ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2976/2007

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 14 august 2006 pe rolul Judecătoriei Timișoara, reclamanta SC C.C. SRL a chemat în judecată pe H.P., H.V., C.L. Timișoara, SC C.C. SA și SC C. SA, solicitând Instanței să constate că societatea a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului înscris în C.F. Timișoara, aferent construcției înscrisă în C.F. Timișoara și, pe cale de consecință, să dispună rectificarea înscrierilor din cartea funciară în baza unei expertize topo care să facă parte integrantă din hotărârea judecătorească ce va fi pronunțată. La data de 23 noiembrie 2006, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a H.G.

nr. 1016/2005 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș. Excepția de nelegalitate a fost invocată numai cu privire la prevederile referitoare la imobilul situat în Timișoara, înscris în C.F., susținându-se că trecerea acestuia în domeniul public s-a făcut cu nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Prin încheierea din 4 decembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 4345/325/2006, Judecătoria Timișoara a sesizat Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor H.G.

nr. 1016/2005 invocată de reclamanta SC C.C. SRL. Prin sentința civilă nr. 22 din 6 februarie 2007, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate, reținând, în esență, aspectele ce vor fi arătate în continuare. Pe fondul litigiului, reclamanta invocă faptul că a dobândit imobilul respectiv în baza contractului de vânzare - cumpărare încheiat cu pârâții H.P. și H.V., prin care s-a convenit și cu privire la înstrăinarea terenului aferent. Pârâții H.P. și H.V. dobândiseră imobilul construcție înscris în C.F. prin vânzare - cumpărare de la SC C. SA, care s-a divizat în SC C.C. SA Timișoara și SC C. SA Sânnicolau Mare. La momentul respectiv pârâților peroane fizice li s-a acordat și dreptul de administrare asupra terenului aferent construcției.

Prin acțiune, reclamanta a susținut faptul că intenția vânzătorului - SC C. SA Timișoara a fost de a înstrăina și terenul aferent construcției și, în acest sens, pârâtul H. urma să depună diligențele necesare pentru intabularea dreptului de proprietate, deși în contractul de vânzare - cumpărare nu s-a menționat acest aspect. SC C. SA Timișoara a dobândit vocația de a i se elibera certificatul de atestare a dreptului de proprietate, în condițiile H.G. nr. 834/1991 și, în acest sens, a întocmit documentația prevăzută de lege. Conform C.F. Timișoara, terenul s-a dezmembrat în două terenuri și anume: 1) suprafața de 4.992 m.p. - proprietar Statul Român; 2) suprafața de 340 mp pentru căminul de nefamiliști, având același proprietar, care s-a dezlipit și a fost înscris în C.F.

Potrivit cărții funciare, Statutul Român, prin fabrica de ciorapi, a avut un drept de administrare operativă asupra întregului imobil. Curtea de Apel a reținut că, prin contractul de vânzare - cumpărare din 15 decembrie 1999, SC C. SA Timișoara a vândut numiților H. imobilul compus din teren cu bloc de locuințe, în suprafață de 340 mp, dobândit conform H.G. nr. 834/1991, iar, ulterior, același imobil a fost cumpărat de SC C.C. SRL de la pârâții H., în baza contractului de vânzare - cumpărare încheiat la data de 26 martie 2001. În concluzie, Curtea de Apel a reținut că reclamanta SC C.C. SRL nu a dobândit imobilul înscris în C.F., care face obiectul H.G. nr. 1016/2005 cu privire la care a fost invocată excepția de nelegalitate, ci imobilul înscris în C.F.

cu alt nr. top. Astfel, Instanța de Fond a respins excepția de nelegalitate, motivat de faptul că de actul administrativ contestat în procedura prevăzută de art. 4 din legea nr. 554/2004 nu depinde soluționarea litigiului pe fond, întrucât nu există identitate între imobilul vizat de H.G. nr. 1016/2005 și imobilul ce face obiectul acțiunii civile formulate de SC C.C. SRL. Împotriva sentinței civile nr. 22 din 6 februarie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC C.C. SRL, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ., întrucât s-a interpretat greșit textul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 8 pct. 3 din Legea nr. 213/1998.

Astfel, susține recurenta, Instanța de Fond reține în mod greșit faptul că excepția de nelegalitate nu poate fi primită atât timp cât contractul de vânzare - cumpărare încheiat de aceasta cu pârâții H.P. și H.V., prin care se justifică acțiunea civilă din Dosarul nr. 4345/325/2006 al Judecătoriei Timișoara, nu privește imobilul care face obiectul H.G. nr. 1016/2005. În această situație, practic, Instanța de Fond, deși a respins lipsa calității procesuale active invocată de C.L. Timișoara, reține, în mod cu totul neîntemeiat, că actul administrativ contestat nu are legătură cu soluția din litigiul de fond, în care s-a solicitat inclusiv rectificarea C.F. Timișoara. Mai mult, Instanța a respins nejustificat cererea de probațiune prin care s-a solicitat ca pârâtul C.L.

