ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4061/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă introdusă la Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. 1111/325/2008, reclamanții T.E. și T.G. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și pe Guvernul României, solicitând să se constate că odată cu imobilul, construcție, aceștia au dobândit, prin cumpărare și dreptul de proprietate asupra terenului aferent casei de locuit, situat în Timișoara, înscris în C.F. 187 Freidorf, cu nr. top. 209-210/c, în suprafață de 593 mp; să se dispună rectificarea C.F. nr. 187 Freidorf în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și intabularea dreptului reclamanților, cu titlu de cumpărare.

î n susținerea acțiunii, reclamanții au invocat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1016/2005, poziția 2578, privind trecerea în domeniul public al Municipiului Timișoara a imobilului situat în Timișoara, înscris în C.F. nr. 1493 Freidorf, nr. top. 38414/11 și 414/10/a, poziția 2578 din Anexele 1-23, ceea ce face obiectul prezentului dosar. î n motivarea excepției, reclamanții au arătat că prin H.G. nr. 1016/2005, poziția 2578 din Anexele 1-23, s-a dispus trecerea în domeniul public al Municipiului Timișoara a parcelelor de teren cu nr. top. 38414/11 și 414/10/a, înscrise în C.F. nr. 1493 Freidorf, parcele de teren care reprezintă terenul aferent construcțiilor situate în Timișoara. Având în vedere că, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995 și art. 37 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, au dobândit la data cumpărării casei și terenul aferent acesteia, compus din curte și grădină, așa cum este evidențiat în cartea funciară, sub nr. top.

38414/11 și 414/10/a, reclamanții au apreciat că au dobândit „ex lege" dreptul de proprietate asupra terenului aferent, deși reprezentanții Municipiului Timișoara nu le recunosc acest drept. î n extrasul C.F. nr. 1493 Freidorf, parcelele de teren apar cu nr. top. 38414/11 și 414/10/a, iar în H.G. nr. 1016/2005 sunt trecute cu nr. top. 414/11 și 414/10/a, însă cu aceeași suprafață, 719 mp și respectiv 126 mp. Prin sentința civilă nr. 209 din 16 septembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția formulată de reclamanții T.E. și T.G. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Economiei și Finanțelor, Municipiul Timișoara și Consiliul Local Timișoara.

A constatat nelegalitatea H.G. nr. 1016/2005, poziția 2578 privind trecerea în domeniul public al Municipiului Timișoara a imobilului situat în Timișoara, înscris în C.F. nr. 1493 Freidorf nr.top 38414/11 și 414/10/a din Anexele 1-23 ale Hotărârii de Guvern. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că potrivit probelor din dosarul nr. 1111/325/2008 al Judecătoriei Timișoara, reclamanții au dobândit prin cumpărare, în condițiile Legii nr. 112/1995, dreptul de proprietate asupra casei situate în Timișoara, înscrisă în C.F. nr. 187 Freidorf, cu nr. top. 209-210/c, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 12774 din 10.IV. 1997 încheiat cu RA U. Timișoara. Dreptul de proprietate al reclamanților asupra construcției, cumpărate în condițiile Legii nr. 112/1995 este evidențiat de înscrierea de la poziția 2 din extrasul de C.F.

nr. 187 Freidorf, B, partea a II- a, înscrieri privitoare la proprietate. Aceeași carte funciară evidențiază faptul că terenul aferent casei, în suprafață de 593 mp, este proprietatea Statului Român. S-a mai reținut faptul că prin dispozițiile Legii nr. 112/1995, anterior citate, terenurile aferente locuințelor dobândite sub imperiul acestei legi, au devenit proprietatea cumpărătorilor acestora iar includerea prin Anexele 1-23 ale H.G. nr. 1016/2005, poziția 2578, a terenului înscris în C.F. nr. 1493 Freidorf, cu nr. top. 38414/11 și 414/10/a, în domeniul public al Municipiului Timișoara, încalcă dispozițiile art. 26 alineat ultim din l egea nr. 112/1995 raportat la art. 33 din H.G. nr. 11/1997 care modifică Normele de aplicare ale Legii nr. 112/1995, aprobate prin H.G.

