îndreptățită, în

temeiul prevederilor Legii nr. 112/1995, la stabilirea și calificarea naturii

juridice a dreptului său asupra terenului aferent locuinței, înscrisă în C.F.

Timișoara cu nr. Cadastral, iar în condițiile în care s-a demonstrat, raportat

la prevederile Legii nr. 213/1998, că trecerea bunului respectiv în domeniul

public al Municipiului Timișoara nu s-a realizat pe temeiul unui interes public

sau pentru cauză de utilitate publică, în mod firesc se reține că și interesul legitim

al reclamantei - intimate este vătămat.

Astfel cum a statuat

deja Înalta Curte în jurisprudența sa în materie, printr-o decizie pronunțată

într-o cauză similară, privind Anexa 2 la H.G. nr. 1016/2005, prevederile art. 3

alin. (4) art. 7 lit. e) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, al căror

conținut a fost de altfel redat și în cuprinsul sentinței recurate, impun cu

necesitate menționarea, fie în cuprinsul hotărârii de guvern atacate fie a

notei de fundamentare a împrejurărilor care au determinat calificarea unui bun,

în speță a celui indicat la Anexa 2, ca fiind de uz sau de interes public, sau

a cauzei de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat de organul

deliberativ al unității administrativ teritoriale că se impune trecerea

imobilului din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoara.

Or, în mod evident,

în absența probării împrejurării că trecerea s-a realizat pe unul dintre

temeiurile arătate, concluzia ce se impune este aceea că au fost încălcate prevederile

art. 1, art. 3 alin. (1) și (4) și ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998,

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

În esență, aceste

texte de lege indică că trecerea unui bun din domeniul privat în cel public

local al comunelor, orașelor și municipiilor, se poate face numai cât privește

bunurile prevăzute la pct. III din anexa la Legea nr. 213/1998 sau alte bunuri de uz sau interes local, declarate ca atare prin hotărâre a Consiliului local

și că fac parte din domeniul public local numai acele bunuri care reprezintă

sau încorporează valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin

intermediul unui serviciu public.

În raport de toate

cele mai sus arătate, ce demonstrează legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate

de instanța de fond, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se vor respinge ca

nefondate toate recursurile declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara

prin Primar, de Ministerul Finanțelor Publice și de Guvernul României împotriva

sentinței civile nr. 227 din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 iulie 2010.