Timișoara să facă dovada trecerii imobilului în domeniul privat al statului cu respectarea prevederilor art. 8 pct. 3 din Legea nr. 213/1998. În acest sens s-a solicitat a se avea în vedere faptul că, în speța dedusă judecății, pârâta SC C. SA, antecesoarea pârâtelor SC C.C. SA și SC C. SA, avea în proprietate respectivul teren conform certificatului de atestare din 1996 emis în temeiul H.G. nr. 834/1991. De asemenea, Statul Român deținea un procent de 23,90% din structura acționariatului, condiție prevăzută de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 213/1998. Or, în condițiile în care nu s-a achitat SC C. SA contravaloarea vânzării terenului și nici nu a existat o hotărâre A.G.A. care să aprobe trecerea în domeniul public, este evident că H.G.

nr. 1016/2005 a fost emisă cu încălcarea acestui text de lege. Întrucât în dosarul de fond s-a solicitat rectificarea C.F. Timișoara în ceea ce privește terenul aferent construcției reclamantei conform unei expertize topografice admisă deja în cauză, s-a concluzionat că soluția în respectivul dosar depinde de actul administrativ atacat, impunându-se modificarea acțiunii în sensul admiterii excepției de nelegalitate. Prin precizările depuse ulterior la dosar, s-a invocat motivul de ordine publică, în opina recurentei, constând în aceea că Instanța de Fond nu a soluționat cauza cu care a fost învestită, pronunțându-se asupra unei cereri care nu era de competența sa și în privința căreia se pronunțase deja Instanța competentă, cu consecința încălcării principiului constituțional al specializării jurisdicțiilor (civilă și administrativă), reținut și prin Decizia nr. 608/2006 a Curții Constituționale.

În opinia recurentei, prima Instanță a încălcat grav dispozițiile art. 4 alin. (2) teza a II-a a Legii nr. 554/2004, verificarea îndeplinirii condiției că de actul administrativ, a cărui nelegalitate se invocă, să depindă soluționarea litigiului pe fond fiind atributul exclusiv al Instanței care judecă fondul cauzei. În consecință, conchide recurenta, întrucât Instanța de contencios administrativ sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate nu mai poate evalua legătura dintre obiectul fondului litigiului și respectivul act administrativ, iar prima Instanță nu a cercetat în nici un fel excepția invocată, ci numai condițiile cererii de sesizare, soluționată de Instanța civilă, potrivit competenței sale exclusive, se impune, conform art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre soluționare primei Instanțe. Recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate. Pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin art. 1 pct. 111 1 din O.U.G. nr. 138/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 219/2005, invocarea unui astfel de motiv de recurs nemaiavând nici o justificare legală. Hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a tuturor dispozițiilor legale incidente în materie, inclusiv sub aspectul respectării principiului separării jurisdicțiilor, astfel încât nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reținut. Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

În acest caz, Instanța constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheierea motivată, Instanța de contencios administrativ competentă, suspendând cauza. Rezultă din aceste prevederi legale că problema stabilirii legăturii dintre obiectul cauzei de fond și actul administrativ a cărui nelegalitate s-a invocat reprezintă fine de neprimire a excepției de nelegalitate în sensul că, dacă acel act nu este direct incident în cauză, excepția va fi respinsă ca inadmisibilă. Problema admisibilității în principiu a excepției, inclusiv sub aspectul sus-menționat, are prioritate față de orice alte critici aduse actului administrativ vizat, iar existența legăturii între fondul pricinii și excepția de nelegalitate se impune a fi motivată, în caz contrar neputându-se reține corecta sesizare a Instanței specializate.

Din actul de sesizare a Instanței de contencios administrativ, Încheierea de ședință din 4 decembrie 2006 a Judecătoriei Timișoara, rezultă că Instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate s-a limitat a constata competența Instanței specializate în soluționarea acesteia, fără a indica măsura în care respectivul act administrativ este direct incident în fond.

În aceste condiții, pentru a se evita pronunțarea unei hotărâri cu depășirea limitelor în care a fost reglementat controlul judecătoresc al actelor administrative pe calea excepției prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, prima Instanță, verificând în prealabil legalitatea învestirii sale, a procedat în mod corect la examinarea condiției de admisibilitate referitoare la incidența directă a actului administrativ a cărui nelegalitate s-a invocat asupra fondului pricinii, concluzie ce se impune a fi reținută și în virtutea principiului disciplinei jurisdicționale consacrat în jurisprudența C.E.D.O., raportat la soluțiile pronunțate anterior în materie de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin prisma actelor dosarului, prima Instanță a reținut în mod corect că această condiție nu este îndeplinită în speță. Aceasta întrucât, deși a solicitat rectificarea C.F. Timișoara, reclamanta a făcut referire la terenul aferent construcției proprietatea sa din CF Timișoara, prevalându-se de contractul încheiat cu pârâții H.P. și H.V., care nu aveau în proprietate o suprafață de teren excedentară celei de 340 m.p., evidențiată în această C.F. ca urmare a dezmembrării dispuse la 16 martie 1993 cu încheierea C.F. Așa fiind, cum actul administrativ a cărui nelegalitate s-a invocat vizează numai imobilul în discuție, iar reclamanta nu a depus la dosar dovada dobândirii, în condițiile legii, a vreunei porțiuni de teren din imobilul astfel identificat, concluzia primei Instanțe referitoare la neîndeplinirea condiției de admisibilitate a excepției de nelegalitate anterior arătată este întrutotul justificată.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 274, coroborate cu art. 316 C. proc. civ., reclamanta - recurentă va fi obligată să plătească intimatului C.L. Timișoara suma de 612,40 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC C.C. SRL împotriva sentinței civile nr. 22 din 6 februarie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă pe recurentă să plătească intimatului C.L. Timișoara suma de 612,40 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 iunie 2007.