nr. 20/1996. Împotriva sentinței civile sus-menționate au declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor, Municipiul Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, precum și Guvernul României. Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Timiș, invocând dispozițiile art. 309 pct. 9 C. proc. civ., susține că sentința recurată este nelegală, aducându-i în principal următoarele critici: - greșit a fost soluționată excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei întrucât emitentul actului atacat de reclamanți, respectiv Hotărârea nr. 1016/2005, este Guvernul României, iar M.F.P. în reprezentarea Statului Român, nu este titular de drepturi și obligații în contextul juridic dedus judecății.

De asemenea excepția este neîntemeiată avându-se în vedere și faptul că nu s-a făcut nici o dovadă că imobilul ce face obiectul litigiului ar fi fost în proprietatea Statului Român prin M.F.P., ci,dimpotrivă, acesta se află în intravilanul localității și în administrarea Consiliului Local Timișoara. - excepția lipsei de interes a reclamanților nu a fost soluționată în mod corect întrucât aceștia nu au dobândit niciodată dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu. Din contactul de vânzare-cumpărare nr. 12774 din 10 aprilie 1997 rezultă că reclamanții T.E. și T.G.M. au dobândit doar dreptul de proprietate asupra construcției situată în Timișoara, înscrisă în C.F. 1493 Freidorf și nu asupra terenului care este proprietate publică.

- excepția de nelegalitate a H. G. nr. 1016/2005, poziția 2578 din Anexele 1-23, este netemeinică, nelegală și trebuia respinsă deoarece prin adoptarea acesteia nu s-a încălcat nici un text de lege din cele invocate de reclamanți. Dacă s-ar admite că transferul dreptului de proprietate se realizează în mod gratuit, Statul Român ar fi pus în situația inadmisibilă de altfel, de a plăti de două ori pentru acest bun: fostului proprietar, în baza Legii nr. 10/2001 și art. l din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O., și chiriașului, proprietar al locuinței cumpărate în baza Legii nr. 112/1995, care în mod nejustificat ar dobândi un drept gratuit. Recurenții Municipiul Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, întemeindu-și recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., critică sentința menționată ca fiind nelegală și netemeinică pentru faptul că reclamanții nu au făcut dovada unui drept sau interes vătămat, nu sunt decât posesorii unui drept de folosință asupra terenului din litigiu, iar hotărârea consiliului local prin care s-a propus trecerea terenului în domeniul public nu a fost contestată. Guvernul României, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. aduce următoarele critici sentinței recurate: - i-a fost încălcat dreptul la apărare prin faptul că nu i-a fost comunicată cererea reclamantului și înscrisurile depuse ; - hotărârea Consiliului Local Timișoara nr. 166/2003, cu modificările și completările ulterioare cu referire la apartenența acestui bun imobil la domeniul public, nu a fost contestată ; - s-a făcut o interpretare greșită a legii, respectiv a art. 26 din Legea nr. 112/1995 și a art. 33 din H.G.

nr. 11/1997 deoarece reclamanții prin contactul de vânzare-cumpărare au dobândit doar dreptul de proprietate asupra imobilului-construcție, nu și asupra terenului care este proprietate publică, iar din dispozițiile art. 37 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 20/1996, republicată, nu reiese că dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției s-ar realiza ope legis ; - actul atacat nu a adus nici o vătămare a drepturilor reclamanților și nici nu a încălcat vreo dispoziție legală la momentul emiterii acestuia. Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, susținând în principal că potrivit Legii nr. 112/1995 terenurile aferente locuințelor dobândite sub imperiul acestei legi au devenit proprietatea cumpărătorilor acestora, iar prin includerea în domeniul public se încalcă prevederile art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995 raportat la art. 33 din H.G.

nr. 11/1997 de modificare a H.G. nr. 20/1996. S-a invocat de către intimați tardivitatea recursului declarat de către Guvernul României. Această excepție a fost respinsă pentru că, potrivit dovezii de comunicare ce se află la dosarul de fond acestui recurent i-a fost comunicată hotărârea recurată la 26 septembrie 2008, iar recursul a fost formulat și expediat la 2 octombrie 2008, astfel că a fost respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Înalta Curte, analizând recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, în raport de criticile privind greșita soluționare a excepțiilor invocate, apreciază că acestea nu sunt fondate.

