ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3545/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Obiectul excepției de nelegalitate și procedura derulată în fața primei instanțe. Prin încheierea din data de 26 ianuarie 2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara, a fost învestită, în primă instanță, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor H.G. nr. 1016/2005, invocată de reclamanta B.D.O. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul Timișoara prin Primar. Prin aceeași încheiere a fost sesizat și Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.C.L.

al Municipiului Timișoara din 28 iulie 2009. In motivarea excepției de nelegalitate, vizând primul act administrativ menționat reclamanta a arătat că H.G. nr. 1016/2005, poziția 3068 nu este motivată, încălcându-se astfel o condiție procedurală esențială pentru valabilitatea acestui act administrativ de autoritate, cu caracter individual. S-a mai arătat că, jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene a impus autorităților naționale obligația de a motiva actele administrative individuale cu scopul de a arăta „în mod clar și neechivoc raționamentul instituției emitente". Totodată, s-a susținut că H.G.

nr. 1016/2005 nu este conformă cu dispozițiile legale, pentru că nu respectă condițiile legale obligatorii care trebuie îndeplinite pentru ca terenul în discuție să fie inclus în domeniul public al municipiului Timișoara, și anume existența interesului public sau a uzului public, prin hotărârea atacată fiindu-i vătămat interesul legitim privat de a obține titlul de proprietate asupra terenului aferent casei, proprietatea sa. Pârâții Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Timiș, Municipiul Timișoara, prin Primar și Guvernul României, prin întâmpinările formulate, au solicitat respingerea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1016/2005. 2. Hotărârea Curții de Apel Timișoara Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 227 din 26 aprilie 2010, a admis excepția de nelegalitate invocată, constatând nelegalitatea din Anexa nr. 2 la H.G.

nr. 1016/2005, pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat calificarea terenului pe care este amplasată casa proprietatea reclamantei ca fiind de uz sau de interes public, nici din cuprinsul H.G. nr. 1016/2005 și nici din cuprinsul notei de fundamentare a acestui act normativ. De asemenea, din cuprinsul actelor menționate, nu rezultă care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat că se impune trecerea terenului respectiv din domeniul privat în domeniul public al municipiului Timișoara.

Instanța a reținut că, potrivit art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 213/1998, dreptul de proprietate publică se dobândește prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică. În speță, bunul în litigiu este un teren pe care este amplasată casa proprietatea reclamantei, precum și grădina gospodăriei respective, iar interesul public care a determinat trecerea acestuia în domeniul public nu a fost probat, nefăcându-se referire la împrejurările care justifică măsura luată. Instanța de fond a considerat că trecerea imobilului înscris în C.F. Timișoara, precum și a imobilului înscris în C.F.Timișoara, din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoara nu a fost justificată de existența unei cauze de utilitate publică sau de un interes public.

Astfel, în absența cauzei de utilitate publică sau a interesului public, trecerea bunului în litigiu din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoara s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1, 3 alin. (1) și (4), ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. 3. Recursurile declarate în cauză Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara prin Primar, Ministerul Finanțelor Publice prin reprezentanți legali și Guvernul României. 3.1. Recursul comun promovat de Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara Au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea cărora recurenții au susținut, în esență, următoarele: - soluția atacată este netemeinică și nelegală întrucât au fost nesocotite dispozițiile legale incidente în cauză și situația de fapt, atestată de actele depuse la dosar; - reclamanta nu a făcut dovada existenței drepturilor sau intereselor private sau publice legitime și nici a vătămării acestora, prin adoptarea hotărârii ce formează obiectul prezentului litigiu, mai ales că reclamanta nu este titulara dreptului de proprietate asupra terenului menționat la poziția atacată din H.G. nr. 1016/2005, ci doar posesoarea unui drept de folosință asupra acestuia; - prin actul administrativ atacat nu a fost vătămat niciun drept subiectiv al reclamantei și nici vreun interes legitim deoarece aceasta nu a fost deposedată de proprietatea asupra unui bun, ce aparține de altfel altui titular; - H.G.

nr. 1016/2005 este temeinică și legală, fiind adoptată conform prevederilor art. 108 din Constituția României și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. 3.2. Recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin reprezentanți legali În opinia acestui recurent, soluția și interpretarea instanței de fond în sensul admiterii excepției de nelegalitate invocată de reclamanta-intimată este eronată întrucât sintagma „teren aferent construcției”, în sensul art. 26 din Legea nr. 112/1995, vizează suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcției, ce rămân în proprietatea statului.