În mod corect instanța de fond a apreciat că excepția de nelegalitate se judecă în contradictoriu cu toate părțile din litigiul în care s-a invocat excepția, date fiind dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 262/2006, care în mod expres reglementează cadrul procesual referitor la judecarea acestei excepții. Soluția de respingere a excepției privind lipsa calității procesuale pasive este justificată și de faptul că Ministerul Finanțelor Publice, chiar dacă nu este emitentul actului, este parte în cauza unde a fost invocată această excepție.

Ori, cunoscându-se faptul că soluția dată excepției are efecte între părțile litigiului, în cazul contrar soluției adoptate de instanța fondului, s-ar ajunge la situația inopozabilității soluției față de celelalte părți din litigiu, cu excepția emitentului, fapt ce ar lipsi de eficiență dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, referitoare la scopul acestei excepții, ce a fost concepută ca un important instrument juridic de apărare a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor vătămate. Deci, cum Ministerul Finanțelor Publice este parte în dosarul Judecătoriei Timișoara, în cadrul căruia a fost invocată excepția de nelegalitate , în mod corect litigiul ce a avut ca obiect această excepție s-a judecat în contradictoriu și cu acest recurent.

Excepția privind lipsa de interes a reclamanților a fost de asemenea corect soluționată deoarece aceștia justifică interes legitim în prezenta cauză prin faptul că soluționarea excepției influențează soluția ce va fi adoptată pe fondul cauzei unde aceasta a fost invocată, privind constatarea dreptului de proprietate al reclamanților și despre care aceștia susțin că a fost dobândit ope legis, ca urmare a faptului că au cumpărat construcția prin actul de vânzare- cumpărare nr. 12774/1997 invocat. Având în vedere definiția noțiunii de „interes legitim privat” prevăzută în art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004 cât și cele menționate anterior, Înalta Curte apreciază ca nefondate criticile recurenților privind greșita soluționare a excepțiilor invocate referitoare la aceste aspecte.

Nu poate fi reținută susținerea recurentului Guvernul României, în sensul că a fost lipsit de apărare, pentru faptul că acesta a fost citat cu respectarea dispozițiilor procedurale prevăzute de art. 89 și urm. C. proc. civ., fiindu-i de asemenea admisă și cererea de amânare pentru acest motiv. Pornind de la faptul că obiectul excepției de nelegalitate îl constituie H.G. nr. 1016/2005, poziția 2578, se constată faptul că sunt întemeiate criticile recurenților referitoare la nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate în raport de soluția pronunțată pe fond, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Intimații-reclamanți au cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 12774 din 10 aprilie 1997, în baza Legii nr. 112/1995, o locuință cu 4 camere și alte dependințe în Timișoara, fără ca în obiectul contractului să fie menționată vreo suprafață de teren.

Ulterior, în cauza cu nr. 1111/325/2008, ce se află pe rolul Judecătoriei Timișoara, reclamanții au solicitat a se constata că odată cu imobilul construcție, au dobândit și dreptul de proprietate asupra terenului aferent casei, în suprafață de 593 mp, precum și radierea acestui drept înscris pe numele Statului Român în C.F. nr. 187 Freidorf și întabularea acestui drept în favoarea acestora. În cadrul acestui litigiu a fost invocată excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1016/2005, poziția 2578 care cuprinde terenul în litigiu. Hotărârea pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., invocate de recurenți. Este incorectă interpretarea primei instanțe potrivit căreia, „conform Legii nr. 112/1995, cei care au cumpărat construcțiile în condițiile acestei legi, devin și proprietarii terenurilor aferente acestora, prin efectul legii. Pe cale de consecință includerea în Anexele 1-23 ale H.G. nr. 1016/2005, poziția 2578, a terenului solicitat de reclamanți încalcă dispozițiile art.26 alineat ultim din Legea nr. 112/1995 raportat la art. 33 din H.G. nr. 11/1997 care modifică Normele de aplicare ale l egii nr. 112/1995, aprobate prin H.G. nr. 20/1996”.

Această interpretare a dispozițiilor legale menționate este greșită pentru că, prin teren aferent construcțiilor se înțelege doar terenul pe care acestea sunt amplasate, acesta fiind de fapt și sensul noțiunii în discuție avută în vedere de art. 26 din Legea nr. 112/1995, care în alineatul ultim prevede că „suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului”. De asemenea, în art. 33 din H.G. nr. 20/1996 privind Normele metodologice de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 112/1995, se stipulează că „în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor, și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului situat sub aceste construcții în condițiile prevăzute de Legea nr. 18/1991”.

Ulterior, acest articol a fost modificat prin art. I din H.G. nr. 11/1997, astfel că art. 33 are următorul cuprins: ”În situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când e cazul a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. ultim din lege”. Prin urmare, apreciem că s-a făcut o interpretare greșită a legii atunci când s-a statuat că H.G. nr. 1016/2005, a cărei nelegalitate se solicită, pentru poziția 2578, încalcă aceste dispoziții legale, pentru că, așa cum se observă, legiuitorul în nici unul din textele invocate nu face referire la o transmitere prin efectul legii a dreptului de proprietate asupra terenului ce este excedentar construcției, ci dimpotrivă, prin art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995, conservă acest drept, iar prin art. 33 se garantează și se întărește practic existența acestui drept de proprietate al statului.

Mai mult, reclamanții ca și chiriași, au cumpărat construcțiile, respectiv locuința potrivit Legii nr. 112/1995, art. 9, în baza unui contract de vânzare-cumpărare în care este stipulat doar prețul construcții nu și al terenului solicitat, în suprafață de 593 mp ce face parte din terenul înscris la poziția nr. 2578 din H.G. nr. 1016/2005, fiind inclus în inventarul domeniului public al municipiului Timișoara, aprobat prin HCL nr. 145/2004. Dat fiind acest fapt, nu se poate admite că transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului se realizează în mod gratuit, ope legis, întrucât dispozițiile art. 26 din Legea nr. 112/1995 nu conduc la această concluzie, așa cum s-a reținut anterior.

Aceasta cu atât mai mult cu cât Statul Român, ar fi pus în situația inadmisibilă de a plăti de două ori, odată, despăgubind pe fostul proprietar al terenului, iar ulterior prin impunerea de a ceda dreptul de proprietate asupra terenului unei persoane care nu a plătit și nici nu este îndreptățită la a avea acest teren. În altă ordine de idei, nici HCL nr. 145/2004 a municipiului Timișoara prin care a fost aprobat inventarul domeniului public în care se regăsește și terenul în litigiu, nu a fost contestată. În concluzie, nu subzistă motivele de fapt și de drept invocate de reclamanți ca temei al excepției de nelegalitate. Având în vedere cele reținute anterior, cât și prevederile art. 312 și art. 316, coroborate cu art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., precum și cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, urmează să fie admise recursurile formulate de recurenți, casată sentința atacată și pe cale de consecință se va dispune respingerea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1016/2005, poziția nr. 2578, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de D.G.F.P. Timiș, de Municipiul Timișoara și de Consiliul Local al municipiului Timișoara precum și de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 209 din 16 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și respinge excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1016/2005, poziția 2578, ca neîntemeiată. Respinge excepția tardivității declarării recursului de către Guvernul României, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2008.