Reclamanta a cumpărat construcția, respectiv locuința pe care o deține, în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995, în baza unui contract de vânzare cumpărare în care este stipulat numai prețul construcției nu și al terenului solicitat, înscris prin H.G. nr. 1016/2005 în inventarul domeniul legal al Municipiului Timișoara, astfel că transmiterea dreptului de proprietate nu se poate realiza cu titlu gratuit. În fine, s-a mai susținut că reclamanta nu a făcut dovada existenței drepturilor sau intereselor sale private sau publice legitime, și nici a vreunei vătămări a acestora prin adoptarea hotărârii de guvern în discuție, nefiind titulara dreptului de proprietate asupra terenului menționat în H.G.

nr. 1016/2005. 3.3. Recursul declarat de Guvernul României Acest recurent, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a afirmat că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, în esență, în considerarea următoarelor susțineri: - H.G.

nr. 1016/2005 a fost adoptată în conformitate cu prevederile art. 108 din Constituția României, republicată și a art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică, fiind respectate toate dispozițiile legale ce reglementează elaborarea unor astfel de acte administrative; - inventarele întocmite, avute în vedere, au fost însușite prin hotărâri de către Consiliile locale; - efectul juridic al actului emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic al proprietății publice; - în fine, autoarea excepției de nelegalitate nu a făcut dovada existenței drepturilor sau intereselor sale private sau publice legitime și nici a unei vătămări prin adoptarea hotărârii criticate, nefiind titulara dreptului de proprietate asupra terenului menționat în Anexa nr. 2 a H.G.

nr. 1016/2005, ci numai proprietara casei situată pe terenul în discuție, potrivit contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995. 4. Considerentele și soluția instanței de control judiciar Recursurile nu sunt fondate. Înalta Curte, examinând sentința atacată în raport de toate criticile formulate, față de prevederile legale incidente și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ. apreciază că nu subzistă în cauză niciun motiv de nelegalitate care să impună fie casarea fie modificarea hotărârii recurate, în considerarea celor în continuare arătate. Dată fiind similitudinea criticilor formulate de recurenți, Înalta Curte le va analiza grupat, răspunzând acestora prin argumente comune, de sinteză.

Reclamanta intimată B.D.O. a invocat nelegalitatea din Anexa 2 la H.G. nr. 1016/2005, pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002, privind atestarea domeniului public al județului Timiș precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș, prin care s-a dispus trecerea din domeniul privat în domeniul public al municipiului Timișoara a terenului aferent locuinței proprietatea reclamantei, dobândită în temeiul Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare - cumpărare, din 16 ianuarie 1997. Argumentul esențial al instanței de fond în aprecierea și constatarea nelegalității din Anexa 2 la H.G.

nr. 1016/2005 l-a constituit împrejurarea că în cuprinsul acestui act administrativ, incluzând nota de fundamentare, nu au fost indicate argumentele și motivațiile de ordin juridic care au condus la calificarea terenului pe care este amplasată, incontestabil, casa reclamantei, ca fiind de uz sau de interes public, în sensul prevederilor cuprinse în Legea nr. 2137-1998 (art. 3 alin. (1), art. 3 alin. (4) și art. 7 alin. (1). Contrar susținerilor recurenților, Înalta Curte apreciază, în acord cu cele reținute și de prima instanță că reclamantei-intimate i-a fost produsă o vătămare, prin emiterea actului administrativ atacat cu încălcarea dispozițiilor legale în materie.

În calitate de proprietară a casei amplasate pe terenul trecut în domeniul public al municipiului Timișoara, reclamanta justifică în cauză calitatea de „parte interesată”, în sensul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, fiind vătămată într-un interes legitim prin emiterea H.G. nr. 1016/2005 (pct. 3068 din Anexa 2). Cumpărătoare a construcțiilor aflate pe terenul menționat la respectiva poziție, reclamanta intimată este pe deplin îndreptățită, în temeiul prevederilor Legii nr. 112/1995, la stabilirea și calificarea naturii juridice a dreptului său asupra terenului aferent locuinței, înscrisă în C.F.

Timișoara cu nr. Cadastral, iar în condițiile în care s-a demonstrat, raportat la prevederile Legii nr. 213/1998, că trecerea bunului respectiv în domeniul public al Municipiului Timișoara nu s-a realizat pe temeiul unui interes public sau pentru cauză de utilitate publică, în mod firesc se reține că și interesul legitim al reclamantei - intimate este vătămat. Astfel cum a statuat deja Înalta Curte în jurisprudența sa în materie, printr-o decizie pronunțată într-o cauză similară, privind Anexa 2 la H.G.

nr. 1016/2005, prevederile art. 3 alin. (4) art. 7 lit. e) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, al căror conținut a fost de altfel redat și în cuprinsul sentinței recurate, impun cu necesitate menționarea, fie în cuprinsul hotărârii de guvern atacate fie a notei de fundamentare a împrejurărilor care au determinat calificarea unui bun, în speță a celui indicat la Anexa 2, ca fiind de uz sau de interes public, sau a cauzei de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat de organul deliberativ al unității administrativ teritoriale că se impune trecerea imobilului din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoara. Or, în mod evident, în absența probării împrejurării că trecerea s-a realizat pe unul dintre temeiurile arătate, concluzia ce se impune este aceea că au fost încălcate prevederile art. 1, art. 3 alin. (1) și (4) și ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

În esență, aceste texte de lege indică că trecerea unui bun din domeniul privat în cel public local al comunelor, orașelor și municipiilor, se poate face numai cât privește bunurile prevăzute la pct. III din anexa la Legea nr. 213/1998 sau alte bunuri de uz sau interes local, declarate ca atare prin hotărâre a Consiliului local și că fac parte din domeniul public local numai acele bunuri care reprezintă sau încorporează valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public. În raport de toate cele mai sus arătate, ce demonstrează legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se vor respinge ca nefondate toate recursurile declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara prin Primar, de Ministerul Finanțelor Publice și de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 227 din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iulie 2010.